PREZENTARE HARDWARE-UL SI SOFTWARE-UL CALCULATOARELOR

Modelul unui calculator numeric

Nivelul 0, numit nivelul logicii digitale, este reprezentat de
componentele hardware ale calculatorului (maina fizic). Circuitele acestui nivel execut instruciunile main ale nivelului 1.

Nivelul 1, numit nivelul de microprogram, interpreteaz instruciunile

nivelului 2, pentru fiecare instruciune a acestui nivel existnd cte un microprogram.

Nivelul 2, numit nivelul masinii conventionale, descrie instruciunile

interpretate de ctre microprogram, i nu instruciunile executate direct prin hardware.

Nivelul 3 este de obicei un nivel hibrid, deoarece multe din

instruciunile limbajului su sunt prezente n cadrul instruciunilor nivelului 2. Exist n plus un set de noi instruciuni, o organizare diferit a memoriei, posibilitatea de execuie a mai multor programe n paralel i alte faciliti. Noile faciliti adugate la nivelul 3 sunt realizate cu ajutorul unui interpretor, numit sistem de operare, iar instruciunile identice cu cele ale nivelului 2 sunt executate direct prin microprogram.

Nivelul 4 este nivelul limbajului de asamblare. Programele scrise n

limbaj de asamblare sunt translatate n limbajul nivelului 1, 2 sau 3 i apoi interpretate de ctre maina virtual corespunztoare.

Nivelul 5 const din limbajele destinate programatorilor de aplicaie,

fiind numit nivelul limbajelor de nivel nalt. Programele scrise n aceste limbaje sunt translatate n limbajele nivelului 3 sau 4 cu ajutorul compilatoarelor sau interpretoarelor.

Nivelul 6 reprezint nivelul aplicaiilor. Const din colecii de

programe destinate unor domenii specializate, de exemplu pentru administraie, economie, proiectare asistat de calculator, grafic etc.

n 1945, John von Neumann a stabilit structura logic a calculatorului cu program memorat. Majoritatea calculatoarelor actuale respect aceast structur
1. Unitatea central de prelucrare (UCP): Execut prelucrarea datelor i controleaz funcionarea calculatorului. De multe ori se numete procesor. 2. Unitatea de memorie (memoria intern sau principal): Pstreaz datele i instruciunile. 3. Unitatea de intrare/ieire (I/E): Efectueaz transferul datelor ntre calculator i mediul exterior acestuia. 4. Interconexiunile: Permit comunicaia ntre UCP, memoria intern i unitatea de I/E.

Componentele principale ale UCP sunt urmtoarele:

Unitatea aritmetic i logic (UAL): Execut prelucrrile asupra datelor. Registrele: Reprezint o memorie intern pentru UCP. Unitatea de comand i control (UCC): Controleaz funcionarea UCP i deci a calculatorului. Interconexiunile din cadrul UCP: Asigur comunicaia dintre UAL, registre i UCC. Sunt realizate sub forma unei magistrale, numit magistral intern a UCP.

Ciclul de cautare Ciclul de executie

CICLUL DE CAUTARE AL INSTRUCTIUNILOR

Principalele dispozitive ale unitii de comand care vizeaz cutarea n memorie i decodificarea unei instruciuni (ciclul de cutare), sunt: a) contorul ordinal [program counter](CO), este un registru care conine adresa din memorie unde este stocat instruciunea de cutat; b) registrul instruciune (RI), primete instruciunea de executat; c) decodificatorul codului operaiei, care determin ce operaie trebuie s fie efectuat, dintre toate cele posibile; d) secvenatorul, care genereaz semnale de comand; e) ceasul intern, sau orologiul, care emite impulsuri electrice uniforme, sincroniznd astfel toate aciunile unitii centrale.

Circulaia informaiilor n timpul unui ciclu de cutare

[fetch cycle] Etapele ciclului de cutare (corespunznd numerelor ncercuite n figura) pot fi rezumate astfel: 1) transferul adresei noii instruciuni din CO ctre RA, registrul de adres al memoriei [memory adress register]; 2) un semnal de citire, generat de ctre unitatea de comand, provoac transferul instruciunii cutate n RC (registrul cuvnt), care funcioneaz ca un registru tampon pentru toate informaiile citite (sau scrise n) din memorie; 3) transferul instruciunii n RI (instruciune = cod operaie + adres operand); 4) n timp ce adresa operandului este trimis ctre RA, codul operaiei este transmis decodificatorului care determin tipul operaiei solicitate i-l transmite secveniatorului printr-un semnal pe linia de ieire corespunztoare; 5) CO este incrementat n vederea ciclului urmtor de cutare.

Ciclul de cutare este imediat urmat de ciclul de execuie, n timpul cruia operaia specificat
prin instruciune este efectuat de ctre unitatea de calcul. Un ciclu de execuie va cuprinde n mod normal urmtoarele etape: 1) secvenatorul ncepe s trimit semnale de comand ctre memorie pentru citirea operandului la adresa deja stocat n RA i realizeaz transferul ctre RC; 2) transferul coninutului din RC ctre UAL, mai precis ctre registrul acumulator, sau oricare alt registru destinat operaiei specificate. n anumite cazuri, de exemplu, memorarea unui rezultat, coninutul registrului acumulator se va transfera ctre RC, iar dac este vorba despre o instruciune de salt, cmpul de adres al instruciunii va trebui transferat n CO; 3) operaia este efectuat sub controlul secvenatorului. Atunci cnd ciclul de execuie este ncheiat, unitatea de comand trece imediat la ciclul de cutare urmtor, lund n considerare noua instruciune indicat prin adresa coninut n CO. Secvena exact a aciunilor coordonate de ctre secvenator va depinde de tipul operaiei; n general, n timpul unui ciclu de execuie, informaia va circula potrivit schemei urmtoare:

Unitatea de a comanda

Film Hardware

Secventator

Placa de baza a Calculatorului de tip PC

Structura a. Conectori (asigur interfaa ntre 2 medii) sloturi, socketuri, mufe, porturi - slot sloturi expansionale (PCI, PCI Express, ISA, VL (VESA Local-Bus), AGP, CNR, AMR); slot pentru procesoare (Slot A (AMD), Slot 1 (intel)) b. Magistrale colecie de fire prin care sunt trimise date de la o componenta la alta; magistrala este de doua tipuri : magistrala de adresa si magistrala de date (magistrala de date transfera datele concrete, pe cnd magistrala de adrese specifica locul unde se duc datele) c. Ceas - componenta hard care genereaz un numr de impulsuri ntr-o perioad de timp. Un impuls generat de ceas se numete tact. La un tact se efectueaz o operaie elementar. d. Zon tampon de memorie (cache) (L1, L2, L3) este un mecanism special de stocare cu viteza mare. e. Chipset - este componenta de comand i de control a plcii de baz. Prin el se instituie un sistem de ntreruperi. IRQ 0 este rezervat pentru. crash. - Southbridge chip-ul ce controleaz toate funciile de intrare/ieire ale computerului (USB, audio, port serial, BIOS-ul, ISA, canalele IDE) mai puin memoria, sloturile PCI si AGP-ul. - Northbridge chip sau chip-uri ce controleaz funciile plcii de baza; ea conecteaz procesorul cu memoria; northbridge-ul comunica prin FSB cu procesorul. f. BIOS (Basic Input Output System) - este o component hard de memorie, n care se gsete un modul program ce asigur o conexiune minimal cu supori de memorie extern. Acest program caut pe suporii de memorie extern sistemul de operare i dac-l gsete l lanseaz n execuie. La pornirea calc. se preia coninutul din BIOS i din CMOS n memoria extern ca un program care se pregtete a fi executat i se lanseaz n execuie. Acum este de tip Flash, adic poate fi rescris de ctre utilizator (upgrade in cazul unor noi versiuni de BIOS, corectarea greelilor precedente, suport pentru componente noi). g. CMOS (Complementary Metal Oxide Semiconductor) - este o component hard de memorie ntreinut de o baterie. n aceast memorie se pstreaz date personale despre caracterul de folosire a calculatorului: parola de intrare, configuraia de baz;

Chipset Intel 850

Placa ATX, un standard mai nou, pstreaz dimensiunile plcii mini-AT,versiunea 1.1. introdus de Intel n 1996. Dimensiunea 12 x 9.6 inci este impus pentru a putea tia 2 plci dintr-un panou brut imprimat de 18 x 24 inci. Au un altfel de conector de alimentare

Avantajele placilor de baza ATX

Conectorii pentru tastatura i mouse sunt plasai ntr-o carcas de metal i au formatul PS/2. Sloturile SIMM sunt aezate n aa fel nct plcile de extensie nu le deranjeaza i sunt mai uor accesibile. Sloturile pentru cablurile harddisk-urilor i floppy-urilor sunt mai apropiate de unitati. Porturile seriale i paralele se gasesc n partea din spate a PC-ului. Un nou tip de conector de alimentare pentru placa de baz, cu dou avantaje: conectoarele nu mai pot fi puse greit i exista o funcie nou prin care PCul se poate opri cu ajutorul software-ului. Soclul ZIF pentru CPU nu se mai afl n spatele plcilor de extensie, ci n dreapta lor. Locul din spatele plcilor de extensie nu conine componente nalte, care s mpiedice instalarea de plci lungi.

Pe unele motherboard-uri noi se afl chipset-uri n capsule BGA. Cipuri fr pini: la noua tehnologie BGA, conectoarele au forma unor sfere minuscule, amplasate sub circuitul integrat. Cipul este lipit pe board, existnd avantajul costului mic de productie.

Magistrala este o cale prin care pot circula datele n interiorul unui calculator.Aceast cale este utilizat pentru comunicaie i se stabilete ntre dou sau mai multe elemente ale calculatorului. Un PC are multe feluri de magistrale, ntre care se afla urmoarele: Magistrala procesorului Magistrala de adrese Magistrala memoriei Magistrala I/O 1) Magistrala I/O
Este numit i magistral de extensie i este magistrala principal a sistemului si cea pe care circul cele mal multe date. Magistrala I/O este o ,,autostrad" pentru cele mai multe date din sistem. Tot ce vine sau pleac de la orice dispozitiv, cum ar fi sistemul video, unitile de disc i imprimanta, cltoreste" pe aceast magistral. Cea mai ncrcat cale de intrare/ieire este spre si dinspre placa video.

2) Magistrala procesorului
Este calea de comunicaie ntre CPU (unitatea central de prelucrare) i cipurile cu care lucreaz direct. Aceast magistral este folosit pentru a transfera date ntre CPU i magistrala principal a sistemului sau ntre CPU i memoria cache extern. Deoarece scopul magistralei procesorului este transmiterea i primirea datelor de la CPU cu cea mai mare vitez posibil, aceast magistral lucreaz la o vitez mult mai mare dect orice alt magistral din sistem neexistnd strangulari. Magistrala este compusa din circuite electrice pentru date, pentru adrese i pentru comenzi.

3) Magistrala memoriei
Este utilizata la transferul informatiilor ntre CPU i memoria principala - memoria RAM a sistemului. Aceasta magistrala este o parte din magistrala procesorului sau, de cele mai multe ori, este implementata separat cu un set special de cipuri, care este responsabil cu transferul informatiilor intre magistrala procesorului i memorie. Sistemele lucreaza Ia viteze care depasesc posibilitile cipurilor DRAM standard. n astfel de sisteme este utilizat un set de cipuri (controllerul memoriei) care realizeaza interfata ntre magistrala rapida a procesorulul i memoria principala, mai lenta.

Acest set de cipuri este in general acelai cu setul de cipuri responsabil cu gestionarea magistralei I/O. Informatia care circula prin magistrala memoriei este transferata Ia o viteza mult mai mic dect viteza de transfer a informatiei pe magistrala procesorului. Soclurile cipurilor sau conectorii modulelor SIMM sunt conectati la magistrala memoriei Ia fel cum sunt legati conectorii de extensie Ia magistrala I/O.

4) Magistrala de adrese
Este n realitate, o parte a magistralei procesorului i a celei de memorie i este folosita pentru a indica adresa de memorie sau adresa de pe magistala sistemului care va fi utilizata n cadrul operaiei de transfer al datelor. Magistrala de adrese indic precis locul n care va avea loc urmatorul transfer: n memorie sau pe magistrala. Dimensiunea ei determin mrimea memoriei pe care CPU o poate adresa direct.

