II.

Riscurile de caracter inflationist si deflationist

Inflatia este un fenomen ce nu poate fi explicat printr-o analiza obisnuita de genul cauza-efect. Cauzele directe ale aparitiei, mentinerii si accelerarii sunt reduse , de regula, la procese ce au loc in sfera circulatiei. Chiar daca se explica dezechilibrul realo-monetar, cauza originara este de natura baneasca. Cei mai multi specialisti analizeaza in ultimul timp factorii determinanti care au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii 70-80. Analiza concreta si comparata a factorilor ce au dus la aparitia inflatiei ca si a celor ce determina perpetuarea ei cu diferite grade de intensitate este de mare insemnatate, aceasta punand in evidenta asemanari si deosebiri intre aceste grupe de factori. Factorii care genereaza inflatie sunt grupati de anumiti specialisti in factori generali ai inflatiei si factori particulari si stiintifici. Specialisti precum Solow, Samuelson, Tobin, Hicks impart cauzele inflatiei in cauze pe termen scurt si cauze pe termen lung. Pe termen lung ei afirma ca inflatia este un proces monetar. Cauzele si factorii care determina inflatia sunt analizati si structurati in moduri diferite pe tari. S-a constatat ca una si aceeasi cauza a avut rolul de factor principal intr-o anumita tara si perioada, in timp ce in alta tara si perioada nu a influentat notabil. In prezent o atentie sporita se acorda cauzelor multiple (economice, sociale, politice) ce au declansat inflatia de mare amploare in tarile foste socialiste. In manualele de specialitate cauzele inflatiei sunt analizate pe rand, fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie. In multe cazuri inflatia este explicata prin emisiunea excesiva de semne banesti inflatia prin moneda. Economistul american M. Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteia decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor (banii de credit). O alta cauza a puseului inflationist este excedentul de cerere solvabila- inflatia prin cerere. Este vorba de acele impulsuri dinspre cerere, care statueaza si consolideaza un dezechilibru de piata , cererea nominala solvabila mentinandu-se mai mare decat oferta de bunuri. Alte conceptii considera drept cauza principala a inflatiei insuficienta productiei inflatia prin oferta. Cresterea veniturilor, in special a salariilor, nu este acoperita de o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Un astfel de dezechilibru este numit inflatie reala. Inflatia prin credit un alt factor care duce la dezechilibrul inflationist. Cresterea substantiala a creditului are ca rezultat un exces de cerere nominala pentru bunurile de consum. Profiturile cresc mai incet decat economiile disponibile ale intreprinderilor. Astfel guvernul incearca sa caute surse de finantare pentru promovarea programelor proprii de investitii. Din cauza faptului ca profiturile sunt insuficiente, iar salariile nu pot fi micsorate fara riscuri sociale enorme, se recurge la credit. Aceasta masura este posibila prin existenta premiselor cresterii creditelor: rata scazuta a dobanzii, depuneri relative mari la banci, mari concentrari de resurse financiare la societatile de asigurari. Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum, in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale

ofertei. Astfel, cresc preturile de piata, are loc o prelevare inflationista a profiturilor si se reduce puterea de cumparare a salariilor nominale. Alti specialisti considera drept cauza inflatiei cresterea costurilor de productie inflatia prin costuri. Aceasta inflatie apare acolo unde intreprinderile, guvernele, salariatii si consumatorii actioneaza oarecum convergent in directia cresterii costurilor. J.K.Galbraith sustinea ca variatiile salariilor nominale, sporirea costurilor salariale conduc la inflatie, in timp ce economista britanica Joan Robinson leaga inflatia atat de cresterea salariilor nominale, cat si de cea a profiturilor. Toti acesti factori care influenteaza declansarea, mentinerea si intensificarea procesului inflationist difera de la o tara la alta. Analiza postbelica a acestor factori arata ca impreuna luati au generat si intretinut procesul de inflatie. Un model de analiza si explicare multifactoriala a inflatiei este cel elaborat pe exemplul tarilor avansate economic in anii 70, cand inflatia a reprezentat pentru ele inamicul public nr.1. In acea perioada concurenta intensa si exigentele revolutiei tehnico economice au dus la cresterea cheltuielilor publice, deci si la cresterea presiunii fiscale. Apar astfel tendinte puternice de crestere a preturilor de consum. O asemenea tendinta atrage si cresterea salariilor nominale, a veniturilor din munca. La randul ei aceasta crestere duce la sporirea costurilor. Toate aceste fenomene creeaza un dezechilibru intre oferta reala de bunuri si cererea nominala a populatiei pentru ele. Deflaia este un fenomen economic care reprezint opusul inflaiei, caracterizat prin scderea preurilor bunurilor i serviciilor. Acest fenomen are consecine asupra unei economii naionale la fel de grave ca i inflatia. El poate fi determinat, n principal, prin reducerea masei monetare i a creditului. Potrivit lui Barro deflaia reprezint o scdere a indicelui general al preurilor ntr-o perioad de timp. Deseori, deflaia este cauzat de o reducere a ofertei de bani sau de o restrngere a creditului. Deflaia poate fi de asemenea cauzat de o restrngere a cheltuielilor, fie din partea guvernului, fie din partea agenilor economici, sau a investiiilor dintr-o economie. Deflaia are de multe ori ca efect creterea numrului omerilor, ntruct cererea de bunuri i servicii n economie scade, pe fondul deficitului de lichiditi.Deasemeni deflatia poate fi consecinta consolidarii economoce,cresterii economice,cresterea ratigului de tara. O consecinta fireasca este cresterea monedei nationale in raport principalele valute.

III. Riscul valutar

Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma variatiei cursului de schimb. El exista atata timp cat banca realizeaza operatiuni in monede starine. Pierderile pot fi inregistrate datorita indexarii unor valori dupa un anumit curs valutar sau datoritamodificarii valorii activelor si pasivelor externe in urma modificarii cursului valutar. Riscul valutar cuprinde atat operatiunile desfasurate de banca pentru clientuii sai cat si propriile operatiuni. El este cu atat mai mare cu cat ponderea activelor si pasivelore externe in bilant este maimare.In functie de factorii care il determina, riscul valutar prezinta urmatoarele componente: 1. riscul de translatare apare in cazul bancilor cu activitate internationala, care au deschise subunitati pe teritoriul altor state. Periodic areloc o consolidare a bilantului si rezultatelor la nivelul centralei bancii, care trebuie sa cuprinda si situatiile subunitatilor din strainatate.Consolidarea se face in moneda tarii unde este situata centrala si asta presupune o conversie a valorilor externe exprimate in alte monede. Lanivelul centralei bancii se pot inregistra pierderi in urmatoarele situatii: din preluarea pierderilor existente la nivelul subunitatilor din strainatate din modificari nefavorabile de curs la conversie din diferentele existente intre cele doua tari la nivelul sistemelor de contabilitate si fiscale.Este posibil ca un profit inregistrat in contabilitatea subunitatii sa se transforme in pierderein contabilitatea centralei, in urma translatarii contabile. 2. riscul de tranzactie apare atunci cand banca desfasoara operatiuni intr-o deviza care isi modifica cursul. Acest curs creste odata cuvolumul operatiunilor in devize si cu instabilitatea valutara. Intotdeauna, intr-o operatiune supusa riscului de tranzactie daca unul dintre parteneri a inregistrat o pierdere celalalt a inregistrat un castig. 3. riscul economic vizeaza modificarea valorii bancii in urma variatiei cursurilor valutare. Spre deosebire de riscul de tranzactie, acesta sereflecta pe termen lung in toata activitatea bancii si nu numai in rezultatul unei operatiuni. Indicatori ai riscului valutar Aprecierea riscului valutar se poate face in baza urmatorilor doi indicatori: 1. pozitia valutara se determina comparand activele si pasivele exprimate in moneda straina. Se calculeaza pentru fiecare moneda in parte.Spunem ca pozitia valutara este scurta daca pasivele in valuta sunt mai mari decat activele in valuta. In situatia inversa, cand activele invaluta sunt mai mari decat pasivele in valuta, pozitia valutara este lunga. Pozitia valutara a bancii induce castiguri sau pierderi in functie deevolutia cursului valutar.

