3.

Politica financiar, de credit, de investiii i de dividente ale ntreprinderii

POLITICA FINANCIAR Structura financiara a firmei reflecta compozitia capitalurilor acesteia. Capitalurile firmei pot fi proprii si imprumutate,cu mentiunea ca cele proprii pot proveni numai din autofinantare sau aporturi,iar capitalurile imprumutate se constituie din diverse credite pe termen scurt,mediu si lung. Capitalurile proprii impreuna cu datoriile pe termen mediu si lung formeaza capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o stabilitate sporita in timp. Stabilirea unei anumite strategii financiare este un atribut al politicii financiare si care vizaeza mai multe aspecte. In primul rand trebuie identificat un raport corespunzator intre creditele pe termen scurt si capitalurile permanente. In al doilea rand, in interiorul capitalurilor permanente trebuie stabilite cea mai buna proportie intre fondurile proprii si fondurile atrase. In principiu trebuie sa se tina seama de tipul de finantare care corespunde cel mai bine cu natura investitiilor sau a activelor firmei care se concretizeaza in investitii de natura activelor fixe si investitii in active circulante. Activele fixe trebuie finantate prin capitaluri permanente pentru ca reprezinta nevoie stabila pe o perioada lunga. Insa activele circulante trebuie finantate atat din capitaluri permanente (fondul de rulment) cat si din credite pe termen scurt. Importanta structurii financiare decurge din faptul ca fondurile imprumutate exercita o influenta si asupra rentabilitatii capitalurilor proprii (este vorba de parghie finaciara) precum si din necesitatea asigurarii autonomiei financiare a firmei si din riscul generat de contractarea de datorii. Structura financiara a firmei reclama o analiza temeinica iar agentii economici si societatile bancare calculeaza anumite rate de indatorare ce permit examinarea compozitei capitalurilor. Astfel, pot fi mentionate :

rata de indatorare la termen raportul datoriilor pe termen lung si capitalurilor proprii indica proportia capitalului propriu fata de datoriile pe termen lung aceasta rata arata daca o firma poate contracta datorii rata de autonomie financiara raportul dintre datoriile sau capitalurile straine la capitalurile proprii cu cat nivelul ratei este mai ridicat cu atat firma este mai dependenta de creditorii sai rata de indatorare totala raportul dintre datoria totala la fondurile totale Mai exista si : rata de acoperire a cheltuielilor financiare din excedentul brut al explaoatarii (E.B.E.) si rata de acoperire a imprumuturilor Scopul firmei este de a obtin profit al carui nivel este influentat de cresterea capitalului financiar. Astfel, firma va cauta sa-si maximizeze capitalului economic prin dubla decizie de investitii si finantare. Costul capitalului se refera la toate cheltuielile de procurare si folosire a tuturor mijloacelor de finantare,fiind un indicator ce permite selectarea investitiilor. Costul capitalului poate scadea prin folosirea judicioasa a capitalului imprumutat, insa costul capitalului se majoreaza in realitate. Daca coeficientul de indatorare sporeste peste o limita,apare pericolul insolvabilitatii.

