TEORII ETICE

Elaborat: Roșca Silvia TAP171 | Verificat:

Grosu Dorina | Școala: Centrul de Excelență
în Servicii și Prelucrarea Alimentelor
Definiție
◦Etica este domeniul filosofic în care se
studiază diverse concepte morale (ex: bine,
rău). Există trei subdomenii în etică: meta-
etica, etica normativă și etica aplicată. 
 Despre
◦ Problemele de meta-etică privesc natura eticii: Ce facem când spunem că
o acțiune este morală sau imorală? Descriem obiectiv o acțiune sau ne
exprimăm doar sentimentele noastre subiective? Sunt adevărurile etice
universale sau relative la o cultură sau alta sau de la un individ la altul? Ce
face ca o întrebare sau problemă să fie etică și nu, să zicem, științifică? De
ce cineva ar trebui să fie interesat de etică? 
◦ În etica normativă sunt formulate răspunsuri sistematice (teorii) la
întrebări de genul: Ce este corect moral? Când este o acțiune bună sau rea?
Ce valori sau principii ar trebui să adopt? 
◦ Etica aplicată este domeniul filosofiei morale în care se discută probleme
morale specifice ce țin de avort, pedeapsa capitală, drepturile animalelor,
valoarea ecosistemelor, eutanasia, sinuciderea, drogurile, prostituția etc.
 Teoria kantiană
◦ Cea mai importantă teorie etică este etica kantiană (vezi Immanuel Kant, 1724 – 1804). Ea
are la bază conceptul de datorie: ceea ce este corect din punct de vedere moral sunt numai
actele realizate din simțul datoriei.
◦ Consecințele nu sunt importante, deoarece de multe ori noi nu suntem răspunzători de 
acțiunile noastre. Pot să vreau să ajut pe cineva, însă consecința poate să fie suferința sau
moartea unei persoane (cineva îmi cere o aspirină, eu vreau să-l ajut și îi ofer pastila; însă
persoana este, fără să știe, alergică la aspirină; ca atare, moare subit). În acest caz numai
intenția contează, iar dacă intenția a fost bună, atunci acțiunea ar trebui considerată morală,
indiferent de consecințe. Acțiunile care au la bază orice tip de emoție sau sentiment, nu sunt
acțiuni autentic morale, deoarece noi nu decidem mereu ce emoții să avem. Datoria, este o
obligație care se impune rațiunii în orice situație, indiferent de ceea ce simțim. Atunci când
ajutăm, de exemplu, un cerșetor, trebuie să ne asigurăm că actul nostru are la bază
recunoașterea rațională a faptului că avem datoria să îi ajutăm pe nevoiași. 
1. Kant consideră că intențiile trebuie să se bazeze pe principii generale.
Dacă ajut o persoană rănită bazându-mă pe principiul “Ajută-i pe cei răniți, dacă vrei să fii răsplătit!” sau
pe principiul “Ajută-i pe cei răniți, dacă îți este milă!”, atunci acțiunea mea nu este morală. Acestea sunt
imperative ipotetice au un caracter relativ și condiționat (fă ceva dacă…).
Imperativele categorice, în schimb, sunt datorii absolute și necondiționate de genul “Nu trebuie să
ucizi!” sau “Nu trebuie să minți!”.
2. Formula universalizării, ne spune că ar trebui să acționăm numai conform acelor maxime pe care le
poți voi totodată ca legi universale. Ar trebui să mă întreb, cu alte cuvinte, ce s-ar întâmpla dacă toți
oamenii ar face ceea ce vreau eu să fac. În unele cazuri, dacă ceea ce vreau eu să fac ar fi făcut de către
toți indivizii, atunci acest lucru ar duce la ceva inacceptabil. În cazul în care cineva vrea să ucidă pentru a
lua bunurile cuiva, problema este că dacă toți oamenii ar ucide când ar vrea să obțină bunurile cuiva,
atunci ceea ce face posibilă existența moralei, adică viața oamenilor, ar fi amenințată pentru toți indivizii.
Dacă eu vreau să ucid, atunci s-ar putea să fiu și eu ucis în cazul în cazul în care toți oamenii ar face ceea
ce vreau eu să fac.
Kant scrie: „imperativul universal al datoriei ar putea fi exprimat şi astfel: acţionează ca şi când maxima
acţiunii tale ar trebui să devină, prin voinţa ta, lege universală a naturii“ (Kant, 1972, p. 39).