pozitia valutara globala se defineste ca fiind soldul net intr-o moneda de referinta al creantelor in devize fata de pasivele in devize.Aceasta ia in calcul toate pozitiile valutare individuale oferind o

imagine asupra riscului valutar la nivelul bancii. Pozitia valutara globalaeste folosita mai mult la raportarea situatiei bancii catre centrala si mai putin la gestiunea efectiva a riscului valutar. Aceasta pozitie, princompensarile de expuneri pentru diferite monede, duce la diminuarea riscului in calcul, dar la mentinerea lui in fapt. Gestiunea riscului valutar Gestiunea riscului valutar presupune un efort ce vizeaza reducerea la minim a pierderilor si cheltuielilor datorate variatiei cursuluivalutar. Aceasta se poate realiza pe doua planuri:1 . p r i n r e g l e m e n t a r i d e l i m i t a r e a r i s c u l u i v a l u t a r 2.prin politica bancii cu privire la operatiunile in valuta 1. reglementari de limitare a riscului valutar prin functia sa de centru al politicii valutare, banca de emisune a creat un cadru legal privind desfasurarea operatiunilor in valuta. Acesta stabileste reguli privind convertibilitate a monedei nationale, stabilirea cursului valutar,repatrierea valutei incasata obtinuta in activitati de comert exterior, accesul populatiei la valuta si norme prudentiale de reducere a risculuivalutar. In acest ultim sens, bancile trebuie sa foloseasca un sistem de evidenta care sa permita inregistrarea imediata a operatiunilor invaluta si calculul pozitiilor valutare individuale si pozitiei globale. Pozitiile astfel determinate reflecta expunerea bancii la riscul valutar sitrebuie sa se incadreze in limitele maxime stabilite de autoritatile monetare. In Romania pozitia valutara globala determinata in fiecare zi nu poate depasii 10 % din fondurile proprii ale bancii. Pentru exercitarea controlului in acest domeniu, bancile trebuie sa faca raportarisaptamanale catre autoritatile monetare. 2. politica bancii de control al riscului valutar aceasta vizeaza o serie de norme interne ale bancii si actiuni indreptate catre evitarea saudiminuarea pierderilor valutare. Aceasta politica imbraca doua forme: neutralizarea pozitiei valutare si acoperirea riscului valutar.Neutralizarea pozitiei valutare sau imunizarea bancii la riscul valutar se realizeaza prin ajustarea periodica a pozitiilor valutare lungisau scurte. Gestionarea pozitiei valutare se face pentru fiecare moneda in parte, dar si pentru elemenete de bilant, active si pasive pe termenscurt si termen lung. O limitare a riscului prin neutralizarea pozitiei valutare implica costuri de gestiune relativ ridicate si ingradestelibertatea bancii de a specula anumite pozitii deja existente, atunci cand evolutia cursului incurajeaza astfel de operatiuni.Acoperirea riscului valitar reprezinta o modalitate noua de gestionare a riscului valutar prin utilizarea unor instrumente financiarenoi. In prezent este foarte utilizata, datorita in special dezvoltarii pietei financiare si produselor derivate tranzactionate pe aceste piete.Astfel, se pot schimba monedele de referinta din operatiunile bancare sau se poate limita pierderea prin limitarea variatiei cursului deschimb.Prin operatiunile de swap de devize cei doi participanti contracteaza simultan un credit si un imprumut in doua devize diferite avandaceiasi valoare nominala. De multe ori swap-ul de devize se combina cu un swap de dobanzi. O astfel de operatiunea presupune un schimbinitial de capital, schimburi de dobanzi si un schimb final de capital. Se disting trei categorii de operatiuni de swap de devize: swap de devize in care se schimba dobanda fixa intr-o valuta contra unei dobanzi fixe intr-alta valuta swap de devize in care se schimba o dobanda fixa intr-o valuta contra unei dobanzi variabile intro alta valuta swap de devize in care se schimba o dobanda variabila intr-o valuta contra unei dobanzi variabile intr-alta valuta