Artrologia

Articulaţiile sunt formaţiuni anatomice

complexe constituite din totalitatea
elementelor prin care se leagă două sau
mai multe oase.
 Clasificarea articulaţiilor
 după tipul şi amplitudinea mişcărilor
 Sinartroze (articulaţii fibroase) - fixe
 Amfiartroze – semimobile
 Diartroze (articulaţii sinoviale) - mobile
 Sinartrozele
 între oase există ţesut conjunctiv moale fibros
sau ţesut conjunctiv semidur
 mişcările în articulaţie sunt de amplitudine
extrem de mică sau chiar inexistente
 Tipuri de sinartroze
 Suturi: articulaţiile dintre majoritatea
oaselor craniene
 Gomfoze: dintre un dinte şi alveola dentară
corespunzătoare
 Sinostozele: articulaţii rezultate prin
osificarea ţesutului conjunctiv moale sau
semidur prezent temporar în unele
sincondroze sau suturi
 Amfiartroze
 Între suprafeţele articulare este interpus ţesut
cartilaginos (simfize sau sincondroze) sau alt tip de
ţesut (sindesmoze)
 Mişcările permise în astfel de articulaţii sunt de
amplitudine mică
Sindesmozele au interpus între oase un ligament;
- ex.: articulaţia tibio-peronieră inferioară
Sincondrozele au interpus ţesut cartilaginos hialin între
suprafeţele osoase;
- ex.: “articulaţia” dintre epifize şi diafize în perioada de
creştere, între părţile constitutive ale coxalului până la pubertate
Simfizele – au interpus ţesut cartilaginos fibros;
- ex.: între corpurile vertebrale, simfiza pubiană
 Diartrozele
 Sunt majoritare în organism; sunt articulaţii
mobile, cu o organizare complexă.
 Toate diartrozele au o serie de elemente
comune:
 Suprafeţele articulare
 Cartilajul articular

 Mijloace de unire

 Formaţiuni de asigurare a concordanţei

articulare
 A. Suprafeţele articulare
 sunt părţile oaselor care participă propriu-
zis la formarea articulaţiei;
 sunt acoperite de cartilaj articular;
 pot fi aproape plane sau curbe, fiind factori
determinanţi ai mişcărilor articulare
 Suprafeţe plane: articulaţiile dintre carpiene,
tarsiene
 Suprafeţe curbe: articulaţiile scapulo-humerală,
coxo-femurală etc.
 B. Cartilajul articular
 este format din cartilaj hialin, este alb-sidefiu
 aderă cu una din feţe pe suprafaţa articulară
respectivă, iar cu cealaltă corespunde cavităţii
articulare;
 are o grosime direct proporţională cu presiunea
care se exercită asupra suprafeţei articulare,
variind între 1 şi 12 mm;
 este elastic, comprimabil;
 are funcţia de a amortiza diferitele şocuri suferite
de articulaţie
 nu este vascularizat şi inervat; nutriţia se realizea-
ză de la nivelul pericondrului şi din lichidul sinovial
 C. Formaţiuni de asigurare a concor-
danţei dintre suprafeţele articulare

 sunt cartilaje fibroase care măresc suprafaţa de

contact dintre oase;
 a) cadre articulare (labru sau burelet fibro-
cartilaginos): măresc o suprafaţă articulară
concavă care se articulează cu o suprafaţă osoasă
sferică (umăr, şold);
 b) discuri (radio-ulnară distală, sterno-claviculară);
 c) meniscuri (genunchi);
 D. Mijloace de unire articulară
capsula articulară, ligamentele
1. Capsula articulară constituită din două straturi extern
şi intern
 Stratul extern (capsula fibroasă): manşon
fibros care acoperă articulaţia, fixându-se la
periferia cartilajelor articulare;
 faţa sa externă are raporturi cu tendoanele,
muşchii şi celelalte elemente anatomice
periarticulare
 faţa internă este acoperită de membrana
sinovială
 are rol protector
 Stratul intern (membrana sinovială) este o
membrană subţire şi lucioasă;
 Secretă lichidul sinovial/sinovia care este trans-
lucid, gălbui, vâscos, cu roluri în nutriţia şi
lubrefierea elementelor anatomice articulare şi în
curăţirea cavităţii articulare.
 Este bogat vascularizată şi inervată;

