Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
C 10 Clinică Și Medicală
C 10 Clinică Și Medicală
CURS 10
PSIHOSOMATICA
4. Tulburări somatoforme
= grup de tulburări psihiatrice
caraacterizate prin simptome somatice
care sugerează o afecţiune organică, dar
nu sunt pe deplin explicate de ea şi care
produc o stare morbidă semnificativă sau
perturbează activităţile sociale,
ocupaţionale.
PSIHOSOMATICA
Somatizarea
= o tulburare psihiatrică cronică severă, caracterizată prin
acuze somatice recurente, semnificative clinic (care includ
durerea şi simptomele gastro-intestinale, sexuale şi
neurologice), care nu pot fi explicate pe deplin printr-o
afecţiune organică.
Afecţiunea este adesea familială, iar etiologia este adesea
necunoscută. O personalitate de tip narcisic contribuie la
acuzele clinice care par să reprezinte un pretext somatizat
inconştient pentru obţinerea atenţiei şi îngrijirii.
S-a determinat că tulburarea este mai frecventă la femei.
Rudele masculine ale femeilor cu această tulburare au
tendinţa de a avea o incidenţă crescută a tulburărilor de
personalitate, comportament antisocial şi a altor tulburări de
personalitate.
PSIHOSOMATICA
Simptome
Debutează în adolescenţă sau devreme la vârsta adultă, cu mai
multe acuze somatice vagi.
Poate fi afectată orice zonă a corpului, simptomele specifice şi
frecvenţa lor fiind variabile de la o cultură la alta. Pot apărea
simptome ca – greaţa şi voma, meteorismul, durerea
abdominală, diareea sau contipaţia, dismenoreea, astenia,
lipotimia, dispareunia, scăderea apetitului sexual. Bărbaţii acuză
frecvent disfuncţii erectile sau ejaculatorii. Sunt frecvente
simptomele neurologice foarte variate.
Deşi simptomele sunt în principal somatice apar şi anxietate şi
depresia. În mod caracteristic, pacienţii sunt impresionanţi şi
emoţionaţi când relatează despre simptomele lor, afirmând
adeseea că acestea sunt „insuportabile”, „nu pot fi estimate în
cuvinte” sau că „nu se poate imagina ceva mai rău”.
PSIHOSOMATICA
Pacienţii devin extrem de dependenţi de relaţiile
interpersonale. Cer ajutor şi sprijin emoţional din ce în ce
mai mult şi pot deveni agresivi când nu li se satisfac cererile.
Sunt prezentaţi adesea ca exhibiţionişti şi seducători. În
încercarea de a-i manipula pe alţii, ei pot recurge la
ameninţări sau la tentative de suicid. Sunt deseori
nesatisfăcuţi de îngrijirea medicală şi merg de la un medic la
altul.
Intensitatea şi persistenţa simptomelor reflectă dorinţa
intensă a pacientului de a i se acorda asistenţă în orice
aspect al vieţii. Simptomele pot fi folosite pentru a evita
responsabilităţile obişnuite ale adultului, dar pot şi să ducă la
evitarea plăcerii şi să acţioneze ca pedeapsă, sugerând astfel
sentimente profunde de vinovăţie.
PSIHOSOMATICA
Diagnostic
Pacienţii nu sunt conştienţi că problema lor de bază este
psihologică, motiv pentru care exercită presiuni asupra
medicului pentru a i se efectua investigaţii medicale şi
tratamente.
Doctorii efectuează de obicei mai multe examene fizice şi
teste până ajung la concluzia că pacientul nu are nici o boală
organică ce să explice adecvat simptomele. Pentru că aceşti
subiecţi pot dezvolta boli somatice concomitente, trebuie
efectuate examene fizice şi teste de laborator adecvate ori
de câte ori simptomele se modifică semnificativ.
Trimiterile la consulturi de specialitate sunt frecvente, chiar
şi atunci când pacientul a stabilit o relaţie satisfăcătoare cu
un medic.
