MODUL NR.2 – 04.12.

2021

TEHNICILE UTILIZATE PENTRU CONSERVAREA

“EX SITU” A RESURSELOR GENETICE
VEGETALE

DISCIPLINA: Conservarea și utilizarea resurselor genetice vegetale

 TEHNICILE SPECIFICE PENTRU CONSERVAREA EX SITU A RGV
IN BĂNCILE DE GENE
Conservarea „ex situ” presupune conservarea diversității biologice în
afara
habitatelor naturale. Se referă la băncile de gene și la grădinile botanice.

 stocarea de semințe;
 menținerea de plante vii în colecții de câmp;
 depozitarea in vitro;
 păstrarea polenului;
 depozitarea de semințe cu un conținut ultrascăzut de umiditate;
 stocarea de ADN.

Conservarea ex situ se realizează și în grădini botanice care mențin:

 colecții de plante vii în câmp;
 colecții de plante vii în sere;
 colecții de semințe.
Model of genetic
conservation and
utilization
set up and survey

Gene pool

Conservation

Utilization
 1. Conservarea resurselor genetice
vegetale sub formă de sămânță

În România, singura bancă de RGV în funcțiune este la Suceava.(S-a înființat Banca de

Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău – SEPTEMBRIE 2019.
Banca de RGV pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău are ca obiect principal activitatea de
explorare, inventariere, colectare, cercetare – dezvoltare și conservare a resurselor fitogenetice. Banca va conserva
patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Stațiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău și de pe cuprinsul țării, care
cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale și aromatice pe cale de dispariție.)
Principalele activități legate de conservarea semințelor în băncile de gene sunt
urmatoarele:
a. Explorarea şi colectarea resurselor genetice vegetale
b. Descriptorii de paşaport – identificarea probelor
c. Caracterizarea şi evaluarea resurselor genetice vegetale
d. Metodologia de conservare, regenerare şi multiplicare a seminţelor în
băncile de gene.
a. Explorarea şi colectarea resurselor genetice vegetale

Metodele utilizate pentru achiziţia de germoplasmă sunt următoarele:

 prin colectare directă - organizarea şi desfăşurarea unor misiuni de explorare -
colectare proprii.
 misiuni de colectare organizate pe teritoriul României;
 misiuni de colectare în străinătate, cele care fac obiectul unor proiecte bilaterale
sau internaţionale.
 preluare de material biologic din colecţiile diferitelor entităţi (institute/staţiuni de
ameliorare, grădini botanice etc.) care lucrează cu germoplasmă vegetală;
 prin schimb de germoplasmă sau solicitare de material genetic de la unităţi
similare din străinătate. Cererile se fac consultând bazele de date on-line ale diferitelor
bănci de gene din lume, iar criteriul de selecţie este originea probelor, prioritate având
materialul de origine românească sau cel din zone geografice similare din punct de
vedere pedo-climatic, cu cele din ţara noastră.
Toate acţiunile de colectare de probe sunt însoţite de notarea şi înregistrarea în baze de date
specifice.
Maxted şi colab. (2009) propun un chestionar care să furnizeze următoarele informaţii:
 Denumirea ştiinţifică a speciei.
 Numele varietății primitive.
 Detalii privind menținătorul varietății locale (De exemplu: numele, datele de contact, vârsta, sexul,
structura familiei, educaţie, principala sursă de venit, terenuri în proprietate sau arendate, mărimea fermei, statutul
ecologic, modul de utilizare a terenului – arabil sau mixt).
 Localizare geografică. (De exemplu: provincia în care este amplasată ferma, cea mai apropiată localitate,
latitudine, longitudine, altitudine).
 Caracteristicile varietăților locale.
 Detalii privind cultivarea varietății locale. (De exemplu: istoricul zonei, perioada de semănat, perioada
recoltării, intrări, metode de selectare a semințelor, metoda de depozitare a semințelor, schimburi de semințe cu alți
agricultori, comparații cu soiurile moderne cultivate în zonă).
 Distribuţia
varietăţii locale; dacă este cultivată doar într-o singură fermă sau
este răspândită în întreaga zonă.
 Modul de valorificare a varietăţii locale: utilizarea de bază, utilizarea secundară, consum familial sau
vânzare pe piaţă, dacă producătorul este membru al unei asociaţii de agricultori.
Evaluarea factorilor de risc pentru varietatea locală: decizii politice inadecvate dezvoltării unei
agriculturi durabile, cerere scăzută pe piaţă, ş.a.
 Activităţi
Colectare
Colectare
Ierbar
Evaluare
Multiplicare şi regenerare
Caracterizare şi evaluare primară

Evaluare secundară
Control fitosanitar
Conservare
Conservarea pe termen mediu şi lung
Conservarea in vitro
Conservarea in camp
Tehnologia informaţiei
Tehnologia informaţiei
Banca de RGV „Mihai Cristea” păstrează în colecţiile
sale un număr de 389 specii vegetale, clasificate în
următoarele categorii de cultură: cereale, leguminoase
pentru boabe, graminee leguminoase
furajere, furajere, legume,
plante industriale,
rădăcinoase medicinale şi şi aromatice,
tuberculifere,
plante ornamentale.

