Provenianta religiilor

1. Ipoteza naturalista
n privinta provenientei religiei sunt mai multe ipoteze. Una dintre acestea este asa numita ipoteza naturalista expusa nca de poetul Titus Carus Lucretius (96- 55 . de Hr) n lucrarea sa De rerum natura(Despre natura lucrurilor)(avea 6 carti). Lucretiu zice ca ideea de Dumnezeu apare ca rezultat al fricii omului primitiva n fata fenomenelor naturale ngrozitoare. Deci timor fecit deus si neputinta omului de a explica fenomenele naturale. Credem nsa ca Lucretius nu are dreptate. Existenta fenomenelor naturale primejdioase, cum ar fi inundatiile cutremurele, uraganele, nca nu duc neaparat la fantezii religioase,- zice V. D. Timofeev, un cercetator contemporan al religiilor (Osnovne vopros naucinogo ateizma, Moscva, 1966, p. 36.). Chiar daca omul a fost impresionat de imensitatea naturii, nu se poate explica trecerea de la senzatia acestei imensitati materiale la ideea de fiinte spirituale, care sunt cu totul diferite dect materia. Dupa cum atesta istoria religiilor, nu realitatile naturale imense ca soarele, muntii, au fost divinizate la nceput, ci fiinte nensemnate ca marime: soprla cangurul. sarpele, broasca, sau plante mici, uneori chiar si cele mai inofensive obiecte ca piatra, copacii, fenomenele cosmice devenind abia mai trziu obiecte de adoratie. Si apoi cine a dovedit ca omul primitiv avea frica de natura. Aceasta presupunere este mai mult o nascocire a oraseanului contemporan, care ntr-adevar simte frica daca nimereste ntr-o padure deasa si ndepartata, pentru ca el este strain acelui mediu n care nimereste. Omul primitiv era la el acasa n snul naturii, tot asa ca si omul contemporan este la el acasa n oras. 1. 2. Ipoteza animista Aceasta ipoteza pleaca de la nsusirea omului primitiv de a anima (de la latinescul animare- a nsufleti), a nsufleti obiectele din natura dupa asemanarea cu omul. Dupa teoreticianul animist E. Tylor, omul a ajuns la constiinta propriului suflet prin fenomenele ntlnite n viata: respiratia, deoarece numai ce respira este viu, moartea fiind ncetarea respiratiei: umbra, care nsoteste pe om si e lucruri, moartea fiind plecarea umbrelor ntr-o lume a lor; somnul, socotit ca plecare temporala a sufletului, care n visuri vede multe lucruri si persoane; tot aici intra si bolile nervoase, epilepsiile, paraliziile, halucinatiile, ca origine ale credintelor religioase din cauza parasirii trupului de catre suflet. Sufletele dupa moartea trupului se pot rencarna n alt trup, de unde rezulta asemanarea dintre copii si parinti, credinta ntlnita n clanuri primitive. Se spune ca omul atribuindu-si un suflet, a dorit ca si lucrurile din natura sa fie nzestrate cu spiritele unele rele, iar altele bune. Acestea la rndul lor influenteaza viata omului, astfel ca omul este obligat sa ntre n legatura cu ele, pentru a cstiga ajutorul, sau protectia celor bune si a se apara de cele rele. Acestea au si determinat aparitia religiei, - sustin animistii. Nu putem da crezare acestei ipoteze din cteva motive: 1. Nu este clar cum o constiinta nedezvoltata a oamenilor primitivi poate fi nzestrata cu niste conceptii filozofice complicate cum ar fi ideea de Dumnezeu, de care se si conducea n viata cotidiana. 2. Daca chiar si admitem ca n timpurile preistorice omul avea pe de o parte o constiinta nedezvoltata iar pe de alta poseda niste idei abstracte care pot fi ntlnite doar sistemele filozofice, cum putea lua drept realitate halucinatiile si visurile? nsa chiar daca presupunem ca le lua drept fenomene reale aceasta nca nu ar fi dus neaparat la o atitudine religioasa fata de ele. De la recunoasterea existentei a ceva pna la o atitudine religioasa fata de el este o distanta enorma, pe care teoria animista nu o observa. 3.Este putin credibil, ca omul iesit din starea animalica, dupa cum declara animistii, sa fi crezut n existenta reala a celor vazute de el n vise. Iar daca tot vorbim despre vise, acestea nu

sunt evenimente exceptionale neasteptate de om, visul este u fenomen ordinar pentru om. Omul se naste si moare cu visurile, care foarte des prezinta doar niste crmpei dezordonate de gnduri, sentimente, retrairi, secvente din viata cotidiana, si nu prezinta ceva integru. Pe lnga acestea, multe visuri ar trebui sa-i trezeasca omului nencredere. Daca cineva viseaza ca a mncat pe saturate si trezindu-se simte foamea, oare ar putea sa creada n vise un astfel de om? E cu totul enigmatic si de neconceput n cadrul acestei teorii fenomenul religiozitatii universale a omenirii. Stim ct e de greu sa-l convingi pe cineva, n cele ce nu depasesc hotarele experientei cotidiene, cu att mai greu este sa crezi n obiectivitatea visurilor straine.

