SĂMÂNŢA

După fecundaţie, paralel cu dezvoltarea fructului, se formează şi

sămânţa.
Procesul de formare a seminţei din ovul implică următoarele transformări:
● după o oarecare perioadă de repaus, oosfera fecundată, devenită zigot

(2n), va da naştere la embrion (2n);

● nucleul secundar al sacului embrionar fecundat produce zigotul
accesoriu (3n) care imediat intră în diviziune, dând naştere
endospermului secundar, ce conţine substanţele nutritive necesare
hrănirii embrionului;
● sinergidele şi antipodele se resorb;
● integumentele se transformă în tegument seminal.
►Ovulul astfel transformat, devine sămânţă.
► Sămânţa este formată din:
- tegument;
- embrion;
- ţesuturi de depozitare a substanţelor de rezervă – ţesuturi nutritive sau
speciale – care vor hrăni embrionul până după germinaţie.
 Formarea şi dezvoltarea embrionului

► La dicotiledonate,
dicotiledonate imediat după formarea sa, zigotul principal (2n) îşi
formează un perete celulozic şi apoi începe fie imediat, fie după un mic
repaus, să se dividă,. După prima sa diviziune se formează 2 celule:
● o celulă bazală (spre exterior mai aproape de micropil);
● celulă apicală (interioară).

1. Celula bazală se diviide prima și printr-o serie de diviziuni transversale,

formează mai multe celule suprapuse, alcătuind suspensorul, care împinge
în jos celula apicală şi poate servi, mai târziu, la hrănirea embrionului,
extrăgând substanţele nutritive din endosperm şi le transmite embrionului. Tot
din celula bzală ia naşte ultima celulă – o celulă specială, numită hipofiză,
care leagă suspensorul de celula apicală şi, apoi de embrion.
Hipofiza se va divide în 2 celule fiice care, la rândul lor, se divid fiecare de 2
ori rezultând 8 celule din care:
a. cele 4 inferioare sunt inițialele scoarței rădăcinii iar
b. cele 4 superioare vor forma caliptra şi celulele rizodermei.
 protoderma

embrion
Ovul anatrop embrion
meristem
fundamental
zigot accesoriu procambiu
(3n) hipofiză
radiculă
celulă

suspensor
integumente apicală

celulă
veziculară

Zigot (2n) celulă 4 celule

Schema formării şi (cvadrant)
8 celule 16 celule
bazală (octant) stadiu globular
dezvoltării embrionului
la angiosperme cotiledoane vârf vegetativ
protoderma
al tulpinii
(gemula) procambiu
meristem
fundamental

tigela

stadiu de stadiu bilobat

mişcarea de radicula
tranziţie curbură a
cotiledoanelor cotiledoane
2. Celula apicală suferă 2 diviziuni succesive (în planuri perpendiculare),
rezultând un grup de 4 celule, numite cvadrant care constituie primordiul
embrionului. Celulele cvadrantului se divid şi ele prin pereţi tangenţiali,
ajungându-se la un masiv de 8 celule: 4 externe şi 4 interne, adică un
octant.
a. celulele externe ale octantului vor lua parte la formarea ţesutului
meristematic primar extern – protoderma;
b. celulele interne ale octantului, după o serie de alte noi diviziuni, vor
forma un masiv celular care se diferenţiază în 2 zone:
● o zonă internă (originea viitorului procambiu);
● o zonă mijlocie (originea meristemului fundamental).
Primordiul embrionului, la început, globulos capată, treptat, formă bilobată,
fiecare lob reprezentând începutul formării celor 2 cotiledoane (pentru
grupul dicotiledonatelor).
Între cele două cotiledoane se va forma rădăciniţa (radicula), muguraşul
(gemula), iar între ele, o parte cilindrică tigela (tulpiniţa) embrionului.
Cu timpul, suspensorul începe să degenereze şi va dispare, iar embrionul
capătă forma caracteristică speciei respective.
Stadiile de formarea şi dezvoltarea a embrionului la angiosperme
►La monocotiledonate, procesul este asemănător dar unicul cotiledon se
formează în continuarea axei embrionului iar gemula se formează ca o
expansiune laterală a axei cotiledonului. Embrionul este aşezat lateral faţă de
cotiledon şi de albumenul seminţei. Cotiledonul capătă aspect de scut, fapt
pentru care, se numeşte scutelum şi are rol de hrănire a embrionului propriu-
zis.
La unele monocotiledonate, în special la poacee, embrionul are 2 apendici
tubulari: unul care acoperă rădăcina – coleoriza şi altul ce acoperă muguraşul
– coleoptilul. Embrionul de la monocotile estre considerat cel mai evoluat.
Leersia sp

