NEGRU

Cristale - Opalul, Lignitul, Obsidianul, Cuartul fumuriu. Egalul sau contrariul absolut al culorii albe, culoarea negra se poate situa la extremitatile gamei cromatice atat ca limita a culorilor calde cat si a celor reci, dupa cum este mat sau stralucitor, devenind suma sau absenta a celorlalte culori, ca negare sau ca sinteza a tuturor culorilor. Se poate considera ca negrul rezulta din combinarea tuturor culorilor, din absorbtia lor, reprezentand totul sau nimic, devenind practic tot ceea ce poate fi intrupat intr-un univers al celor stiute si nestiute. Acesta este motivul pentru care el va sugera necunoscutul, ocultismul, esotericul, soarta, misterul, secretul, doliul, moartea, umbra, raul, frica, intunecarea, negativitatea, bolnaviciunea, absenta compasiunii si depresia. Mai este asociat cu starea proasta sau cu sufletele rele, oamenii rai, soarta rea. Datorita tentei de absorbie este usor de inteles de ce este interpretat ca fiind perceptia negarii culorii sau, pur si simplu, a negarii, acest lucru fiind usor de perceput printr-o tendinta permanenta si evidenta (sesizarea barierelor ridicate de acestia pentru cei din jur este relativ usoara) a acestor indivizi de a nu fi atinsi in conditiile in care ei au dreptul la orice gest, protejandu-si fortele si emotiile. Nu trebuie sa se inteleaga aici vreo tendinta de izolare. Adevarata lor conceptie este ca nu se poate trai de unul singur dar este necesar sa iti iei masuri de protectie. Astfel, oricine place in special negrul este o persoana cu adevarat revoltata pe soarta sa, gata de a ceda sau gata de a trece la actiune fara a mai gandi la consecinte sau la propriul interes. Un astfel de plasament sugereaza si o puternica inclinare spre a da in schimb ceva pentru a evada din situatia existenta, schimb care merge pana la crearea unor convingeri care nu mai tin cont de propria persoana sau de individualitatile din jur. De multe ori acest lucru naste si cedarea intru si pentru Dumnezeu. Negrul va descrie si individualitatile inclinate spre statistica si acumularea tuturor datelor posibile despre ceilalti (celelalte culori) pentru a fi permanent gata de a se folosi de aceste informatii functie de necesitatile intereselor proprii. In acest sens este bine sa se retina ca ei finalizeaza aproape intotdeauna ceea ce si-au propus indiferent de piedicile aparente ale startului actiunii date. Deseori ei ajung sa iubeasca detectia erorilor/ greselilor celor din jur cu o tenacitate caracteristica numai iubitorilor de negru. Cu cat aceasta culoare este mai putin placuta cu atat mai mult creste perceptia controlului asupra factorilor vietii proprii, a destinului, sugerand o activitate echilibrata sau, cel putin, constanta. De fapt este culoarea este perceputa si ca o forma de protectie, ca un avertisment care impune respect si protejeaza prin insasi prezenta sa. Cu cat este mai putin placut cu atat avem de a face cu o persoana dezinvolta, gata de a actiona indiferent de conditii si considerente, stapana total pe puterile sale si care nu simte nevoia sa se protejeze sau sa se supuna unor protocoluri inutile sau care tin in loc mersul lucrurilor. Un determinism ciudat al placerii fata de negru este cel legat de asocierea la culoarea galbena care, daca precede negrul in gusturile individuale este asociat cu schimbarea evidenta. Simbolic, negrul este inteles de cele mai multe ori sub aspectul sau rece, negativ, fiind asociat intunecimilor primordiale, nediferentierii originale, amintind de semnificatia albului neutru (a albului vid). Intr-un fel de antiteza se poate aminti de faptul ca albul este asociat in reprezentarile