 Are prelungiri care, după poziţia faţă de cavitatea

articulară se împart în:
 prelungiri externe: funduri de sac şi cripte
 prelungiri interne: plici sinoviale şi vilozităţi
 2. Ligamentele
 sunt structuri constituite din ţesut conjunctiv
moale fibros (rezistente, nu foarte elastice)
 se inseră pe oasele care se articulează
 contribuie la menţinerea în contact a suprafe-
ţelor articulare
 împiedică realizarea mişcărilor articulare peste
o anumită limită fiziologică
 după poziţia pe care o au faţă de capsula
articulară, se împart în:
 intracapsulare

 extracapsulare
 Cavitatea articulară este spaţiul articular
situat între cartilajul articular şi membrana
sinovială; este ocupat, în condiţii fiziologice,
de lichidul sinovial.

 Devine mai voluminoasă în cazul unor

colecţii articulare patologice
 Sângehemartroză

 Lichid seroshidartroză

 Puroipioartroză
Clasificarea diartrozelor
se face după tipul mişcărilor permise în articu-
laţie şi după forma suprafeţelor articulare
 Articulaţii plane (artrodii)
 Articulaţii trohleene (ginglim)
 Articulaţii trohoide
 Articulaţii condiliene
 Articulaţii în şa
 Articulaţii elipsoidale
 Articulaţii sferoidale (cotilice/enartroze)
Mişcările articulare
 Mişcări de alunecare
 Mişcări angulare
 În plan frontal
 abducţie/adducţie
 înclinare laterală dreaptă/stângă

 ridicare/coborâre

 În plan sagital
 flexie/extensie
 antepulsie/retropulsie

 Mişcări de circumducţie
 Mişcări de rotaţie
 rotaţie internă/rotaţie externă
 Articulaţiile de pe linia mediană a corpului
 nu fac abducţie/adducţie, ci înclinare laterală dreaptă/stângă
 Nu fac rotaţie internă/externă, ci rotaţie spre dreapta/rotaţia spre stânga.
 La antebraţ, mână, gambă şi picior
 rotaţia externă = supinaţie
 rotaţie internă = pronaţie
 La picior există:
 inversie: rotaţie internă + supinaţie + adducţie
 eversie: rotaţie externă + pronaţie + abducţie
 La umăr, se adaugă:
 antepulsia şi retropulsia
 ridicarea şi coborârea
flexie/extensie
abducţie/adducţie
abducţie/adducţie
abducţie

adducţie
antepulsie /retropusie
ridicare/coborâre
 Circumducţie

 Rotaţie
internă
 Rotaţie
externă
Articulaţie plană

-permit doar mişcări

de alunecare
-se găsesc între
carpiene şi între tarsiene
Articulaţii trohoide
 sunt articulaţii care permit doar mişcări de rotaţie internă
şi externă;
 exemple: articulaţiile radio-ulnară proximală şi distală,
tibio-peronieră proximală
 Articulaţie elipsoidală
 permite mişcări de flexie-extensie, abducţie-abducţie şi
circumducţie
 ex.: articulaţia radio-carpiană
 Articulaţie trohleeană(ginglim)
 Una din suprafeţele articulare este formată dintr-o
trohlee, iar cealaltă prezintă o creastă ce corespunde
şanţului trohleei
 Au un singur ax de mişcare; permit mişcări de flexie-
extensie şi reduse mişcări de lateralitate.
 Exemplu: articulaţia humero-antebrahială şi articulaţiile
interfalangiene
 Articulaţie în şa
 are suprafeţe articulare opozite concave într-un sens
şi convexe în celălalt sens;
 sunt articulaţii cu trei axe de mişcare; permit mişcări
de flexie-extensie, abducţie-adducţie, circumducţie şi
mişcări reduse de rotaţie.
 Exemplu: articulaţia carpo-metacarpiană a policelui;
 Articulaţie sferoidală sau cotilică (enartroză)
 una din suprafeţele articulare are forma unui segment
de sferă, iar cealaltă suprafaţă articulară este cavitară;
 sunt triaxiale;
 exemplu: articulaţia scapulo-humerală, articulaţia coxo-
femurală.