Conţinutul social-

economic al impozitelor
şi taxelor
1. Noţiuni generale cu privire la
impozite şi taxe. Clasificarea
impozitelor
2. Elementele şi funcţiile impozitelor
3. Principii şi metode de impunere
4. Sistemul fiscal din Republica
Moldova
 Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie
şi cu titlu nerambursabil, datorată, conform legii,
statului de către persoanele fizice şi juridice pentru
veniturile pe care le obţin sau pentru averea pe care o
posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege.

Conform impozitul este

Codului Fiscal al Republicii Moldova (art. 6 pct.1)
o plată obligatorie cu titlu gratuit, care nu ţine de
efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de
către organul împuternicit sau de către persoana cu
funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în
raport cu contribuabilul care a achitat această
plată.
 Principalele trăsături ale impozitelor:

 Legalitatea impozitelor
 Obligativitatea impozitelor
 Nerestituirea impozitelor
 Nonechivalenţa impozitelor
Taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate de
persoanele fizice sau juridice, reprezentând plata
neechivalentă pentru servicii solicitate de acestea unor
instituţii de stat după principiul recompensei speciale.

Trăsăturile specifice ale taxelor generale sunt:

Plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de
organe sau instituţii care primesc, întocmesc sau eliberează
diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime
ale persoanelor fizice sau juridice

Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când

acesta solicită efectuarea unei activităţi din partea unei
instituţii de stat.

Taxele generale reprezintă o contribuţie de acoperire a

cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite
persoane în mod direct şi imediat.
În literatura de specialitate sunt definite
cinci funcţii de bază ale impozitelor:
fiscală;
de stimulare;
de redistribuire;
de reglare;
de control.
 Elementele impozitului:

Obiectul impozitului, ce reprezintă elementul concret care stă la

baza aşezării acestuia şi poate fi diferit în funcţie de
provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului.

Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea:

Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor
economici şi veniturile persoanelor fizice;
Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri,
mijloace de transport;
Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul
prestat sau lucrarea executată, bunul importat în cazul
impozitelor indirecte;
Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se
datorează taxe de timbru şi înregistrare
Baza de calcul (materia impozabilă) - reprezintă
elementul pe care se fundamentează evaluarea
(calculul) impozitului
Subiectul impozitului (contribuabilul, plătitorul)
este persoana fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului impozabil şi care,
potrivit legii, este obligat la plata acestuia
Suportatorul (destinatarul) impozitului
reprezintă persoana fizică sau juridică din ale
cărei venituri se suportă în mod efectiv
prelevarea fiscală (persoana care suportă în
ultima istanţă impozitul, căruia i se adresează).
Sursa impozitului – indică din ce anume se
plăteşte impozitul (din venit sau din avere).
Unitatea de impunere – este unitatea în care se
exprimă mărimea obiectului impozabil
Cota de impunere – reprezintă mărimea
impozitului, taxei sau contribuţiei, stabilită
pentru fiecare unitate de impunere .
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă
ansamblul măsurilor privind identificarea
subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea
obiectului impozabil, determinarea impozitului
datorat statului
Termenul de plată indica data la care/până la care subiectul
impozitului trebuie sa-si achite obligatia fata de bugetul
statului
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele
normative fiscale (financiare) şi se referă la reduceri, scutiri,
bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget. Înlesnirile
prevazute de lege sunt măsuri de politică economică, fiscală și
socială, toate de stat și constau în:
a) înlesniri acordate la stabilirea obligației de plată (reduceri
sau scutiri);
b) înlesniri în cursul realizării obligației fiscale (esalonări,
amânări de plată).
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde,
având scopul de a întări odată în plus caracterul obligatoriu al
achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această
îndatorire legală
 La baza politicii fiscale ar trebui să stea urmatoarele principii:

 Principiul justeței impunerii se referă la echitatea fiscală și are în vedere că fiecare

din cetățenii unui stat trebuie să contribuie la acoperirea cheltuielilor publice în
funcție de veniturile pe care le obțin. Din cuprinsul acestui principiu rezultă, că
sunt juste numai impozitele care, instituite în scopul acoperirii cheltuielilor publice,
sunt reglementate și se percep în raport cu capacitatea contributivă a fiecarui
debitor.

