SPIRITUALITATE suport de curs clasa a IX a Profesor: Pr.

Viorel Laiu

SEMESTRUL I
Definirea Spiritualitii ortodoxe S1-2 Se observ n perioada postmodern o serioas rentoarcere a preocuprilor spirituale. Dac n veacul al XIX-lea i n bun parte din veacul XX se ducea o lupt crncen, declarat, mpotriva abordrii religioase a vieii, spre sfritul mileniului al II-lea, preocuprile religioase au revenit n actualitate. A czut i comunismul care avea la temelie concepia marxist-atee despre lume i via. Lucrul acesta l prognosticase prin anii 60 renumitul pedagog Onisi for Ghibu. El a scos la lumin o carte numit Pe baricadele vieii, care avea mai mult un caracter autobiografic sau memorialistic, dar care, la un moment dat, aborda i problema spiritualitii. Citm: Capetele prea nfierbntate vor neaprat s vad astzi o contradicie ntre materie i spirit i ntre tiin i religie. Dar eu cred c va veni vremea cnd materia i spiritul, tiina i religia vor convieui foarte bine i i se va da lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu, iar Cezarului ce este al Cezarului[1]. Noi socotim c aceste vremuri au venit; pe de-o parte comunismul a czut, cu doctrina lui marxist atee cu tot; pe de alt parte, chiar i n apusul pragmatic, n societatea de consum, ncepe s se observe o serioas preocupare de spiritualitate, creia acum, la nceputul mileniului al III-lea, trebuie s-i venim n ntmpinare, trebuie s o stimulm i s o cluzim. Vei ntreba: De ce s o stimulm i s o cluzim? Iat de ce: pentru c lumea nu tie bine ce nseamn via spiritual, ce nseamn spirit, ce nseamn spiritualitate. n spatele termenului de spiritualitate se ascund, din nefericire, o infinitate de concepii diferite, uneori chiar contradictorii, multe dintre ele neavnd de a face cu spiritualitatea cretin. E vorba de forme de religiozitate pe care le-am putea numi post-moderne, eclectice, lipsite de orice referire la Dumnezeul-Persoan, adic forme ale aa numitei para-religioziti, sau ale unor credine amestecate; Altele sunt rezultatul subminrii spiritualitii cretine de ctre concepii spirituale orientale (practici de tip Yoga); multe alte micri pretins spirituale se prezint cu o faad atrgtoare, mai ales pentru tineri. Atunci ne ntrebm: de ce cad oamenii serioi i preocupai de spiritualitate n asemenea capcane? Rspundem fr teama de a grei: din netiin, dintr -o cras netiin! Cretinismul se afl acum, la nceputul mileniului al III -lea, ntr-o situaie deosebit, n faa unei noi ere. Oamenii trebuie catehizai, reevanghelizai. n faa acestei aciuni de reevanghelizare ntlnim dou atitudini extremiste. Prima dintre ele este negativist. Sunt propovduitori, binevestitori, pastori binevoitori, care spun c romnii nu mai tiu nimic i trebuie rencretinai. Ace ste personaliti au nceput s cutreiere Romnia. Sigur, dup ce a venit libertatea, este un lucru bun c oamenii pot circula. Este un lucru bun c oamenii sunt liberi s -i spun cuvntul, s-i propovduiasc credina lor, dar nu este elegant i nu es te corect ca profitnd de libertate s faci prozelitism. Aadar, pe de -o parte, n faa aciunii de evanghelizare ntlnim aceast atitudine negativist: romnii nu tiu nimic, romnii

trebuie rencretinai. Aceast afirmaie nu numai c este grav, dar este i neadevrat. A doua atitudine este cea triumfalist, pe care, din pcate, adeseori o promovm noi. Ne batem cu pumnul n piept i zicem: Noi suntem o ar cretin de dou mii de ani; moii i strmoii notri au fost credincioi, au fost virtuoi, au fost bisericoi. E adevrat, aa au fost, ns nu se poate s nu ne gndim la cuvintele Mntuitorului adresate crturarilor i fariseilor: De ce v ludai cu moii i strmoii votri, de ce v ludai cu Avraam? Dumnezeu din pietrele acestea de pe lng Iordan, poate face fii lui Avraam. Dac suntei fiii lui Avraam, facei faptele lui Avraam!.[2] Cu alte cuvinte, nici atitudinea triumfalist nu ine. Ne ludm zadarnic cu voievozii, cu martirii, cu strmoii notri buni, credincioi i echilibrai, dac noi nu clcm pe urmele lor. ntre aceste dou atitudini, amndou incorecte, exist o a treia atitudine, corect. Atitudinea corect e cea moderat. Romnii triesc nc ntr -un mediu spiritual sntos, dar nu tiu prea multe despre credina lor. De ce? Pentru c cei ce frecventeaz regulat biserica sunt relativ puini, iar cei ce lectureaz Sfnta Scriptur i alte cri de nvtur sunt i mai puini. De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ncerca n aceast lucrare s -i facem contieni pe asculttorii notri de adevrata via spiritual. Dm o definiie, limpede i uoar, pe care o vom mai repeta. Adevrata via spiritual este o via nou, cu Hristos i n Hristos, condus de Duhul Sfnt. Nu exist via spiritual fr Hristos i fr Duhul Sfnt. V vom ajuta s-L cunoatei pe Hristos mai bine i o s dm reeta de a v elibera de patimi i a v umple de Duhul Sfnt. n acest sens, vom face mereu referire la texte din Sfnta Scriptur i din Sfinii Prini. Pentru c sfinii notri naintai, Sfinii Prini, au avut experiena unei viei spirituale autentice. Chiar am putea spune c i astzi marii prini duhovniceti au experiena unei viei spirituale autentice, care ne poate sluji de model i ne poate ajuta s nu fim bulversa i de toate mesajele incorecte care pot fi transmise att individual, de la persoan la persoan, ct i prin mass-media. Drept exemplificare, m opresc la trei citate de referin din Sfnta Scriptur, legate de viaa spiritual, pe care mereu le voi reaminti cititorilor notri: a) nainte de Patimi, Domnul nostru Iisus Hristos, n grdina Ghetsimani, a fcut o rugciune pentru ucenici i pentru lumea ntreag. Citm din aceast rugciune arhiereasc: Aceasta este viaa venic zicea Domnul Hristos s te cunoasc pe Tine, singurul Dumnezeu adevrat, i pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (Ioan 17,3). Ori, viaa noastr spiritual n-are un alt rost, un alt sens, dect s ne ancoreze n viaa venic. Viaa spiritual este via venic. Viaa spiritual ncepe pe pmnt, dar nu se mai termin, se continu n eternitate. Aa stnd lucrurile, parafrazm: Viaa spiritual nu-i altceva dect cunoaterea singurului Dumnezeu adevrat i a lui Iisus Hristos pe care El L-a trimis n lume. Acest citat este extraordinar. Trebuie s-L cunoatem pe Dumnezeu, trebuie s-L cunoatem pe Dumnezeu prin experien, prin viaa noast religioas serioas, prin viaa noastr spiritual. Dumnezeu nu e o noiune, Dumnezeu este o persoan, Dumnezeu este Tatl nostru. Dumnezeu este Cel ce ne-a adus de la nefiin la fiin, Dumnezeu este Cel care proniaz ntregul univers i proniaz viaa noastr, a fiecruia n parte. Dumnezeu la plinirea vremii[3] am aflat la srbtorile Crciunului L-a trimis pe Fiul Su n lume ca s-i rscumpere pe toi oamenii, ca s-i aduc pe toi oamenii la adevr,

ca s-i mntuiasc. Spune Sfntul Apostol Pavel n Epistola ctre Galateni c la plinirea vremii, Domnul Hristos a venit n lume i S-a fcut frate cu noi oamenii, cu noi oamenii pctoi, nstrinai de Dumnezeu, dezmotenii de la mpria Cerurilor, ca pe noi pe toi s ne renfieze, s ne fac motenitori ai mpriei Cerurilor. De bun seam c pentru a moteni pe cineva trebuie s fii copilul lui. Ca s poi moteni mpria lui Dumnezeu trebuie s fii copilul lui Dumnezeu. Ori, copii ai lui Dumnezeu am devenit prin Domnul nostru Iisus Hristos care a prsit slava cea cereasc i S -a fcut ca cel mai umil dintre oameni. Aadar, o viaa spiritual adevrat presupune s -L cunoatem pe singurul Dumnezeu adevrat i pe Iisus Hristos pe care El L-a trimis n lume. i spunnd acest lucru, fr a jigni pe cineva, vom spune c adevrata via spiritual exist numai atunci cnd l cunoatem pe adevratul Dumnezeu. Dumnezeu este Domnul i S-a artat nou[4], Dumnezeul cel adevrat S-a descoperit lumii. Descoperirea i descoperirea total, complet, absolut, a fcut-o prin Domnul Iisus Hristos. Fr Hristos nu exist spiritualitate autentic. Or fi frumoase, or fi atrgtoare alte spiritualiti orientale, occidentale, de orice tip ar fi ele, dar dac nu-L au n centrul lor pe Hristos, nu sunt spiritualiti autentice, care s duc realmente, pragmatic, la motenirea mpriei Cerurilor. b) Un alt citat important, la care ne vom opri mereu, este cel care red spusa Sfntului Apostol Pavel referitoare la viaa spiritual. Sfntul Apostol Pavel ne spune referitor la aceast via lucrul urmtor: M-am rstignit mpreun cu Hristos i nu mai triesc eu, ci Hristos triete n mine.[5] Dac l cunoatem pe Dumnezeu, dac l cunoatem pe Hristos, cu siguran ncepem un demers de eliberare de patimi i de umplere de Duh Sfnt, Duh Sfnt care l face pe Hristos s triasc n noi. De aceea Sfntul Apostol Pavel, dup ce a avut aceast experien a cunoaterii directe a lui Dumnezeu, a eliberrii de patimi i a umplerii de Duh Sfnt, a scris aceste rnduri: M-am rstignit mpreun cu Hristos i nu mai triesc eu, ci Hristos triete n mine. Toate tratatele de mistic cretin n general, i n special tratatele de mistic cretin ortodox, au aceast preocupare, de a ne face foarte cunoscut reeta rstignirii mpreun cu Hristos, a exorcizrii de patimi, a eliberrii de patimi i a primirii Duhului Sfnt, a unirii cu Hristos n Duhul Sfnt. c) Tot Sfntul Apostol Pavel continu, dndu-ne posibilitatea de a ne verifica dac am fcut, ct de ct, un progres din punct de vedere spiritual: Dac este cineva n Hristos, este fptur nou; cele vechi au trecut, iat toate lucrurile s -au fcut noi.[6] Ne unim cu Hristos pe msur ce ne lepdm de Satana, aa precum spun exorcismele de la botez: M leapd de Satana i m unesc cu Hristos, m eliberez de patimi i m umplu de virtui, m umplu de Duh Sfnt i Duhul Sfnt l face prezent n n oi pe Domnul Hristos.[7] Iat cteva consideraii referitoare la viaa spiritual cretin, care l are n centru pe Domnul nostru Iisus Hristos, care este o via nou cu Hristos i n Hristos, condus de Duhul Sfnt. Vom ncepe mpreun acest demers al cunoaterii lui Hristos i al eliberrii de patimi, n vederea umplerii de Duh Sfnt. Sfnta Scriptur cuvntul lui Dumnezeu adresat noua S3 Sfnta Scriptur sau Biblia ca mijloc de transmitere a Revelaiei(sau Descoperirii) dumnezeieti i ca depozitar a Revelaiei, cuprinde o dubl colecie de cri: Colecia Vechiului Testament i Colecia Noului Testament.

Vechiul Testament cuprinde Revelaia fcut de Dumnezeu prin patriarhii vechi i prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V .d.Hr.), fiind "cluz spre Hristos" (Galateni 3,24), pregtind venirea Lui. Noul Testament cuprinde Descoperirea supranatural fcut nu prin trimii ai lui Dumnezeu, ci prin nsui Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2), pus n scris ocazional de ctre unii dintre Apostoli sau ucenicii acestora. Cea mai mare parte a Descoperirii fcute de Mntuitorul s-a transmis pe cale oral, fiind fixat n scris mai trziu, de ctre Sfinii Prini ai primelor secole cretine. Noul Testament desvrete Descoperirea fcut de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprins n Pentateuh - primele cinci cri ale Bibliei) i prooroci, din perioada Vechiului Testament, dup cuvintele Mntuitorului: "S nu socotii c am venit s stric Legea sau proorocii; n-am venit s stric, ci s mplinesc" (Matei 5, 17). Sfnta Scriptur este Cuvntul lui Dumnezeu i n acelai timp este despre Dumnezeu Cuvntul, Iisus Hristos. Sfnta Scriptur reprezint Descoperirea Lui Dumnezeu despre El nsu i, Cuvntul lui Dumnezeu spus n cuvintele oamenilor. Biblia este o mrturie a Descoperirii dumnezeieti, i o parte a Sfintei Tradiii care este vie i lucrtoare n Biseric. Astfel, dac Sfnta Tradiie nseamn viaa Bisericii, Sfnta Scriptur este limba principal a acestei viei. Bibliaatt Vechiul Testament, ct i Noul Testamenteste hristocentric i hristologic. n ntreaga Biblie se vorbete despre Mesia. n timpul Vechiului Testament venirea Mntuitorului este proorocit i pregtit, pe cnd Noul Testament a fost scris ntocmai pentru c Hristos nviase deja din mori, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica nelesese c martorii oculari ai Mntuitorului nu vor fi pe pmnt nc mult timp. La nceput, Apostolii au transmis Sfnta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvntul Lui Dumnezeu s-a rspndit i a ntemeiat Biserica. Ulterior, n acest context, Biblia a putut fi compus i canonizat. n mod firesc, oamenii mai nti predic(oral) Adevrul i apoi nregistreaz n scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite ct re poporul lui Israel dup Patile evreilor au fost ca acetia s spun copiilor cele ntmplate. Primul lucru pe care l-a svrit Sf. Maria Magdalena dup ce L-a vzut pe Iisus nviat a fost s i spun ndat i Sf. Petru. Mai trziu, aceste evenimente au fost trecute n scris spre mrturie nestrmutata pentru urmtoarele generaii. Deoarece Biblia este un document despre credin, se cuvine s ii respectm integritatea ca fiind Descoperire definitiv a credinei Cretin Ortodoxe. Nici o alt carte n afar de cele menionate mai jos nu este recunoscut de Canonul Sfintei Scripturi. Dei Biblia nu constituie un rezumat exhaustiv al Descoperirii dumnezeie ti, nu ni s-a dat o Descoperire mai nou. Chiar i n cazul n care un nou text s-ar afla de ctre cercettori, i ar fi dovedit n unanimitate de ctre ace tia c provine din minile Apostolului Pavel sau ale lui Moise (spre exemplu), nu s-ar aduga la Canonul Sfintei Scripturi. De asemenea, nici nu s-ar scoate din Canon un text care s-ar dovedi fr ndoial a nu aparine autorului cruia i se atribuie n mod tradiional. Sfnta Scriptur exist pentru motivul pe care l d Sfntul Apostol Ioan l d n Evanghelia sa (20, 30-31): Deci i alte multe minuni a fcut Iisus naintea ucenicilor Si, care nu sunt scrise n cartea aceasta.

Iar acestea s-au scris, ca s credei c Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, i, creznd, s avei via n numele Lui. Prin urmare, Biblia a fost scris ca s putem crede i s fim mntuii. Literatura duhovniceasc: Pateric, Filocalia, Vieile sfinilor etc.S4 n lucrarea Cele opt pcate capitale ale lumii civilizate, austriacul Konrad Lorenz, inventariind cu finee evagrian cauzele regresului modern, omite cel mai devastator pcat al omului recent: insensibilitatea alarmant fa de sfinenie i nefireasca raportare la registrul ei subsumat. Omul de astzi, confuz i srcit de repere, nu -i mai pune siei ntrebri n zona fundamental a fiinei sale, nu se mai chestioneaz vocaional i nu se interogheaz valoric. Lamentaia lui Leon Bloy, Nu exist dect o singur tristee i anume c nu suntem cu toii sfini, a devenit strigtul celui ce n pustia veacului nostru nu mai seduce pe nimeni. Ca s regsim omul n strlucita lui normalitate, ca s putem rezolva crize noi cu rspunsuri vechi i totodat actuale, apelul la Pateric, Filocalie i Proloage nu este o opiune, nu ine de sfera facultativului, ci e o prioritate. Oricine voiete astzi s devin actant ntr-o istorie a frumosului sau s devin istoriograful ei cel mai avizat va trebui, cu discernmnt i migal, s exploreze universul cuceritor i ofertant al sfinilor, paradigmatice realizri ale omenescului n har ce coboar pe pmnt sursul Tatlui (Paul Evdokimov). De veacuri, cu o carier impresionant i rod nsutit, istoria frumosului la nivelul de vrf a atins trei mai culmi: Patericul, Filocalia i Proloagele. Despre aceste culmi mrturisete Andrei Pleu: Sunt cel mai eficient antidot al orgoliului. E o lectur care m pune n inferio ritate, care, cum ar spune Noica, desfiineaz omuleul din mine. Aproape c nici nu e nevoie s citesc. Simpla existen a unui asemenea text e orientativ, e stimulatoare. Cum zice Sfntul Epifanie: e destul s vezi astfel de cri spre a te domoli.... Apelm la sfini, personajele centrale ale triadei Pateric-Filocalie-Proloage, c s ne alfabetizm i noi, cei de azi, n sculptarea celui mai frumos chip al lui Dumnezeu din istorie, aa cum nu a mai fost i nu va mai fi. Aluat copt la flacra transfigu ratoare a dumnezeirii, sfntul este, dup mrturia lui Iustin Popovici, liter ntr-o Evanghelie nou, a cincea, pe care Duhul Sfnt o scrie pn la sfritul veacurilor. Ct timp Duhul Sfnt lucreaz n Biseric, perspectivele sunt deschise: file noi se adaug n sinaxar, cuvinte ntemeietoare prelungesc Filocalia, iar fapte memorabile dobndesc iz paterical. De aceea, att Proloagele, dar i Patericul i Filocalia continu n mod firesc Evanghelia i Faptele Apostolilor. Timpul sfinilor este timpul Duh ului. Nu au nevoie de biografii ndelung meteugite. Biografia lor se confund cu Evanghelia. Nici moderni, nici postmoderni, oameni lucrtori i dincolo de veac, tmduii de dileme prin experiene i convingeri deloc cotidiene, acetia sunt sfinii. Anonimi n logica lumii, sfinii nu sunt nobeliti, dar sunt nobili la suflet; ei nu expir niciodat, ci inspir. Aezai n Pateric i Filocalie pe drumul anevoios sau crarea ngust a mpriei cu obstacole, cderi i ridicri, victorioi i consolidai n Proloage, sfinii sunt mrturia iubirii nermuite a lui Dumnezeu care face din pescari apostoli i din pgni mucenici.