►Numărul cotiledoanelor este constant, putând

fi folosit în determinarea taxonomică a plantelor.
Totuşi există şi excepţii, ca la grâuşor (untişor)
(Ranunculus ficaria), cu un cotiledon (și este
dicotilă) iar la Leersia sp. (fam. Poaceae), două
cotiledoane (fiind monocotilă).
 Formarea şi dezvoltarea embrionului la monocotiledonate
coleoptil
protoderma protoderma gemula
celula II
apicală I protoderma
meristem
cotiledon
celula fundamental
bazală
a crestătură Cotiledon -

tigela
scutellum
procambiu hipocotil
suspensor meristem
fundamental
pericarp
tegument
coleoriza
b c radiculă
d
Stadii timpurii de dezvoltare: I, a-d. suspensor
e f
Stadii târzii de dezvoltare: II, e şi f
 Forma embrionului este variată. El poate fi:
- drept, ca la ricin (Ricinus communis),
- arcuat, ca la tutun (Nicotiana tabacum),
- spiralat, ca la cartof;
- curbat, ca la Potamogeton sp.;
- aproape circular, ca la sfeclă (Beta
vulgaris;
- îndoit, ca la varza de mare (Crambe
maritima);
- elipsoidal-ovat, ca la grâu (Triticum
vulgare), etc.

Poziţia este diferită:

Diferite tipuri de embrion: A- drept la
ricin; B- uşor curbat la tutun; C- spiralat la
cartof; D-E- în formă de cerc (înconjurând
endospermul (D- la sfeclă, E- la lobodă); F-
elipsoidal-ovat la embrionul de orz:
(sămânţa în secţiune).
- situat în mijlocul endospermului ca la
sămânţa de ricin;
- în poziţie laterală ca la Poaceae;
- cu poziţie centrală, înconjurând de jur
împrejur endospermul, ca la sfeclă,
lobodă, etc.
Formarea şi dezvoltarea embrionului fără să fi avut loc o fecundaţie
prealabilă se numeşte apomixie. Astfel de embrioni se formează din celulele
situate în afara sacului embrionar şi fenomenul se numeşte embrionie
adventivă. Se întâlnesc cazuri de poliembrionie, adică într-o sămânţă se pot
forma 1-3 embrioni, de exmplu la lămâi, portocal.
La unele plante, în lipsa fecundatiei, se dezvoltă numai ovarul şi rezultă
fructe fără sămânţă. Aceste fructe se numesc partenocarpice. La multe
plante, partenocarpia a devenit un caracter constant, transmisibil ereditar.
Plantele partenocarpice se înmulţesc vegetativ, prin butăşire, sau marcotaj.
 Morfologia seminţei
Este dată, în principal, de formă, de mărime şi de număr.
a. Forma seminţelor este variată. Astfel, seminţele pot fi: sferice, cubice,
cordiforme, reniforme, ovoidale, lenticulare, etc.
b. Mărimea seminţelor este şi ea diferită. Unele seminţe sunt exterm de
mici, cum sunt cele ale orhideelor. La fasole şi la ricin seminţele ajung până la
1 cm lungime sau chiar mai mult. Castanul porcesc (Aesculus hippocastanum)
are seminţele de 2-3 cm. La palmierul de cocos (Cocos nucifera) şi la
palmierul Lodoicea maldvica seminţele sunt cu mult mai mari (cât un cap de
copil), putând ajunge la 5-7 Kg.
c. Numărul seminţelor variază de asemenea foarte mult. Astfel, la Poaceae
se află o singură sămânţă, la măr sunt 10 seminţe, la Cucurbitaceae numărul
atinge zeci sau sute de seminţe iar la orhidee şi Orobachaceae sunt chiar mii
de seminţe într-un fruct.

