Fragment "Cântece pentru România" Autor

Ovidiu Vuia

Poeme ARAD - MUREŞ

Fragment "Cantece pentru România" Autor Ovidiu Vuia

SATULUI MEU
Eu ştiu că veşnicia s'a născut la sat ...
(Lucian Blaga)

Fiind obosit de-atâta pribegie

Te'ntorci pe Mureş iar la tine-acasă
Şi-aştepti la poartă cineva să-ţi iasă
Cu pâine caldă, semn de omenie.

Sub duzii ce-şi aruncă umbra deasă

Dacă te plimbi prin satul de câmpie
Până la casa din copilărie
Unde-ţi stătea bunica-ţi preoteasă,

Nimic nu regăseşti din vechiul vis,

Prin curte a mâncat rugina plugul
Şi duc, de când au staulul închis
Vai, oamenii pe umerii lor, jugul.
- Şi parcă nu-i destul cât au ucis
Ne calcă satele cu tăvălugul.
 CÂNTEC DESPRE CÂMPIA
MUREŞULUI

În ţara dintre ape şi urieşi Carpaţi

Se află undeva izvorul
Căruia 'nstrăinat, n'am casă şi nici fraţi,
Îi duc de multă vreme dorul.

Din crângul însorit, aproape lângă râu

Îşi iau în sus cocorii zborul,
Pe când sub zarea galbenă de-atâta grâu
Vecia-şi deapănă fuiorul.

Prin liniştea mai grea ca'ntr'un sfârşit de veac

Îşi ţin salcâmii albi, soborul,
Nici-o mişcare'n şesurile care tac,
Nemărginirea dă fiorul.

Amiaza, clopotele de departe vin

Tristeţea lăcrimând covorul
Întinderii, că-i singurul urcuş divin
Cât poartă către cer ogorul.

Azi locurile unde-am fost copil şi eu

Îmi înfloresc interiorul,
Pe mal din nou mi se arată Dumnezeu,
Formându-i sălciile, corul.
 În ţara dintre ape şi urieşi Carpaţi
Reviu să caut mereu izvorul
Căci este raiul vieţii mele printre fraţi
Cu ei pot să-mi împart, tot dorul.

MUREŞ, MUREŞ APĂ DULCE

Dacă ai mei, nu's pe la casa lor, demult

S'au fost mutat, în ceruri, undeva departe,
Numai în tine pot trecutu-mi să-l ascult
O, Mureşule, că-mi eşti astăzi ca un frate.

Din sus din Călimani aduci înspre câmpie

Oglinda Sânzienii mirosind a brad,
Cobori parcă prin infinită veşnicie
Cum lin pe şesuri te arăţi, lângă Arad.

Sub sălcii, lasă apa, înălţimi curate,

Vitralii catedralelor ce-s împrejur,
În ele clopotele de amiazi vor bate
La slujba heruvimului din gânduri, pur.

Cu proprie cenuşă reînviu mereu,

Mă porţi în alte spaţii şi-alte anotimpuri,
Ca'n valea Tempei, mitologicul Peneu,
Sui aurul legendelor către Olimpuri.
 De sufletul mi-e răscolit, sălbatec iureş,
Iar amintiri cât rănile lui Iov mă dor,
Prin visul alb descind pe malul de pe Mureş,
Căci bând din unda sa, mi-alin cumplitul dor.

CÂNTECUL VĂLEANULUI (OM DE PE

VALE)

Şi eu ca voi sunt singur un vălean

Doar m'am născut pe Mureş, la câmpie,
Copil al şesului transilvănean
Sub cerul lui, trăiam în veşnicie.

La Ziridava'n luptă cu Traian

Strămoşii ne-au căzut, geţi de-obârşie,
Noi suntem neamul lor, uriaş platan
Căruia-s rădăcini, îi dau tărie.

Mă cheamă valea spre a ei lumină

În jurul mesei zisă a tăcerii,
Să mă împărtăşesc din sfânta cină
Cum am lăsat-o'n miezul primăverii.
- Mă'ntorc din lumea ce mi-a fost străină
Drept fiu risipitor, pe drumul serii.

ŢĂRANUL DE PE MUREŞ

Istoria întreagă mi-a dictat-o

 - Eu ucenicul doar i-am dat cuvânt -
Nu muza muzelor, juna Erato

Ci el, că'n mine-şi are un mormânt.

Tot de la dânsul ştiu prin ce mister
Poţi coborî în lut pe Duhul Sfânt

S'acoperi cu lumina lui Prier

Măiastra când îşi ia de dimineaţă
Avântul zborului pornit spre cer.

În mine şi-azi trăieşte şi mă'nvaţă

Descântecele multe, că e gureş,
S'o văd pe Cosânzeana lui la faţă

El baciul Ion, ţăranul de pe Mureş.

ACT DE NAŞTERE

Mă'ntoarce drumul de-altădat, senin,

Spre ţara veşnicului alb, Prier,
Urcând de la Năruja la Caşin.

Mirosuri dinspre stână şi oier

Îmi spun că sigur mi se trage viţa
Din plaiul, rai, sub streşină de cer

Unde-i acas, balada Mioriţa.