Cel mai important Iucru care se afla pe o placa de baza este setul de cipuri, care face toata munca, inclusiv pe cea de a furniza procesorului informatiile pe care acesta le solicita. Chipset-ul are grija sa trimita date spre placa grafica, procesor i bus-ul PCI, sa sincronizeze transferurile de la memorie la periferice, sa faca reimprospatarea memoriei i multe altele. Marea majoritate a chipset-urilor au doua componente, numite Northbridge i Southbridge. Northbridge-ul este cel mai important, deoarece el determina majoritatea caracteristicilor setului de cipuri. El se ocupa de controlul procesorului i al cache-ului Level 2, al memoriei RAM, de curgerea corecta a informatillor pe magistrale i de multe alte asemenea job-uri de importanta majora. Southbridge este componenta care se ocupa de partea de intrare/ieire. Ea are in grija interfetele spre tastatura, floppy, bus-urile EIDE I USB, porturile seriale i paralele. Practic, chipset-ul controleaza fiecare bit care trece spre procesor, memorie, harddisk, placa grafica etc. El este in centrul retelei de date care constituie un calculator. Tot setul de cipuri dicteaza i viteza procesorului i a bus-ului extern (Front Side Bus - FSB). Chipset-ul arbitreaza i bus-urile perifericelor, pe langa cele amintite pn acum mai ramnnd PCI, ISA i AGP. Astfel, in cazul unui transfer de date intre procesor i hard-disk, setul de cipuri blocheaza celelalte transferuri de pe magistrala PCI, de exemplu intre memorie i placa de retea. Funciile principale ale cipseturilor sunt: - controller de sistem - controller de periferice - controller de memorie.

Controllerul de sistem ndeplinete urmtoarele funcii: - contoare de timp i oscilatoare - controller de ntreruperi - controller DMA - gestionarea energiei Controllerul pentru dispozitive periferice Are urmtoarele funcii de baz: - interfaa cu magistrala - interfaa unitilor de dischete - interfaa cu HDD - controllerul de tastatur - controllerul pentru porturile I/O Controllerul de memorie Are rolul de a asigura adresarea memoriei RAM, remprosptarea memoriei, tratarea erorilor i lucrul cu memoria cache.

Este un set esential de rutine, scris n limbaj de asamblare, stocat ntr-un cip EEPROM de pe placa de baz, care se comport ca un intermediar ntre componentele hardware si sistemul de operare. Fr BIOS un computer este

nefunctional, sistemul de operare neavnd cum s comunice cu componentele hardware. n acest

moment exist trei mari productori de BIOS-uri, Phoenix Technologies, AWARD Software si AMI (American MegaTrends), fiecare oferind, pe lng optiunile standard, un set de optiuni aditionale, n functie de capabilittile chipset-ului plcii si de dotrile oferite de acesta. In BIOS se pot verifica o serie de parametrii la start, cum ar fi verificarea memoriei sau a unittii floppy care, dac se stie sigur c sunt bune, nu e necesar s fie verificate de fiecare dat la pornire, setri care se refer la optiunile de pornire si de verificare a unor componente, precum si activarea memoriei cache a procesorului, setrile referitoare la parametrii de functionare ai procesorului, memoriei, chipset-ului si ai altor componente de pe placa de baz.

Pornirea calculatorului folosind BIOS-ul

Calculatorul porneste automat aa numita rutina de boot in BIOS. Acest program asigura in primul rand functionarea corecta a PCului. Testul (POST-Power-On Sdf Test) verifica memoria de baza, CPU-ul, harddisk-ul si o serie de alte componente importante ale sistemulul. Dup ce BIOS-ul a imprit toate resursele disponibile, sistemul de operare poate prelua rezultatele. BIOS-ul preia de pe harddisk informatiile necesare din primele sectoare. Pentru harddisk-uri este vorba i despre datele de partitionare. De pe partitia boot-abil apare un alt mic program de boot, anume Bootstrap Loader. Acesta este un pic mai inteligent dect BIOS-ul: el cunoate structura de fiier a mediului de stocare, poate apela deci fiiere individuale. Acesta este utilizat pentru a citi i porni rutinele de start propriu-zise ale sistemului de operare in memoria de baz. Dac sistemul ruleaz, nu se poate spune totui c sarcina lui Basic InputOutput Systems ar fi luat sfarit. BIOS-ul este de fapt un mediator intre dou lumi: hardware i software. BIOS-ul poate comunica direct cu hardware-ul, permitand astfel sistemulul de operare (cruia i se adreseaz programele) accesarea hardware-ului. Prin faptul c BIOS-ul este stocat intr-o componenta hardware, poate fi eventual considerat chiar hardware (in limba englez exista un termen generic pentru asemenea cazuri Firmware), el cunoate in amnunt caracteristicile aparatelor. Acest lucru se refer in special la programele BIOS, care se gsesc pe plcile de extensie, de exemplu pe plci de retea sau SCSI. Se intrevd sarcini noi pentru minusculul cip ROM. Una dintre acestea este Instant-On i semnific pornirea rapida a calculatorulul in urma unei comenzi externe. Acest lucru este deosebit de util in momentul in care calculatorul are rolul de a receptiona faxuri automat. Ar fi pur i simplu risip de energie, dac el ar trebul s ruleze permanent, chiar i atunci cind nu este utilizat; pentru rutine Complicate de boot nu este timp in astfel de situatii. Cu ajutorul functiei Instant-On este ingheat pe harddisk starea sistemulul de operare in lucru, iar la nevoie, in dou secunde calculatorul este repus ,,pe linia de plutire". Aceast functie poate fi extins relativ simplu, pentru a porni, de exemplu, calculatorul apelnd la tastatur (Ca la Macintosh), in loc de butonul de alimentare, care de multe ori este plasat destul de incomod. Un BIOS modern ofer o serie intreag de posibilitti de configurare. Experimentind o modificare sau alta, se poate obtine un plus de performant. Exist ins i neansa de a destabiliza computerul prin setri greite, ceea ce duce la blocri periodice sau chiar la refuzul acestuia de a porni. Exist mai multe tehnologii concurente de a introduce un program BIOS in PC cu protectie la tergere. Metoda clasica este EPROM (Erasable Programmable Read Only Memory). Aceasta este o component de memorie, care este programati de ctre producator intr-un asa-numit Eprommer. Programul ramine stabil chiar i dupa deconectarea tuturor tensiunilor electrice. Daca insa acest cip este expus razelor ultraviolete, programul dispare, iar componenta de memorie poate respectiv trebuie reprogramat. EEPROM (Electrically Erasable Programmable Read Only Memory) poate fi ters nu cu raze ultraviolete, ci electric, chiar i montat fiind. Exista ins i varianta ROM (Read Only Memory) care este programat in timpul fabricrii cipului, fiind foarte rentabil. Cel mai mare concurent al EPROM-urilor este asa-numitul Flash-Memory. Aceasta forma de memorie poate fi programata i tears cu tensiunile obisnuite ale unui motherboard, fr tensiuni speciale de programare si tergere. Avantajul pentru utilizator este evident: o noua versiune de BIOS poate fi inregistrat simplu de ctre CPU, deci cu ajutorul unui simplu program al productorului. Nu mai este necesar demontarea componentelor EPROM, iar, in plus, scad i costurile.

BIOS componente
Standard CMOS Setup BIOS Features Setup (Advanced BIOS Features) Chipset Features Setup (Advanced Chipset Features) Power Management Setup PNP/PCI Configuration Integrated Peripherals Hardware Monitor Setup

Standard

Aici se regasesc optiunile referitoare la configurarea orei si a datei calculatorului, precum si cele referitoare la unitatile de stocare interne (harddisk-uri, unitati CDROM-uri, ZIP sau de banda, etc.) BIOS-urile moderne dispun tot in aceasta sectiune si de functiile de autodetectare a harddisk-urilor in timp ce versiunile mai vechi de BIOS aveau o sectiune speciala denumita IDE HDD Auto Detection. De regula o detectare automata a unitatilor de stocare este de ajuns, cu toate ca BIOS-ul permite si modificarea manuala a specificatiilor harddisk-urilor.

CMOS

Setup.

Chipset Features Setup (Advanced Chipset Features). Prin intermediul acestui modul se pot configura
optiuni strans legate de functionarea chipset-ului placii de baza. Dat fiind ca aceste optiuni difera de la un model de placa de baza la altul si chiar de la versiune de BIOS la alta, sa nu va asteptati ca toate optiunile pe care le veti vedea aici sa le intalniti si in BIOS-ul placii voastre de baza. Este posibil chiar ca BIOS-ul placii voastre de baza sa contina optiuni neprezentate aici.

Standard CMOS Setup.

Virus Warning (Anti-Virus Protection)
Optiuni: Enabled / Disabled / ChipAway Activarea acestei optiuni duce la aparitia unui mesaj de atentionare din partea BIOS-ului in momentul cand un program incearca sa scrie ceva in sectorul de boot sau in tabela de partitii a unui harddisk. De obicei acest comportament este asociat cu virusii de boot, de unde vine si denumirea acestei optiuni.

Quick Boot (Quick Power On Self Test)

Optiuni: Enabled / Disabled Daca este configurata ca "Enabled" permite micsorarea timpului in care un sistem booteaza prin scurtarea sau chiar sarirea anumitor teste facute la initializarea sistemului.

Try Other Boot Devices

Optiuni: Yes / No In cazul in care aceasta optiune este setata pe "Yes" si nu a fost gasit nici un sistem de operare pe prima unitate de stocare pe care se face cautarea, aceasta continua cu celelalte doua unitati. Daca optiunea este setata pe "No" atunci cautarea se va opri in momentul in care nu a fost gasit un sistem de operare pe prima unitate de stocare.

Boot Sequence.
Aceasta optiune configureaza ordinea unitatilor de stocare pe care BIOS-ul va cauta un sistem de operare valid.

S.M.A.R.T. for Hard Disks (HDD S.M.A.R.T. Capability)

Optiuni: Enabled / Disabled Aceasta optiune activeaza sau dezactiveaza suportul pentru tehnologia S.M.A.R.T. (Self Monitoring Analysis And Reporting) care permite detectarea erorilor care pot apare la harddisk-uri in timpul functionarii. Activarea sau dezactivarea acestei optiuni nu au nici un fel de efect asupra performantei harddisk-urilor. Este recomandat ca aceasta optiune sa fie configurata ca "Enabled" pentru a permite detectarea din timp a eventualelor erori.

Boot Up NumLock Status Optiuni: On / Off

In cazul in care aceasta optiune este setata pe "On" va fi activata functia Num Lock ceea ce va permite folosirea tastelor numerice din dreapta tastaturii pentru introducerea de cifre. In caz contrar, Num Lock va fi dezactivat in momentul bootarii ceea ce duce la posibilitatea folosirii tastelor numerice in modul cursor (pentru controlul cursorului).

Password Check (Security Setup)

Optiuni: Setup / System Aceasta optiune indica in ce moment este ceruta introducerea parolei setate in sectiunea "Password Setting". In cazul in care a fost aleasa setarea "Setup" parola este ceruta in momentul in care cineva incearca sa intre in BIOS, iar in cazul in care a fost aleasa setarea "System" parola este ceruta in momentul in care se initializeaza sistemul, inainte sa fie afisat altceva pe ecran.

Chipset Features Setup (Advanced Chipset Features).

Configure SDRAM Timing by:
Optiuni: User / SPD De aici se alege modul in care va fi configurata memoria SDRAM de pe placa de baza. In cazul in care doriti alte setari decat cele implicite ale chip-ului de memorie alegeti varianta "User". In cazul in care doriti ca memoria sa fie configurata conform setarilor acesteia din fabrica alegeti "SPD" (Serial Presence Detect). Valoarea recomandata pentru aceasta optiune este "SPD".

SDRAM Frequency
Optiuni: SPD / HCLK-33 / HCLK / HCLK+33 Cu ajutorul acestei optiuni se configureaza frecventa la care va functiona memoria sistemului. "SPD" inseamna ca va fi folosita frecventa pentru care a fost fabricat chip-ul (Atentie: nu toate memoriile dispun de chip-ul SPD). HCLK este prescurtarea de la "Host Clock" ceea ce reprezinta frecventa magistralei sistemului. Cu alte cuvinte, HCLK-33 inseamna o frecventa a memoriei mai mica cu 33MHz decat cea a magistralei sistemului, HCLK reprezinta chiar frecventa magistralei, in timp ce HCLK+33 reprezinta viteza magistralei + 33MHz. Valoarea recomandata este "SPD", insa in multe situatii se pot dovedi folositoare si celelalte variante.

SDRAM Latency (SDRAM CAS Latency Time)

Optiuni: 2 / 2.5 / 3 Aceasta optiune configureaza latenta memoriei, adica timpul (in tacturi de ceas) care trece din momentul in care memoria primeste o comanda de citire/scriere si momentul in care este executata comanda respectiva. Mai exact, performanta memoriei creste cu cat aceasta latenta este mai mica. Valoarea de 2.5 este specifica numai memoriilor DDR.

Read Around Write

Optiuni: Enabled / Disabled Activarea acestei optiuni permite procesorului sa execute comenzile de citire din memorie independent de cele de scriere. Astfel, in cazul in care o comanda de citire face referire catre o adresa de memorie al carei continut se afla in memoria cache urmand a fi scris in viitorul apropiat, citirea respectiva se va face din cache, crescand astfel eficienta subsistemului de memorie. In concluzie pentru o performanta superioara, este recomandata activarea acestei optiuni (Enabled).