3. Ipoteza sociala
Una dintre teoriile despre provenienta religiei este cea sociala, esenta carei consta n urmatoarele: 1. Religia a putut sa apara doar la un anumit grad de dezvoltare a societatii, - deci ea nu este un fenomen primar penntru societatea umana. 2. Aparitia religiei este conditionata de factori sociali - ca rezultat al dezvoltarii nesatisfacatoare a productiei obstesti. 3. Aparitia religiei este o urmare a factorilor gnosiologici - datorita posibilitatii de a formula conceptii abstracte, ca urmare a dezvoltarii gndirii abstracte, care la rndul sau permite aparitia n mintea omului a imagini fantastice a realitatii nconjuratoare. Problema aparitiei religiei este strns legata de cea a aparitiei omului pe pamnt. De la bun nceput trebuie sa mentionam ca n stiinta nu exista un consens n privinta timpului aparitiei omului pe pamnt. Unii considera ca omul ar fi aparut undeva cu vre-o 2 mln de ani n urma. De fapt se poate vorbi despre o vechime a omului de cel mult 150 mii de ani. Astfel Zbcovet B.F., un istoric al religiilor spune: Avem temeiuri de a presupune ca etnogrtafia poate fi raspndita pna la o epoca de care ne desparte o perioada de aproximativ 100-150 de mii de ani( B. F. Zbkove, Celovec bez religii. U istocov obscestvennogo soznaniiz, Moskva, 1967, p.78). Iar aparitia omului contemporan, homo sapiens, are loc undeva cu 30-40 mii de ani n urma. Sa vedem ce ne spune etnografia despre acea epoca. S. A. Tocarev, specialist n istoria religiilor considera ca omul si n perioada mustie (aproximativ 100-40 mii de ani n urma (omul de neandertal) avea o constiinta relativ dezvoltata si posibil ca avea unele credinte religioase( Cratkii naucino-ateisticescii slovari, Moscva, 1989, p. 565). Alt specialist in istoria religiilor V.E. Titlinov spune: Pentru prima oara ramasitele omului contemporan au fost gasite n Franta, lnga Cromanion. Sapaturile de lnga Cromanion ne prezinta un bogat material ce l caracterizeaza pe om ca avnd niste conceptii religioase complicate( V.E. Titlinov, Pravoslavie, Moscva, 1967, p. 301). Dupa cum vedem discutia este dusa doar n problema religiozitatii omului de neandertal, iar religiozitatea omului propriu zis (homo sapiens) nu e pusa la ndoiala, nu a existat o perioada istorica cnd homo sapiens nu a fost religios. Daca au fost religiosi astfel de presupusi stramosi ai omului ca: pitecantropul, sinantropul, australopitecul s.a. e o ntrebare de dragul ntrebarii atta timp ct nu va fi clarificat gradul lor de umanitate. Poate ca religia a aparut ca o reflectie a slabiciunii omului n fata naturii, slabiciune conditionata de slaba dezvoltare a productiei materiale? (D.M. Ugrinov, articolul Religia, n Cratchii naucino-ateisticeski slovari, Moscova, 1969, p.97). De fapt, teza despre dependenta omului primitiv de fortele naturii, nu e altceva dect rezultatul dependentei gndirii omenesti de existenta si conditiile actualei stari a lumii si a societatii. Nu avem nici un temei pentru a fi de acord cu afirmatia ca religia este rezultatul dependentei omului n societatea mpartita n clase sociale. Religia apare cu mult mai nainte de aparitia claselor. Deci este mai veche dect exploatare sociala. Istoria societatii mpartite pe clase se ncepe cel mult acum 6000 7000 de ani (B.F. Zbkovet,Celovec bez relighii, Moscva, 1967, p. 110), pe cnd dupa cum am aratat mai sus, n conformitate cu datele materiale de care dispune stiinta n prezent, religia are o vrsta de cel putin 30- 40 mii de ani.

Si ultimul argument al teoriei (ipotezei) sociale - cel gnostic, ne duce ntr-un trecut nebulos de sute sau chiar mii de mii de ani n urma, cnd nu putem cu siguranta afirma nimic despre psihologia fiintelor numite protoameni. Pentru a iesi din ncurcatura avem doar doua cai: 1. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este un fel de terrae incognitae, si sa recunoastem ca problema aparitiei religiei nu poate fi rezolvata de stiinta la actualul nivel de dezvoltare; 2. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este acelasi cu al omului contemporan, si n acest caz sa excludem concluzia fantastica, precum ca primii aameni au ndumnezeit sperantele, visurile, frica si notiunile abstracte.

