Tema: Istoria apariţiei şi dezvoltării serviciului psihologic

1. Istoria apariţiei serviciului psihologic din SUA.

2. Istoria apariţiei serviciului psihologic din Franţa. Asemănările şi deosebirile dintre SP
din SUA şi Franţa.
3. Serviciul Guidance –predecesorul serviciului psihologic.
4. Istoria apariţiei serviciului psihologic în Moldova. Dezvoltarea actuală

Istoria apariţiei serviciului psihologic din SUA

Pentru prima dată problemele abordate de şcoală s-au impus atenţiei psihologilor din Anglia, la
sfîrşitul secolului al XlX-lea. În 1884 Galton, fondatorul primului laborator de antropometrie, şi-a
propus să studieze diferenţele individuale de natură genetică. Pentru a "măsura" diferenţele
psihologice dintre elevi, el a aplicat metode metrice şi statistice, care foarte curînd au condus la
metoda testelor mintale.
În 1893 Sully, profesor de psihologie şi logică la Colegiul Universitar din Londra, a creat primul
laborator de psihologie din Marea Britanie în 1883, pornind de la lucrările lui Sully şi ale colegilor
săi, a fost creată Asociaţia Britanică dc studiere a copilului, care avea drept obiectiv studiul
normalului şi patologicului la elevi. Asociaţii asemănătoare se implementează în întreaga Anglie; în
1913 Burt a devenit directorul primului serviciu oficial de psihologie şcolară, creat la Londra. Burt a
elaborat o serie de teste individuale şi colective pentru elevi şi a întreprins o analiză diferenţială a
factorilor de importanţă majoră privind randamentul şcolar (programe, metode), personalitatea
elevului etc.
În scurt timp, urmînd modelul serviciului lui Burt, în Anglia şi Scoţia au fost create numeroase
servicii de psihologie şcolară.
Din 1920 se atestă o sporire a interesului psihologilor pentru patologic, iar problemele
specifice şcolii şi elevului normal se atenuează, cedând în faţa gravităţii celor puse de prezenţa
elevilor "anormali".
La nivelul cercetării şi activităţii practice a psihologului şcolar deficienţa mintală, depistarea
elevilor retardaţi sau a elevilor -"problemă" a devinit o prioritate.
Şi în SUA preocupările pentru psihologia şcolară au început la sfârşitul secolului trecut. În
1891 Hally fondează prima revistă consacrată psihologiei copilului şi educaţiei; iar ceva mai târziu,
în 1896, Lightner Witmer deschide la Universitatea din Pensilvania un centru de consiliere
psihologică, orientat, în mare măsură, spre problemele pedagogice.
Serviciul psihologic din SUA a fost dependent de curentul behaviorist. Psihologii școlari foloseau
diferite baterii de teste, metode pentru determinarea particularităților psihice ale fiecărui elev.
La început au fost folosite teste pentru determinarea nivelului IQ, cu scopul selectării copiilor în școli
speciale pentru o instruire conform aptitudinilor lor.
 Mai târziu psihologii din SUA au început să testeze și alte particularități ale dezvoltării psihice ale
copiilor.
În ultimele decenii psihologii au ajuns la concluzia că limitarea doar la testare în Serviciul Psihologic
Școlar (SPȘ) nu e suficient. Psihologul școlar trebuie să se ocupe și de consiliere, care trebuie să
predomine în lucrul psihologului școlar. Începând cu 1980 există Asociația Națională a Psihologilor
Școlari din SUA ce apără drepturile psihologilor și stabilește scopurile și sarcinile SPȘ. Astăzi scopul
principal al SPȘ e constituit din directivele:
- Păstrarea sănătății psihice a copilului;
- Apărarea intereselor școlare ale copiilor etc.

