In ciuda folosirii frecvente si colocviale, termenul de eu nu este usor de definit, cunoscand tot atatea intelesuri cate contexte de folosire.

O intelegere integrala a conceptului trebuie sa condenseze corpul fizic, definirea identitatii sociale (cuprinzand rolurile si relatiile), personalitatea si cunostintele si conceptia persoanei despre sine. Insa, chiar daca termenul de conceptie de sine este foarte popular, teoreticienii considera ca poate usor induce in eroare si ca este cat se poate de gresit a se presupune ca aceasta este uniforma, constanta sau unitara. Pe de alta parte, cercetatorii aduc in prim plan mai multe conceptii referitoare la caracteristicile eului, la cum este el si la ceea ce poate deveni. De fiecare data cand oamenii se gandesc la ei insisi, numai o mica parte din aceste caracteristici iese la iveala, astfel incat conceptia de sine poate avea diferite continuturi in diferite ocazii. Cu toate acestea, multiplicitatea intelesurilor termenului de eu nu trebuie supraevaluata. Fiecare definitie a eului cuprinde referiri la unitate si la continuitate temporala. Rolurile, motivatiile si starile subiective pot cunoaste de-a lungul timpului forme diferite si se pot schimba frecvent, dar ele sunt intelese ca apartinand intotdeauna unui singur eu. De aceea, notiunea este cel mai bine inteleasa ca ingloband o unitate fundamentala si un model de fiecare data diferit de caracteristici si fatete. In Tratat de psihologie sociala, Dumitru Cristea defineste eul ca fiind acea parte centrala a personalitatii de care suntem imediat constienti, constituita dintr-un set de structuri cognitive care organizeaza functiile psihice ale persoanei, generand continuu consistenta, pe fondul existentei constiintei de sine si de lume. (Cristea, 2000, p. 114). In acelasi fel, Henri Ey spune despre eu ca reprezinta forma suprema a fiintei noastre constiente, principalele sale forme subiective de manifestare fiind imaginea de sine si constiinta de sine. Din defintiile de mai sus se poate observa ca termenul de eu poate fi explicat in mai multe feluri si ca el este valabil pentru toate ramurile psihologiei. Cercetarile au reusit insa sa impuna eul ca unul din subiectele de predilectie ale psihologiei sociale contemporane. A. Pratkanis, in 1991 demonstreaza ca au existat trei momente de studiu intens al eului in psihologie. Conceptul a aparut undeva la granita sintre secolul al XIXlea si al XX-lea, cand cercetatorii James, Baldwin si Cooley publica lucrari de referinta in care evidentiaza dificultatile cercetarii dar si natura sociala a eului. Dupa aceasta perioada interesul cercetatorilor scade substantial pentru a reaparea in anii 40, cand M. Sherif si G. Allport fac importante cercetari in domeniul psihologiei implicarii personale. Apoi eul devine o vreme evanescent, pentru a reaparea in forta in anii 70. in perioada dintre anii 40 si 70, continuitatea in delimitarea conceptuala a eului a fost asigurata de cercetarile din teoria personalitatii, desfasurate in traditia psihanalitica sau umanista si de dezvoltarea procedurilor de masurare a stimei de sine si conceptului de sine. Termenul era insa folosit cu precadere peste ocean. Psihologia sociala contemporana a pus accentul pe caracterul social al eului si l-a tratat din perspectiva categorizarii si a relatiilor dintre grupuri.

