SIMBOLISMUL

Simbolismul este un curent literar subsumat modernismului, dezvoltat la sfarsitul sec. al IXI-lea mai intai in Franta si Belgia, apoi raspandit in toata Europa. Reprezentanti in literatura universala: Paul Valery, Paul Verlaine, Stephan Mallarme, Edgar Allan Poe. Reprezentanti in literatura romana: Alexandru Macedonski, George Bacovia, Ion Minulescu. Poetica simbolista se caracterizeaza prin predilectia pentru utilizarea corespondentei (sugestiei), starile sufletesti ale eului fiind exprimate prin intermediul elementelor cadrului natural. Subiectul liric simbolist este un individ cu gesturi absurde care se pierde in multime, depersonalizandu-se. Starile definitorii ale acestuia se regasesc in lista: Spleenul( insatisfactie), melancolie grava, depresie, angoasa (neliniste), anxietate, obsesie, isterie, agonie, delir, letargie, claustrare, nevroza, tristetea, solitudinea. Printre temele preferate de simbolisti, moartea este cea cultivata, asteptata fara panica, rugata chiar, acest moment reprezentand defapt un colac de salvare dintr-un univers similar cu un mormant. Iubirea este remediul universal al eului, camera fiintei dragi transformandu-se provizoriu intr-un spatiu securizant, alinarea fiind de

scurta durata. Si natura, folosita ca dcor devine o tema reprezentativa pentru simbolism. Printre motivele caracteristice miscarii letarare simboliste, amintim starile de suferinta ale elului, parcul solitar, gradina pustie, targul de provincie, orasul, fanfara, cimitirul, abatorul, corbul, instrumentele muzicale( clavirul, pianina, mandolina, vioara, violin). In poetica simbolista se foloseste frecvent simbolul (plumbul, prin culoare, tradeaza cenusiul existential, prin greutate sugereaza apasarea sufleteasca, sufocarea eului, are utilizare funerara, se foloseste in tipografie, este folosit in alchimie si este simbol al lui Saturnplaneta melancoliei). CROMATICA este o alta trasatura esentiala a curentului, astfel ca fiecare culoare are o anumita conotatie: negrul-limita depresiva, moartea; albul- ideea de incomunicare, denivelare a spiriului, de alienatie(nebunie); verdele crud alimenteaza nevroza subiectului liric; culorile tipatoare(auriu, argintiu)-isteria simbolistului;violetul accentueaza obsesia, delirul , agonia; maro- implica ideea de tristele, melancolie; explozia de culori primavaratice-starea de anxietate. Simbolistii prefera poeziile cu forma fixa, mai exact rondelul si sonetul care imrpima textului o muzicalitate trista, letargica, accentuand universal rigid, monoton al eului.

Punctele de suspensie si cezurile sacadeaza discursul simbolist conducand la prabusire, incomunicare regres. Se observa predilectia pentru sinestezie cu rol in a potenta delirul , prin dereglarea simturilor, prin accentuarea starii de confuzie . Discursul simbolist valorifica si semnificatia instrumentelor muzicale. Scriitorii simbolisti prefer taramurile indepartate, exotive, ezoterice tocmai in ideea de a evada din universal macabre, sufocant.