Asa cum v-am obisnuit deja, va facem o propunere pe cat de normala, pe atat de neobisnuita la Braila, unde ziarele si-au

pierdut curajul. Va propunem cat putem de des sa discutam despre problemele delicate cu care se confrunta orasul nostru. De asemenea, ne-am dori ca autoritatile sa aiba si ele, daca pot, un raspuns la problemele ridicate de noi. Asteptam cu interes semnalele dumneavoastra si va invitam, ca impreuna cu noi, sa incercam sa crestem nivelul de educatie civica, cultura si responsabilitate al celor care voteaza, din pacate uneori cu ochii inchisi! Mai mult decat o casa, decat o bucata de pamint sau alte bunuri materiale, primim de la parinti o mostenire cu adevarat pretioasa: primim invataturile, obiceiurile si istoria familiei. Copiii sunt bucurosi sa auda despre stramosi, despre rudele noastre, despre cum ne-au crescut bunicii lor, despre cum ne-am cunoscut si multe altele. Isi vor da seama ca fac parte dintr-o comunitate cu radacini adanci, legata cu o tesatura intreaga de fire nevazute, incercata, trecuta prin momente grele, dar si prin clipe frumoase, prin intamplari interesante sau vesele ca nu sunt singuri! Traditiile sunt o parte vitala a vietii de familie. Aproape toate familiile au cel putin cateva traditii pe care la pastreaza intr-o anumita masura, acestea creaza sentimentul de continuitate, de apropiere care uneste familia. Copiii sunt nestiutori sau timizi la inceput, dar cu putina rabdare reusim sa le insuflam si lor mandria de a pastra traditiile, mai ales cand sunt sustinute de amintiri placute. Si asa cum exista de sute de ani din tata in fiu meserii ca: mesterii olari, cioplitori in lemn, tesatori, bijutieri, bancheri, care predau pe mai departe urmasilor lor tainele si farmecul profesiei lor, asa astazi avem din nou la intrebarea zilei o mare dilema a orasului nostru : ce pot preda pe mai departe parintii din orasul nostru copiilor pentru a face cinste familiei lor si familieI noastre? In ziarele locale nu citim decat despre copiii interlopilor care bat, taie,impusca,vand droguri, semn ca acolo traditiile sunt la mare cinste si pastrate cu sfintenie! Oare atat avem de oferit copiilor nostrii? Exemplele astea? Si asa este un mare haos in orasul nostru si asa viata este ingreunata de afurisita asta de criza! Chiar nu putem fi mai buni pentru a putea trece acest prag greu al vremurilor noastre? Trebuie sa lasam celor mai dragi fiinte noua, drept mostenire, rautatea noastra, violenta si ce e mai rau din ungherele sufletelor noastre? Astfel vor putea copiii sa invete sa pretuiasca darul prezentei lor si al comorii traditiilor pe care le pastram? Da, dar numai daca vor vedea la noi dragoste, atentie, respect si pretuire fara de care istorisirile noastre, oricat de frumoase, vor fi doar vorbe goale. Dragostea, atentia, respectul, grija fata de altii intra in conflict cu tendinta tot mai puternica de lege a junglei care domneste pe strazile Brailei. Fiecare pentru sine si legea celui mai tare sunt legi nescrise dupa care se conduce lumea acum. Ii dau la o parte pe cei care nu servesc interesele raului de pe strazi, cei care nu mai produc devin nefolositori si au aceasta soarta! Strazile devin de aceea un loc tot mai salbatic si mai rece, cu tot mai putine legaturi intre oameni. Iata de ce este mare nevoie ca din noi si familiile noastre sa raspindeasca in jur caldura solidaritatii intre oameni si mai ales intre generatii. Iar conform acestor standarte, revin si va intreb : CE LASAM MOSTENIRE COPIILOR NOSTRI? Findca vorbim despre continuitatea noilor generatii, este cert faptul ca multi tineri capabili de la noi din Braila si-au croit un nou drum in alte parti unde au gasit un sprijin moral si material intr-un mediu mult mai primitor si unde noul si capacitatea sunt