CURENTE LITERARE

CURENT LITERAR
Sintagma “current literar” este formata si in alti termini: perioada literara, stilul epocii,
scoala literara. Existenta curentelor literare ne da de inteles ca formulele artistice sunt
relative si in permanenta schimbare potrivit “spiritului veacului”.
Curent literar se numește o mișcare literară de o anumită amploare care reunește un
număr de scriitori în baza unui program estetic și a unor înclinații relativ comune și
constituie o rezultantă generală a tendințelor unei anumite epoci. În cadrul unul curent
literar, unitatea de viziune (Weltanschauung) se exprimă prin temele, motivele, subiectul,
personajele și formulele expresive preferate.
Scriitorii aparținând unui curent literar împărtășesc principii estetice similare, se
raportează într-o manieră comună la o anumită tradiție literară, concordă în preferințele
lor pentru anumite genuri și specii literare, recunoscând o anumită ierarhie a acestora ca,
de exemplu, preferința clasicismului pentru tragedie. În operele lor, ei utilizează modele
artistice asemănătoare într-un sens larg (de exemplu, în creațiile romanticilor se
întâlnește frecvent antiteza). Principiile estetice ale unui curent literar sunt cristalizate, de
obicei, într-un manifest literar.
 Umanism

Traditionalism Clasicism

Curente Iluminis
Modernism literare m

Simbolism Romantism

Realism
 UMANISM
Termenul de Umanism (din latină: humanitas = omenie, umanitate) are două semnificații:
Poziție filozofică care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientându-se în special asupra
omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea supremă, este un scop în sine și nu un mijloc. Umanismul
implică un devotament pentru căutarea adevărului și moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor
acestora. Axându-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificărilor
transcendentale cum ar fi dependența de credință, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine.
Umaniștii susțin moralitatea universală bazată pe condiția umană ca loc comun, sugerând că soluțiile
problemelor sociale și culturale umane nu pot fi provincialiste.
Mișcare spirituală care stă la baza Renașterii, apărută în Italia în secolul al XIV-lea și care s-a extins în mod
progresiv în Europa apuseană până în secolul al XVII-lea. Ea este marcată de reîntoarcerea la textele
antichității greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viață, de gândire și de creație artistică.
Umanismul renascentist sublinia superioritatea literaturii latine și grecești și în special valorile ei în materie
de morală personală și publică.
Reprezentati:
 Miron Costin
 Grigore Ureche
 Ion Neculce
 Dimitrie Cantemir
 CLASICISM
Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: rațiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanță unor specii literare
corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc și acțiune (un singur
cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.
Se mai pot desprinde și alte trăsături ale operei: simetria și echilibrul compoziției, concizia și rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de
sentință... Termenul comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendința de a observa fenomenele în
contextul universului și de a le închega într-un sistem proporțional și armonios, corespunzător frumosului și concordant cu norme rationale care impun
tipuri model, perfecțiunea, idealul. Curentul se definește ca o mișcare artistică și literară care promovează ideile de echilibru și armonie a ființei umane,
constituite în modele durabile și care se pot regăsi în timp.
Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare și realizare a unui sistem armonios, stabil, proporțional, dominat de
elementele frumosului, în concordanță cu norme specifice (cele trei unități în dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecțiunii
formelor. S-a manifestat în toate artele – literatură, pictură, muzică, arhitectură. Trăsături: regula celor trei unități în dramaturgie (de loc, timp, acțiune);
puritatea genurilor și a speciilor literare; întâietatea rațiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr și natural (în literatură),
înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în pictură); promovarea virtuții – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (tip social –
excepțional, unic – un model); natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Cultivă trăsături distincte – curajul, vitejia, generozitatea
sau lașitatea, avariția, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil înalt nu amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se folosește și pentru a denumi
perfecțiunea, armonia.
Reprezentanți
 Boileau
 La Fontaine
 Jean Racine
 La Bruyere
 Pierre Corneille
 Anton Krâlov
 ILUMINISM
Iluminismul, numit și Epoca Luminilor sau Epoca Rațiunii, a fost o mișcare intelectuală, filozofica, ideologica,si
culturala, antifeudala, desfasurata in perioada pregatirii si infaptuirii revolutiilor din sec,XVII-XIX in tarile Europei,
Americii de Nord si Americii de Sud si avand drept scop crearea unei societati “rationale” prin raspandirea culturii,
a”luminii” in mase. Iluminismul, rezultat din curentul umanist al Renașterii, este o replică la adresa barocului, în
încercarea de a înlătura dogmele religioase și de a propaga luminarea maselor pe baza experienței proprii. Unii
consideră lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (1687), ca fiind prima mare
lucrare iluministă. Istoricii francezi plasează, în mod tradițional, perioada iluminismului între 1715, anul încoronării
lui Ludovic al XV-lea, și 1789, anul izbucnirii Revoluției Franceze care a marcat sfârșitul „Vechiului Regim”.
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Școala Ardeleană și cu reverberațiile ei transcarpatine. Acest
iluminism a stat în serviciul idealului național, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie,
la istoria limbii și a poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favoarea
unor revendicări politice.
Școala Ardeleană a pus în mișcare un amplu proces de afirmare națională și culturală a românilor din Transilvania în
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. Cărturarii acestui curent au combătut
superstițiile, au popularizat știința și au adus argumente pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania.
Activitatea lor științifică s-a manifestat în plan didactic prin redactarea de manuale școlare, înființarea de școli și
promovarea literaturii și științei. O vastă activitate în acest sens a desfășurat Gheorghe Șincai, directorul
școlilor Bisericii Române Unite cu Roma. Acesta a redactat mai multe manuale școlare, inclusiv de aritmetică.Cea
mai reprezentativă operă literară realizată în spirit iluminist este epopeea Țiganiada de Ioan Budai-Deleanu, care
pledează în sensul democrației.
 Reprezentanți:
• Ion Budai-Deleanu
• Samuil Micu
• Petru Maior
• Gheorghe Șincai
• Samuel Richardson
• Johann Wolfgang von Goethe
• Immanuel Kant
• Daniel Defoe
• Jean-Jacques Rousseau
• Denis Diderot
 REALISM

Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relația dintre artă și realitate. Instrumentul indispensabil al artei autorului este
observarea atentă a realității și reflectarea ei veridică, obiectivă în creație.Realismul a avut un impact major în epocă, în special
asupra romanului și în dramaturgie. Una dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor dintre om
și mediu, dintre individ și societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în diferite culturi și epoci istorice.
În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui curent, al unei orientări estetice, teoretizate de
către artiști și de către critici și ilustrate prin numeroase creații. Autori celebri de romane realiste sunt considerați a fi Honoré de
Balzac, Stendhal și Gustave Flaubert în Franța, Charles Dickens și William Makepeace Thackeray în Angli, Lev Nikolaevici Tolstoi, Feodor
Mihailovici Dostoievski și Ivan Sergheevici Turgheniev în Rusia.
Caracteristici
• A apărut ca o reacție împotriva romantismului;
• Oglindirea realității contemporane, a omului în mediul său social, familia de zi cu zi;
• Observația, analiza psihologică și reflecția morală;
• Critică mediul și individul.
Reprezentanți:
• Lev Tolstoi
• Charles Dickens
• Gustave Flaubert
• Stendhal
• Ioan Slavici
• Liviu Rebreanu
 NATURALISM
Naturalismul este o ramură a realismului, o mișcare literară proeminentă la sfârșitul secolului XIX în Franța și în
restul Europei.
Scriitorii naturaliști au fost influențați de către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia credeau
că ereditatea unei persoane și mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă doar să descrie subiecții
așa cum sunt ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale realismului în direcția reprezentării
aspectelor dure, brutale ale realității.
Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecții au o simbolistică profundă, sunt idealistici și cu puteri
supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio-cultural exercită o influență absolut covârșitoare în apariția și
dezvoltarea personalității umane. De asemenea studiau elemente umane tarați, alcoolici, criminali, sau persoane
alterate genetic de un mediu social viciat.
Observațiile lor în materie de psihologie erau totuși rudimentare având în vedere că psihologia se dezvoltă abia după
apariția teoriilor lui Sigmund Freud. Naturaliștii au adoptat de asemenea tehnica descrierii detaliate de la predecesorii
lor imediați, realiștii. Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale
lui Caragiale și Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii
literari cu un sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea
cu natura, fidelitatea față de realitate a reprezentării artistice.
Reprezentanți:
• Emile Zola
• Guy de Maupassant
 IMPRESIONISMUL
Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai târziu și în muzică, mai ales în Franța , și care marchează
desprinderea artei moderne de academismul tradițional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în perioada cuprinsă între 1867 și 1886 ,
caracterizată prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității fenomenelor, mai mult decât
asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor, preferând pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel pentru a
simula lumina reală. Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacție împotriva naturalismului, considerat exagerat și
neartistic. Formele preferate sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-un act, toate slujind modului de exprimare subiectiv. Printre
reprezentanții cei mai importanți se numără Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. În Franța corespondentul
impresionismului în literatură este de fapt simbolismul.
Reprezentanti:
• Figurile centrale ale dezvoltării impresionismului în Franța,au fost:
• Frédéric Bazille (care a participat doar postum la expozițiile impresioniste) (1841-1870)
• Gustave Caillebotte (care, mai tânăr decât ceilalți, și-a unit forțele cu ei la mijlocul anilor 1870) (1848-1894)
• Mary Cassatt (născută în America, a trait la Paris și a participat la patru expoziții impresioniste) (1844-1926)
• Claude Monet (cel mai prolific dintre impresioniști și cel care întruchipează cel mai evident estetica lor) [39] (1840-1926)
• Pierre-Auguste Renoir (care a participat la expozițiile impresioniste în 1874, 1876, 1877 și 1882) (1841-1919)
• Francesco Filippini, precursor, fondator al impresioniștilor italieni, (1841-1870)
• Édouard Manet (care nu au participat la nici una dintre expozițiile impresioniste) (1832-1883)[3]
• Paul Cézanne, fondator și membru istoric al Grupului Impresionist, (deși mai târziu s-a despărțit de impresioniști) (1839-1906)
• Edgar Degas, fondator și membru istoric al Grupului Impresionist, (care disprețuia termenul de impresionist) (1834-1917)
• Berthe Morisot,(cea care a participat la toate expozițiile impresioniste, cu excepția anului 1879) (1841-1895)
• Alfred Sisley (1839–1899)
• Camille Pissarro (1830–1903)
 POPORANISM
Poporanismul este o ideologie tradițională românească, întemeiată în 1890 de avocatul și jurnalistul Constantin Stere, în
spiritul curentelor tradiționaliste care au debutat cu Junimismul anilor 1860 și Sămănătorismul lui Nicolae Iorga. Stere a
construit o ideologie în jurul conceptului de unicitate a civilizației rurale românești, pe care o exaltă ca fiind autentică,
organică, în opoziție cu civilizația urbană considerată a fi străină de realitatea românească, fiind o civilizație de import, deci
inorganică. Stere argumentează că singura formă socială și politică viabilă în România sfârșitului de secol XIXnu putea fi
decât viața rurală, în care țăranul și satul tradițional trebuiau să fie actorii principali ai dezvoltării. De fapt, Constantin Stere s-
a inspirat din doctrina curentului narodnicismului rusesc. Din cauza unor divergențe doctrinare, în mod special privind
Liberalismul și antisemitismul, Constantin Stere și Constantin Dobrogeanu Gherea s-au despărțit.
Caracteristici
• Revista se dorea oglinda vieții literare românești, o nouă Dacia literară, căreia i-a preluat și dus mai departe tradițiile. Ea a
impus valori noi, remarcabile, amintind prin rezultate de epoca de aur a Convorbirilor literare. S-a bucurat de colaborarea
celor mai talentați scriitori, dobândind un prestigiu imens. Principalele trăsături au fost:
• a) promovarea „culturii naționale”: în primul număr al revistei apare articolul Către cititori, nesemnat, care prezintă idealul
grupării – „munca pe cîmpul culturii naționale”, în ideea că românii trebuie să contribuie la cultura universală prin
specificul național și nu prin imitarea modelelor străine;
• b) emanciparea țărănimii prin cultură: din sentimentul datoriei față de popor se naște ideea ridicării acestuia, pornindu-se
de la o viziune fără romantism;
• c) dezaprobarea falsei înfrumusețări a vieții: au combătut idilismul și paseismul;
• d) atitudinea realist-critică: observarea necruțătoare și indiferentă a vieții se împletește cu compasiunea față de lumea
chinuită a satului, aplecarea cu înțelegere asupra realității rurale, asupra suferinței maselor țărănești;
• e) cultivarea democratismului: poporul se confundă cu clasa lui cea mai numeroasă, țărănimea. Constantin Stere pune
 Reprezentanți:
Unele opere se integrează perfect poporanismului, cum ar fi: Datorii uitate, de Jean
Bart, Moș Gheorghe la expoziție și Rătăcirea din Stoborăni, de Spiridon Popescu. Alți
scriitori, cum ar fi Calistrat Hogaș, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Octavian
Goga, Ion Agârbiceanu, includ elemente poporaniste în operele lor.