DRAM Data Integrity Mode

Optiuni: ECC / Non-ECC Cu ajutorul acestei optiuni se configureaza modul de verificare a integritatii datelor din memorie. ECC este acronimul pentru Error Checking and Correction (verificarea si corectarea erorilor). Exista module speciale, de 72bit (fata de 64 biti pentru un modul normal) care incorporeaza 8 biti cu ajutorul carora se poate face verificare integritatii datelor stocate in memorie. Majoritatea serverelor folosesc acest tip de memorie pentru ca in acest mod se pot evita eventualele erori cauzate de chip-uri de memorie defecte. In concluzie, in cazul in care dispuneti de memorie ECC este recomandat sa activati aceasta optiune (Enabled).

MICROPROCESORUL
Fiecare tip de sistem de calcul posed un set de instruciuni de baz, care variaz de obicei ntre 50 i 250. La ora actual exist dou mari tendine n ceea ce privete setul de instruciuni de baz: a) Arhitecturile RISC [Reduced Instruction Set Computer] preconizeaz un numr mic de instruciuni elementare ntr un format fix, uor de realizat din punct de vedere material (hardware) i cu o execuie rapid, ceea ce implic un secvenator cablat i un compilator capabil s exploateze bine caracteristicile sistemului (de exemplu, utilizarea pe o scar larg a registrelor i limitarea acceselor la memoria central); b) Arhitecturile CISC [Complex Instruction Set Computer] sunt bazate pe un set bogat de instruciuni, de talie variabil, oferind astfel instruciuni compuse, ca de exemplu, calculul rdcinii ptrate sau nmulire n virgul mobil dubl precizie. n general aceste sisteme sunt prevzute cu secvenator multiprogramat. Instruciunile care pot face parte din setul de instruciuni de baz ale oricrui sistem de calcul pot fi clasate n ase grupe, astfel: a) transfer de date (Load, Move, Store, transfer de date ntre dou registre sau ntre memoria principal i un registru); b) operaii aritmetice (cele patru operaii n virgul fix sau mobil, n simpl sau multipl precizie); c) operaii logice (AND, OR, NOT, XOR etc.); d) control de secven (salturi condiionate i necondiionate, apel de subprograme etc.); e) intrri/ieiri (Read, Write, Print etc.); f) operaii diverse ( decalri, conversii de format, incrementri de registre etc.).

Structura
a. ALU (Arithmetic Logic Unit) este componenta hardware a Computerului (mai nou inclusa in procesor) ce realizeaz toate operaiile aritmetice si logice. b. Register (registre) este zona speciala de stocare la viteze mari din procesor; toate datele trebuiesc reprezentate in registre nainte de a fi procesate. c. FSB (front side bus) magistrala ce conecteaz procesorul de memoria fizica. d. Ceas viteza cu care procesorul executa instruciuni; vitezele sunt exprimate in megahertzi

n cazul arhitecturii single-core exist mai multe optimizri cu scopul de a creste viteza de executie a unui program si vizeaz, de obicei, paralelismul la nivel de instructiune , ce presupune executarea simultan a ct mai multor instructiuni. Acest lucru este posibil atta timp ct o instructiune nu depinde de rezultatul alteia ce se doreste executat n paralel. n cazul arhitecturii multi-core se urmreste optimizarea paralelismului la nivel de thread . Un thread este un fir de executie al unui program, program care poate avea mai multe fire de executie, fiecare cu setul su de instructiuni ce pot fi si ele rulate n paralel. Viteza unei arhitecturi multi-core depinde de modul n care sunt scrise programele si de compilatorul care furnizeaz date procesorului. Intel core duo procesor pentru desktop

ARHITECTURA PROCESORULUI DIN FAMILIA P6

Subsistemul de memorie: magistrala sistem, memoria cache L2, unitatea de interfa cu magistrala, memoria cache L1 de instruciuni, memoria cache L1 de date, unitatea de interfa cu memoria i bufferul de reordonare al memoriei. Unitatea de extragere i decodificare: unitatea de extragere a instruciunilor, bufferul pentru destinaia salturilor (BTB Branch Target Buffer), decodificatorul de instruciuni, secveniatorul microcodului i tabela de pseudonime a registrelor (Register Alias Table). Rezervorul de instruciuni: bufferul de reordonare. Unitatea de expediere i execuie: staia de rezervare, dou uniti de calcul pentru numere ntregi, dou uniti de calcul n virgul mobil i dou uniti de generare a adreselor. Unitatea de retragere a instruciunilor: unitatea de retragere i setul de registre al arhitecturii Intel.

a)

b)

c)

d)

e)

registrele sunt elementele de memorie situate n unitatea central de prelucrare (CPU) i sunt caracterizate printr-o mare vitez, servind n principal stocrii operanzilor i a rezultatelor intermediare. memoria cache sau antememoria este o memorie rapid, de capacitate redus (n raport cu memoria central) utilizat ca memorie intermediar ntre CPU i memoria central. Aceast memorie permite minimizarea numrului de accese la memoria central, realiznd astfel ctig considerabil de timp. memoria interna (RAM=random acces memory si ROM=read only memory). Memoria RAM este acea memorie care se terge la nchiderea sistemului de calcul. Ea poate fi de mai multe feluri: FPM-RAM (fast page mode), EDO-RAM (extended data output), SD-RAM (syncronous dynamic), RD-RAM, DD-RAM si altele. Un important mod de a le deosebi este prin viteza lor de a accesa datele. Fata de RAM, ROM este memoria care poate fi doar citita nu si alterata, si nu poate fi tearsa.este organul principal de aranjare a informaiilor utilizate de ctre CPU. Pentru execuia unui program el trebuie s fie ncrcat (instruciuni + date) n memoria central. Aceasta este o memorie pe semiconductoare al crei timp de acces este mult mai mare dect cel al registrelor sau memoriei cache. memoria de sprijin servete drept memorie intermediar ntre memoria central i memoriile auxiliare. Memoria de sprijin este prezent n sistemele de calcul cele mai evoluate i permite creterea vitezei de schimb a informaiilor ntre cele dou nivele. memoria externa (memorii auxiliare), sunt memorii periferice de mare capacitate i cost relativ sczut. Ele servesc ca dispozitive de stocare permanent i utilizeaz pentru aceasta suporturi magnetice (discuri, cartue, benzi) i suporturi optice (discuri optice) spre deosebire de nivelele mai apropiate de CPU care fac apel la tehnologia semiconductoarelor.

CARACTERISTICILE MEMORIEI
a) Adresa este valoarea numeric desemnnd un element fizic de memorie (de exemplu adresa unui cuvnt n memoria central). b) Capacitatea unei memorii corespunde numrului de instruciuni pe care le poate conine i se poate exprima n funcie de numrul de bii, octei sau cuvinte. c) Timpul de acces este timpul n care se realizeaz o operaie de acces (citire sau scriere). d) Ciclul de memorie este timpul minimal ntre dou accese succesive la memorie. Acesta este mai lung dect timpul de acces deoarece cuprinde i anumite operaii de ntreinere, sincronizare, stabilizare de semnale n circuite etc. e) Debitul este numrul de informaii citite sau scrise pe secund. f) Volatilitatea caracterizeaz permanena informaiilor ntr-o memorie. O memorie volatil i pierde coninutul la producerea unei ntreruperi de curent, deci are nevoie de o alimentare constant cu energie electric pentru a-i conserva informaiile. Memoria central pe semiconductoare este volatil spre deosebire de memoriile magnetice auxiliare.

SRAM,

acest tip de memorie utilizeaza in structura celulei de memorie 4 tranzistori si 2 rezistente. Schimbarea starii intre 0 si 1 se realizeaza prin comutarea starii tranzistorilor. La citirea unei celule de memorie informatia nu se pierde. Datorita utilizarii matricei de tranzistori, comutarea intre cele doua stari este foarte rapida.

DRAM are ca principiu constructiv celula de memorie formata dintrMemoria RAM un tranzistor si un condensator de capacitate mica. Schimbarea starii se face prin incarcarea/descarcarea condensatorului. La fiecare citire a celulei, condensatorul se descarca. Aceasta metoda de citire a memoriei este denumita "citire distructiva". Din aceasta cauza celula de memorie trebuie sa fie reincarcata dupa fiecare citire.

Deosebiri SRAM/DRAM

Principalul avantaj al memoriei dinamice (DRAM) este pretul foarte redus pentru obtinerea unei celule. De altfel, acesta este si singurul plus pe care aceasta memorie il are in comparatie cu SRAM. In schimb performantele sint cu mult in urma memoriei statice (SRAM). Datorita modului prin care se comuta intre starile 0 si 1 si a modului in care se executa citirea celulei de memorie, SRAM nu are nevoie de rescriere a datelor dupa ce acestea au fost citite si nici de reimprospatarea celulei de memorie. Atfel ca timpii de acces sint mult mai mici iar viteza la care acest tip de memorie lucreaza depaste cu mult performantele memoriei dinamice. Datorita pretului de cost mare pentru obtinerea unei celule SRAM, acest tip de memorie este utilizat numai pentru fabricarea memoriei cache ce se implementeaza in placile de baza sub denumirea de cache level 2 (L2) ori pentru memoria cache level 1 (L1) ce este integrata in structura procesoarelor. Memoria cache L1 functioneaza la aceasi frecventa cu cea a procesorului in timp ce pentru memoria cache L2 frecventa de lucru este jumatate fata de frecventa procesorului. Memoria cache a fost introdusa ca un artificiu tehnologic, care trebuie sa suplineasca diferenta de frecventa dintre procesor si memorie.

Memoria RAM

("Random Access Memory" - memorie cu acces aleator) este memoria rapid folosit de componentele calculatorului pentru stocarea temporara de date. Datele snt scrise, sterse i iarasi scrise rezultind un ciclu de scriere-stergere determinat de necesitatile programelor care ruleaza ntr-un anumit moment. Memoria RAM reprezint memoria volatila a calculatorului pentru c datele stocate de ea snt pierdute n momentul intreruperii alimentarii cu curent electric. Acest lucru nu este un dezavantaj pentru c funcia memoriei RAM este aceea de a stoca datele care snt necesare funcionarii calculatorului ntrun anumit moment i nu aceea de a stoca date pe perioade lungi de timp. Memoria RAM folosit n prezent cel mai mult este cea de tip DDR SDRAM ("double data rate SDRAM"), care poate fi instalata att pe PB pentru procesoare INTEL ct i pe PB pentru procesoare AMD. Ea este de mai multe tipuri n funcie de viteza de transfer a datelor ntre magistrala principal i cipurile de memorie. Astfel, exist de exemplu module de memorie PC 1600 (contin cipuri DDR200), PC 2100 (DDR266), PC 2700 (DDR333) i PC 3200 (DDR400), unde numarul de dup DDR indica frecvena la care funcioneaz cipurile de memorie, iar numarul care intra n componenta numelui modulelor indica latimea de banda ("bandwidth") n MHz. O plac de baz suporta de obicei toate tipurile de memorie DDR dar este recomandat s cumprm memorie ct mai rapid, pentru c sistemul s funcioneze la performana maxima. Alte prescurtari folosite pentru desemnarea modulelor de memorie de tip "double data rate SDRAM" snt DDRAM sau DDR. Incepind cu anul 2004 au fost introduse pe piata si module de memorie conforme cu standardul DDR2 SDRAM. Acesta are citeva avantaje fata de vechiul standard, printre care cele mai notabile sint latimea de banda crescuta (ceea ce ii permite sa transfere mai multe date pe unitatea de timp) si un consum mai redus de energie electrica (ceea ce are ca efect secundar si o temperatura mai scazuta). Totusi noul standard are un mare dezavantaj si anume faptul ca modulele de memorie DDR2 au o latenta sensibil crescuta fata de cele mai performante module de tip DDR (DDR400). Modulele de memorie DDR2 sint denumite dupa frecventa cipurilor de memorie, si anume DDR2-400, DDR2-533, etc. Ele sint recomandate pentru sistemele bazate pe procesoarele Pentium 4, bineinteles daca avem o PB cu cipset modern (de ex. i915, i925, etc.) care este compatibil cu acest tip de memorie. Modulele de memorie DDR2 sint asemanatoare ca forma si structura cu cele DDR dar din punct de vedere al functionalitatii ele sint incompatibile cu sloturile DDR de pe placa de baza. Ca urmare, pentru a le putea folosi trebuie sa avem o PB cu sloturi speciale pentru modulele DDR2. Unele PB au atit sloturi DDR cit si DDR2, dar trebuie sa ne hotarim care tip de memorie il vom folosi pentru ca nu este posibil sa folosim module de ambele tipuri. Un alt tip de memorie prezenta n calculatoarele moderne este cea de tip RDRAM (memorie Rambus) care este mai rapid dect cea DDR ns este i de aproape dou ori mai scump. Acest tip de memorie poate fi instalat doar pe PB pentru procesoarele INTEL construite special pentru a funciona cu acest tip de memorie. Memoria RDRAM este din ce in ce mai putin folosita.