lumii cu axa est - vest, a plecarilor si prefacerilor, pe cand negrul este asociat cu axa nord - sud considerata a fi axa transcendentei absolute, a ploilor si viscolului. Aceasta interpretare poate fi intalnita (cu particularitatile de rigoare) si la azteci, algonkini sau chinezi care "vad" nordul in culoarea neagra, mayasii atribuie aceasta culoare sudului, iar indienii pueblo considera negrul (nadirul) a fi baza axei lumii. De altfel, plasarea culorii negre la baza lumii sau dedesubtul acesteia este aproape general valabila. Acest plasament exprima pasivitatea absoluta, starea de moarte deplina si invarianta, general acceptata datorita suprapunerii intunericului perceput la inchiderea ochilor (mai mult sau mai putin definitiva) si teama aproape instinctiva nascuta de imperceptie si intuneric. Aceasta asociere a nascut echivalenta negru - doliu unde, fata de alb, senzatia este mult mai coplesitoare, mai definitiva, fara speranta (doliul alb are in el ceva mesianic, indicand o absenta temporara, o lipsa provizorie, fiind culoarea de doliu a regilor si a zeilor care sunt sortiti sa renasca). Prin negru totul devine un nimic fara posibilitati, un nimic mort dupa ce a murit soarele, o tacere vesnica fara viitor, doliul negru fiind pierderea definitiva, prabusirea pe vecie in neant (aceasta perceptie este deseori accentuata prin sentimentele nascute de haina neagra a doliului dar si de culoarea hainelor preotesti purtate la slujbele de pomenire a mortilor sau din Vinerea Mare). Un exemplu indubitabil in acest sens este Mawlawi

(dervisul rotitor al Islamului) care poarta o mantie negra ce inchipuie piatra de mormant pe care o va lepada ramanand invesmantat in alb atunci cand incepe sa se invarta pe loc, ritual prin care el simbolizeaza renasterea intru dumnezeire, Adevarata Realitate, chiar daca trimbitele judecatii vor fi sunat. Poate de aceea, negrul, va fi perceput si drept culoarea pamantului fertil, receptacul al cuvintelor din Evanghelie (daca samanta nu va muri). De asemenea, negrul reaminteste si de adancimile abisale, genunile oceanice, pe o mare fara fund pe o noapte fara luna fiind "initierea" perceptiei principalelor sentimente legate de acesta. In Extremul Orient, dualitatea negru - alb este, in general, dualitatea lumina - umbra, noapte zi, ignoranta - cunoastere, yin - yang, Pamant - Cer. La hindusi, ea traduce tendintele tamas (de coborare sau de imprastiere) si sattva (de ascensiune si de coeziune) sau relatia dintre casta shudra si cea a brahmanilor (albul fiind de regula culoarea sacerdotiului). Cu toate acestea, Shiva (tamas) este alb si Vishnu (sattva) este negru, explicatia venind din manifestarea exterioara a principiului alb care apare negru si viceversa, dupa cum perceptia este rasturnata prin refectarea sa in oglinda Apelor. Nu trebuie sa uitam ca in Bhagava - Gita, Krishna, nemuritorul, este intunecat, in vreme ce Arjuna, muritorul, este alb, constituindu-se drept imagini de perspectiva ale Sinelui universal si ale eului individual. Embriologia simbolica taoista ridica principiul umed din intunecimile abisului - negru, Kan - si il uneste apoi cu principiul ignic, pentru ca Floarea de Aur sa infloreasca - albul fiind culoarea aurului. Este bine sa amintim de faptul ca negrul corespunde principiului feminin yin, terestru, instinctual, matern, si, de aceea, multe zeite "Mama", "Fecioare", etc. vor fi negre sau infatisate in negru. Conceptual asa pare sa se fi nascut asocierea culorii negre cu osanda, pedeapsa. In vechiul Egipt, hieroglifa femeii ce ramane vaduva este porumbelul negru considerat a fi pedeapsa, erotismul frustrat, negarea