Simion Mehedini preciza c un neam i un popor valoreaz att ct a neles din Evanghelie. Considerm c valoarea unui om, a unui popor sau a unui secol este garantat i de ct s-a raportat la Pateric, de ct i-a asumat din Filocalie i, mai ales, de ct s-a interogat pe sine vizavi de Proloage. Iisus Hristos Mntuitorul S5 Iisus Hristos a vorbit si a lucrat in numele, cu autoritatea si puterea lui Dumnezeu Tatal, a marturisit inaintea Apostolilor si a oamenilor misiunea Lui dumnezeiasca, a avut o viata morala de o curatie si inaltime unica si incomparabila. El a dat invaturi sublime in cuvinte, parabole si imagini de o simplitate, sinceritate, adincime, frumusete si intelepciune supranaturala. Invatatura Lui n-a fost depasita si nu poate fi depasita de nici una dintre religiile naturale ale lumii, sau de vreun alt sistem de gindire religios, ea fiind de origine dumnezeiasca, revelata. Evanghelia, adica Vestea cea buna, propovaduita de Iisus Hristos este un mesaj religios si moral, nu social, politic sau economic. Prin invatatura Sa, Mantuitorul urmareste mintuirea omului, care inseamna curatirea si eliberarea lui de pacate, restaurarea firii umane, reinnoirea, sfintirea si indumnezeirea omului. Ideea centrala a propovaduirii Mantuitorului este <<Imparatia lui Dumnezeu>>sau <<Imparatia cerurilor>> (Matei 3, 2; 4, 17; 10, 7; Marcu 1, 15). Aceasta imparatie este inteleasa ca o noua ordine religioasa si morala a lumii. Prin credinta intr-un singur Dumnezeu spiritual si nevazut, prin respectarea virtutilor morale si a poruncilor divine, omul poate dobindi multumirea si fericirea, chiar din timpul vietuirii pamaintesti, iar in viata de dincolo, mintuirea si fericirea vesnica. In imparatia cerurilor, vor intra toti cei ce cred in Iisus Hristos si in preceptele Lui, se renasc <<din apa si din Duh>> (Ioan 3, 5), se schimba sufleteste si traiesc o viata religioasa morala noua si curata. Desi Iisus a predicat iudeilor, invatatura lui are caracter universal, fiind destinata intregii lumi. El insusi ne incredinteaza: <<Si se va propovadui Evanghelia aceasta a imparatiei in toata lumea spre marturie la toate neamurile>> (Matei 24, 14). Acest universalism religios, asa cum l-a vestit Mantuitorul, era o noua conceptie, ca si toate marile adevaruri revelate de El. In noua religie, ideea existentei unui singur Dumnezeu spiritual, nevazut, inefabil si infinit este esentiala. Exista un singur Dumnezeu adevarat in trei persoane sau ipostasuri: Tatal, Fiul si Duhul Sfint, care formeaza Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Ideea de Dumnezeu este mult adincita prin invatatura lui Iisus Hristos si ea atinge cea mai inalta treapta a revelatiei divine. Prin Fiul Sau, prin Domnul Iisus Hristos, care a imbracat chip de om, Dumnezeu Tatal Sa facut cunoscut oamenilor. Iisus Hristos Si-a afirmat dumnezeirea Sa nu numai prin cuvintele si invatatura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile si profetiile Sale. Minunea cea mai mare, care a confirmat ca El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, este invierea Sa din morti. De asemenea, propriile Sale profetii confirma dumnezeirea Sa. In invatatura crestina este implicata si conceptia despre om, antropologia, care sta in strinsa legatura cu conceptia despre Dumnezeu. Sfinta Scriptura invata ca omul a fost creat de Dumnezeu <<dupa chipul si asemanarea Sa>> (Fac. 1, 27), ca implinire si desavirsire a intregii creatii. Chipul lui Dumnezeu din fiinta omului orienteaza omul spre indumnezeire, iar dreptii care traiesc viata curata si sfinta se fac << partasi firii

dumnezeiesti>> -(II Petru 1, 4). << Caci stim ca atunci cind se va arata Iisus, ne incredinteaza Sf. Apostol Ioan, vom fi asemenea Lui, fiindca Il vom vedea precum este>> (I Ioan 3, 2). In morala, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o innoire si un progres tot atit de mare. Principiul si temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii nostri devin prin iubire fratii nostri. Iubirea este cea mai mare porunca data de Iisus Hristos si cea mai mare realizare a vietii crestine: iubirea fata de Dumnezeu, ca Tatal ceresc al tuturor oamenilor, si iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. <<Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, spune Domnul nostru Iisus Hristos, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si cea dintii porunca. Iar a doua, la fel cu aceasta: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti>> (Matei 22, 37 - 39; Marcu 12, 29-31; Luca 10, 27). Dupa marturia Sfintului Apostol Ioan, <<dragostea este de la Dumnezeu... caci Dumnezeu este iubire. Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintii>> (I Ioan 4, 7-8, 19). Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a si dat pilda dumnezeiasca a unei vieti de iubire, bunatate, iertare si curatie sufleteasca, la care fiecare trebuie sa nazuiasca, spre desavirsirea sa. Astfel, Iisus Hristos a unit strins credinta si fapta, religia si morala. Prin conceptia Sa spiritualista, prin accentuarea nemuririi omului si a raspunderii lui inaintea lui Dumnezeu, prin curatirea si intensificarea sentimentului religios si moral, prin conceptia despre Dumnezeu si om, Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul si valoarea religiei si a largit orizontul ei ca religie revelata, dumnezeiasca. Iisus Hristos (gr. - Isos; aramaic - Ieua sau Ieu) este Fiul i Cuvntul lui Dumnezeu, a doua persoan din Sfnta Treime, ntrupat pentru mntuirea omului la "plinirea vremii" (Galateni 4, 4). Iisus s-a nscut fie n anul 7 fie n anul 4 .Hr. n Betlehem sau n Nazaret i a murit n anul 30, 31 sau 33 n Ierusalim. Iisus a fost menionat n textul grec al evangheliilor ca , n transcriere latin Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc e Iehoua, avnd ca diminutiv forma " ", Ieua, nsemnnd "YHWH mntuiete". Aceast form a fost transcris sub forma I Isos, n greac, de ctre traductorii Septuagintei, cu referire la alte persoane purtnd acelai prenume. Pe de alt parte, forma greceasc o, Khrists este o traducere a evreiescului " " maiach. Prenumele n limba romna provine din limba slavon , care a fost preluat din limba greac, unde la iniial este un hiat. Cea mai veche grafie n limba romn cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tiprit n anul 1701 la Cluj). Grafia Iisus este corect deoarece reproduce i din , care n latin a fost redat e. Tendina de a se citi ca i n greac a nceput din Evul Mediu i de aceea grafia Iisus n limba romn, folosit n Bibliile ortodoxe i n majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este corect, ea imitnd citirea greac modern. De altfel, nsi lectura numelui n limba romn, nu accentueaz prima silab (i.e., ca n latin sau englez: Je' -sus), ci ultima (ca n greac, sau spaniol, francez etc.) Acesta este un motiv n plus de a favoriza lectura numelui lui Iisus cu un scurt aproximant iniial [j], cum sugereaz dublarea lui "i", precum i grafia cu doi de "i": Iisus, care nu este deloc redundant, avnd temeiurile ei att fonologice ct i etimologice. La temeiurile etimologice se

adaug faptul c, pe lng limba greac, sursa tuturor limbilor europene pentru numel e "Iisus", att n ebraic (Iehoua, Ieua), ct i n limbile europene ncepnd cu latina (Jesus, n care "j" nu este cel din francez, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunat cu dou sunete nainte de primul "s", anume [i -e/i] sau [j-e], iar n limbile moderne sunetul iniial poate fi [] (fr. Jsus) sau [] (eng. Jesus). Aceste paralele etimologice motiveaz pe deplin utilizarea a dou litere nainte de "s" i n limba romn. (Cf. Alexandru Ciornescu, Dicionarul etimologic romn, Universidad de la Laguna, Tenerife 1958-1966; Dicionarul explicativ al limbii romne, Academia Romn, Institutul de Lingvistic "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic, 1998; A. Bailly, Le Grand Bailly, Dictionnaire Grec-Franais, Hachette, Paris, 2000; Irina Panovf, RomanianEnglish - English-Romanian Dictionnary, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1982, Ed. Lucman, 2002, 2004; Biblia sau Sfnta Scriptur, cu aprobarea Sfntului Sinod, Societatea Biblic Interconfesional din Romnia, 1988) Mntuire i sfinenie S6 Mntuirea este scopul Cretinismului i obiectivul Bisericii. Teologia mntuirii este numit soteriologie. Cretinismul ortodox afirm cu fermitate c Dumnezeu s -a fcut om pentru ca omul s poat s se fac Dumnezeu. Acest concept al ndumnezeirii, respinge faptul c mntuirea este un rezultat pozitiv la o dilem juridic, ci este de fapt un proces de vindecare. Ortodoxia consider nclinarea omului spre pcat ca un simptom al unei boli care necesit tratament, nu doar o nclcare a legii care necesit o pedeaps. Una din trsturile distincte ale gndirii cretine ortodoxe este aceea c vede mesajul Evangheliei nu ca pe un cod de lege ci ca o relaie, o legtur. Vorbete despre taina Sfintei Treimi n termenii unei legturi de iubire care exist ntre ei. S intrm n aceast iubire este lucrarea care duce la mntuire. Dar din cauza cderii omului, ntruparea nu este numai un act de iubire ci i un act de mntuire. Iisus Hristos, prin unirea omului cu Dumnezeu n propria Sa Persoan, a redeschis pentru om calea unirii cu Dumnezeu. n propria Sa Persoan, Hristos a artat ce nseamn s fi cu adevrat 'asemenea lui Dumnezeu', iar prin sacrificiul su rscumprtor i victorios el a pus iari la ndemna omului aceast asemnare. Hristos, al Doilea Adam, a venit pe pmnt i a reparat efectele nesupunerii primului Adam. Mntuire nseamn c lumea nu se ncheie prin ea nsi. Este o realitate care trimite spre realitatea cea mare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi i pentru toate care ne nconjoar. Lumea, timpul, istoria, vieile noastre sunt "o Teofanie a lui Dumnezeu, un mijloc al revelrii, prezenei i puterii sale." Dumnezeu nu i-a abandonat poporul dup nlarea la Cer a lui Hristos, ci ncepnd cu Pogorrea Duhului Sfnt, Biserica Sa nc este cu noi i astzi. Hristos i va judeca pe toi oamenii exclusiv pe baza felului cum ei i -au slujit lui slujindui unul altuia, celui mai mic dintre frai. Aceasta va arta cum l -a iubit fiecare persoan pe Dumnezeu i pe cei din jurul lui. Dragostea de Dumnezeu i pentru om devin una i aceeai dragoste. Este mplinit n Hristos i este Hristos. Ca s iubeti cu aceast iubire nseamn s iubeti cu dragostea lui Hristos i s mplineti "noua sa porunc" "iubii-v unul pe altul aa cum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13:34-35, 15:12) n aceasta st plintatea vieii spirituale. n aceasta, i numai aceasta, omul va intra la judecata de pe urm. Este ncoronarea tuturor virtuilor i rugciunii, ultimul i cel mai perfect fruct al Duhului lui Dumnezeu n om.

A doua venire a lui Hristos va fi Judecata tuturor oamenilor. nsi prezena Sa va fi judecata. Pentru aceia care l iubesc pe Domnul, prezena sa va fi bucurie nesfrit, via venic n mpria Cerurilor. Pentru aceia care l ursc pe Domnul, aceeai prezent va fi tortur nesfrit, iad i moarte nesfrit. "Fie ca toi s fie unul," s-a rugat Hristos la Cina cea de Tain; "Ca toi s fie una, dup cum Tu, Printe, ntru Mine i Eu ntru Tine, aa i acetia n Noi s fie una" (Ioan 17:21). Dup cum cele trei persoane ale Treimii 'slluiesc' una n cealalt ntr -o nencetat micare de iubire, tot aa i omul, fcut dup chipul Treimii, este chemat s 'slluiasc' n Dumnezeul Trinitar. Sfntul Ciprian scrie: 'un om nu l poate avea pe Dumnezeu ca Tat dac nu are ca Mam Biserica'. Dumnezeu este mntuire, iar puterea salvatoare a lui Dumnezeu este mijlocit n om prin Trupul lui Dumnezeu, Biserica. Acelai lucru este spus diferit de George Florovsky: 'n afara Bisericii nu exist mntuire, pentru c mntuirea este Biserica'. Biserica este unitatea acelora care sunt unii cu Sfnta Treime. Singura Biserica este unit aa cum Cele Trei Persoane din Sfnta Treime sunt unite. Dac omul se folete cum se cuvine de Biseric, adic pentru a fi n comuniune cu Dumnezeu, atunci el va deveni 'asemenea' cu Dumnezeu, el se va ndumnezeii; dup spusele lui Ioan Damaschinul, el va fi "asimilat n Dumnezeu prin virtute". Pentru a fi asemenea lui Dumnezeu trebuie s fii ndumnezeit, ceea ce insamn s devii dumnezeu dup har.[nu dup Fiin, sau Esen] Dobndirea harului Duhului Sfnt S7 Participarea la mpria lui Dumnezeu este dat prin Hristos ca miz a existenei umane pe pmnt. Respectarea legilor dumnezeieti i omeneti este un mijloc, nu un el n sine. Pocii-v, cci s-a apropiat mpria cerurilor spune Cuvntul ntrupat, dup Sfntul Ioan Boteztorul i nainte-Mergtorul - i se tie ci Sfini ai Bisericii Ortodoxe, ca Sfntul Serafim de la Sarov, au slvit aceast chemare. Dar orice mod de via permite oare participarea la darurile Duhului Sfnt? Fiina uman poate fi ea ndumnezeit, poate s ajung un sfnt, poate s cunoasc plintatea Duhului Sfnt, pe o cale sau pe alta? Aici este singura n trebare serioas. Lumea aceasta trece, cu patimile ei cu tot: trebuie s-o mai amintim? S ne gndim la cele ce dureaz, adic la aceast via etern n Duhul Sfnt. Interpretarea juridic a cretinismului nu este satisfctoare. Trebuie s ne amintim c suntem muritori, c civilizaia n care ne aflm este minat de pcat. Cuvntul S-a ntrupat, a murit i a nviat pentru ca fiina uman s poat primi plintatea Duhului Sfnt i, prin aceasta, s -L cunoasc pe Tatl, s fie ndumnezeit, s fie cu Hristos de-a dreapta aceluiai Tat. Aceasta este Evanghelia. i primele trei versiuni ale Sfintei Evanghelii ncep toate prin aceeai chemare: Pocii-v, pentru a dobndi mpria, adic pe Duhul Sfnt. inta Spiritualitii ortodoxe: ndumnezeirea S8 ndumnezeirea (n englez "deification," "divinization") este procesul prin care un adorator se elibereaz de hamrta ("lipsit de particulariti"), unindu -se cu Dumnezeu, ncepnd cu viaa aceasta i desvrind-o dup nvierea trupului. Pentru cretinii ortodoci, ndumnezeirea (a se vedea 2 Pet. 1:4) este mntuire. ndumnezeirea presupune c nc de la nceput, oamenii au fost creai pentru a conlucra n Via i n

Natur cu Sfnta Treime deplin. Aadar, un copil sau un adult adorator este salvat din starea de lipsit de sfinenie (hamarta care nu trebuie s fie confundat cu hamrtma pcat) pentru participarea la Viaa (z, nu simpla bos) Treimii care este nesfrit. Aceasta nu trebuie s fie confundat cu nvtura eretic (apothsis) "ndumnezeirea n Firea lui Dumnezeu", care nu poate fi mprtit. Declaraia Sfntului Atanasie din Alexandria: "Fiul lui Dumnezeu s-a fcut om, pentru ca noi s ne facem Dumnezeu " rezum foarte frumos acest concept. n II Petru 1:4 se spune c noi trebuie s devenim " . . . prtai dumnezeietii firi." Atanasie mrete semnificaia acestui vers atunci cnd spune c ndumnezeirea este "devenirea prin har ceea ce Dumnezeu este prin natur" (De Incarnatione, I). Ceea ce altfel ar prea absurd, omul czut, pctos poate deveni sfnt aa cum Dumnezeu este sfnt, lucru posibil prin Iisus Hristos, care este Dumnezeu ntrupat. n mod natural, afirmaia de cpti a cretinilor cum c Dumnezeu este Unul, stabilete o limit absolut a nelesului ndumnezeirii nu este posibil pentru nici un fel de fiin creat s devin, ontologic, Dumnezeu sau chiar un alt dumnezeu. Prin teorie, cunoaterea lui Dumnezeu n Iisus Hristos, fiinele umane ajung la cunoaterea i experimentarea a ceea ce nseamn s fii om deplin (imaginea creat a lui Dumnezeu); prin comuniunea lor cu Iisus Hristos, Dumnezeu se reveleaz El nsui rasei umane, pentru ca ei s mplineasc tot ceea ce este Dumnezeu n cunoatere, dreptate i sfinenie. De asemenea, ndumnezeirea afirm restaurarea deplin a tuturor oamenilor (i a ntregii creaii), ca principiu. Acest lucru se bazeaz pe nelegerea pocina pus naintea a orice de ctre Sfntul Ireneu de Lyons, numit "recapitulare." Pentru muli prini, ndumnezeirea merge dincolo de simpla restau rare a oamenilor la starea lor de dinainte de Cderea lui Adam i Eva, propovduind c deoarece Hristos a unit natura uman cu cea divin n persoana Sa, acum este posibil pentru cineva s experimenteze o relaie cu Dumnezeu mai apropiat dect cea a lui Adam i a Evei, experimentat n Grdina Raiului, i aceti oameni pot deveni mai asemenea lui Dumnezeu dect erau la vremea aceea Adam i Eva. Unii teologi ortodoci merg mai departe i afirm c Iisus s-ar fi ntrupat fie i numai pentru acest singur motiv, chiar dac Adam i Eva nu ar fi pctuit niciodat. Toat umanitatea este pe deplin restaurat la potenialul maxim de umanitate deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat El nsui natura uman prin naterea Sa din fecioar, i, de asemenea, a luat asupra Sa suferina datorat pcatului (dei El nsui nu este un om pctos ci este Dumnezeu neschimbat n fiina Sa). n Hristos, cele dou naturi uman i divin nu sunt dou persoane ci una singur; astfel, prin Hristos s-a fcut unirea dintre Dumnezeu i ntreaga umanitate. Deci, Dumnezeu cel Sfnt i omul cel pctos sunt mpcate, n principiu, n omul fr de pcate Iisus Hristos. (A se vedea rugciunea lui Hristos din Ioan.) Aceast mpcare devine actual prin lupta (podvig n rus) pentru conformarea cu modelul lui Hristos. Fr lupt, exemplu, nu exist credin real; credina duce la aciune, fr de care este moart. Fiecare trebuie s -i uneasc voina, gndirea i fapta cu voina lui Dumnezeu, cu gndurile i faptele Lui. Fiecare persoan trebuie s -i duc viaa astfel nct s fie o oglind, o asemnare deplin cu Dumnezeu. Mai mult dect att, deoarece Dumnezeu i umanitatea sunt mai mult dect asemenea n Hristos ci mai degrab o unire cu adevrat, vieile cretinilor sunt mai mult dect o simpl imitaie i sunt mai degrab o unire cu viaa lui Dumnezeu nsui: astfel, cel care lucreaz pentru mntuirea sa, este unit cu Dumnezeu lucrnd n acesta, att n voin

ct i n a face ceea ce dorete Dumnezeu. Grigorie Palama a afirmat posibilitatea unirii umanitii cu Dumnezeu n energiile Sale, n acelai timp afirmnd c, din cauza transcendenei lui Dumnezeu i totalei Sale deosebiri, este imposibil pentru om sau orice alt creatur s cunoasc sau s fie unit cu esena lui Dumnezeu. nc, prin credin putem ajunge la discernmnt, o nelegere a credinei Bidericii. Cltoria spre ndumnezeire include multe forme de practic. Trirea n comunitatea bisericii i participarea cu regularitate la Sfintele Taine i, n special Euharistia, este necesar pentru accederea la ndumnezeire. De asemenea, este important practicarea "rugciunii inimii" i rugciunea nencetat, aa cum ndeamn Sfntul Apostol Pavel n Tesaloniceni (1 i 2). Aceast rugciune nencetat a inimii este una din temele dominante din scrierile Prinilor Bisericii, n special n cele adunate n Filocalia. Lucrarea harului Duhului Sfnt i lucrarea noastr S9 Omul a fost creat de Dumnezeu cu posibilitatea de a ajunge la asemanarea cu Creatorul sau : "Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea Noastra...", a zis Dumnezeu (Fac. 1, 26) "si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau" (Fac. 1, 27). Asemanarea i-a fost data omului doar in stare de potenta, i-a fost inscrisa in fiinta ca ceva ce trebuie realizat. Fiind indreptat de la inceput spre asemanarea cu Dumnezeu, omul are ca sens al vietii sale realizarea acestui dat originar. Este proprie omului inaintarea spre Dumnezeu. Omul "poseda in el insusi arvuna imparatiei si toata viata sa consta in mod precis in a valorifica modul cel mai deplin posibil aceasta arvuna, pentru a descoperi de aici fericirea promisa celor alesi". De aceea, a vorbi despre asemanarea omului cu Dumnezeu sau despre "transfigurarea" credinciosului inseamna a fi in miezul problemei mantuirii si in centrul preocuparilor duhovnicesti ale crestinului. Angajat de la inceputul existentei sale in inaintarea spre indumnezeire, omul se afla in situatia de "posse non mori". Prin pacat insa a pierdut acea posibilitate si a ratacit calea de aur a inaintarii spre Dumnezeu. Prin Iisus Hristos omul se impaca cu Dumnezeu pentru a relua urcusul spre indumnezeire intrerupt odinioara ; el este inscris din nou pe drumul unirii cu Dumnezeu prin asemanare si "de atunci imparatia lui Dumnezeu se binevesteste si fiecare se sileste spre ea" (Luca 16, 16). A intelege importanta trasfigurarii credinciosului in Biserica inseamna a intelege sensul si importanta intruparii Fiului lui Dumnezeu, precum si a lucrarii Sale in Biserica prin Duhul Sfant. Transfigurarea este dezideratul tuturor marilor induhvniciti crestini, iar in perspectiva eshatologica, starea tuturor celor mantuiti, caci "vedem acum ca prin oglinda, iar atunci, fata catre fata" (1 Cor. 13, 12). In acest sfant ideal trebuie cautata ratiunea insingurarii si renuntarii la grijile lumesti in schimbul unei vieti de rugaciune si lupta duhovniceasca, imbratisate de nenumarati atleti ai lui Hristos. Dobndirea vieii n Hristos prin Sfintele Taine S10 Mantuirea noastra, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este in raport de intalnirea noastra cu Mantuitorul, care este calea, adevarul si viata si care ne spune ca: "Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine" (Ioan 14, 6). Or, aceasta ar insenina ca, odata cu inaltarea Mantuitorului la cer, legatura noastra cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garantie a mantuirii ar inceta, ar disparea. Cuvintele Mantuitorului spun insa clar: "Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca nu

Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, il voi trimite la voi" (Ioan 16, 7), si aici, si in cele ce urmeaza acestui verset, ni se reveleaza pentru prima oara importanta Sfintelor Taine pentru mantuirea noastra, Taine - de data aceasta in sensul restrans al cuvantului - in sensul de sacramente crestine. Harul Duhului Sfant, trimis de Mantuitorul Apostolilor Sai si prin ei Bisericii Sale, are misiunea de a invata toate si a aduce aminte de toate cele spuse si faptuite de Mantuitorul (Ioan 14, 26). Harul transmis prin Sfintele Taine va face simtita prezenta Mantuitorului fata de toti oamenii: "Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului" (Matei 28, 20). Absenta intalnirii vizibile cu Mantuitorul va fi implinita de Harul revarsat in Sfintele Taine, care sunt o permanenta sarbatoare a Cincizecimii pentru sufletele credinciosilor, sarbatoare cu reale urmari ontologice. Dar asteptarea "intalnirii depline" poate fi inteleasa numai prin faptul ca noi si acum il intalnim pe Domnul cel preamarit, caci El face vizibila si palpabila intre noi prezenta Sa harica, activa, prin Sfintele Taine". Deci, Sfintele Taine sunt lucrari vizibile, acte personale ale Mantuitorului, in vizibilitate pamanteasca, prin mijlocirea carora "ne intalnim cu Omul preamarit Iisus" si prin care venim "in contact viu cu misteriul cultic sfintitor al lui Hristos". Valoarea si importanta lor deosebita (pentru mantuire rezida in caracterul lor mai mult decat simbolic, cu totul real, al actului care se savarseste asupra credinciosului. Ele sunt si simboale, dar mai mult decat atat; ele sunt simboale in sensul in care simbolul este domeniul in care "vazutul este o parte a nevazutului si ca atare il cuprinde, caci o parte poate reprezenta intregul, pe baza participarii: de pilda, capul este trupul intreg". Important, in Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preinchipui, dar si de a cuprinde o anumita putere, o anumita forta ce lucreaza asupra fiintei omenesti si anume aceea a harului care se pogoara asupra credinciosului. Faptele Mantuitorului sunt fapte savarsite cu putere dumnezeiasca, mantuitoare prin trup, Sfintele Taine care se savarsesc intru pomenirea Lui ne vor impartasi aceeasi putere divina, mantuitoare a Iui Hristos. Mai mult decat atat, sacramentele crestine nu au ca scap obtinerea bunurilor naturale ei a celor spirituale, ele fiind o anticipare si o pregustare a realitatilor eshatologice. Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preinchipuie ci si afirma realitatea legaturii intre om si Dumnezeu, prin harul si actiunea lui asupra credinciosului, actiune transfiguratoare si desavarsitoare. Sfintele Taine desavarsesc lucrarea de propovaduire a Cuvantului lui Dumnezeu prin care suntem chemati la unire cu Hristos. Prin ele ne impartasim de puterea lui Hristos si chiar mai mult ni se comunica El insusi unindu-Se real cu noi. Ca si Cuvantul lui Dumnezeu, Sfintele Taine se cer primite cu credinta, deoarece efectul lor se produce "pe plan transempiric, supraconstient, la radacinile constiintei noastre", fapt care depaseste capacitatea noastra de a simti imediat puterea comunicata. Botezul S11 Botezul cretin este taina nceperii unui nou fel de via prin moartea celei vechi i naterea din nou la o via n Hristos. n Biserica Ortodox, botezul este pentru "splarea de pcate" (conform cu Crezul de la Niceea) i intrarea n Biseric. "i mrturisim un botez spre iertarea pcatelor."

Aceste cuvinte, din Crezul Niceo-Constantinopolitan, simplu i totui clar afirm nvtura ortodox despre botez. Evenimentul botezului este adesea considerat evenimentul cretin de baz. Cuvntul a boteza vine din baptizo, forma transcris din greac a cuvntului sau . ntr-un context istoric, acesta nseamn "a scufunda, a plonja (prin imersiune)" ceva n ntregime, de exemplu n ap. Cu toate c de obicei este asociat cu botezul cretin, acest cuvnt este cunoscut ca avnd i alte contexte. De exemplu, un autor din secolul al II-lea numit Nicandru a scris o reet de murturi care ilustreaz folosirea uzual a acestui cuvnt. El spune prima dat trebuie scufundate (bapto) n ap fierbinte, apoi scufundate complet (baptizo) ntr-o soluie de oet. De asemenea, cuvntul este folosit pentru a prezenta procesul de scufundare a hainelor ntr -o soluie de vopsire. Ritualul cretin de botezare n ap merge napoi n timp pn la Sfntul Ioan Boteztorul, despre care Sfnta Scriptur spune c i boteza pe muli, inclusiv pe Iisus. Anumite forme de botez erau practicate i n Vechiul Testament. Adiional, botezul era practicat i n cadrul unor religii pgne ca simbol al morii i renaterii. n contrast cu punctele de vedere protestante obinuite, botezul este mai mult dect un act simbolic de ngropare i nviere (cf. Romani 6, 3-5; Coloseni 2, 12 i 3,1-4). Botezul se face prin cufundarea n ap de trei ori a unei persoane n numele Sfintei Treimi. Adic, o persoan este scufundat "n numele Tatlui, al Fiului i al Sfntului Duh", cte una pentru fiecare Persoan a Sfintei Treimi. Botezarea prin stropire n loc de cufundarea n ap nu este nvat sau practicat de Biserica Ortodox aa cum este ea practicat n alte Biserici precum cea romano-catolic sau n Bisericile protestante. Botezul este imediat urmat de Mirungere i de Sfnta mprtanie la urmtoarea Sfnt Liturghie, indiferent de vrst. "...n privina apei, desigur, este scris,referindu -se la israeliteni, c ei nu trebuie s primeasc botezul care duce la iertarea pcatelor, dar trebuie s-i gseasc altul pentru ei nsi..." (Epistola lui Barnaba, Capitolul 11, Roberts-Donaldson) "Binecuvntai sunt aceia care, punndu-i sperana n cruce, au fost scufundai n ap... ntr-adevr noi suntem cobori n ap plini de pcate i pngriri, dar suntem ridicai, aducnd rod n inima noastr, cu fric de Dumnezeu i cu sperana n Iisus n sufletul nostru" (Epistola lui Barnaba, Capitolul 11, Roberts-Donaldson) "El s-a nscut i botezat, astfel nct prin Rstignirea Sa, El s curee apa." (Epistola ctre Efeseni a Sfntului Ignatie Teoforul, Capitolul 18, Roberts-Donaldson)

Mirungerea S12 Mirungerea (uneori numit confirmare) este una din cele 7 Sfinte Taine, prin c are o persoan botezat primete darul Duhului Sfnt prin ungerea cu uleiul sfinit de Sfntul Sinod al unei Biserici. Botezul este participarea personal la moartea i nvierea lui Hristos, iar Mirungerea este participarea personal a celui botezat la Pogorrea Duhului Sfnt. Spre deosebire de bisericile apusene (ex: romano -catolic i anglican), unde confirmarea este n mod tipic rezervat celor "maturi" (sau "vrsta raiunii"), n Biserica Ortodox mirungerea este aplicat n mod normal copiilor imediat dup botez i imediat (sau la scurt timp) nainte de primirea primei Sfinte mprtanii de ctre o persoan. Mirungerea se face prin ungerea noului cretin cu Sfntul Mir (dup grecescul myron) care este ulei sfinit n condiii speciale. Sfntul Mir este un "amestec de 40 de substane

aromate i ulei pur de msline" (Gialopsos, 35). Pregtirea i sfinirea lui se face de ctre episcopii delegai de Sfntul Sinod al unei Biserici locale. Cretinul este uns cu acest ulei n semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, nri, gur, urechi, piept, spate, mini i picioare. De fiecare dat cnd unge cu sfntul mir, preotul spune "Pecetea Darului Duhului Sfnt". Sfnta Tain a Mirungerii este o extensie a Cincizecimii, zi n care Duhul Sfnt s -a pogort asupra Apostolilor. Prin Mirungere o persoan devine membru al poporului lui Dumnezeu: "mirean" (de la sl. miraninu) sau "laic" (de la gr. laos - "poporul lui Dumnezeu"). Episcopul Kallistos (Ware) de Diokleia explic: Prin mirungere fiecare membru al Bisericii devine p rofet, i primete o parte din preoia mprteasc a lui Hristos; toi cretinii deopotriv, prin mirungere, sunt chemai s acioneze ca martori contieni ai Adevrului. 'Iar voi, ungere avei de la Cel Sfnt i tii toate (I Ioan 2:20) (Ware, 279). Dei n mod obinuit se face mpreun cu botezul, n unele cazuri mirungerea este fcut singur pentru a primi convertiii la Ortodoxie prin exercitarea iconomiei. Dei practicile n aceast privin variaz, n general dac un convertit vine la Ortodoxie de la o alt confesiune cretin i a fost supus anterior ritualului de botezare prin scufundare prin formula Trinitar ("n numele Tatlui, i al Fiului i al Sfntului Duh"), el sau ea poate fi primit n Biserica Ortodox prin mrturisire de credin i Sfnta Tain a Mirungerii, dup care primete Sfnta mprtanie. Dac un convertit vine de la o confesiune cretin care boteaz doar n "Numele lui Iisus" (cum ar fi bisericile penticostare) sau de la una care nu practic deloc botezul (cum ar fi Quarte rs sau Armata salvrii), botezul este o necesitate nainte de mirungere. Folosirea iconomiei este la discreia episcopului local, fiind supus canoanelor impuse de acesta. Euharistia S13 Cuvntul Euharistie provine din expresia care n limba greac nseamn a aduce mulumire. Euharistia este cunoscut i sub numele de Sfintele Daruri, Dumnezeietile Taine[1], mprtania sau Trupul i Sngele Domnului Iisus Hristos. Biserica Ortodox nva c Dumnezeu este cu adevrat prezent (iar nu doar ca semn, ca simbol) n Sfintele Daruri, dup sfinirea lor [2 Euharistia n Biserica Ortodox se afl n centrul vieii cretine, deoarece Biserica este n primul rnd o comunitate euharistic. Euharistia este desvrirea tuturor celorlalte Taine ale Bisericii i este izvorul i inta tuturor nvturilor i instituiilor Bisericii Majoritatea teologilor care au scris despre Cina cea de Tain nu cred c ar fi fost vorba de cina obinuit de Patile evreieti, poziie coerent cu povestirea pstrat n Evanghelia dup Ioan. Exist o minoritate care consider totui c aceasta fusese o cin de Pati (seder), bazndu-se pe Evangheliile sinoptice. ns, dup cum afirm Enrico Mazza, prerea minoritii "rmne o interpretare teologic. Realitatea istoric este c Cina cea de Tain nu a fost o celebrare a Pa tilor evreieti, i prin urmare c liturghia acesteia nu a fost cea a Patilor evreieti." [3]. Biserica Ortodox mrturisete c Euharistia este aducerea unei jertfe (sacrificiu). Dup cum auzim n Liturghie, "Ale Ta le dintru ale Tale, ie i aducem de toate i pentru toate" n Euharistie, jertfa adus este Hristos nsui, i nsui Hristos este Cel care aduce Jertfa: este att preot ct i jertf.

ie ti aducem. Euharistia este Jertf adus lui Dumnezeu Cel n Sfn ta Treime - nu doar Tatlui, ci i Sfntului Duh i lui Hristos nsui. Deci ce este Jertfa euharistic? Cui i este oferit? La ambele ntrebri, rspunsul este: Hristos. [ie i] aducem... pentru toate: conform teologiei ortodoxe, Euharistia este o jert f de mpcare, adus att n numele celor vii, ct i al celor adormii. Biserica nva c Jertfa nu este doar un semn, un simbol, ci un adevrat sacrificiu. Nu pinea este jertfit, ci nsui Trupul lui Hristos. Iar Mielul lui Dumnezeu S-a jertfit o singur dat, pentru totdeauna. Astfel, Jertfa euharistic nu este jertfirea sngeroas a Mielului, ci jertf nesngeroas, unde pinea se preschimb n Mielul de jertf. Momentele jertfei lui Hristos - ntruparea, Cina cea de Tain, Rstignirea, nvierea i nlarea Domnului sunt actualizate n Euharistie, nu sunt repetate. Euharistia este att simbolic, ct i mistic. De asemenea, n Biserica Ortodox Euharistia este considerat a fi adevratul Trup i Snge al Mntutorului Hristos, tocmai pentru c pinea i vinul sunt taine i simboluri ale adevratei i deplinei prezene a lui Dumnezeu i ale manifestrii Lui fa de noi n Hristos. naintea Tainei Sfintei mprtanii, ortodocii refuz orice analiz i explicaie n termeni pur raionali i logici. Cci Euharistia, ca i Hristos nsui, este o tain a mpriei Cerurilor care, dup cum ne-a spus Domnul Iisus, "nu este din lumea aceasta". Euharistia, ntruct aparine mpriei lui Dumnezeu, nu este n nici un fel inut de regulile logicii pmnteti a umanitii marcate de pcat. Iat ce ne spune n legtur cu aceasta Sfntul Ioan Damaschin: "Dac te ntrebi cum se petrec acestea, destul i este ie s afli c e prin Sfntul Duh... nu tim nimic mai mult dect aceasta, c este adevrat, lucrtor i atotputernic cuvntul lui Dumnezeu, dar c lucreaz ntr-un chip de neptruns [pentru mintea omeneasc]". Marile etape ale vieii duhovniceti: curire, iluminare, desvrire S14 -15 Sfinii Prini vorbind despre cele trei faze ale vieii spirituale, vd pus n lucrare puterea primit prin Taine n fiecare dintre ele: harul Botezului n etapa curitoare; harul Mirului n etapa iluminatoare; harul Sfintei Euharistii n faza unirii sau desvririi. Viaa spiritual are trei etape sau trei faze i anume: curirea, iluminarea i desvrirea. Sub acest generic au i fost traduse n romnete de ctre Printele Stniloae cele dousprezece volume ale Filocaliei: calea cum se poate omul curi, ilumina i desvri. CURIREA Practic, niruirea acestor trei faze, a acestor etape n viaa duhovniceasc, nu e mecanic. Nu putem spune, planificndu-ne, c anul acesta parcurgem toat etapa curitoare; am terminat cu ea i ncepem etapa iluminatoare; am terminat cu aceasta i ncepem etapa unirii sau a desvririi. Nu! n mare, ele se succed. Dar ntre ele exist i interferene, pentru c pe msur ce ne curim de pcate, sufletul ni se lumineaz i ne unim cu Hristos. Locul din care l izgonim pe satana nu -l putem lsa gol. Neaprat trebuie s-I lsm loc lui Hristos s umple acest gol. Am smuls patimile, trebuie neaprat s plantm virtuile. Nu exist din punct de vedere duhovnicesc o stare de neutralitate. A sta pe loc din punct de vedere duhovnicesc nseamn, de fapt, a regresa. A nu urca din punct de vedere

spiritual nseamn, nu a sta pe loc, ci a merge napoi. Fericitul Augustin, ne spune c: Nu putem s ne oprim de-a nu aluneca napoi, dect forndu-ne mereu de a sui. ndat ce ne oprim, coborm; i a nu nainta nseamn a cobor; nct, dac nu vrem s recdem, trebuie s ne silim mereu a nainta fr a face popas. S-au cutat multe comparaii sugestive referitor la acest adevr. Iat una dintre ele: S presupunem c intrm n torentele unui ru repede de munte. N u se poate sta pe loc. Dac vrem s ne pstrm echilibrul trebuie s suim mpotriva curentului, pentru c altfel suntem dai jos. Astfel, i din punct de vedere spiritual nu exist stare pe loc. A sta n nelucrare, nseamn a regresa. Am zis c niruirea fazelor nu e mecanic; urcm, ne purificm; mai recdem, iar ne urcm; este un zbucium, un zbucium permanent, precum ne spun Sfinii Prini. l ntreab de pild ucenicul pe Avva Sisoe: Avo, am czut, ce s fac? Ridic -te! Am czut din nou? Ridic-te! Iar am czut! Ridic-te din nou! Pn cnd printe? Pn cnd vei rmnea n picioare, pn cnd vei birui. n faza curitoare realizm lucrarea pentru care am primit puterea prin Botez. Cum mai i cdem, ne purificm din nou prin pocin, prin Spovedanie, tain care ne d puteri noi. Cea mai obositoare dintre cele trei faze este aceast faz curitoare, faz n care ne rstignim cu Hristos i nviem mpreun cu El. Ne readucem aminte de cuvntul Sfntului Pavel: M-am rstignit mpreun cu Hristos i nu eu mai triesc, ci Hristos triete n mine.Nu e deloc uoar rstignirea omului vechi. E grea i anevoioas. Puterea ne-o d harul lui Dumnezeu. Noi ns adugm lucrarea. Pentru a ne spori rvna lucrrii, Prinii ne-au lsat diverse imagini. Iat o imagine a rstignirii omului vechi: Dac privim icoana lui Hristos, l vedem intuit pe Sfnta cruce cu patru cuie. i omul pcatului, omul vechi, trebuie intuit pe crucea lui Hristos, duhovnicete vorbind, cu patru cuie. Un rstignit nu m ai are libertate, el este imobilizat, este legat de cruce. Un cretin care dorete s rstigneasc, s omoare omul cel vechi, pentru a i lua locul cel nou, nnoit prin harul lui Hristos, se rstignete. Nu mai este liber s fac orice, s umble de capul lui, ci st intuit pe crucea Domnului. St lng Domnul Hristos. St mpreun cu Domnul Hristos. Care sunt cele patru cuie cu care se rstignete cretinul pe cruce? Care sunt cele patru cuie ce l ajut s rmn lng Hristos i s omoare omul vechi din el? Cele patru cuie sunt: aducerea aminte de moarte, aducerea aminte de judecat, aducerea aminte de rai i aducerea aminte de iad. Patru realiti peste care nu se poate trece, pe care trebuie s le avem mereu nfipte n minte ca nite piroane, pentru c ele ne vor ine lng Domnul nostru Iisus Hristos. Cine i aduce aminte de moarte i drmluiete foarte bine gndurile, vorbele i faptele. Zice neleptul Isus, fiul lui Sirah, c Dac i aduci aminte de moarte nu mai pctuieti. Nu numai c murim, dar suntem i judecai de Dumnezeu. Deci, aducerea aminte de judecat ne ajut s fim mai ateni cu viaa noastr. Le -ar place oamenilor s se curme totul cu moartea; mai ales cnd viaa lor a fost libertin, cnd nu i -au pus problema credinei. Din nefericire pentru cei necredincioi nu se termin totul cu moartea sau, din fericire, pentru cei credincioi. Dup moarte vine judecata. Urmeaz apoi eternitatea n care vei tri venic, ori n rai, ori n iad. Atunci cnd doreti s te purifici, s te cureti de pcate, s te rstigneti mpreun cu Hristos, trebuie s ai n minte aceste patru cuie duhovniceti.