Calistrat Hogaș, în Pe drumuri de munte, surprinde realist o serie de portrete de o

cuceritoare simpatie (părintele Ghermănuță, Axinia), inspirate de oamenii întîlniți în
peregrinările sale prin munții Neamțului. Natura este proiectată hiperbolic, cu veselie și
familiaritate. Opera este plină de aluzii livrești, care dovedesc o întinsă și solidă
cultură clasică. Tudor Vianu l-a numit „un Creangă trecut prin cultură”, iar George
Călinescu, „un minor mare.
 ROMANTISM
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al
XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și
împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de asemenea a
avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un
sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco
Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage.
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță fundamentală în unificarea germană
prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.
Caracteristicile generale ale literaturii romantice:
• prezența eului liric în textele literare, subiectivitatea trăirilor
• exprimarea cu prioritate a sentimentului și sensibilității
• libertatea creației, absența oricăror reguli sau constrângeri estetice (prezente la clasicism)
• întoarcerea spre trecut și adorația trecutului, în special al evului mediu și goticii
• îmbogățirea limbajului poetic cu regionalisme, neologisme și stilistic
• exprimarea specificului național în literatură
• tendința de a prezenta istoria într-o lumină ideologizată, glorificarea eroilor și libertății
• apar multe opere care au loc în peisaje, culturi, personaje si țări exotice care reflectă dorința de evadare din viața reală
• descoperirea folclorului național
• aspirația spre absolut (iubirea perfectă, libertatea deplină și cunoașterea totală)
• apar culegerile de basme și folclor național și includerea limbajului popular în literatură
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul
scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după declinul
său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai
Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:
1.preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de
tip Biedermeier)
2.romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
3.romantismul posteminescian
Reprezentanți:
•Mihail Kogălniceanu
•Constantin Negruzzi
•Vasile Alecsandri
•Dimitrie Bolintineanu
•Mihai Eminescu
•George Coșbuc
•Octavian Goga
•Alexandru Macedonski
•Barbu Ștefănescu Delavrancea
 SIMBOLISM
Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se
opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din
lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul
de exprimare, de manifestare, propriu acestui current.
Trăsături:
În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire de răceala
și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii.
Are ca scop cultivarea celor 3 S: simbolul, sinestezia, sugestia. Prin simbol cuvintele capătă altă semnificație
("Plumbul" din poeziile bacoviene capătă înțelesul greutății, apăsării sufletești, și nu mai reprezintă un element chimic).
Sugestia este constituită din stări sufletești nedefinite. O altă trăsătură specifică este muzicalitatea versurilor și a
ideilor. Aceasta este dată de repetarea unui cuvânt, a unei sintagme sau a unui vers (formându-se astfel refrenul).
Simbolismul se diferențiază de celelalte mișcări literare prin cultivarea versului liber și a corespondenței între senzații
diferite: auditive, vizuale, olfactive, motorii.
Franța:Charles Baudelaire ,Stephane Mallarme ,Paul Verlaine ,Tristan Corbière ,Jules Laforgue, Novalis ,Arthur
Rimbaud ,Paul Verlaine.
România: Ștefan Petică: Fecioare în alb (volum publicat în 1902) ,Dimitrie Anghel: În grădină (volum publicat în
1905) ,Ion Minulescu :Romanțe pentru mai târziu (volum publicat în 1908), Alexandru Macedonski: Flori sacre (volum
publicat în 1912),George Bacovia: Plumb (volum publicat în 1916)
 MODERNISM
Modernismul este un curent literar apărut în secolul al XX-lea, care implică ideea de negare a tradiției. Astfel, modernismul poate fi pe
deplin înțeles doar dacă e privit în opoziție cu tradiționalismul, primul promovând nonconformismul, dinamismul, inovația, iar cel de-al
doilea respectând cu strictețe regulile impuse de tradiție. Anul de nastere al liricii moderne, se considera a fi 1857, cand Charles
Baudelaire publica Florile raului.
Trasaturi:
• preocuparea pentru o poezie de cunoastere, poezia devenind o modalitate de contemplare a lumii;
• se face apel la functia simbolica a limbajului;
• se cultiva principiul disonantei;
• apare fragmentarismul;
• se impune estetica uratului(trasatura prezenta in poezia lui T.Arghezi)
• apar metafore surprinzatare,revelatorii(-in poezia lui Lucian Blaga)
• se observa intelectualizarea emotiei(-//-in poezia lui Ion Barbu)
• o caracteristica dominanta a limbajului ar fi ambiguitatea;
• se observa folosirea sintaxei eliptice si contorsionata;
• depersonalizarea;
• dezumanizarea;
• metamorfoza;
• apare principiul fanteziei dictatoriale;
• poetii modernisti sunt indiferenti la gustul publicului comun;
Reprezentanți:
•Tudor Arghezi
•Lucian Blaga
•Ion Barbu
•Franz Kafka
•Marcel Proust
•James Joyce
 TRADITIONALISM

