Adam i Eva

Adam i Eva este structurat n apte capitole, fiecare reprezentnd o nuvel care la prima vedere pare a fi de sine stttoare, dar care de fapt se leag de "povestea" din capitolul-nuvel precedent. "Firul rou care leag cele apte capitole" (despre care nsui Rebreanu vorbea n Geneza romanului Adam i Eva) face ca urmtoarea ntrebare s fie ridicat: Este Adam i Eva un roman sau un ciclu de nuvele cu ram? Rspunsul dat de criticii literari este varianta a doua. Firul epic al crii se desfoar de-a lungul a apte viei ale aceluiai suflet care ncearc necontenit s se uneasc cu sufletul pereche, aducnd astfel aminte de mitul platonician al androginului, care se desparte in barbat si femeie, iar in decursul a 7 vieti incearca sa se reuneasca ca n a aptea via cele dou fpturi ce s-au ntlnit fugar, dar nu i-au putut realiza dragostea, s se recontopeasc ntr-o fptur androgin care astfel i rectig starea integral genuin. Cifra apte i multiplii lui apar obsedant nu doar n structura crii (apte viei, apte capitole cu apte pri fiecare) dar i pe parcursul naraiunii, reprezentnd zile de natere, date ale morii, perioade de cltorii, ritualuiri antice etc. Personajele feminine ale acestui "fals roman" (dup cum este numit de ctre unii critici) dau titlul fiecrui capitol-nuvel: Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne i Ileana. Dar Adam i Eva urmrete povestea personajului masculin al perechii, iar sufletul acestuia se rencarneaz de apte ori n indianul Mahavira, egipteanul Unamonu, babilonianul Gungunum, cavalerul roman Axius, clugrul german Adeodatus, doctorul francez Gaston Duhem i, n final, romnul Toma Novac. Pe parcursul capitolelor se observ o cretere n statutul brbatului de la membrul unei caste inferioare la un filozof cu o stare material foarte bun, sugernd astfel apropierea de ultima rencarnare i nelegerea tainelor sufletului. Cu toii sunt eroi tragici care vor suferi mori violente iar iubirea lor va rmne nemplinit pn la a aptea moarte, cnd, n cele din urm, sufletele se vor uni. Faptul c aciunea fiecrui capitol se desfoar pe meridiane i n civilizaii diferite, care variaz de la India antic din Capitolul I pn la Romnia nceputului secolului 20, face din Adam i Eva i o interesant lecie de istorie. Brbatul n venica sa cutare a sufletului pereche este profund influenat de contextul social-politic al fiecrei perioade n parte. El ia parte la cltorii, nmormntri, rzboaie, nuni, epidemii i revolui doar pentru a-i gsi n cele din urm sufletul pereche, care va duce n acelai timp i la condamnarea sa la o moarte violent. Povestea iubirii celor doi este ntotdeauna scurtat de un al treilea personaj, un personaj handicap specific romanelor lui Rebreanu, care va fi i cauza sfritului tragic fiecrui personaj n parte. Fr acest personaj handicap cele apte viei ar fi avut un sfrit fericit, n care sufletele celor doi ar fi mbtrnit mpreun. Prima parte a romanului se desfasoare sub tutela urmatorului principiu: ,,Un brbat din milioanele de brbai dorete pe osingur femeie, din milioanele de femeii () . Instinctul iubirii e reminescena originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul brbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spiritual.

Cuprinsul romanului, plasat la nceputul i Sfritul agoniei lui Toma Novac, ealctuit din derularea filmului celor apte avatarii ale eroului: pstor n vechea Indie, nomarh(guvernator) n Egiptul antic, scrib n Babilon, cavaler roman pe vremea mpratului Tiberiu,clugr n evul mediu german, medic n Frana Revoluiei de la 1789, profesor universitar laBucureti. Fiecare dintre capitolele consacrate acestor stadii poart unul din numele femeiiursite: Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne i Ileana, ea nsi divers ipostat,ivit ca ntr-o strfulgerare, n drumul brbatului, dar tot att de iute pierdut, pn la ultimantlnire, alintoare, din final.Subiectul capitolelor dezvoltndu-se pe o schem-tip, cu un erou ce trebuie s rmnn datele lui fundamentale neschimbat, dificultatea cea mai de seam pe care o avea de nfrntromancierul ine de evitarea monotoniei unformitii epicului. Capcana aceasta a fost ocolit, prin fastul decorativ asigurat aciunii, prin nuanrile psihologice care nsoesc mutaiile personajului, prin varietatea peripeiilor parcurse de fiecare dat i, mai cu seam, printr-ocretere gradat a intensitii pasionale de la o perioad la alta-, pregtind marea ntlnire de la sfrit. n indianul Mahavira- avem tipul razboinicului care niciodata nu se da batut, este in slujba dragostei pentru Navamalika egipteanul Unamonu este cel care de mic invata tainele celei mai rasarite si uniforme culturi a timpului in care s-a renascut, este tipul intelectualului, filosofului antic, celui pentru care Isit este apogeul si desavarsirea tuturor tainelor pe care le-a descoperit in scoala egipteana. babilonianul Gungunum-este tipul indragostitului deplin, tipul Fat-Frumosului care alearga peste mari si tari nu in cautarea iubitei ci spre regasirea ei. cavalerul roman Axius- este cel care, indragostit de slujnica Servilla, ii cauta privirile, se indragosteste si isi adapa sentimentele din abisurile existentei sale, este cel care ar renunta chiar si la pozitia sociala in a-si implini dorinta. clugrul german Adeodatus este cel tipul religiosului, cel care isi dedica viata pentru divinitate pentru ca la un moment dat sa aiba un raptus, un moment declansator al ratiunii care de fapt, intotdeauna a luptat impotriva rezervarii sale, a interiorizarii. doctorul francez Gaston Duhem- este tpul intelectualului care va incalca orice etica, insa in ascuns, daca se poate, pentru a-si implini dragostea fata de Yvonne, fata de preaiubita lui. romnul Toma Novac- este cel spiritul debutant, dar si epilog, este tipul celui care deschide si inchide cercul dragostei nebune, neimplinite, este cel care moare sin dragste, de data aceasta neimplinita. Toma Novac este indragostitul ezoteric, profund pedepsit pentru dragostea ilegitima, dusa pana la paroxism, neintregita, el este prima jumatate a androginului care se va uni din nou cu al sau corespondent. Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne i Ileana