vietii. In vechea Grecie, corabia cu panze negre este simbolul fatalitatii, deseori independenta de vointa divina. In zoroastrism, primii oameni, inselati de Ahriman, se invesmanteaza in negru atunci cand sunt izgoniti din rai. Pentru crestini (si nu numai), moartea si cavalerii pedepsei sunt invesmantati in negru (culoare atribuita pana si calului cavalerului Apocalipsei care vine sa imparta roadele pamantului fertil al Marii Mume Lumea) fara a uita de faptul ca satana (numit si printul intunericului) troneaza intr-o lume neagra in care singurele sclipiri de culoare sunt flacarile pedepsei, ale arderii sufletelor. Aceste asocieri au mers pana la a asocia culoarea neagra lui Iuda, a carei aura este deseori infatisata in culoarea neagra, si se merge pana la utilizarea acestei culori la hainele lui Iisus atunci cand este ispitit de necuratul (in ideea sugerarii ispitei). Pentru chinezi, cuvantul "hei" evoca deopotriva culoarea neagra dar si pervertirea sau cainta, inegrirea rituala a fetei fiind un semn de umilinta, menit a cere iertarea greselilor. In opozitie, negrul este si culoarea renuntarii la desertaciunea lumii, asemenea unui protest asociat dorintei de a progresa, de a urca spre divinitate si nou. Astfel, mantiile negre ajung sa constituie o proclamare a credintei in crestinism si islamism. De asemenea, Malkut este al doilea He din tetragrama lui Dumnezeu. Alungata si chinuita, aceasta litera, de marime normala, se micsoreaza pana ce ramane un mic punct negru ce evoca forma literei yad, cea mai mica din alfabetul ebraic. In limbaj heraldic, culoarea neagra se numeste "sable", exprimand afinitatile ei cu pamantul sterp dar si prudenta, intelepciune si neclintire in vremuri de restriste. Aceasta interpretare este "adaptata" rapid la alte perceptii legate de pamant si de generalitatea ce se naste din acesta, culoarea neagra dand perceptii de negru cald si stralucitor prin suma culorilor intrupata in el, provenind "initiatic" din rosu. In gandirea misticilor musulmani negru devenea, lumina dumnezeiasca prin excelenta. Pentru dervisii rotitori, etapele merslui launtric spre beatitudine al sufistului sunt comparate cu o scara cromatica. Aceasta porneste de la alb, care intruchipeaza Cartea Legii coranice, valoarea de pornire, pasiva, deoarece precede angajarea dervisului in calea desavarsirii) si, trecand prin rosu, ajunge la culoarea neagra, culoarea absoluta, deplinatatea tuturor celorlalte culori pe care misticul urca, intocmai ca pe niste trepte, pana la stadiul suprem al extazului, cand Dumnezeirea i se arata orbindul cu stralucirea ei. Asocierea dintre negru si rosu este des intalnita si la alte popoare. Intr-o scurta enumerare se poate aminti de negrul corb al bividiilor din traditia folclorica ruseasca (o culoare negru stralucitor cu reflexe rosiatice) simbolizand inflacararea si puterea tineretii, in Gabon sanctuarele in care se pastreaza craniile stramosilor sunt pazite de statuete de culoare negra cu reflexe rosietice, etc. Rosul devine usor culoare care completeaza sau inlocuieste negrul. "Regasit" in pastelurile Iadului, in caii Dioscurilor (unul negru si unul rosu), costumatia marelui psihopomp al etruscilor (cu

