n cinstea celei care a plecat (de Ion Minulescu) Azi-noapte a plouat ca de-obicei, C Dumnezeu face ce vrea O noapte plou-n

cinstea mea O noapte plou-n cinstea ei Azi-noapte, ns, a plouat n cinstea celei care-a plecat! A plecat? Cine-a plecat? N-am plecat nici eu, nici ea A plecat altcineva! Dar cine-a fost nu tim nici noi! tim doar c-am gzduit-o amndoi i-am gzduit-o fiindc ne-a plcut. Pesemne Dumnezeu aa a vrut! C ase sptmni n ir, Din ziua cnd ne-am ntlnit, O clip nu ne-am desprit i le-am trit la fel tustrei. Sorbind doar din parfumul ei Parfum de trandafir! A stat cu noi, i-am stat cu ea, Ca doi pantofi pe-o Buhar, Ca dou mini ntr-un manon. Ca dou flori de crin pe un blazon! i totdeauna-am fost aa Ea tot cu noi, Noi tot cu ea i totdeauna-am fost la fel Un trio de violoncel. Cu care ea ne sincopa, Ne-ndeprta, Ne-apropia i, mn-n mn cu-amndoi, Se destrma i se-ntregea Cu fiecare dintre noi! i totui Iat-o c-a plecat! De ce-a plecat? Nici Dumnezeu nu tie! tim doar att C n-are s mai vie Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum! i norii plini i grei de-o ploaie nou Au hotrt solemn s nu mai plou n cinstea nimnui de-acum!