3. I poteza pozitiva
Din punct de vedere al acestei ipoteze, aparitia ideii despre existenta lui Dumnezeu si aparitia religiei sunt conditionate de doi factori: 1. existenta lui Dumnezeu, care nt-un anumit mod actioneaza asupra omului; 2. si de faptul ca omul n anumite conditii este n stare sa simta aceasta actiune a lui Dumnezeu. Deci la ntrebarea: Cum de este posibil fenomenul religios? - am putea raspunde: datorita nzestrarii omului cu religiozitate nascuta, datorita existentei unui organ specific, care l percepe pe Dumnezeu si actiunile Lui (Prot S, Bulgacov, Svet nevecernii, 1917, p.16). Religia se naste din retrairea lui Dumnezeu, dar posibilitatea si intensitatea retrairii depinde de om. Din Biblie stim ca Adam l vedea pe Dumnezeu cnd era n Rai, fiindca era curat cu desavrsire. l simteau n inimile lor urmasii lui Adam, n masura curateniei spirituale si morale. Prin decaderea umanitatii, a degenerat si religia, pastrndu-se nealterata la un singur popor - cel evreu - singurul popor monoteist din lumea veeche. Dar chiar si la popoarele cele mai decazute si cu forme religioase degradate se mai pastreaza amintirea unei vieti sociale mai bune si a unei religii superioare. Astfel cunoscutul explorator si cercetator al popoarelor, englezul Tylor, ne relateaza ca si la popoarele cele mai primitive , la care e n functiune politeismul cel mai degradant, cum sunt zulusii din Africa, exista amintirea unei divinitati unice, pe care au adorat-o la nceput: Unculuunculu, adica Marele Tata pe care l-au uitat nsa, adornd n locul lui alte spirite inferioare. De asemenea, la triburile Bantu exista credinta n marele zeu Mu-Lungu, adica Parintele tuturor zeilor etc. Starii de degradare a umanitatii i-a urmat cu timpul o stare de ridicare catre religii din ce n ce mai rafinate, trecnd de la religiile naturale la cele antropomorfe, pentru a ajunge apoi la religia revelata si absoluta crestinismului, care a aparut cnd a venit plinirea vremii. Ideea despre Dumnezeu era transmisa din generatie n generatie. Dar viabilitatea ei, puterea ei de viata si activitate, fara ndoiala era determinata doar de contactul viu al sufletului omenesc cu Dumnezeu. Ideea despre Dumnezeu si religiozitatea cotidiana poate fi un rezultat al educarii, instruirii, dar cu adevarat religioasa ea devine doar n urma rentoarcerii personale a omului la Dumnezeu. Sentimentul religios este inerent sufletului omenesc. El a existat de cnd exista omenirea si distinge esential pe om de celelalte vietuitoare. El nu este produsul psihologic, nici social, nici al ratiunii. Religia nu a nceput cndva ca o forma mintala din nevointa de a explica lumea. Nici de o origine naturalisto- evolutionista a religiei nu se poate vorbi. Religia a existat odata cu omul si i-a fost dintru nceput revelata de Dumnezeu n forma ei curata si superioara ( I.Gh. Savin, Apararea credintei. Tratat de apologetica, Anastasia, 1996, p.22.). Revelatia primordiala, careia ia urmat o degradare si apoi o treptata ridicare ci ajutorul revelatiei naturale si supranaturale pna la revelatia deplina din religia crestina, este calea urmata de religie de la originea ei pna la crestinism.

Taoismul, Confucianismul, Buddismul, Brahmanismul, Hinduismul (Neobrahmanismul), Islamul(Mahomedanismul), Iudaismul (Mozaicismul) 1.Istoria religiilor ca disciplina teologica si laica. Istoria religiilor este o parte a istoriei universale, a istoriei culturii si civilizatiei, caci homo faber, cum sublinia Mircea Eliade, a fost totodata homo ludens, sapiens si religiosus; s-a constatat faptul ca sacrul a fost si este un element structural al constiintei omului. In sistemul stiintelor, Istoria religiilor in dimensiunea sa laica, nepartinitoare, infatiseaza fenomenele si procesele care s-au petrecut si care s-au succedat din punct de vedere religios in istoria lumii.Din perspectiva teologica, istoria religiilor cerceteaza si descrie credintele oamenilor, manifestarile lor religioase, modurile de receptare si simtire a sfinteniei si de exprimare a ei, institutiile sacre si sperantele de realizare mai directa a legaturii cu divinul. Religia este legatura care permite omului sa intre in contact cu Realitatea Ultima si Transcendenta de care omul crede ca depinde existential prin raporturi culturale, teoretice, stabilite de omul insusi ca raspuns dat acestei realitati. Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului. Religia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale sub impactil stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare. Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959: Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie. Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului administrarea sacrului. Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod specific uman de a fi in lume. Sacralizarea este legata si de permanenta aspiratie de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absoluta, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sacre, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile. Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului. Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitatilor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu

mai multe de care depind. Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt: - credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si cand ar fi unica (henoteism); - un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor; - forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrificii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.) Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrierea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor studiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase. 2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor. Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta este marcat de aportul lui Herodot-considerat parintele istoriei- care a adunat date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dacilor,etc. Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica. Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria lor religie si a altor popoare. Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apologeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor: Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc. In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc. Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descoperirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale vechilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religiilor acestor popoare. O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiilor orientale. Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si oriental, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilor religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istoria religiilor in marile universitati ale lumii. In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au

adus personalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu,etc. care au editat Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare nationala si mondiala. O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis. In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei religiilor au fost multe cu exceptia prezentei unor lucrari despre iudaism si mahomedanism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii. Epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentru cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoasterea Istoriei religiilor. Sfarsitul sec.XVIII-lea au adus progrese privind evolutia cunostintelor despre religiile lumii pe baza descifrariiscrierii hieroglifice egiptene in timpul expeditiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din cartile sacreale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind sursele de informare. 3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare. In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate aceste raportari sunt insotite de credinta intr-o putere. Toma dAquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formarea unui concept de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista ceva real care corespunde conceptului.Experienta religioasa poate include transcendenta in cel putin doua sensuri: - transcendenta se poate referi la procesul de depasire al limitelor omului (transcendenta de sine); - transcendenta se poate referi la obiectul experientei religioase, sdica la transcendent. Ganditorii crestini au sustinut ca certitudinea existentei lui Dumnezeu o obtinem nu prin concept, ci prin starile noastre irationale. B.Pascal a gandit ca existenta lui Dumnezeu poate fi probata prin relevarea avantajelor care decurg din admiterea existentei sau inexistentei sale. Religiosul este superior eticului, asa cum individualul este superior universalului, cum concretul este mai presus de abstract. Deci, moralitatea este raspunsul omului in aceasta lume , iar religia este raspunsul omului fata de revelatia de dincolo de aceasta lume. Prima cheama la datorie, a doua la inchinare. O experienta religioasa se deosebeste de una etica in mai multe privinte:

- angajarea ei are un orizont mai larg; - angajarea ei este de un alt fel; - obiectul ei este de un ordin superior avand puterea de a birui si de a unifica. Valorile religioase , ca toate valorile spirituale sunt valori-scop, dar care semnifica scopuri absolute, spre deosebire de cele pe care le presupun valorile morale si cele estetice, care sunt si ele valori-scop, dar relative, date de subiectivitatea umana. Religia urmareste cultivarea abssolutului si contracararea multiprezentei relativului in existenta noastra. Functia esentiala a religiei este de a consacra valorile autentice si de a le face perene, asa incat, entitatile sacrului trebuie permanent ferite de contaminarea cu cele triviale si trecatoare ale profanului. Conceptele si valorile religioase se bazeaza pe credinta si revelatie, sentiment si traire,mai curand decat pe ratiune si verificarea lor prin confruntarea cu fapte obiective, cum se petrec lucrurile in cazul valorilor cognitive. Religia canonizeaza ceea ce enunta si face din corpul sau de prescriptii unul de dogme, care exclude orice indoiala asupra lor, punerea in discutie a acestora. De aceea dogmatica reprezinta o componenta fundamentala a oricarei teologii religioase. Prin sacru si divinitate, ca valori religioase fundamentale, omul se are in vedere in cele din urma pe sine, cum observa filozoful roman Nae Ionescu. Dincolo de divinitate este insusi omul. Si, desi tinteste absolutul, actul religios are si un caracter pur imanent, uman.In aceasta privinta, chiar si Fr. Nitzsche, care a abordat fenomenul religios de pe pozitii critice, nota: A-i iubi pe oameni de dragul lui Dumnezeu iata cel mai ales si cel mai rafinat dintre sentimentele pe care le-au dobandit pana acum oamenii. Angajarea religioasa este mai larga decat cea morala pentru ca este o angajare totala a omului intreg fata de universul intreg. Experienta morala cuprinde doar intelegerea a ceea ce omul trebuie sa faca, in vreme ce experienta religioasa merge mai departe, fiind caracterizata prin ceea ce omul vrea sa faca. Morala este o problema de datorie, religia este o problema de dorinta. Morala inseamna angajare aomului fata de oameni, pe cand religia este angajarea fata de ceva ce se afla dincolo de oameni. Analistii fenomenului religios acorda o importanta deosebita corelatiei dintre religie si arta. In acest sens A.N.Whitehead argumenteaza ca religia si jocul au aceeasi origine in ritual. Aceasta pentru ca ritualul este un stimul pentru sentiment si ca un ritual de obiceiuri sa se dezvolte fie ca o religie, fie ca un joc, dupa calitatea sentimentului produs. S. Kirkegaard considera ca dimensiunea estetica, cea morala si cea