Eul social a fost intens studiat sub denumirea de identitate de cercetatorii Tajfel, Doise, Turner si Lorenzi, dar studiul empiric al acestuia a devenit posibil numai o data cu adoptarea metodologiei cognitiviste. Studiul eului din perspectiva cognitivista a inceput cand Gergen publica lucrarea The Concept of Self, moment in care, dupa cum chiar el spunea, eul era un conept in asteptarea unei paradigme. Abordarea cognitivista impune ca fenomenele psihologice si psiho-sociale sa fie tratate prin prisma conceptelor tratamentului informatiei. Psihologia cognitiva porneste de la ideea ce fiinta umana construieste activ o imagine a lumii esentiala pentru evolutia sa in mediu. Pe de alta parte, reprezentarea se constituie ca un model intern al unor parti din mediu. Individul caut informatia in mediu, o proceseaza si desfasoara comportamentul potrivit reprezentarii interne a acestei informatii. Notiunea de schema desemneaza structura cognitiva care consta in reprenetarea unui domeniu de stimuli, iar tratamentul informatiei se refera la formarea saua ctivarea schemei, integrarea noii informatii si revizuirea schemelor pentru a o include. Daca vrem sa intelegem comportamentul unei persoane, trebuie sa stim cum individul isi reprezinta si organizeaza mental lumea, folosind diferite scheme si informatii in fiecare context social. Eul s-a impus treptat ca tema esentiala in psihologia sociala. In anul 1965, apar lucrarile lui Bem despre auto-perceptie, cele ale lui Wicklung despre constiinta de sine, lucrarile lui Jones asurpa auto-prezentarii si cele ale lui Snyder despre self-monitoring. Insa niciuna dintre acestea nu utilizeaza metodele si conceptele cognitiei sociale. In 1976, W. McGuire si A. Padawer-Singer publica un studiu despre conceptul de sine spontan, iar un an mai tarziu, apar doua articole ce vor influenta decisiv evolutia conceptului de eu in psihologia sociala: articolul despre efectul de referitna la sine, ai carui autori sunt Rogers, Kniper si Kirker si articolul lui Markers despre schemele eului. Chiar daca semnificatia sociala a conceptului de eu s-a impus de-abia in anii 70, inceputurile intelegerii lui ca sistem de cunostinte depsre sine sunt mai vechi. De exemplu, Rogers afirmase deja ca eul este o structura cognitiva care genereaza continuu consistenta. Abordarea cognitivita a eului este opusa psihologiei clinice, perspectivei afectiviste si intuitiei nave care il intelege ca avand natura emotionala, utilizand informatiile comportamentale pentru a face inferente despre procesele si structurile cognitive. Pe de alta parte insa, opozitia este doar de ordin metodologic, atat analiza cognitivista cat si cea clinica, afectivista sau intuitionista avand suport experimental. Din punctul de vedere al primeia, eul este conceput ca structura de cunoastere sau ca un set de structuri cognitive, el avand o influenta majora in procesarea oricarei informatii. Se lanseaza si conceptul de sine ca sistem de cunostinte despre propriul eu, folosite pentru a recunoaste si interpreta stimulii relevanti. Structura eului functioneaza astfel ca o parte a sistemului de tratament al informatiei. Ea se activeaza in situatiile sociale ce presupun informatie insemnata pentru propria persoana, devenind in acest fel organizata si stabila. Asa cum am afirmat si mai sus, eul poate fi considerat o schema de informatii. Termenul de schemaa fost introdus in anul 1932 de Bartlett si folosit apoi de G. Kelly si de Piaget, pentru a se impune prin opera lui Neisser, care considera scema ca fiind o unitate cognitiva centrala in sistemul uman de procesare a informatiei. Ca structuri de memorie interconectate conceptual, schemele contin cunostinte generale despre clasa de stimuli,

exemple sau instante ale clasei si ofera ipoteze despre stimulii din mediu ce urmeaza a fi procesati. Schemele au o mare importanta prin faptul ca stabilesc informatia ce va fi codata sau actualizata in memorie si permit un tratament mai rapid si mai elaborat al acesteia. In mod traditional, se considera ca exista trei clase de scheme sociale: de persoane, de roluri si de evenimente. In prima categorie intra si schemele de sine. Psihologia cognitiva explica influenta schemei de sine asupra memoriei informatiilor personal relevante demonstrand ca conceptul de sine este o schema sau un ansamblu de scheme, acestea fiind exemplare ilustrative pentru