MANAGEMENTUL

SERVICIILOR SOCIALE
 Servicii sociale – modele
conceptuale si politici publice
 Servicii sociale = componentă esenţială a politicilor
publice care vizează incluziunea (combaterea
discriminării) şi coeziunea la nivelul U.E
 Soluţie de contracarare a riscului de excluziune
socială – sprijin ce stimulează implicarea,
participarea la viaţa socio-economică şi profesională
a categoriilor vulnerabile
 Mecanism redistributiv în cadrul statului bunăstării
(welfare state)
 Parteneriat între co-decidenţi: sector public, privat,
ONG-uri, organisme suprastatale
 Echitatea redistribuirii – intre
egalitate si inegalitate
 Redistribuirea bunăstării (Deborah Stone, 1988) –
elemente:
 Beneficiarii;
 Programul / ajutorul;
 Procesul de acordare a ajutorului (cum este gândită
şi realizată distribuirea ajutorului)

Echitate – corectitudine în distribuţie (proces+rezultat);

include şi elemente de egalitate, şi altele de
inegalitate. Echitate = compromis acceptat social
între egalitate şi eficienţă economică (Preda, 2002)
 Practici redistributive
 Distribuţii egale pentru beneficiari, dar dreptul /
capacitatea de a fi beneficiar – inegal (ex – criterii
de a deveni beneficiar – cetăţenie – merit, în cazul
burselor şcolare)
 Beneficii diferite pentru ranguri / categorii diferite,
dar beneficii egale pentru ranguri / categorii egale =
echitate verticală (ex: evaluarea posturilor într-o
organizaţie)
 Beneficii specifice inegale, dar venituri totale egale
(ex: ajutorul social gândit ca o completare în
cuantum diferit a veniturilor unei familii până la un
prag minim diferit
 Practici redistributive (2)
 Beneficii inegale, dar importanţă/valoare egală
pentru beneficiari (ex: servicii medicale, de asistenţă
socială accesate în funcţie de nevoile şi priorităţile
fiecărui grup
 Beneficii inegale, dar egalitate a şanselor +
resurselor la începerea competiţiei (ex: admitere la
facultate, orice competiţie sportivă)
 Beneficii inegale, dar egalitate statistică a şanselor
(principiul loteriei – distribuţia aleatorie)
 Beneficii inegale, dar drept de vot egal (consultarea
beneficiarilor)
 Saracie si excluziune
 Sărăcia – doar o parte a excluziunii sociale
(marginalizare financiară) – alte dimensiuni: civică,
socială, economică, familială etc.
 Stigmatizare, marginalizare
 Dependenţă de ajutorul statului – „underclass”/
paria, sindromul neajutorării învăţate.
 Antidot: workfare (bunăstarea bazată pe participare
profesională) ca plasă de siguranţă –
responsabilizarea indivizilor pentru propria bunăstare
 Servicii sociale – principii
generale
 Demers analitic
 Realizat cu metodele ştiinţelor
comportamentale
 Scopul: realizarea unei imagini cât mai
clare asupra realităţii unei organizaţii.
=> Informaţii despre:
 Funcţionarea actuală a organizaţiei
 Proiectarea intervenţiilor de schimbare şi
dezvoltare organizaţională.
 Servicii sociale – principii
generale (2)
 Instrumente pentru apărarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului:
principiul egalităţii de acces şi de şanse
 Servicii integrate, gândite în corelaţie: ex:
nivelul salariului minim pe economie şi al
venitului minim garantat
 Diferenţa faţă de servicii educaţionale, de
sănătate sau psihologice – se adresează unor
nevoi sociale ale beneficiarilor (Bahle, 2003)
 Principalii furnizori de servicii sociale şi
reglementările valoric-normative pe care sunt
fundamentate:

 Familia (reciprocitate, solidaritate intra- şi inter-

generaţională),
 Statul (autoritate = putere legitimată de sorginte
raţional-legală: Weber – birocraţia) ,
 Piaţa muncii (rentabilitate şi filantropie strategică –
responsabilitate socială),
 ONG-urile (sector non-profit de voluntariat) (Bahle,
2003)
 Cele 4 tipuri de furnizori sunt în interacţiune:
 În unele cazuri predomină statul ca principal furnizor
de servicii sociale (ex: modelul protecţionist
scandinav)
 In altele – furnizorii privaţi (ex: statul minimalist
anglo-saxon)
Clasificarea serviciilor sociale
 În funcţie de categoria de beneficiari:
copii instituţionalizaţi, vârstnici, persoane
cu diverse adicţii, cu dizabilităţi, private
de libertate sau aflate în probaţiune,
victimele violenţei în familie, victimele
traficului de persoane, persoane fără
adăpost, persoane din comunităţi rurale
izolate, şomeri de lungă durată, precum
şi aparţinătorii acestora
 Clasificarea serviciilor sociale (2)
 În funcţie de criteriile de acordare: universaliste (ex:
alocaţie pentru copii; familie mono-parentală) şi cele
bazate pe testarea mijloacelor (ex: ajutoare sociale);
contributorii (condiţionate de contribuţia la CAS, CASS,
şomaj etc.) sau ne-contributorii
 După regimul de asistare: cu/ fără cazare (centre de zi,
locuinţe sociale, centre de consiliere, adăposturi de
noapte, cantine sociale etc.), durată ne/determinată
 Pentru a furniza servicii sociale, organizaţiile trebuie
acreditate şi licenţiate conform Legii 197/2012 (privind
asigurarea calităţii în serviciile sociale)
 Obiectivele contractării serviciilor sociale
către furnizorii privaţi
 Reducerea costurilor – a presiunii asupra bugetului de stat
 Distribuirea riscurilor (ex: întârzieri / depăşirea termenelor
de livrare, dificiultăţi în monitorizare
 Încurajarea inovaţiei şi a competitivităţii – optimizarea
raportului calitate-preţ
 Creşterea ratei de atragere de venituri extrabugetare
 Dezvoltare economică – crearea de noi locuri de muncă
 Limitele implicării ONG-urilor
 Între 2010 şi 2013, s-a dublat numărul de ONG-uri
(asociaţii şi fundaţii) acreditate ca prestatori de
servicii sociale
 Relaţie insuficientă sau defectuoasă cu furnizorii
publici de servicii sociale
 Risc de sub-finanţare sau retragerea / pierderea
finanţării; acces anevoios la credite bancare
 Calificările personalului din ONG-uri nu reflectă
dinamica pieţei de servicii sociale
 Lipsa lichidităţilor / fluxul monetarului provoacă
dificultăţi în accesarea fondurilor europene
 Managementul serviciilor
sociale
Abordarea clinică
 datele sunt colectate în timp ce consultantul se implică activ în asistarea
şi ajutarea clientului să îşi definească şi să îşi rezolve problemele care
au fost anterior definite de către acesta, sau la iniţiativa lui.

Paşi:
 observarea şi intervievarea participanţilor,
 oferirea unui feedback preliminar pe baza primelor date obţinute,
 lucrul individual sau pe grupuri mici, pentru a realiza o caracterizare
a organizaţiei din perspectiva culturii.

 Funcţionează doar atunci când clienţii sunt dispuşi şi capabili să se

implice activ în analiza personală şi organizaţională.
 Dezavantajul - nu oferă nici profunzimea datelor care rezultă în urma
cercetării etnografice şi nici rigoarea metodologică a evaluărilor
cantitative.
 Performanta organizatiei si
indivizilor
 Funcţiile generale ale managementului: conducere,
coordonare, decizie, evaluare, control, motivare,
comunicare
 Contribuţia managerială la capacitatea instituţională:
„Plătiţi-i pe oameni corect şi faceţi-i săuite de bani!”
 Toţi directorii DGASPC – absolvenţi de studii
superioare, majoritatea în domeniul juridic sau
ştiinţe economice
 Performanta organizatiei si
indivizilor (2)
 Tipuri de relaţii organizaţionale: ierarhice (de
subordonare / coordonare), cooperare, reprezentare
internă / externă, control
 Probleme: subocuparea posturilor – deficit de forţă
de muncă adecvat calificată
 Performanţa profesională - în funcţie de 3 categorii
de factori: abilitate, interes/ motivaţie, sistemul de
organizare şi recompensare a muncii
 Rolul motivatiei in asistenta sociala
 Factori motivatori: conţinutul muncii (activităţile derulate),
sistemul de recompense extra/financiare, colectivul –
relaţiile cu colegii şi cu managerul, cultura şi climatul de
lucru, comunicarea internă (feedback, consultare),
dedicare pentru o cauză caritabilă, posibilităţi de
promovare şi perspective de dezvoltare a carierei, suport
perceput, sentimentul de bunăstare subiectivă, confort
psihologic şi sănătate ocupaţională, atitudinea faţă de
clienţi.
 Motivatia pentru performanta