religioasa sunt trei nivele ascendente ale vietii. Nivelul estetic este cel al simtirii, cel etic,al deciziei, cel religios, al existentei. Miturile reprezinta modalitati de cunoastere si valori sincretice primordiale, care imbina intr-o istorie sacra si valori religioase incipiente ,dar si valori morale, filozofice si artistice,uneori si politice si explicative. Religiile codifica si sintetizeaza diverse mituri in jurul unor credinte si valori centrale, inclusiv morale. Mitul este o naratiune traditionala a comunitatii umane in efortul de explicare a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului. Miturile fenomenologice se refera la fenomenele de nivel cosmic, alcatuind naratiuni explicative in jurul marilor intrebari omenesti asupra existentei omului. Aceste mituri pot fi clasificate in functie de momente fundamentale la care fac referire: - actul cosmogonic(facerea lumii) - antropogonia (crearea omului) - escatologia (vazand ideea de moarte a individului si a universului sau) - repetitia manifestarilor naturii (succesiunea zilelor si noptilor, anotimpurilor) - regnurile fabuloase - cadrul astral - elementele (apa, focul, pamantul, aerul, eterul) Valorile religioase sunt strans impletite cu toate celelalte valori spirituale, morale, estetice, filozofice.Rolul religiei, indeosebi al celei crestine in dezvoltarea artei, mai cu seama al artelor plastice era destul de cunoscut si apreciat. Intre metodele de cercetare a Istoriei religiilor un loc important ocupa: Metoda filologica, ceea ce a permis studiul comparativ al miturilor la diferite popoare indo-europene si identificarea genealogiei si denumirii zeilor.Reprezentativ pentru promovarea si sustinerea acestei metode este considerat a fi fost Max Muller; Metoda antropologica-etnologica, a avut ca cercetator si expert pe E.B.Taylor preocupat de studiul populatiilor inapoiate sub aspecte multiple, privind conditiile de viata, credintele, practicile religioase, traditii, obiceiuri. Metoda comparativa, folosita din vechime, chiar inainte de Herodot, care compara in opera sa religia grecilor cu cea a egiptenilor.In evul mediu

lucrarile privitoare la mahomedanism si iudaism aveau de asemenea un caracter comparativ. Metoda istorica, a permis analizarea ampla a izvoarelor credintei producand studii de sinteza, comparative si chiar studii filozofice a religiei. Metodele psihologica si sociologica, prezinta un rol deosebit in studiul Istoriei religiilor, cu conditia de a evita tendintele psihologizantesau sociologizante. 4. Principalele sisteme explicative a fiintei si originii religiei. Un prim sistem de explicare a existentei, originii si constituirii religiei il reprezinta Fetisismul a carui etimologie porneste de la cuvantul portughez feitico, care inseamna obiect vrajit, amuleta, talisman. Pentru promotorii fetisismului (A.Comte, J.Lubbok), originea religiei ar fi o forma inferioara de religiositate proprie inceputurilor omenirii cand erau adorate asa numitele obiecte vrajite pentru ca ulterior sa se fi trecut la politeism si la monoteism. Cercetarile in acest domeniu arata ca la nici o popolatie primitiva n-a existat o religie compusa numai din fetisuri. Naturismul , mai ales prin Max Muller, apreciaza ca la baza religieiar sta perceperea infinitului de catre oamenii inapoiati sub forma boltii ceresti. Originea religiei ar consta in incercarea omului de a da un inteles acestui nemarginit. Perceperea sensibila, aplicata diferitelor obiecte naturale ar fi dus pe om la divinizarea acestor obiecte, cele apropiate devenind fetis, iar cele indepartate:cerul, soarele, devenind zei. Animismul, un alt sistem de explicare a fiintei si originii religiei este consideratca o forma inferioara de religiozitate constand in animarea , insufletirea lumii inconjuratoare cu ajutorul spiritelor. Magismul porneste de la constatarea neputintei populatiilor primitive de a intelege si explica stiintific fortele naturii fapt pentru care au considerat ca exista in natura o forta misterioasa, careia i-au dat diferite nume: orenda, wakan,mana si pe care au cautat sa o stapaneasca prin formule sacre, gesturi, talismane. Toteismul apreciaza ca originea religiei rezida in legatura de rudenie pe care unele populatii primitive cred ca exista intre un grup si o specie de animale, pasari sau vegetale, considerate totemi. Monoteismul primitiv considera ca la populatiile cele mai inapoiate exista credinta in existenta unei fiinte supreme, conceputa ca fiind creator al lumii si legislator al ordinii morale.

