Curs 7 Ecopedologie Poluarea solului.

. Prevenirea si combaterea ei Elemente specifice in poluarea si depoluarea solului Prin poluare se intelege orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca suport si mediu de viata in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice. Degradarea se manifesta prin: - degradare fizica - degradare chimica - degradare biologica - degradare radioactiva Aprecierea efectului degradant al poluarii se face prin indicii sintetici care constau in: - deprecierea recoltei calitativ si/sau cantitativ - cresterea cheltuielilor necesare pentru mentinerea recoltei la parametri cantitativi si calitativi anteriori poluarii. Poluarea solului consta nu numai in patrunderea poluantilor ci si in provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate functiile sale fizice, fizico-chimice, biologice, biochimice si fertilitatea. Inlaturarea poluantului este dificila si de durata, uneori practic nerealizabila. Intreruperea patrunderii poluantului nu duce intotdeauna la depoluarea solului si la revenirea solului la insusirile initiale, la refacerea imediata a fertilitatii. Tipurile de degradare a solului. Natura si sursa poluantilor 1. Degradarea-poluarea fizica Degradarea sau deterioarea fizica a solului se constata indeosebi in cazul solurilor cu folosinta agricola, ca urmare a lucrarilor de mobilizare a stratului superior al solului si al traficului intens cu utilaje agricole. Principalele forme de degradare fizica a solului sunt: deteriorarea agregatelor structurale ale solului (destructurarea), compactarea solului, intarirea solului, formarea crustei, plintizarea si poluarea radioactiva artificiala accidentala. Efectele deteriorarii fizice ale solului constau in principal din: - reducerea recoltei cu 10-20%, uneori chiar pana la 50%; - cresterea costurilor prin consumul marit de combustibil de catre masinile cu care se lucreaza solul; - cresterea pierderilor de apa prin evaporare; - utilizarea mai putin eficienta a fertilizantilor; - cresterea scurgerii de apa la suprafata solurilor situate pe pante, fapt care duce la intensificarea eroziunii solului; - cresterea cheltuielilor pentru refacerea structurii si a celorlalte insusiri fizice. Deteriorarea structurii solului consta in distrugerea partiala sau chiar totala a agregatelor structurale din orizontul superior prin actiunea uneltelor cu care se mobilizeaza solul, batatorirea solului de catre masini, efectuarea lucrarilor agricole la o umiditate nepotrivita, actiunea picaturilor de ploaie asupra agregatelor structurale de la suprafata solului neprotejat de vegetatie, mineralizarea humusului. Compactarea solului este definita ca starea de comprimare a volumului masei de sol provocata de o forta exterioara aplicata solului. Ea are loc sub influenta masinilor si utilajelor agricole, a pasunatului intens si depinde de textura si structura solului, de continutul de humus, de umiditatea solului, de greutatea masinilor sau utilajelor si de frecventa lucrarilor mecanizate.