Test comparativ DDRII vs DDR

MEMORIA CACHE
Cea mai cunoscut tehnic de accelerare a vitezei sistemului este utilizarea cache-ului. Aceast tehnic interpune ntre procesor i memoria principal un bloc de memorie rapid, de regul SRAM de mare vitez. Un circuit special, controllerul cachealimenteaz continuu memoria cache cu instruciunile i datele cel mai probabil s fie utilizate de procesor n continuare.
Dac datele cutate nu se afl in memoria cache sunt obinute din memoria RAM obinuit, la viteza de lucru a acesteia i avem o ratare a cacheului (cache miss). Memoriile cache difer prin patru aspecte principale: - dimensiune, cu ct este mai mare crete posibilitatea existenei datelor accesate de procesor imediat - modul de organizare logic, depinde de modul de organizare i adresare a memoriei, exist trei opiuni: mapare direct, complet asociativ i asociativ pe seturi. - modul de localizare, interne sau externe procesoarelor. Cel intern se numete primar L1, are maxim 64 K iar cel extern secundar L2 sau L3 i are 512 2 MB. - modul de operare, pentru reducerea strilor de ateptarese utilizeaz operarea n rafale. Sunt dou tipuri de memorii cache: SRAM sincrone cu operare n rafale (syncronous burst SRAM) i SRAM cu canal i operare n rafale (pipelined burst SRAM).

MEMORIA CACHE
Memoriile rapide sunt realizabile din punct de vedere tehnologic, dar costul lor este ridicat. Sunt cunoscute ns tehnici pentru combinarea unei memorii rapide de dimensiuni mici cu o memorie mai lent de dimensiuni mai mari, pentru a se obine aproximativ viteza memoriei rapide i capacitatea mare a memoriei lente, la un pre moderat. Memoria rapid de dimensiune mic se numete memorie cache (din limba francez: cacher - a ascunde).

Principiul memoriei cache este ilustrat n figura Exist o memorie principal de dimensiuni relativ mari, dar mai lent, i o memorie cache mai redus, dar mai rapid. Memoria cache conine o copie a unor pri din memoria principal. Atunci cnd UCP ncearc citirea unui cuvnt din memorie, se testeaz dac respectivul cuvnt se afl n memoria cache. n caz afirmativ, cuvntul este furnizat unitii centrale. n caz contrar, se ncarc n memoria cache un bloc al memoriei principale, constnd dintr-un numr fix de cuvinte, iar apoi cuvntul este returnat unitii centrale.

Dispozitive de Stocare a Informatiilor

FLOPPY DISK

HARD DISK

COMPACT DISK, DVD

MEMORII: FLASH SD,RD, PENCIL DRIVE USB

Hard disk-ul este singura componenta a calculatorului modern care contine parte mecanica, eseniala pentru funcionarea sa. Din aceasta cauza, ea este si cea mai nceata in comparaie cu restul componentelor PC-ului (desigur, excludem floppy-ul si unitatea CD-ROM, care nu se folosesc continuu). In interiorul cutiei unui hard disk se gsesc unul sau mai multe discuri (platane) de aluminiu, un motor si un sistem de magnei si electromagnei, toate controlate de un mic procesor, si nchise aproape ermetic intr-un mediu cu o puritate foarte mare. Hard disk-urile IDE moderne au evoluat din discurile care dotau primele IBM PC XT.

Piste

Blocuri de 512 byti plus bitii de control

Discul se roteste injurul unui ax

Pe piste se gasesc mii de biti

Blocul 0 pista 0 Blocul 0 pista1

Blocul 1 pista 0 Blocul 1 pista1

Capetele sunt actionate de un motor pas cu pas

Platanele se rotesc in jurul unui ax central

Noile hardiskuri SSD

SSD sau Solid State Drive este un dispozitiv de stocare a datelor care utilizeaza o memorie de tip stare solida. Un SSD emuleaza un HDD, astfel reusind sa il inlocuieasca in orice aplicatie. Daca tipul de memorie folosit este SRAM sau DRAM in locul memoriei flash, SSD este adesea numit unitate RAM. Utilizarea normala a termenului stare solida se refera la utilizarea unui semiconductor in loc de tuburi de electroini, dar in acest context este adoptat pentru a diferentia electronica in stare solida de dispozitivele electromecanice. Fara componente in miscare, o unitate in stare solida este de obicei mai robusta, eliminand efectiv riscul de defectare a sistemului mecanic, nu emite zgomot si de obicei beneficiaza de timp de cautare scazut si de latenta mica. Aceste avantaje sunt obtinute prin eliminarea intarzierilor mecanice din cazul hard-diskurilor. O unitate SSD este de obicei compusa din o memorie non-volatila tip NAND sau dintr-o memorie volatila tip DRAM. Cei mai multi producatori de SSD utilizeaza memoria flash non-volatila pentru a crea alternative mai rezistente si mai compacte la hard-diskuri. Aceste memorii flash nu necesita baterii, permitand astfel producatorilor sa le realizeze in mai multe forme fizice (1.8 inch, 2.5 inch sau 3.5 inch). In plus, memoria non-voatila permite stocarea de informatii chiar si in timpul unor eventuale scaderi de tensiune, securizand datele. Unitatile SSD bazate pe memorie volatila tip DRAM sunt caracterizate prin timp de acces foarte bun, mai putin de 0.01 milisecunde si se folosesc in mod principal pentru a accelera aplicatiile care de obicei ar fi incetinite de latenta unitatilor hard-disk. Unitatile bazate pe DRAM de obicei incorporeaza o baterie interna si un sistem de backup disk pentru a asigura siguranta datelor stocate. SSD-ul este de obicei folositor pe un computer care a atins maximul capacitatii RAM. De exemplu, un computer bazat pe arhitectura x86-32 bit poate fi extins din punct de vedere al capacitatii RAM peste 4 GB doar utilizand o unitate SSD pentru SWAP sau pentru paging file, sporind astfel considerabil viteza.

Comparatie intre SSD si HDD

Dispozitive de stocare optice

Unitatile optice snt nite dispozitive care folosesc medii de stocare optice pentru citirea i scrierea datelor. Stocarea optica este metoda prin care datele snt inscriptionate pe un mediu special cu ajutorul unei raze laser. Citirea datelor de pe un mediu optic se realizeaza tot cu ajutorul unei raze laser n funcie de caracteristicile lor tehnice i de capacitatea de stocare mediile optice se impart n dou categorii i anume CD ("Compact Disc") i DVD ("Digital Versatile Disc"). att CD-urile ct i DVD-urile se prezinta ca nite discuri din plastic (cu diametrul de 12 cm) pe a caror suprafaa datele snt inscriptionate sub forma de adincituri (gropite - "pits") microsopice de-a lungul unei piste care se desfasoara n spirala. Mediile optice se impart n dou categorii dup modul de inscriptionare a datelor i anume: medii produse prin matritare (inscriptionare prin presarea unei matrite) i medii produse prin ardere (inscriptionare cu raza laser). Matritarea este o metoda industriala ce necesita echipamente speciale i ca urmare este folosit n cazul producerii unor cantitati mari de discuri (de ex. pentru discurile originale cu jocuri, muzica, etc.). Arderea este o metoda accesibila oricui i este folosit n special pentru producerea de discuri n cantitati limitate (n general pentru utilizare personala). Un CD obisnuit are diametrul de 12 cm, un orificiu central de 1,5 cm, o grosime de 1,2 mm si o greutate de 14 g. si este inscriptionat doar pe o fata, din ratiuni economice. Discul este format din mai multe straturi: un strat protector de lac, un strat de aluminiu si un strat din material sintetic transparent. Pe policarbonatul presat se afla niste adincituri minuscule, de numai citiva microni, numite pit. Aceste neregularitati alcatuiesc o spirala cu lungimea de 5,37 km. Spirala porneste din interior si se desfasoara spre exterior. Preluarea informatiei se face cu ajutorul unei raze de lumina. pentru a sesiza transformarile de pe suprafata, o mica dioda laser emite o raza de frecventa joasa pe baza de arsenura de galiu. Pe CD este pulverizat un strat subtire de aluminiu. Daca raza laser este emisa pe partea neteda a stratului de aluminiu numita land", ea va fi reflectata ca de o oglinda si se intoarce pe drumul pe care a venit. O mica prisma dirijeaza lumina la o fotodioda, care absoarbe energia si o transforma in impulsuri electrice.In schimb, daca raza este emisa pe o adancitura, adica pe un "pit" situatia este alta. Adancitura reflecta raza laser intr-o alta directie, astfel ca lumina nu mai ajunge la fotodioda.Fotocelula care receptioneaza raza laser recunoaste cel mai bine trecerea de la lumina la intuneric. De aceea purtatorul de informatie nu este starea, ci schimbarea dintre stari, de la aprins la stins. Insiruirea de land-uri si pit-uri este intepretata de mecanismul de citire sub forma de siruri de 0 si 1, care reprezinta informatia sub forma binara.

CD-uri

DVD-uri

 Mecanismul de citire al discului: Const din motorul care rotete discul i fasciculul laser care citete informaiile de pe disc. Pentru citire se utilizeaz un fascicul laser cu lumin roie, spre deosebire de fasciculul n infrarou al unitilor CD. Procesorul de semnal DVD-DSP: Este un circuit care translateaz impulsurile laser n semnale electrice. Decodorul digital audio/video: Acest circuit complex decodific datele comprimate de pe disc, care sunt convertite n semnale video cu calitate de studio i semnale audio cu calitate CD, acestea fiind transmise la aparatul TV i la sistemul stereo. Microcontrolerul: Acest dispozitiv controleaz funcionarea unitii, translatnd comenzile utilizatorului de la telecomand sau panoul frontal n comenzi pentru decodorul audio/video i mecanismul de citire al discului. Microcontrolerul realizeaz de asemenea apelul distribuitorului pentru coduri de acces i controlul decriptrii.

Decodificator digital audio video

Microcontrolerul

Discurile DVD ofer o capacitate iniial de 4,7 GB de informaii digitale nregistrate pe un disc cu acelai diametru (12 cm) cu cel al unui disc CD-ROM, cu un singur strat i o singur fa. Grosimea acestor discuri este de 0,6 mm. Utiliznd compresia MPEG-2, aceast capacitate este suficient pentru nregistrarea a 135 minute de imagini video i de sunet, ceea ce este suficient pentru un film complet, incluznd trei canale de sunet de calitate CD i patru canale pentru subtitluri. Aceast capacitate nu este o coinciden, ci este rezultatul faptului c apariia discurilor DVD a fost influenat de industria de film, care a prevzut avantajele unui suport mai ieftin i mai durabil dect banda video. Discurile DVD pot avea dou straturi, capacitatea fiind n acest caz de 8,8 GB, i dou fee, capacitatea total ajungnd astfel la aproximativ 17,6 GB. Aceast capacitate este de 27 de ori mai mare fa de cea a unui disc CD-ROM. Prin mbuntirea laserelor, capacitatea va putea fi mrit de cteva ori n viitor. Ca i n cazul discurilor CD-ROM, datele sunt nregistrate pe o spiral prin caviti microscopice, discurile fiind citite utiliznd o raz laser. Capacitatea mrit este obinut prin reducerea dimensiunii cavitilor i reducerea distanei ntre pistele spiralei, ca i prin nregistrarea datelor pe un numr de pn la patru straturi, cte dou pe fiecare fa a discului. Pentru citirea discurilor DVD, sunt necesare lasere care produc raze cu o lungime de und mai mic, avnd mecanisme de focalizare mai precise. Focalizarea mai precis este de fapt cea care permite nregistrarea datelor pe dou straturi. Pentru citirea celui de-al doilea strat, se realizeaz focalizarea fasciculului n adncimea discului, unde se afl acest strat.