PSIHOSOMATICA
Criteriile specifice de diagnostic includ: debutul acuzelor
somatice înainte de vârsta de 30 de ani, istoricul de
durere care afectează cel puţin 4 zone diferite ale
organismului, 2 sau mai multe simptome digestive, cel
puţin 1 simptome sexual sau legat de sidstemul de
reproducere şi cel puţin 1 simptom neurologic (în afara
durerii). Diagnosticul este susţinut de natura
spectaculoasă a acuzelor şi de comportamentul
exhibiţionist, dependent, manipulativ şi uneori suicidar al
pacientului. Tulburările de personalitate, în special cele
histrionice, borderline şi antisociale sunt frecvent
asociate cu somatizarea.
(Dacă nu sunt întrunite toate crt. Ne aflăm în prezența
tulburării somatoforme nediferențiate)
PSIHOSOMATICA
Prognostic şi tratament
Somatizarea fluctuează ca severitate, dar persistă toată
viaţa. Ameliorarea completă a simptomelor pe perioade lungi
este rară. Unii oameni fac după câţiva ani depresie
manifestă, iar referirile lor la suicid devin mai ameninţătoare.
Tratamentul este extrem de dificil. Pacienţii tind să fie
frustraţi şi agresivi la orice sugestie legată de natura
psihologică a simptomelor. Medicamentele sunt în mare parte
ineficiente şi chiar dacă pacientul consimte să i se efectueze
o consultaţie psihiatrică, psihoterapia este rareori benefică.
De regulă, cel mai bun tratament constă într-o relaţie calmă,
sigură şi de sprijin, cu un medic care oferă ameliorare
simptomatică şi protejează pacientul de proceduri inutile
diagnostice sau terapeutice.
PSIHOSOMATICA
Conversia
= simptome organice produse de un conflict psihologic,
convertite inconştient, pentru a semăna cu cele ale unei
afecţiuni neurologice.
Reacţiile de conversie au tendinţa să se dezvolte în
timpul adolescenţei sau la vârsta adultă tânără, dar pot
să apară la orice vârstă. Par să fie mai frecvente la
femei. Simptomele izolate de conversie care nu întrunesc
complet criteriile pentru tulburarea de conversie sau de
somatizare se întâlnesc frecvent în practica medicală
nepsihiatrică.
PSIHOSOMATICA
Simptome şi diagnostic
Prin definiţie simptomele se dezvoltă inconştient, au o
mai mare semnificaţie simbolică decât cele din
tulburarea de somatizare şi sunt limitate la cele care
sugerează o tulburare neurologică – de obicei scăderea
coordonării sau a echilibrului, slăbiciune sau paralizie a
unui braţ sau picior sau abolirea senzaţiilor într-o zonă a
corpului. Alte simptome includ convulsiile simulate,
pierderea unui simţ special cum ar fi vederea sau auzul,
afonia, disfagia, senzaţia de „nod în gât” sau retenţia
urinară.
În general debutul simptomelor este legat de un
eveniment social sau psihologic stressant.
PSIHOSOMATICA
Simptomul trebuie să fie clinic semnificativ, adică trebuie să
deranjeze suficient de mult pentru a influenţa negativ
activitatea socială sau profesională. Un pacient poate avea un
singur episod sau episoade sporadice, acestea fiind de obicei
de scurtă durată. Când sunt spitalizaţi, pacienţii cu simptome
de conversie se ameliorează în general în două săptămâni; cu
toate acestea, 20 – 25% au recurenţe în primul an, iar la unii
simptomele devin cronice.
Diagnosticul poate fi dificil la început, deoarece pacientul
crede că simptomele provin dintr-o afecţiune organică. Şi
medicii sunt învăţaţi să considere exclusiv (şi să excludă)
tulbărările somatice drept cauza simtomelor fizice. De obicei,
diagnosticul este pus numai după ce examinările fizice
complete şi testele de laborator nu relevă prezenţa unei
afecţiuni complet responsabile de un simptom şi de efectele
sale.
PSIHOSOMATICA
Tratament
O interrelaţie medic – pacient bazată pe încredere este
esenţială. După ce medicul a exclus o boală somatică şi
a asigurat pacientul că simptomele nu indică o afecţiune
de fond gravă, pacientul începe de obicei să se simtă mai
bine şi simptomele pălesc. Psihoterapia poate fi eficientă
atunci când debutul simptomelor a fost precedat de o
situaţie psihologică stressantă.
Au fost încercate variate tratamente, dar nici unul nu
este constant eficient. În hipnoterapie sunt identificate şi
explorate problemele psihologice cu potenţial etiologic.