5 Impactul social al studierii Istoriei religiilor. Civilizatiile omenirii nu pot fi intelese daca nu este inteleasa religia lor. Studiul religiilor necrestine a devenit in zilele noastre o reala necesitate datorita miscarii ecumenice de diferite confesiuni in contextul mai larg al actiunilor dedicate pacii si bunei intelegeri intre toate popoarele. In Romania s-a manifestat interes pentru studiul religiilor, publicanduse numeroase lucrari din acest domeniu de catre arheologi, istorici, filologi si teologi. Studiul Istoriei religiilor, analiza comparata a religiilor contribuie la imbogatirea cunostintelor generale, concomitent cu aprofundarea cunoasterii diferitelor etape de dezvoltare ale culturii si civilizatiei popoarelor. Articol preluat de pe www.paranormal.ro Animismul O lume a spiritelor n toat lumea, exist milioane de oameni pe care-i numim animiti. Animitii se simt adesea foarte slabi i neajutorai n faa puterilor naturii nconjurtoare.Ei nu neleg aceste puteri i se tem de ele deoarece cred c dezastrele cum ar fi seceta, foametea, boala, incendiile, cutremurele, furtunile i inundaiile sunt de fapt lucrarea spiritelor rele. Animitii cred c exist spirite care triesc n tot ceea ce-i nconjoar, precum i n locuri cum ar fi peterile, vrfurile de munte sau o rscruce de drumuri. Unele din aceste spirite sunt prietenoase dar altele sunt relei aduc ntotdeauna nenorociri. Oamenii se tem de aceste spirite rele i le aduc ofrande speciale i sacrificii ca acestea s nu le fac ru lor i familiilor lor. Vor aduce alte ofrande i jertfe ca s obin ce vor de la spirite poate sacrific un pui pentru a avea o recolt bun sau succes la vntoare. Alii poart anumite brri sau obiecte magice (numite fetiuri) despre care ei cred c au puteri magice s-i protejeze de ru. nchinarea la strmoi Muli animiti cred c atunci cnd moare o persoan spiritul su continu s triasc pe lng casa acesteia. Acest lucru e foarte important pentru ei pentru c ei cred c spiritele strmoilor lor i pot proteja de dezastre i boal i pot s fac s li se ntmple lucruri bune. Aa c le aduc ofrande, spernd s primeasc ajutor de la ele. Chiar i aa, tot au necazuri, i cnd vin acestea, oamenii se gndesc c o persoan din familie a suprat spiritele. Un Dumnezeu-Creator Muli animiti cred c exist un mare Dumnezeu-Creator sau Dumnezeu al Cerului. Nu este un Dumnezeu pe care-l pot cunoate pentru c este att de misterios i att de departe de ei nct nu pot ajunge la el. Muli animiti cred c dup ce acest Dumnezeu i-a creat pe ei i lumea lor, a uitat de ei i nu-l intereseaz ce li se mai ntmpl. Preoii Ca n orice religie, animitii au oameni cu roluri specifice. Unii din ei sunt cunoscui ca amani sau vraci care cunosc n mod special lumea spiritelor. Lucrarea lor este s-i ajute pe cei