trup rosu si aripi, incaltari si tunica negre), in culorile mortii din al 13-lea arcan al tarocului el va fi "folosit" si in antiteza (axa nord - sud este o opozitie negru - rosu, culorile mortii tarocului indica o moarte initiatica, preludiu al unei adevarate nasteri, cosind peisajul negru al realitatii aparente, peisaj al iluziilor pieritoare, cu o coasa rosie folosita pentru anularea vietii iluzorii, devenind instrumentul prin care moartea isi declara adevarata victima - neantul, etc.). Negrul, in general, este culoarea Substantei universale (Prakriti), a acelei materia prima, a nediferentierii primordiale, a haosului originar, al virginitatii primordiale, a apelor inferioare, a nordului si a mortii. Ca o evocare a neantului, a haosului, a confuziei si dezordinii, negrul intunericului originilor precede creatie in toate religiile. Pentru Biblie, inainte de a fi lumina, pamantul era netocmit si gol, si intuneric era deasupra adancului. Pentru mitologia greaca si latina, starea primordiala a lumii era haosul, din care s-a nascut Noaptea, care l-a luat de barbat pe fratele ei, Erebus, nascand un fiu, Vazduhul sau Eterul. Astfel, din noapte si haos incepe sa apara lumina creatiei. Intre timp Noaptea zamislise Somnul, Moartea si toate nenorocirile lumii (saracia, boala, batranetea, etc.). Totusi, in ciuda nelinistii provocate de bezna, grecii numeau noaptea Euphrone, adica Maica ce da un sfat bun, interpretare care a fost preluata sub foarma "noaptea este un sfetnic bun" sau "Ca-ci intradevar, mai ales noaptea putem noi progresa, tragand foloase din avertismentele date de vise", asa cum ne invata Biblia sau Coranul. Asocierea negrului cu pantecul pamantului nu are numai tente satanice ci si fecunde, aici avand loc regenerarea lumii diurne, negrul devenind usor simbol al fecunditatii - in Egiptul antic sau in Africa de nord este culoarea pamantului roditor si a norilor aducatori de ploaie. Asemenea pamantului se va atribui fecunditate si adancurilor negre, intunecate ale apelor, aceasta culoare ajungand sa inchida in ea potentiale fecunde imense, devenind rezervor a toate cate sunt (Homer vede oceanul negru, zeitele fertilitatii sunt adesea negre, fecioarele negre continua traditiile numeroaselor Isis, Athon, Demetre, Cibele sau Afrodite negre). In aceeasi idee, pamantul care datorita mormintelor din el devine un taram al mortilor, este si cel care va pregati renasterea acestora. Iata de ce vechile ceremonii ale cultului lui Pluto, zeul infernului, cuprindeau jertfe de animale negre, impodobite cu panglici de aceeasi culoare. Legatura intre negru si rau are numeroase "origini", cea mai descriptiva fiind perceptia hindusilor pentru care negrul se leaga de tot ceea ce ne impiedica sau intarzie planul de evolutie voit de Dumnezeu, evocand ignoranta, umbra lui Jung, diabolicul Sarpe balaur mitologic, pe care trebuie sa il biruim noi insine pentru a ne asigura de propria prefacere, dar care ne tradeaza intruna. Acest negru asociat raului se regaseste in expresii de tipul: a-si face ganduri negre, a i se face negru inaintea ochilor, om negru la suflet, are parte de zile negre, i se fac zile negre, vad lucrurile in negru, ne vin idei negre, umor negru, etc. Din punct de vedere psihologic, negrul da o senzatie de opacitate, de ingrosare, de ingreunare, ajungandu-se pana la paradoxuri cum ar fi greutatea de culoare neagra care pare mai grea decat este in realitate. In visele de zi sau de noapte, ca si in perceptiile sensibile din starea de veghe, negrul este considerat ca fiind absenta oricarei culori, absenta luminii, negrul absorbind lumina fara a-i mai da voie sa iasa. El evoca, inainte de toate, haosul, neantul, cerul nocturn, intunericul terestru al noptii, raul, angoasa, tristetea, inconstienta si moartea. In plus, in vise, aparitia unor animale negre sau a unor personaje de culoare negra (sau foarte inchisa) arata ca intram in contact cu propriul nostru "Univers instinctiv primitiv", care trebuie iluminat si imblanzit si caruia trebuie sa ii canalizam fortele spre teluri mai inalte.