Comunicarea medic-pacient

Comunicarea se invata si poate avea un rol foarte important in intelegerea suferintei pacientului, in stabilirea corecta a diagnosticului si a tratamentului si, bineinteles, in vindecarea lui. Despre comunicare am putea spune ca e un lucru natural, simplu, care vine de la sine si pentru care nu ai nevoie de vreun training special. Si totusi, pentru cei mai multi medici nu e asa. Concentrati pe munca lor, atenti sa nu le scape ceva, stresati de pacientii nerabdatori de la usa cabinetului, medicii uita adesea sa mai vorbeasca, sa mai asculte si altceva decat raspunsurile la intrebarile despre simptome sau tratament. n stabilirea atitudinii pe care pacientul o are fa de medic i actul medical,o mare importan o are contextul primului contact cu medicul,felul n care se desfoar prima consultaie medical.Cabinetul de consultaie este locul n care pacientul i expune suferinele sale iar pentru medic aceasta este cea mai important oportunitate pentru a stabili diagnosticul i tratamentul. oviala medicului,imposibilitatea exprimat deschis de a stabili diagnosticul are influen negativ asupra bolnavului.Atitudinea "realist" a unor doctori de a spune c pacientul nu are nimic poate determina ostilitatea deschis a pacientului. Comunicarea cu pacientul este esenial n relaia medic-pacent i ea trebuie s fie sincer.Nenelegerea dintre medic i pacient este accentuat adesea din cauza strii de anxietate n care se afl pacientul n acel moment. Tot la proasta comunicare mai poate contribui ignorana pacientului,circumstanele n care cere ajuntorul medicului.Dac pacientul este prost informat,el va fi nesatisfcut,confuz,necooperant,context in care orice act medical devine un stres. mbogirea comunicrii cu medical,este esential n acest sens,comunicarea verbal,interpersonal fiind mai eficient dect o informaie vizuala sau scris.Totui dupa spitalizare,comunicarea scris este deosebit de important. La aceast comunicare poate contribui: 1. Starea de anxietate a pacientului; 2. Ignorana pacientului; 3. Circumstanele n care bolnavul a ajuns la medic; Comunicarea interpersonal direct este cea mai eficient,deoarece ea are o mare ncarcatura afectiva.Deosebit de important este maniera n care este organizat feed-back -ul ,pentru ca medicul s se conving de faptul c nu a fost greit nteles.Este foarte dificil,de a defini calitaile actului medical,a prescripiilor terapeutice,modalitailor de comunicare,rezultatelor de laborator sau a altor informaii medicale(mesaje,cuvinte formulate sau schie,explicaii,promisiuni uitate ,terminologie tehnic,reviste,ziare,tv) . Bolnavul trebuie s neleag i s tie semnificaia acestor mesaje,pentru ca apoi s le poat recifra pentru sistemul su personal de informaie.Boala este ns un sistem regresiv n care apare o stare de alert i hipersensibilitate,cu rezonan emoional dinamic i n acest context este foarte greu pentru medic s tie exact ce trebuie s spun i cum poate fi rstlmcit mesajul su de ctre pacient,fiecare individ reacionnd ntr-o modalitate specific..Pe de alt parte, bolnavii,n funcie de regresiune "se las" n boal pn la o anumit intensitate a simptomelor,acest lucru depinznd de temperamentul

