Sunteți pe pagina 1din 3

Definire i scurt istoric Organizarea teritoriului statului din punct de vedere administrativ, intereseaz n egal msur att puterea

de stat, ct i colectivitile locale, avnd prin aceasta o ncrctur politic, economic i social deosebit. Prin structurile administrativ-teritoriale pe care le creeaz, statul urmrete n principal, s poat conduce i guverna mai uor societatea, iar colectivitile locale, indiferent la ce nivel s-ar situa, tind spre o gestiune autonom ct mai accentuat, att n raport cu statul, ct i cu structurile administrativ-teritoriale organizate la nivel superior. Orice stat, pentru a putea fi bine condus i administrat, i mparte teritoriul n uniti administrative, crora le recunoate personalitatea juridic i le confer, totodat, att atribuii de drept public, ct i atribuii de drept privat. Ca atare, elementele componente ale personalitii juridice a statului populaia (organizat ca o colectivitate cu o conducere proprie), patrimoniul (teritoriul i bunurile mobile i imobile care alctuiesc domeniul public sau privat al unitilor administrativteritoriale) i scopul cruia este afectat acest patrimoniu le ntlnim la fiecare din aceste subdiviziuni administrative ale teritoriului statului. Aadar, teritoriul statului unitar este organizat din punct de vedere administrativ, n uniti administrativ-teritoriale. Sintagma unitate administrativ-teritorial, are dou sensuri distincte, de colectivitate teritorial local i de

circumscripie administrativ-teritorial. 1 Spre deosebire de circumscripia administrativ-teritorial, care este o form de delimitare a teritoriului, folosit mai mult pentru a determina sfera de competen teritorial a organelor deconcentrate ale statului, cunoscute i sub denumirea de servicii publice descentralizate ale ministerelor i altor organisme centrale, sau pentru determinarea competenei teritoriale a instanelor judectoreti, colectivitile teritoriale locale , adic cetenii, populaia care triete pe o anumit poriune a teritoriului de stat, avnd o organizare juridic administrativ i interese publice distincte, definesc regimul de descentralizare administrativ sau de autonomie local. Statul i colectivitile teritoriale locale reprezint subiectele de drept public politicoteritoriale, adic subiecte colective de drept dispunnd de puterea de comand asupra populaiei aezate pe un anumit teritoriu. Trebuie fcut distincie clar ntre cele dou sensuri ale sintagmei de unitate administrativ-teritorial, adic de circumscripie administrativ a teritoriului de stat i de colectivitate teritorial local, deoarece, primul sens are n vedere deconcentrarea administrativ, iar cel de-al doilea descentralizarea administrativ. 2 1 Mircea Preda Autoritile administraiei publice

, Editura Lumina Lex, 1999, p.423 2

Corneliu Liviu Popescu Autonomie local i integrarea european, n Colecia Juridic Studii juridice

S-ar putea să vă placă și