din poporul lor s neleag semnele i prevestirile i s le spun ce trebuie s fac ca s se aib bine cu spiritele. Alii sunt preoi care au grij de altarele lor i ajut la organizarea activitilor i festivalurilor importante. Unele grupri de animiti au propriile lor metode de a lua contact cu spiritele i au propriile lor credine i ceremonii. Deoarece animitii se tem de lumea spiritelor nevzute, nu le este uor s-i prseasc credina i s accepte o alt credin. Unii din cei care se hotrsc s accepte o alt religie se in nc de puterea spiritelor i ncearc astfel s combine cele dou credine. Dar cei care s-au hotrt s-L urmeze pe Isus au descoperit c El poate s-i elibereze de teama de puterea spiritelor. Numai Isus este mai puternic dect orice spirit sau putere. Animismul
Generaliti Animismul este prezent, ntr-o varietate de forme de expresie i manifestare, la mai toate popoarele tribale ale lumii i influeneaz mult hinduismul popular i Islamul, dar i cretinismul. Cei mai muli practicani ai animismului (sau tradiiilor religioase tribale) consider c exist un Dumnezeu creator care a ntocmit universul n trecutul mitic. El este undeva departe i nu are nimic de-a face cu oamenii. n orice caz, exist ntotdeauna vreun fel de legend sau promisiune c ei vor fi adui, n vreun fel sau altul, napoi la Dumnezeu. Practic vorbind, spiritele sunt cele mai importante realiti ale acestor oameni n vieile lor mundane i de aceea sunt i numii animiti, ceea ce nseamn nchintori la spirite. Exist trei feluri de spirite n animism: Ancestrale: spiritele strmoilor mori care se crede c sunt prezeni i se preocup de binele respectivului trib sau familie n vreun fel. Spirite ale naturii: asociate cu fenomenele naturii (tunete, furtuni, secete sau altele asemenea) i cu obiectele nensufleite (cum ar fi stnci, ruri, copaci etc.). Animale: ei consider c orice animal are un spirit. Frica ptrunde i poate controla, pe ntreaga durat a vieii cuiva, chiar i vieile oamenilor educai, fiindc aproape orice poate aduce mnia vreunui spirit asupra unei persoane. Aceste spirite trebuie mereu mblnzite pentru a nu se mnia, dar mai sunt chemate i pentru a aduce bunstarea sau blestemul asupra cuiva. Deoarece spiritele pot locui i obiectele nensufleite, deseori ceea ce pare inocent, cum ar fi un cuit gsit n apropierea casei cuiva, poate provoca team. Ar putea nsemna c persoana a fost blestemat. Oamenii caut protecie prin brri speciale sau alte obiecte, numite fetiuri, primite de la un vraci. Din pcate muli animiti care devin cretini continu s cheme spiritele pentru a obine ajutor practic fiindc uneori misionarii occidentali i-au lsat cu impresia c Dumnezeul Bibliei ofer doar mntuire spiritual ntr-o alt lume. Atunci cnd se mbolnvesc, misionarii i trimit la doctor; pentru problemele agricole sau cu vitele sunt trimii la fermier. Dar ei se duc la vraci i la spiritele lor pentru a primi ajutor practic. Pcatul i vina sunt nelese ca aspecte sociale i ceremoniale i sunt asociate cu rspunderile pe care le au oamenii n trib sau cu spiritele. Omul este vzut ca o parte a ciclului vieii i este o verig a ntregii creaii, nu un administrator al creaiei aa cum nva cretinismul. Acest ciclu al vieii se ntinde pn la zeii ancestrali, care pot fi oamenii din mitologie ce au luat forma diverselor animale. Exist

deseori un animal-totem sau un obiect special al unui trib sau familii care este sacru pentru acel zeu. Rzboinicii, genealogiile i familia sunt foarte preuite n aceste societi. Ei consider foarte important s ai copii astfel nct spiritul tu s devin un strmo care s fie venerat i cruia s i se aduc jertfe (de obicei mncare, pentru a nu nfometa). Evanghelizarea triburilor animiste Deseori aceste grupuri tribale primesc cel mai bine Evanghelia. Religia lor const dintr-o sum de tradiii preluate de la generaiile anterioare, deci nu este un set de convingeri trite cu strictee, cum se ntmpl n religiile mai sus amintite. Deci, n timp ce n cele trei religii de mai sus exist o concepie despre lume fals, deci exist nite convingeri neltoare (un sistem teologic/ filozofic bine conturat), la religia animist am putea spune c este un vid conceptual (sistemul teologic/ filozofic lipsete). Tocmai de aceea tribalii sunt mai uor de abordat, avnd n vedere i natura lor ospitalier (n cele mai multe cazuri) i curioas. n India, de exemplu, tribalii vin la Domnul Isus n numr mare. Tocmai de aceea cretinismul este numit, religia robilor, a sracilor, a celor exclui din societate. Tribalii sunt n afara castelor recunoscute (harijen- denumire dat de Gandhi acestora, care nseamn fiii lui Dumnezeu).
Despre zei si actiunile lor magice Conceptia conform careia zeii sunt fiinte supraomenesti ale caror puteri nu se pot compara cu cele ale omului, a aparut cu timpul, de-a lungul istoriei. La popoarele primitive toate fapturile fie ele naturale sau supranaturale stau pe picior de egalitate, insa pe masura ce cunostintele individului progreseaza, el incepe sa-si dea seama de propria-i micime si slabiciune si de atotputernicia fiintelor supranaturale. Pe masura ce omul primitiv constientizeaza ca nu este egal cu zeii el abandoneaza speranta de a conduce singur mersul firii prin mijloacele sale proprii, adica prin magie, si se adreseaza din ce in ce mai mult divinitatilor. Astfel, magia este data incetul cu incetul deoparte si ajunge chiar sa fie considerata arta neagra. Mai tarziu, apare distinctia dintre religie si superstitie, sacrificiul si rugaciunea fiind resursele celor piosi si luminati din comunitate, iar magia fiind refugiul celor superstitiosi si ignoranti. Pentru omul primitiv zeii nu sunt altceva decat magicieni invizibili care folosesc aceleasi vraji pe care le foloseste si magicianul-om. Insa trebuie mentionat faptul ca primitivul si omul civilizat au conceptii diferite despre zei, primitivul neintelegand gandurile omului civilizat si viceversa. Sunt mai multe exemple de zei in societatea primitiva care s-au incarnat in fiinte omenesti vii, barbati sau femei. Incarnarea poate fi temporara sau permanenta. In ceea ce priveste incarnarea temporara se releveaza printr-o cunoastere supranaturala si nu printr-o putere de acest gen iar manifestarile sale obisnuite sunt mai degraba divinatia si profetia decat miracolele. Cand incarnarea este definitiva, adica spiritul divin si-a gasit salas intr-o fiinta omeneasca, omul-zeu trebuie sa-si justifice calitatea prin miracole. Incarnarea temporara presupune intrarea unui spirit sau divinitate intr-o fiinta umana a carei personalitate dispare si provoaca anumite tremuraturi si scuturaturi ale intregului corp, gesturi nestapanite si priviri tulburate. Tot ceea rosteste omul este considerat a fi vocea unui zeu care vorbeste prin intermediul sau. De exemplu, in insulele meridionale din Pacific dar si in Grecia antica zeul se instala intr-un preot (taura). Acesta incepea sa se agite violent, sa se rostogoleasca pe pamant si sa faca spume la gura. Preotii versati in mistere desluseau cuvintele din oracol rostite de catre cel posedat. Dupa ce preotul posedat transmitea mesajul oracolului, el incepea sa se linisteasca. Atata timp cat preotul era uruhia (sub inspiratia unui spirit) el era considerat tot atat de sacru ca si zeul care il poseda si era numit atua. Incarnarea permanenta apare cu timpul cand oamenii incep sa creada in zei pamanteni, carora li se acorda functii supranaturale sau spirituale. In unele parti existau anumiti oameni despre care se credea ca au puterea de a influenta recolta, bolile sau moartea si astfel ei erau zeificati. Ei traiau izolati de lume si ii aveau in preajma doar pe cei care-i slujeau. Ei inspirau teroare, cerand deseori victime omenesti si daruri. De cele mai multe ori oamenii-zeii erau chiar regi sau preoti. Vechii germani credeau ca in femei salasluieste ceva sfant si din aceasta cauza le consultau ca pe niste oracole. Aceste femei sfinte priveau in valtoarea apelor sau ascultau susurul izvoarelor si prevesteau ce urma sa se intample. Exista reminiscente ale acestei practici de zeificare a oamenilor chiar si in monarhiile din Peru, Mexic si Egipt. De exemplu incasii din Peru, ca fii ai Soarelui erau cinstiti ca zei: ei nu puteau gresi si nimeni nu indraznea sa le faca vreun rau lor sau familiei acestora. Ca o concluzie se poate spune despre magicieni ca reprezinta cea mai veche clasa profesionala in