Istoria apariţiei serviciului psihologic în Franţa

La începutul sec XX este recunoscut oficial SPȘ. Scopul acestui serviciu consta în depistarea și
izolarea copiilor cu retard psihic în școli speciale. În 1894 Binet, cunoscutul psiholog francez,
creează Societatea liberă pentru studiul psihologic al copilului, iar peste 3 ani deschide într-o școală
primară pariziană primul laborator francez de pedagogie. În 1904 la solicitarea Ministerului
Instrucțiunii Publice este creată o comisie pentru elaborarea unui proiect privind învățământul
special.
Lui Binet i se cere să stabilească un program de examinare sistematică a deficiențelor
intelectuale. Pentru a efectua aceste examinări Binet, în colaborare cu colegul său Simon, elaborează
prima variantă a renumitei scări metrice de inteligență, pe care o finalizează în 1911.
În anii ’90 a fost definitivată organizarea rețelei de asistență psihopedagogică. Psihologul
școlar își are un loc stabil în echipă (alături de un specialist în psihomotricitate și un psihopedagog)
și își canalizează activitatea spre prevenirea dificultăților școlare, evaluarea eficienței măsurilor
individuale și colective aplicate elevilor în dificultate, spre integrarea socială a celor cu handicap.
Psihologul şcolar asigură de asemenea legăturile cu organismele extraşcolare (instituţii
medico-psihologice, instituţii medico-educative, spitale etc.) şi participă la diverse studii şi cercetare.
Tot în acea perioadă se conturează clar şi sfera de activitate a psihologului şcolar, deosebind-o de cea
a consilierului în orientarea şcolară.
În acest context, efortul psihologului şcolar se direcţionează spre observarea cît mai precoce
posibilă a elevului pentru a-i favoriza adaptarea la şcoala primară. Cît priveşte consilierii, consideraţi
ca psihologi de gradul II, aceştia îşi consacră eforturile orientării şcolare şi profesionale la ieşirea din
şcoala secundară. Această divizare a cîmpului de intervenţie după grade de şcolaritate introduce în
sistemul educativ francez două categorii de psihologi.
Asemănările şi deosebirile dintre SP din SUA şi Franţa.
SP în SUA
 Psihologii se orientează mai mult pe psihologia dezvoltării
 Psihologii sunt preocupați de cercetarea dezvoltării psihice a tuturor vârstelor
SP în Franța
 Psihologia se orientează pe psihologia pedagogică
 Psihologii sunt orientați mai mult pe vârsta preșcolară și școlară mică

Serviciul Guidance – predecesorul serviciului psihologic

În anii 1960-1970, în SUA a fost legiferată introducerea în şcolile medii a serviciilor consultative
numite Guidance (din engleză: a ghida, a conduce). Serviciul Guidance presupune ajutorul în
situații dificile pentru om, în cunoașterea lumii și în cunoașterea persoanei proprii, în alegerea
profesiei și a drumului vieții.
Ca premisă a apariției Serviciului Guidance:
- Schimbările calitative în economie și politică
În 1919 în SUA a fost organizată Asociația Învățământului Progresiv direcționat să orienteze și să
motiveze individualizarea și independența elevilor în procesul de învățământ.
În 1920 începe o transformare radicală a școlii. Au fost elaborate noi programe de studii, a fost
introdusă educația prin muncă și cel mai important a fost efectuată împărțirea elevilor în grupe,
ținându-se cont de rezultatele testării, considerându-se că astfel școala va putea oferi posibilități
egale tuturor elevilor.
Pe acest fond se dezvoltă serviciul Guidance care inițial deținea sarcina de a repartiza elevii pe grupe
în dependență de alegerea profesiei.
Fondatorul serviciului Guidance este considerat Frank Parsons (1908). După părerea autorului pentru
ca elevul să-și aleagă conștient profesia trebuie să țină cont de 3 lucruri:
- să-și cunoască capacitățile, limitele capacităților, interesele și înclinațiile sale.
- Să studieze condițiile diferitor tipuri de muncă pentru a ști ce calități sunt necesare pentru
efectuarea acestui tip de muncă, condițiile de muncă (timpul, spațiul, salariul, etc.)
Să analizeze obiectiv capacitățile și interesele sale
În activitatea serviciului pot fi evidenţiate trei aspecte:
- economic- evaluarea profesională;
- instructiv - acordarea ajutorului în alegerea disciplinelor accesibile;
- social - studierea personalităţii şi dirijarea dezvoltării ei.
Ajutorul psihologic consultativ includea mai multe servicii:
- Serviciul Evidenţă – acumulează informaţie despre elev, particularităţile lui individuale.
- Serviciul Informaţie – furnizează elevilor informaţie în trei domenii: instructiv, personal,
socioprofesional.
- Serviciul Consultaţie – acordă elevilor consultaţii individuale şi în grup.
 - Serviciul Control – ţine evidenţa rezultatelor „programului”, evidenţa succeselor,
insucceselor şi a problemelor absolvenţilor şcolii, studiază opinia elevilor privind rolul
serviciului „gaidens” în viaţa şcolară (Planchard).
- Sarcinile și modurile de organizare a serviciului Guidance se schimbau permanent. Secții
speciale ale acestui serviciu există în prezent la Ministerul Învățământului din SUA, cât și în
diferite state aparte.

- Până în prezent, în fiecare regiune, școala elaborează programe speciale care au un scop unic:
a contribui la dezvoltarea mai eficientă a posibilităților potențiale al fiecărui elev.

