URMELE DE

SÂNGE
MARIA-ALEXANDRA VLAD
MASTER „CRIMINALISTICĂ ȘI PSIHOLOGIE JUDICIARĂ
ÎN INVESTIGAȚIA PENALĂ”
2023-2024
 DISPOZIȚII GENERALE

Urmele de sânge prezintă multiple În câmpul infracțional, urmele

posibilități de identificare a autorului sangvinolente se prezintă sub formă de
unei fapte penale, prin furnizarea de picături, stropi, dâre, bălți, mânjituri şi
indicii privind locul, timpul, sunt consecința unei acțiuni violente
mijloacele și modul de săvârșire a exercitate asupra corpului persoanei, de
natură să determine, direct sau indirect,
faptei penale.
leziuni ale vaselor sanguine.
În funcție de natura suportului, urmele de sânge pot fi absorbite de acesta,
cum este cazul suporturilor din material textil, sau pot rămâne la suprafață,
formând un strat sau o crustă distinctă, ca în cazul urmelor formate pe
mobilă, parchet, linoleum, geamuri, arme, caroserii de mașini etc.
Culoarea urmelor de sânge diferă în funcție de vechimea, cantitatea, natura
suportului şi factorii care acționează asupra lor : temperatura, lumina,
diverși agenți fizici şi chimici.

Astfel, o urmă proaspătă are o culoare roșu-stacojie şi un luciu caracteristic.

Cu timpul luciul dispare, urma devine solzoasă, iar culoarea variază de la
brun roșcat spre maroniu şi negru.
Din cauza proceselor de putrefacție, a acțiunii factorilor menționați, într-un
strat foarte subțire, urma are culoarea gri-verzuie
Calitatea urmelor de sânge poate fi influențată de acțiunile
exercitate de om, respectiv de persoana care caută să îndepărteze
pata prin răzuire, spălare sau, pur şi simplu, prin distrugerea
suportului sau a porțiunii sale care conține urma, cum ar fi, de
pildă, arderea prosopului, a batistei, decuparea unei porțiuni din
material.
 DESCOPERIREA URMELOR
SANGVINOLENTE
Principalele obiecte care se examinează cu această ocazie sunt :
a. Îmbrăcămintea și corpul persoanelor implicate în săvârșirea faptei penale, astfel
încât să fie examinate în mod amănunțit zonele care conțin cusături, la manșete, în
interiorul buzunarelor, pe rama pantofului, sub unghii, în păr sau pe diverse obiecte
de uz personal;

b. Porțiunea de teren şi obiectele aflate la locul săvârșirii infracțiunii sau în locul în

care a fost descoperit cadavrul, cum sunt, de pildă, covoarele, încheieturile
parchetului, ale dușumelei, diversele obiecte de mobilier, zidurile, ușile, ferestrele,
solul, vegetația ş.a.
c. Instrumentele folosite în săvârșirea
infracțiunii, cum sunt cuțitele, topoarele,
săbiile sau alte tipuri de arme;

d. Instalațiile sanitare, vasele sau orice alte

obiecte care ar fi putut servi la înlăturarea
urmelor sau transportul cadavrului.
DEPISTAREA PETELOR SUSPECTE

Depistarea petelor suspecte de a fi sânge se face cu surse de

lumină care dispun de filtre de culoare (roșii sau verzi)
capabile să evidențieze urma, iar iluminare suprafeței
cercetate se face sub un unghi ascuțit (frecvent se
folosește lampa de radiații ultraviolete).
Primele reacții la care se apelează au un caracter orientativ sau de probabilitate. Astfel
sunt cele pe bază de apă oxigenată, aceasta producând o efervescență caracteristică
eliberării oxigenului din sânge, în prezent puțin folosită.

Reactivul pe bază de luminol se împrăștie pe urmele presupuse de sânge, iar sub acțiunea
radiațiilor ultraviolete determină o fluorescență particulară. Se mai utilizează
reactivul Medinger pe bază de verde leucomalachit sau reactivul Adler pe bază de
benzidină.

După descoperirea urmelor sau petelor suspecte de a fi de sânge, acestea se fixează prin
descriere în procesul-verbal, iar pentru punerea în evidență a urmelor se execută mai
multe tipuri de fotografie (fotografia-schiță, de detaliu, fotografia separatoare de
culori).
 RIDICAREA URMELOR DE SÂNGE
În cazul urmelor care se găsesc pe obiecte ce nu pot fi transportate, dacă petele
sunt uscate, ele se pot răzui sau racla împreună cu o porțiune din suport.

Urmele de sânge care se găsesc la fața locului sub forma unor bălți se pot absorbi
cu pipeta sau cu hârtia de filtru, iar urmele formate pe suprafețe ce nu se pot
răzui sau așchia se ridică pe o hârtie de filtru și se examinează cu maximă
urgență.