schematicitatea functionarii cognitive. In anul 1977, Hazel Markus defineste conceptul de sine ca un sistem de scheme despre eu. Indivizii acumuleaza cunostinte despre ei insisi, despre felul cum s-au comportat in diverse circumstante, pe care le organizeaza in structuri relativ stabile. Schemele de sine se refera la aspecte ale comportamentului care au relevanta pentru individ si organizeaza cunoasterea de sine in asa fel incat el sa se poata servi usor de ea. De aici putem deduce ca schemele despre sine se elaboreaza pe baza observatiei propriei persoane in diferite situatii si prin scrutarea introspectiva. Putea astfel considera ca eul este cea mai extinsa si mai elaborata structura din memoria umana, acest lucru datorandu-se numarului foarte mare de informatii despre sine. Exista insa mari divergente in ceea ce priveste modul in care conceptul de sine se constituie ca parte a sistemului memoriei individuale. Markus si Sentis ofera in anul 1982 trei alternative de explicare a modului de constituire a eului in memorie: prima sustine ca eul nu este reprezentat separat in memorie, orice cunostinta care il priveste fiind distribuita altor structuri de cunoastere. A doua alternativa se refera la faptul ca eul include toata informatia din memorie, orice noua informatie engramandu-se in raport cu el. Cea de-a treia sustine ca eul este o structura reprezentata separat in memorie, alternativa cu o mare sustinere empirica. O alternativa destul de populara este data de modelul lui Bower si Gilligan (1979), care sustine ca eul este un nod in reteaua memoriei si se afla in conexiune cu alte noduri ce contin informatie. Exista astefl concepte care nu se asociaza cu eul decat indirect, de unde rezulta ca informatia pe care o contin nu poate fi activata decat prin inferenta. Unele noduri sunt mai aproape de eu, desemnand trasaturi importante de personalitate si au mai multe sanse sa fie activate cand individul se descrie pe sine. Desi larg sustinut, acestui model I s-au adus si numeroase obiectii, in principal legate de faptul ca el presupune conceptul de sine ca fiind o unitate monoliticasi ca deciziile privind eul, luandu-se foarte repede, intra in contradictie cu intinderea presupusa a retelei mnezice care este eul. Mai precis, s-ar produce efectul de evantai conform caruia timpul de cautare in memorie creste direct proportional cu cantitatea de informatie asociata conceptului. Pentru intelegerea conceptului de eu trebuie sa il consideram pe acesta si ca prototip, avandu-se in vedere efectul de referinta la sine. Eul tinde sa interpreteze informatia raportand-o la conceptia despre sine. Astfel, se presupune ca el functioneaza ca un standard, perpetuu comparat cu noua informatie. Reprezentativ pentru sustinerea acestei idei este experimentul facut de Cantor si Michel in anul 1979, cand unui lot de subiecti I s-a cerut sa retina o serie de trasaturi ce descriau un tip introvertit. Apoi lotului I s-a prezentat un al doilea set de trasaturi. La sarcina de recunoastere, subiectii indicau trasaturi noi ca fiind prezentate anterior. Concluzia a fost ca s-ar fi utilizat prototipul

introvertitului in tratamentul informatiei din cele doua liste. Acesta este efectul de alarma falsa. Rezultatele cercetarilor impun eul ca una dintre structurile cognitive cele mai elaborate si demonstreaza faptul ca evocabilitatea mai accentuata a itemilor codati in relatie cu propriul eu exista, chiar daca genereaza inca numeroase dispute. Deplasarea treptata a interesului cercetatorilor de la aspectele structurale la cele functionale si catre implicarea eului in comportament a determinat o regandire a caracteristicilor de stabilitate-maleabilitate ale conceptului de sine. In cadrul cercetarilor mai vechi, conceptul de sine era vazut ca fiind stabil si organizat, fatetele lui specifice avand doar un rol minor. Carl Rogers considera ca eul este organizat si constient, dar cu posibilitati de schimbare, iar Gordon Allport sustine ca acesta este o structura unitara, un nucleu dor al personalitatii. In anii 70, K. Gergen afirma ca ideea unui corpus monolitic nu rezista, eul fiind vazut ca schimbator, activ, chiar multiplu. James spune ca avem atatea euri cate grupuri existente a caror opinie ne afecteaza. Orientarea cognitivista considera stabilitatea si caracterul integrat al eului ca fiind axiome de necontestat si explica flexibilitatea prin