În fiecare școală se formează comitete speciale care include: directorul școlii, adjunctul acestuia,
specialistul principal al serviciului Guidance (consilier), câțiva pedagogi, lucrători medicali. Sarcina
acestui comitet este de a studia problemele elevilor și de acorda ajutor profesional în rezolvarea
acestor probleme. Se alcătuiesc programe pentru fiecare categorie de vârstă ce includ problemele
vârstei date.
Principiul de bază a programului Guidance este responsabilitatea individuală a fiecărui membru al
comitetului.
Figura centrală a comitetului este Consilierul.
La alcătuirea programei participă învățătorul consultant – îmbină predarea obiectului cu consilierea.
Asistenții – efectuează testările, selectează informații despre profesori, pregătesc, pregătesc mijloace
tehnice, etc.
Profesorii - coordonează zilnic cu elevii, selectează materiale pentru consiliere.
Lucrătorul social – aceștia lucrează paralel în mai multe școli. Se ocupă de copii cu comportament
deviant, cercetarea socială a familiilor acestor copii, mediul social din care fac parte etc.
Psihologul – lucrează cu copiii de excepție (abatere de la normă pozitiv sau negativ), organizează
testarea copiilor, repartizându-i pe clase speciale, (dotați/nereușită școlară). Se ocupă de psihoterapia
individuală sau de grup a copilului, consilierea părinților.
Personalul medical – se ocupă de controlul sistematic al stării sănătății copiilor.
Istoria apariţiei serviciului psihologic în Moldova. Dezvoltarea actuală.

În Moldova serviciul psihologic şcolar, în cadrul sistemului învățământului public, a fost creat în
1990, prin instituirea funcţiei de psiholog școlar. Chiar de la bun început funcţionarea acestui
serviciu a întâmpinat un șir de probleme.

În primul rînd, am putea evidenţia dificultăţile de ordin adaptativ, care au loc la etapa incipientă,
cauzate, în fond, de însuşirea şi exersarea profesiei. Dificultăţile de organizare ce ţin, în special, de
lipsa unei legi bine definite: şcoală - inspectorat raional-minister. Alte probleme apar şi ca rezultat
al posibilităţilor financiare extrem de reduse etc.
 Actualmente, obiectivul principal al serviciului psihologic şcolar este de a contribui maximal la
dezvoltarea armonioasă psihică şi socială a elevilor. Pentru a atinge acest obiectiv, psihologul şcolar
acţionează în următoarele direcţii: psihoprofilaxie, psihodiagnoză, psihocorecție şi consiliere.

Inițiind serviciul psihologic școlar în Moldova trebuie de menționat că principiile de dezvoltare de

bază ale acestuia trebuie să fie adoptate la cele din țările avansate în acest domeniu.

TEMA: Direcțiile de activitate de bază ale psihologului școlar

1. Activitatea de psihodiagnoză și evaluare de grup
2. Activitatea de psihocorecție (remediere) și dezvolativă
3. Activitatea de consiliere și psihoprofilaxie
4. Activitatea socio-dispecerat