 Cum recunoaştem un angajat motivat + implicat, vs. unul

demotivat + dezimplicat?
 Munca socială = muncă emoţională? Riscuri emoţionale care pot
apărea?... Cauzele şi consecinţele epuizării? Modalităţi de
contracarare a epuizării / sindromului de Burn-Out (extenuare,
secătuire mentală şi emoţională)
 Supervizarea in asistenta sociala

 Funcţiile supervizării pentru asistenţii

sociali: educativă, de suport, administrativ-
managerială, de evaluare şi trasare a
obiectivelor de dezvoltare
 Tipuri de supervizare – individuală, de
grup, organizaţională
 Tehnici utilizate în şedinţele de
supervizare: modelarea, joc de rol,
identificarea conceptelor, anticiparea
 Impactul supervizarii

 Beneficiile supervizării pentru asistenţii sociali: facilitarea

auto-cunoaşterii şi inter-cunoaşterii, dezvoltare personală,
explorare şi clarificare a limitelor, profesionalizare prin
aprofundarea şi exersarea deprinderilor practice,
expansiunea şi adecvarea setului de valori şi atitudini
 Uşurarea tranziţiei dintre educaţie, formare profesională şi
practică
 Supervizarea – nu doar birocratic-procedurală
(administrarea timpului şi sarcinilor) sau festivista, ci şi
mentoring, coaching, consiliere (Rebecca Davis, 2010)
 Deficit de investiţii în formarea resurselor umane
 Tendinte noi in asistenta sociala

 Factori de presiune asupra sistemului de protecţie socială:

disparităţi regionale, fluxuri migratorii, îmbătrânirea
populaţiei
 Schimbare a accentului – de la oferirea de plăţi / prestaţii
pasive asistaţilor social, care le cultivă dependenţa, la
servicii care să îi responsabilizeze – ex: calificare,
consiliere, plasare pe piaţa muncii sau strategii de utilizare
a timpului pentru alte activităţi productive.
 Exemple de bune practici –
programe de intervenţie validate
ştiinţific
Conferinţa de grup cu familia (Family Group Conference)
Implicarea familiei extinse în soluţionarea problemelor cu care se
confruntă familiile ce prezintă risc social şi copiii acestora
Participarea familiei la dezvoltarea planului de intervenţie măreşte
gradul e implicare şî acceptanţă a deciziilor
Teme dezbătute: preocupări legate de bunăstarea şi securitatea
copiilor, resurse (formale şi informale) şi limite legate de caz.
Familia elaborează planul şi îşi alocă roluri şi responsabilităţi, apoi,
odată planul finalizat, experţii sunt chemaţi să formuleze
recomandări.
Etape: referirea cazului, organizarea conferinţei, întâlnirea familiei
şi discutarea cazului, implementarea planului de intervenţie.
Participă şi specialişti: managerul de proiect, consilierul şcolar,
terapeut.
 Terapia centrată pe Interacţiunea Părinte-Copil
(Parent-Child Interaction Therapy)

 Dezvoltată de S. Eyberg, aplicată în SUA, Australia,

Germania, Japonia, Hong Kong, Taiwan, Coreea de Sud,
Olanda, Noua Zeelanda.
 Fundamentat pe teoria învăţării sociale şi pe teoria
ataşamentului
 Grup-ţintă: copii (2-7 ani) cu tulburări emoţionale /
comportamentale şi îngrijitorii lor
 Terapia centrată pe Interacţiunea Părinte-Copil
(Parent-Child Interaction Therapy) - Etape

 1. Interacţiune centrată pe copil (terapie prin joc pentru

facilitarea unei relaţii iubitoare şi securizante între
părinte şi copil)
 2. Interacţiune centrată pe părinte: antrenarea unor
strategii parentale eficiente de destresare, stabilire a
regulilor şi limitelor – disciplinare, prin terapie prin joc şi
terapie cognitiv-comportamentală

 Abordarea International Child Development Program - în

România (pilot în martie-mai 2015, jud. Bacău) –
Strategie de prevenire a inegalităţilor şi violenţei
familiale. Dezvoltarea reţelei comunitare de suport