Managerul firmei va determina mai intai suma totala a necesarului de finantare si apoi trebuie sa hotarasca asupra partii ca va fi finantata din caqpitalul permanent si care va fi finantata din credite pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fondurile proprii si cele imprumutate. Buna alimentare cu fonduri reprezinta sarcina esentiala a managerului financiar. In acest scop se intocmeste un plan de finantare pe termen lung care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele pentru a se realiza echilibrul financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta va putea fi finantata din resursele externe (majorari de capital si datorii pe termen lung). Resursele financiare interne constituite din autofinantare provin din profit si din amortizare,un aspect esential al politicii financiare fiind si accelerarea procesului de recuperare a capitalului fix investit. Accelerarea amortizarii intarzie impozitarea profitului si diminuarea partii impozabile. Cautarea autofinantarii optime indeamna firma sa identifice marja cea mai inalta a beneficiului, cheltuieli cat mai mici si sa distribuie dividende cat mai mici. Locul si rolul capitalurilor proprii in finantarea firmei este destul de neclar. Menirea sa este de a asigura riscul in special la momentul infiintarii firmei. Acest capital sta la baza repartitiei drepturilor asociatilor. Orice majorare de capital propriu se loveste de consecintele unui triplu efect : diluarea capitalului, diluarea rezultatelor si diluarea controlului. Aceste efcte fac ca majorarea de capital sa reprezinte cel mai adesea o finantare reziduala,limitand rolul in dezvoltarea firmei. Astfel firmele sunt tentate sa apeleze la imprumuturi, aparand un cost de indatorare. Acesta creste pe masura sporirii volumului de credite iar capacitatea de a imprumuta depinde de conditiile pastrarii unui echilibru. Firma trebuie sa dispuna de capital de rambursare la scadenta. POLITICA DE CREDIT

Politica de credit a ntreprinderii este format din patru elemente: perioada de credit, reducerile oferite pentru o plat rapid, standartele de credit, politica de ncasri. Creditul bancar este creditul acordat de ctre bncile comerciale ntreprinderilor sub form bnesc,este rambursabil i purttor de dobnd. Modalitile tehnice de creditare a activitii ntreprinderilor sunt multiple: credite pentru cheltuielile curente.Se acord pentru finanarea stocurilor de materii prime i material,energie, combustibil etc.necesare finalizrii i realizrii produselor i mrfurilor, executrii de lucrri i prestri de servicii cu desfacre asigurat. Termenul de acordare este maximum 180 zile. Credite pentru stocuri i cheltuieli sezoniere.Se acord agenilor economici cu caracter sezonier de producie pentru acoperirea necesarului de finanare a stocurilor de materii prime i materiale,care au o durata de consum mai mare de trei luni,dar nu depete un an.Beneficiari pot fi ntreprinderile din sectorul agroalimentar,pentru producia de conserve,stocarea unor materiale de construcie .a. Credite pentru importul i exportul de produse.Se acord ntreprinderi baza contractelor ncheiate de desfacere, a acreditivelor irevocabile deschise sau alte forme de plat garantate bancar ntreprinderi care sunt stipulate:cantitatea i felul mrfii, condiiile i graficul de livrare, preul de livrare, formele i termenele de plat.Creditul este destinat aprovizionrii cu materii prime, materiale ntreprinderi vederea asigurrii producerii i desfaceriiproduselor destinate exportului. Credite pentru obiective de investiie se acord pentru achiziionarea de maini i utilaje destinate lucrrilor din agricultur, industrie , transport, comer; pentru amenajarea, transformarea i reutilarea capacitilor de producie sau a spaiilor comerciale. ntreprinderi funcie de criteriul destinaiei creditelor bancare acordate ntreprinderilor pot fi:

 Credite productive,destinate susinerii activitii curente, acordate pe perioade scurte de timp; Credite pentru investiii, se acord pe etrmen mediu i pe terman lung i sunt destinate construciilor de locuine, de obiecte cu menire industrial. Credite acordate ntreprinderilor din sectorul agro-industial pentru depozitarea i comercializarea recoltei ,creterea, tratarea i ngrarea animalelor; Credite acordate ntreprinderilor din industria energetic i a combustibilului, pentr producere, import i export, transportarea, pstratrare a resurselor energetice; Credite pentru construcia drumurilor etc. Creditul commercial este creditul pe care i-l acord ntreprinztorii la vnzarea mrfurilor sub forma amnrii plii.Deci, creditul comercial poate fi acordat de ctre furnizor cumprtorului sub form de materii prime i materiale pentru perioada de la livrarea mrfurilor pn la ncasarea contravalorii lor, ct i de ctre ntreprindere furnizorului sub form de avans pentru a-i crea posibiliti financiare acestuia ntreprinderi vederea executrii comenzilor. Creditul lesing, presupune operaiunea prin care o instituie financiar specializat cumpr, la cererea unei ntreprinderi, bunuri pentru ale nchiria acesteia, ntreprinderi schimbul unor pli periodice. Leasingul este o formul de finaare ntreprinderi care nchierea bunurilor este nsoit de operaiunea de cumprare a acestora, la o anumit dat i la un pre prevzut prin contract. Operaiunea de leasing ntrunete interesele a trei personae: productorul (vnztorul) utilajului, cumprtorul (finanatorul locatar) i utilizatorul (locatar). POLITICA DE INVESTIII Noiunea de investiie definete o categorie financiar pe ct de complex, pe att de controversat. Investiia apare, n mod concret, ca o operaiune de modificare i de cretere a patrimoniului iniial: construcii industriale i civile; achiziia,

