Romantismul tipic, caracteristic literaturii romane din perioada pasoptista este cel mai bine reprezentat in proza lui

Vasile Alecsandri, in special in cele doua povestiri, "Balta Alba" si "Desteptarea Romaniei". "Balta Alba" este un jurnal de calatorie, bazat mai mult pe memorie decat pe imaginatie. de scriitorm, care,

Actiunea se petrece la mijlocul secolului 19 in Valahia. Naratiunea este inceputa dupa incipit, lasa sarcina povestirii unuia dintre personaje.

Acest tip stilistic este numit povestire in rama si este deseori folosit de scriitorii pasoptisti. Limbajul folosit este unul arhaic, atmosfera creeata este cea a unei seri de povesti intre prieteni. Naratorul este un tanar "zugrav" ( pictor) francez care viziteaza Balta Alba. Scriitorul foloseste un strain ca si povestitor pentru a ne arata o perspectiva mai proaspata asupra comunitatii, stilului de viata si obiceiurilor locale, a societatii romanesti in general la sfarsitul secolului al XIX lea. El este interesat si curios, "cuprins de un dor nemarginit de stiinta" sa afle cat mai multe despre o tara si un popor pana atunci necunoscut. La inceputul calatoriei el ia contact cu oameni simpli si experientele sale de calatorie, desi hilare, nu sunt dintre cele mai placute. Figurile descrise ( carutasul , strajerul) sunt pline de culoare si fascinatie: carutasul este "un om salbatic, barbos, strentaros si inarmat cu un harapnic lung de un stanjen".... Umorul si vivacitatea povestirii sunt date de folosirea arhaismelor si a neologismelor laolalta, de tabloul plin de culoare pe care povestitorul il alcatuieste pentru cititor, care poate "vedea" aievea ceea ce descrie naratorul. Epitetele, metaforele si comparatiile pline de umor creeaza un peisaj unic: caii sunt niste "mate postite", "mici, numai oasele si pelea", caruta fuge de sub el "ca un serpe" balta este un "izvor al minunilor", cazinoul era "palatul incantat al unui vrajitor" damele "treceau ca fantasme albe in vartejul valtului".... Naratorul stie sa creeze un adevarat spatiu sonor care il face pe cititor sa se simta partas la aceasta experienta: consulul "zicea hohotind..." Postasul " se zbuciuma de ras", rotile "radea scartaind" , "dintii imi clantanea, urechile imi tiuia", etc... Naratorul este mai apoi uimit de contrastul dintre "primitiv" si civilizatie care par a se intrepatrunde, de amestecul de tineri care vorbesc franceza ( pe care ii ia drept compatrioti) si de tarani simpli si saraci. Tabloul civilizatiei romane vazut de francez la Balta Alba este haotic:

" acel amestec de toate contrasturile ma silea sa ma cred cand intr-o insula din Oceania cand intr-o

capitalie a Evropei" Francezul este treptat cucerit de aceasta tara. Este fermecat intai de atmosfera prieteneasca si pofta de viata a localnicilor: "nu voi uita niciodata acea masa originala... veselia ce a domnit intre noi pana la sfarsit..." Fara a fi in final in masura de a da un verdict asupra tarii pe care o vizitase, el se declara cucerit de ea."Intr-adevar Valahia este o tara plina de minuni."