CRT Monitoarele cu tub catodic (Cathode Ray Tube - CRT) au drept componenta principal un tub de sticla (vidat de aer) de forma piramidala, unde baza piramidei este reprezentata de ecranul monitorului. n virful "piramidei" (la interior) se afla un dispozitiv numit tun de electroni care emite permanent un fascicul de electroni. Acest fascicul este dirijat i focalizat de un dispozitiv special i el ajunge n final ntr-o portiune a suprafatei interne a bazei "piramidei" interactionind cu un strat de fosfor care va emite lumina. Cu ajutorul acestei lumini (care poate avea diferite intensitati) se formeaza imaginea pe care o vedem noi pe ecran. Fasciculul de electroni trebuie s se miste n permanenta pe suprafaa de fosfor pentru c ecranul s i pastreze luminozitatea. Din aceast cauza se spune c fasciculul de electroni baleiaz ("mtur") ecranul i n consecinta imaginea de pe ecran se "remprospteaza" periodic. LCD Monitoarele cu afisaj prin cristale lichide (Liquid Crystal Display - LCD) folosesc interactiunea dintre curentul electric i moleculele de cristale lichide pentru a produce imaginea. Aceste monitoare au ns dezavantajul c uneori reimprospatarea imaginii are o latenta sesizabila i de aceea nu snt recomandate de obicei pentru jocurile pe calculator. Monitoarele LCD au cteva avantaje fa de cele CRT i anume : calitatea imaginii este mult mai bun dect cea furnizata de monitoarele CRT, snt extrem de subtiri (plate) fiind ideale pentru birourile companiilor i au un consum de energie extrem de redus (ca urmare nici nu degaja caldura). Ele au ns i dezavantaje cum este faptul c imaginea nu mai este vizibila dac ne deplasam n lateral cu un anumit unghi fa de centrul ecranului. De asemenea monitoarele LCD snt mai fragile dect monitoarele CRT. Marele lor dezavantaj este ns preul, ele fiind de obicei de cel puin dou ori mai scumpe dect monitoarele CRT.

Prezentare imprimante

Imprimantele matriciale (prin puncte): caracterele sunt

compuse pornind de la punctele unei grile (matrice) de 7 9 sau 9 13, potrivit calitii de imprimare alese;

Imprimantele fr impact, unde calitatea de imprimare este dat

de densitatea punctelor imprimate, care se exprim n dpi [dots per inch]:

Imprimante termice: se aseamn cu imprimantele matriciale dar

n locul lovirii unei benzi, se realizeaz nclzirea unei suprafee de hrtie special, sensibil la cldur. Funcionarea este silenioas, iar n ceea ce privete imprimarea termic color, sunt cunoscute dou tehnologii: transfer termic i sublimare termic, ambele utiliznd un rulou de celofan acoperit de o cerneal n stare solid, compus dintr-o succesiune de regiuni de culoare galben, cyan, magenta;

Imprimante cu jet de cerneal: sunt silenioase i au viteza de

imprimare comparabil cu cea a imprimantelor termice, putnd imprima orice simbol sau grafism. Principiul de funcionare const n crearea unui fascicol de picturi de cerneal dirijate asupra hrtiei cu o mare precizie. Calitatea de imprimare este foarte bun, rezoluia variaz ntre 200 dpi i 1200 dpi;

Imprimante laser: utilizeaz metode i procedee electrostatice. Se

formeaz o imagine electrostatic pe un tambur fotoconductor, tamburul trece prin faa staiei de dezvoltare unde cerneala ncrcat electric este atras numai de punctele precedent ncrcate. Imaginea este transferat pe hrtie prin frecarea acesteia pe tambur. Aceast tehnic nu necesit hrtie de calitate superioar, rezoluia variaz ntre 300 i 2000 dpi (standard 600 dpi).

Playere MP3

Echipamente Sunet: placa audio, boxe, casca si microfon

Echipamente wireless: adaptor, camera video, antena

Echipamente video: placa video, camera digitala, camera WEB

AGENDA ELECTRONICA SCANER

COOLER FAX MODEM ECHIPAMENTE DE RETEA: PLACA DE RETEA, HUB, SWITCH

Senzorul unui mouse optic realizeaz continuu o serie de "poze" ale suprafetei deasupra creia se misc mouse-ul. Prin compararea acestor poze, mini-procesorul din mouse calculeaz coordonatele. Evident, pentru ca msurtorile respective s fie precise, imaginile captate trebuie s fie foarte bune. Primul pas este iluminarea suprafetei. Pn de curnd erau folosite LED-uri de culoare rosie. Suprafata reflect lumina, care este focalizat de o lentil nainte de a ajunge la senzor. O inovatie relativ recent a fost introdus de Logitech, care a nlocuit traditonalul LED cu un mic laser, care creeaz un fascicul mult mai concentrat. Lumina produs de acest laser este mai stabil, producnd imagini mult mai detaliate.

Sistemul optic cu LED

Sistemul optic cu laser

Senzorul preia lumina reflectat de suprafat si focalizat de lentil pe care o converteste n semnal digital, dup care trimite semnalul digital la convertor, care calculeaz coordonatele pe axele X/Y si le trimite ctre computer. Aceste coordonate sunt prelucrate de computer, in final acestea regsindu-se n pozitia cursorului pe ecran.

Termenul Bluetooth se refer la o asa-numit open specification pentru o tehnologie de comunicatie fr fir, pe distante scurte, utilizabil oriunde n lume, prin intermediul creia se pot transmite voce si date. Open specification inseamna tehnologie a carei specificatie este disponibila tuturor, larg rspndit si acceptat, fabricantii avnd dreptul de autor asupra produselor lor la baza crora st aceast specificatie. Aceast tehnologie este special proiectat pentru comunicatii pe distante scurte (nominal 10 m), ceea ce are ca rezultat un consum foarte redus de putere, fcndo astfel potrivit pentru a fi utilizat de ctre dispozitive mici, portabile, care sunt alimentate de obicei cu baterii.

Procesor Notebook-urile ar putea in curand sa ajunga in top la capitolul de viteza a procesorului. Intel a facut un pas major in directia procesoarelor pentru notebook-uri atunci cand au introdus Mobile Pentium 4 Processor-M. AMD detine deasemenea o linie de procesoare pentru notebook-uri de inalta performanta, cum ar fi: Procesorul Mobile Athlon XP Memoria RAM Multe notebook-uri folosesc memoriile SDRAM (Synchronous Dynamic Random Access Memory), denumire ce vine de la sincronizarea cu bus-ul procesorului. Unele notebook-uri de generatie noua au inceput sa foloseasca DDR-SDRAM (Double Data Rate-SDRAM), care dubleaza efectiv viteza memoriilor standard SDRAM. DDR-SDRAM consuma deasemenea mai putina energie decat alte tipuri de memorie, facandu-le o alegere perfecta pentru orice utilizator. Unitati Hard Disk La fel ca si RAM-ul, nu puteti avea niciodata prea mult spatiu de stocare. HDD-urile (Hard Disk Drive) de pe laptop-uri sunt mai greu si mai scump de schimbat; rar utilizatorii se implica in schimbarea lor. Este important sa achizitionati un Hard cat de mare posibil, in special daca folositi notebook-ul pentru alte aplicatii decat pentru procesare de text sau pentru e-mail. Imaginea Notebook-urile folosesc ecrane plate LCD (ecran cu cristale lichide) pentru a afisa informatia in timp ce majoritatea calculatoarelor de birou folosesc monitoare cu tub catodic(CRT). Ecranele LCD ale notebook-urilor folosesc tehnologia cu matrice activa (denumita si Thin Film Transistor, sau TFT), ceea ce ofera imagini mai luminoase, mai colorate si confera o rata de refresh mai mare. Unitati de Disc Multe notebookuri folosesc in zilele noastre unitati combo CD-RW/DVD, oferind utilizatorilor mai multe optiuni. Comunicatii Comunicatiile sunt un motiv major pentru care oamenii folosesc notebook-urile. Majoritatea laptop-urilor includ acum modem 56K. Bluetooth sau wireless Durata de viata a bateriei Durata de viata a bateriei este un considerent major la cumpararea unui laptop. In mod normal va puteti astepta la 2 sau mai multe ore de folosire, dar aceasta depinde de multitudinea de caracteristici ale componentelor hardware, de setari, configuratii si de modul de folosire. Specificatiile producatorilor asupra bateriei sunt date in conditii ideale. In realitate insa durata bateriei este mai scurta. Notebook-urile pot fi dotate cu unul dintre urmatoarele tipuri de baterii: Li-Ion(Litiu Ion) sau Ni-MH (nichel metal hibrid). Bateriile Li-Ion ofera timpi de utilizare mai mari si sunt mai usoare.

SURSA DE ALIMENTARE I CARCASA UNITII CENTRALE

Calculatoarele PC au nevoie de o alimentare nentrerupt cu curent continuu,la tensiuni joase, controlat riguros i de diferite valori. calculatoarele portabile sunt alimentate prin baterii iar cele de tip desktop prin surse de alimentare perfecionate.Sursa de alimentare este dispozitivul intermediar ce transform curentulalternativ n C.C., ntr-o form ct mai pur apropiat de C.C. din baterii. Principalulscop este de stabilizarea tensiunii la o valoare ct mai apropiat de valoarea ideal utilizat n PC.

TIPURI DE CARCASE

FILM

Sisteme de operare
Sistemul de operare,
detine controlul asupra resurselor calculatorului si intervine atunci cand apar situatii nedorite sau neprevazute. Ca o prima consecinta, desi reprezinta o componenta software, sistemul de operare este strans legat de hardware, deoarece se ocupa in principal de gestiunea acestuia. Pentru programatorul de aplicatii, sistemul de operare este in principal un furnizor de servicii la care poate apela pentru rezolvarea problemelor intalnite. Practic, sistemul de operare pune la dispozitia aplicatiilor un set de functii predefinite, care fie sunt dificil de scris si de aceea nu este eficient sa fie implementate de fiecare program in parte, fie pur si simplu nu pot fi lasate in seama aplicatiilor din motive de siguranta in functionare a sistemului in ansamblul sau. Aplicatiile pot folosi aceste servicii, conformandu-se regulilor impuse de sistemul de operare. Putem clasifica sistemele de operare dupa mai multe criterii. Primul dintre acestea este dupa numarul de programe care pot rula simultan, sistemele de operare pot fi: single-tasking (mono tasking)- permit rularea unui singur program la un moment dat; singurul sistem din aceasta clasa care mai este folosit astazi (dar din ce in ce mai putin) este DOS multitasking permit rularea mai multor programe simultan, Unix, Windows 9x/NT, OS/2 etc. O alta clasificare se refera la numarul de utilizatori care pot lucra simultan pe un calculator: sisteme monoutilizator (single-user) sisteme multiutilizator (multiuser) In mod evident, un sistem multiuser este multitasking. Cele mai cunoscute sisteme de operare multiuser sunt cele din familia Unix, in timp ce sistemele Windows nu au aceasta facilitate. Sistemele Windows NT, Windows Server permit acest lucru. Un alt tip de sistem multitasking este Linux. Trebuie retinut ca a da posibilitatea mai multor utilizatori sa lucreze simultan pe acelasi calculator nu este atat o problema de hardware, cat mai ales una specifica sistemului de operare.

Datorita multitudinii si diversitatii sarcinilor pe care le are de indeplinit, sistemul de operare nu poate fi conceput sub forma unui program unitar. Practic, sistemul de operare consta dintr-o multime de secvente de program, fiecare indeplinind o anumita sarcina.

SISTEME DE OPERARE

-Supervizorul (nucleul), care lanseaza, opreste sau suspenda aplicatiile, bazandu-se in functionarea sa pe celelalte module; -Planificatorul (gestiunea proceselor), care regleaza timpul de executie pentru operatiile in curs; -Gestiunea Memoriei partajeaza resursele memoriei intre mai multe programe -Alocatorul de resurse, care tine evidenta resurselor libere sau alocate unor aplicatii; -Modulul de gestiune pentru intrari/iesiri, care asigura dialogul cu perifericele.

Nucleul sistemului de operare

Exista operatiuni fundamentale, care trebuie realizate intotdeauna in acelasi mod, independent de particularitatile hardware-ului. Partile de program care indeplinesc aceste sarcini fundamentale formeaza nucleul sistemului de operare, care dirijeaza si controleaza functionarea sistemului de calcul in ansamblul sau. In continuare, notiunile de sistem de operare si de nucleu al sistemului de operare se vor confunda in mare masura, deoarece celelalte componente ale sistemului de operare sunt utilizate de catre nucleu pentru a-si indeplini sarcinile. Nu exista intotdeauna o delimitare clara intre nucleu si celelalte componente. Conceptiile diversilor producatori de sisteme de operare difera in ceea ce priveste locul unora dintre functii - in nucleu sau in afara sa. Totusi, practic toate sistemele de operare existente includ in nucleu urmatoarele componente: 1. gestiunea proceselor 2. gestiunea memoriei 3. sistemele de fisiere Majoritatea activitatilor pe care le desfasoara sistemul de operare nu pot fi realizate exclusiv prin software. Este necesar un sprijin, uneori substantial, din partea componentelor hardware si in special din partea procesorului. Componentele hardware care influenteaza sistemul de operare sunt: sistemul de intreruperi, apeluri sistem si drivere de dispozitiv.