Distribuție
Distribuție
Aspect din camerele de conservare a Aspect din camerele de conservare a
colecţiei active colecţiei active

Banca de RGV „Mihai Cristea” Suceava

 Nr. probe colectate de BRGV Suceava pentru
principalele categorii de cultură
Categoria de cultură Nr. probe B
Cereale 2836
a
n
Leguminoase pentru boabe 2626
cani. Dintre acestea, un număr de 7.343 de
Legumicole 979 a
probe reprezentând 221 specii de plante au fost
Rădăcinoase și tuberculifere 244
colectate în misiunile de colectare realizate în
Plante industriale 38 d
aproximativ 1.040 localităţi din ţară.
Graminee perene 111 e
Rude sălbatice 117 Colecția de plante medicinale și aromatice este
Plante ornamentale 47
R
reprezentată de 387 probe care aparțin la 109 specii de
e
plante, grupate în 3 categorii în funcție de principala
s
utilizare:
u medicinale - cu acțiuni terapeutice diferite asupra
Plante
r
organismului uman (246 probe);
s
Plante aromatice și condimentare – care conțin
e
substanțe volatile și uleiuri eterice, materii prime valoroase
în industria cosmetică, a parfumurilor, a băuturilor
G
alcoolice și în alimentație (136 probe);
Populații locale de Zea mays, e
Plante tinctoriale – care conțin taninuri în diferite organe
ale nplantei și sunt folosite în industria pielăriei (5 probe).
Câmpulung Moldovenesc, Suceava
e
b. Descriptorii de paşaport
Fiecare probă de seminţe va fi însoţită de un set de informaţii standardizate, cuprinse în aşa numiţii
descriptori de paşaport, elaboraţi de Institutul Internaţional de Resurse Genetice Vegetale
(IPGRI) şi care permit atât identificarea probelor, precum şi schimbul de informaţii la nivel
naţional, regional sau global.

DESCRIPTOR DE PAŞAPORT (model)

1. Codul Institutului (INSTCODE)
2. Numărul de acces (ACCENUMB)
3. Numărul de colectare (COLLNUMB)
4. Codul institutului colector (COLLCODE)
5. Genul (GENUS)
6. Specia (SPECIES)
7. Autorul speciei (SPAUTHOR)
8. Subtaxa (SUBTAXA)
9. Autorul subtaxei (SUBTAUTHOR)
10. Numele culturii (CROPNAME)
11. Numele probei (ACCENAME)
12. Data achiziţiei (ACQDATE)
13. Țara de origine (ORIGCTY)
14. Locul (localitatea) de colectare (COLLSITE)
15. Latitudinea locului de colectare (LATITUDE)
16. Longitudinea locului de colectare (LONGITUDE)
17. Altitudinea locului de colectare [m](ELEVATION)
18. Data de colectare a probei originale [AAAALLZZ]
(COLLDATE)
19. Codul institutului ameliorator (BREDCODE)
20. Statutul biologic al probei (SAMPSTAT)
21. Date ancestrale (ANCEST)
22. Sursa de colectare/achiziție (COLLSRC)
23. Codul institutului donor (DONORCODE)
24. Număr donor (DONORNUMB)
25. Alte numere asociate cu accessia
(OTHERNUMB)
26. Locația duplicatelor de siguranță (DUPLSITE)
27. Tipul de păstrare a germoplasmei (STORAGE)
28. Observații (REMARKS)
29. Familia (FAMILY)
c. Caracterizarea şi evaluarea resurselor genetice vegetale