Intarirea solului se refera la procesul de trecere a orizontului superior al solului in timpul uscarii solului intr-o stare de material nestructurat indesat si tare, astfel ca lucrarea solului este ingreunata sau imposibila pana ce solul nu este reumezit. Acest fenomen este caracteristic solurilor lutoase, sarace in humus si cu structura putin stabila: solurile brune luvice, luvisolurile albice si planosolurile. Crusta solului este un fenomen de intarire a masei solului, dar care afecteaza doar primii milimetri de la suprafata solului; crusta se formeaza imediat dupa ploi, ca urmare a impactului acestora asupra suprafetei solului. O crusta subtire, sub care se gasesc agregate structurale, poate impiedica patrunderea curentilor de aer uscat in timpul verii, micsorand pierderea apei prin evaporare. Plintizarea este procesul de formare a plintitului, specific unor soluri din regiunea umeda intertropicala. Plintitul este un amestec de argila, cuart si alti constituenti minerali, sarac in humus, dar bogat in oxizi de fier, apare in sol ca agregate de material, colorate in rosu neuniform si tari, dar care pot fi taiate cu un obiect metalic. Poluarea radioactiva poate afecta solul si mediul in mod accidental, de exemplu in jurul locului unde se produc accidente nucleare propagandu-se uneori pana la mari distante. 2. Degradarea-poluarea chimica Degradarea chimica se refera la modificari nefavorabile ale unor insusiri chimice sau fizico-chimice importante ale solului. Acidifierea solurilor se poate produce prin urmatoarele actiuni antropice: - fertilizarea neechilibrata a solurilor cultivate atunci cand se folosesc ingrasaminte minerale cu potential de acidifiere, in doze mari si aplicate unilateral. - caderi sau ploi acide generate de unele emisii industriale este o forma de poluare prin intermediul emisiilor in atmosfera de SO2, SO3, H2S, NOx, sau de la mijloacele de transport. Compusii mentionati sunt oxidati in sol, conducand la formarea acizilor corespunzatori, fapt ce conduce la accentuarea aciditatii. - drenarea solurilor mlastinoase care contin sulfuri (pirita) in acest caz sulfura de fier acumulata anterior in orizontul aflat permanent sub apa, este supusa oxidarii in prezenta oxigenului din aerul care patrunde in acest orizont dupa drenarea lui. Poluarea chimica se realizeaza prin intermediul unor substante chimice, ajunse in sol in urma activitatilor antropice. Consta in poluarea cu: - substante aduse odata cu ingrasamintele minerale atunci cand se aplica cantitati mari de ingrasaminte; - ape uzate sau namoluri rezultate de la complexele zootehnice sau cele provenite de la statiile de epurare ale oraselor; - pesticide datorita extinderii folosirii acestor substante toxice selective; - metale grele reprezinta un pericol pentru sanatatea animalelor si oamenilor, ca urmare a participarii lor intr-o proportie prea mare in lantul trofic; - fluor este intalnita in jurul unor uzine din industria aluminiului, a ingrasamintelor cu fosfor si ale industriei ceramice si de sticla; - produse petroliere intalnite in arealele cu sonde de titei si in jurul rafinariilor, ca si pe traseele conductelor de transport. - particule solide purtate de aer, cum sunt pulberile de marna, argila, praful de ciment, de oxizi de fier, de cenusa are loc in jurul fabricilor de ciment, de alumina, de negru de fum, al haldelor de cenusa etc. 3. Degradarea-poluarea biologica Este o consecinta a degradarii sub o forma sau alta a solurilor, care se reflecta si in modificarile de ordin biologic sau biochimic. Poate sa apara insa si o poluare biologica cu agenti patogeni.

Reducerea populatiei de microorganisme este o prima consecinta a poluarii solului, mai ales cu pesticide sau cu alte elemente toxice. Consecintele negative sunt: se schimba spectrul microorganismelor ca si numarul acestora; se reduce semnificativ activitatea fixatorilor de azot; este afectata intreaga biodiversitate specifica solului respectiv. Poluarea cu agenti patogeni poate sa apara frecvent in jurul oraselor, complexelor industriale de crestere a animalelor sau pasarilor ori pe solurile tratate cu namoluri obtinute din deseuri sau irigate cu ape uzate. 