montajul i instalarea unor echipamente industriale; cumprarea unor maini, utilaje etc. Investiia este alocarea capitalurilor economisite n activiti lucrative, cu caracter profitabil, care s majoreze valoarea capitalurilor investite. n sens financiar, investiia reprezint schimbare a unei sume de bani, pre-zent i cert, n sperana obinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile: achiziionarea unei maini pentru creterea productivitii muncii, construcia unei uzine pentru creterea produciei, asimilarea unui brevet pentru fabricaia de produse noi etc. n sens contabil, aceeai investiie desemneaz alocarea unei trezorerii disponibile pentru procurarea unui activ fix care va determina fluxuri financiare de venituri i cheltuieli de exploatare Din punctul de vedere al politicii generale a ntreprinderii se disting dou categorii de investiii, fiecare din ele fiind rezultatul unei anumite strategii de dezvoltare: investiii interne i investiii externe. Investiiile interne constau n alocarea capitalurilor pentru achiziia de active materiale i nemateriale (echipamente, construcii, licene, stocuri suplimentare etc.) pentru dezvoltarea i perfecionarea aparatului productiv i de distribuie a bunurilor i serviciilor ntreprinderii. Investiiile externe constau n plasamente de capital pentru creterea participrii financiare la formarea capitalurilor (proprii sau mprumutate) ale altor societi comerciale. Investiiile externe, numite i investiii financiare, reliefeaz i mai bine conceptul de portofoliu de proiecte de investiii ce caracterizeaz activitatea investiional a ntreprinderii n ansamblul ei. O analiz global a investiiilor, din perspectiva teoriei portofoliului, are o mare relevan pentru urmrirea i atingerea obiectivului major de cretere a valorii ntreprinderii. ntr-o politic dinamic de investiii se va face ntotdeauna selecia proiectelor care maximizeaz averea i se va dezinvesti n activitile care afecteaz negativ aceast avere. Posibilitatea modificrii structurii portofoliului de investiii este mult mai redus dect cea a unui portofoliu de titluri. Cert este ns c strategia diversificrii

portofoliului de titluri poate fi transpus, cu aceleai principii i metode, la politica de investiii a ntreprinderii, iar rezultatele vor fi, n timp, similare, respectiv, creterea continu a valorii portofoliului n concluzie, investiia reprezint o alocare permanent (pe o durat adesea nedeterminat) de capitaluri, n achiziia de active fizice i/sau financiare, care s permit desfurarea unor activiti rentabile, superioare ratei normale de rentabilitate acoperitoare pentru riscurile asumate. Principalul risc asumat este alocarea unui capital economisit, n sperana obinerii viitoare a unor fluxuri de venituri sau,mai exact, a unor fluxuri de trezorerie (cash-flow-uri), pe durata de via econo-mic a investiiei. n ipoteza unui mediu economic cert, fluxurile viitoare de veni-turi sunt presupuse a fi cunoscute i stabile. Tipologia investiiilor La baza tipologiei investiiilor stau mai multe criterii, i anume: o investiie de nlocuire a activelor fixe uzate se asociaz, foarte adesea, cu o modernizare a tehnologiei; o investiie financiar poate nsemna, n acelai timp, o fuziune de tehnologii complementare. Tipologia investiiilor ntr-o ntreprindere este de o mare diversitate. Cea mai des ntlnit este investiia tehnic privind achiziia, construcia i montajul unor maini, utilaje, mijloace de transport etc. Alturi de aceasta se realizeaz investiii umane n formarea (calificarea, specializarea etc.) personalului, investiii sociale (cum ar fi construcia n ntreprindere a unei cantine-restaurant), investiii financiare n cumprarea de titluri de participare la alte societi comerciale, investiii comerciale pentru publicitate i reclam etc. Criteriul care permite o separare, din punct de vedere financiar, a diferitelor categorii de investiii este cel al riscului implicit. Spre exemplu, o investiie de nlocuire prezint un risc marginal minim n raport cu o investiie de modernizare sau, mai mult, n raport cu o investiie de dezvoltare intern sau extern, care sunt nsoite de riscuri considerabile, generate de imprevizibilitatea fluxurilor lor viitoare de trezorerie.