De regulă, plantele anuale au multe seminţe. Chiar dacă unele plante conţin
puţine seminţe, în compensaţie, ele formează multe fructe.

Forma şi mărimea seminţelor
Tipuri morfologice de
seminţe:
● Forma - 1- lenticulară la
linte (Lens culinaris) (a); 2-
sferică la mazăre (Pisum
sativum) (b); 3- ovoidă la
dovleac (Cucurbita pepo); 4-
cordată la trifoiul alb (Trifolium
repens); 5- reniformă la fasole
(Phaseolus vulgaris); 6-
seminţe cu peri la bumbac
(Gossypium hirsutum) (a) şi la
plopul negru (Populus nigra)
(b), 7- marmorată la ricin
(Ricinus communis);
● Mărimea - 8- seminţe foarte
mici: la Petunia hybrida (a) şi
muştar alb (Sinapis alba); 9-
seminţe mari: la castanul
porcesc (Aesculus
hippocastanum) şi 10- nuc
(Juglans regia);
 3

2
1

Cea mai mare sămânţă o are palmierul cocos de mare (Lodoicea maldivica) (originar
din Seychelles şi Maldive care pot ajunge la 20 kg).
1- planta întreagă;
2,fructul – nucă – are 25 kg (cel mai mare fruct din lume);
3- sămânţa – are 20 kg (cea mai mare sămânţă din lume).
 Formarea şi dezvoltarea ţesuturilor nutritive speciale
►Ţesuturile nutritive speciale, după ca), sunt:
● endosperm secundar (albumen); rezultate din diviziunile
● perispermul; zigotului accesoriu (3n)
● cotiledoanele sunt frunzele germinative ale embrionului care
se formează din meristemul nediferenţiat al acestuia.
►După prezenţa sau absenţa endospermului secundar, seminţele se împart:
■ albuminate;
■ exalbuminate.
I. Seminţele cu endosperm secundar (albuminate)
Conţin endosperm secundar sau perisperm (ex. seminţele de ricin, poacee, etc);
► Există şi seminţe care conţin:
- atât endosperm cât şi perisperm. Ex.: seminţele de nufăr (Nuphar sp.),
cariopsa de piper (Piper nigrum), cardamom (Elettaria cardamomum);
- sau endosperm, perisperm şi cotiledoane. Ex.: sămânţa de măr (Malus
pumila var. domestica).
1. Seminţele albuminate cu endosperm secundar (albumen)
Zigotul accesoriu (3n), după fecundaţie, este primul care “germinează”,
înaintea zigotului principal (2n), formând endospermul secundar.
 amidon Pericarp
Endosperm
Cotiledon
Tegument

epicotil Strat
aleuronal
Embrion

radicula

Samânţa albuminată, cu endosperm

Endosperm la poaceae
Cotiledon
Cotiledon

Tegument Embrion

Perisperm
Radiculă

Samânţa cu endosperm, perisperm şi cotiledoane Samânţa cu perisperm

la măr (Malus pumilla ver. domestica).
 embrion
endosperm
pericarp

perisperm
2

tegument

perisperm

endosperm
3
embrion
1

perisperm radiculă
endosperm

Seminţe cu endosperm şi perisperm la:

1. nufăr (Nuphar sp.);

2. cariopsa de piper negru (Piper
nigrum); 3. sămânţa de cardamom
(Elettaria cardamomum).
►După modul de “germinare” se cunosc 3 tipuri principale de endosperm
secundar: nuclear, celular şi intermediar.
Tipul nuclear – cel mai frecvent tip întâlnit la plante. Zigotul accesoriu (3n) suferă
diviziuni mitotice succesive, neurmate de citodiereză, formând în sacul
embrionar numeroase nuclee – endosperm nucleat. Conţinutul sacului are aspect
lăptos, cu citolplasmă bogată în glucide, proteine şi grăsimi.
►După natura substanţelor nutritive pe care le conţine, endospermul
secundar poate fi:
● amidonos; ● cornos;
● oleaginos; ● gelatinos.
Soia Grâu

a. Tipul amidonos – predomină,

în endospermul secundar,
amidonul alături de substanţele
proteice.
Ex.: cariopsa de grâu conţine
80% amidon şi 18% gluten;
sămânţa de soia (Glicine hyspida)
conţine şi ea mult amidon şi 44%
Specii ale căror seminţe conţin endosperm proteine etc.
secundar amidonos
b. Tipul oleaginos – predomină grăsimile. Procentul de grăsimi din endosperm
depinde de specie:
- seminţele in şi cânepă conţin 30-35% grăsimi;
- seminţele de ricin conţin 66-83% grăsimi;
- seminţele de floarea soarelui conţin 48-85% grăsimi etc.