 Principiul certitudinii impunerii presupune că mărimea impozitelor datorate

statului de către fiecare contribuabil să fie certă. Totodată, termenele, modalitățile
și sumele de plată să fie clare, precise și cunoscute cu anticipație de către fiecare
contribuabil. Principiul certitudinii impozitelor își are corespondentul în principiul
„legalității impozitelor”, care pretinde să fie percepute numai impozitele
reglementate prin lege, iar dispozițiile acestor legi să fie aplicate în strictă
conformitate, promovând așa zisa”egalitate a cetățenilor în fața impozitelor”.

 Principiul comodității în domeniul fiscal , potrivit căruia impozitele și taxele

trebuie să fie percepute la termenele corelate cu periodicitatea obținerii veniturilor
și după o procedură cât mai convenabilă plătitorilor.

 Principiul randamentului impozitelor are în vedere că la instituirea unor impozite,

acestea să fie cât mai puțin apăsătoare pentru contribuabili, iar încasarea lor să fie
facută cu cheltuieli minime.
Constatarea existenţei materiei impozabile se
efectuează de către Serviciul Fiscal.

Evaluarea materiei impozabile își propune să

determine dimensiunea acesteia, ceea ce se
poate realiza prin 2 metode:

metoda evaluării indirecte ( pe bază de

presupuneri);

metoda evaluării directe (pe bază de probe).

Evaluarea indirectă a materiei impozabile se poate
realiza prin trei variante:

evaluarea pe baza indicilor exteriori ale obiectului

impozabil, specifică impozitelor de tip real, permite
stabilirea doar cu aproximație a mărimii obiectului
impozabil, fără să se ia în considerație situația
persoanei care deține obiectul respectiv
evaluarea forfetară, constă în aceea, că organele
fiscale cu acordul subiectului impozitului atribuie o
anumită valoare obiectului impozabil, fără ca vre-o
una din părţi sa aibă pretenţii la exactitatea obiectului
impozabil
evaluarea administrativă constă în stabilirea valorii
materiei impozabile de către organele fiscale pe baza
elementelor de care dispun
Evaluarea directă a materiei impozabile se
poate efectua prin două variante:

a. evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe

persoane. Se utilizează în situaţia când
terţa persoană are cunoştinţă despre
mărimea obiectului impozabil
b. evaluarea pe baza declaraţiei
contribuabilului (platitorului). Se
realizează cu participarea directă a
subiectului impozitului.
În condițiile existenței unui aparat fiscal,
perceperea impozitelor se realizează astfel:

direct de către organele fiscale de la

plătitori;

prin stopaj la sursă;

prin aplicarea de timbre fiscale.

Încasarea impozitelor de către organele fiscale
direct de la plătitori cunoaște două variante de
realizare:

Ø când plătitorul este obligat să se deplaseze

la sediul organelor fiscale pentru a achita
impozitul datorat statului (în acest caz avem
de-a face cu asa-numitul impozit portabil);
Ø când organul fiscal are obligația de a se
deplasa la domiciliul plătitorilor pentru a le
solicita să achite impozitul (este vorba aici de
impozitul cherabil).
Stopajul la sursă constă în aceea că impozitul se
reține și se varsă la stat de catre o terță
persoană.

Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale. Se

practică în cazul taxelor datorate statului
pentru acțiunile în justiție și, de asemenea,
pentru taxele privind actele, certificatele și
diferitele documente elaborate de notariate
publice și de organe ale administrației de stat.
 Criterii de clasificare a impozitelor

I. după natură sau forma concretă de

prelevare a resurselor la dispoziţia
autorităţilor publice:

a) impozite în natură, care s-au practicat în fazele iniţiale ale

raporturilor dintre stat şi contribuabili, cunoscând forma
dărilor de produse (în natură) sau a prestărilor de servicii
(de către contribuabili) în favoarea statului fără a fi de
esenţă financiară. Sunt specifice și frecvente în orânduirea
sclavagistă și feudală;

b) impozite pecuniare (în bani), care presupun prelevarea

resurselor în formă bănească constituind forma actuală
practicată în lumea civilizată.
II. Dupa conținut și formă (elucidează şi modul în care se reflectă sarcina
fiscală asupra suportatorului):

a) impozite directe, care sunt stabilite nominal în sarcina fiecărui contribuabil