Faza curitoare are la rndul ei mai multe trepte. Sfntul Maxim Mrturisitorul amintete de apte trepte: Dragostea e nscut din neptimire; neptimirea de ndejdea n Dumnezeu; ndejdea de rbdare i de ndelung rbdare; iar pe acestea le nate nfrnarea cea atotcuprinztoare. nfrnarea la rndul ei, e nscut din frica lui Dumnezeu. n sfrit, frica e nscut de credina n Domnul. Sfntul Maxim a nceput, n aceast enumerare, cu sfritul cii. Lund ns cele apte trepte ale fazei curitoare n ordine cresctoare, le putem enumera aa: prima treapt este credina; a doua treapt este frica de Dumnezeu; a treia treapt este pocina; a patra treapt este nfrnarea; a cincia treapt este rbdarea; a asea treapt este ndejdea; i a aptea treapt este neptimirea. De aceste apte trepte ne vom ocupa pe ndelete n capitolele urmtoare. Trebuie s spunem, ns, c mai exist i alte formule. Scara Raiului, scris de Sfntul Ioan Scrarul, are treizeci de trepte. ILUMINAREA Pn acum, n aceast lucrare de spiritualitate cretin, ne -am preocupat de purificarea luntric, de curirea noastr de patimi. De fapt, aceasta este prima faz a vieii spirituale: purificarea sau curirea. ncepem acum s ne ocupm de a doua faz a vieii spirituale care este iluminarea. Precizm ns c pn ce nu ne curim de patimi, darurile Sfntului Duh, primit e prin Taina Sfntului Mir, nu se arat deplin; iluminarea nu este posibil. Iluminarea este n coresponden cu Taina Sfntului Mir i o prelungire a ei, dup cum curirea sau purificarea am considera-o n coresponden cu Botezul i ca o prelungire a lui. Botezul cretin este moarte i nviere, este purificare, iar Mirungerea sau Taina Sfntului Mir este o confirmare i o ntrire a iluminrii baptismale cu pecetea darului Sfntului Duh. Sfntul Nicolae Cabasila ne spune c rennoirea primit prin Botez pune n lucrare puteri i lucrri luntrice nrudite dar cel care le trezete la via este Sfntul Mir. El este cel ce pune n lucrare una sau alta din puterile duhovniceti, sau chiar mai multe de -o dat, dup ct e de simitor sufletul la lucrarea tainei. Ungerea cu Sfntul Mir aduce aceleai roade n cei botezai ca i punerea minilor Apostolilor peste cei botezai de dnii. Cci prin punerea minilor Apostolilor, spune Sfnta Scriptur, Duhul Sfnt se pogora peste cei de curnd botezai. Tot aa coboar i azi Mngitorul peste cei ce se ung cu Mir sfnt. Efectele harului Duhului Sfnt primit la miruire se vor manifesta mai trziu. Datorit purificrii, datorit efortului nostru de curire i dragostei fa de Hristos, n faz iluminrii darurile Duhului Sfnt devin evidente. Odinioar Taina Mirului transmitea celor botezai harismele vindecrilor, profeiei, limbilor strine, care artau tuturor puterea supranatural a lui Hristos. Aceste semne extraordinare erau necesare la vremea ntemeierii Bisericii. Dar, chiar i n zilele noastre, unii cretini cu viaa purificat de pcate pot fi favorizai cu aceste harisme. i azi, n toi cretinii ajuni la desptimire, Duhul Sfnt intensific puterile de cunoatere ale sufletului i de struire brbteasc n Dumnezeu. Darurile Duhului Sfnt lumineaz mintea i o fortific n orientarea ei spre Dumnezeu.Sfntul Ioan Teologul spune: Iar voi ungere avei de la cel Sfnt i tii toate. n faza iluminrii Duhul Sfnt ne ajut ca n locul celor apte pcate capitale, smulse n faza curitoare, s plantm cele apte virtui de cpetenie, i anume: credina, ndejdea i dragostea, numite i virtui teologice, la care se adaug nelepciunea, dreptatea, curajul i cumptarea, numite i virtui cardinale. Apoi, tot n faza iluminrii, se

fac vzute cele apte daruri ale Duhului Sfnt: apte pomenite de Sfntul Prooroc Isaia, sau zece, amintite de Sfntul Apostol Pavel. Omul purificat de patimi, n faza iluminrii are privilegiul contemplrii lui Dumnezeu n creaie. Toat natura este o carte deschis. Duhul Sfnt i lumineaz mintea i citete n toate; l gsete pe Dumnezeu citind n cartea naturii. l contempl pe Dumnezeu n lucrarea minilor Lui. Un alt dar din faza iluminrii este acela al interpretrii duhovniceti a Scripturilor. Citirea Scripturilor este necesar tuturor cretinilor. nelesurile ei adnci, ns, le are doar omul purificat de patimi. De aceea este un mare pericol s se hazardeze cineva n interpretarea Scripturilor, atta vreme ct este robit de patimi. Deci, darul Duhului Sfnt, din perioada iluminrii, l ajut pe om s neleag duhovnicete Scripturile. Apoi, am mai putea aduga un alt dar pe care l face Dumnezeu omului purificat de patimi n aceast faz a iluminrii, i anume: cunoaterea apofatic a lui Dumnezeu, adic cunoaterea tainic a lui Dumnezeu, cunoaterea intim a Lui. Ne aducem aminte c Domnul Iisus Hristos n rugciunea arhiereasc spunea: aceasta este viaa venic: S Te cunoasc pe Tine, Singurul Dumnezeu adevrat, i pe Iisus Hristos pe Care Tu Lai trimis.Numai dup ce ne-am purificat de patimi l putem cunoate tainic sau, cum spun teologii, apofatic pe Dumnezeu. Tot o lucrare a Duhului Sfnt este rugciunea curat. Omul ajuns n faza ilumin rii are o rugciune curat, vorbete cu Dumnezeu n taina sufletului su, simte c Dumnezeu l ascult. Simte c Dumnezeu intr n dialog cu el. n sfrit, n aceast faz a iluminrii omul poate fi prta la fenomene mistice extraordinare. Ceea ce n-a bnuit pn atunci poate gusta. Poate fi prta la semne i minuni, poate fi prta la harisme pe care Dumnezeu i le d la fel ca n prima perioad a Bisericii; poate face vindecri, poate face minuni. Vladimir Lossky l citeaz pe Sfntul Simion Noul Teolog, pentru a ne face limpede nelesul afirmaiei Proorocului David: ntru lumina Ta vom vedea lumin.Aceast afirmaie se experimenteaz n faza iluminrii: Este tocmai ceea ce percepem i realitatea prin care percepem trirea mistic. Pentru Sfntul Simion Noul Teolog trirea luminii care este viaa duhovniceasc contient sau gnoza, descoper prezena harului dobndit de persoana uman. Noi nu vorbim despre lucruri pe care nu le tim spune el - ci dm mrturie despre ceea ce ne este cunoscut. Cci lumina strlucete deja n ntuneric, n noapte i n zi, n inimile i n minile noastre. Aceast lumin fr apus, fr schimbare, nestriccioas, Care nu se ntunec niciodat, ne ilumineaz; ea vorbete, activeaz, ea este vie i dttoare de via, ea preschimb n lumin pe cei pe care i ilumineaz. Dumnezeu este Lumin i pe cei pe care i nvrednicete s -L vad, l vd ca lumin, cei care L-au primit, L-au primit ca lumin. Cci Lumina Slavei Sale premerge feei Sale i este cu neputin s se arate altfel dect n Lumin. Cei ce n -au vzut aceast Lumin nu L-au vzut pe Dumnezeu, cci Dumnezeu este Lumin. Cei ce n-au primit aceast Lumin, n-au primit nc harul, cci primind harul, se primete lumina dumnezeiasc i Dumnezeu. Cei care n-au primit-o nc, cei ce nu s-au mprtit nc din Lumin, se gsesc mereu sub jugul legii, pe trmul umbrei i al nchipuirilor, sunt nc prunci ai roabei. Regi sau patriarhi, episcopi sau preoi, prini sau slugi, mireni sau monahi ei vor fi de-o potriv n ntuneric i cltoresc n bezn, dac nu vor s se pociasc aa cum ar trebui. Cci pocina este ua care duce de la trmul ntunericului la cel al Luminii. Deci, cei ce nu sunt nc n lumin, n -au trecut cum se cuvine prin ua pocinei. Robii pcatului ursc lumina, temndu-se s nu se dea la

iveal faptele lor ascunse. Dac viaa n pcat este uneori n mod voit incontient, viaa n har este un progres nencetat al cunotinei, o trire crescnd a Luminii dumnezeieti. DESVRIREA PRIN NDUMNEZEIRE A treia faz a vieii spirituale, pe care o analizm acum, este desvrirea. Ea presupune unirea mistic a omului cu Dumnezeu. Este captul drumului cnd Dumnezeu devine toate n toi, dup cuvntul Sfntului Apostol Pavel. ndumnezeirea qewtiV se va realiza deplin n veacul viitor, dup nvierea morilor. Ni se relateaz n Pateric c unul dintre btrni, dup ce Sfntul Antonie a plecat la Domnul, s-a rugat foarte mult ca s i se descopere unde petrec marii duhovnici ai cretintii. i Dumnezeu i-a ascultat rugciunea. ngerul l-a purtat n lumea de dincolo i i-a vzut pe muli Sfini Prini. Dar nu l-a vzut pe Avva Antonie cel Mare. i atunci, btrnul l-a ntrebat pe nger: Unde este Avva Antonie? Iar el i -a rspuns: n locul unde este Dumnezeu acolo este el.Cu alte cuvinte Sfntul Antonie cel Mare, desvri fiind, petrecea n lumin. Era acolo unde este Dumnezeu. n aceast via ncercm nc, aa cum am creionat n demersul nostru, s naintm ncet, ncet, nspre acest pisc, conlucrnd cu Harul Duhului Sfnt. Desvrirea prin ndumnezeire presupune mai multe lucruri. Iat, le enumr: unirea cu Dumnezeu; ajungerea la dragostea desvrit i la neptimire; atingerea strii de extaz, care i permite contemplaia pasiv; o trire crescnd a luminii dumnezeieti; participarea la ospul mpriei. Toate aceste le vom lua pe rnd. 1. Unirea cu Dumnezeu Aa cum spuneam primele dou faze ale vieii spirituale, curirea i iluminarea, nu sunt un scop n sine. Curirea i iluminarea au ca i int unirea cu Dumnezeu. Sfntul Apostol Pavel spune limpede acest lucru: M-am rstignit mpreun cu Hristos; i nu eu mai triesc, ci Hristos triete n mine. Nevoinele ascetice, cu eroismul lor, ar rmne tragedii zadarnice dac nu s-ar raporta la scopul sfnt pe care l urmresc. De fapt nu exist o desprire tranant ntre cele trei faze ci, pe msura curirii te iluminezi i te uneti cu Dumnezeu. Nu numai la captul drumului te vei bucura de prezena lui Hristos, ci l ai i acum prin Duhul Sfnt. i n msura n care te-ai curit de patimi te uneti cu El. Aspiraia credinciosului serios este aceea de a tri n Hristos, de a tri tot mai mult n El. Iisus este Calea, Adevrul i Viaa. A te nduhovnici nseamn a-L limita, adic a-i ndura patimile fcnd nevoin, a te ilumina de adevrul descoperit prin El, pentru a ajunge la unirea deplin cu El. Vorbind de urcuul duhovnicesc, unii autori, aseamn purificarea sau curirea cu pruncia, iluminarea cu adolescena i unirea cu maturitatea. Alii, socotind c esena spiritualitii const n unirea n dragoste, aseamn curirea cu perioada n care doi tineri se cunosc, iluminarea cu logodna, iar unirea mistic cu nunta.Analogia aceasta este foarte bine venit pentru c e de obrie scripturistic. tiu foarte bine, cei ce iubesc Sfnta Scriptur, c n tot Vechiul Testament este prezent aceast metafor. Dumnezeu este soul iar poporul ales, poporul Israel, este soia. Adeseori necredincioas, trdtoare. Oricum, legtura dintre Dumnezeu i poporul Su este considerat ca legtura dintre brbat i femeie. n Cntarea cntrilor, acest poem extraordinar scris de neleptul Solomon, mireasa e Biserica, iar mirele este Hristos. Sau mirele este Hristos i mireasa e inima nflcrat de dragoste. n cmara de nunt a Mirelui divin dorete s ajung orice credincios.

Mirele-Hristos, la u btnd zice: Deschide-Mi surioar, deschide-Mi iubita Mea, porumbia Mea, curata Mea. Capul mi este plin de rou i prul ud de vlaga nopii. Se vede bine, din acest dialog, c pentru a nunti cu Mirele divin trebuie s te fi curit. Mirele i spune: curata mea. n luminnda din Sptmna Patimilor cretinul se tnguiete tocmai pentru lipsa acestei curii: Cmara Ta, Mntuitorul meu, o vd mpodobit, i mbrcminte nu am ca s intru ntr-nsa. Lumineaz-mi haina sufletului meu, dttorule de lumin, i m mntuiete. n tot Noul Testament Mirele Bisericii este Hristos. Parusia este vzut ca un osp de nunt. i zice o alt cntare, un tropar, tot din Sptmna Patimilor, referindu -se la clipa minunat a celei de-a doua veniri a Domnului Hristos: Iat, Mirele vine n miezul nopii i fericit este sluga pe care o va afla priveghind; i nevrednic cea pe care pe c are o afla lenevindu-se. Vezi doar, suflete al meu, cu somnul s nu te ngreuiezi, ca s nu te dai morii i afar de mprie s te ncui. Ci te deteapt strignd: Sfnt, Sfnt, Sfnt eti Dumnezeule; pentru rugciunile Nsctoarei de Dumnezeu miluiete -ne pe noi. n Apocalips ni se spune, textual, c Noul Ierusalim va fi mpodobit frumos, gtit ca o mireas pentru mirele su. Hristos este Mirele Bisericii. Hristos este Mirele sufletelor noastre. Pentru nunta mistic, pentru nunta tainic, pentru unire a cu Hristos, sufletul trebuie s se cureasc. Sfntul Apostol Pavel, atunci cnd se refer la unirea dintre Hristos i Biserica Lui n Epistola ctre Efeseni, folosete asemnarea binecunoscut nou: unirea dintre mire i mireas. Iat de ce, prin analogie, ne dm seama ct de nalt, ct de frumos i ct de dorit este acest pisc al unirii omului cu Dumnezeu. Este celebr pentru lumea cretin tlcuirea fcut de Sfntul Grigorie de Nyssa la cartea Cntarea cntrilor. Acest imn de nunt, acest imn de dragoste, pe care Sfntul Grigorie l vede ca un imn de dragoste dintre Hristos i Biserica Lui. M voi limita doar la dou citate din aceast lucrare. n primul dintre ele Sfntul Grigorie ne ndeamn: Intrai n cmara nentinat a Mirelui, mbrcai-v n haina alb a cugetrilor curate i nentinate. Dar dac vreunul, lund cu sine vreun gnd ptima i neavnd vemntul contiinei vrednic de nunta dumnezeiasc, se va lipi de cugetrile sale, atrgnd cuvintele Mirelui i ale miresei spre patimile necuvnttoare i prin ele se va mbrca n nlucirile de ruine, va fi aruncat afar dintre cei strlucitori de fericire, primind n locul bucuriei din cmara de nunt scrnirea i plnsul. Aceasta o mrturisesc, ncepnd tlcuirea tainic a Cntrii Cntrilor. Cci prin cele nscrise n ea e dus sufletul, ca o mireas, spre nsoirea netrupeasc, duhovniceasc i nematerial, cu Dumnezeu; fiindc Dumnezeu, Care vrea ca toi s se mntuiasc i la cunotina adevrului s vin, arat aici chipul cel mai desvrit i mai fericit al mntuirii, adic cel al iubirii. i un alt citat: Solomon curind inima de alipirea la cele vzute, introduce tainic prin Cntarea cntrilor nelegerea n Sfintele Sfintelor dumnezeieti, n care ceea ce se svrete este o rnduial de nunt, iar ceea ce se nelege este unirea sufletului omenesc cu Dumnezeu. De aceea, fiul din Proverbe se numete aici mire, i nelepciunea ine loc de mireas, ca s se logodeasc cu Dumnezeu omul ajuns mireas curat i lipindu-se de Domnul s fie un duh, devenind, prin unire cu cel nentinat i neptimitor, n loc de trup greoi nelegere curat. Fiindc, deci, cea care griete este nelepciunea, iubete-o ct poi din toat inima i puterea, poftete -o ct poi. Ba adaug cu ndrzneal la aceste cuvinte i: ndrgostete-te. Cci e nevinovat

i neptima aceast patim pentru cele netrupeti, cum zice nelepciunea n Proverbe, legiuind dragostea pentru frumuseea cereasc. Pcatul i patima S16 Pcatul (lat. peccatum; gr. hamartia) este clcarea voii lui Dumnezeu cu deplin voin i tiin.Pcatul se mai numete i "frdelege" sau "nelegiuire", pentru c voia lui Dumnezeu se arat n legile, poruncile i rnduielile pe care El le-a dat, din iubire de oameni. Dar poruncile lui nu sunt o lege moart, ci sunt cuvntul dttor de via al lui Dumnezeu. De aceea, pentru cretini pcatul nu este neles ntr-un sens juridic, sau legic, pentru c toate poruncile i legiuirile Sale Dumnezeu le-a dat oamenilor din iubire pentru om, ncoronarea a creaiei (Facere 1) i fcut dup chipul i asemnarea Lui. De asemenea, Iisus Hristos, n Joia Cinei de tain, preziua morii Sale, a lsat ca testament ucenicilor Si: "Porunc nou dau vou: S v iubii unul pe altul. Precum Eu v -am iubit pe voi, aa i voi s v iubii unul pe altul. ntru aceasta vor cunoate toi c suntei ucenicii Mei, dac vei avea dragoste unii fa de alii. (Ioan 13, 34-35; 15, 17) Cnd omul mplinete poruncile lui Dumnezeu, atunci el mpreun -lucreaz cu harul lui Dumnezeu, este n legtur cu Dumnezeu, i particip la mpria lui Dumnezeu n mod nevzut, nc din aceast lume. Cnd, dimpotriv, omul dispreuiete porunca, cuvntul de via al lui Dumnezeu, atunci el se rupe de Dumnezeu i pierde prtia harului i a mpriei. Sfinii Prini ntrevd trei principale feluri sau nivele ale pctuirii: cu gndul cu cuvntul cu fapta Patim provine din grecescul , nsemnnd ptimire, sau suferin, trupeasc sau sufleteasc. Patimi trupeti sunt de exemplu bolile i rnile. Patima sufleteasc este o micare a prii active (sau pasionale) a sufletului, prin poft / dorin sau mnie / iuime. Sfntul Ioan Damaschin definete patimile sufleteti n mai multe feluri: "patima sufleteasc este o micare sensibil a puterii apetitive, provocat de reprezentarea unui bine sau ru. Sau altfel: patima sufleteasc este o micare iraional a sufletului, provocat de ideea de bine sau de ru. Ideea de bine provoac pofta; ideea de ru provoac mnia. Dar patima general adic comun se definete astfel: patima este o micare care se petrece n cineva, provocat de altcineva." Cnd aceast "activitate" a sufletului este o micare contra firii, atunci ea este propriu zis o patim sufleteasc, dac este destul de puternic s ajung la simire, adic dac are o intensitate considerabil. n ascetica i mistica ortodox patima sufleteasc este pcatul ce a trecut din minte n inim, unde s-a slluit. Astfel, prin ndelunga struire n pcat, ia natere p atima care devine o a doua fire pentru suflet, prinznd rdcini adnci n inim. Ea l copleete pe omul czut n robia sa, ntunecndu-i simurile sufleteti. Cuvantul "patima" este singurul folosit in graiul poporului si in cultul divin ortodox pentru a exprima deopotriva aceste doua sensuri din urma, dar pe care nu le confunda niciodata, datorita indeosebi

contextului apropiat, in care se gaseste. Cu ultimul sens se afla deasemeni si in invatatura de credinta crestina ortodoxa. Cuvantul "pasiune" a capatat cu vremea, in limba romana, un sens bun, intrucat desemneaza o directie moralmente acceptata, ca in expresia "pasiunea studiului". Cat despre termenul de "viciu", acesta nu e folosit deloc in vorbirea poporului, nici in cartile de cult, nici in scrierile Sf. Parinti, care toate se servesc exclusiv de cuvantul "patima". Cuvantul "viciu" apartine acum numai limbei culte. De asemenea, cuvantul "patima" este mai potrivit pentru realitatea si caracterul religios pe care le exprima si, in acelas timp, mai cuprinzator. In sfarsit, acest termen deriva, etimologic, mai direct de la sursa, intrucat vine deia grecescul pathos, pathima. Iata suficiente temeiuri, care ne indreptatesc pe deplin de a folosi aici termenul de "patima", cu sensul lui moral negativ de stare sufleteasca si traire pacatoasa. Pocina S17 Sfntul Botez este tratamentul omului din boala pcatului i renaterea sa n Hristos. ns, fiindc i dup Sf. Botez suferim de pcate, Domnul ne -a dat medicamentul pocinei. Pcatul este rana, iar pocina este medicamentul. Precum sunt pentru trup rnile i medicamentele, aa sunt i pentru suflet pcatele i pocina. S primim pocina aadar ca medicament mntuitor, s primim medicamentul care terge pcatele noastre. Toi care nu au primit medicamentul au nevoie de aciunea terapeutic a sa: Medicamentele pocinei sunt ctig pentru toi. Fiindc nu este nimeni fr de pcate, devine vizibil c nu exist nimeni care s nu aib nevoie de pocin. Medicamentul pocinei este pregtit pentru oricine dintre noi, ajunge s-l cerem. Vindec orice boal duhovniceasc, orict de serioas ar fi ea: Nimeni s nu dezndjduiasc, fiindc mari sunt medicamentele pocinei Nu exist ran incurabil pentru suflet. Pentru trup exist multe feluri de rni incurabile, dar pentru suflet nici unul. i aceasta se ntmpl, fiindc terapia nu este de la noi, ci de la Domnul, Iubitorul de oameni i Medicul nostru. Nu exist nimeni fr de pcat, care s de -a napoi i s se ndeprteze n fa puterii pocinei, sau poate n faa puterii lui Hristos. Terapia cu care acioneaz Hristos este gratuit i nedureroas, i ofer imediat sntate. Domnul druiete medicamente rnilor conform cu rvna i dispoziia credinciosului. Acela deci care dorete s i restabileasc sntatea lui i s se vindece de rnile sufletului su, s vin cu cumptare, de vreme ce s -a ndeprtat de toate cele biologice. S verse lacrimi fierbini, s arate mult druire s aib ncredere n miestria Medicului, i i va gsi imediat sntatea sa. Sufletul care este rnit de pcate va implora pe Domnul: Doamne, vindectorul rnilor sufletului meu! i Domnul, vznd a sa pocin real, l va vindeca imediat, spunndu i: Vezi, de acum sntos te-ai fcut; de acum nu mai pctui. Omul care triete n pcat este n afar de el. Pentru ca s se pociasc trebuie s vin la raiunile sale, precum i-a venit celui din pild: Venindu-i n sine, a zis: Ci argai ai tatlui meu sunt ndestulai de pine, iar eu pier aici de foame! Contiina pcatelor este nceputul pentru ntoarcere la Tatl, iubitorul de oameni. n viaa noastr adeseori vedem c iubitorul de oameni Dumnezeu ne conduce la atotnelepciunea Sa, la contiin i la pocin. O boal asupra sntii noastre, un