3. Într-o altă formulare (cea a scopului în sine), Kant ne spune că trebuie să îi tratăm pe ceilalți oameni ca
scopuri în sine, niciodată ca mijloace în vederea unui scop. Nu ar trebui să ne folosim niciodată de alți
oameni spre a ne satisface interesele noastre personale. Ca atare, minciuna, furtul, crima, încălcarea unei
promisiuni etc. sunt imorale pentru că în aceste cazuri tratăm persoanele din jur ca mijloace și nu ca
scopuri. Bazându-ne pe cele două formulări ale imperativului categoric, Kant consideră că putem să ne
dăm seama în orice situație ce datorii avem. 
 Etica virtuții
1. În etica virtuții important este să ajungem să 2. Aristotel consideră că scopul nostru final este
avem un caracter moral, adică să fim virtuoși. Mai fericirea. Fericirea este atinsă de către oameni dacă
ales în gândirea estică (de exemplu, în China) și în sunt virtuoși, dacă au diverse virtuți în cel mai
creștinism, ideea de virtute joacă un rol foarte mare grad. Virtutea nu este însă plăcere, căci
important.  plăcerea este capricioasă, ne consumă puterile și
creează dependență. 
3. Aristotel consideră că fără o situație materială
stabilă, fără respectul celorlalți și fără chiar un Fericirea nu înseamnă nici bani, faimă, carieră sau
anumit noroc în viață nu putem fi fericiți. Virtutea putere.
este ceva necesar, dar nu suficient pentru atingerea
fericirii.
• Virtuțile sunt de două feluri: virtuți intelectuale și virtuți sociale.
Cele două tipuri de virtuți depind unele de altele: la fel cum nu putem excela la un instrument muzical
fără să știm teorie muzicală și fără să exersăm. Tot astfel nu putem să devenim curajoşi, drepţi, cinstiţi,
sinceri sau generoși fără să abordăm teoretic etica și fără să încercăm să fim curajoși, drepți sau generoși
cât mai des.
• Aristotel consideră că este necesar să avem și ceea ce el numește înțelepciune morală. De exemplu,
sinceritatea nu înseamnă să spunem întotdeauna adevărul, ci numai atunci când acest lucru este în folosul
celui cu care vorbim. Dacă cineva nu este capabil să înțeleagă ceea ce îi spunem și știm că va interpreta
aiurea vorbele noastre și, în plus, va suferi fără sens din cauza aceasta, atunci nu ar trebui să spunem
adevărul. 
• O persoană virtuoasă trebuie să fie capabilă
• a) să detecteze situațiile în care trebuie să acționeze într-un anumit fel,
• b) să aibă atitudinea potrivită, 
• c) să aibă emoțiile potrivite și
• d) să acționeze pentru motivele potrivite.
 Etica drepturilor
◦"Dacă oricare dintre noi îl tratează pe celălalt într-un mod lipsit de respect
față de valoarea sa independentă înseamnă să acționeze imoral, să încalce
drepturile individuale. Αsemănările dintre ființele umane și nu diferențele
contează cel mai mult.
◦Și asemănarea cu adevărat crucială, asemănarea de bază este pur și
simplu aceasta: suntem fiecare dintre noi subiectul ce are experiența unei
vieți. Și toate aceste dimensiuni ale vieții, incluzând plăcerea și durerea,
bucuria și suferința, satisfacția și frustrarea, existența noastră continuă și
moartea noastră prematură – toate contează în ceea ce privește calitatea
vieții noastre ca trăită, experimentată, de către noi ca indivizi. 
◦Deoarece același lucru este adevărat în privința animalelor ce ne
interesează (care sunt mâncate sau închise, de exemplu), atunci și ele trebuie
privite ca subiecții unei vieți a cărei experiență o trăiesc, cu o valoare
inerentă proprie.” (Tom Regan, Animal rights and human obligations, 1989) 
Etica pământului
◦Examinează fiecare întrebare în termenii a ceea ce este
etic și estetic corect și a ceea ce este economic eficient.
O acțiune este corectă dacă are tendința de a apăra
cinstea, stabilitatea și frumusețea comunității biotice.
Este greșită atunci când este opusă caracterului.
Ecologia profundă cu cea de suprafață constă în
lupta împotriva poluării și a distrugerii resurselor
naturii, deoarece bunăstarea omului depinde de ea; ca
atare, natura trebuie protejată; deci natura nu are o
valoare în sine, ci doar o valoare instrumentală).