Curs Nr 5

Pr. Prof. Stelian TOFANĂ

 Preliminarii

 Tesalonicul - important oraş portuar în golful Thermaic, la Marea Egee -

fondat în anul 316 î.Hr., de către Cassandru, un general al lui Alexandru
cel Mare

 Primeşte acest nume în cinstea soţiei lui Cassandru, Tessalonica, sora

vitregă a lui Alexandru Macedon.

 În scurt timp, Tesalonicul devine un oraş înfloritor şi deosebit de prosper.

poziţiei sale de a fi fost principalul port maritim

al provinciei proconsulare Macedonia,

datorită

aşezării sale pe Via Ignatia, principalul drum

comercial, care lega Roma de extremul Orient
 Pe timpul Sf. Apostol Pavel, oraşul Tesalonic era
capitala provinciei proconsulare Macedonia

 În anul 42 î.Hr., Tesalonicul primeşte de la Octavian

Augustus statutul de oraş liber şi aceasta pentru că
locuitorii oraşului i-au ajutat pe cei doi (Antoniu şi
Octavian) în lupta lor împotriva lui Brutus şi Caius.

greci
romani
 Populaţia – cosmopolită
orientali

colonie de evrei
 Eshatologia
 Eshatologia nu este unica temă teologică, prezentă în epistole, dar este
însă cea mai importantă.

 Parusia Domnului - în jurul căreia se învârte, în esenţă, teologia

epistolelor, urmează să marcheze nădejdea în intervenţia ultimă a lui
Dumnezeu, Care va aduce o schimbare totală în viaţa lumii, în relaţiile
dintre oameni, pe de o parte, şi în relaţiile acestora cu Dumnezeu, pe de
altă parte.

 Apostolul subliniază 2 aspecte principale ale acestei teme:

începutul unei noi ere în care creştinii vor fi în comuniune

cu Domnul
Parusia

precedată de anumite semne premergătoare, care vor marca

începutul noului veac eshatologic - nu se va produce spontan,
fără o posibilitate de intuire a ei şi de pregătire
 Dezvoltarea temei 4, 13 - 5, 11

Conturul eshatologiei pauline:

1. Cei adormiţi întru Iisus - vor fi împreună cu

El la a doua Sa venire.

Această credinţă este în strânsă dependenţă de

acceptarea morţii şi a învierii lui Iisus ca evenimente
istorice: „Pentru că de credem că Iisus a murit şi a
înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei
adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”
(4,14).

Credinţa în învierea lui Iisus este baza comuniunii

veşnice cu El (4,14).
 2. Prioritatea învierii celor adormiţi: „Pentru că
Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru
trâmbiţa lui Dumnezeu se va pogorî din cer, şi cei morţi întru
Hristos vor învia întâi” (4,16).

 Trupurile celor morţi vor învia cu puţin timp înainte de

ridicarea la cer a creştinilor aflaţi în viaţă.

 În acest context, se ridică o întrebare: Cum vor învia

trupurile celor morţi de mii de ani, sau ale celor arşi şi a
căror cenuşă a fost aruncată în vânt, sau ale creştinilor care
au murit pe mare, iar trupurile lor au fost devorate de peştii
mărilor etc?

 Dar, cum Dumnezeu a creat universul din nimic, numai prin

cuvînt, tot aşa poate să re-adune trupurile tuturor oamenilor,
într-o clipă (I Cor. 15,35-58).
 În ceea ce priveşte interpretarea sunetelor menţionate în
acest verset – strigăt, glasul unui arhanghel, trâmbiţa lui
Dumnezeu – este dificil de interpretat

 Al cui este strigătul? Al lui Iisus însuşi (In.11,43), al

arhanghelului Mihail (Dan.10.13; Iuda 9) sau al altui înger?

 Este vorba de un sunet literal de trâmbiţă, sau Apostolul a

vorbit figurat atunci când s-a referit la intervenţia lui
Dumnezeu, prin care El va anunţa revenirea Fiului Său ( cf. I
Cor. 15,22) ?

 Aceste trei fenomene pot să fie referite toate la unul şi

acelaşi lucru, dar probabil că ele sunt trei anunţuri separate,
dar simultane ale revenirii lui Hristos.