accident, o ntlnire fericit cu un om al lui Dumnezeu, o carte care a ajuns n minile noastre, sunt cteva din modurile nemsurate pe care le folosete Dumnezeu pentru ca s ne schimbe. Cnd pctosul i revine din confuzia pe care o creeaz pcatul, nelege starea n care se afl i bunurile pe care le ctig toi cei ce locuiesc mpreun cu Tatl lui. Acelai pctos moare de foame. Cei ai Tatlui su ctig deplintatea vieii. Cnd contientizeaz acestea pctosul plnge precum Adam, primul creat: Denaturare am suferit, srmanul de mine!... M-am ndeprtat de Dumnezeu, m-am privat de Rai din cauza senzualitii, m-am separat de sfinii ngeri. Pericolul ce exist dup contientizarea situaiei noastre este dezndejdea. Ne protejeaz ns sperana ferm n Dumnezeu Cel milostiv. Aa a fcut i cel necumptat. Nu a dezndjduit contientiznd starea sa, ci s -a ntors la Tatl su, fiindc a avut o speran ferm c l va ierta. Chiar dac mulimea i mrimea pcatelor noastre este mare, putem s ctigm mila lui Dumnezeu. nc i n pcat de moarte de va cdea cineva, dac se ndeprteaz de acesta i se ntoarce la Domnul n mod efectiv i adevrat, dac are curaj i mare speran, nu va rata viaa venic i mntuirea. Dup contiina pcatului urmeaz hotrrea pentru pocin. Este semnul de mare importan n parcursul omului, care hotrte dac va rmne n ntunericul pcatului sau se va ntoarce la Dumnezeu. Fiindc pocina este ntoarcere la Hristos i a vieii nelegere cu voia Lui. Dumnezeu, prin gura proorocilor, cheam pe oameni s se ntoarc la iubirea Lui: ntoarcei-v la mine din toat inima voastr ntoarcei-v ctre Domnul Dumnezeul vostru, cci mare este mila Sa ntoarcei-v la Mine, spune Domnul puterilor i m voi ntoarce ctre voi. Dumnezeu dorete ntoarcerea i mntuirea omului, dar nu l constrnge fiindc respect libertatea sa. Domnul de multe ori de noi se milostivea i rbda niciodat ateptnd s ne ntoarcem la El, pentru ca s nu ne fac sil de ziua Judecii Cum s nu dorim cu toii s ne nfim ntregi Domnului i s -L iubim numai pe Acesta i nimic altceva n afar de El? Omul, dup cunoaterea pcatului, triete n tristee. Cnd percepe ecoul lui Dumnezeu ia hotrrea s se ntoarc la Acesta, chiar dac are nevoie de orice sacrificiu. ntr-adevr cine se pociete ia o asemenea hotrre. i fiindc triete pocina cu mult rvn, poate ntr-o clip s tearg greelile cele de mult vreme, deoarece este posibil ca ntr-o clip pocina s schimbe toat viaa noastr. ntoarcerea risipitorului se descrise n dou cuvinte: Cel nviat a venit n faa Tatlui su. S-a ridicat i a venit la Tatl su. Nici o meniune nu este despre lupta pe care o face risipitorul, pentru ca s realizeze hotrrea sa. A avut cugetare de ndoial pentru iubirea tatlui su? S-a gndit vreo clip s rmn n pcat? n mod cert drumul pocinei, i desigur al nceputului su, nu este deloc uor. Este nevoie de fermitate din partea celor ce vor pocina, i atunci vine harul lui Dumnezeu care face ispitele slabe n faa omului. Hotrrea omului de ntoarcere la casa Tatlui este hotrrea de ntoarcere n spaiul duhovniciei i al nvierii: ntoarce-te, suflete al meu, ctre nvierea ta.

SEMESTRUL AL II - LEA
Spovedania S1 Spovedania este Taina prin care credinciosul primeste de la Dumnezeu iertarea pacatelor marturisite duhovnicului cu zdrobire de inima si cu hotararea de a nu le mai face. Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina pocaintei sau a Marturisirii. Ea a fost fagaduita de Mantuitorul prin urmatoarele cuvinte, adresate apostolilor: Adevarat graiesc voua: Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer (Matei 18. 18). Asezarea Tainei Pocaintei a avut loc, insa, dupa Inviere, cand Domnul a zis ucenicilor: Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, se vor ierta lor, si carora le veti tine, vor fi tinute (Ioan 20, 22-23). Sf. Efrem Sirul asemana Pocainta cu un mare cuptor care primeste intr-ansul arama si o preface in aur, ia plumb si da argint. Iar Sf. Isaac Sirul scrie: Dupa Botez este Pocainta; ea este a doua nastere din Dumnezeu. Spovedania are in mod deosebit doua efecte. Primul efect al Pocaintei este iertarea pacatelor si reasezarea celui ce s-a spovedit in starea harica din care cazuse, iar al doilea este usurarea si linistea sufleteasca Pentru ca Taina sa aiba aceste efecte, cel care se spovedeste trebuie sa faca o marturisire sincera, sa ia hotararea de a nu mai pacatui, sa aiba nadejde in mila si bunatatea lui Dumnezeu si sa-si indeplineasca epitimia sau canonul dat de duhovnic. Orice pacat se poate ierta prin pocainta, oricat ar fi el de grav, dar si intoarcerea trebuie sa fie pe masura greselii. Pacatul este un act de revolta impotriva cerului, este un act de mandrie, in timp ce marturisirea cere smerenie. In Cuvantarea despre Puskin, Dostoievski scria astfel: Smereste-te, om mandru, si inainte de toate frange-ti mandria... De te vei birui, te vei smeri si vei deveni liber, cum nici nu te-ai fi inchipuit vreodata. Si vei incepe o lucrare mareata si-i vei face liberi si pe altii si vei vedea fericirea, caci viata ti se va umple. Mantuitorul si-a inceput activitatea cu o chemare catre cei cazuti: Pocaiti-va, caci s-a apropiat Imparatia cerurilor (Matei 3, 2). Plecand de la aceste cuvinte, Sf. Parinti invata ca a-ti recunoaste pacatul este un mare dar al cerului, mai mare decat vederea ingerilor. Pocainta este, de asemenea, singura posibilitate de a primi Revelatia dumnezeiasca si de a intelege cum a fost gandit omul, mai inainte de crearea lumii, in sfatul cel mai inainte de veci al Sfintei Treimi. Un om care se caieste cu adevarat se poate ridica chiar pana la desavarsire, adica pana la imparatia Luminii necreate, caci cei care sunt in Lumina, au trecut nu prin usile groazeI, ci usile pocainteI. Intr-adevar, marturisirea pacatelor este insotita de o anumita doza de rusine. Dar tocmai aceasta rusine, care pe multi ii retine de la Spovedanie, are darul sa ne impace cu Dumnezeu. Taina Pocaintei este Judecata milostiva a lui Dumnezeu ce o face cu noi atunci cand mergem de bunavoie, ca sa ne marturisim pacatele.

Daca noi nu facem aceasta, atunci ne prinde dreptatea dumnezeiasca, si deci ne pasc primejdii. E bine sa se spovedeasca omul de la tinerete, nu doar la anii batranetii. Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia nu. Iar omul cu ganduri viclene e acela care-si da cu toata voia tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu sa-i dea o batranete distrusa. Fericitul Augustin invata ca pocainta adevarata se cuprinde in doua miscari opuse ale inimii: una de ura fata de pacat si alta de iubire fata de Dumnezeu. Atunci cand regele David a ucis pe Urie si a luat de sotie pe Batseba, femeia celui ucis, Dumnezeu a trimis la el pe proorocul Natan. Acesta i-a spus regelui pilda cu bogatul care in loc sa taie din turmele sale, a rapit saracului singura-i oaie si a pregatit-o oaspetilor sai. David auzind intamplarea a zis de bogat ca e vrednic de moarte. Dar Natan i-a raspuns: Tu esti acela. Indata regele s-a rusinat si cu o adanca ura de pacatul facut a zis: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta... Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut... (Psalmul 50). Fara pocainta nu poate exista autocunoastere si nici descoperirea imparatiei din noi. Cat este sub pacat, omul, ca si David, nu mai are puterea de a deosebi binele de rau. El are nevoie de cineva care sa-l trezeasca si sa-i mijloceasca vindecarea ce vine de la Dumnezeu. Si acesta este duhovnicul. Pe langa ura fata de pacat, pocainta adevarata trezeste in om si sentimentul iubirii fata de Dumnezeu, atat pentru indelunga Sa rabdare, cat si pentru bunatatea Sa pe care neo arata. Cum ne spovedim? S2-3 Aa cum zilnic acordm atenie trupului, splndu-l, punnd haine curate pe el i hrnindu-l de cteva ori pe zi, tot astfel zilnic se cade a ne ngriji i de suflet, splndu -l cu lacrimi de pocin pentru pcatele svrite, mbrcndu -l n hainele frumoase ale faptelor bune i hrnindu-l cu rugciune, citiri din cri de suflet i mai ales cu Sfnta mprtanie. Aceste lucrri duhovniceti nu sunt rezervate doar posturilor, ci ele au un caracter permanent pentru cei ce doresc cu sinceritate mntuirea. Pregtirea. Aadar, ne putem spovedi i mprti i n afara posturilor mari, deci n cursul anului, mai ales c n fiecare sptmn sunt rnduite dou zile de post. Unii duhovnici recomand chiar i o a treia zi de post, ziua de luni, rnduial care se ine ndeosebi n mnstiri i de unii credincioi mai rvnitori. Am pomenit de post ca s nelegem c pentru Sfnta mprtanie, ca i pentru spovedanie, trebuie s ne pregtim. Nu ne putem prezenta oricum n faa duhovnicului. Rugciune pentru luminarea minii. Cnd simim nevoia de a mrturisi pcatele, mai nti nmulim rugciunea, i mai ales rugciunea personal n care rugm pe Dumnezeu s ne lumineze mintea pentru a ne aduce aminte cu uurin faptele cu care l-am suprat pe Dumnezeu. Cutm s inem minte faptele rele pe care le -am fcut i observnd urmrile lor n viaa noastr i a semenilor notri, l rugm pe Dumnezeu cu smerenie s ne ierte. De asemenea, l rugm pe Dumnezeu s rnduiasc ziua cnd ne vom prezenta naintea slujitorului su pentru a ne mrturisi.

Rugciune pentru duhovnic. Mrturisirea se face la duhovnic, adic la acel preot pe care l simim foarte apropiat sufletului nostru. El poate fi preotul din parohia noastr, dintr -o alt parohie, sau un preot de la mnstire, cu care putem ine legtura. Dac nu ai un asemenea duhovnic, apropiat sufletului tu, tot prin rugciune se gsete. Roag-l pe Dumnezeu s-i rnduiasc un astfel de om, prin care El s -i vorbeasc! Acesta este un aspect foarte important. La duhovnic merg ca Dumnezeu s -mi vorbeasc prin el, s-mi spun c m-a iertat i prin duhovnicul meu s-mi dea iertarea i s mi spun ce s fac atunci cnd eu nu tiu. nainte de Spovedanie m rog deci pentru mine, dar m rog i pentru duhovnicul meu, ca Dumnezeu s rnduiasc ntlnirea cu el i s aeze pe buzele lui cuvnt pentru mine. Urmtorul pas este acela de a lua legtura cu printele duhovnic. i spui c vrei s te spovedeti i l ntrebi cnd ai putea s mergi. E foarte important ca duhovnicul s fie linitit, s aib dispoziie sufleteasc pentru spovedit, adic ntr-un fel s fie i el pregtit, de aceea numai el i poate spune aceasta. E bine s procedezi aa chiar dac duhovnicul tu este preotul paroh. Are nevoie i el de timp s se pregteasc pentru a spovedi. De obicei, la parohie duhovnicii spovedesc dup Vecernia pe care o slu jesc mpreun cu cei care doresc s se spovedeasc. Mrturisim pcatele personale. La spovedanie trebuie mrturisite pcatele personale i nu ale altora. S ne gndim la vina noastr, nu s ne ndreptim, s ne gsim scuze sau s ne ludm cu virtuile: de postit am postit, de rugat m-am rugat, am miluit dup putere, n-am fcut ru la nimeni, n-am omort pe nimeni, .a.m.d. Sincer i complet. Lsnd la o parte ruinea i folosind -o potrivit scopului cu care Dumnezeu ne-a druit-o, anume pentru a ne feri de pcat, vom spune la spovedanie toate pcatele pe care le-am fcut, fr a evita mrturisirea unora. Pcatul nemrturisit nu numai c rmne neiertat, dar atrage cu sine o povar i mai mare: rmn neiertate i pcatele mrturisite. n loc s pleci uurat de la spovedit, vei pleca mai mpovrat dect cum ai venit. Atunci cnd te mrturiseti la duhovnic s spui nu numai ce ai fcut, ci i ce ai spus, ce gnduri rele ai avut, ce ai poftit i, n general, tot ceea ce este pctos. S ai n vedere pcatele cu gndul, cu cuvntul, cu fapta, cu tiin i cu netiin. Mrturisim pcatul pe nume. Pcatul trebuie vdit, spus pe nume: am minit, am gndit de ru pe aproapele meu, am primit gnduri de curvie, nu am pzit postul, nu m -am rugat, am fcut desfrnare, am furat etc. Mrturisite pe nume, pcatele nu mai au putere asupra ta, le-ai biruit mrturisindu-le. Evitnd acest lucru prin expresii de genul sunt cel mai mare pctos, toate pcatele le-am fcut, puterea lor de influen rmne asupra ta, nu tu le-ai biruit, ci ele te-au biruit pe tine n felul acesta, deoarece ai refuzat s le mrturiseti. Dei spui c eti cel mai mare pctos, totui n -ai mrturisit nici un pcat care s dovedeasc aceasta. Ele rmn cuibrite n sufletul tu i vor lucra asupra ta cu mai mult putere. Spovedania nu este interogatoriu. Duhovnicul are de fcut o lucrare asemntoare medicului. Doctorul se ocup de trup, duhovnicul de suflet. Aa cum spui doctorului ce te doare, la fel trebuie procedat i la spovedanie. La aceast consultaie duhovniceasc trebuie s mrturiseti duhovnicului ce probleme ai, ce slbiciuni ai, ce pcate ai fcut. Duhovnicul nu are de unde s tie starea ta sufleteasc dac nu -i spui tu nsui. De aceea nu atepta s fii ntrebat, ci mrturisete singur pcatele tale.

Secretul spovedaniei. Cnd duhovnicul vorbete, ascult -l cu atenie. ntre cuvintele pe care le auzi se afl i cuvntul de la Dumnezeu pentru tine. Dac asculi cu atenie inima ta va tresri, vei simi un fior sfnt la auzirea unor cuvinte. Ia aminte la ele, fr s-l ntrerupi pe duhovnic. Fr a destinui altora cele ce ai auzit, mplinete cum poi cuvntul. Dumnezeu i-a vorbit prin duhovnic. Spovedania, innd de intimitate, are un caracter tainic, de aceea secretul spovedaniei trebuie pstrat att de preot, ct i de credincios! Ceea ce ai auzit la spovedanie i se potrivete numai ie, nu i altora, e cuvntul lui Dumnezeu pentru tine, nu pentru alii! Sfnta mprtanie. Spovedania este sau nu urmat de mprtire. Exist cazuri cnd Sf. mprtanie i poate face ru unui om, aa cum ne spune Sf. Apostol Pavel: cel ce mnnc i bea cu nevrednicie, osnd i mnnc i bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, muli dintre voi sunt neputincioi i bolnavi i muli au murit (I Cor 11, 29-30). Oprirea temporar de la mprtanie este deci spre sntatea celui care vrea s se ndrepteze. O spovedanie complet i sincer aduce uurare sufleteasc i bucurii de negrit. Fcut ct mai des, ea ne ajut ncet-ncet s ne mbuntim viaa i s prindem puteri n lupta cu pcatul. Iar strduina noastr zilnic ar trebui s fie acesta: Aa s -i fie viaa nct s merii s primeti Sfnta mprtanie n fiecare zi. (Sf. Ambrozie al Mediolanumului) Legtura cu duhovnicul S4 Nici un duhovnic nu poate dezlega la spovedanie pe cel legat de altul, dect numai daca cel ce l-a legat a murit sau l-a legat pe nedrept si este dezlegat de episcopul sau. Cnd cineva s-a marturisit la un duhovnic de mai multe ori si, din pricina ca a caz ut n aceleasi pacate, se rusineaza de el si se duce la altul ca sa se rusineze mai putin si sa primeasca un canon mai usor, acela mai rau mnie pe Dumnezeu. Daca duhovnicul constata ca cineva nu este sincer, are datoria sa-l respinga de la spovedanie. Duhovnicul nu poate dezlega pe cel ce nu-l dezleaga Dumnezeu si nici nu poate lega pe cel ce nu s-a legat pe sine prin calcarea poruncilor lui Dumnezeu. n situatia cnd ne-am mutat la alt duhovnic, dupa ce n prealabil am luat binecuvntarea duhovnicului dinti, suntem datori sa facem mai nti o spovedanie generala din copilarie, ca acesta sa ne poata cunoaste bine si astfel sa ne rnduiasca un canon potrivit, spre ndreptare. Spovedania este necesar sa nceapa la copii de la vrsta de 6 -7 ani. De la aceasta vrsta este bine sa fie spovediti si apoi mpartasiti la 30 sau 40 de zile pentru ca astazi copiii vad si aud multe sminteli, n casa, la televizor si peste tot, nefiind supravegheati de parinti. Copiii cei nevinovati, pna la vrsta de cinci ani, este bine sa fie mpartasiti, daca se poate, si n fiecare Duminica. Reamintim ca batrnii si bolnavii este bine sa se mpartaseasca la fel, la trei -patru saptamni, daca nu au vreo oprire de la Sfnta mpartasanie. Daca au pacate cu totul grele, de moarte, Sfintii Parinti rnduiesc sa se mpartaseasca numai pe patul de moarte sau cum va hotar duhovnicul lor. Daca cineva duce o viata imorala si cauta prin nselaciune sa primeasca Sfnta mpartasanie, va intra satana n el (Ioan 13, 27), asemanndu-se cu Iuda. Daca cineva este pe patul de moarte si nu poate vorbi, i se poate da Sfnta mpartasanie pe marturia celor din jurul sau, cum ca bolnavul este om credincios, ca s -a

spovedit regulat si a dorit cele sfinte. Iar daca cineva, nici pe patul de moarte, nu vrea sa se mpace cu aproapele sau refuza cele sfinte, nu trebuie mpartasit. Totdeauna, nainte de a ne mpartasi, dupa ce ne -am facut metaniile, dupa ce am parasit pacatul si ne-am facut canonul dat de preot, trei zile cel putin n-avem voie sa bem vin nici sa mncam de dulce sau cu untdelemn. Iar, n afara postului, fara spovedanie, fara canon si fara o saptamna de post sau macar trei zile, nu ne putem mpartasi. Cel putin trei zile nainte de a ne mpartasi sa nu mncam cu untdelemn si sa nu bem vin; numai mncare uscata. Nimeni nu se poate mntui, nici mireni, nici calugari, nici clerici, fara spovedania pacatelor si fara dezlegarea de la duhovnic, deoarece toti multe gresim. (Iacob 3, 2) Luati Duh Sfnt, carora le veti ierta pacatele se vor ierta si caror a le veti tine, tinute vor fi (Ioan 20, 23), Sfnta Scriptura ne arata de asemenea ca pacatul aduce moarte (Iacob 1, 15) si ca nimic necurat nu va intra n mparatia lui Dumnezeu. Pacatosii, prin spovedanie si pocainta, ntorc mnia cea dreapta a lui D umnezeu si capata mntuirea sufletelor. Cel mai mare pacatos, daca pe patul de moarte se spovedeste, plngnd amar, asemenea tlharului de pe cruce, poate fi mpartasit. Sufletul nostru n toata clipa greseste lui Dumnezeu, de aceea trebuie sa avem convingerea ca nu exista clipa cnd nu mniem pe Dumnezeu, ori cu gndul, ori cu cuvntul, ori cu fapta, ori cu voie, ori fara voie, ori cu stiinta, ori cu nestiinta. Si pentru ca nu este clipa cnd nu mniem pe Dumnezeu, nu este clipa cnd nu avem nevoie de ajutorul Lui. De aceea ne spune Scriptura, la Solomon: Cela ce se ncrede n sine, va cadea, cadere jalnica. Fiecare sa fie paznic pentru el si sa -si aduca aminte ca ngerul Domnului este permanent lnga dnsul. Sfntul Ioan Gura de Aur, n cartea numita Putul, ne ndeamna: De este cu putinta, o, crestine, si-n fiecare ceas sa te spovedesti. Pentru smerenie si pentru ca omul sa nu uite neputintele lui, cu care a suparat pe Dumnezeu, Sfntul Nicodim Aghioritul spune: O data pe an, n Postul Mare, este bine s a faci spovedanie generala (din copilarie pna n prezent). Ne va ajuta mult sa ne aducem aminte pacatele, pentru ca noi ne marturisim, dar dracul ne face sa uitam pacatele noastre cu care am mniat pe Dumnezeu. Este absolut recomandabil ca cel putin o data n viata sa cautam un duhovnic bun si iscusit si sa ne spovedim din copilarie pna la momentul Spovedaniei. n situatia cnd, n parohie avem un duhovnic de care suntem nemultumiti, va trebui: sa ne rugam lui Dumnezeu pentru el, de cel putin doua ori pe zi, zicnd Doamne, lumineaza-l, ntareste-l si povatuieste-l spre calea cea buna pe parintele nostru pentru a ne putea mntui mpreuna; sa ne rugam pentru duhovnic nainte de a merge la Spovedanie. Nu trebuie sa asteptam un raspuns sau un sfat bun de la duhovnic si sa stam cu minile n sold, ci trebuie, n primul rnd, sa-l ajutam pentru a ne putea ajuta. Sa ne rugam zicnd: Doamne, pune n mintea si n gura duhovnicului meu raspunsul care mi este de folos. Daca nu ne vom ruga, vom primi un raspuns mai mult omenesc. Acel raspuns obiectiv, divin si folositor vine doar datorita starii sufletesti a penitentului (crestinului), a credintei sale, pentru ca prin glasul duhovnicului ne vorbeste nsusi Dumnezeu. Cnd ajungem n fata duhovnicului la Scaunul marturisirii trebuie sa cerem sfaturi pentru viata: Mntuirea sta ntru mult sfat spune Sfnta Scriptura sau Cine vrea sa se mntuiasca cu ntrebarea sa calatoreasca spun Sfintii Parinti n Pateric. De aceea, tot timpul, n viata sa nu facem nimic fara sfatul duhovnicului. Daca vom ntreba ntru