conceptul de eu de lucru. Eul are, asadar, posibilitatea de a rezista schimbarii si de a conferi persoanei sentimente de stabilitate si de continuitate, insa si posibilitatea de a-si schimba aparenta si chiar structura in conformitate cu noile situatii, creand astfel oportunitatea adaptarii. Eul a fost intotdeauna privit ca ceva misterios, care domina viata psihica. Evolutia studiilor asupra efectului de referinta la sine a constituit un argumetn puternic pentru statutul special al conceptului despre sine in sistemul cognitiv, dar care nu ingaduie concluzii certe cu privire la natura unica a eului. Greenwald si Banajc, in 1989 arata ca eficienta structurii eului in recuperarea informatiilor codate cu referire la sine poate fi explicata in termeni de procese psihice obisnuite. Astfel, eul nu ar fi decat in corp de cunostinte polarizate evaluativ, foarte familiar si foarte organizat. Eul serveste ca punct de referinta in anumite contexte sociale, dar aceasta nu se intampla in toate comparatiile sociale. Desi eul este considerat ca o structura unica si diferita de la individ la individ, exista intrebari cu privire la unicitatea si individualitatea sa in cadrul sistemului psihic uman si in mijlocul celorlalte structuri si prcese psihice. Exista foarte multe probe experimentale in favoarea similaritatii eului cu celelalte structuri cognitive. In privinta influentei eului in perceptia altuia se poate afirma ca reprezentarile despre sine nu se deosebesc de cele despre altii decat din perspectiva functionala, nu si structurala. Teoriile compararii sociale se intereseaza in primul rand de relatia dintre eul ca sistem de cunostinte si perceptia altuia. Astfel, la imaginea depsre altii participa stereotipuri sau teorii implicite ale personalitatii, informatii despre comportamentul celuilalt, despre infatisarea lui, etc. Conceptul de sine este unul din factorii care concura la realizarea inaginii despre altii, familiaritatea fiind un caru de referinta. Aceste influente ale conceptiei despre sine in formarea perceptiei despre altul poate fi motivata prin faptul ca trasaturile pentru care individul si-a formulat scheme despre sine sunt cele mai accesibile si de tendinta de a-I privi pe ceilalti ca similari sau, dimpotriva, nevoia de unicitate. Eul are si multiple implicatii motivationale. Motivatia personala devine un proces de confruntare cu prototipul: cand avem de luat o decizie, ne raportam la cei care au ales

deja acelasi lucru, la succesele sau esecurile lor. Confruntarea cu prototipul s-ar putea petrece de fiecare data cand se apreciaza conceptul de sine real, folosind ca etalon conceptul de sine ideal, acesta din urma avand puternice valente motivationale. Eul reprezinta un concept de baza in psihologia sociala datorita enormei importante pe care el o are in formarea relatiilor cu altii si cu sine. Printre functiile eului se numera aceea de a sintetiza informatiile obtinute in urma autoperceptiei si perceptiei sociale intrun ansamblu de reprezentari, credinte si idei despre sine si lume, mai precis de a construi imaginea de sine si imaginea altuia si functia de a integra fluzul informational curent prin raportarea la propria existenta, asigurandu-se astfel continuitatea si unitatea experientei personale si a imaginii de sine. Alta functie a eului este aceea de a genera si focaliza constiinta de sine ca o zona centrala a campului constiintei individuale si sociale. In plus, eul realizeaza distinctiile esentiale eu ceilalti si eu lume si mijloceste perceptia si intelegerea altuia, constituindu-se atat ca referential al perceptiei sociale, cat si ca schema generica de intelegere si interpretare a comportamentului celor din jur si a mediului social imediat. De asemenea, eul vectorizeaza campul existentei sociale, prin raportare al problematica sinelui, mediaza si regleaza sistemul atitudinal si actional al subiectului. In sfarsit eul are si o functie motivationala, in principal prin intermediul eului ideal care configureaza sistemul proiectiv al persoanei. Trecerea de la lumea interioara la cea exterioara presupune existenta unor niveluri, forme si straturi distincte ale eului, care se pot prezenta in mai multe ipostaze. Prima dintre acestea este reprezentata de eul somatic, definit prin totalitatea reprezentarilor di informatiilor privind propriul corp. Complementar eului somatic este eul psihologic