Tema 10.

2:

Cultura și civilizația
 PLAN:
1. Conceptul de cultură.
2. Tipuri de cultură.
3. Conceptul de civilizație.
 1. Conceptul de cultură
În ultimul secol, conceptul de cultură a devenit unul strategic pentru toate
disciplinele care studiază universul uman şi social.
Acest lucru se explică prin faptul că în societăţile contemporane factorii de
ordin cultural reprezintă o sursă fundamentală a dezvoltării istorice. De aceea,
studierea culturii are o semnificaţie deosebită în contextual actual.
Pentru om, cultura, reprezintă mediul specific de existenţă.
Cultura delimitează un domeniu existenţial, caracterizat prin sinteza dintre
obiectiv şi subiectiv, dintre real şi ideal. În fundamentul cultural al unei
societăţi se află resortul afectiv şi spiritual ce orientează, adesea în forme mai
puţin vizibile, opţiunile, deciziile şi comportamentele practice ale oamenilor.
Cultura defineşte astfel sintetic modul uman de existenţă şi este simbolul
forţei creatoare a omului.
 Cultura - totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire.
Cultura este un produs al activităţii omului, al individului uman care priveşte critic
atât natura, precum şi societatea.
Cultura are ca scop crearea unui efect asupra realităţii înconjurătoare şi desăvârşirea
căilor omului spre acţiune.
Cultura descrie demersul acţiunii umane, fiind nevoită să se adapteze, corecteze,
reconstruiască în funcţie de acest demers, permiţând chiar şi diviziuni locale şi
temporale.
Cultura poate fi privită ca un complex de practici al căror nivel teoretic are un
caracter de reprezentare accentuat simbolic.
Astfel, cultura se naşte din praxis-ul uman, din alcătuirea unor straturi de obişnuinţe
prin care existenţa omului este îmbogățită atât material, cât şi spiritual.
 2. Tipurile de cultură

Tipurile de cultură se clasifică în funcţie de criterii:

• criteriul temporal: cultura antică, medievală, renascentistă,
modernă şi
contemporană;
• criteriul spaţial-geografic: cultura indiană, egipteană,
greco-romană;
• criteriul tipologic: cultura primitivă, arhaică, evoluată.
 3. Conceptul de civilizație
Nu putem înțelege pe deplin inserția culturii în viața omului, prin educație,
fără să apelăm la civilizație. Cele două noțiuni, cultură şi civilizație au circulat în
filosofie şi istorie, ca şi în antropologieca noțiuni-pereche, nedespărțite,
interdefinibile şi interdependente în conținut şi modalități demanifestare.
Etimologic, termenul civilizație este de origine latină (civilis, civilitas),
desemnând, în epoca romană, calitățile generale ale cetățeanului (civis), în
relațiile cu ceilalți membri ai cetății (formă prezentă şi astăzi, în limba română,
sub sintagma civilizat).
Cu sensul actual, termenul a fost introdus de raționaliştii secolului al XVIII-
lea, îndeosebi de Voltaire şi de enciclopedişti, ca marcă a saltului făcut de
comunitatea umană în raport cu epoca întunecată a Evului mediu.
 Criterii de definire a conceptului de civilizație:
1. Criteriul social-istoric - identifică civilizaţia ca treaptă distinctă în progresul umanităţii, asimilată cu
tipurile istorice de comunitate umană: civilizaţia primitivă, civilizaţia antică, civilizaţia medievală,
civilizaţia modernă, civilizaţia contemporană.
2. Criteriul tehnic - descrie modelele tehnice de acţiune umană dominante: civilizaţia neolitică, a bronzului,
a fierului, industrială, tehnocratică, tehnologică, informatică sau informaţională etc.
3. Criteriul antropologic cultural - pune în evidenţă originalitatea ireductibilă a diferitelor culturi, ca
rezultat al aportului popoarelor şi naţiunilor la tezaurul universal al culturii: civilizaţia romană, greacă,
egipteană, indiană, japoneză, asiro-babiloniană etc.
4. Criteriul spiritual - pune în evidenţă particularităţile spirituale ale unor religii (civilizaţia budistă,
creştină, islamică etc.) sau ale unor modalităţi de expresie culturală (civilizaţia cărţii, audiovizuală, a
loisirului etc.)
5. Criteriul etnografic - consideră civilizaţia ca ansamblu original structurat şi stabil de caractere proprii
unei comunităţi umane, de natură intelectuală, artistică, morală şi materială, ceea ce duce la identificarea
unor civilizaţii distincte pentru orice comunitate umană concret determinată: civilizaţia este înţeleasă, aici,
ca determinare originară a umanului, prima condiţie a civilizaţiei fiind, acţiunea omului asupra naturii,
trecerea lui de la natură la cultură.
 Relaţiile dintre cultură şi civilizaţie
Civilizaţia este indisolubil legată de cultură, într-un binom cultură-civilizaţie, în
care perspectiva culturală este una diacronică, iar cultura reprezintă latura subiectivă,
activă şi dinamică de creaţie şi luare în stăpânire de către om a valorilor prin educaţie,
latură în care natura valorică a existenţei este încă dominantă, în timp ce perspectiva
civilizatorică este una sincronică, în care civilizaţia reprezintă latura obiectivă şi
obiectivată, relativ stabilă, latură în care “naturii (valorice) îi place să se ascundă”,
sub stratul “obiectelor” prin care se manifestă: curente artistice şi literare, mod de trai,
mod de producţie, stil cultural, moravuri şi morale, ştiinţe, religii, instituţii, tipuri de
comunităţi umane etc.
 Globalizarea - un concept frecvent întâlnit astăzi
Globalizarea nu a apărut doar în faza târzie a modernităţii, deoarece proiectul universalizării
circulaţiei bunurilor culturale nu datează doar de câteva decenii.
Se poate spune că regula prin care societatea capitalistă se conservă şi se reproduce, este
globalizarea.
Pe temeiul economic, dar şi pe cel a unui export de model cultural, cum este cel al
democraţiei, globalizarea descrie o relaţie importantă între mod, modă şi model cultural.
Globalizarea nu poate avea loc în afara unei structuri culturale performante, care să aibă
capacitatea de extensiune, să fie aptă de export cultural, de schimb de valori materiale şi
spirituale.
De asemenea, globalizarea este condiţionată de un management politic superior, care să
excludă ascensiunea la putere a forţelor totalitare.
Mulțumesc pentru atenție!