smerenie, vom avea protectia Duhului Sfnt. ntrebarile n duh la scaunul marturisirii sunt foarte importante pentru ca putem, cu mila lui Dumnezeu, sa obtinem un raspuns de disciplinare a vietii. Daca Dumnezeu vede ca-l ntrebam cu toata sinceritatea si cainta, nu numai ca ne da raspunsul adevarat, ci ne da si puterea de a-l realiza. O situatie delicata pentru duhovnici poate fi atunci cnd preotii, la botezul copiilor, din diverse motive (oboseala, graba etc.), n-au facut bine lepadarile de satana - Ma lepad de satana si de toate lucrurile lui... sau poate nici Botezul, vrajmasul gasind portita si intra napoi n inima copilului. n acest sens n pravila sta scris: Copiii care se mbolnavesc si, uneori, nu se mbolnavesc cnd sunt mici, ci cnd sunt mari - i ia vrajmasul n primire, ca preotul n-a bagat de seama si n-a citit toate dezlegarile de satana. Terapeutica consta n repetarea dezlegarilor de satana 10 zile la rnd, dupa Sfnta Liturghie, perioada care trebuie sa fie precedata de rugaciune, postul si spovedania din copilarie a ntregii familii. Pacatele pe care le-a cunoscut omul ca sunt pacate si le-a marturisit la duhovnic si i-a parut rau si a facut canon pentru ele se iarta. Iar acelea pe care omul nu le-a stiut ca sunt pacate sau le-a uitat, nu din rea vointa, ci din neputinta, acelea se acopera din mila lui Dumnezeu, ca altfel nici un suflet nu ar ajunge n Rai. Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele.

Ascultarea de duhovnic S5 Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic. Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie. Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Dar ce inseamna sa fii ucenic ? In acest sens se exprima pr Galeriu : S fii ucenic nseamn s te lasi ndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: s te pleci cu mintea, s nu stii tu mai multe dect cel care te ndrumeaz. S faci ceea ce a zis Domnul Hristos: s mergi pe urmele Lui, s-l urmezi pe cel care te ndrumeaz. Sfntul Apostol Petru, de pild, la Pescuirea Minunat, a zis ctre Domnul Hristos: Toat noaptea ne am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvntul Tu arunc mreaja n mare si pentru c zici Tu (Lc. 5, 5). Asta nseamn s fii ucenic. De aceea a putut fi Sfntul Apostol Petru ucenic, pentru c s-a plecat cu mintea. Printele Arsenie Boca zicea c noi avem mintea care discut cu Dumnezeu, n loc s se supun fr discutie. O astfel de minte avea Sfntul Apostol Petru la Cina cea de Tain, cnd a zis: Doamne, Tu s-mi speli mie picioarele? Si a auzit de la Domnul Hristos: Ceea ce fac Eu acum tu nu ntelegi, dar mai trziu vei ntelege (In. 13, 6 -7). Sa mpotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: Dac nu te voi spla, nu ai parte cu Mine (In. 13, 8). De unde ntelegem c ucenicia este plecare de minte. Dac nu te pleci cu mintea, dac stii tu mai bine, dac ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fat de duhovnic, n cazul acesta sau duhovnicul nu -i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amndou. Asadar, relatia duhovnicului cu ucenicul sau se bazeaza pe o relatie de dragoste si de ascultare, ascultare care daruieste lipsa de griji si care se raporteaza la Hristos si nu la omul de care asculta cineva. Si cand ucenicul asculta fara ganduri ascunse, ci doar din iubirea pentru Hristos, atunci ascultarea lui este cuviincioasa inaintea Domnului. Sa

ascultam doar din iubire pentru Hristos, si astfel drumul nostru catre El va deveni statornic si fara povarnisuri. Cele opt gnduri ale rutii i terapia lor S6-7 Sub numele de gandurile cele mai generale ale rautatii, a introdus Evagrie Ponticul in spiritualitatea crestina, cele opt patimi ale sufletului, generatoare ale tuturor maladiilor spirituale. Acestea sunt asemenea generalilor, care trag dupa ei o armata de pacate. In capitolul VI al Praktikos-ului sau, Evagrie indica aceste opt ganduri dupa cum urmeaza: acomia pantecului; desfranarea, adulterul; iubirea de arginti; intristarea; mania; lancezeala, plictiseala; slava desarta, vanitatea; mandria, trufia. Originea logismoilor Ghenadie de Marsilia, la inceputul secolului V, ridica problema originalitatii evagriene asupra celor opt logismoi. Originea celor opt ganduri generatoare de patimi trebuie cautata mai intai in intreita ispitire in pustie a Mantuitorului de catre diavol. Aici apar primele trei ganduri generatoare de patimi: lacomia pantecelui, iubirea de argint si mandria (Matei 4, 3). Se vorbeste apoi in Noul Testament de Maria Magdalena, care si-a innoit viata prin scoaterea din sufletul ei a celor sapte duhuri rele, de catre Mantuitorul (Marcu 16, 19). La fel, se face pomenire de cele sapte duhuri care intra in sufletul omului, dupa ce si-a pierdut comuniunea cu Dumnezeu (Luca 11, 26). Pe de alta parte, Mantuitorul a aratat ca "din inima omului ies ganduri rele care il necuratesc pe om: desfranarile, adulterul, uciderile, asupririle, viclesugurile, inselaciunile, necumpatarea, invidia, hula, mandria, usuratatea" (Marcu 7, 20.23). Sfantul Apostol Pavel identifica gandurile rautatii cu faptele intunericului, precum: "desfranarile si faptele de rusine, certurile si invidia". Acestea sunt contrare bunei cuviinte, ca viata in Hristos (Romani 13, 12.14). Apostolul arata apoi ca "nici desfranatii, nici sodomitii, nici lacomii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu" (I Corinteni 5, 9.11; Efeseni 5, 5). Printre "faptele trupului", Apostolul enumera: "desfraul, necumpatarea, certurile, maniile, dezbinari, pisme, ucideri, betii, chefuri, precum si altele asemenea acestora" (Galateni 5, 19.21). Patimile caracteristice omului vechi sunt "desfraul, pofta cea rea, lacomia, mania, iutimea, rautatea, hula, vorbele de rusine" (Coloseni 3, 5.8). Sfantul Apostol Ioan indica cele trei forme sub care se manifesta egoismul: "pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii. (I Ioan 2, 16). De aici vedem ca in Noul Testament nu gasim o anume lista sistematic alcatuita a gandurilor rautatii, ci multitudinea si varietatea fatetelor patimii din sufletul omului, si a dezastruoaselor ei consecinte. Logismoii evagrieni sunt confruntati de unii cercetatori cu patimile grele ale stoicilor, generatoare ale celorlalte patimi. Spun ei ca nu ar fi exclusa in acest sens influenta exercitata asupra lui Evagrie de catre dascalul sau, Sfantul Grigorie de Nazianz, care sa instruit cu multa sarguinta, studiind filosofia la scoala din Atena. Se considera apoi, nu fara temei, analogia dintre lista evagriana a logismoilor si lista viciilor alcatuita de Origen, dascalul sau. Astfel, Evagrie ia de la Origen simbolismul cuceririi Canaanului sub conducerea lui Iosua Navi, unde se face pomenire de 7 neamuri potrivnice lui Israel (Deuteronom 7, 1). Exista desigur in epoca elenistica, in

care a trait Evagrie, cataloage de vicii care circulau prin intermediul diverselor literaturi. In orice caz, akedia poarta indubitabil semnatura lui Evagrie, fiind ispita si patima specifica celui retras din lume. Alti cercetatori care s-au ocupat de "logismorii evagrieni", nu se indoiesc de autenticitatea lor, considerand ca sinteza si sistematizarea apartine lui Evagrie, pornind de la experienta personala si de la intelepciunea avilor egipteni. Fara a contrazice aceasta ipoteza, consideram ca originalitatea evagriana a logismoilor este data de intelepciunea duhovniceasca a Scripturilor Sfinte. Aceasta este, in general, duhul patristic. Pentru ei cuvantul lui Dumnezeu scris sub inspiratia Duhului Sfant este "duh si viata", este lege si program de viata spirituala. Nici nu putea fi altfel din moment ce prin Scriptura le vorbeste Dumnezeu, Hristos . Domnul si Apostolii, iar idealul vietii lor era mantuirea in Hristos. Pentru a intelege mai bine ce a insemnat cuvantul lui Dumnezeu in viata Dascalilor Bisericii, vom veni cu cateva exemple: Mantuitorul a recomandat Sfintilor Apostoli nevoia de a priveghea si a se ruga pentru a nu cadea in ispita. Privegherea a devenit astfel o regula de viata in asceza crestina, parintii numindu-se chiar "neptici", ca cei ce privegheaza, avand constiinta mereu treaza, mereu la datorie, spre a-si trai viata in lumina Evangheliei si nu in intunericul pacatului. Sfantul Apostol Pavel a indemnat pe tesaloniceni ca "neincetat sa se roage" (I Tesaloniceni 5, 17). Acest "rugati-va neincetat" a devenit duhul filocaliei, facand din rugaciune cea mai inalta filosofie crestina, constituind in acelasi timp mobilul sau izvorul curentului isihast in jurul caruia va gravita in mare parte spiritualitatea Rasaritului crestin. Apostolul a mai indemnat apoi si pe crestinii altor Biserici, spunand: "Nu va imbatati de vin in care este desfranare" (Efeseni 5, 18). Aceste cuvinte vor face "cariera" in spiritualitatea crestina, fiind un "memento" pentru parintii neptici. Ei vor lua aminte ca gastrimargia atrage dupa sine porneia, si astfel au evitat nu numai imbuibarea, ci si saturarea, iar vinul il evitau aproape cu desavarsire. Apostolul a scris, apoi, corintenilor ca "cel ce se casatoreste face bine, iar cel ce nu se casatoreste, face si mai bine". (I Corinteni 7, 38), si astfel, din aceste cuvinte s-a "nascut" monahismul crestin. Atat de mult a iubit Origen cuvintele Domnului si cu nestavilita dorinta le-a aplicat in viata, incat, interpretand literal textul referitor la cei ce "se fac fameni pentru imparatia lui Dumnezeu". (Matei 19, 12) s-a castrat, creind sminteala de-a lungul veacurilor, in lumea crestina. Revenind la logismoii lui Evagrie, va trebui sa cautam originea lor si inspiratia lui in intelepciunea Duhului Sfant descoperita in Sfintele Scripturi, mai ales in cuvintele Domnului si ale Apostolilor. Iata, dintru inceput, parerea lui Evagrie cu privire la Cuvantul inspirat al Scripturii: "Cuvintele Duhului Sfant sa nu te paraseasca si bate in portile Scripturilor cu mainile virtutilor. Atunci iti va rasari nepatimirea inimii si vei vedea in rugaciune mintea in chipul stelei". Pentru a vedea mai bine originea biblica a logismelor evagriene, vom apela la cuvintele Revelatiei divine. Astfel, gastrimargia, filargyria si kenodoxia (inclusiv hyperefania) sunt luate, dupa insasi marturia lui, din cele "trei ganduri" care constituie tripla ispitire a Mantuitorului de catre diavol in pustie (Matei 4, 3). Despre filargyria, ca "radacina a tuturor Relelor" da marturie si sfantul Apostol Pavel (I Timotei 6, 10). Efectele gastrimargiei le cunoaste Evagrie tot din cuvintele apostolice (Efeseni 5, 18), si spune,

urmand pe Sfantul Pavel, "ca este cu neputinta sa cada cineva in mainile duhului desfranarii, daca nu a fost doborat mai intai de lacomia pantecului". Porneia primeste o interpretare duhovniceasca in Predica de pe Munte (Matei 5, 27.28), de aceea Evagrie o aseaza pe locul doi, urmand gastrimargiei, care ii este cauza. La fel, mania ii era cunoscuta lui Evagrie si din cuvintele apostolice, redate, dupa Psalmi, intr-un sens pozitiv si negativ: "Maniati-va, dar nu pacatuiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra. Nu dati loc diavolului" (Efeseni 4, 26.27; Psalmul 4, 4). Evagrie interpreteaza apoi, recomandarea apostolica mai intai in sens pozitiv, socotind mania ca o "aprindere impotriva gandurilor rautatii". Iata insa si sensul negativ: "Cel ce vrea sa se roage cu adevarat "sa-si stapaneasca mania", "cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este in afara de invinuire". Tot cu referire la manie, spunem ca "cine si-a stapanit mania, a supus pe diavol, iar cine s-a robit de dansa, nu se mai tine de viata monahala si e strain de caile Mantuitorului". Pana la Evagrie, akedia avea sensul clasic de neglijenta, lipsa de interes. "Evagrie este cel dintai care a identificat demonul akediei cu "demonul amiezii" din Psalmul 90. Lype figureaza pe lista celor patru mari afecte ale stoicilor, dar Evagrie, ca in cazul lui apatheia, ii da un sens crestin-duhovnicesc. Evagrie pune pe lype in legatura cu cuvintele apostolice referitoare la iertarea acordata celui care greseste, "pentru ca un astfel de om sa nu fie coplesit de prea multa intristare" (II Corinteni 2, 7). Apoi, Evagrie pune pe lype in legatura cu viclenia naparcii, deschizand astfel posibilitatea interpretarii lui prin invidie, cum de altfel se va si intampla mai tarziu. Inainte de a incheia, nu este lipsit de importanta sa ne referim si la intelesul de profunzime al logismoilor. Olivier Clement apreciaza ca insusi cuvantul e "dificil de tradus". El "denumeste gandurile" nu insa in sens cerebral, ci ca pulsiuni germinative, care se pot transforma in obsesii, in idolatrie. In aceste tendinte "spune el mai departe, trebuie sa discernem ce este energie vitala si ce este deviere idolatrica. Prin Iisus, vom invinge idolatria, vom imbraca in duh gandirea noastra, transfigurand-o". Logismoii in Spiritualitatea Rasariteana Oricare ar fi "Inceputul - inceputului", lista celor opt logismoi, este cunoscuta in spiritualitatea crestina, purtand paternitatea evagriana. Ea a fost preluata de catre Nil Ascetul, Ioan Scararul si Sfantul Ioan Damaschin. Acesta din urma, sintetizeaza aspectele ascezei crestine in scrierea sa adresata unui numar mare de cititori, intitulata "Despre virtuti si vicii". El spune explicit: "...Dar trebuie sa punem diagnoza gandurilor patimase, prin care se savarseste tot pacatul. Gandurile in care se cuprind toate pacatele sunt opt: lacomia pantecului, desfraul, filarghiria, mania, intristarea, akedia (trandavia), slava desarta si mandria. Ca aceste opt ganduri (logismoi) sa ne tulbure sau sa nu ne tulbure, nu depinde de noi. Dar ca sa staruiasca sau ca sa nu staruiasca sau ca sa aprinda patimile sau ca sa nu le starneasca, atarna de noi". Intr-o alta scriere intitulata: "Despre cele opt duhuri ale rautatii", Sfantul Ioan Damaschin, asemenea lui Evagrie, inlocuieste termenul de "gand", cu cel de "duh". E vorba de duhul cel rau, adica de diavol, cunoscuta fiind conceptia ascetilor crestini ca mai intai diavolul ne sugereaza pacatul, el fiind izvorul lui. Apoi apar gandurile rele, incat "In lumea realitatilor spirituale pacatul a primit consistenta inchegandu-se imprejurul notiunii de diavol.

A lupta impotriva pacatului a devenit astfel acelasi lucru cu a te lupta impotriva raului din tine si din lume, impotriva demonului. Iar demonul se prezinta sub atatea infatisari cate pacate sunt. Exista, de aceea, un demon al mandriei, altul al lacomiei, s.a.m.d". Logismoii in Spiritualitatea Apuseana Cele opt duhuri ale rautatii descoperite de Evagrie au fost "comunicate" Apusului crestin de catre discipolul acestuia, Sfantul Casian. In lucrarile sale, Sfantul Casian acorda spatii largi, tratand fiecare pacat in parte, pe baza unei temeinice documentari scripturistice. In limba lui, "octo principalia vitia... id est primum gastrimargiae, quae interpretatur concupiscentia gulae, secundum furnicationis, tertius philargyriae, quod intelligitur avaritia, velut proprius exprimatur, amor pecuniae; quartum irae; quintum tristitiae; sextum acediae, quod est anxietas sive taedium cordis; septimum cenodoxiae, quod sonat vana seu inanis glori; octavum superbiae" (Opt sunt principalele vicii (care otravesc neamul omenesc). Anume: primul este cel al lacomiei (de la mancare), ceea ce inseamna pofta de mancare; al doilea, al desfranarii; al treilea, al arghirofiliei, prin care se intelege lacomia (zgarcenia), adica, dupa cum ii spune numele, dragostea de bani (avere, bogatie); al patrulea, al maniei; al cincilea, al tristetei (intristarii); al saselea, al akediei, adica nelinistea (Ingrijorarea sau plictiseala, scarba, lehamitea, amarul sau dezgustul inimii); al saptelea al kenodoxiei, care inseamna vanitate sau glorie desarta; al optulea, al trufiei). Comparand cu lista evagriana, remarcam la Casian o inversiune. Daca la Evagrie lype era pe locul patru si orge pe locul cinci; la Casian, ira este pe locul patru, iar tristitia este pe locul cinci. "Aceste vici - spune mai departe Sfantul Casian - sunt de doua feluri: naturale, cum este lacomia la mancare, si in afara naturii, cum este arghirofilia. Iar lucrarea lor este impartita. Unele nu pot fi indeplinite fara actiunea trupului, cum este lacomia la mancare si desfranarea, iar altele se produc fara vreo lucrare a corpului, cum este mandria si slava desarta. Unele se pun in miscare prin cauze de afara, cum este arghirofilia si mania, insa sunt atatate de pricini dinauntru, cum sunt akedia si tristia". Lista celor opt logismoi o gasim apoi in Apusul crestin la episcopul Eutropiu al Valenciei, Isidor al Seviliei si Sfantul Grigorie cel Mare. Acesta din urma elimina pe superbia, din lista Sfantul Casian, considerata alaturi de philautia "regina viciilor", radacina tuturor viciilor din care lastaresc toate celelalte patimi, dupa cum spune Scriptura: "Inceputul oricarui pacat este mandria" (Sirah 10, 15). In acelasi timp, Sfantul Grigorie schimba si ordinea patimilor, dupa cum urmeaza: inanis, gloria, invidia, ira, tristitia, avaritia, ventris ingluvies (lacomia pantecului) si luxuria (senzualitatea, in sens de dezordine morala). Sfantul Grigorie cel Mare, inversand lista evagriana prin punerea mandriei in capul patimilor, se motiveaza astfel: "Mandria este radacina tuturor relelor, pentru ca este originea tuturor pacatelor. Cele sapte pacate capitale sunt cele dintai si cele mai insemnate ramuri iesite din aceasta radacina.... Mantuitorul lumii, vazand ca oamenii gem sub robia viciilor, a venit plin de cele sapte daruri ale Duhului Sfant pentru a desfasura o lupta duhovniceasca cu dusmanii Sai si a-i elibera pe oameni de sub tirania lor". Dupa cum vedem, invidia a luat locul akediei. Mai tarziu, invidia va lua locul lui tristia, apreciindu-se ca si invidia este propriu-zis tot un fel de intristare, nu particulara ca tristia, ci pentru binele altuia. Apoi, in akedia s-a vazut mai mult lenea, iar superbia, a luat locul lui inanis gloria, apreciindu-se ca cea din urma