Sistemul de intreruperi
Principala facilitate oferita de catre procesor o constituie sistemul de intreruperi. Sistemul de operare va lasa deci orice program sa se execute fara interferente pana la aparitia uneia din situatiile urmatoare: incercarea unui program de a efectua o actiune nepermisa o cerere explicita adresata de programul de aplicatie, privind efectuarea unui anumit serviciu de catre sistemul de operare alte evenimente aparute in sistem, care pot sa nu aiba legatura cu programul aflat in executie, dar care trebuie tratate imediat Solutia este, asa cum am precizat deja, de natura hardware si este reprezentata de sistemul de intreruperi. Concret, acesta ofera tocmai posibilitatea intreruperii executiei programului curent in una din urmatoarele situatii: o cerere de intrerupere venita din partea unui dispozitiv periferic; acest caz poarta denumirea de intrerupere hardware o operatie executata de procesor, care a dat un rezultat anormal (de exemplu o operatie de impartire la 0); asemenea situatii sunt denumite exceptii o cerere explicita venita chiar din partea programului aflat in curs de executie; asemenea cereri, numite intreruperi software, sunt utilizate de obicei pentru a cere sistemului de operare efectuarea unui anumit serviciu pe care programul de aplicatie nu-l poate realiza singur

Evident, rutinele care trateaza situatiile generatoare de intreruperi fac parte din sistemul de operare, care poate astfel rezolva problemele aparute. Datorita flexibilitatii sale, mecanismul intreruperilor este folosit astazi de toate procesoarele existente.

Apeluri sistem
O serie de actiuni, in special accesele la dispozitivele periferice, prezinta riscuri considerabile pentru intregul sistem de calcul in cazul in care nu sunt realizate corect. Nu este deci convenabil de a permite programelor de aplicatie sa realizeze singure actiunile din aceasta categorie; se prefera ca activitatile de acest tip sa fie indeplinite numai prin intermediul unor rutine incluse in sistemul de operare. Pentru a pune in practica o asemenea abordare, trebuie sa se poata interzice pur si simplu realizarea anumitor operatii de catre programele de aplicatii. Din nou este necesar un suport hardware. Practic toate procesoarele existente astazi pot functiona in doua moduri distincte: modul utilizator (user mode), in care exista anumite restrictii pentru procesor, in principal nu se pot executa instructiunile de acces la periferice (incercarea de a executa o asemenea instructiune duce la generarea unei exceptii) modul supervizor sau nucleu (kernel mode), in care procesorul nu are nici o limitare In mod uzual, programele de aplicatii se executa in mod utilizator, iar sistemul de operare ruleaza in mod nucleu. In acest fel se asigura controlul sistemului de operare asupra operatiilor critice. Desi aplicatiile pierd din performanta prin limitarile impuse de modul utilizator, cresterea stabilitatii in functionare justifica din plin aceasta abordare. O asemenea cerere poarta numele de apel sistem (system call).

Pentru majoritatea perifericelor, o mare parte din timpul de comunicare se datoreaza initierii accesului si nu transferului propriu-zis de date. Rezulta de aici ca s-ar putea economisi timp daca ar fi servite mai multe asemenea cereri intr-un singur acces, in loc de a le servi pe fiecare intr-un acces separat. In mod particular accesul la disc are aceasta caracteristica foarte pronuntata. Solutia este deci de a nu incerca servirea imediata a fiecarei cereri de transfer de date cu un periferic, ci de a astepta acumularea mai multor cereri si a le servi pe toate intr-un singur acces. In acest scop, cererile care asteapta sa fie servite trebuie memorate intr-o zona de memorie dedicata, numita buffer.

Drivere de dispozitiv
Asa cum s-a aratat deja, gestionarea dispozitivelor periferice se confrunta cu desele schimbari suferite de acestea, ca urmare a progresului tehnologic rapid. Este practic imposibil ca producatorul unui sistem de operare sa poata scrie secventele de program necesare pentru gestionarea tuturor perifericelor existente pe piata, cu atat mai mult cu cat permanent apar noi modele. Situatia este valabila in principal pentru imprimante, dar si pentru celelalte tipuri de periferice (placi video, unitati CD, mouse, placi de retea, placi audio, chipset-urile placilor de baza etc.), cu exceptia partiala a tastaturilor si a discurilor hard, unde maturitatea tehnologica a condus la o standardizare puternica. Din acest motiv se prefera ca gestionarea perifericelor sa fie lasata in seama unor module de program, numite drivere, exterioare nucleului, dar care pot coopera cu acesta. Pentru fiecare dispozitiv periferic existent intr-un calculator trebuie sa existe un driver, altfel respectivul periferic nu va putea fi folosit. In general sistemele de operare contin drivere pentru modelele de periferice cele mai utilizate; in cazul celorlalte, driverele trebuie furnizate de producatorii respectivelor dispozitive. Utilitatea mecanismului driverelor este evidenta: permite schimbarea usoara a oricarui periferic, fara a fi necesara reinstalarea intregului sistem de operare. De asemenea, depistarea si corectarea erorilor devine mult mai facila. Cu toate acestea, in mod traditional, sistemele de operare din familia Unix au o abordare mai putin flexibila, incluzand driverele in nucleu. Aceasta atitudine se justifica prin faptul ca, pentru majoritatea sistemelor Unix, producatorul este si singurul ofertant de hardware, deci nu trebuie sa faca fata unui numar mare de dispozitive produse de alte firme. Totusi, sistemul Linux si alte sisteme Unix ofera in ultima vreme suport pentru incarcarea dinamica a unor module.

Gestionarea proceselor
Fiecare proces este reprezentat in cadrul sistemului de operare sub forma unor structuri de date care contin informatiile necesare pentru a-l putea controla. Asemenea informatii pot fi: identificatorul procesului zonele de memorie (cod, date, stiva) ocupate adresa instructiunii la care a ajuns executia procesului drepturile de acces la diverse resurse ale sistemului fisierele deschise de respectivul proces procesul parinte (cel care a creat procesul curent) starea in care se afla procesul (acest aspect va fi discutat in continuare) Din punct de vedere al sistemului de operare, fiecare proces existent la un moment dat se gaseste in una din urmatoarele stari: in executie (running) - instructiunile sale sunt executate de procesor la momentul curent gata de executie (ready) - asteapta momentul in care va fi planificat pentru a fi executat de procesor in asteptare (wait) - asteapta terminarea unui apel sistem pe care l-a efectuat anterior; un asemenea proces nu concureaza momentan pentru planificarea la procesor Desigur, nu pot fi in executie la un moment dat decat cel mult atatea procese cate procesoare exista in calculator. Sistemul de operare trebuie sa aleaga unul din procesele gata de executie pentru a fi planificat la procesor. Componenta sistemului de operare care indeplineste aceasta sarcina se numeste planificator (scheduler). Exista mai multi algoritmi de planificare. Oricare ar fi cel ales, trebuie sa respecte o cerinta fundamentala: orice proces gata de executie sa nu fie obligat sa astepte decat un timp finit pana la planificarea sa la procesor (altfel spus, nici un proces sa nu astepte un timp nelimitat pana cand procesorul ii va executa instructiunile).

Crearea si lansarea programelor

Rolul unui compilator este crearea fisierelor executabile. Totusi, compilarea (traducerea comenzilor scrise intr-un limbaj sursa in instructiuni pentru procesor) reprezinta numai prima etapa in acest proces. Exista si un al doilea pas, numit editarea legaturilor (linking), care trateaza aspecte mai putin evidente privitoare la gestiunea memoriei intr-un program. Ca urmare a compilarii, pentru fiecare modul sursa este creat un fisier obiect; acesta contine, pe langa instructiunile pentru procesor, si o serie de informatii necesare editorului de legaturi. Concret, partile componente ale unui modul obiect sunt urmatoarele: un bloc ce contine informatii de identificare: numele modulului, lungimea celorlalte parti ale modulului etc. tabela punctelor de intrare, care contine numele simbolurilor (variabile si proceduri) din modulul curent care pot fi apelate din alte module tabela referintelor externe, in care sunt precizate denumirile simbolurilor definite in alte module, dar care sunt utilizate in modulul curent codul propriu-zis, rezultat din compilare; aceasta parte este singura care va aparea in fisierul executabil dictionarul de relocare - contine informatii despre localizarea instructiunilor din partea de cod care necesita modificarea adreselor cu care lucreaza Este necesar un mecanism care sa permita ca o procedura apelata de un program sa nu fie definita in corpul acestuia la momentul lansarii in executie, ci sa fie incarcata separat la un moment ulterior. Acest mecanism poarta denumirea de legare dinamica. In sistemele de operare moderne este curenta utilizarea bibliotecilor partajate, care sunt stocate in fisiere cu format special, sunt incarcate o singura data in memorie, atunci cand sunt apelate, si pot fi utilizate de mai multe programe simultan.

Sisteme de fisiere
Sistemul de fisiere NTFS
Este sistemul de fisiere nativ al sistemului de operare Windows NT, desi acesta poate lucra si cu FAT. Exista multe asemanari intre NTFS, HPFS si sistemele de fisiere Unix. In fiecare partitie NTFS se gaseste o structura de date numita MFT (Master File Table), care contine urmatoarele informatii: adresa directorului radacina un tablou avand cate un element pentru fiecare fisier sau director lista blocurilor libere lista blocurilor defecte etc. MFT este la randul sau un fisier, astfel incat poate fi plasat oriunde pe disc, evitand astfel problemele cauzate de eventuale defectari in primele blocuri ale partitiei. Informatiile retinute pentru fiecare fisier sunt urmatoarele: drepturi de acces atribute numele fisierului (maxim 255 caractere) numele DOS (8+3) informatii de securitate date Daca dimensiunea fisierului este mica, in acest ultim camp este memorat chiar continutul fisierului. Daca fisierul este mai mare, campul de date indica zonele de pe disc in care se afla continutul fisierului. Daca un element din tablou nu este suficient de mare, se pot folosi mai multe elemente pentru a memora informatia. Sistemul NTFS este extrem de fiabil, datorita precautiilor speciale luate in scopul detectarii si eliminari defectelor.

Sistemul de fisiere FAT

Este utilizat, in diverse variante, in sistemele de operare DOS si Windows. Lungimea maxima a numelor fisierelor a fost initial de 8+3 caractere, fiind extinsa apoi la 255 caractere. Toate informatiile despre un fisier sunt memorate in directorul de care apartine. Deoarece nu lucreaza cu sisteme de operare multiuser, nu exista notiunea de proprietar si nu sunt prevazute drepturi de acces la fisiere. Pentru a nu mari in mod inutil dimensiunea directoarelor, pentru fiecare fisier se memoreaza numai adresa primului bloc de date. Celelalte blocuri se regasesc utilizand o structura de date globala, numita tabela de alocare a fisierelor (FAT), de la care provine si numele sistemului de fisiere. In FAT este retinuta, pentru fiecare bloc, adresa urmatorului bloc din acelasi fisier (daca este cazul). In acest mod poate fi regasit orice bloc al unui fisier daca este cunoscut blocul anterior. Spunem ca blocurile de date care memoreaza continutul unui fisier formeaza un cluster.

Componente de baz din arhitectura sistemului de operare Windows:

REGISTRY - baza de date ierarhic (registry) ce simplific sistemul de operare i l face mai adaptabil i ajustabil prin eliminarea fiierelor de iniializare (autoexec.bat I config.sys) i nlocuirea lor cu o registratur structurat asemntoare cu o baz de date ierarhic de chei (keys); REGISTRY reprezint dou fiiere : system.dat (informaii privind configuraia sistemului de calcul) i user.dat ( informaii privitoare la utilizatorii sistemului de calcul); Utilitare de tip device drivers ce includ suport pentru diverse dispozitive periferice i hardware; Utilitare de tip VxD ( virtual device drivers) ce reprezint programe pe 32 bii pentru protected-mode; Programul Configuration Manager ce dirijeaz procesul de configurare a sistemului de calcul; Modulul USER ce gestioneaz operaiile executate de dispozitivele de intrare (Keyboard, mouse ) i pe cele aferente interfeei utilizator ( fereste, meniuri, pictograme, casete de dialog, etc. ), operaii pentru canale de comunicaii (placa de sunet, etc.); Modulul KERNEL ce execut funcii de baz ale SO, servicii de tip file I/O, gestionarea blocurilor de memorie, planificarea task-urilor pentru microprocesoarele actuale Modulul GDI (Graphics Device Interface)ce realizeaz funciile grafice ale SO; Modulul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) ce este utilizat n sistemul Internet.