Introducerea unui soi în banca de gene, în vederea bioconservării, presupune o

descriere amănunţită a lui, din punct de vedere agrobiologic, biochimic şi chiar
molecular.
Totalitatea caracteristicilor care se cer formează aşa numiţii descriptori,
elaboraţi de IPGRI (The International Plant Genetic Resources Institute).
Fiecare soi sau varietate locală introdusă în Banca de Gene trebuie să aibă o
caracterizare primară şi una secundară.
Caracterizarea şi evaluarea primară constă în caracterizarea morfologică şi
agronomică a varietăţilor luate în studiu. Aceasta ajută la individualizarea unei
probe şi la descrierea identităţii sale genetice, realizându-se în parcelele de
regenerare (specii autogame) sau în parcele separate (specii alogame).
Descriptorii de caracterizare sunt capabili să realizeze o diferenţiere rapidă si
uşoară între fenotipuri. Conţin informaţii generale referitoare la caracterele
ereditare, independente de factorii de mediu.
Suplimentar, aceşti descriptori pot include şi alte caractere cerute de
potenţialii utilizatori.
La evaluarea secundară, descriptorii de evaluare, în contrast cu descriptorii
de caracterizare, se referă la caracterele care sunt susceptibile la factorii de
mediu, dar sunt importante pentru ameliorarea plantelor.
Aici sunt incluse: productivitatea, performanţele agronomice, rezistenţa la
factorii de stres biotic și abiotic, caracterele biochimice şi citologice şi
caracterizarea moleculară.
În această etapă studiile capătă un caracter multidisciplinar, incluzând
cercetări fiziologice, genetice, biochimice, patologice, citologice, taxonomice
s.a. (Străjeru şi colab., 2006).
d. Metodologia de conservare, regenerare şi multiplicare a seminţelor în
băncile de gene
Băncile de gene sunt instituţii special înfiinţate pentru a păstra în condiţii de
siguranţă diferite forme de material genetic, în vederea utilizării imediate sau de
perspectivă.
Stocarea de germoplasmă vegetală sub formă de sămânţă reprezintă cea mai
practică şi, în acelaşi timp, cea mai practicată metodă de conservare ex situ, fiind
apreciată ca ieftină şi eficientă, permiţând conservarea unui mare număr de probe
într-un spaţiu relativ mic.
Tehnologia conservării seminţelor presupune plasarea acestora, după
parcurgerea unei etape de uscare, în incinte cu temperaturi şi, eventual, umidităţi
relative ale aerului controlate.
Etapele premergătoare introducerii seminţelor în depozitul de conservare sunt
redate schematic în Figura 1.
 Figura 1. Etapele
parcurse de seminţe în
băncile de gene
(Străjeru şi colab., 2001)
Calitatea seminţelor (starea de sănătate, maturitatea fiziologică), conţinutul
de umiditate a acestora şi temperatura de depozitare sunt factorii esenţiali care
influenţează viabilitatea, stabilitatea genetică şi longevitatea probelor
conservate.
Această modalitate de prezervare, deşi este considerată esenţială pentru
protejarea resurselor genetice vegetale, prezintă unele dezavantaje:
 riscul pierderii colecţiei de seminţe congelate, în cazul întreruperii furnizării
energiei electrice sau defectării echipamentelor;
 pierderea capacităţii de germinare a seminţelor chiar şi în condiţiile păstrării la
rece;
 apariţia de mutaţii dăunătoare;
 necesitatea reîntineririi mostrelor de seminţe la intervale regulate de timp.
În aceste condiţii, abordarea holistică a conservării biodiversităţii
vegetale, prin îmbinarea de elemente aparţinând ambelor strategii
cunoscute este, aproape, obligatorie (in situ; ex-situ).
Logistică şi proceduri

Mărimea probelor: în medie 1500 – 2000 seminţe.

Containere utilizate frecvent pentru stocarea seminţelor: borcane de sticlă, cutii din
metal, diferite ambalaje din folie de aluminiu.
Înregistrarea probelor: numai la prima intrare în bancă, prin atribuirea
unui număr unic şi irepetabil.
Curăţarea: îndepărtarea corpurilor străine, a seminţelor cu tegument crăpat şi
a celor atacate de boli şi/sau dăunători.
Uscarea seminţelor: cea mai importantă dintre operaţiile de pregătire a seminţelor;
Echipamente pentru depozitarea finală: camere frigorifice: din panouri
prefabricate sau din zid de cărămidă izolată.
Monitorizarea viabilităţii seminţelor: viabilitatea minimă a seminţelor trebuie să
fie cuprinsă în intervalul de 75- 80%;
Regenerarea şi multiplicarea resurselor genetice vegetale:
Sunt activităţi prioritare în băncile de gene, fiind esenţiale în menţinerea probelor din
colecţii, la nivele calitativ (viabilitate) şi cantitativ (număr de seminţe) corespunzătoare
standardelor internaţionale acceptate;
Regenerarea constă în reînnoirea unei probe prin cultivarea acesteia în câmp, pentru
obţinerea unui lot proaspăt de seminţe cu aceleaşi caracteristici ca şi populaţia originală;
Regenerarea se execută atunci când viabilitatea scade sub 85%, în timp
ce, multiplicarea are loc în momentul epuizării stocurilor;
(Repetarea celor două operaţii, la intervale scurte de timp, prezintă riscul pierderii integrităţii genetice a
probei iniţiale, ca rezultat al erorilor de execuţie sau al driftului genetic;)
Frecvenţa de regenerare diferă în funcţie de specie, de nivelul viabilităţii la intrarea în
conservare şi de condiţiile de depozitare;
Monitorizarea viabilităţii:
la fiecare 5 ani la probele din colecţia activă;
la fiecare 10 ani la probele din colecţia de bază.
Frecvenţa operaţiei de multiplicare este în funcţie de gradul de utilizare a probei de
seminţe şi de cantitatea (numărul de seminţe) la introducerea în colecţie;
Numărul de seminţe utilizat pentru regenerarea unei probe poate fi estimat
din mărimea standard a eşantionului de regenerat (30 – 100 de plante) şi
viabilitate, pe baza următoarei ecuaţii:
Număr de semințe necesare pentru plantare ═ nr. de plante dorite /
(germinaţia % x nr. de plante răsărite), relaţie în care germinaţia şi numărul de
plante răsărite se exprimă în system zecimal; numărul de plante răsărite este,
în general, cu 5% mai mic decât valoarea germinaţiei.