Discuţiile continuă după hipnoză, când pacientul este pe
deplin vigil.
PSIHOSOMATICA
c.Ipohondria
Este o preocupare crescută faţă de funcţiile organismului
şi teama de a face sau a avea o boală gravă bazată pe
interpretarea eronată a simptomelor somatice.
Simptome şi diagnostic
Simptomele fizice care pot fi eronat interpretate includ:
nborborismele, meteorismul abdominal şi disconfortul
produs de crampe, perceperea bătăilor cardiace şi
transpiraţii. Localizarea, calitatea şi durata acestor
simptome sunt prezentate adesea extrem de detaliat,
dar simptomele nu respectă de obicei un tablou clasic de
disfuncţie organică şi nu sunt în general asociate cu
semne somatice patologice
PSIHOSOMATICA
d.Durerea psihogenă
Este o tulburare în care durerea – cu una sa mai multe
localizări anatomice – este produsă exclusiv sau
predominant de factori psihologici, este principala
preocupare a pacientului şi duce la suferinţă
semnificativă şi la tulburări funcţionale.
Durerea psihogenă este relativ frecventă. Incidenţa
exactă nu este cunoscută, dar în unele ţări, numai
durerea psihogenă de spate produce unele forme de
incapacitate de muncă la aproximativ 10 – 15 % din
adulţi anual.
PSIHOSOMATICA
Simptome, semne şi diagnostic
Durerea asociată cu factorii psihologici este frecventă în
multe afecţiuni psihiatrice, în special în tulburările de
dispoziţie şi în anxietate, dar în durerea psihogenă durerea
este acuza predominantă. Poate fi afectată orice regiune a
corpului, dar cele mai frecvente sunt: spatele, capul,
abdomenul şi toracele.
Durerea poate fi acută sau cronică. Poate fi prezentă o
tulburare organică subiacentă care explică durerea, dar nu
şi severitatea, durata şi gradul de invaliditate al acesteia.
Când este prezentă o asemenea tulburare, se
diagnostichează durerea asociată atât cu factori psihologici,
cât şi cu o afecţiune somatică. Când aceasta este absentă,
se diagnostichează durerea asociată cu factori psihologici.
PSIHOSOMATICA
5. Tulburări disociative
= imposibilitatea de a integra normal amintirile,
percepţiile, identitatea sau conştiinţa.
Fiecare om trăieşte ocazional experienţa disocierii fără a
fi rupt de realitate. De ex. o persoană care conduce
automobilul spre o anumita directie si, la un moment
dat, sa realizeze ca nu-si reaminteste multe aspecte din
perioada in care conducea, datorita preocuparilor legate
de grijile personale, unui program de la radio sau unei
conversatii cu un pasager.
PSIHOSOMATICA
Când memoria este prost integrata apare amnezia
disociativa.
Cind identitatea este fragmentata impreuna cu memoria
apar amnezia completa sau tulburarile disociative de
identitate.
Cind trairea si perceperea sinelui sunt tulburate, apar
tulburarile de depersonalizare.
Tulburarile disociative sunt de obicei asociate cu stress
coplesitor, care poate fi generat de evenimente
traumatizante de viata, accidente sau dezastre traite
direct sau la care s-a asistat ca martor sau de conflicte
interioare de nesuportat care forteaza mintea sa separe
informatiile si sentimentele incompatibile sau de
neacceptat.
PSIHOSOMATICA
Amnezia disociativa
= o incapcitate de aminitre a unor informatii personale
importante, de obicei de natura traumatizanta sau
stresanta, care este prea ampla pentru a fi explicata de
procesul normal de uitare.
Etiologie
Tulburarea disociativa de identitate este atribuita
interactiunii mai multor factori : stres coplesitor,
capacitate de disociere (inclusiv capacitatea de a decupla
propriile amintiri, perceptii sau propria identitate de
cunostintele constiente), inregistrarea unor etape ale
procesului normal de dezvoltare drept defensive si, in
timpul copilariei, lipsa unei educatii suficiente si a
compasiunii ca raspuns la experientele dureroase sau
lipsa de protectie fata de experientele coplesitoare
ulterioare.
PSIHOSOMATICA