Servicii Windows Un serviciu este o aplicatie care ruleaza in fundal

Serviciile sunt folosite pentru :
- pornirea, oprirea, suspendarea sau eliminarea completa a unui seriviu pe un calculator. Pentru aceste operatii contul utilizatorului trebuie sa aiba permisiunea pentru a le indeplini. - Se poate controla un computer de la distanta (cu Windows XP, Windows 2000 sau Windows NT doar) - Se pot seta recuperari in cazul in care un serviciu cedeaza (exemplu : repornirea serviciului automat sau restartarea calculatorului) - Pornirea sau oprirea serviciilor pentru o anumita componenta hardware (exemplu : imprimanta)

Print Spooler Suport pentru imprimanta. Daca acest serviciu nu este activat nu se poate folosi imprimanta, iar daca nu este instalat odata cu sistemul de operare, nu se pot instala ulterior drivere pentru imprimanta. Automatic Updates Cu acest serviciu se poate face o actualizare a sistemului de operare automat. Plug and Play Acest serviciu permite conectarea unor componente hardware cu interventie limitata sau chiar deloc din partea utilizatorului. Uninterruptible Power Supply Suport pentru UPS Windows Firewall/Internet Connection Sharing (ICS) Firewall-ul personal ce vine integrat in Windows XP Service Pack 2. Windows Time Ajustarea ceasului si a datei calculatorului in retea. Wireless Zero Configuration Suport pentru componente hardware wireless (retea, tastatura, mouse etc). Messenger Daca acest serviciu este pornit atunci administratorul unei retele sau un utilizator dintr-o retea poate sa trimita mesaje altor utilizatori. Logical Disk Management Acest serviciu detecteaza hard disk-uri noi.

Windows Registry
HKEY_CLASSES_ROOT HKEY_LOCAL_MACHINE HKEY_USERS HKEY_CURRENT_USER HKEY_CURRENT_CONFIG

Aceasta contine setri legate de extensiile fisierelor si de asocierile acestora, de pictogramele asociate tipurilor de fisiere, de optiunile afisate de meniul contextual n functie de tipul fisierului.

Contine nregistrrile legate de configuratia componentelor hardware si au important doar pentru sesiunea curent a sistemului de operare. Acestea sunt introduse la pornirea sistemului de operare si rescrise la fiecare restartare. De aceea ele nu se vor regsi n fisierele care compun registry, ci intr-unul temporar.

Contine configuratia curent a calculatorului. Datele incluse aici se refer la aplicatii (versiunea, instructiuni pentru rulare), componente hardware (drivere), retea, sistemul de operare si sunt utilizate pentru determinarea configuratiei calculatorului.

Contine setrile n functie de profilurile de utilizatori configurate.

Include doar setrile utilizatorului actual

Software de aplicatii
Programele utilitare urmresc mbuntirea dialogului om-calculator, verificarea discurilor i
depanarea erorilor, uurarea operaiilor curente cu directoare i cataloage, facilitarea imprimrii, etc. n aceast categorie includem: Norton Commander, Windows Explorer, Win Commander, PC Tools, etc. Software-ul de aplicaii poate fi mprit n mai multe categorii, din care amintim: procesare de documente (Word, WordPerfect, AmiPro, Star Writer, etc.); calcul tabelar (Excel, Lotus 1-2-3, Quattro Pro, etc.); baze de date (Access, Visual FoxPro, Oracle, SQL Server, etc.); de prezentare (PowerPoint, Corel Presentation, etc.); comunicaii i teletransmisii de date (Cheyenne Bitware, Outlook Express, Netscape Messenger, etc.); prelucrare imagini (Adobe Photoshop, Corel Photo Paint, Picture Publisher, etc.); medii de programare (BASIC, PASCAL, C++, FoxPro, Java, etc.); antivirui (RAV, Kaspersky Antivirus, Noron Antivirus, McAfee VirusScan, F-Prot, etc.); editarea de pagini Web (Microsoft FrontPage, Macromedia Flash, Macromedia Dreamweaver, etc.) explorarea de site-uri Web (Internet Explorer, Netscape Navigator, etc.); gestiune financiar-contabil (CIEL, WizCount, Siveco, WinMenthor, Oracle Financials, Navision, etc.); management integrat de ntreprindere ERP (SAP, Scala, Siveco Applications, BAAn, Silog, Siveco Applications); e-mail (Outlook, Eudora, cc:Mail, Siveco Applications); mesagerie instantanee (ICQ, AOL, Yahoo Messenger, MSN Messenger, Siveco Applications); vizualizarea filemelor (MediaPlayer, QuickTime, RealPlayer, DivX, MicroDVD); suite de aplicaii de birou (Office, StarOffice, SmartSuite, OpenOffice, Siveco Applications).

RETELE DE CALCULATOARE
O reea de calculatoare reprezint mai multe computere conectate prin diferite modaliti, care faciliteaz partajarea datelor i resurselor (imprimante, scanner, modem, alte echipamente periferice dar i fiiere, aplicaii, etc), comunicarea electronic, organizarea activitii pe grupuri de lucru. De obicei, lucrul n reea se folosete la nivelul unei firme sau instituii, fiind vorba de o reea cu mic ntindere LAN (Local Area Network) sau Intranet. Reelele extinse pe arii geografice mari se numesc MAN (Metropolitan Area Network la nivelul unui ora) sau WAN (Wide Area Network la nivel continental i planetar) Majoritatea LAN-urilor sunt cablate (cablu coaxial sau fibr optic) dar se dezvolt mult i cele necablate wireless utiliznd legturi radio (se pot aduga mai uor noi utilizatori dar viteza de transmisie este mai mic). Lucrul n reea este att de important nct n noile versiuni de sisteme de operare este inclus i folosit att la birou ct i acas. Arhitectura de realizare a reelelor poate fi mprit n dou categorii: reele peer-to-peer: toate calculatoarele sunt egale n reea deci prezint aceleai funcii (se folosesc n cazul reelelor mici ce nu necesit aplicaii intensive n timp real i nu este nevoie de o taxare detaliat a serviciilor; reele client-server: caracterizat prin existena n reea a unuia sau mai multor calculatoare dispunnd de resurse hardware i software deosebite care funcioneaz cu rol de server, precum i de un numr de alte calculatoare, PC-uri reprezentnd staii de lucru (workstations) la dispoziia utilizatorilor (ce conin i o plac de reea pe lng componenetele obinuite, ce permite conectarea). Topologia reelei poate fi: stea, inel, magistral i arborescent.

Folosirea unui server poate fi ns justificat pentru mai multe necesiti: server de fiiere (pentru date); server de Web i e-mail (pentru acces la Internet); server de tiprire (gestioneaz tipririle din reea); server pentru gestiunea securitaii reelei locale n ceea ce privete conexiunea la Internet; server de comunicaii. O reea, funcie de mrime, poate necesita i alte categorii de echipamente: bridge (pasarel) care conecteaz dou reele ntre ele; router (ruter) dirijeaz traficul n i ntre reele mari; hub (concentrator) cu rol de regenerare i retemporizare a ceasului reelei; switch (comutator) o pasarel inteligent; repetor pentru extinderea distanei ntre dou calculatoare n reea la mai mult de 100 metri.

REPETORUL

este folosit pentru transmite informatii la distante foarte mari

HUB

scopul sau este de a transmite semnalul la nivel de bit spre un numar mai mare de utilizatori

BRIDGE RETEA DE CALCULATOARE

Puntea uneste parti deconectate ale unei retele si filtreaza traficul: traficul local este mentinut local, iar traficul extern care a fost directionat spre acel segment de retea, primeste acces.

SWITCH ROUTER-UL
are doua functii:selectia caii de transmitere a informatiilor si comutarea pachetelor catre cea mai buna ruta.

este un dispozitiv ce combina conectivitatea unui hub cu posibilitatea regularizarii traficului pentru fiecare port realizata cu ajutorul bridge-ului.

Fibra optica este mediul care asigura transmiterea luminii, modulata la o anumita frecventa. Comparativ cu alte medii de transmisie, fibra optica este cea mai costisitoare, dar nu este susceptibila la interferente electromagnetice si n plus asigura rate de transfer mult mai redicate dect celelalte categorii de medii. Cablul fibra optica consta n doua fibre de sticla mbracate separat ntr-un nvelis de plastic (materialul se numeste Kevlar). Cele doua fibre formeaza inima acestui mediu de transmisie, sticla din care snt realizate avnd un grad ridicat de refractie.

Retea Ethernet Este unul dintre sistemele cele mai usor de folosit. Echipamentul poate consta doar din doua placi de retea si un cablu, sau poate fi complex format din mai multe routere, huburi, poduri (bridge). Este aceasta versatilitate care face reteaua Ehernet asa de folositoare pentru firme dar si pentru utilizatorii de acasa. Reteaua wireless (WiFi) Rapida si usor de folosit. Renunta complet la cabluri si in schimb foloseste transmisiile radio de date intre computere. Reteaua prin cablurile electrice Ciudat cum suna, chiar iti poti lega computerele in retea prin prize. Nu este o tehnologie foarte uzuala in Romania inca. Retea prin cablu telefonic(dial-up) Retea prin fibra optica

Routere. Sunt aparate de o importanta cruciala care permit

informatiei sa curga intre, nu prin retele. Routerele sunt computere specializate care trimit informatiile oricarui utilizator internet, accelerand viteza pana la destinatie de-a lungul a mii de drumuri posibile. Cand informatia circula intre retele, routerele determina cum sa o trimita acolo. Un router indeplineste doua tipuri de sarcini: 1. Se asigura ca informatia nu se duce acolo unde nu este nevoie de ea. Acest lucru este foarte important pentru a nu permite unor volume mari de informatie sa "infunde" conexiunile Internet alte altor utilizatori. 2.Se asigura ca informatia ajunge la destinatie(ii). Pentru ca realizeaza aceste doua sarcini, un router este foarte folositor la interconectarea a doua retele. Uneste cele doua retele, reteaua ta de acasa si cea a Internetului, in acest caz, trimitand informatia de la una la cealalta. De asemenea protejeaza retelele una de cealalta, prevenind traficul nedestinat uneia sa ajunga acolo. Indiferent de cate retele sunt atasate, operatiunea de baza si functia routerului raman identice. Din moment de Internetul este o retea imensa formata din zeci de mii de retele mai mici, routerele sunt o necesitate primordiala.

Un firewall este pur si simplu un program sau un aparat

hardware care filtreaza informatiile ce vin pe conexiunea de Internet in reteaua ta sau in computerul tau. Folosesti un firewall ca sa iti protejezi firma sau familia de situri ofensive sau hackeri. Daca un pachet de informatie este marcat de filtre, este blocat.

Furnizorul de servicii internet asigura (ISP) accesul la retea al utilizatorilor Furnizorii de servicii in retea (NSP) care asigura conexiunile intre furnizorii de acces la INTERNET Punctele de acces in INTERNET sau NAP

ISP Interet Service Provider NSP Network Service Provider NAP Network Access Point

Arhitectura stratificata a Internetului

Din punct de vedere logic Internetul se bazeaz pe protocoale de reea. Un protocol de reea definete formatul i ordinea mesajelor schimbate ntre dou sau mai multe entiti care comunic i aciunile luate la transmiterea sau primirea unui mesaj sau alt eveniment. Protocoalele Internet-ului sunt proiectate astfel nct s comunice ntre niveluri. Fiecare nivel beneficiaz de serviciile nivelurilor adiacente. Exist astfel nivelul aplicaiei, nivelul de transport, nivelul de reea, nivelul legturii de date i nivelul fizic. Figura alaturata descrie arhitectura stratificat a Internetului. Caracteristicile importante ale fiecrui nivel vor fi explicate n continuare.

Pe acest nivel sunt definite tehnologiile de baz utilizate pentru a ruta i a transporta traficul de informaii prin Internet. Nivelul const din diferite medii fizice utilizate pentru transportul informaiei, structuri de reea i protocoale precum: Ethernet, Token Ring sau ATM. Din punct de vedere fizic, pentru acest nivel exist echipamente ce conecteaz nodurile din reea, precum hub-uri i switch-uri.

Nivelul Fizic

Hub. Hub-urile sunt punctele comune unde se conecteaz diversele echipamente ale
unei reele. De regul, acestea conecteaz segmentele unei reele locale (LAN). Cnd un pachet sosete ntr-un hub, el este copiat n toate segmentele conectate la acel hub. Utilizarea hub-urilor implic unele dezavantaje precum: - Scalabilitate: pe msur ce se adaug noi echipamente n reea lrgimea de band este rapid consumat fiind un tip de comunicaie n care fiecare pachet este transmis tuturor echipamentelor conectate la acel hub; - ntrzieri: pe msur ce se adaug noi noduri, ntrzierile n comunicaie pot crete considerabil. Fiecare nod din reea trebuie s atepte oportunitatea de a transmite pentru a evita congestia reelei. - Defectarea reelei: Orice echipament conectat la un hub poate cauza probleme celorlalte echipamente conectate la acelai hub (ex. configurarea greit a vitezei de comunicaie).

Switch. Este un echipament ce transmite n mod selectiv pachetele ntre segmentele

reelei LAN. Un switch transmite datele numai spre destinaia dorit i nu tuturor nodurilor de reea conectate la el. Astfel, se reduce numrul comunicaiilor redundante i se mbuntete performana reelei. Un switch lucreaz cu adresele fizice ale nodurilor.