Exemplu de calcul:
Număr de plante dorite ═ 100
Germinaţia ═ 85%
Numărul de plante răsărite ═ 80
100
Nr. de seminţe pentru plantare ═ ──────── ═ 147
0,85 x 0,80
 2. Menţinerea de plante vii în câmp (field collection)

Acest tip de păstrare se foloseşte pentru speciile cu înmulţire vegetativă şi speciile

care produc seminţe recalcitrante (seminţele majorităţii speciilor lemnoase şi numeroase specii de
cultură tropicale. Seminţele recalcitrante nu suportă desicarea şi, prin urmare, nu pot fi depozitate la temperaturi sub 0oC).

Colecţiile vii au dezavantajul că sunt foarte costisitoare şi sunt vulnerabile

la atacul paraziţilor şi în cazul unor calamităţi naturale (incendii, uragane etc.).
Pentru siguranţă, se recomandă păstrarea duplicatelor în condiţii de creştere lentă
in vitro.
 3. Depozitarea in vitro

Colecţiile in vitro conservă germoplasma sub formă de celule, ţesuturi vegetale sau plantule, în
mediu de cultură steril. Prezervarea se poate face în condiţii de creştere lentă sau în azot lichid
(crioprezervare).
Conservarea în condiţii de creştere lentă se practică la cartof, bananier şi alte specii cu
înmulţire vegetativă. Materialul vegetal poate fi păstrat sub această formă 14 ani, după care se
regenerează.
Acest tip de colecţie are avantajul că plantulele pot fi propagate şi diseminate rapid din banca de
gene către diferiţi utilizatori. De asemenea, colecţia este menţinută liberă de virusuri, ciuperci şi
bacterii patogene. În prezent s-au dezvoltat tehnici de păstrare prin culturi in vitro la peste 1000
de specii vegetale.
Crioprezervarea presupune păstrarea germoplasmei la -196 grade C, în azot lichid, temperatură
la care diviziunea celulară şi procesele metabolice încetează. Protocolul de crioprezervare este
încă în faza de experimentare. Această metodă se aplică la circa 80 de specii.
Modalitatea de prezervare in vitro este complementară celorlalte forme de păstrare.
Un dezavantaj al acestei metode constă în instabilitatea genetică datorată variaţiei somaclonale
care apare în momentul clonării.
 4. Depozitarea polenului

Această formă de stocare este destul de puţin utilizată în băncile de gene.

Păstrarea polenului se face în special de către amelioratori, atunci când există
neconcordanţe între data înfloritului la inflorescenţele mascule şi femele.
Polenul singur are dezavantajul că nu poate conserva diversitatea genetică
citoplasmatică a speciei.
De asemenea, polenul se regenerează greu, deoarece nu este capabil să
dezvolte, în mod independent, o nouă plantă.
De aceea, folosirea pe scară largă a polenului, ca mijloc de conservare
genetică, depinde de găsirea unor metode de eşantionare care să acopere
întregul fond genetic al unei populaţii.
 5. Depozitarea de seminţe cu un conţinut de
umiditate ultrascăzut
Cea mai comună metodă de conservare ex situ este de a stoca seminţe cu un
conţinut de umiditate de 5-8%, închise ermetic, la temperatura de -18oC.
Studiile efectuate în anii ’80 arată că, viabilitatea seminţelor se poate prelungi
semnificativ la valori ale umidităţii acestora de 1-2%.
Aceste condiţii nu sunt valabile însă pentru toate speciile vegetale, conţinutul optim
de umiditate a seminţelor fiind diferit în funcţie de specie. Pentru multe bănci de
gene, acest procedeu reprezintă o problemă din cauza lipsei echipamentelor de
răcire adecvate, a nesiguranţei în furnizarea continuă a energiei electrice şi a
costurilor de operare ridicate.
6. Conservarea de ADN
Această strategie nu este una viabilă pentru conservare, principala destinaţie a
bibliotecilor de gene fiind izolarea de gene în vederea transferului, prin
tehnicile ingineriei genetice.