Psihodiagnoza și evaluarea de grup

• Este prima formă a activității practice a psihologului școlar;
• Este activitatea de bază a unui psiholog practician;
• Este activitatea cea mai reprezentativă, din considerentul că în baza acestei activități
psihologul deține rezultate vizibile pentru raport;
• Este activitatea care ia cel mai mult din timpul lucrului psihologului.
Principiile de organizare a activității de psihodiagnoză
1. Corespunderea abordării psihodiagnostice alese și metodele corespunzătoare cu scopul și sarcinilor
activității psihologului școlar.
Aceasta presupune că metoda utilizată trebuie să evidențieze anume acele particularități
psihologice ale școlarului cunoașterea cărora este necesară pentru o însușire și dezvoltare reușită în
mediul școlar.
Cum determinăm care din aceste particularități sunt esențiale și necesare pentru diagnosticare în
procesul de învățare ?
Statutul psihologo-pedagogic al școlarului ne ajută să determinăm proprietățile psihice și
calitățile școlarului care include comportamentul, activitatea de învățare, comunicarea,
particularitățile individuale de personalitate care influențează procesul de învățare și dezvolatre în
școală.
2. Rezultatele diagnosticării trebuie să fie formulate în limbajul accesibil profesorilor.
Bazându-se pe rezultatele diagnosticării, psihologul sau profesorul poate determina cauzele
dificultăților de învățare sau de comportament a școlarului și să-i creeze condiții necesare de învățare
și comunicare eficientă. Esențial este ca metodele utilizate să fie adaptate la realiatea de azi a
copilului, astfel și rezultatele să fie reale și obiective.
3. Previzibilitatea metodelor folosite.
Adică capacitatea de a prevedea, în baza acestor metode, anumite particularități de dezvoltare ale
copilului la următoarele etape de învățare și de a preîntâmpina potențialele dificultăți și dereglări.
Cum să planificăm procesul de învățare, în baza acestor rezultate de diagnosticare, ca să nu ducă la
diferite probleme ?
4. Potențial înalt de dezvoltare în baza metodei folosite.
Posibilitatea obținerii unui efect dezvoltativ în procesul diagnosticării și alcătuirea diferitor
programe dezvoltative.
În practica sa, psihologul, trebuie să țină cont nu doar de rezultatele ”pure” ale activității de
diagnosticare, dar și de rezultatele copilului în cazul implicării maturului.
5. Eficiența metodelor utilizate de diagnosticare.
Metodele eficiente în cazul diagnosticării în școală sunt cele de scurtă durată, multifuncționale și
care pot fi aplicate atât individual cât și în grup, dar și cele ușoare în interpretare și unice în evaluarea
rezultatelor.
Scheme psihodiagnostice
Principiile descrise mai sus ne ajută în construirea activității de psihodiagnostic, unde evidențiem 3
scheme psihodiagnostice de bază:
• Diagnosticarea minimă
• Diferențierea normei de patologic
• Diagnostigarea aprofundată
Diagnosticarea minimă
• Reprezintă investigarea psihologo-pedagogică complexă a școlarului.
• Este orientată spre evidențierea particularitățile social-psihologice a statutului școlarului care
influențează eficiența învățării și dezvoltării.
• În primul rând, diagnosticarea minimă ne ajută să determinăm școlarii care întâmpină
dificultăți de învățare, comportament și cum resimte școlarul climatul psihologic în școală.
• În al doilea rând, diagnosticarea minimă ne ajută să determinăm acele caracterisitici specifice
sferei cognitive, emoțional-volitive și a personalității.
• Reprezintă investigarea psihologo-pedagogică complexă a școlarului.
• Este orientată spre evidențierea particularitățile social-psihologice a statutului școlarului care
influențează eficiența învățării și dezvoltării.
• În primul rând, diagnosticarea minimă ne ajută să determinăm școlarii care întâmpină
dificultăți de învățare, comportament și cum resimte școlarul climatul psihologic în școală.
• În al doilea rând, diagnosticarea minimă ne ajută să determinăm acele caracterisitici specifice
sferei cognitive, emoțional-volitive și a personalității.
• Diagnosticarea minimă ne ajută să diagnosticăm toate vârstele școlarilor, începând cu
înmatriclarea în școală a celor din clasele I până la sfârșitul studiile liceale.