e implicata in cea dintai. Sau ca se deosebesc asa cum se deosebeste copilul de barbat sau graul de paine. Petru Lombardul introduce schema celor sapte pacate capitale, in urmatoarea ordine: superbia, avaritia, luxuria, invidia, gula (lacomia), ira, akedia (lenea). Se mai discuta inca aceasta lista, desi ea a devenit clasica in manualele de morala crestina. De pilda, unii sustin ca invidia poate fi inclusa in avaritia, altii ca tot asa de bine poate face parte si din superbia. Unele catehisme catolice inlocuiesc invidia cu neascultarea. Noi socotim ca neascultarea este fiica mandriei, mai mult decat invidia, incat neascultarea ramane implicata in mandrie, si ramane alaturi de ea. Confruntand logismoii in spiritualitatea rasariteana si apuseana, putem conchide ca ordinea latina reflecta un punct de vedere dogmatic, in timp ce ordinea rasariteana are cu precadere un caracter psihologic, de profunzime, motiv pentru care autorii duhovnice sti o prefera ca invatatura practica. Lcomia pntecelui S8 DEFINIRE Lcomia pntecelui const n dorina de a mnca de dragul plcerii, folosirea fr nfrnare, fr disciplin i discernmnt a funciei nutritive. Aceast patim nu privete hrana n sine ci const n felul greit n care omul se folosete de ea. A mnca i a bea este o funcie uman vital, nu e un pcat n sine, dar devine pcat prin mbuibare, atunci cnd omul pune dorina de hran i plcerea de a o consuma naintea doririi lui Dumnezeu. Predndu -se acestei plceri trupeti omul se lipsete de desftarea de cele duhovniceti. Aadar nu n a mnca st patima ci n starea sufleteasc a omului i n scopul pentru care o face. Lcomia pntecelui este o patim trupeasc cu implicaii sufleteti. FORME: - privete cantitatea mncrii: plcerea de a mnca mult, peste nevoile reale ale trupului (plcerea pntecelui); - privete calitatea mncrii: cutarea mncrurilor alese, rafinate (plcerea gurii, a gustului); - beia. RDCINI Hrana ntreine viaa biologic. Dumnezeu a rnduit ca omul s se hrneasc pentru a nelege c nu are via n sine ci trebuie s o primeasc din afar. Pinea, hrana nu are nici ea via n sine ci este doar o imagine a hranei celei adevrate: Cuvntul lui Dumnezeu. Dar "diavolul a reuit s acrediteze ideea c omul triete numai cu pine, fcnd din aceasta urmarea unui adevr de la sine neles care nu mai poate fi pus n discuie, fundamentul ntregii noastre viziuni asupra lumii, al tiinei, al medicinii" (Alexander Schmemann). Pinea (care simbolizeaz ntreaga hran) d via vremelnic, Cuvntul lui Dumnezeu e pinea cea adevrat care d via venic. Domnul Hristos a spus: "Nu numai cu pine va tri omul ci cu tot cuvntul ce iese din gura lui Dumnezeu" (Mt. 4, 4). Dumnezeu a pus o plcere n consumul hranei pentru a ne face s dorim hrana cea adevrat: Cuvntul lui Dumnezeu. Menirea esenial a hranei este de a fi consumat euharistic, s o primim ca un dar de la Dumnezeu i, mulumindu -I pentru ea, s intrm n comuniune cu El. Sfntul Pavel arat ca Dumnezeu a fcut bucatele spre gustare cu

mulumire (I Tim 4, 3), de aceea ori de mncai, ori de bei, ori altceva de facei, toate spre slava lui Dumnezeu s le facei (I Cor 10, 31). Diavolul ncearc s deturneze consumarea euharistic a hranei n lcomie fcnd din plcerea mncrii un scop n sine, dndu-ne iluzia c dorul infinit dup venicie, sdit de Dumnezeu n om, poate fi astmprat de mncare sau butur. Cuprins de lcomia pntecelui omul voiete s se desfete cu bucatele, uitnd de Dumnezeu; i n loc de a se folosi de mncare pentru a se nla la El, face din ea stavil ntre el i Dumnezeu. Lacomul i face din pntece dumnezeul lui (Filip. 3, 19), el face din simul gustului i din funciile digestive centrul i esena fiinei sale. Pntecele devine astfel mpratul patimilor, mpreun lucrtorul dracilor i slaul patimilor, prin care vine cderea (Grigore Sinaitul). Dar lcomia nu aduce mplinire: demonul lcomiei pntecelui se aeaz n stomac i nu l las pe om s se sature: sturat strig c e lipsit i ghiftuit i plesnit de stul, ip c i e foame (Sfntul Ioan Scrarul). CONSECINE Lcomia pntecelui deschide poarta multor pcate. Trupul ngreunat de mulimea mncrilor face mintea molie i lene (Sf. Diadoh al Foticeii), ducnd la trndvie i negrij, o mulime de gnduri ptimae iscndu -se n suflet (Sf Ioan Scrarul). De aceea prinii o privesc ca pe maica tuturor patimilor afirmnd c mncarea mult drm virtuile (Sfntul Ioan Casian). TERAPIA LCOMIEI nfrnarea: mncm ca s trim, nu trim s mncm - respectarea unei rnduieli a mesei, - s nu se mnnce pn la saturare: cnd te ridici de la mas s simi c mai poi mnca (cantitatea de mncare variaz), - s nu mnnci doar pentru plcerea de a mnca, - rugciunea nainte i dup mas, - mncare simpl, - respectarea posturilor Bisericii. Dac lacomul atunci cnd e vorba de post se umple de fric la ntlnirea cu el i caut s nu stea la mas mpreun cu el, cel care ncearc s se nfrneze, pe msura mplinirii postului simte mireasma foarte dulce a acestuia, iar ntlnirea cu postul i nfrnarea i veselesc inima( Sf. Isaac Sirul). Recomandrile prinilor privind postul i nfrnarea se ntlnesc cu descoperirile medicinei dovedind faptul c e potrivit firii omului s fie nfrnat i nu lacom. n general asceii au trit mult (dac nu au fcut excese) dar nu postind pentru sntate ci pentru Dumnezeu. n legtur cu postul i nfrnarea prinii ne recomand: - Avva Pimen: Ne-am fcut omortori de patimi nu de trupuri. - Sfntul Antonie: Sunt unii care i-au topit trupurile lor cu nevoin i pentru c nu au avut dreapta socoteal departe de Dumnezeu s-au fcut. - Sfntul Siluan: Trebuie s mncm atta ct dup primirea hranei s nu se ntrerup rugciunea i sentimentul prezenei lui Dumnezeu. Desfrnarea S9

Patima curviei l subjug i l coboar pe om la nivel de animalitate fcndu -l chiar inferior animalelor. Este unul dintre cele mai mari pcate deoarece, potrivit Sfintei Scripturi, orice pcat pe care-l face omul este n afar de trup, dar cel ce curvete pctuiete n nsui trupul su (I Cor 6, 18) iar trupul nostru este templu al Duhului Sfnt (I Cor 6, 19) mdular al lui Hristos (I Cor 6, 15). Trupul nostru a fost cumprat cu sngele lui Hristos i nu mai este al nostru ci al lui Dumnezeu. De aceea Sfntul Pavel ne ndeamn: Slvii dar pe Dumnezeu n trupul vostru i n duhul vostru. Mntuitorul ne atrage atenia c i poftirea este curvie (Mt 5, 28). Formele curviei: - toate relaiile trupeti care au loc n afara cstoriei, - perversiunile sexuale, - practicarea abuziv i pervers a relaiilor sexuale n cadrul cstoriei, - autosatisfacerea (masturbarea), - curvia din suflet i minte: ndulcirea cu gndul pcatului. Sfinii Prini despre gravitatea pcatului: Sfntul Ioan Scrarul: De nimic nu se bucur dracii aa de mult ca de urtul miros al curviei. Sfntul Grigorie Sinaitul: Curvia este nceptura, mprteasa i stpna celorlalte patimi. Sfntul Ioan Casian: Curvia l asalteaz pe om din primul moment al tinereii i nu se stinge dect dup ce au fost distruse toate celelalte patimi. Lupta mpotriva curviei e mai crncen dect toate celelalte. Rdcinile patimii Dumnezeu este iubire. Omul se mplinete prin iubirea fa de Dumnezeu i semeni care ne duce la unire. Dumnezeu a sdit n om aceasta pornire spre iubire, un dor infinit care nu poate fi mplinit dect n Dumnezeu. Legtura brbat-femeie este un exerciiu al iubirii care nseamn jertf, rbdare, renunare la tine. Bucuria trit n iubire este chezuire a mpriei cerurilor care este o mprie a iubirii unde iubirea se revars ctre toi (Nu se mai nsoar i mrit). Cei care pot tri aceasta de acum aleg fecioria. Atracia brbat-femeie a fost sdit de Dumnezeu n vederea iubirii, pentru a fi transfigurat. Bucuria iubirii se extinde i la trup. Relaia sexual este subordonat ns dimensiunii spirituale a dragostei trebuind s fie precedat de unirea duhovniceasc (cununia) ce i ofer sens i valoare. Ea se mplinete n naterea de prunci. Diavolul pervertete aceast energie pozitiv transformnd -o n scop n sine din iubire rmne numai plcerea trupeasc nu aduce mplinire, ci sentimentul zdrniciei i al goliciunii. Curvarul, ca orice ptima, nu e mplinit. ntlnindu-se cu filavtia, egoismul, persoana celuilalt este redus la un obiect al plcerii taina celuilalt este redus la trup devine nlocuibil ca orice obiect. (Filavtia duce la curvie, violen instinctele promovate astzi cu aa putere de mass -media.) Curvia distruge comuniunea. Diavolul aduce rzboiul curviei punnd nainte plcerea trupeasc asupra omului. Dumnezeu ngduie aceste ispite pentru a ne ajuta s gsim calea cea dreapt ctre El. Cauze declanatoare ale rzboiului curviei: lcomia pntecelui, somnul peste msur, judecarea semenilor, mndria, slava deart. Terapia curviei

 Contientizarea pcatului i hotrrea de a nu-l svri. Paza minii esenial: - sufletul s fie gata tot timpul ca un osta de straj spre dracul curviei i s se apere de la primele atacuri ale acestuia (Pimen 14/ 168 gndurile ca mirosurile ce ne cheam la crcium). Aprarea const n: - rugciune - chemnd pe Dumnezeu n ajutor i innd mintea ocupat cu rugciunea. - s nu primim n suflet imagini erotice (TV, reviste) gunoaie diavolul se va folosi de ele pentru a le aduce n minte la rugciune. Primirea gndurilor, imaginilor nseamn a -l ine n brae pe diavol i a curvi cu el (Pateric) - s alungm amintirea trupului femeiesc punnd nainte chipul mamei, surorilor, prietenei, etc., putrejunea care ateapt acel trup. - slvind pe Dumnezeu pentru frumuseea fpturii (cei eliberai de patim). nfrnarea trupeasc prin lupta mpotriva lcomiei care este maica curviei i mpotriva somnului peste msur. Dobndirea smereniei i a curiei minii prin lupta mpotriva mndriei, clevetirii i osndirii aproapelui care sunt cauze ale curviei. Mrturisirea deas a pcatelor i a gndurilor n faa duhovnicului. mprtirea cu Sfintele Taine. Sfntul Ioan Casian: Dracul curviei nu nceteaz de a rzboi pe om pn nu va crede omul cu adevrat c nu prin strduin i nici prin osteneala sa, ci prin acopermntul i ajutorul lui Dumnezeu se izbvete de boala aceasta i se ridic la nlimea curiei (Filocalia I, p. 135). Iubirea de argini S10 nseamn iubirea de bani i de orice avuie, dorina de mbogire, visarea la mbogire, teama de btrnee, de srcia venit pe neateptate, de boal. Mai nseamn i zgrcenie, iubire de ctig, necredin n Dumnezeu, lips de ndejde n ajutorul Lui nencetat, iubire bolnvicioas fa de diverse obiecte, cufundarea n griji lumeti, plcerea de a primi daruri, mpietrirea fa de fraii sraci i de toi cei aflai n lipsuri, furtul fcut din dorina de a se mbogi. (Sfntul Ignatie Briancianinov) Nu orice om bogat e i iubitor de argini, ci numai cel care i lipete inima de bogie. Pot fi i sraci iubitori de argini, care invidiaz pe aproapele care are mai mult dect ei. Iubitorul de argini, cu ct adun mai mult avere, cu att ar aduna i mai mult. De aceea, el e mereu ngrijorat, nefericit. Dup ce c se chinuiete n griji toat via (i e fric de hoi etc.), la moarte sufer, tiind c averea lui rmne altcuiva. Dar i dup moarte e n chinuri... Din iubirea de argini se nasc: furtul, minciuna, mrirea impozitelor, luarea de mit, micorarea salariilor slujbailor. Cel mai ru pentru societate este atunci cnd judectorii sufer de aceast patim sau cnd episcopul sufer de ea. Iubitorul de argini se pociete foarte greu, mai ales c trebuie s napoieze ceea ce a furat i s mpart ce a agonisit ru. Totui, nu e imposibil acest lucru, dovad fiind Zaheu vameul, care s-a mntuit. (Matei XVI, 26) (Sfntul Tihon din Zadonsk) Mnia S11

Mania este fierberea sangelui din jurul inimii, care se produce prin exhalarea sau amestecarea fierii. Pentru aceea mania se numeste in limba greaca si colh si colos, adica fiere. Mania este uneori o dorinta de razbunare, caci fiind nedreptatiti sau socotind ca am fi nedreptatiti, ne mahnim. Atunci rezulta o stare sufleteasca care este amestecata din pofta si manie. Felurile maniei sunt trei: iritarea, care se numeste in limba greaca colh si colos, adica fiere, resentimentul si ura. Cand mania incepe si se porneste, se numeste iritare, colh si colos. Resentimentul este atunci cand iritarea staruie; resentimentul se numeste si ranchiuna, care deriva de la a ramane si de la a fi predat memoriei. Ura este mania care pandeste timp de razbunare. Numele sau deriva de la keisqai, care inseamna a sedea. Mania este sutasul ratiunii, razbunatorul poftei. Cand dorim un lucru si suntem impiedicati de cineva ne maniem contra lui, ca unii ce suntem nedreptatiti, prin aceea ca ratiunea judeca ca faptul intamplat merita indignarea la cei care pazesc oranduiala lor fireasca. Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui manios este mandria mintii (Sf. Efrem Sirul). Curateste-ti mintea de manie, de amintirea raului si de ganduri urate. Atunci vei putea cunoaste salasluirea lui Hristos in tine (Sf. Maxim Marturisitorul). Gandurile unui om manios sunt pui de vipera care devoreaza inima celui care le-a nascut (Sf. Nil Sinaitul). Nu este asa de mare folosul de pe urma postului, cat e de mare paguba maniei (Avva Moise). Maniosii nu pot ajunge la cunoasterea lucrurilor duhovnicesti si la lumina Dumnezeiasca (Sf. Casian Romanul). Mania este impletita cu amintirea raului. Cel ce tine minte raul este nelegiuit (Sf. Maxim Marturisitorul). Mania este ciuma rugaciunii (Avva Evagrie Ponticul). Mania este o betie. Nenorocirea acelora care sunt beti fara sa se fi imbatat de vin (Sf. Vasile cel Mare). Maniosul este un epileptic sufletesc (Sf. Ioan Scararul). Mania este o firma care arata ce este omul, chiar impotriva lui (Sf. Grigorie Teologul). Mania este semnul vadit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare). Mania este in om o groapa pentru el; cine si-a frant mania, acela a trecut aceasta groapa (Sf. Efrem Sirul). Mania este un primejdios sfatuitor pentru oricine. Tot ce se intreprinde la manie nu e niciodata chibzuit (Sf. Grigorie Teologul). Mania este avocatul poftei (Sf. Maxim Marturisitorul). Mania nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. Ea este veninul serpilor (Avva Evagrie Ponticul). Mania orbeste ochii sufletului si nu-l lasa sa vada Soarele Dreptatii (Sf. Casian Romanul). Mania se da pe fata mai mult si mai des ca oricand atunci cand auzim cuvinte de contradictie, de demascare si de ponegrire din partea aproapelui. Toate acestea nu-l atata pe adevaratul crestin, asa cum laudele de la altii nu-i inalta inima (Sf. Marcu Ascetul). Maniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune (Sf. Casian Romanul). Ce poate fi mai manios decat un om manios fara incetare? (Sf. Ioan Hrisostom).

Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul (Sf. Diadoh al Foticeei). Duhul Sfant fuge din credinciosii maniosi (Sf. Casian Romanul). Daca cineva s-ar infrana de la mancaruri si bauturi, dar prin gandurile sale ar intarata mania, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare avand pe dracul carmaci (Avva Evagrie Ponticul). Niciodata si nicaieri nu gaseste diavolul un loc mai propriu si mai potrivit pentru el ca in manie si dusmanie (Sf. Ioan Hrisostom). Cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este nevinovat. Caci este asemenea celui ce vrea sa aiba vederea agera, dar isi tulbura ochiul (Avva Evagrie Ponticul). Nu este biruinta mai mare decat sa-ti birui mania si iutimea (Sf. Tihon). E mai bine sa tai mania printr-un zambet, decat sa te infurii ca o fiara neimblanzita (Sf. Efrem Sirul). A te mania este in firea omului, dar ca sa inabusi mania este in firea crestinului (Fericitul Ieronim). Nu ingadui maniei sa se ridice pana la gatlejul tau (Avva Isidor). Maniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu (Avva Agaton). Unde sunt rautatea si mania, acolo nu vine in zadar duhul blandetii (Sf. Ioan Hrisostom). Iubirea este fraul maniei (Avva Evagrie Ponticul). Mania, cand este supusa si ascultatoare fata de minte, este asemenea cainelui langa cioban (Sf. Vasile cel Mare). O mare linistita e o priveliste placuta, dar o stare pasnica a duhului e si mai placuta (Sf. Nil Sinaitul). Nimic nu umple cugetul de necuratie ca mania (Sf. Ioan Hrisostom). Cel ce se manie isi omoara sufletul (Sf. Efrem Sirul). Cel mandru este si manios (Sf. Teofilact). Mania este un foc. Mania este o betie mai cumplita decat cea a vinului (Sf. Ioan Hrisostom). Scopul diavolului este ajutat foarte mult de mania noastra. Mania este vinul serpilor (Avva Evagrie Ponticul). ntristarea S12 A cincea lupta o avem impotriva duhului intristarii, care intuneca sufletul ca sa nu poata avea nici o vedere duhovniceasca si-l opreste de la toata lucrarea cea buna. Cand duhul acesta viclean tabaraste asupra sufletului si-l intuneca in intregime, nu-i mai ingaduie sa-si faca rugaciunile cu osardie, nici sa staruie cu folos pe langa sfintele citiri si nu rabda pe om sa fie bland si smerit fata de frati. Ii pricinueste scarba fata de toate lucrurile si fata de insasi fagaduinta vietii. Scurt vorbind, intristarea tulbura toate sfaturile mantuitoare ale sufletului si usca toata puterea si staruinta lui, facandu-l ca pe un iesit din minte si legandu-l de gandul deznadejdii. De aceea, daca avem de gand sa luptam lupta duhovniceasca si sa biruim cu Dumnezeu duhurile rautatii, sa pazim cu toata slrajuirea inima noastra din spre duhul intristarii. Caci precum molia roade haina si caria lemnul, asa intristarea mananca sufletul omului. Ea il face sa ocoleasca toata intalnirea buna si nu-l lasa sa primeasca

cuvant de sfat nici de la prietenii cei adevarati, precum nu-i ingaduie sa le dea raspuns bun si pasnic. Ci invaluind tot sufletul, il umple de amaraciune si de nepasare. In sfarsit ii pune in minte gandul sa fuga de oameni, ca de unii ce i s-ar fi facut pricina de tulburare si nu-l lasa sa-si dea seama ca nu dinafara vine boala, ci ea mocneste inauntru, facandu-se aratata cand vine vreo ispita care o da la iveala. Caci niciodata nu s-ar vatama omul de om, daca nu ar avea mocnind inauntru pricinile patimilor. De aceea Ziditorul a toate si Doctorul sufletelor, Dumnezeu, Cel ce singur stie ranele sufletului cu de-amanuntul, nu porunceste sa lepadam petrecerea cu oamenii, ci sa taiem din noi pricinile pacatului si sa cunoastem ca sanatatea sufletului se dobandeste nu despartindu-ne de oameni, ci petrecand si exercitandu-ne cu cei virtuosi. Cand asadar pentru oarecare pricini, zise "indreptatite", ne despartim de frati, n-am taiat pricinile intristarii, ci numai le-am schimbat, fiindca boala ce mocneste inauntru se poate aprinde si printr-alte lucruri. De aceea tot razboiul sa ne fie impotriva patimilor celor dinauntru. Caci de le vom scoate pe acestea din inima cu darul si cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai cu oamenii, dar si cu fiarale salbatice vom petrece cu usurinta, cum zice si fericitul Iov: "Fiarale salbatice vor fi cu tine in pace." Lenevia sau akedia S13 Lenea este in primul rand o deficienta de dorinta si de vointa, ceea ce inseamna ca mai intai trebuie sa o determinam ca forma psihopatologica. Inca de la inceput vom constata ca lenea reprezinta o paralizare a dinamismului sufletesc, care il orienteaza creator spre valori. Aceasta stare psihopatologica este cunoscuta sub numele de abulie (lipsa de vointa), reprezentand incapacitatea vointei ca putere de a preface dorintele si deciziile in fapte. In abulie nu este atinsa intru nimic luciditatea sau modul de a rationa. Cand doresti sa savarsesti binele, esti convins, ai toate argumentele ca ceea ce doresti este bun, dar nu ai suficienta putere de vointa sa transformi gandul sau decizia luata in fapta. Abulia se intalneste in neurastenii, psihastenii, depresii, schizofrenie, oligofrenii grave si toxicomaniile cu droguri si alcool. Acestea exercita o actiune nociva asupra vointei. Ele insele sunt boli ale vointei de care cu greu poti scapa, dupa ce iti dai seama de raul pe care ti-l provoaca. Pe langa abulie, se mai aminteste si de hipobulia, ca reducere a capacitatilor volitive, dar nu totala absenta a vointei. Lenea este si produsul starilor de apatie, precum apatia constitutionala. Aceasta caracterizeaza indivizii care prin natura lor sunt indiferenti, nepasatori, indolenti. Apoi se intampla unora ca in perioada crizei adolescentei apatia sa apara cu un intreg cortegiu de simptome ale lentorii psihomotorii, cu diminuarea energiei pulsatorii, anume forme de pasivitate, ce merg pana la neincrederea in sine. Se aminteste si de apatia ca epifenomen, ce apare pe disfunctii organice, cum este insuficienta tiroidiana, hipofizara si corticosuprarenala. Pe langa aceste forme, apatia este si un simptom specific depresiei psihice. Vom adauga si temperamentele melancolice, cu inclinatia spre inchiderea in sine si retinerea de a se angaja in actiuni. Putem sa ne referim apoi si la anume tipuri de structuri psihice specific apatice cu atractie spre singuratate si respingerea vietii sociale si a relatiilor de grup. Apaticii sunt taciturni, indiferenti, inactivi, reactioneaza lent. Acestia nu sunt insa maladivi. Ei nu se manifesta in activitati dinamice si exterioare, dar pot indeplini cu multa constiinciozitate activitatile specifice.