apreciate la justa lor valoare! Am dori sa popularizam exemple positive, ca fiica primarului Simionescu si v-am ruga sa ne scrieti despre oameni care fac cinste orasului de unde au plecat! Oameni care nu si-au negat originea braileana, chiar daca au ramas cu un gust amar findca s-au chinuit printre straini sa realizeze ceva. La momentul acesta nu putem vorbi pe plan local, dupa ce vedem in media braileana, decat despre mostenitorii interlopilor locali care chiar daca nu sunt acceptati in mediul lor de toata lumea sunt impusi de mana de fier a parintilor, Dar nu asta e problema noastra a tuturor, ci mostenirea pe care o primesc acesti mici interlopi. Intram astfel in istoria lumii interlope din Braila Daca acum multi ani in urma suprematia se disputa cu pumnul si ma refer la vremurile cand in Braila erau alte nume celebre in cartiere nu mai putin celebre ca: Brailita, cu Gigi Danila si fii lui Lucian si Marincuta sau cu Sandu Vladescu. Nici Chercea nu statea mai rau, cu Carol si Friedel, impreuna cu fratii lor oltenii. Centrul era renumit cu Lambi Grecul si el alaturi de compatrioti. Sunt vremuri demult apuse, cand orice conflict se rezuma la cativa pumni sanatosi, parte in parte! Au urmat noile generatii care au evoluat. Purtau briceag, brici de barbier sau boxe, moda fiind sa fie ascunse la ciorap! Erau vremuri cand tremurau oamenii pasnici din tara daca auzeau ca esti de la cutitarii din Braila. Odata cu acest nou nume s-au impus si noii regi ai interlopilor din care o parte rezista si azi. Asa ca s-a schimbat ierarhia si au venit: in Centru- vestitul Cracanatu, in Brailita- celebrii frati Buricea, iar in Lacu Dulce Balacenii si fratii Bancuta! De la ei incoace, conflictele se transau nu cu pumnul, nu cu briciul sau briceagul, ci cu cutite, sabii si rangi. Asta arata ca mostenirea lor a sporit in centimetrii lamelor de cutit! Deja varstele lor se apropie de o medie de 60 de ani, cand se gandesc la retragere sau chiar s-au retras din activitate. S-au impacat intre ei dupa o viata de concurenta

sfarsita nu de putine ori cu razboaie sangeroase si isi deapana amintirile impreuna la un pahar ca si cei mai buni prieteni. Urmeaza alta generatie plina de nume sonore, pe care din motive lesne de inteles nu le publicam pentru ca o parte nu si le merita, ei fiind facuti interlopi la norma de ziarele locale avide dupa sensational, doar o mica parte fiind pe val! Odata cu aceasta generatie, semn ca mostenirea e in continua ascensiune, au aparut noi metode de transare a diferendelor; au aparut scule sofisticate taietoare-intepatoare importate odata cu deschiderea orizonturilor europene prin eliminarea vizelor, au aparut arme de foc, s-au inmultit incendierile de case sau automobile, dar si atacurile ziua in amiaza mare. Din nefercire, cel mai rau lucru ce se putea intampla; au aparut drogurile. Nu vorbesc de cazuri izolate ca inainte vreme ci la scara larga si la indemana oricui din orasul Braila. Aceste modelatoare de creiere catre rau, odata pornite sa lucreze sunt imposibil de oprit, cu toata stradania celor platiti sa o faca! Deja nu mai exista respect sau teama de lege nici cea a statului, nici cea a intelopilor, nici macar cea a tiganilor ultimii pastratori ai traditiilor staborului! Si mostenirea se preda mai departe unei generatii care a aparut acum si care e dornica sa-si depaseasca inaintasii. In oras nu se mai stie cine e cu cine, care e pe care si totul clocoteste ca o oala sub presiune! Din toate aceasta sufera toata populatia, care este stresata permanent de raul intalnit zi de zi, care se amesteca cu tarita de nevoie, care copie involuntar idolii de cartier uitand de gandirea pacifista si creativa sau nemaiavind timp sa mediteze la ea. Va asigur ca nu ati vrea sa fiti in pielea tinerilor