• Diagnosticarea minimă reprezintă o investigarea ce durează în timp: ne permite să urmărim
dinamica dezvoltării și starea școlarului pe parcursul învățării în școală.
• Diagnosticarea minimă ne ajută să diagnosticăm toate vârstele școlarilor, începând cu
înmatriclarea în școală a celor din clasele I până la sfârșitul studiile liceale.
• Diagnosticarea minimă reprezintă o investigarea ce durează în timp: ne permite să urmărim
dinamica dezvoltării și starea școlarului pe parcursul învățării în școală. Diagnosticarea minimă
 se planificăde către psiholog și administrația școlii, la începutul anului de învățământ la fel ca
orice plan de învățare.
• Diagnosticarea expres presupune un set de metode psihodiagnostice complexe, excepție fac
doar metodele aplicate pe copiii din clasele I la sosirea lor în școală.
• Diagnosticarea minimă presupune un mecanism important în realizarea celorlalte 2 scheme
de diagnosticare.
Diferențierea normei de patologic
• Ne referim în acest caz la diferențierea primară. Psihologul școlar nu este împuternicit să
determine dereglarea și să pună o diagnoză patopsihologică sau psihiatrică.
• Sarcina psihologului școlar este de a da un răspuns la întrebarea, dacă dificultățile pe care
copilul le are în școală au legătură cu dereglările dezvoltării psihice ale acestuia. În cazul în care
răspunsul este afirmativ, atunci psihologul recurge la activitatea de socio-dispecerat, adică
orientează copilul cu problema sa către un specialist competent.
• Important în această etapă este de a găsi soluții și metode optime pentru o învățare eficientă
în școală , și nu să ne axăm pe tipul dereglării intelectuale și caracteristicile acesteia, decât dacă
acestea ar folosi la ajutorul psihologo-pedagogic pentru învățare a elevului.
Diagnosticarea aprofundată
Aceasta presupune activitatea psihologului în raport cu elevii:
• Care se presupun a trăi un conflict interior, înțelegerea motivului acestui conflict și găsirea
soluțiilor care necesită informație psihologică suplimentară.
• Cu probleme în sfera cognitivă (în limitele normei de vârstă a dezvoltării cognitive).
• Diagnosticarea aprofundată se face fie în baza rezultatelor obținute la diagnoza minimă, fie la
cererea părinților sau a profesorilor.
• Acest tip de diagnosticare necesită o abordare mai profundă, individuală, folosirea motodelor
mai complexe, necesită un timp mai îndelungat atât din partea psihologului cât și a elevului.
• O importanță deosebită se acordă testelor psihologice folosite și motivul unei astfel de
investigări.
• Ce ține de testele folosite, atunci acestea trebuie să fie multifuncționale și să corespundă
scopului – evidențierea zonei și conținutul conflictului, determinarea particularităților individuale ale
elevului, sau particularitățile sferei cognitive.
• Psihologul școlar nu are voie să recurgă la activitatea de diagnosticare profundă în cazul în
care din rezultatele diagnosticării minime nu s-au evidențiat necesitatea acesteia.
• În caz contrar, aceasta vine în contradictoriu cu etica activității psihologului.
• Ce ține de testele folosite, atunci acestea trebuie să fie multifuncționale și să corespundă
scopului – evidențierea zonei și conținutul conflictului, determinarea particularităților individuale ale
elevului, sau particularitățile sferei cognitive.
• Psihologul școlar nu are voie să recurgă la activitatea de diagnosticare profundă în cazul în
care din rezultatele diagnosticării minime nu s-au evidențiat necesitatea acesteia.
• În caz contrar, aceasta vine în contradictoriu cu etica activității psihologului.
• Din cadrul diagnosticării profunde se formulează ipotezele posibilelor probleme cu care se
confruntă copilul, dar care poate fi formulată și de la etapa diagnosticării minime, din observații,
discuții cu părinții, pedagogii.
• Ipoteza, odată formulată, simplifică activitatea de diagnoză, dat fapt că se limitează la
diagnosticarea unei anume presupuneri, ceea ce face munca psihologului să aibă sens.
• În concluzie, oricare activitatea de diagnosticare este un proces global și prinde sens și
valoare numai în combinație cu alte elemente, cel mai adesea în legătură cu activitățile de corecție și
dezvoltare.

Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă

• Alegerea unei forme sau alteia de activitate se determină conform rezultatelor
psihodiagnosticării.
• Prima formă, ce dezvoltativă, în mare parte este orientată spre elevii favorabili psihologic, a
căror stare psihologică și nivelul de dezvoltare le permite rezolvarea sarcinilor psihologice dificile.
A 2-a formă, cea de psihocoreție, ne ajută să lucrăm cu problemele psihologice evidențiate ca:
probleme e învățare, de comportament și comunicare sau starea interioară psihologic nefavorabilă a
elevilor, adică cu elevii nefavorabili psihologic.
• Activitatea de psihocorecție și dezvoltativă este considerată ca fiind de bază în lucrul cu
elevii mici și preadolescenții.
• Conținutul activității de psihocorecție și dezvoltative trebuie să asigure o influență totală
asupra personalității copilului. Cu toate că psihologul cunoaște în care din sferele psihologice este
localizată problema elevului, însă, el trebuie să lucreze cu întreaga personalitate a copilului ca sfera
de cunoaștere, motivațională, emoțională, etc.
• În literatura de specialitate se găsesc diferite metode de lucru pentru dezvoltarea psihologică
a școlarului, unde întreaga personalitate a copilului este separată pe sfere, ca: dezvoltarea sferei
cognitive ș școlarului mic și preadolescentului, remedierea sferei emoționale, dezvoltarea abilităților
sociale, etc. De cele mai dese ori aceasta este o abordare neconstructivă. Chiar și în cazul în care noi
acordăm ajutor copilului la o problemă anumită, bine determinată, putem oare considera că celelalte
sfere ale personalității se dezvoltă favorabil? Este posibil să fie doar un conflict intern izolat,
independent?
• Este considerat absolut greșită această abordare de a lucra cu fiecare sferă a personalității
separat. Desigur nu excludem evidențierea orientărilor prioritare, în dependență de vârstă, de
problema cu care se confruntă copilul, interesele acestuia, dar orice activitate dezvoltativă trebuie să
decurgă ca un proces care acționesază asupra personalității în întregime.
• Este orientată spre sfera de cunoaștere, emoțională, socială a personalității, a vieții psihice
interioare cât și autocunoașterea copilului.
• Aceasta poate fi elaborată de însuși psihologul și acestea să presupună diferite tipuri de
influențe asupra elevilor în afara orelor de școală sau la ore special organizate ca trainingurile sau
alte tipuri de activități dezvoltative sau de învățător, care va folosi diferite metode psihologice la ore,
în procesul educativ sau în cadrul întâlnirilor educative din afara orelor.
• Activitatea dezvoltativă poate fi efectuată sub diferite forme de activitate planificate de
psiholog și profesor, dar și încorporate în procesul de învățare care se manifestă prin autoanaliză,
abilități de empatie, comportament cooperativ sau TVC_uri, olimpiade, etc.
Psihocorecția
• Psihocorecția poate fi efectuată atât în grup cât și individual. Alegerea formei de activitate
depinde de tipul problemei (poate fi contraindicată psihocorecția în grup), vârsta copilului și
interesele acestuia.
• Pentru acest tip de activitatea se ține cont, în primul rând, de principiul de influență asupra
întregii personalități cu toate că este necesar de a alege direcția de lucru cu prioritate.
• Este orientată spre rezolvarea diferitor probleme psiholgice ale școlarului.
• Din cauză că psihologul școlar lucrează cu un număr mare de copii, este dificil de elaborat un
program individual de psihocorecție. El trebuie să presupună un set de programe corecționale
specializate, mai întâi, pe vârste, iar în interiorul fiecărei vârste - pe problemele importante cu care s-
ar putea ciocni copilul și care nu ies din competența psihologului școlar.
• Luând în considerație nivelul de calificare a psihologului școlar, în activitatea lui obligatorie
intră activitatea dezvoltativă și psihocorecția legată de probleme de adaptare și dificultăți în sfera de
cunoaștere.
Activitatea de consiliere și profilaxie
• Psihoprafilaxia, ca formă practică de activitate, este o activitatea destul de populară și care plasează
auditoriul pe poziție pasivă.
• Din punct de vedere a sarcinilor activității de profilaxie incluse în procesul de învățare, aceasta nu are
eficiență. Rezultatul profilaxiei este considerat atribuirea abilităților care l-ar ajuta pe copil să învețe
eficient și să se dezvolte în toate sferele activității școlare. Adică toate cunoștile pe care le
 acumulează elevul în cadrul activității de profilaxie să nu fie ca un bagaj în plus de cunoștințe
neeficinte cum se întâmplă în cadrul multor obiecte de studiu din școală.
• Activitatea de profilaxie poate fi efectuată ca răspuns la cererea școlarilor; cum ar fi cunoștințe
referitor la anumite profesii pentru elevii claselor liceale sau preadolescenții care au suferit un
conflict intern sau defectarea relațiilor cu profesorul. Psihologul, în acest caz, trebuie să propună
elevilor informații științifice care să le permită elevilor să privească situația dintr-un alt unghi.
Aceasta abordare a situațiilor formează la elevii claselor mari trebuințe către cunoștințe social –
psihologice, cultura utilizării unei anumite informații științifice.
Consilierea elevilor
• Consilierea se face cu elevii de vârsta preadolescentă (13-17 ani). Activitatea de consiliere se
centrează pe rezolvarea problemelor ca: autodeterminarea profesională sau personală a elevului sau
cele ce țin de diferite aspecte ale interrelaționării cu alții.
• Activitatea de consiliere este o formă de lucru multifuncțională și individuală a psihologului cu elevii
în cadrul căreia se pot rezolva următoarele probleme: dificultăți de învățare, de comunicare și starea
psihică internă a lor.
• Se dezvoltă abilități de autocunoaștere, autodescoperire, autoanaliză, utilizarea particularităților și
posibilităților individuale pentru o activitate de învățare și dezvoltare eficientă.
• Acordarea ajutorului școlarilor care se află în stare actuală de stres, conflict, stres emoțional, etc.
• Consilierea se face la cererea elevilor, dar în unele cazuri psihologii școlari întreprind unele acțiuni
fără a ține cont de participarea voluntară a acestora, iar acest comportament din partea psihologilor,
de multe ori, provoacă un comportament negativist din partea școalrului.
• Psihologul școlar trebuie să posede abilități profesionale bine antrenate pentru a atrage elevii spre
dialog și spre procesul de rezolvare a problemelor.
Consilierea și profilaxia profesorilor
