SPLEEN (charles-pierre baudelaire)

Cnd cerul scund si negru ca un capac se lasa Pe sufletul dat prada urtului si cnd Ne toarna-o zi mai trista ca noaptea si cetoasa ntinsul cerc al zarii ntregi mbratisnd; Cnd lumea se n care-n van Lovindu-se de Si dnd mereu preschimba-ntr-o umeda-nchisoare Speranta, biet liliac, se zbate ziduri cu-aripi sovaitoare cu capu-n tavanele surpate;

Cnd ploaia si ntinde siroaiele ei dese Ca gratiile unei imense puscarii Si-o hoarda ticaloasa de mari paianjeni tese n creierele noastre retele fumurii; Deodata, mnioase, prind clopote sa sara Si catre cer s-arunca si urla-ngrozitoare Ca niste duhuri fara stapn si fara tara Care scncesc ntr-una cu ncapatnare. -Si lungi si nesfrsite convoaie mortuare ncet si fara muzici prin suflet trec mereu; Speranta-nvinsa plnge; si, rea, domnitoare, nfinge Spaima negrul ei steag n craniul meu.