Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prezinta doua orificii, unul superior, ce comunica larg cu regiunile gatului, neexistand o separatie neta intre cele doua zone si poarta denumirea de apertura toracica superioara, si unul inferior, inchis de diafragm, denumit apertura toracica inferioara. Superior, limita superficiala a toracelui este data de o linie care pleaca de la incizura jugulara a sternului catre lateral, in lungul claviculei, pana la nivelul articulatiilor acromioclaviculare, de unde se continua printr-o linie conventionala, cu directia orizontala, prin apofiza spionoasa a vertebrei C7. Limita profunda este reprezentata de un plan cu oblicitatea orientata catre antero-inferior, ce trece prin discul interverteral dintre C7 si T1. Limita inferioara este marcata, superficial, de o linie care pleaca de la baza procesului xifoid, urmareste rebordul costal pana la coasta 10, trece apoi prin varful coastelor 11 si 12, iar de pe marginea inferioara a acesteia din urma ajunge la discul intervertebral dintre T12-L1. Trebuie mentionat faptul ca aceasta limita inferioara este relativa, cavitatea toracica fiind inchisa la acest nivel de diafragm, care datorita formei sale boltite, cu convexitatea superioara ce ascensioneaza pana in dreptul vertebrei T7, permite viscerelor abdominale sa patrunda in torace. Orientarea oblicitatii diafragmului, de la procesul xifoid catre discul intervertebral dintre ultima vertebra toracala si prima vertebra lomara, se afla in opozitie cu oblicitatea planului dus prin limita superioara a cutiei toracice si astfel, se constata ca aceasta este mai inalta in partea sa posterioara, unde masoara intre 30-35 cm, decat in partea anterioara, unde lungimea sa corespunde lungimii sternului, in medie de 15-18 cm. Limita dintre torace si membrele superioare este desemnata de marginile anterioara si posterioara ale muschiului deltoid, iar in grosime, peretele toracic se intinde de la tegument si pana la nivelul pleurei parietale. Cutia toracica nu prezinta in mod constant aceeasi forma, existand vizibil diferente de la o varsta la alta, intre sexe, in functie de tipul constitutional al individului, dar si in raport cu miscarile respiratorii. De asemenea, deformari ale toracelui sunt evidentiate in unele afectiuni congenitale sau dobandite. Cutia toracica la nou-nascutul apneic este piriforma, usor strangulata la nivelul coastelor 4 si 5 si mai larga la baza, unde diafragma se prezinta ridicata mai sus prin prezenta viscerelor abdominale din etajul supramezocolic. Cutia toracica a nou-nascutului care a respirat ia forma de palnie, prin expansiunea plamanilor, ascensiunea coastelor si marirea spatiilor intercostale. Respiratia are loc predominant prin excursiile diafragmului. La nastere, apertura toracica superioara se gaseste in plan orizontal, astfel incat incizura jugulara corespunde marginii superioare a corpului vertebral al primei vertebre toracale, iar odata cu dezvoltarea corpului, sternul migreaza caudal pana cand incizura jugulara corespunde aproximativ vertebrei T3, diferentiindu-se in acelasi timp curbura marginilor si curbura de torsiune a coastelor, asociata cu inclinarea acestora. Se defineste astfel respiratia de tip toracic, in timpul careia se modifica diametrele cutiei toracice, atat prin ridicarea si coborarea coastelor cat si prin excursiile diafragmului. Ulterior, dupa ce copilul invata sa mearga, santurile pulmonare devin mai proeminente, iar toracele incepe sa se deformeze capatand aspectul specific adultului, turtit in sens sagital si largit in sens longitudinal. Aceasta transformare se apropie de final in jurul varstei de 12 ani, cand se mai constata si inclinatia aperturii toracice superioare sub un unghi de 65 grade fata de coloana vertebrala. Cutia toracica la adult variaza in raport cu conformatia acestuia. La tipul stenic de conformatie corespunde toracele larg si scurt, cu perimetru toracic relativ mare, apertura
toracica superioara de diametru relativ mic si unghi epigastric obtuz, deschis la 120 grade. La tipul astenic corespunde toracele ingust si lung, caracterizat printr-un perimetru toracic relativ scazut, cu apertura toracica superioara de diametru relativ mare si unghi epigatstric de 90-100 grade. La sexul feminin, toracele este relativ mai scurt si mai larg decat la sexul masculin, unde coastele au dispozitie mai inclinata, unghiul epigastric este mai ingust, iar lungimea toracelui este relativ mai mare.
anterioara, din care se individualizeaza 5 fascicule cu originea comuna pe fata posterioara a corpului sternal, de unde diverg si se insera pe marginile inferioare ale cartilajelor costale 2-6; muschii intercostali intimi, mai slabi dezvoltati situati in treimea laterala a spatiilor intercostale; muschii subcostali, dispusi oblic similar cu muschii intercostali interni, dar numai in partea posterioara a toracelui. De la apofizele transverse ale vertebrelor T7-T11, iradiaza in forma de evantai 12 fascicule musculare catre coasta subiacenta sau peste o coasta, sub denumirea de muschi ridicatori ai coastelor.