• Fiind o activitate destul de importantă în practica psihologului școlar, eficiența acestei activități se
măsoară în capacitatea acestuia de a reuși să construiască o colaborare constructivă și de amploare cu
învățătorii și administrația școlii. De aceea, învățătorul este privit ca un colaborator al psihologului.
• Psihologul este cel care doar crează mediul de analiză a cazurilor, crează condiții pentru fiecare cadru
implicat de a analiza cazul, își prezintă propriul punct de vedere, propunând posibilile forme de
realizare a deciziilor pe care le-a luat însuși învățătorul.
• Deci consilierea psihologo-pedagogică este o formă de organizare a colaborării dintre învățători pentru
rezolvarea diferitor probleme și sarcini profesionale ale profesorilor.
• Principiile ce stau la baza activității de consiliere a învățătorilor:
 Influența echitabilă a psihologului și profesorului;
 Formarea montajelor pentru profesori pentru rezolvarea de sinestătătoare a problemelor apărute:
 Responsabilitatea participanților la consiliere pentru hotărârea luată;
 Repartizarea funcțiilor profesionale în rândul profesorilor și psihologului;
• Din activitatea de consiliere a profesorilor evidențiem 3 orientări:
 Consilierea învățătorilor la discipline și diriginților referitor la elaborarea programelor adecvate de
studii și educare a elevilor.
 Consilierea profesorior referitor la problemele de învățare ale elevilor, de comportament sau cele de
relaționare cu alții. În acest caz cosnilierea are 2 surse; fie la cererea învățătorului – psihologul
 realizează, fie din inițiativa însuși a psihologului, aducându-i la cunoștință învățătorului o anumită
informație despre un elev și să îi vină în ajutor.
Consiliul psihologo-edagogic - se referă la elaborarea și planificarea unei startegii psihologo-
pedagogice pentru fiecare elev în procesul de învățare a acestuia sau a unor grupuri de elevi.
Toată informația obținută de la învățătorii disciplinelor, dirigintele de clasă, medic, psiholog
despre situația copilului și ținând cont de starea actuală a acestuia, dinamica dezvoltării de până
acum, se elaborează un program de dezvoltarea ulterioară.
 Activitatea socio-intermediară a psihologului școlară pentru rezolvarea problemelor ce țin de conflicte
interpersonale, intergrupale sau între sistemele școlii (învățător – învățător, elev- învățător, învățător
- părinte
• Psihoprofilaxia învățătorilor este orientată la crearea condițiilor în care învățătorii ar putea obține
cunoștințe importante atât la nivel profesional cât și personal. Cunoștințe și abilități psihologice care
le-ar permite organizarea procesului de învățare mai eficient atât din punct de vedere al conținutului
cât și la nivel metodologic. Cunoștințe și abilități de a construi relații reciproc avantajate cu colegii și
elevii. (includerea profilaxiei în activitatea metodico-educațională, ședințe temetice cu profesorii, sau
în cadrul consiliului psihologo-pedagogic).
Consilierea și profilaxia părinților
• Activitatea psihologului cu părinții este una destul de controversată și contradictorie.
• Pe de o parte activitatea psihologului cu părinții este una de bază, deoarece o mare parte a
problemelor elevului din perioada de școală vin din familie, din climatul psiholgic, relațiile din
familie, etc., de aceea nu este posibil rezolvarea problemelor din școală a elevului fără a restructura
relațiile din familie.
• Pe de altă parte familia, din punct de vedere juridic și etic este un subiect închis pentru școală.
Psihologul școlar nu are dreptul de a se implica în relațiile din familie. Majoritatea situațiilor apărute
în școală trebuiesc rezolvate fără implicarea părinților.
Scopul comun al activității psihologului cu părinții, atât consilierea cât și profilaxia, constă în
crearea condițiilor social-psihologice pentru atragerea familiei în susținerea copilului în procesul de
învățare. Crearea condițiilor de colaborare și formarea montajelor respabilității părinților în relație cu
copilul.
• Activitatea psihologului cu părinții este construită pe 2 direcții:
 Psihoprofilaxia părinților cu referire la dezvoltarea și educarea copilului acestuia în școală –
psihologul aduce la cunoștință problemele cu care se confruntă copilul, ajutându-l s-o perceapă
profund și să îi propună tehnici de comunicare dintre copil și părinte.
 Consilierea părinților referitor la problemele de învățare și dezvoltare în școală, facută la cererea
părinților sau la inițiativa psihologului. Aceasta îndeplinește diferite funcții, informează părinții de
problemele școlarului; părinții nu întotdeauna cunosc obiectiv situația. Un alt motiv pentru consiliere
 poate fi necesitatea de a primi informații suplimentare despre copil de la părinți. Iar scopul consilierii
părinților poate fi acelea de susținere psihologică a părinților în cazul observării unor probleme sau
un anumit stres emoțional care are loc în familie.
Activitatea socio-dispecerat
• Este orientată spre obținerea ajutorului social-psihologic care ies din limitele competenței și
responsabilităților. Îndeplinrea eficientă a funcției socio-dispecerat este posibilă doar atunci când
activitatea psihologică în școală reprezintă o legătură a unui sistem extins de sprijin social-psihologic
al educației publice. În acest caz psihologului îi este bine cunoscut care sunt actele necesare și unde
să orienteze elevul pentru ajutor psihologic.
• Când psihologul școlar apelează la activitatea de socio-dispecerat?
În primul rând, atunci când forma de lucru cu copilul, părinții sau învățătorii iese din limitele
rsponsabilităților funcției de psiholog școlar.
În al doilea rând, atunci când psihologul nu dispune de cunoștințele și experiența necesară.
Și în al 3-lea rând, atunci când rezolvarea problemei este posibilă doar în afara școlii și celor care
activează în școală.
• Funcția psihologului școlar în activitatea socio-dispecerat nu este doar aceea de a reorienta elevul la un
al specialist, ci:
- Determinarea caracterului problemei și posibilile modalități de soluționare a ei;
- Găsirea specialistului capabil de acordarea a ajutorului necesar;
- Asistență în stabilirea contactului elevului cu specialistul din afara școlii;
- Pregătirea setului de documente necesare;
- Urmărirea rezultatelor în urma colaborării elevului cu psihologul;
- Realizarea suportului psihologic în procesul de lucru cu specialistul;
- Cu toate că reorientează spre un alt specialist elevul, psihologul școlar nu este scutit de
responsabilitatea asupra dezvoltării și educării elevului în școală.