 Concluzia - Revenirea lui Hristos a doua oară, pe pământ, va

fi anunţaţă din cer de sunet mare și însoțită de dramatism
 3. Egala participare a celor vii cu cei morţi la
Parusie : „După aceea, noi cei vii, care vom fi
rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să
întâmpinăm pe Domnul în văzduh...” ( 4,17).

 Exprimarea la persoana I plural – noi, cei vii – arată

cât de febrilă era aşteptarea Parusiei, Apostolul
însuşi socotindu-se unul dintre cei vii, pe care
Parusia Domnului îi va surprinde în viaţă.

 Aşadar, în concepţia creştinilor celei de-a doua

jumătăţi a veacului I creştin, Parusia Domnului era
un eveniment iminent - aducea mângăiere (4,18).
 4. Schimbarea condiţiei umane la Parusia
Domnului.

“Răpirea” - nu înseamnă nimic altceva decât

faptul că, cei vii, pe care Parusia Domnului îi
va surprinde în viaţă, vor fi schimbaţi într-o
clipă din starea materială a condiţiei lor, într-
una spirituală.

 5. Comuniunea cu Domnul înviat va fi

veşnică: „... şi aşa pururea vom fi cu
Domnul” (4,17).
 6. Revelarea acestor adevăruri eshatologice, Apostolul
o va fi primit personal, de la Domnul, prin
descoperire directă: „Căci aceasta vă spunem,
după cuvântul Domnului, că noi cei vii, care vom fi
rămas până la venirea Domnului, nu vom lua înainte
celor adormiţi” ( 4,15).

 Când, şi în ce împrejurări, se vor fi petrecut toate

acestea, nu ni se spune.

 Importanţa acestui verset însă este şi una de

argument în sprijinul Sf. Tradiţii, a doua cale de
transmitere a Revelaţiei.
 Din propovăduirea Apostolului, tesalonicenii au rămas
cu impresia că Parusia este foarte aproape şi că cei
care deja muriseră nu vor lua parte la măreaţa
procesiune, care va însoţi venirea a doua a Domnului.

 Întrebarea pe care ei şi-o puneau era: Care va fi

soarta acestora la a doua venire a lui Iisus?

 Apostolul Pavel le răspunde - și ei vor fi prezenţi la

Parusia Domnului, ba chiar se vor bucura de
prioritate faţă de cei vii, în sensul că cei morţi vor
învia întâi, astfel că şi ei vor întâmpina pe Domnul în
văzduh, dimpreună cu cei vii, care într-o clipă vor fi
schimbaţi şi răpiţi în nori (cf. I Tes. 4, 16‑17).
 Totuşi, Ap. Pavel arată în pericopa I Tes. 5,
1-3 că data Parusiei nu poate fi cunoscută,
„Ziua Domnului” venind « aşa ca un fur,
noaptea » (I Tes. 5, 2).

 Sf. Pavel recunoaşte că în privinţa stabilirii

datei Parusiei nu poate afirma nimic precis

 Ideea pe care insistă – pregătirea pentru

această zi: „De aceea, să nu dormim ca şi
ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (I
Tes.5,6).
 În viziunea sa, Parusia coincide cu judecata
obştească, cu răsplătirea celor drepţi şi cu intrarea
acestora în Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu, dar şi
cu pedepsirea celor ce nu L-au cunoscut şi nu s-au
supus Evangheliei Sale:

„Ca dovadă a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, spre

învrednicirea voastră de împărăţia Sa, pentru care şi
pătimiţi...iar vouă, celor necăjiţi, să vă dea odihnă,
împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din
cer ...” ( II.Tes.1,5.7).
 Ceea ce este surprinzător - Ap. Pavel nu se ocupă în I
Tesaloniceni de soarta păcătoşilor.

 El vorbeşte doar de învierea celor morţi întru Hristos

(4,14.16).

 O aluzie, totuşi, la destinul eshatologic al celor răi apare însă

în alte două locuri ale Epistolei:
- 1, 10 vorbeşte de „mânia cea viitoare” şi de care Iisus
Hristos, Cel înviat, îi va izbăvi pe credincioşii Săi;

- 5,2-3, el aminteşte de pieirea care va veni pe

neaşteptate, „ca durerile peste cea însărcinată”, în „ziua
Domnului” şi de care, cei răi, „scăpare nu vor avea”.
 În viziunea Apostolului, la a doua venire şi judecata
finală vor fi pedepsite, în special, 2 categorii de
oameni:

- cei ce-L ignoră pe Dumnezeu (Rom.1,18-32)

- cei ce nu ascultă de Evanghelia lui Iisus: „În văpaie de

foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei
ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. Ei vor
lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de
la slava puterii Lui” (II TEs. 1,8).