Traditionalismul este un curent literar aparul la inceputul secolului 20 si dezvoltat de-a lungul perioadei
interbelice. El se remarca prin promovarea valorilor traditionale ale spiritualitatii romanesti.
Opere reprezentative pentru traditionalismul romanesc:
- Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat
- In Gradina Ghetsemani de Vasile Voiculescu

Trasaturi ale traditionalismului:

- intoarcerea la originile literaturii
- ideea ca mediul citadin este periculos pentu puritatea sufletelor
- promoveaza problematica taranului
- pune accent pe etnic, social
- cultiva universul patriarhal al satului
- proza realista de reconstituire sociala
- istoria si folclorul sunt principalele izvoare de inspiratie
- ilustrarea specificului national, in spirit exagerat
 SAMANATORISMUL
Sămănătorismul este un curent ideologic și literar constituit la începutul secolului al XX-lea în jurul
revistei Sămănătorul (1901-1910). La apariția sămănătorismului a contribuit și interesul crescând care s-a manifestat în
acea perioadă față de problema țărănească, aflată în faza unei crize acute, marcată prin repetate răscoale care au
culminat cu Răscoala din 1907. Principalul teoretician al acestui curent a fost Nicolae Iorga. El a asimilat preocupări mai
vechi, pe care le-a definit, sintetizat și teoretizat, supunând criticii unele aspecte ale societății și atrăgând atenția asupra
necesității culturalizării țărănimii. Poziția critică era întregită de prețuirea tradițiilor istorice și folclorice, a valorilor naționale,
a luptei de eliberare națională etc. Nicolae Iorga a considerat opera lui Alexandru Vlahuță drept apogeul sămănătorismului.
Principalele trăsături distinctive ale grupării sunt:
• paseismul (fr. passer – à trece): întoarcerea spre trecut, spre cronici și spre istorie, rezistența la transformări, atât pe
plan literar cât și în artă (încremenirea în formele consacrate, oroarea față de noutate). Interesul pentru trecut este
împrumutat din romantism, de la care își însușesc antiteza cu prezentul;
• idilismul (preferința pentru înfățișarea pitorească a satului, falsa înfrumusețare a vieții): au un adevărat cult pentru satul
patriarhal, căci nimic nu egalează pentru ei virtuțile țărănimii. În proză apar intrigi romanțioase, naive; aici se manifestă
atitudinea anti-orășenească și opoziția: boier de neam-arendaș venetic ca o trăsătură a tragediei, dispariției;
• sentimentul dezrădăcinării, care i-ar copleși pe cei care se aventurează la oraș, uitându-și originile; dezrădăcinarea
este considerată o cauză a inadaptării și a înfrângerii;
• predilecția pentru scenele tari, de violență, pentru personajele dominate de instincte, de o impulsivitate nebună, frizând
bestialitatea, care par mai degrabă purtătoarele unor tare biologice;
• „lupta pentru limba românească” (Nicolae Iorga): scrierea într-o limbă înțeleasă de toate clasele, „ca să nu mai fim
străini la noi acasă”. Problema utilizării limbii române devine un aspect al acțiunii de „răscolire” sufletească (expresie
împrumutată de Iorga de la Eminescu).
Reprezentanti:
Alexandru Vlahuță,
George Coșbuc,
Duiliu Zamfirescu,
Ștefan Octavian Iosif,
Emil Gârleanu,
Ion Agârbiceanu,
Mihail Sadoveanu
Liviu Rebreanu
Nicolae Iorga.