Foametea din 1946-1947

(Republica Sovietică
Socialistă Moldovenească)
A realizat eleva clasei a IX-a
Pînzăreanu Alexandrina
I P Gimnaziul Sinești
Foametea din anii 1946–1947 din 
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească
 a fost o perioadă de deprivare alimentară majoră la
nivelul populației de la est de Prut, consecință a
unui complex de cauze: distrugerile agriculturii
provocate de război, seceta, impactul determinant
al măsurilor sovietice de supra-colectare de
produse alimentare, distrugerea modului
tradițional de viață, ascunderea adevărului despre
situația reală și lipsa de reacție a statului față de
nevoile oamenilor.
 Premise
Caracterul global al colectării produselor alimentare (pe lîngă grâu
 se colectau și alte semințe de culturi vegetale, care puteau fi
utilizate în alimentație) de la populația rurală, sub forma unei 
impuneri economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi
acoperite de gospodăriile țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse
de existență. Situația a fost și mai grea în partea de sud, unde atât
seceta a fost mai puternică cât și recoltele mai mici.
Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au
măturat în toamna anului 1946 toate produsele alimentare din
podurile și hambarele cetățenilor. Conducerea URSS considera că
respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte, astfel gospodăriile
țărănești avînd așa-numite „datorii” de predare a produselor către
stat către anul 1947, cu adevărat colosale.
 Evoluție
La punctele de alimentare, înființate în sate în iarna
1946/47, norma de pâine se dădea de regulă, numai în
cazurile cînd aceste sate dăduseră în prealabil cotele de
cereale cerute de către stat. Foametea cea mai dură a
durat aproximativ 10 luni pînă a apărut recolta anului
1947, astfel că spre sfîrșitul acestui an, proporțiile 
mortalității încep treptat să se reducă.
 Efecte
Lipsa completă de produse de hrană normală pentru o populație foarte numeroasă,
consumul de plante și subproduse agroindustriale dăunătoare sănătății, de cadavre
și hoituri a provocat o mare creștere a morbidității. Aceasta se referea mai ales la
sate, pentru că orașele, în care trăia și nomenclatura sovietică, erau ajutate mult
mai bine cu produse alimentare, care erau luate desigur cu forța de la țărani.
La începutul anului 1947 sufereau de distrofie de la 10 pîna la 15 la sută din
populația sătească. În decembrie 1947 în multe raioane distroficii alcătuiau de la un
sfert pîna la 30 la sută din populație, iar în unele locuri această cifră se ridica pîna
la 80 la sută. Stalin a trimis în Basarabia o comisie în frunte cu Alexei Kosîghin,
viitorul „reformator” al URRS de după Hrușciov. Acela a raportat că în RSSM, „cu
adevărat, sunt foarte muți distrofici”. Stalin a citit atunci scrisoarea lui Kosîghin la
ospețele de noapte de la celebra vilă de sub Moscova și l-a poreclit imediat, râzând
copios împreună cu tot Biroul Politic al CC al PCUS și, l-a poreclit pe Kosîghin
„distrofcic”. Porecla i-a rămas „reformatorului” pînă la moarte.
În legătură cu numărul de decese datorat foametei, se vehiculează diverse
cifre, de la 200.000 la mai mult. A fost o evidentă creștere a nivelului
mortalității în anul 1947 față chiar de anul 1946. Situația era mai gravă iarna
și primăvara devreme, cînd indicii mortalității aproape că se dublau. Un
indice foarte înalt este indicat în luna iulie. Aceasta asociate cu migrarea în
masă a populației au dus la o catastrofă demografică în rândurile populației
din Bucovina de Nord și Basarabia atât în anul 1946, cât mai ales către anul
1947. Foametea a provocat o creștere înspăimântătoare a criminalității.
Furturile, mai întotdeauna de produse alimentare, deveniseră fenomenul cel
mai obișnuit. Pe la începutul lunii iunie 1946, cîteva cazuri de canibalism,
dovada foametei îndelungate, au avut loc.
În contextul accentuarii foametei la sfârșitul anului 1946 – începutul lui
1947, a sporit numărul celor care decid să treacă Prutul. Urmare a acestui
fenomen, grănicerii primesc ordin să fie necruțători față de cei care vor
încerca să treacă frontiera. În privința celor prinși, apare ordinul ca aceștia să
fie executați pe loc, iar față de cei care reușesc să treacă Prutul – să fie
urmăriți pe teritoriul României și, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei, să
fie împușcați.
 Pierderi umane
Numărul oamenilor care au murit de foame și boli între
decembrie 1946 și august 1947 în RSSM este variabil, unele surse
dau un minim de 115.000 de oameni care au decedat, altele
menționează cifra de 216.000, 250.000 și 300.000; la aceștia
adăugându-se alți 350.000 de oameni, care au fost afectați de
malnutriție, dar care au supraviețuit..
În timpul foametei, au fost înregistrate 39 cazuri de canibalism.
Caz
 Mărturii
Europa Liberă (un post de de televiziune)a întrebat trecătorii întâlniţi
ocazional pe străzile din Chişinău ce ştiu ei despre acea foamete.
– „Au murit sate întregi. La sudul Basarabiei, într-o căruţă cu o iapă
sură se duceau şi strângeau cadavrele morţilor, care nu dovedeau să
se ducă acasă, mureau de foame. Eu ţin minte aceasta.”
– „Mama spunea aşa: „Mergeam şi ba acolo sub gard un mort, ba
acolo. Am venit în sat, acasă, i-am dat nişte grăuncioare, ce mai
aveam. Erau mulţi flămânzi, le-au mâncat la fuga şi s-au umflat şi
mureau. Alţii mâncau ierburi”. Într-un cuvânt, au avut podurile pline
cu grâne, cu păpuşoi. Au venit, le-au măturat, le-au luat tot. Şi eu,
care m-am născut în ’46, am rămas în viaţă, fiindcă văcuţa pe care o
aveau, luau beţe de răsărită, măcinau mijlocul şi cu lapte... Şi aşa am
rezistat şi acum am 70 de ani.”
 Concluzie
Asfel drept concluzie este de remarcat că foamea din Basarabia și
crimele comise de regimul sovietic au stat mult timp ascunse în
arhivele istoriei. Autoritățile de la Moscova nu au recunoscut
niciodată că au fost factorul decisiv care a provocat una din cele mai
mari catastrofe umanitare din Europa de Est. Oficial foamea a încetat
în toamna anului 1947, când țăranii au profitat de un an bun și au
cules o roadă bogată. Totuși, în anii ce au urmat, suferințele
populației au continuat. Au urmat colectivizările forțate, când
oamenii au fost lipsiți de pământuri și animale, iar în 1949 o mare
parte a clasei de mijloc și mari a Basarabiei au fost deportați în
Siberia. Trist este faptul că Uniunea Sovietică, iar ulterior Federația
Rusă ca moștenitoare a regimului, nici până astăzi nu și-a adus scuze
publice pentru genocidul organizat în Moldova.
Sfârșit!