Urmele care sunt formate pe zăpadă se ridică prin introducerea sub aceasta a unei
hârtii de filtru, vegetația se taie, iar pământul, nisipul ce conține asemenea
urme se ridică cu totul.
 AMBALAREA ȘI TRANSPORTAREA

Reprezintă activități ce se efectuează cu maximă rapiditate pentru prevenirea alterării

urmelor.
Regula o reprezintă ambalarea îmbrăcămintei sau a obiectelor purtătoare de pete de
sânge în saci de hârtie, și nu de plastic. De asemenea, obiectele purtătoare de
sânge în stare udă nu se ambalează. Cele care sunt încă ude sunt lăsate să se
usuce și apoi se ambalează separat, timpul de depozitare fiind cât mai scurt.

Urmele de sânge sunt însoțite de mențiuni precise privind data și locul ridicării
urmei, care au fost mijloacele folosite în descoperirea lor, persoana care le-a
ridicat, etc.
INTERPRETAREA URMELOR DE SÂNGE

Se poate stabili înălțimea de la care a căzut o picătură de sânge, întrucât

marginile urmei sunt cu atât mai zimțate cu cât înălțimea e mai mare. O
urmă de sânge creată de o persoană în mers are o formă alungită, apropiată
de aceea a unui semn de exclamare, cu partea ascuțită în direcția
deplasării.

După forma, dispunerea și cantitatea stropilor care se găsesc la fața locului, se

poate stabili dacă sângele provine din artere sau vene.
În cadrul cercetării la fața locului, dârele de sânge sunt utile pentru
stabilirea direcției în care a fost deplasat cadavrul, iar prezența unor
urme, împrăștiate pe o mare suprafață în încăpere, indică faptul că
victima s-a zbătut sau s-a luptat cu agresorul, precum și că autorul
infracțiunii este purtător de urme de sânge.

De asemenea, se poate stabili data aproximativă după formarea urmei, după

vechimea acesteia, eventual cantitatea scursă, iar după examenele de
laborator, aceasta poate fi precizată cu un grad relativ de certitudine.
 EXPERTIZA BIOCRIMINALISTICĂ A
URMELOR DE SÂNGE
 Urma este sau nu de sânge?
 Sângele este de natură umană sau animală?
 Căror grupe, serice, enzimatice sau limfocitare aparține sângele, începând cu cele din sistemul
A.O.B.?
 Care este zona sau organul din care provine?
 Sângele conține alcool ori elemente de natură toxică?
 Sângele aparține unui bărbat sau unei femei?
 Care este vechimea aproximativă a urmei?
 În ce condiții este posibil să se fi format urma?
 Căreia dintre persoanele indicate în actul de dispunere a expertizei i-ar putea aparține sângele?
 Poate fi analizat profilul ADN?
 Ce alte date s-ar mai putea desprinde din investigarea biologică?
Reacțiile de certitudine sunt cele microcristalografice (cele mai utilizate în
practică sunt reacțiile Teichman și Takayama) ori cele microspectroscopice,
bazate pe benzile spectrale de absorbție, tipice hemocromogenului (benzile
se manifestă în zona 530 și 559 nm).

Reacția Teichman are la bază reacția acidului acetic cu clorul din sânge și
determină apariția unor cristale de hemină, vizibile la microscop, iar pentru
obținerea spectrului hemoglobinei se acționează cu un reactiv de reducere a
ei.
Este posibilă stabilirea regiunii din care provine sângele, întrucât sângele din
cavitatea bucală conține celule epiteliale fără nucleu, leucocite, diverse
resturi alimentare și flora microbiană specifică, iar sângele nazal este
caracterizat de elemente celulare cu nuclei.
Sângele menstrual este identificat pe bază de elemente specifice iod pozitive și
de basofite, iar în sângele obstetrical se află meconiu, resturi placentare și
păr fetal.
În cazul violului, sângele vaginal poate conține și spermă.
Dacă sângele nu a suferit schimbări deosebite și este de cantitate suficientă,
prin expertiză se poate stabili prezența alcoolului sau a oxidului de carbon
în sânge.
Se poate stabili cu aproximație vechimea urmei de sânge, a unor pete
organice și anorganice, precum și a altor urme biologice (fire de păr,
fragment de țesut dermal, cerebral, etc.).
Modelele de comparație se efectuează numai de personal medical specializat
și este necesar să se extragă o cantitate suficientă de sânge (peste 5 ml),
care se introduce în eprubete sau flacoane sterilizate, care vor fi
transportate în condiții asemănătoare urmelor de sânge.
Este important ca flacoanele să fie sigilate și să poate mențiuni privind data
și locul, persoana de la care s-a făcut prelevarea și cadrul medical care a
efectuat operația.
 BIBLIOGRAFIE
 „Tratat de Criminalistică”, Emilian Stancu, Ed. Universul Juridic,
București, 2004
 „Criminalistică. Tehnica criminalistică”, Petruț Ciobanu, Emilian Stancu,
Ed. Universul Juridic, București, 2017