Trecand la caracter ca implinire sau neimplinire a vointei, vom nota tipul amorf, definit ca nonactiv, nonemotiv, lipsit de energie. E tolerant si conciliant datorita indiferentei sale. Lipsit de spirit intreprinzator, calm, putin comunicativ. Este stimulat doar de placere. Acestea din urma nu sunt forme patologice, ci structuri psihice cu inclinatii specifice. Unii ca acestia nu sunt intreprinzatori, dar stimulati de placere indeplinesc actiuni dinamice si de calitate. Pe langa aceste forme specifice in care este implicata vointa lipsita de energia transpunerii deciziei de gandire, in fapte, sunt si formele involuntare, naturale, determinate de epuizari fizice si psihice, precum oboseala si stressul. La acestea se pot adauga si unele indispozitii ale afectiunii, determinate de situatii externe cu aport de tristete si de durere. Au existat si pe plan religios conceptii care manifestau repulsie fata de munca si un cult al lenei. Sunt cunoscuti asiasistii, care rasturnand tabla de valori, au socotit munca a fi o adevarata crima, iar lenea era marea virtute, pe care ei o cultivau dormind. Sunt apoi si mesalienii eretici. Au aparut in secolul IV. Ei considerau ca harul se obtine numai prin rugaciune. Dar refuzau sa armonizeze rugaciunea cu munca. Sfidau orice activitate, traind fara buna randuiala a vietii, in hoinareala continua, asezandu-se in grupuri pe la marginile drumurilor. Terapia lenei Din cele de pana aici tratate am vazut ca lenea are un dublu aspect: cel dintai priveste lenevia duhovniceasca, ca lipsa de preocupare in directia unei activitati roditoare in fapte bune, in virtute. Cel de-al doilea aspect se refera la munca, la actiunea considerata singurul mijloc prin care castigam necesarul vietii de aici si de acum. 1. In terapia primului aspect se impune constientizarea faptului ca Mantuitorul ne cheama cu insistenta sa intram la lucru in via Sa, "pentru a primi ce va fi cu dreptate" (Matei 20, 6.7). Viata crestina este o viata activa, constand in neintrerupta innoire spre desavarsirea vietii duhovnicesti. "Imparatia lui Dumnezeu se ia cu asalt si numai cei ce se silesc o pot rapi" (Matei 11, 12). Cei ce s-au lepadat de pacat, trebuie necontenit sa priveasca inainte, la tinta chemarii Celui de sus si, asemenea alergatorului din arena, sa nu osteneasca atunci cand doresc sa obtina cununa nevestejita (Filipeni 3, 14) pe care Hristos o va da nu slugilor viclene si lenese, ci celor care "zilnic mor" (I Corinteni 15, 31), zilnic jertfesc pacatul (Evrei 12, 4), zilnic "rascumpara vremea" (Efeseni 5, 16), zilnic "lucreaza cu frica si cu cutremur la mantuire" (Filipeni 2, 12), neintrerupt duc "lupta cea buna" (II Timotei 4, 7.8) pana la capat, fiindca "nimeni care pune mana pe plug si cauta inapoi, nu este vrednic pentru imparatia lui Dumnezeu"(Luca 9, 62). Acum, in aceasta viata nu e odihna; e lucrul, stradania, jertfa. Dincolo e sarbatoarea si odihna, dupa cum spune atat de sugestiv un poet crestin: "Chiar daca arunci samanta ta / Scaldata-n lacrimi si sudoare, / Trudit semanator nu sta: / Destul e maine sarbatoare!" (Traian Dorz). Pentru ca vointa noastra sa fie mereu in actiune, spre a transforma decizia in fapte, mintea trebuie sa fie mereu la datorie facand ca gandul lui Hristos sa prinda necontenit viata in tot ceea ce facem: "Tu insa fii treaz la toate, indura raul, fa lucru de evanghelist, indeplinind desavarsit slujirea ta. (II Timotei 4, 5). Si mai departe, indemnul apostolic ramane norma de viata pentru noi: "Dorim ca fiecare din voi sa arate aceeasi sarguinta spre adeverirea nadejdii pana la sfarsit, ca sa nu va leneviti, ci sa fiti urmatori celor ce mostenesc fagaduintele prin credinta si prin indelunga-rabdare" (Evrei 6, 11.12). 2. Depasirea leneviei duhovnicesti poate fi impulsionata de duhul smereniei. Cultivand smerenia ne dam seama ca ceea ce am realizat pe plan duhovnicesc este prea putin fata de ceea ce se cuvine sa faptuim, pentru a ajunge la implinirea nadejdii vesnice. Pe

de alta parte, prin smerenie ne constientizam asupra neputintelor noastre spirituale, si neintrerupt mentinandu-ne in comuniunea harului divin, vom castiga acel dinamism sufletesc ce ne va intari vointa spre activitate sustinuta, avand ca tinta desavarsirea morala. 3. Cat priveste terapia lenei raportata la munca sau la activitatea prin care acumulam bunurile materiale si spirituale necesare vietii de aici si de acum, va trebui in primul rand sa constientizam faptul ca munca este un lucru sfant. Este randuita de Dumnezeu. Este o porunca divina data omului inaintea caderii in pacat, ca singurul mijloc de castigare a existentei si de stapanire a pamantului, prin ea devenind .impreuna lucratori cu Dumnezeu. (I Corinteni 3, 9) la desavarsirea creatiei. Apoi, dupa caderea in pacat nu munca a fost blestemata, ci firea inconjuratoare, ce face obstructie activitatii umane, incat activitatea omului este impreunata cu sudorile ostenelii. Munca a ramas "cea mai de pret comoara pentru om" (Pilde 12, 27). Adevarata bucurie a vietii o simt numai cei ce aduna si folosesc bunurile vietii prin munca lor cinstita, aflata sub binecuvantarea lui Dumnezeu. Odihna este placuta si reconfortanta numai in urma ostenelilor depuse. Lenevia nu aduce nici un fel de multumire, fiindca ea face sa lancezeasca puterile trupului si energia sufletului. Ea creeaza firii omenesti o conditie statica, care ii este improprie, pentru ca o tine in moleseala si in lentoare. Propriu firii omenesti este dinamismul, care angajeaza persoana umana in actiuni sociale spre implinirea ei axiologica. 4. Am vazut ca lenea poate avea si o cauza involuntara. Aceasta rezida in formele de abulie determinate de diversele simptome psihastenice sau neurastenice. Adeseori emotiile endothime scapa si ele de sub puterea vointei, iar stapanirea de sine in savarsirea actiunilor dorite si deliberate scade si se paralizeaza si ea. Dar totusi nu moare. Ea poate fi salvata prin puterea judecatilor de valoare. Emotiile sunt asemenea baloanelor. Ele intuneca la un moment dat campul de actiune al constiintei, prin lipsa de putere a vointei de a transforma decizia in fapta. Insa la stimulul gandirii lucide si constante "baloanele" se sparg ca impunse cu acul, si atmosfera se degajeaza in favoarea vointei. Natural ca vointa astenica poate fi ajutata si prin medicatie adecvata. Inmpreuna cu aceasta, educatia vointei prin ratiune si luciditatea constiintei, ii vor reda dinamismul necesar angajarii ei intr-o activitate eficienta. 5. In ceea ce priveste greseala ereticilor in a considera lenea o virtute, iar munca o crima, a fost condamnata cu hotarare de Biserica, dar si de buna cuviinta. Spiritualitatea crestina si-a consolidat puterea de actiune tocmai prin imbinarea armonica a muncii cu rugaciunea. Munca angajeaza vointa spre actiune. De aceea ergoterapia a fost si va ramane una din incercarile cele mai uzuale si izbutite in psihiatrie pentru a scoate constiinta din zonele ei intunecate, orientand-o spre zarile de lumina ale unei activitati rationale valorificata prin puterea vointei. Munca fizica si intelectuala este o mare proba de sanatate de normalitate a naturii umane. Cel ce nu o adopta prezinta o defectiune de personalitate. Dinamismul creator este specific persoanei morale. Sta inscris in onticul ei cel mai adanc. Prin el persoana devine creatoare de valori. Lipsa lui determina o atrofiere si chiar o paralizare a energiilor vitale ce isi cer dreptul de afirmare. Fara acest dinamism creator conditia persoanei umane va fi strangulata prin inchistarea predispozitiilor ei native, ce se doresc mereu exersate spre implinirea menirii lor. Pentru acest motiv, obnubilarea orizontului de activizare a potentialitatilor umane intra in sfera obsesiilor maladive. Iesirea la lumina este tocmai activizarea acestora. Daca abulia refuza sa transforme intentionalitatea in

act, ergoterapia impune angajamentul de actiune al vointei. O chiar forteaza la inceput, asemenea unui automobil, oarecum defect, care pentru a-si lua avant, trebuie impins la inceput prin forta. Si astfel ergoterapia antreneaza vointa intr-o directie afirmativa, in masura sa depaseasca sfera obsesiva care o imobilizeaza ca intr-o mlastina noroioasa. Deviza autentic crestina rezida in armonizarea muncii cu rugaciunea in cadrul aceleiasi activitati. Munca inceputa si sfarsita cu rugaciunea poarta in sine amprenta binecuvantarii lui Dumnezeu. Ea reprezinta o activitate efectuata in numele Domnului si sprijinita de harul puterii Sale. El ne-a si avertizat de altfel ca "fara de El nu putem face nimic" (Ioan 15, 5) sau ca "cel ce aduna fara Mine risipeste" (Luca 11, 23). "Cat de sfanta va fi munca ce poarta in sine pecetea divina!" Cata daruire va dovedi acela care "lucreaza pentru oameni ca pentru Dumnezeu!". (Coloseni 3, 23) "Ce bucurie va avea cel ce culege roadele muncii sale cu binecuvantarea cereasca!" Ce "vrednic va fi lucratorul de plata sa!". (Luca 10, 7). 6. Transformata in munca, lenea va depasi parazitismul de alta data, precum si furtul si inselaciunea ca mijloace de agonisire a bunurilor necesare existentei, stralucind prin generozitate in opere filantropice, dupa indemnul apostolic: "Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai degraba sa se osteneasca lucrand binele cu mainile sale, ca sa aiba sa dea celui ce are nevoie" (Efeseni 4, 28). Mndria S14 Mndria, care, dup cuvntul Sfintei Scripturi, izvorte din inima omului (Marcu 7, 2122), este pretirea de sine peste masur i atitudinea de superioritate sau de dispret fa de ceilali oameni. Deoarece prin mndrie au czut att ngerii cei ri, ct i cei dinti oameni, mndria este privit ca nceputul pcatului. Ispita mndriei este foarte ntins. Nu este credincios care s nu fie ispitit de acest pcat. nsui Mntuitorul a fost ispitit spre acest pcat de ctre diavol, la nceputul lucrrii Sale n lume (Matei 4, 8 -9). Cel ce se las cuprins de pcatul mndriei uit c tot ce are a primit de la Dumnezeu, nesocotete poruncile lui Dumnezeu, se laud numai pe sine, griete de ru pe altul, este farnic, se rzvrtete mpotriva autoritilor i rnduielilor obteti. Astfel, din mndrie, ntocmai ca dintr-o rdcin otrvit, se nasc multe pcate. Sfntul Casian Romanul, vorbind despre acest pcat, spune: Patima mndriei ntunec ntreg sufletul i-l prbuete n cea mai adnc prpastie. Pcatul mndriei, cnd pune stpnire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o cetate mare i nalt, il drm n ntregime i l surp pn n temelii. Apoi construiete cetatea sa. Marturie despre aceasta este ngerul acela care pentru mndrie a czut din cer. Cci fiind zidit de Dumnezeu i mpodobit cu toate virtuile i cu nelepciunea, n-a voit s le recunoasc pe acestea venite din darul Stpnului, ci din firea sa 635 (Filocalia, vol. 1, p. 123). Mntuitorul infiereaz cu toat tria pcatul mndriei, artndu -i urmrile att de grele. El spune: "Oricine se nal pe sine se va smeri" (Luca 14, 11). Iar Sfntul Apostol Iacov zice: "Dumnezeu celor mndri le st mpotriv" (4, 6). Cretinul, deci, trebuie s se fereasc i s se lepede de pcatul mndriei, mbrcndu -se cu virtutea smereniei i ntrindu-se sufletete prin post i rugciune. El trebuie s-i aminteasc totdeauna c toat virtutea i tot ce are el a primit de la Dumnezeu, dup cum spune Sfntul Apostol

Pavel: "Ce ai, pe care s nu-l fi primit? Iar dac l-ai primit, de ce te fleti, ca i cum nu l-ai fi primit?" (ICor. 4, 7) andria este mama viciilor, din pricina careia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai inainte (Sf. Isaac Sirul). Mandria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul). Mandria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul). Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pana la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin). Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie (Patericul). Cand patimile s-au potolit, vine mandria, iar aceasta se intampla fiindca n-au fost taiate pricinile (Cuviosul Isihie Sinaitul). Toate pacatele sunt urate inaintea lui Dumnezeu, dar cel mai uracios pacat este mandria (Sf. Antonie cel Mare). Daca va incepe sa te stapaneasca mandria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul). Mandria nu-i un semn al belsugului in virtute, caci, precum multe fructe inclina crengile pomului la pamant, tot asa prisosul virtutii creeaza un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul). Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime (Sf. Grigorie Teologul). Mandria este defaimare de Dumnezeu, iar trufia este defaimare de oameni (Sf. Teofilact). Mandria este intaia nascuta a mortii. Ea a omorat pe ingeri in cer si pe Adam pe pamant (Sf. Grigorie Dialogul). Slava desarta este alungata de lucrarea in ascuns, iar mandria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile (Sf. Maxim Marturisitorul). Cand cazi, suspina, iar cand sporesti, nu te ingamfa (Sf. Nil Sinaitul). Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie (Avva Iacov). Sa gresesti si sa gandesti multe despre tine este mai rau decat pacatul insusi (Sf. Ioan Hrisostom). Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se pravaleste la pamant cel ce calca pe panza de paianjen (Sf. Nil Ascetul). Multi au dezbracat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urma, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adica dorinta de a-si placea lor (Avva Ilie Ecdicul). Trufia produce o cugetare confuza, intrucat ea consta in doua nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul). Cel ce se mandreste cu darurile naturale, adica cu mintea ascutita, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecatii si cu alte capacitati capatate fara munca, acela nu va primi niciodata bunatatile supranaturale. Caci cel ce este necredincios in cele putine va fi necredincios si plin de slava desarta si in cele multe (Sf. Ioan Scararul). Stralucirea fulgerului arata de mai inainte bubuitura tunetului, iar slava desarta, prin aparitia ei, vesteste mandria (Sf. Nil Sinaitul). Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua (Avva Isidor). Tu, Doamne, Te impotrivesti celor mandri. Dar ce mandrie mai mare ar putea exista decat afirmatia prosteasca ca as fi din fire ceea ce Esti Tu ? (Fericitul Augustin).

Trei gropi ne sapa noua demonii: intai dau lupta impotriva noastra pentru a ne opri de a face binele; al doilea, daca nu reusesc, cauta sa ne abata si sa faptuim binele fara Dumnezeu; daca nici asa nu reusesc, intrebuinteaza a treia groapa: ne lauda pentru binele faptuit, ca sa ne umflam de mandrie (Sf. Ioan Scararul). Mandria este ca o umflatura a sufletului plina de noroi; daca e coapta, se sparge si pricinueste multa scarba (Sf. Nil Ascetul). Mandria este o otrava care ucide nevinovatia (Fericitul Augustin). Mandria este semnul osandei (Evagrie Ponticul). Dupa cum cineva nu nimiceste numai un madular al trupului, ci intreg trupul, asa si mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci intreg sufletul (Sf. Casian Romanul). Doboara-ti gandul inaltarii mintii inainte de a te dobori el pe tine (Sf. Efrem Sirul). Slava deart S15 A aptea lupt o avem mpotriva duhului slavei dearte. Patima aceasta este foarte felurit i foarte subire, i nu o bag de seam uor nici nsui cel ce ptimete de dnsa. Atacurile celorlalte patimi sunt mai vdite i de aceea e mai uoar oarecum lupta cu dnsele, cci sufletul cunoate pe potrivnicul su i ndat l rstoarn prin mpotrivirea cu cuvntul i prin rugciune. Dar pcatul slavei dearte avnd multe nfiri, precum s-a zis, este greu de biruit. El ncearc s sgeteze pe ostaul lui Hristos prin orice ndeletnicire, prin glas, prin cuvnt, prin tcere, prin lucru, prin priveghere, postiri, rugciune, citire, linite, pn i prin ndelunga rbdare. Pe cel ce nu izbutete s-l amgeasc spre slava deart prin scumpetea hainelor, ncearc s -l ispiteasc prin mbrcmintea proast i pe cel ce nu l-a putut face s se ngmfe prin cinste, pe acela l duce la nebunie prin aa-zisa rbdare a necinstei; iar pe cel ce nu l-a putut mpinge la slava deart pentru destoinicia n cuvnt, l amgete prin tcere, fcndu-l s-i nchipuie c a dobndit linitea. Dac n-a putut molei pe cineva prin belugul bucatelor, l slbnogete prin postul pe care l ine de dragul laudelor. Scurt vorbind, tot lucrul, toat ndeletnicirea dau prilej de rzboi acestui drac viclean. Pe lng acestea el l face pe monah s se gndeasc i la preoie. mi aduc aminte de un btrn, pe cnd petreceam n pustia sketic. Ducndu -se acesta la chilia unui frate spre cercetare, apropiindu-se de u l-a auzit grind. i socotind btrnul c citete din Scriptur a stat s asculte, pn ce a simit c fratele i ieise din minte din pricina slavei dearte i se hirotonisise pe sine diacon, fcnd tocmai otpustul celor chemai. Deci cum a auzit btrnul acestea, mpingnd ua a intrat i ntmpinndu-l fratele i s-a nchinat dup obicei i ceru s afle de la el dac de mult vreme ateapt la u. Iar btrnul i-a rspuns n glum, zicnd: Acum venii, cnd fceai tu otpustul celor chemai. Auzind fratele acestea a czut la picioarele btrnului, cerndu-i s se roage pentru dnsul ca s se izbveasc de rtcirea aceasta. Am amintit aceasta, vrnd s art la ct nesimire duce dracul acesta pe om. Drept aceea, cel ce vrea s se lupte desvrit i s ia cununa dreptii desvrite s se strduiasc n toate chipurile s biruie aceast fiar cu multe capete. S aib pururi naintea ochilor cuvntul lui David: Domnul a risipit oasele celor ce plac oamenilor (Ps. LIII, 6). Deci nimic s nu fac uitndu-se dup lauda oamenilor, ci numai rsplata lui Dumnezeu s o caute. S lepede necontenit gndurile care vin n inima lui i l laud, i s se dispreuiasc pe sine naintea lui Dumnezeu. Cci numai aa va putea, cu ajutorul lui Dumnezeu, s se izbveasc de duhul slavei dearte.