bolnavilor i de normele culturale n care el triete.O sumedenie se prejudecai arhaice pot apare de asemenea n cadrul comunicrii medic-pacient.Medicul apare i astzi ncrcat cu puteri miraculoase,este investit cu o mare semnificaie magic.Nici vechile concepii care privesc boala ca pe ceva culpabil (legat de pcat,de exemplu) nu au disprut din contiina colectiv,motiv pentru care i medicul actual,n cadrul comunicrii cu bolnavul trebuie s adopte o atitudine deculpabilizant.Prestigiul medicului rmne incontestabil i el d substan comunicrii medic-pacient.Bolnavul va vedea n medic o fiin puternic,cu mare autoritate,capabil de a ajuta,iar la copii,medicul este singurua persoan considerat mai puternic dect proprii prini. n cadrul comunicrii cu bolnavul,medicul poate adopta diferite atitudini: atitudine de empatie i nelegere; atitudine de imparialitate obiectiv i tiinific; poate proiecte asupra pacientului sentimentele i complexele sale i chiar s "pedepseasc" pacientul; s recunoasc c nu este la nlime; n ceea ce privete reacia pacientului n comunicarea cu medicul,se nscriu urmtoarele tipuri de reacie: bolnavii i afirm n mod deschis anxietatea i ateapt ca medicul s fie activ, agndu-se de el; bolnavii devin pasivi,executori scrupuloi; bolnavii vor prezenta o masc de indiferen i obiectivitate; bolnavii au fa de medic atitudine exigent mai mult sau mai puin agresiv. Indiferent de situaie, pn la urm, bolnavul va atepta de la medic sprijin, figur parental atotputernic, nevoie de contact emoional dar i frica de a nu fi dominat dectre medic. Vorbind tot de reaciile pacienilor n cadrul comunicrii individualizam urmtoarele tipuri de reacie: personaliti care refuz regresiunea de frica abandonrii mijloacelor de aprare(refuz somnul,odihna etc); personaliti care refuz boala datorit fricii,pierderii integritii persoanei (ignorarea unui simptom care poate indica un cancer); personaliti care reacioneaz i caut s aplice prin acest mod simptomele (prin surmenaj de exemplu) sau deplasare (starea s-ar datora slbiciunii inimii,de exemplu); personaliti care vor exprima plngerile psihice (de fapt diferite forme de manifestarea anxietii) , plngeri fizice i uneori proiecia acestor tulburri asupra altor persoane(de obicei psihiatrul); exprimarea marcat a bolnavului prin "beneficiu secundar",boala creeand impresia de iresponsabilitate i degajare total fa de responsabilitile lui anterioare; compensarea din partea altor organe i utilizarea enegiei latente;

evoluia spre cronicizare datorit msurilor de control i nencredere, atitudini culpa-bilizante impuse uneori mai ales de expertizele la care sunt supui bolnavii.

Etapele ntlnirii medic-pacient

ntlnirea dintre medic i pacient este o ntlnire dintre dou personaliti diferite,care stau pe poziii diferite.Bolnavul pote veni cu diferite prejudeci la medic dar i medicul are propriile aspiraii,dorind ca pacientul s corespund acestora.Aceste ateptri ale medicului in de temperamentul su, n primul rnd.Dac medicul este autoritar el i va dori un pacient docil,dac este foarte ocupat i va dori un caz mai simplu .n relaia dintre medic i pacient trebuie s intervin ceea ce numeroi cercettoridenumesc cu termenul de acomodare. Adeseori deciziile eseniale i vitale se iau fr ca cineva s se simt pe deplin responsabil.Acest anonimat al rspunderii este cultivat mai ales n cadrul instituiilor sanitare de stat,prin instituirea unor relaii "oficiale" i a unor stereotipuri ncadrul acestor instituii.Pacientul vine la medic cu sperana c va fi neles,c suferina lui va fi uurat,c medicul va fi competent,c va gsi suficient solicitudine din partea personalului medical.Relaia medic-pacient n aceast faz trebuie s lase fru liber tendinelor personale, unor sentimente incontiente, unor convingeri sau prejudeci.Adeseori, n instituia sanitar,deciziile se iau fr ca cineva s fie responsabil, instituiile sanitare de stat cultivnd un adevrat "anonimat al rspunderii", din cauza relaiilor "oficiale" care sunt cultivate n aceste instituii (vizita efului, a profesorului.n cadrul relaiei "intime" dintre medic i pacient, socotim c trebuie inut cont de o serie de aspecte arhaice,aspecte bine studiate. In relaiile sale cu medicul pacientul oscileaz adesea ntre a aborda un medic generalist sau specialist .Enumerm urmtoarele situaii care complic din acest punct de vedere relaiile dintre medicul generalist i specialist 1. Preferina care se d diagnosticului de boal fizic n prezent ; 2. Problema anonimatului n asumarea rspunderii medicale despre care s-a vorbit ; 3. Relaiile ambivalente profesor-elev care se poate regsi n cadrul relaiilor dintre specialist i generalist; 4. Lipsa nelegerii tendinelor regresive ale pacienilor n cadrul acestor relaii triunghiulare medic generalist specialist -pacient, care poate creea o stare de animozitate ntre ei ; 5. Posibilitile reduse ale specialitilor atunci cnd se abordeaz problematica psihologic a pacientului .