evolutia societatii. Pe masura trecerii timpului, progresul diferentierii continua si chiar si ordinul vracilor se divide in clase (ex: clasa celor care vindeca bolile); membrul cel mai puternic al ordinului devine conducator si treptat devine rege sacru, astfel functiile sale magice trecand pe locul doi iar cele sacerdotale sau chiar divine vor fi cele principale. Cu trecerea timpului, s-a separat si aspectul civil al regalitatii de cel religios, desemnandu-se doi oameni separati pentru acestea. In acest timp, religia a diminuat forta magicienilor, dar nu a distrus-o si astfel ei continua sa se dedice artei lor oculte. Foarte aproape de zilele noastre apare o modalitate mai eficace de a stapani fortele naturii - stiinta - multi magicieni renuntand la vrajitorii in favoarea acesteia.
Magia Egiptenii credeau c puterile magice vin de la zei i sunt conferite faraonilor i preoilor. Existau ns i magicieni mai 'de rnd', care nu se ocupau de chestiuni de via i de moarte, ci doar de lucruri precum poiuni aductoare de iubire, amulete purttoare de noroc sau strpirea animalelor duntoare pentru culturi. Magia avea i aplicaii practice: proteja mamele cnd nteau, garanta c morii pot vorbi, mnca i vedea n viaa de dincolo, i vindeca bolile. n zori i n amurg erau cele mai bune momente pentru fcut descntece, care erau scrise sau rostite de mai multe ori, folosindu-se anumite cuite sau figurine magice. Numerele magice, sngele, sperma, uleiul, plantele i culorile alb i negru reprezentau elemente importante. Fetiismul este ca un joc al fantomelor; este o obsesie a anumitor obiecte sau a anumitor aciuni i este produs de puterea de identificare a minii. Fetiismul este ncercarea minii de a nzestra cu sens ceea ce nu este nc complet neles. Prin puterea fetiismului, ideile sau obiectele nensufleite par s fie nsufleite. Fetiismul sexual are loc atunci cnd un obiect sau o idee asociat cu plcerea sexual dobndete un control psiho-mental asupra unei anumite persoane.