şi se încasează direct de la subiecţii impozitului, diminuând veniturile
nominale sau averile acestora. În mod firesc, în cazul acestor categorii de
impozite, subiectul impozitului este şi suportatorul sarcinii fiscale.
Impozitele directe cunoscute sunt grupate, la rândul lor, în alte două categorii,
şi anume:
- impozite reale (obiective), care au ca element fundamental obiectul
impozitului, adică formele concrete de existenţă a materiei impozabile
deţinută de fiecare contribuabil;
- impozite personale (subiective), care sunt concepute pornind de la
subiectul impozitului, cu starea sa materială şi socială.

b) impozite indirecte presupun la rândul lor reflectarea sarcinii fiscale asupra

suportatorului în mod indirect. Ele operează în mod obişnuit asupra
consumatorilor de bunuri şi servicii, prin includerea impozitului în preţul
de vânzare sau în tariful perceput. În acest caz, plătitorul direct către stat
este o altă persoană decât suportatorul real, primul fiind doar un
intermediar între stat şi cel din urmă, el încasând impozitul prin preţul de
vânzare şi virându-l la dispoziţia statului.
 În funcţie de forma pe care o îmbracă,
impozitele indirecte pot fi grupate în:

taxe de consumaţie

taxe vamale

monopoluri fiscale

alte taxe (taxe de timbru şi de înregistrare etc.)

Dacă se are în vedere obiectul impozitelor, acestea
se clasifică în:

a) impozite pe avere, la care materia impozabilă

reprezentată de diferitele forme de concretizare a
averii (bunuri mobile şi imobile);
b) impozite pe venit, la care materia impozabilă este
reprezentată de veniturile realizate din diverse
activităţi, sub diferite forme (salarii, dividende, chirii
etc.);
c) impozite pe cheltuieli, care au ca obiect cheltuielile
efectuate pentru achiziţiile de bunuri şi servicii, ca
expresie a folosirii veniturilor.
După criteriul scopului urmărit la instituire, se
pot distinge:

a) impozite financiare, al căror rol principal este de a

asigura procurarea resurselor băneşti necesare statului. În
principiu, toate impozitele îndeplinesc acest rol, deşi
unele au ca obiectiv principal, nu atât procurarea de
resurse băneşti, cât, mai ales, realizarea unor obiective de
ordin social-economic.
b) impozite de ordine sau reglatoare a căror instituire
vizează expres şi realizarea anumitor obiective urmărite
de către stat, cum ar fi, de exemplu, îmbunătăţirea
structurii demografice, contracararea manifestării unor
fenomene perturbatoare în economia naţională etc
În funcţie de nivelul instituţional la care se
administrează impozitele, se pot distinge:
1) în statele de tip federal:
a) impozite generale sau federale, care sunt instituite şi
administrate de către organele centrale (federale) de
stat;
b) impozite ale subiecților federaţiei (state,landuri,
regiuni autonome, etc);
c) impozite locale care se instituie şi administrează de
către autorităţile publice locale.

2) în statele de tip unitar

a) impozite ale administraţiei centrale de stat
b) impozite ale administraţiei locale.
 După frecvenţa practicării impozitelor în
timp, se diferenţiază:

- impozitele permanente, reprezentate prin forme care

sunt practicate în mod continuu şi se regăsesc în
venituri bugetare curente de-a lungul unor mari
perioade de timp;

- impozite incidentale, care sunt practicate cu caracter

incidental în situaţii conjuncturale, pe parcursul unor
perioade de timp limitate, sau în funcţie de anumite
obiective urmărite de stat în situaţii excepţionale (de
exemplu, impozitul pe averea sau profiturile obţinute
în perioade de război).
Sistemul fiscal este expresia voinţei politice a unei
comunităţi umane organizate, fixată pe un teritoriu
determinat şi dispunând de o autonomie suficientă
pentru a putea, prin intermediul organelor pe care le
reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli
juridice şi, în special, fiscale.

Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar, de

credit şi financiar), urmăreşte realizarea obiectivelor
politicii economice şi sociale a statului. Abordarea
teoretică și construcția practică a sistemului fiscal este
importantă şi necesară, întrucât din modul în care
acesta este construit şi funcţionează se pot desprinde
concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica
fiscală şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa
economică şi socială a unei ţări.
Conform Codului Fiscal sistemul fiscal al Republicii
Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, a
principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi
anulare a acestora, prevăzute de acest cod, precum şi
totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor.

Pentru ca un sistem fiscal să dispună de autonomie fiscală

completă (suveranitate fiscală), este necesar ca acesta să
întrunească următoarele cerinţe:
exclusivitatea aplicării (o expresie a principiului
teritorialităţii), care presupune faptul că se aplică într-un
teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector al
resurselor fiscale pentru un buget sau sistem unitar de bugete;
autonomia tehnică se referă la necesitatea ca sistemul fiscal să
fie complet, adică să conţină toate regulile de aşezare,
lichidare şi încasare a impozitelor, astfel încât să fie posibilă
punerea sa în aplicare.
Sistemul de impunere reprezintă totalitatea impozitelor,
taxelor şi altor plăţi, concepute în conformitate cu
legislaţia fiscala în vigoare. Impozitele şi taxele,
percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi cu alte
acte ale legislaţiei fiscale, reprezintă una din sursele
veniturilor bugetului public naţional.

În conformitate cu Codul Fiscal impozitele instituite în

Republica Moldova se clasifică după 2 criterii:
– după trăsăturile de fond şi formă: directe şi indirecte;
– după instituţiile ce le administrează: generale de stat şi
locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor generale de
stat include:

1. impozitul pe venit;
2. taxa pe valoarea adăugată;
3. accizele;
4. impozitul privat;
5. taxa vamală;
6. taxele rutiere.
 Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:

impozitul pe bunurile imobiliare;

taxele pentru resursele naturale;
taxa pentru amenajarea teritoriului;
taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-
teritoriale;
taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
taxa de aplicare a simbolicii locale;
taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
taxa de piaţă;
taxa pentru cazare;
taxa balneară;
taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe rutele
municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale);
taxa pentru parcare;
taxa de la posesorii de cîini.
taxa de la posesorii unităţilor de transport;
taxa pentru parcare;
taxa pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor;
taxa pentru evacuarea deşeurilor;
taxa pentru dispozitivele publicitare.
 În RM legislaţia fiscală este reprezentată prin:

Codul Fiscal, care conţine 9 titluri:

Titlul 1 „Dispoziţii generale” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 2 „Impozitul pe venit” în vigoare din 01.01.1998
Titlul 3 „Taxa pe valoarea adăugată” în vigoare din 01.07.1998
Titlul 4 „Accizele” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 5 „Administrarea fiscală” în vigoare din 01.07.2002
Titlul 6 „Impozitul pe bunurile imobiliare” în vigoare din 01.01.2001
Titlul 7 „Taxele locale” în vigoare din 01.01.2005
Titlul 8 „Taxele pentru resursele naturale” în vigoare din 01.01.2006
Titlul 9 „Taxele rutiere” în vigoare din 01.01.2007

Alte acte legislative și normative, adoptate în conformitate cu Codul Fiscal, cum ar fi:
Codul Vamal;
Legea Bugetului pentru anul corespunzător;
Decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova;
Instrucţiuni elaborate în baza titlurilor Codului Fiscal;
Regulamente în baza titlurilor Codului Fiscal;
Hotărâri ale Guvernului;
altele.
Administrarea fiscală reprezintă activitatea organelor de stat
împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline
şi la termen a impozitelor şi taxelor, a penalităţilor şi
amenzilor în bugetele de toate nivelurile şi în fondurile
extrabugetare, precum şi de efectuarea acţiunilor de cercetare
penală în caz de existenţă a unor circumstanţe ce atestă
comiterea infracţiunilor fiscale.

În Republica Moldova sunt următoarele organe, care au atribuţii

de administrare fiscală:
Inspectoratul Fiscal de Stat;
Centrul Național Anticorupţie;
organele vamale;
posturile fiscale;
serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din
cadrul primăriilor.