Prima consultatie
Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans legata de abilitatea de a pune intrebari pacientului si de a creea o relatie cu el. Studiile arata ca intre 60 si 80% din informatiile necesare stabilirii diagnosticului primar sunt obtinute in timpul interviului cu pacientul. La randul sau, pacientul trebuie sa primeasca informatii pentru a putea fi capabil sa ia o decizie.

Rolul comunicarii:
schimbul de informatii; decizii reciproc acceptate; dezvoltarea intelegerii; construirea increderii.

Obligatiile doctorului:
concentrarea intregii atentii asupra pacientului; crearea unui mediu care sa protejeze demnitatea bolnavului; confidentialitatea (nedezvaluirea catre alte persoane a informatiilor intime legate de pacient); preocuparea permanenta pentru starea de bine a pacientului; respectarea rolului pe care il are pacientul sau familia acestuia.

Obligatiile pacientului:
stabilirea unei liste de intrebari pe care vrea sa le adreseze medicului; la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau alta persoana de incredere care sa-l reprezinte in discutiile cu medicul; dialogul deschis cu medicul; prezentarea cat mai obiectiva a simptomelor pe care le are.

Cand toate acestea nu se respecta, relatia medic-pacient este deficitara, iar consecintele pot fi : frustrarea, furia, acuzele, cresterea numarului de radiografii, analize, teste, vizite la medici diferiti. Si nu doar pacientul poate trai sentimente de frustrare sau furie, ci si medicul, care nu reuseste sa obtina implicarea bolnavului si ameliorarea sau vindecarea lui.

Tratamentul pe Internet
Comunicarea medic-pacient nu trebuie sa se reduca doar la vizitele clasice. Poate include schimburi de e-mail-uri, convorbiri telefonice, recomandari ale unor site-uri de pe Internet, intalniri de grup pentru bolnavii ce sufera de aceiasi maladie sau alt fel de grupuri de suport . Medicii pot oferi materiale educative: brosuri, materiale redactate de ei, reviste, casete video, CD-uri, carti. Desigur exista o preocupare fata de corectitudinea informatiilor medicale raspandite prin Internet. Aici insa, medicul poate fi de ajutor recomandandu-i pacientului site-uri al caror continut l-au verificat ei insisi. In cazul unor astfel de site-uri sursa trebuie sa fie sigura si sa fie cunoscut grupul tinta carora se adreseaza. De exemplu, pot fi informatii furnizate de companii farmaceutice, iar prezentarea facuta sa recomande utilizarea imediata a unui anume medicament.Totodata,

in privinta unor boli foarte grave exista site-uri care pot ingrozi pacientul sau, dimpotriva, ii pot da sperante false