c. Tipul cornos – predomină în endosperm hemiceluloza. Este caracteristic

seminţelor la care pereţii celulelor endospermului sunt îngroşaţi. Ex.: sămânţa
de curmal (Phonix dactilifera).

d. Tipul gelatinos – întâlnit la seminţele unoer specii: roșcov (Ceratonia sp.),

salcâmul galben (Sophora japonica), inul (Linum usitatissimum) etc.
In stare uscată endospermul este tare, cornos. Pus în apă se umflă, pereţii,
gelificându-se formeată o masă gelatinoasă (lichid vâscos) – mucilagii.
Specii ale căror seminţe conţin
endosperm secundar oleaginos

In

Cânepă

Floarea soarelui
Ricin
 Specii ale căror seminţe conţin endosperm secundar
Cornos Gelatinos

endosperm gelatinos

Fructe şi seminţe de curmal

testa
embrion

Păstăi şi seminţe de roşcov (Ceratonia siliqua)

Epicarp
Mezocarp
fibros

Endosperm Endocarp
lichid

Testa
Endosperm
solid Embrion

Alcătuirea de fructului şi a seminţei de

►La nuca de cocos întâlnim în aceeaşi
Cocos nucifera sămânţă un endosperm solid şi unul lichid.
 2. Seminţele albuminate cu perisperm
La unele seminţe, pe lângă endospermul secundar, se formează un ţesut trofic
aparte - perisperm.
►Endospermul secundar (rezultat din zigotul accesoriu – 3n) este imediat
consumat de embrion iar toate substanţele nutritive se depun în acele celule ale
nucelei care nu au fost consumate de endospermul secundar, alcătuind
perispermul. ►La Canna indica şi la orhidee nu se
formează endosperm secundar iar toate
rezervele nutritive se depun numai în peri-
2 sperm.
La orhidee organizarea embrionului are loc
în timpul germinării seminţelor.

II. Seminţele exalbuminate

Sunt seminţe cu cotiledoane.
3
1 ►Cotiledoanele se formează din meriste-
Florea şi sămânţa de Canna indica: mul nediferenţiat al embrionului, ele fiind
1. floarea fiind frunze embrionare. Ele se dezvoltă
2. sămânţa – aspect morfologic; înainte de germinarea seminţei.
3. sămânţa in secţiune longitudinală.
►Forma şi mărimea este variabilă.
 Hil
tegument Micropil

endosperm

cotiledoane

gemula Tegument
amidon
rafă Radicula
tigela Tigela Embrion
Gemula
caruncula radiculă
Cotiledoane
Sămânţa de ricin
Sămânţa de mazăre

Ex.: la unele specii au dimensiuni reduse (ricin), la altele sunt bine

dezvoltate, ocupând volumul cel mai mare din cuprinsul seminţei
(leguminoase).
►Cotiledoanele mari sunt groase, cărnoase, având rol de protecţie dar, mai
ales, de depozitare a substanţelor nutritive, preluând rolul endospermului
secundar.
►La monocotiledonate, cotiledonul are formă de scut – scutellum. El are
proprietatea de a produce fermenţi, servind ca organ de absorbţie şi digestie
a sunstanţelor de rezervă, depuse în endospermul secundar.
 epicotil
tegument
tigela
gemula hipocotil

radicula
cotiledoane

peri Sămânţa la dicotiledonate

peicarp cotiledon pericarp

(scutellum)
tegument gemula endosperm
coleoptil
endosperm tegument

cotiledon gemula strat aleuronal

(scutelum)
coleoptil radicula
gemula coleoriza

tigela
Cariopsa de porumb
radiculă

Sămânţa la monocotiledonate (grâu şI porumb)