4. Degradarea complexa a solurilor Se refera la situatiile in care mai multe tipuri de degradare se asociaza si afecteaza acelasi sol. Degradarea prin exces de apa - se datoreaza ridicarii nivelului freatic, stagnarea apei in sol si in orizontul superior al solului, defrisarea padurilor sau destelenirea pajistilor. Degradarea prin salinizare si alcalizare induse de om mai sunt numite saraturarea secundara, salinizare secundara sau saraturare antropica. Are ca si cauze principale ridicarea nivelului hidrostatic al apelor freatice, in urma irigatiei; schimbarea regimului hidric al terenurilor in urma indiguirii; intensificarea ascensiunii capilare a apei freatice prin agrotehnica necorespunzatoare sau prin pasunat; irigare cu ape mineralizate a terenurilor cu drenaj satisfacator. Desertificarea este un fenomen foarte complex, integrat, care afecteaza clima, solurile, flora, fauna si omul. Este rezultatul a doi factori principali: seceta puternic prelungita si supraexploatarea de catre om a terenurilor din regiuni deja aride. Scaderea fertilitatii solului apare in momentul in care toata rezerva totala de nutrienti devine necorespunzatoare pentru producerea de biomasa sau cand rata de mobilizare a nutrientilor scade sub cea de care este nevoie pentru nutritia corespunzatoare a plantelor. Degradarea terenurilor prin distrugerea solului (dislocare sau acoperire)- se refera fie la disclocarea solului prin eroziune hidrica sau eoliana ori prin deplasarea de mase de pamant, fie la acoperirea solurilor cu diverse materiale sau constructii. Eroziunea solului prin apa se poate produce pe cale naturala sau antropica. Se mai numeste eroziune geologica respectiv eroziune antropica sau eroziune accelerata. Eroziunea accelerata este cea mai complexa, mai grava si mai extinsa categorie de degradare a terenurilor, afectand puternic proprietatile solului si capacitatea de productie a terenurilor. Eroziunea eoliana a solului sau deflatia este procesul de desprindere, transport si depunere a particulelor solide de la suprafata solului cu ajutorul vantului. Excavarea terenului este o categorie de distrugere totala a solului prin indepartarea masei de sol de catre om. Se poate regasi in exploatarile miniere la zi, balastiere, cariere diferite, gropi de imprumut. Acoperirea cu sedimente nefertile sau colmatarea se refera la procesul de depunere peste soluri a materialelor rezultate prin procesul de eroziune si transportate de ape curgatoare sau de vant. Prevenirea si combaterea degradarii-poluarii solului Protectia solului porneste de la conceptul conform caruia este mai usor sa previi decat sa combati efectul negativ al poluarii. Masurile de prevenire difera in functie de cauzele care constribuie la degradarea solului: includerea in asolament a plantelor amelioratoare (leguminoase si graminee perene); cresterea continutului de materie organica (humus) a solului prin tocarea si incorporarea resturilor vegetale (nu arderea lor!), aplicarea de ingrasaminte organice, composturi, ingrasaminte verzi etc.;

 un control mai sever privind aplicarea ingrasamintelor cu N pentru a se preveni levigarea, spalarea, acidifierea solului si acumularea lui in exces in plante; reducerea riscului de eroziune eoliana prin atenuarea vitezei vantului (perdele de protectie) masuri de marire a rezistentei solului la deflatie, agrotehnica adecvata, etc.; un control atent si sever al aplicarii pe terenul agricol a diverselor reziduuri provenite din industrie, gospodarire oraseneasca etc.; identificarea surselor de poluare, a poluantilor cu impact negativ asupra mediului agricol si luarea deciziilor corecte; efectuarea lucrarilor solului numai in conditii de umiditate optima si evitarea araturilor prea adanci; reducerea traficului cu tractoarele si masinile agricole pe terenul agricol; compensarea pierderilor de nutrienti, indepartati din sol o data cu recolta, prin adaosul de ingrasaminte minerale a carui necesar se stabileste stiintific; reducerea riscului de eroziune a solului prin masuri antierozionale; exploatarea corespunzatoare a sistemelor de desecare si de irigatie pentru a preveni efectele secundare negative ; utilizarea de produse chimice de combatere cu selectivitate mare, persistenta indelungata si toxicitate redusa; instituirea sistemului de monitoring al calitatii solului cu deosebire in zonele afectate de activitate umana, prin monitoring intelegand supraveghere, prognoza, avertizare, interventie operativa. Combaterea degradarii-poluarii consta in restabilirea fertilitatii solurilor afectate de poluare printr-un complex de masuri ameliorative cu o eficacitate mai mult sau mai putin asigurata.