HUB scopul sau este de a transmite semnalul la nivel de bit spre un numar mai mare de utilizatori

SWITCH este un dispozitiv ce combina conectivitatea unui hub cu posibilitatea

regularizarii traficului pentru fiecare port realizata cu ajutorul bridge-ului.

Nivelul de retea
Nivelul reelei are rolul de a stabili modul n care datele vor fi trimise spre destinaie. Pe acest nivel se gsesc protocoalele logice precum IP, pentru rotare i adresare. Pachete. Reelele de calculatoare trimit informaiile sub form de pachete. Datele ce se transmit ntr-o reea sunt mprite ntr-un numr de pachete separate. Pachetele pot circula n reea pe ci diferite i pot ajunge n orice ordine la destinaie. Aici ele sunt reasamblate de ctre maina destinaie. Protocolul de Internet IP. Cele mai importante funcii ale acestui protocol sunt: stabilete cile pachetelor de date IP n reeaua Internet; fragmenteaz datele n uniti mai mici dac dimensiunea acestora depete o anumit valoare (64 Koctei); reasambleaz fragmentele de date; terge datagramele ce sau transmis n reea i au depit un timp limit stabilit. Pachete IP. Pachetele IP sunt pachete de date ce sunt transmise separat prin Internet iar cnd ajung la destinaie sunt reasamblate. Pachetele de date se mai numesc i datagrame. Fiecare pachet conine un header i date. n header se specific informaii precum, versiunea de TCP/IP, tipul serviciului, lungimea headerului ce precede datele, dac datele au fost divizate n mai multe fragmente i numrul fragmentului, timpul maxim de tranzit nainte ca pachetul s fie ters, adresele IP ale sursei i destinaiei, codul pentru detecia erorilor de transmisie. Acest protocol nu asigur nici un serviciu de securitate. Oricine are acces fizic la reea i poate asculta pachetele care circul prin legturile fizice, poate introduce pachete false, poate intercepta i modifica unele pachete valide. Adresele IP ale sursei pot fi uor falsificate, astfel nct este rolul protocoalelor de pe nivelul superior s gestioneze aceste probleme. Routerele. Routerele de Internet sunt utilizate s conecteze reelele la acest nivel de reea. Ele au rolul de a transmite pachetele de la o reea la alta pn ajung n reeaua la care este conectat maina destinaie. Fiecare router are o hart local a reelei de unde afl unde s transmit urmtorul pachet cunoscnd adresa de IP. Figura de mai jos descrie maina cu rol de Router care conecteaz la nivel de IP Reeaua A cu Reteaua B

Nivelul de transport
Acest nivel menine fluxul de control al datelor prin verificarea erorilor i recuperarea datelor. Protocolul TCP (Transmission Control Protocol) este utilizat aici i reprezint cel mai folosit protocol de transport din Internet. Protocolul pentru controlul transmisiei TCP. Protocolul IP nu poate realiza conectarea a dou noduri n reea. TCP stabilete conectarea iniial i o menine pe toat durat necesar. TCP este un protocol orientat pe flux de date, sigur, proiectat s asigure comunicaia duplex ntre dou procese ce comunic ntr-o reea. Comunicaiile pentru multimedia nu necesit ntotdeauna conexiune duplex (ex. transmisiile TV).Stabilirea conexiunii se face prin urmtorii trei pai: 1. TCP transmite un mesaj cerere ctre maina destinaie. Mesajul conine adresa unic a sursei i numrul portului. Numrul portului este asociat aplicaiei (ex. TELNET 23, FTP 21). Cererea este transmis sub form de datagram. 2. La primirea cererii, maina destinaie rspunde cu un mesaj de acceptare. Acest mesaj conine adresa sa unic i un numr de port. 3. Cele dou adrese i numere de porturi ale sursei, respectiv destinaiei, definesc o conexiune virtual i datele pot circula ntre cele dou maini. TCP adaug i el informaii de header datelor ce sunt trecute nivelului IP al stivei (Figura de mai jos). n headerul TCP se specific porturile sursei i destinaiei, numrul secvenei de date, dimensiunea datelor, etc. TCP se folosete de retransmiteri n cazul expirrii timpului de ateptare. Pachetele sunt retransmise dac maina emitent nu primete confirmarea de la maina destinaie. Din cauza retransmisiilor se utilizeaz numerotarea secvenelor de date. La destinaie pachetele primite ntr-o ordine aleatoare sunt reordonate dup numrul secvenei specificat n header. Mecanismul de control se manifest n cazul transmiterii prea rapide a datelor. Prin acest mecanism se controleaz ca maina destinaie s nu fie inundat de pachetele emise de la surs. Pentru multimedia, confirmrile pozitive determin ntrzieri suplimentare. TCP nu este bun pentru datele audio i video pentru c, datorit retransmisiei violeaz cerina pentru un flux continuu de date. TCP a fost creat n special pentru aplicaii sigure care nu au cerine de timp (ex. Transfer de fisiere UDP (User Datagram Protocol) este un protocol mai simplu ce poate fi folosit ca o conexiune nesigur pentru mediul de transport. Protocolul ofer doar verificarea corect a transmiterii, protocoalele de pe nivelurile superioare avnd responsabilitatea unor funcii ca retransmiterea, mprirea n pachete i reasamblarea, controlul congestiei reelei, etc. Numeroase aplicaii multimedia folosesc UDP pentru c acest protocol poate fi comparat, ntr-un fel, cu un protocol de transport n timp real, dei unitile de date se mai pot pierde n reea. UDP nu este recomandat pentru fluxuri continue de date pentru c nu asigur calitatea serviciului (nu garanteaz lrgimea de band).

Acest nivel este dedicat aplicaiilor i proceselor utilizatorilor finali (ex. WWW, e-mail, i alte servicii de reea). Telnet i FTP sunt aplicaii ce se gsesc pe acest nivel. Tot ce aparine acestui nivel are caracteristici specifice aplicaiilor i include calitatea serviciului sau securitatea i autentificarea utilizatorului. World Wide Web (WWW sau Web). Reunete tehnicile de informare de reea cu reprezentarea de hipertext pentru a oferi un sistem informatic puternic prin multitudinea informaiilor i uor de utilizat. Orice informaie accesibil prin Internet ca parte component a oricrui spaiu organizat n hipertext este reprezentat i oferit prin acest serviciu. Modelul client server. Aplicaiile din reea sunt formate din dou componente, numite Client i Server (Figura de mai jos). Clientul iniiaz contactul cu serverul i solicit un serviciu Serverului. n cazul Web, clientul este implementat n browser, iar pentru e-mail, clientul este o component software numit mail reader. Serverul rspunde cu serviciul cerut de client. Serverul de Web rspunde cu pagina cerut, serverul de e-mail transmite emailul. Exemplu despre cum utilizeaz nivelul aplicaiei serviciile nivelului de transport. API (Application Programming Interface) definete interfaa ntre nivelul aplicaiei i nivelul de transport. Socketul este API-ul de Internet. Dou procese comunic prin trimiterea datelor prin socket i citirea datelor din socket. Un proces identific alt proces cu care vrea s comunice prin : adresa de IP a mainii pe care se execut cellalt proces i numrul de port, ce permite mainii s identifice crui proces local trebuie sa-i trimit mesajul. Tipul de serviciu de transport de care nevoie o aplicaie de reea se stabilete dac se ine cont de: Pierderea datelor. Unele aplicaii (ex. video) pot accepta pierderea unor pachete, alte aplicaii (ex. transfer de fiiere) necesit un transport al datelor sigur de 100%. Restricii de timp. Unele aplicaii (ex. telefonie prin Internet, jocuri interactive) pentru a fi eficiente necesit ntrzieri ct se poate de mici. Lrgimea de band. Unele aplicaii (ex. multimedia) ca s fie eficiente au nevoie de un minim specificat, altele (aplicaii elastice) se adapteaz la lrgimea de band care li se ofer.

Nivelul de aplicatie

Servicii Internet
Cele mai populare servicii Internet sunt urmtoarele: http, pentru publicarea i citirea documentelor (provine de la Hypertext Transfer Protocol); pop, pentru recepionarea mesajelor electronice (provine de la Post Office Protocol); ftp, pentru transferul fiierelor de la un calculator la altul; poate fi anonim sau protejat prin parol (provine de la File Transfer Protocol); telnet, pentru deschiderea sesiunilor de lucru de pe calculatoarele aflate la distan; irc, pentru mesagerie de texte n timp real (provine de la Internet Relay Chat); smtp, pentru trimiterea mesajelor electronice (provine de la Simple Mail Transport Protocol). Fiecare serviciu Internet este implementat ntr-un server de Internet de ctre un program dedicat, cunoscut sub denumirea generic de daemon. Aceste programe asociate protocoalelor ruleaz n fundal (n englez background) i ateapt s rspund n urma unei solicitri din exterior. Browserele Web sunt aplicaii care ruleaz n calculatorul personal al utilizatorului (pe partea de aplicaie Client n Internet) pentru a asigura interfaa grafic interactiv. Printr-un browser se realizeaz diverse operaii precum cutarea, gsirea i afiarea/prezentarea documentelor de text, a sunetelor, animaiilor i altor resurse multimedia din Web. n prezent numeroase servicii de Internet pot fi accesate prin intermediului browserelor de Web.

Serviciul WEB
Serviciul Web se bazeaz pe protocolul HTTP de pe nivelul aplicaiei. Clientul este browserul care cere, primete i afieaz/prezint obiectele Web. Serverul este serverul de Web care trimite obiectele ca rspuns la cereri. O schem ce descrie acest serviciu este prezentat n figura de mai jos. Dou maini diferite, un PC i un Mac, ce ruleaz browserele Internet Explorer si, respectiv, Mozzila, sunt conectate la Internet. Browserele emit cereri http. La Internet mai este conectat o alta main ce ruleaz ca Server Web i transmite rspunsurile http la cererile primite.

HTTP utilizeaz serviciul de transport TCP i se realizeaz astfel: Clienii iniiaz o conexiune TCP (creeaz un socket) cu serverul pe portul 80.Serverul accept conexiunea TCP de la client. Mesajele http (mesajele protocolului nivelului aplicaiei) sunt schimbate ntre browser (client http) i serverul de Web (server http). Conexiunea TCP se nchide.

Exemplu HTTP

Trebuie reinut c HTTP este un protocol fr stare. Serverul nu pstreaz nici o informaie despre cererile mai vechi ale clienilor. Interaciunea Utilizator - Server de Web. Exist dou moduri prin care utilizatorul poate interaciona cu serverul de Web, prin autentificarea utilizatorului fa de server i prin creare de cookies de ctre server pe maina utilizatorului. Autentificare. Scopul autentificrii este controlul accesului utilizatorilor la serverul de documente Web. HTTP este un protocol fr stare, de aceea utilizatorul trebuie s prezinte autorizaia de acces la fiecare cerere. Autorizaia de acces este specificat prin numele utilizatorului i parola. Dac nu se prezint nici o autorizaie din partea clientului, serverul refuz accesul i rspunde cu mesaj de eroare. Procesul de autentificare este urmtorul:

Cookies. Cookie reprezint un fragment de text pe care un server de Web l poate stoca pe hard discul mainii unui utilizator.
Cookies permit unui site web s stocheze informaii pe maina unui utilizator pentru ca mai trziu s o poat obine. Aceste fragmente de informaii sunt identificate prin perechea nume-valoare (ex. ID-Utilizator DG10098JK). Nu exist nici o limit a numrului de perechi nume-valoare ce pot fi stocate de ctre un site pe o main a unui utilizator. Procesul de stocare cookies este urmtorul: 1. Cnd tiprii o adres URL a unui site de web, browserul caut pe maina dvs. un fiier cookie pe care acest site l-a pus. 2. Dac este gsit un astfel de fiier, browserul va trimite serverului de Web toate datele perechii nume-valoare mpreun cu cererea de pagin URL. 3. Serverul de Web primete aceste date despre cookie i cererea unei pagini web. Dac primete i perechea nume-valoare, site-ul de web poate folosi aceste date. Dac nu primete perechea numevaloare, site-ul de web tie c nu ai mai fost vizitator pentru acel site. n acest caz, serverul creeaz un nou ID pentru dvs. n baza sa de date i apoi trimite ctre maina dvs. perechea nume-valoare n headerul paginii de Web solicitate. 4. Maina dvs. stocheaz aceste perechi nume-valoare pe hard disc. 5. Serverul de Web poate modifica perechile nume-valoare ori de cte ori vizitai site-ul prin solicitarea unei pagini. Cookies permit site-urilor s stocheze informaii de stare. Astfel, site-urile pot stabili cu precizie ci utilizatori viziteaz site-ul, ci sunt vizitatori noi, ci sunt vizitatori care revin, ct de des revine un vizitator, etc. Site-urile pot identifica preferinele unui utilizator astfel nct acesta s fie personalizat n funcie de vizitator.