Cariopsa de grâu
 GERMINAREA SEMINŢELOR
Odată cu germinaţia seminţei, embrionul trece de la viaţa latentă la cea activă.
Germinaţia seminţelor depinde de factori interni (embrion matur complet
dezvoltat, substanţe nutritive, integritatea seminţei, facultatea şi energia
germinativă a seminţei) dar, mai ales, de cei externi, cum sunt umiditatea,
lumina şi tempertatura.
►La dicotiledonate, tegumentul seminal, prin imbibare cu apă, se umflă şi
crapă. Primul organ care iese din sămânţă este radicula, având geotropism
pozitiv. În sens opus (geotropism negativ) apare tulpiniţa, din care se va
forma axa hipocotilă (de la rădăcină până la cotiledoane). După modul cum se
realizează acest proces se cunosc două cazuri: germinaţia epigee şi hipogee.
1. Germinaţia epigee
Are loc când creşterea axei hipocotile este rapidă şi ridică cotiledoanele
deasupra solului. Axa hipocotilă este înalță iar cotiledoanele devin verzi, având
rol în asimilaţie, ca la fasole, la ricin, la fag, la tei, etc.
2. Germinaţia hipogee,
Este determinată de o slabă dezvoltare a axei hipocotile (tigela), având ca
urmare rămânerea cotiledonelor în sol. Ea este caracteristică seminţelor
exalbuminate, cum sunt cele de mazăre, de nuc, de stejar, etc. La aceste
dicotiledonate, creşterea axei hipocotile este redusă, cu timpul mugurele iese
din sol şi formează axa epicotilă.
 Germinaţia epigee a seminţei de fasole
(Phaseolus vulgaris) (dicotiledonată). protofile
axa epicotilă
gemulă hipocotil
tegument
radiculă cotiledon
cotiledon
cotiledoaene
micropil cotiledon
cotiledoane hil
axa hipocotilă

Germinaţia hipogee a seminţei de

mazăre (Pisum sativum)
(dicotiledonată).. radiculă
tegument tegument
seminal radăcină
gemula
hipocotil
radicula Astfel, la dicotile gemula situată
cotiledon
embrion deasupra cotiledoanelor, devine activă
protofile şi produce, mai departe, creşterea
tulpinii. Din primordiile foliare apar
hipocotil
axa epicotilă primele frunze asimilatoare (protofile),
precum şi o creştere intercalară a axei
cotiledon
epicotile. Apariţia frunzelor verzi
coincide cu epuizarea rezervelor
axa hipocotilă nutritive din cotiledoane iar, de acum
înainte, planta devine independentă.
radiculă
radăcină
 Germinaţia seminţei de porumb (Zea mays)
pericarp (monocotiledonată)..
endosperm
cotiledon (scutelum)
gemula
coleoptil

frunze
radiculă
coleoriză

protofilă
cotiledon
coleoptil rădăcini adventive

radiculă coleoriză
rădăcina principală
rădăcina
principală

►La monocotiledonate, unicul cotiledon capătă aspect de scut şi se numeşte

scutelum. El are rol de hrănire a embrionului propriu-zis, absorbind substanţele
organice din albumenul seminţei şi le cedează embrionului sub formă de
substanţe cu molecule simple. La poacee, embrionul are 2 apendici tubulari -
coleoriza care protejează rădăcina şi coleoptilul care protejează gemula. În
timpul germinaţiei seminţei acestor plante coleoriza şi coleoptilul crapă.
Rădăcina monocotilelor, în momentul în care iese din coleoriză, degenerează
foarte repede, fiind înlocuită printr-un mănunchi de rădăcini adventive, care
plecă de la primul nod al tulpinii (rădăcini fibroase).
►La plantele parazite şi orhidee sămânţa nu este diferenţiată în radiculă,
tigelă şi gemulă. La acest grup de plante embrionul nu are cotiledoane iar în
timpul germinaţiei apare tulpina care, la o extremitate, îşi formează mugurele
terminal iar la cealaltă rădăcina.
 DISEMINAREA FRUCTELOR ŞI A SEMINŢELOR
Prin diseminare se înțelege transportul în mod natural, la distanţă, al fructelor şi
seminţelor.
►Se realizează prin mijloace variate care depind de planta producătoare, respectiv
de tipul de fruct: dehiscent sau indehiscent.
►După mijloacele prin care se face diseminarea, plantele pot fi:
I. autochore – prin mijloace proprii;
II. alochore - prin mijloace străine.