care cuprinde insusirile si structurile psihice prin care persoana se manifesta ca subiect activ, constient de sine si de lume. Dupa continutul, formele de manifestare si rolurile indeplinite de eu, se regasesc in literatura de specialitate doua forme ale acestuia: eul intern, profund si specific, construit ca un sistem de valori, sentimente, atitudini, credinte cu mare semnificatie pentru istoria personala si eul social, care este un sistem de valori, atitudini si idei pe care persoana le imaprtaseste cu cei din grupurile sociale carora le apartine. Eul social presupune existenta unor roluri acceptate si interiorizate care sunt in consonanta cu reperele valorice si atitudinale sin eul intern. A treia forma o reprezinta eul public, care cuprinde relatiile oficiale, profesionale. Dupa obiectul de referinta al eului si instanta psihica care il genereaza eul poate fi subiectiv, reprezentat de conceptia despre sine, reflectat, reprezentat de imaginea despre o persoana reflectata de cei din jur, autentic, corespunzand structurilor sociala reale sau ideal. In plan diacronic, dinamica eului sugereaza existenta unor etape in formarea si manifetarile sale structurale, pornindu-se de la eul in formare pana la eul batran. Eul social are puternice valente autoreglatoare. Atat dezvoltarea si manifestarea normala a personalitatii, cat si toate formele de destructurare psiholpatologica sau manifestare devianta constituie rezultatul unor perturbari structurale sau functionale la nivelul eului. Astfel se dezvolta mecanisme de autoaparare ale eului care constituie un ansamblu de operatii si procse psihice si psihosociale care se opun ruperii echilibrului personalitatii, dezagregarii individualitatii biopsihice si dezorganizarii conduitei adaptative a individului. (Cristea, 2000, p. 117) J. B. Coleman enumera 15 mecanisme de aparare ale

eului. Refularea reprezinta impingerea brusca si brutala a pulsiunilor neacceptate din punct de vedere social inapoi in inconstient, regresiunea este retragerea eului la un nivel de dezvoltare psihica mai coborat, acest lucru generand raspunsuri mai putin mature, iar refuzul realitatii re refera la negarea acelor fapte sau ganduri care nu corespund normelor etice sociale. Represiunea se refera la inlaturarea lor din constiinta, repararea raului este gasirea altor activitati care sa compenseze eventualele greseli, iar rationalizarea reprezinta gasirea unor scuze, motive rationale pentru actiunile inacceptabile social. Alte mecanisme de aparare sunt fantezia, care corespunde evadarii in imaginatie, formatia reactionala, care reprezinta inlaturarea gandurilor inacceptabile prin exagerarea comportamentelor opuse, identificarea, insularizarea emotionala, concretizata prin pasivitate, introiectia, altfel spus incorporarea valorilor externe si a etaloanelor in structura eului, izolarea (scoaterea unei sarcini afective dintr-o situatie prejudicianta sau segmentarea unor atitudini incampatibile in componente logic impermeabile), proiectia , deplasarea (descarcarea sentimentelor ostile pe alte obiecte) si compensatia, concretizata prin mascarea slabiciunii printr-o caracteristica mai puternica. Randurile de mai sus descriu abordarea cognitivista a eului. Este subinteles faptul ca aceatsa nu este singura, insa este cea care descrie cel mai bine eul si care l-a impus pe acesta ca obiect esential de studiu al psihologiei sociale. Eul prezinta si o componenta afectiva care il diferentiaza de alte structuri, de aceea, abordarea cognitivista poate aparea ca fiind limitata sau rigida. Tendintele actuale merg insa spre a acorda o mai mare atentie implicatiilor teoriilor cognitive asupra conceptului despre sine in alte ramuri ale psihologiei si in practica.

BIBLIOGRAFIE 1. BONCU, Stefan Eul in cognitia sociala, in Psihologia sociala. Aspecte contemporane, sub redactia Adrian Neculau; 2. CRISTEA, Dumitru (1995) Tratat de psihologie sociala, Ed. Pro-Transilvania, Bucuresti; 3. Dictionar de sociologie (1993) Ed. Babel, Bucuresti; 4. GOLU, Pantelimon (2000) Fundamentele psihologiei sociale, Ed. Exponto, Constanta; 5. MANSTEAD, Anthony; NEWSTONE, Miles (1995) The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology, Basil Blackwell INC, Cambridge; 6. NECULAU, Adrian (2003) Manual de psihologie sociala, Ed. Polirom, Iasi; 7. RADU, Ion; ILUT, Petre; MATEI, Liviu (1994) Psihologie sociala, Ed. Exe, Cluj.