n funcie de riscul pe care l implic pentru perspectiva ntreprinderii, investiiile sunt: - de nlocuire a echipamentului complet uzat, cu un risc foarte sczut, ntruct nu presupune modificri ale tehnologiei de fabricaie; - de mobilizare a echipamentului existent n funciune i care implic un risc redus ca urmare a unor corecii neeseniale n tehnologia de fabricaie; - de dezvoltare (de extindere) a unor secii, uzine, fabrici noi, investiii care presupun un risc mai mare, antrenat de nevoia de lrgire a pieelor de aprovizionare, a forei de munc, de capital i de desfacere; Aceste investiii presupun un risc conside-rabil, ca urmare a extinderii activitii n zone geografice noi i/sau n medii tehno-logice, comerciale etc., complet restructurate. Aceast ultim clasificare prezint o semnificaie aparte din punctul de vedere al surselor de finanare a investiiilor. Pentru cele de nlocuire i de modernizare se pot obine mai uor credite bancare, n condiii relaxate de dobnd, de rambursare i de garantare, ntruct rentabilitatea este cunoscut i riscul este redus. Investiiile de dezvoltare i cele strategice vor trebui s se finaneze ndeosebi din surse proprii de capital (autofinanare, creteri de capital), sursele exterioare, mprumutate, fiind mai reticente din cauza riscului ridicat i a unei rentabiliti mai puin previzibile ale acestor investiii. Dintr-o perspectiv monetar a intrrilor i a ieirilor de trezorerie (cashflow-uri) din exploatarea lor se pot distinge patru tipuri de investiii: a)Unele proiecte de investiii n construcii, agricultur sau de investiii financiare se caracterizeaz printr-o singur cheltuial (intrare) i o singur nca-sare (ieire) la ncheierea duratei investiiei. b)Proiecte de investiii n echipamente industriale solicit o singur cheltuire a capitalurilor iniiale i ocazioneaz ncasri ealonate pe durata de via a

investiiei. Chiar dac nu reprezint un caz general, din punct de vedere didactic acest tip de investiii este cel mai comod pentru elaborarea modelelor de evaluare. c)Proiecte pe ansambluri industriale complexe care reclam o cheltuire ea-lonat a capitalurilor iniiale i degaj o singur ncasare la sfritul duratei inves-tiiei. Construcia unor uzine i predarea lor la cheie pot fi asimilate acestui tip de investiie (pentru ntreprinderea constructoare). d)Majoritatea investiiilor industriale se caracterizeaz prin intrri i ieiri ealonate de trezorerie pe durata de via a investiiei. Metode de evaluare a investiiilor Investitorul poate s evalueze investiiile n ntreprinderile asociate prin metoda repartizrii proporionale sau prin metoda valorii. La utilizarea metodei repartizrii proporionale investiiile se reflect iniial la valoarea de intrare, care ulterior se majoreaz sau se diminueaz cu suma cotei investitorului constatat n beneficiile i pierderile ntreprinderii asociate ulterior datei achiziionrii investiiilor. Dividendele primite de la ntreprinderea asociat diminueaz valoarea de bilan a investiiilor. Coreciile n valoarea de bilan a investiiilor se efectueaz, de asemenea, la precizarea cotei investitorului n capitalul ntreprinderii asociate datorit modificrilor survenite n volumul i structura capitalului ntreprinderii asociate care nu snt incluse n Raportul privind rezultatele financiare. Astfel de modificri pot s survin ca urmare a reevalurii activelor pe termen lung, investiiilor, diferenelor de cursuri valutare, precum i n urma fuziunii ntreprinderilor. La utilizarea metodei valorii investitorul reflect investiiile n se modific. privind ntreprinderea asociat la valoarea de intrare, care ulterior nu