I. Plantele autochore
Diseminarea fructelor se realizează prin mijloace proprii.
Caracteristicile fructelor:
● fructe uscate sau cărnoase;
● fructe ruptile care se desfac brusc (datorită umidităţii foarte scăzute a
aerului, precum şi structurii interne, particulare a pereţilor fructului lor),
aruncându-şi seminţele la distanţe destul de mari (de la 10-20 cm la 10-25 m).
Ex.: capsulele de la:
▪ trei fraţi pătaţi (Viola tricolor); ▪ măcriş (Oxalis acetosella);
▪ ricin (Ricinus communis); ▪ specii de ciocul berzei (gregheţin) (Geranium sp.)
▪ păstăile fabaceelor;
 Plante autochore

Trei fraţi pătaţi (Viola tricolor) Ciocul berzei (Geranium pratense)

Măcriş (Oxalis acetosella)

Ricin (Ricinus communis)

Mazăre (Pisum sativum)
 ● La plesnitoare (Ecballium
elaterium), fructul are forma unui
castravete (fapt pentru care se mai
spune popular şi castravete de mare).
La maturitate fructele se desprind de
pe peduncul iar prin deschiderea
formată seminţele sunt aruncate, prin
presiunea lichidului din interior (foarte
acid), la 2-3 m distanţă.
● Fructul cărnos indehiscent de la
Slăbănog Plesnitoare slăbănog (Impatiens noli-tangere)
(Impatiens noli-tangere) (Ecballium elaterium) este alungit şi format din 5 carpele,
care se deschid pe linia lor de sutură.
Valvele se răsucesc şi aruncă
seminţele la câţiva centimetri
depărtare.

● Capsula ruptilă de la mingea maimuţei (Hura

crepitans), la maturitate, se deschide în felii şi,
datorită presiunii lichidului din interior, seminţele
sunt aruncate cu un zgomot puternic (ca de
Mingea maimuţei (Hura crepitans) pistol) la o distanţă de cca 25 m.
 II. Plantele alochore
Îşi răspândesc seminţele prin mijloace externe. Agenţii care îndeplinesc
fenomenul de polenizare, contribuie şi la diseminare.
►După agenţii care fac diseminarea, ele pot fi:
● anemochore;
● zoochore respectiv ornitochore;
● hidrochore.
1. Plantele anemochore sunt cele care îşi răspândesc fructele şi seminţele cu
ajutorul vântului.
Adaptări ale fructelor şi seminţelor în vederea diseminării:
● seminţe mici (câteva miimi de miligram), uşoare (sunt luate de vânt şi
plutesc timp îndelungat); Ex.: specii de orhidee şi Orobanche, specii de
Ericaceae sau pot fi mari şi aripate, cum sunt seminţele fructului
castravetelui de Java (Alsomitra macrocarpa) (originar din Indonezia), ce
conţine 400 seminţe într-un fruct, având 13 cm anvergura aripilor);
● fructele au anexe aripate. Ex.: monosamarele şi disamarele de la ulm,
frasin, arţar, planta elicopter (Gyrocarpus americanus) etc.;
● fructele au egretă de peri – papus – ex. specii de Asteraceae (păpădie);
● unele plante, de pe marginea drumurilor, datorită uscăciunii, se fac ghem,
fiind luate de vânt. Ex.: ciulinii bărăganului, rosa ierihonului (Salsola kali).
 Plante alochore

Seminţe de lupoaie

Lupoaia (Orobanche sp.)

Disamara la arţar (Acer sp.)
 Seminţele aripate ale peponidei de castravete de Java
(Alsomitra macrocarpa).

Planta elicopter (Gyrocarpus

americanus)
 Plante alochore

Ciulini (Salsola kali)

Salsola tragus
Achenă de păpădie
(Taraxacum officinale)
Scaiete (Cardus sp.)