Impulsurile vietii si ale mortii Sigmund Freud considera ca oamenii sunt condusi de doua dorinte centrale aflate

impulsul vietii (libido*/Eros sau supravietuirea, propagarea, foamea, setea si nevoia actului sexual)si impulsul mortii (Thanatos). Descrierea lui Freud asupra Cathexis*-ului, a
in conflict: carui energie estecunoscuta ca libido, include toate impulsurile creative, producatoare de viata. Astfel, Eros reprezinta pulsiunea* fundamentala a fiintei, libidoul care impinge orice faptura sa se realizeze in act. Elactualizeaza virtualitatile fiintei. Impulsul mortii (sau instinctul mortii), a carui energie estecunoscuta ca anticathexis, reprezinta un impuls intrinsec prezent in toate fiintele, de a reveni la ostare de calm: cu alte cuvinte, o stare anorganica, de moarte.In cosmogonia* orfica, la originea lumii stau Bezna si Vidul. Bezna zamisleste un ou, dincare iese Eros, iar cele doua jumatati ale intregului spart vor alcatui Cerul si Pamantul. Eros este odivinitate greaca primordiala, personificand dorinta, nascuta din Haos, generalizandu-se mai tarziuca zeu al dragostei carnale. Dupa Platon, Eros este un daimon, o fiinta intermediara intre zeu si om,care ofera nebunia iubirii. Ca personificari primitive ale dorintei, exista doua pasiuni sau doua euriin acelasi Eros: jocul de arsice (apoi cel de zaruri) si jocul cu mingea (ca simbol al universului sfericsi al destinului sau aleator).Thanatos este zeul grec al mortii (la romani fiind reprezentat de o divinitate feminina, Mors), fiul zeitei primordiale Nyx (Noaptea) si fratele zeului somnului Hypnos. Mitologia greacaevita de obicei detaliile sumbre, iar Thanatos, desi zeu important, era pomenit in cazuri extreme si,din superstitie, foarte rar invocat. Sisif a fost singurul care, printr-o viclenie, a reuit s-l pun peThanatos n lanuri i s-l in civa ani captiv, astfel nct, n acea perioad nu a mai murit nimeni.Freud a recunoscut conceptul de Thanatos abia mai tarziu, dezvoltandu-si teoria asupraimpulsului mortii in Dincolo de principiul placerii. El a abordat paradoxul dintre impulsurilevietii si cele ale mortii definind placerile si neplacerile. Conform lui Freud, neplacerile se refera lastimulii pe care corpul ii primeste. (Spre exemplu, frictiunea excesiva pe suprafata pielii produce osenzatie de arsura; sau aglomerarea de stimuli vizuali la orele de varf in trafic produce anxietate.)Dimpotriva, placerea este rezultatul unei scaderi de stimuli (spre exemplu, un mediu calm incare corpul intra dupa ce a fost expus unui mediu agitat). Daca placerea creste odata ce stimuliiscad, atunci experienta maximei placeri din punctul de vedere al lui Freud ar fi zero stimuli, saumoartea.Avand in vedere acestea, Freud a observat tendinta inconstientului* sa repete experientelecare nu provoaca placere, pentru a desensibiliza, sau omori, corpul. Aceasta compulsie* de a repetaexperientele neplacute explica de ce cosmarurile traumatice au loc in timpul viselor, din moment cecosmarurile par contrazica opiniile initiale ale lui Freud despre vise, ca fiind doar situatii de placere,imaginatie si dorinta. Pe de o parte, impulsurile de viata promoveaza supravietuirea, evitandneplacerile extreme si orice amenintare asupra vietii. Pe de alta parte, impulsul mortii functioneazasimultan asupra placerilor extreme, care conduc la moarte. Freud a adresat dualitatile conceptualeale placerii si neplacerii si a nevoii actului sexual/vietii si mortii, in discutiile sale despremasochism si sadomasochism.

Tensiunea dintre Eros si Thanatos a reprezentat o revolutie inmaniera sa de gandire.Aceste idei se aseamana cu anumite aspecte din filosofiile lui Arthur Schopenhauer siFriedrich Nietzsche. Filosofia pesimista a lui Arthur Schopenhauer, expusa in Lumea ca vointa si reprezentare, descrie o renuntare la dorinta de a trai, care corespunde in multe nivele cu ceea ceintelegea Sigmund Freud prin impulsul mortii. Similar, impulsul vietii traseaza multe paralele clarela conceptul lui Nietzsche Dionysian din Nasterea tragediei. Totusi, Freud neaga ca ar fi luat lacunostiinta scrierile lor inainte de a formula fundamentele ideilor sale.