care ocolesc zonele periculoase ca sa ajunga acasa sau a parintilor care isi vad copiii angrenati in acest carusel al violentei. Sau al batranilor si asa oropsiti financiar care nu isi pot duce crucea decat in sunete de manele la refuz si injuraturi fara perdea mai ceva ca buna ziua. Curios, ce le vor mai lasa mostenire copiilor interlopii care sunt azi pe val? Cred ca au fost epuizate toate fanteziile in materie de violente! Vreun A.G., vreun tanc? Va intreb pe toti, cetatenii brailei: muncitori, intelectuali, interlopi, chiar asta trebuie lasata mostenire si traditie urmatoarei generatii de braileni? Daca da, atunci in cativa ani vom ajunge un oras pustiu ca in filmele western americane. Daca nu, atunci hai sa strangem randurile, sa fim mai buni, sa indreptam raul cu vorba buna cat se poate si sa ne facem viata frumoasa reciproc! Noi, singuri, ca si asa suntem batuti de soarta si lipsuri! Nu avem macar un singur politician local de valoare care sa ne apere interesele la nivel national de orice culoare ar fi el, credeti ca avem nevoie sa ne reprezinte interlopii, cu toate ca sunt multe minti luminate si acolo? Doar in cazul ca vor fi ultimii locuitori ai Brailei. Dar copii lor pot, in cazul ca au invatat ceva din greselile parintilor! Hai sa oprim ciclul acesta de rele, sa punem stop si sa o luam de la zero. Sa lasam copiilor o viata mai frumoasa mostenire iar ei copiilor lor ceva si mai bun. O viata in care sa primeze respectul, cultura si bunatatea! (Aurel Petre)

Dintre toate speciile Eminescu a fost atras cel mai mult de basm. Romanticii germani au creat basmul cult, pe care-l considerau un gen suprem, sinteza filosofiei cu poezia. Prin "Fat- mos din lacrima" Eminescu a creat basmul cult romanesc. Cele mai multe dintre poemele eminesciene au structura unui basm cult. "Luceafarul", care-si are punctul de plecare in basmul popular romanesc, "Fata din gradina de aur", "Povestea magului calator in stele", "Calin, file din poveste", "Strigoii", chiar si "Memento mori" are uneori aspecte de basm. Putem spune astfel ca basmul constituie temelia creatiei eminesciene. Din elegia "Mai am un singur dor" se desprinde conceptia mioritica despre moarte. Pe buna dreptate Garabet Ibraileanu spunea ca "Eminescu a prelucrat dorul popular si a creat noi variante de dor", cum sunt "dorul de moarte" si "dorul nemarginit". Distanta de la poezia populara la poezia lui Eminescu este echivalenta cu distanta de la muzica populara la muzica simfonica. Eminescu face muzica simfonica in versurile sale. G. Calinescu spunea ca prin romantele sale Eminescu "propune lautarilor adevarate simfonii beethoveniene". Influenta metricii populare se observa mai ales in poezii ca "Revedere", "Ce te legeni" si "La mijloc de codru". Acelasi Calinescu afirma ca in aceste poezii Eminescu face "folclor savant", adica recurge la metrica populara pentru a exprima idei filosofice

culte. Nu in ultimul rand specificul national se manifesta la Eminescu prin limba, prin idiomatic, Eminescu ramane cel mai mare creator de limba din literatura noastra. Putem spune chiar ca exista o limba eminesciana, asa cum exista o limba sadoveniana, argheziana sau crengiana. Eminescu a stapanit ca nimeni altul legitatile interne ale limbii romane si este un inovator in cadrul limbii noastre. Prin Eminescu limba romana a glasuit ca niciodata mai frumos. In legatura cu aparitia lui Eminescu in literatura noastra s-au exprimat doua puncte de vedere complet opuse. Dupa Garabet Ibraileanu aparitia lui Eminescu in literatura noastra reprezinta un miracol. Dupa Calinescu, dimpotriva, aparitia lui Eminescu constituie o continuare a traditiei si o sinteza stralucita a ei. Ambele puncte de vedere raman valabile si se completeaza reciproc. In Eminescu trebuie sa vedem