2. Plante zoochore sunt plantele care îşi răspândesc fructele şi seminţele cu

ajutorul animalelor, insectelor şi păsărilor.
►Seminţele acestor plante, prin tegumentul lor, sunt bine apărate contra acţiunii
fermenţilor digestivi din tubul digestiv al animalelor.
►Diseminarea la plantele zoochore se poate face prin 2 moduri:
♦ activ;
♦ pasiv.
II. Plante zoochore – la care diseminarea cu ajutorul animalelor. Se realizează
două moduri:
I. Plante endozoochore (activ)

Mura - Rubrus caesius Struguri – Vitis vinifera Cireşe – Cerasus avium

Zmeura - Rubrus idaeus
Călin (Viburnum opulus)
a. Activ - animalele mănâncă adesea
fructele împreună cu seminţele, şi le
transportă la distanţe mari unde, apoi, le
elimină prin fecale.
♦ Plantele la care seminţele se
răspândesc prin intermediul tubului
digestiv al animaleleor se numesc
endozoochore. Ex.: fructele de zmeur,
mur, viţa de vie, cireş, afin, călin, etc.
Afine – Vaccinum
myrtillus
Diseminarea fructelor de către păsări
(plante ornitochore)
 Fructe de vâsc alb (Viscum Mierla ( Turdus merula )
album) – plantă ornitochoră

♦ Plantele care diseminează seminţele prin intermediul păsărilor se numesc

ornitochore. Astfel de ex. vâscul (Viscum album) are fructul o bacă cu înveliş
albicios, cleios, prin intermediul căruia se prinde de ciocul unor păsări (mierla).
Acesta zburând de pe un copac pe altul, căutând să-şi cureţe ciocul şi-l freacă
de ramuri răspândind, astfel, seminţele de vâsc.
♦ Plantele care diseminează seminţele cu ajutorul furnicilor se numesc
mirmecochore. Furnicile caută şi mănâncă anexele cărnoase ale seminţelor
(caruncula şi arilodiul) de viorea, rostopască, brebenei, arbore de nucuşoară
etc., răspândindu-le în acelaşi timp.
 Plante endozoochore

Diseminare plantelor
miremecochore

Fruct de la arbore de nucuşoară

(Myristica fragrans)
- săgeata indică arilodul

Seminte de mac canadian cu suc roşu

(Sanguinaria canadensis) orig. Am de N,
Canada
Diseminarea fructelor de către animale
(mamifere)
 Scaiul muscălesc (Xanthium spinosum)

b. Pasiv sunt răspândite fructele înzestrate cu spin sau cârlige, agaţându-se de

pielea (blana) animalelor, străbatând distanţe foarte mari (mii de kilometri). Ex.:
speciile de scaieţi (Xanthium sp., Eryngium sp.), Anchusa sp., Gallium aparine,
Ranunculus arvensis, Daucus carota, Geum urbanum, etc. Astfel de plante care
îşi răspândesc seminţele în acest mod se numesc epizoochore. Putem cita:
▪ scaieţii ajunşi din Australia până în Anglia împreună cu lâna oilor,
străbătând mai multe mii de kilometri.
▪ în ţara noastră aşa a fost introdus scaiul muscălesc (Xanthium spinosum)
prins în coama şi cozile cailor.
 II. Plante epizoochore (pasiv)

Fruct de cerenţel
(Geum urbanum)
Fruct de scaiete (Xanthium sp.)

Fruct de lipicoasă
(Gallium aparine)
 Plante epizoochore

Ghiara dracului (Proboscidea louisianica)

Scaiete (Eryngium sp.)

Planta ancoră
(Harpagophytum procumbens)
 ▪ multe plante de apă (lintiţa) şi de mlaştini sau seminţele lor, se prind de
picioarle păsărilor şi se răspândesc împreună cu noroiul de pe ele.
Marele savant Ch. Darwin, analizând pământul dintr-un bulgăre, desprins de pe
piciorul unei potârnichi, a găsit în jur de 82 specii de seminţe diferite de
plante.
III. Plante hidrochore - plantele la care fructele şi seminţele se răspândesc cu
ajutorul apei, ca rezultat al adaptării lor la mediul acvatic.
Adaptări:
● seminţele şi fructele acestor plante trebuie să aibe o densitate mai mică

decât apa şi straturile externe impermeabile pentru a pluti;