Tema: Principiile etice și regulile de lucru ale psihologului.

1. Principiul ”Nu dăuna” – Psihologul trebuie să-și organizeze activitatea în așa mod încât procesul și
rezultatele acesteia să nu dăuneze sănătății psihice și fizice a clientului cât și statutul său social.
Regulile care reglamentează acest principiu sunt:
a) Regula respectului reciproc dintre psiholog și subiectul supus experimentului – Psihologul
respectă drepturile și libertățile civile ale individului. El poate lucra cu individul doar după ce a
obținut acordul acestuia și după ce i-a comunicat scopul cercetării, metodele și modul de utilizare a
informației obținute.
b) Regula securității individului – Psihologul va aplica doar acele metode de cercetare care nu
afectează sănătatea și starea psihică a individului, la fel și rezultatele obținute vor fi prezentate în așa
mod ca să nu afecteze individul.
c) Regula contradicției, acțiunilor greșite ale comandatarului față de individ. – Psihologul va
organiza păstrarea și uilizarea informației cu caracter psihologic în așa mod încât să fie excluse
conflictele dintre comandatar și individ. (Comandatarul – cel care face cerere la psiholog din
numele subiectului. Mama clientului sau prietenii clientului)
2. Principiul competenței psihologului. – Acest principiu cere ca psihologul să se implice în
rezolvarea doar acelor probleme care nu ies din sfera competenței sale profesionale, pentru care
posedă metodicile adecvate și care nu intră în contradicție cu drepturile sale profesionale.
a) Regula cooperării dintre psiholog și comandatar – Psihologul este obligat să-l informeze pe
comandatar despre posibilitățile sale reale și cele ale psihologiei moderne în domeniu care îl
interesează pe comandatar, despre competențele sale și să-l informeze despre principiile morale după
care se conduce.
b) Regula comunicării profesionale dintre psiholog și client – Psihologul trebuie să posede tehnici de
comunicare și metode psihodiagnostice care pe de o parte ar rezolva în modul cel mai eficient
problema cu care se confruntă subiectul, iar pe de altă parte să mențină în subiect simțul simpatiei și
credibilității, a satisfacției în urma comunicării cu psihologul.
c) Regula fundamentării rezultatelor cercetărilor – Psihologul va formula rezultatele cercetării în
acei termeni și noțiuni care sunt acceptate de știința psihologică. La nevoie el va comunica aceste
rezultate prin confirmarea materialului primar al cercetării sau rezultatele analizei matematice și
statistice. Oricărei cercetării psihologice îi precede o analiză a literaturii de specialitate.
3. Principiul imparțialității – Acest principiu nu-i permite psihologului o atitudine părtinitoare față de
subiect, indiferent de acea impresie subiectivă pe care individul o produce prin statutul său juridic
sau social, indiferent de simpatia sau antipatia pe care o simte psihologul față de individ.
a) Regula metodicilor adecvate – psihologul va utiliza acele metodici care sunt adecvate scopului
cercetării sale, vârstei, sexului, gradului de instruire și a condițiilor în care se desfășoară
experimentul. Metodicile vor fi standartizate, valide și adaptate la contingentul de indivizi supuși
experimentului.
b) regula consistenței științifice a rezultatelor cercetării – Psihologul trebuie să aplice acele metode
de prelucrare a datelor și interpretare a acestora care sunt cunoscute în plan științific și nu depind de
ideologia sa, simpatia sa față de individ, statutului social a acestuia, etc. Rezultatele cercetării trebuie
să fie identice cu cele pe care le-ar putea obține un alt psiholog de aceiași specializare și calificare.
c) Regula concludenței informației cu caracter psihologic transmise comandatarului – Psihologul îi
transmite comandatarului rezultatele cercetării în acei termeni și noțiuni care sunt cunoscute de
comandatar sub forma unor recomandări concrete care nu permit și nici nu provoacă diferite
completări speculative despre personalitatea individului care iese din domeniul problemelor
formulate de comandatar. El nu va transmite informația care ar putea duce la formarea unor relații
negative dintre subiect și comandatar.
4. Principiul confidențialității – Acesta cere ca materialul obținut de către psiholog să nu fie divulgat
conștient sau inconștient în afara condițiilor asupra cărora s-a convenit. Materialul nu va fi prezentat
în așa mod încât să compromită pe individ sau psiholog.
 a) regula codificării informației cu caracter psihologic – Este de datoria psihologului ca toate
materialele cu caracter psihologic începând cu procesele verbale și terminând cu darea de seamă să
indice nu numele și prenumele indivizilor cu care a lucrat, ci codurile acestora care pot fi alcătuite
dintr-o serie de cifre și litere. Documentele care permit decodificarea identității indivizilor sunt
acesibile doar psihologului fiind păstrate într-un singur exemplar, într-un loc inaccesibil vizitatorilor
și dacă este necesar de a fi transmise comandatarului informația, atunci transmiterea se face doar
după încheierea unui act ce scade răspunderea psihologului în cazul divulgării acestei informații.
b) Regula păstrării controlate a informației cu caracter psihologic – Psihologul trebuie să convină în
prealabil cu comandatarul asupra listei acelor persoane care vor avea acces la materialele obținute în
urma lucrului cu individul, asupra locului și condițiilor de păstrare a acestei informații și asupra
situației în care ele vor putea fi utilizate cât și asupra termenului de păstrare a acesti informații.
c) Regula corectitudinii utilizării informației cu caracter psihologic – Psihologul trebuie să discute
cu comandatarul despre situațiile în care i-ar putea fi comunicate rezultatele cercetării. Informația cu
caracter psihologic despre individ/subiect nu poate servi nici într-un caz obiect unei discuții publice,
nu poate fi transmisă unei alte persoane înafara cadrului recomandat de psiholog.
5. Principiul acordului informației – Acesta cere ca psihologul, comandatarul și individul supus
experimentului să fie la curent cu deontologia activității psihologice, cu scopul și metodele ei și
să participe la experiment voluntar.