atat un miracol, cat si o sinteza a traditiei. Arte poetice eminesciene.Creatia eminesciana se caracterizeaza printr-un mare numar de arte poetice. "Ars poetica" este o specie prin definitie clasica, creata inca din Antichitate de Horatiu, prin care se exprima un crez artistic, o conceptie despre poezie. Prezenta acestui mare numar de arte poetice in creatia eminesciana constituie una din notele clasicizante ale romantismului eminescian. Cele mai cunoscute arte poetice antume ale lui Eminescu sunt: "Epigonii", "Scrisoarea II", "Criticilor mei". In "Scrisoarea II" Eminescu deplange degradarea artei, transformata intr-o marfa si intr-un mijloc de parvenitism social. "Criticilor mei" este un raspuns dat denigratorilor eminescieni, criticantilor, pseudocriticilor, al carui prototip ramane Zoil, critic destructiv si veninos al Antichitatii. Eminescu avea nostalgia adevaratei critici: "Unde ai judecatorii, Ne-nduratii ochi de gheata". In "Criticilor mei" Eminescu da si o admirabila definitie a capodoperei, a carei principala caracteristica o reprezinta armonia dintre continut si forma: "Unde vei gasi cuvantul Ce exprima adevarul?" Mult mai numeroase sunt artele poetice eminesciene postume: "Eu nu cred nici in Iehova", in care se autodeclara romantic, "Odin si Poetul", "Numai Poetul", "Cartile", care contine un elogiu neprecupetit adus lui Shakespeare, pe care il numeste "prieten bland al sufletului meu", "Noi avem acelasi dascal", "Icoana si privaz", "Cu gandiri si cu imagini", "Iambul", "Dintre sute de catarge" si "in zadar in colbul scolii". "Epigonii" ("Convorbiri literare", 1870) face parte, alaturi de "Venere si Madona", si "Mortua est", din cele trei poezii publicate de Eminescu in "Convorbiri literare", in urma carora Titu Maiorescu a atras pentru prima data atentia asupra poetului in studiul sau "Directia noua in poezia si proza romaneasca" (1872). "Epigonii" ramane cea mai reprezentativa si cea mai importanta arta poetica eminesciana. Desi este scrisa la varsta de numai douazeci de ani, aceasta poezie prezinta o deosebita importanta pentru ca Eminescu pune problema raportului dintre traditie si modernitate, dintre traditie si inovatie. Avand o temeinica cultura, Eminescu intelegea foarte bine acest raport fundamental al culturii, si stia ca traditia formeaza baza, temelia unei culturi, in timp ce modernitatea este ceea ce se adauga la traditie in masura

in care rezista timpului, ceea ce nu inteleg multi dintre teoreticienii actuali, care au o proiectie rasturnata asupra culturii. O cultura este o constructie spirituala care incepe cu temelia, cu traditia."Epigonii" este construita pe baza antitezei trecut-prezent. Prima parte contine elogiul traditiei si al inaintasilor, iar cea de-a doua parte contine critica prezentului, a contemporanilor pe care Eminescu ii numeste "epigoni", adica urmasi nevrednici si lipsiti de valoare ai unor inaintasi ilustri. Titlul poeziei este inspirat de celebrul roman "Epigonii" ("Die Epigonen") al lui Karl Immermann, aparut in anul 1836 in perioada de sfarsit a Romantismului german. Termenul de "epigon", care provine din grecescul "epigonos" si care inseamna urmas, descendent, nu era cunoscut pana la acea data in cultura noastra. Eminescu are meritul de a fi introdus acest termen in cultura romaneasca. Antiteza este "cam exagerata", asa cum observa pe buna dreptate Titu Maiorescu in "Directia noua in poezia si proza romaneasca". Elogiul inaintasilor apare disproportionat in raport cu critica excesiva a contemporanilor. De altfel, Titu Maiorescu n-a fost de acord cu continutul de idei al poeziei, pentru motivul ca din randul contemporanilor faceau parte si junimistii si Eminescu insusi, dar a publicat poezia mai mult pentru frumusetea formei si a imaginilor.