● unele plante au adevărate băşici (Carex sp., Phragmites australis etc.);
● epicarpul fructului deseori este impermeabil iar mezocarpul este
spongios ca la nuca de cocos (Cocos nucifera), care suportă apa sărată
a mării timp de 30-40 de zile.
►Multe plante, îndeosebi, specii de Poaceae şi de Cyperaceae sunt coborâte
de la munte la şes, prin torenţi, pâraie şi izvoarele de munte.
►Apa de ploaie, râurile şi fluviile transportă multe fructe şi seminţe, uneori
chiar şi plante întregi, cum este fluviul Dunărea, care a adus din ţări străine o
serie de plante noi.
►Curenţii marini sau oceanici transportă, de asemenea, fructe şi seminţe la
distanţe mari. Aşa au fost aduse seminţele de zorele din America în Europa.
 Plante hidrochore

seminţe

fruct
Cornaci (Trapa natans)
Fasolea de mare (Canavalia maritima)

Fructe şi seminţe de Aponogeton Nuca de cocos (Cocos nucifera)

madagascariensis
 Pericarp

Hipocotil Rădăcina

Hipocotil

Fruct “încolţit”
Mangrova roşie
(Rhizophora mangle) Mangrova neagră
Seminţele arborelui asiatic de (Avicennia germinans)
Mangrova de ceai
coral (Erythrina variegata)
(Pelliciera rhizophorae)

Arborele de mare otrăvitor (Barringtonia asiatica)

■ Răspândirea fructelor şi a seminţelor de către om se face din vechime.

►Pentru satisfacerea nevoilor sale de hrană, omul a introdus în Europa

numeroase specii de: porumb, cartofi, tomate, tutun, alune de pământ, etc. pe
care le-a adus din America.
►Din Europa în America au fost aduse: cânepa, grâul, etc.
Multe plante sunt răspândite la distanţe mari prin diferite mijloace de transport
(vapoare, tren, avion, maşini auto, etc.).
►O dată cu introducerea transporturilor organizate de seminţe şi fructe s-au
răspândit, din păcate şi o serie de buruieni sau plante vătămătoare.
● Plante vătămătoare aduse din America în Europa au ajuns:
- ştirul (Amaranthus retroflexus şi A. crispus);
- torţelul (Cuscuta sp.);
- spănăcariţa (Iva xenthifolia).
● Plante vătămătoare duse din Europa în America:
- pătlagina (Plantago major);
- neghina (Agrostemma githago);
- răcovina (Stellaria media), etc.
►Pentru a se preîntâmpina răspândirea buruienilor vătămătoare, astăzi, se
execută controale severe la graniţe asupra tuturor seminţelor care se
transportă.
 Plante vătămătoare aduse din America în Europa

Ştirul (Amaranthus retroflexus) Spănăcariţa (Iva xenthifolia)

Cuscuta sau torţelul (Cuscuta sp.)
 Plante vătămătoare duse din
Europa în America

Pătlagina (Plantago sp.)

Neghina (Agrostemma githago)

Răcovina (Stellaria media)

 Buruieni de carantină

Cuscuta (Cuscuta sp.)

Muma pădurii
(Orobanche sp.)

Scaiete (Centaurea picris)

►Plantele vătămătoare au fost declarate buruieni de carantină, cum sunt

speciile de: cuscută (Cuscuta europaea), muma pădurii (Orobanche sp.), costrei
(Sorghum halepense), scaiete (Centaurea picris), ciulin (Solanum rostratum),
floarea soarelui a lui Maximilian (Helianthus maximiliani), sălbăţie (Lolium
temulentum), unele specii de iarba pârloagelor (Ambrosia sp.), etc.
 Buruieni de carantină

Costrei (Sorghum halepense)

Iarba pârloagelor (Ambrosia sp.)

Sălbăţie (Lolium temulentum)

 Floarea soarelui lui Maximilian
(Helianthus maximilianii)

Ciulin (Solanum rostratum)

Buruieni de carantină
 Diseminarea fructelor si seminţelor

cu ajutorul cu ajutorul cu ajutorul prin mijloace cu ajutorul

vântului animalelor apei proprii omului