Aceasta este cea mai clară afirmaţie din epistolele pauline

despre eternitatea pedepsei viitoare.
 În cea de-a doua Epistolă adresată Tesalonicenilor,
apostolul revine asupra Eshatologiei.

 Intervenţia sa era necesară deoarece creştinii

tesaloniceni, sau cel puţin o parte dintre ei, sufereau
de o dublă rătăcire:

- Prima avea caracter teologic - ei crezând că

Parusia Domnului este foarte apropiată,

- a doua, decurgând din prima, avea caracter

practic - mulţi părăsiseră lucrul, socotind că în
perspectiva apropiatei sosiri a Parusiei, grijile
pământeşti nu mai aveau nici un sens.
 În ceea ce priveşte modul în care Iisus Hristos va
veni a doua oară, Apostolul Pavel enumeră câteva
dintre caracteristicile acestei reveniri:

- va fi înconjurat de puterile îngereşti;

- va fi cuprins în văpaie de foc

- va aduce răzbunare asupra celor ce nu s‑au

supus Evangheliei:

„...la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii

puterii Sale, în văpaie de foc, osândind pe cei ce nu
cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun
Evanghelei Domnului nostru Iisus. Ei vor lua ca
pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la
slava puteri Lui” (II Tes. 1, 7c-9).
 Focul - nu va fi unul material, nimicitor, ci unul spiritual - o
energie dumnezeiască, având putere de a transforma totul,
într-o clipă, adică de a trece întreaga materie văzută,
întreaga creaţie, dintr-o stare materială, perisabilă a
existenţei ei, într-una spirituală, veşnică, nepieritoare.

 Parusia va fi precedată de două evenimente semnificative:

- lepădarea de credinţă - h` apostasia –

- apariţia pe faţă a „omului nelegiuirii - o` anqrwpoj thj

anomiaj

„Să nu vă amăgească nimeni, în niciun chip. Căci ziua Domnului nu va

sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da
pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, înălţându-se mai
presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare,
aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi pe sine să se dea
drept dumnezeu ” ( II Tes. 2, 3-4).
 În ceea ce priveşte „omul nelegiuirii”, pe care
Apostolul Pavel îl mai numeşte şi „fiul pierzării”,
„potrivnicul”, „cel fărădelege”, acesta este, desigur,
acelaşi personaj pe care Ap. Ioan îl numeşte
„Antihrist” ( I In. 2,18.22; 4,3; II In.7 ).

 Sf. Pavel arată, aici, că Antihristul încă nu a venit şi,

mai mult, chiar există cineva, sau ceva, care ţine
pe loc taina fărădelegii (II Tes.2, 6‑7), împiedicând
manifestarea ei, tocmai pentru că creştinii sunt
chemaţi spre mântuire, adică spre dobândirea slavei
Domnului Iisus Hristos (II Tes.2,13‑14).

 Este greu de spus „cine” sau „ce” constituie acest

obstacol în calea manifestării lui Antihrist la care se
referă Apostolul.
 În istoria exegezei această expresie a fost interpretată în
modul cel mai diferit şi adesea curios:

- Unii exegeţi au văzut în „omul nelegiuirii” – Imperiul

roman sau pe unii Cezari romani, în funcţie de atitudinea lor
faţă de creştini;

- alţii au văzut în ea o referire la diferite figuri ale

literaturii apocaliptice iudaice etc.

Apostolul se pare că avea în vedere personificarea supremă

a răului, a fărădelegii şi a contestării lui Dumnezeu într-o
fiinţă umană reală, nu într-un principiu, într-un sistem sau
într-o succesiune de persoane.