Linia xifoidiana trece orizontal prin baza procesului xifoid. Linia subcostala trasata prin punctele cele mai declive ale marginii inferioare a toracelui. Linia cervicotoracica indica limita superioara a cutiei toracice pe partea posterioara si trece orizontal prin vertebra C7. Linia bispinoscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T3 si se intinde intre marginile mediale ale omoplatilor. Linia bianguloscapulara este posterioara, corespunde vertebrei T12 si se intinde intre unghiurile inferioare ale omoplatilor. Cu ajutorul acestor linii conventionale, toracele este impartit in trei mari regiuni anatomotopografice. Intre linia mediosternala si linia care descinde de la nivelul claviculei, in lungul marginii anterioare a muschiului deltoid, pana la unghiul brahipectoral, unde se continua cu bratul medial al acestuia corespunzator liniei axilare anterioare, este delimitata regiunea anterioara a toracelui. Liniile axilare, anterioara si posterioara, marcheaza regiunea laterala a toracelui, care se continua superior cu peretele medial al axilei. Regiunea posterioara a toacelui este limitata in partea laterala de linia care trece prin marginea posterioara a muschiului deltoid si se continua inferior cu linia axilara posterioara si in partea mediala de linia scapulara care trece in lungul marginii mediale a omoplatului. Pentru a facilita localizarea topografica corecta a unor leziuni la nivelul toracelui, acesta este impartit in mai multe regiuni de referinta.
tesut celular formeaza planul fascial profund (7), situat inaintea pleurei parietale costale (8), care se reflecta in pleura mediastinala, alcatuind recesurile costomediastinale anterioare.
dorsal, situat posterior de artera toraco-dorsala, se succed stratigrafic pana ce regiunea se continua in profunzime cu planul muscular (4). Superior, acesta este constituit din insertia distala a scalenului posterior, pe coasta 2, iar in portiunea mijlocie se evidentiaza digitatiile muschiului dintat anterior, care se intind de la coasta, a 2-a, catre inferior, pana la nivelul coastei a 10-a. Dintre acestea, ultimele cinci alterneaza cu digitatiile muschiului oblic extern al abdomenului, ce acopera insertiile oblicului intern al abdomenului de pe ultimile trei coaste. Planul fascial profund (5) este reprezentat de fascia dentata costala, care se intinde intre planul muscular si coaste (6). Dincolo de planul osos, se remarca fascia endotoracica (7), care permite in cursul interventiilor chirurgicale decolarea pleurei parietale.
Intercostalele anterioare din spatiile 1-6 provin din artera toracica interna, iar restul din artera musculofrenica. In primele patru spatii, din arterele intercostale anterioare se desprinde cate un vas care se plaseaza in lungul ambelor margini costale ale spatiului. Urmeaza planul muscular profund (5) al spatiului intercostal, constituit din muschiul transvers toracic, anterior, muschiul intercostal intim, in partea laterala, si muschiul subcostal in partea posterioara. Fascia endotoracica (6), usor aderenta de periostul coastelor, se dedubleaza la nivelul colului coastei si incadreaza lantul simpatic laterovertebral, devenind fascia prevertebrala. Ultimul element al regiunii este reprezentat de pleura parietala (7).
cu domul de partea opusa vestibulul mediastinal. La acest nivel, fascia endotoracica acopera domul pleural similar unei cupole fibroase, ce il fixeaza de prima coasta si de tecile vasculare si viscerale ale gatului. Acestei cupole ii sunt anexate formatiuni ligamentare ce formeaza in ansamblu aparatul suspensor al pleurei, si anume ligamentul costo-pleural, ligamentul vertebro-pleural, ligamentul vertebro-pleuro-costal, ligamentul bronho-pleural si ligamentul esofago-pleural. Prin intermediul cupolei fibroase, domul vine in raport cu colul coastei I, muschii scaleni si lung al gatului, segmentul prescalenic al arterei subclaviculare, arterele toracica interna si intercostala suprema. Anterior coboara nervul frenic, iar posterior in foseta supraretropleurala Sebileu se gaseste ganglionul stelat. Domul drept prezinta raport cu vena brahio-cefalica.
muschii abdominali, patratul lombar, muschii intercostali interni, transvers al toracelui si muschiul dintat postero-inferior.