Comunicarea diagnosticului
Dezvaluirea diagnosticului catre pacient, mai ales cand este vorba de o maladie incurabila, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicarii intre medic si bolnav. Multi cred inca faptul ca aflarea unui diagnostic sumbru il deprima ireversibil pe pacient, il face sa renunte la a mai lupta cu boala, il determina chiar sa recurga la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri sunt posibile. Ele pot fi insa sensibil atenuate si chiar evitate prin abilitatea medicului. Se considera ca pacientul are dreptul de a sti diagnosticul daca doreste. Iar in cele mai multe cazuri el doreste. De aici incolo este important cum anume i se comunica diagnosticul. Medicii prefera sa comunice cu familia si sa stabileasca impreuna cu membrii acesteia conduita viitoare fara sa-l consulte pe bolnav, ca si cum acesta n-ar fi implicat. Desigur, uneori rudele sunt cele care afirma ca bolnavul nu trebuie sau nu vrea sa stie. O atitudine corecta din partea medicului presupune intrebarea directa a pacientului daca doreste sau nu sa stie. Inainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul sa stie cat mai multe despre pacientul sau, despre viata lui, valorile sale, abilitatile si puterile lui. Astfel, prezentarea diagnosticului se poate face intr-un mod incurajator, subliniind ce ar putea face pacientul pentru a-si ameliora starea. Pentru cei mai multi medici este cu atat mai greu sa vorbeasca deschis despre diagnostic cu cat prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tanar. Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog impreuna cu care sa faca o strategie de comunicare.

Lipsa de informatii creeaza confuzie

Scopul unui pacient care se prezinta la medic este de a afla mai multe despre suferinta sa, despre cauze, consecinte, tratament, alternative . In momentul in care pacientul nu primeste informatiile dorite poate avea reactii diferite. Poate fi nemultumit si atunci apeleaza la alt medic. Exista o categorie de pacienti care fac "shopping" de doctori, aduna numeroase investigatii, au un dosar substantial de analize si recomandari de tratamente. Nu vorbim acum despre astfel de pacienti cunoscuti in anii din urma ca ipohondri. Totusi, si alti oameni nemultumiti de vizita la medic pot incepe un "shopping" in cautarea unui doctor care sa le vorbeasca pe intelesul lor si sa le explice de ce trebuie sa faca anumite lucruri. Ambiguitatea unei discutii cu medicul poate speria foarte tare un pacient. Acesta crede ca e ceva grav, poate incurabil, si ca medicul ii ascunde asta. Iar in continuare poate incepe sa caute dovezi care sa-i sustina ipoteza. Isi va interpreta fiecare simptom, fiecare stare, se va documenta si va ajunge sa se diagnosticheze singur. Acest lucru poate fi extrem de periculos. Un alt pacient ar putea crede ca daca medicul nu a fost ferm, nu i-a interzis clar anumite obiceiuri sau nu l-a trimis la spital inseamna ca nu are nimic grav si ca probabil i-a prescris o reteta ca sa nu plece cu mana goala de la el.

Astfel, constient sau nu, fiecare pacient are o reactie fata de lipsa de comunicare a medicului si cauta explicatii cu orice pret. Si bineinteles le gaseste. Etica n comunicare reprezint cumulul de norme i valori morale ce trebuie si gseasc locul n relaia dintre medic i pacient, amndoi pornind de la statutul de colaboratori i nu invini i nvingtori. Respectul fa de om i natura sa, incumb i dezvolt o atitudine, ce duce la conduit i determin un comportament, de aceea comunicarea n relaia celor doi, e nevoie a porni ntotdeauna de la principiul c n primul rnd s nu faci ru neuitnd c harul de a ngriji omul bolnav i a-l tmdui, este dat numai celor alei, astfel nct aa cum spunea Hipocrate n jurmntul su: Voi petrece viaa mea i voi practica arta mea n puritate i sfinenie. Este mai mult dect un jurmnt pentru medic, adic, el trebuie s devin cu adevrat crez al valorii sale profesionale i nu numai, demonstrnd c existena sa nu este efemer, ci viabil i pus n slujba sntaii, progresului, respectului i demnitii umane.