O astfel de persoană nu a fost încă identificată pe scena

istoriei.
 În viziunea Apostolului însă va apărea o forţă, la fel
personificată, care va stopa puterea „omului nelegiuirii” şi
pe care tesalonicenii, se pare că o ştiau, din propovăduirea
anterioară a Apostolului, dar pe care el nu o identifică
acum:

„Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la

vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, numai
că este unul care o ţine acum pe loc, până ce va fi dat la o
parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul
Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu
strălucirea venirii Sale. Iar ivirea aceluia va fi prin lucrarea
lui Satan, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de
mărturii mincinoase şi de amăgiri nelegiuite pentru fiii
pierzării...” (2,7-10).
 Interpretarea cuvîntului UNUL este la fel de ambiguă ca şi
cea referitoare la „omul nelegiuirii”.

 Cei mai mulţi exegeţi au văzut în acest „Unul” puterea

Duhului Sfânt, care se va manifesta în viaţa creştinilor într-o
formă evidentă de apărare a lor în faţa fărădelegii.

 După Oscar Cullmann,[1] acel mÕnon Ð katšcwn din text

(II Tes.2,7) nu ar fi altcineva decât Apostolul Pavel însuşi,
proorocul eshatologic al păgânilor, înaintemergător al
sfârşitului lumii.

[1] Le caractere eschatologique du devoire missionaire et de la

conscience apostolique de Saint Paul. Etude sur la Katekon de II
Tes.2,6-7, în „Revue d’Histoire et de Philosophie Religieuses”, XVI, 1930,
p. 210. Vezi şi D. Guthrie, The New Testament Theology, Illinois, S.U.A.,
1981, p. 808.
 La întrebarea pe care unii exegeţi şi‑au pus‑o, de ce
Apostolul Pavel nu vorbeşte decât foarte puţin, în descrierea
Eshatologiei, de păcat şi de chinul veşnic, unii exegeţi[1] au
răspuns:

1. Vorbind de Parusie, Sf. Pavel voia să‑i mângâie pe

creştini, şi nu să‑i întristeze

2. Pedeapsa n‑a existat în planul veşnic al lui

Dumnezeu de creaţie a lumii şi a omului.

 Noutatea Eshatologiei I-II Tesaloniceni - cei adormiţi întru

Iisus, adică cei pe care moartea îi va surprinde crezând în El
şi acceptându-L ca Dumnezeu şi Mântuitor, vor fi aduşi
împreună cu El pentru veşnicie.

[1] A se vedea Raymond E. Brown, Que sait-on du Nouveau Testament ? (trad.
din engleză a lucrării „An Introduction to the New Testament” ), Paris 1997, p.
505.
 Bibliografie selectivă
 Leon Morris, The First and Second Epistles to the Thessalonians, The
New International Commentary on the New Testament, Grand Rapids:
Wm.B. Eerdmans Publishing Co., 1959

 S. Legasse, Les Epitres de Paul aux Thessaloniciens, Paris, Ed. Du Cerf,

LeDiv. Commentaires, 7, 1999.

 J.-N Aletti, L’ Apotre Paul et la Parousie de Jesus/Christ. L’Eschatologie

paulinienne et ses enjeux, în RSR 84, 1996, pp. 15-41.

 P.-E Langevin, L’Intervention de Dieu selon I Th 5,23-24, in R.F.

Collins, „The Thessalonian Correspondence, Louvain, BEThL 87, 1990,
pp. 236-266.

 R. Kiffer, L’Eschatologie en Thessaloniciens dans une perspective

rethorique, în R.F. Collins, „The Thessalonian Correspondence, Louvain,
BEThL 87, 1990, pp. 206-219.
 C.H. Pinnock, The Structure of Pauline Eschatology, în
„Evangelical Quarterly” 37, 1965, pp. 9-20.

 J. Plevnik, The Taking Up of the Faithful and the

Resurrection of the Dead in I Tessalonians 4,13-18, în CBQ
46, 1984, pp.274-283.

 Vasile Mihoc, Eshatologia paulină, în R.T. III [75] (1993),

nr. 4, pp. 50-68

 Dionisie Stamatoiu, Epistola a II-a către Tesaloniceni –

Introducere, traducere şi comentariu, teologia şi actualitatea
epistolei, lucrare de doctorat, editura Trinitas, Iaşi, 1996,
202 p.

 Idem, Eshatologia paulină, în „Analele Universităţii din

Craiova”, seria Teologie, Universitaria, Craiova, VII (2002),
nr. 9, pp. 74-90.