Investitorul constat venitul din investiii i l reflect n Raportul

rezultatele financiare pe msura obinerii cotei n profitul net acumulat al ntreprinderii asociate, format dup data achiziionrii investiiilor. Mijloacele care depesc aceste beneficii snt calificate drept restituirea investiiilor i reflect

diminuarea valorii investiiilor n conformitate cu S.N.C. 25 "Contabilitatea investiiilor". Reflectarea investiiilor n rapoartele financiare ale investitorului Investitorul poate se reflecte investiiile n ntreprinderile asociate rapoartele financiare consolidate sau n rapoartele financiare distincte. n rapoartele financiare consolidate investitorul reflect, de obicei, investiiile evaluate dup metoda repartizrii proporionale. ns n cazurile n care investiiile snt procurate i deinute exclusiv n scopul comercializrii acestora n viitorul apropiat sau cnd ntreprinderea asociat funcioneaz n condiiile unor restricii durabile pe termen lung care, reduc esenial capacitatea acesteia de a transfera mijloace investitorului, se aplic metoda valorii. Dac investitorul are o influen notabil ntro ntreprindere asociat, el poart rspundere pentru gestiunea acestei ntreprinderi i ca rezultat, pentru venitul din investiii. n acest caz investitorul raporteaz privind conducerea sa prin extinderea raportului financiar consolidat cu includerea n el a cotei n rezultatele activitii ntreprinderii asociate. Aceasta le permite utilizatorilor s analizeze profitul net i investiiile, precum i s calculeze indicatorii necesari pentru luarea deciziilor. Investitorul poate s treac de la metoda repartizrii proporionale de evaluare a investiiilor la aplicarea metodei valorii. Trecerea se efectueaz ncepnd cu data cnd investitorul: a) nceteaz de a mai avea o influen notabil ntro ntreprindere asociat, ns pstreaz n general sau parial investiiile. n acest caz b) utilizarea metodei repartizrii proporionale el contabilizeaz nu mai este investiiile n conformitate cu S.N.C. 25 "Contabilitatea investiiilor"; corespunztoare din cauza c ntreprinderea asociat funcioneaz n condiiile restriciilor durabile pe termen lung, care nu-i ofer posibilitate acesteia s se achite cu investitorul. n acest caz investitorul utilizeaz metoda valorii. n

Totodat, valoarea de bilan a investiiilor se consider ca valoare de intrare, ncepnd cu data trecerii la metoda nominalizat. La ntocmirea de ctre investitori a rapoartelor financiare distincte paralel cu cele consolidate, investiiile n ntreprinderile asociate pot s fie contabilizate: a) prin metoda repartizrii proporionale sau metoda valorii n funcie de faptul care din aceste metode a fost utilizat pentru ntreprinderea n raportul financiar consolidat al investitorului; b) la valoarea de intrare, valoarea reevaluat sau la valoarea cea mai mic dintre valoarea de intrare i valoarea pieei n investiiilor"). Investiiile n ntreprinderile asociate incluse n rapoartele financiare ale investitorului care nu ntocmete contabilizate standard. n conformitate cu rapoarte financiare consolidate snt prevederile paragrafului 12 al prezentului conformitate cu politica de contabilitate a investiiilor pe termen lung (S.N.C. 25 "Contabilitatea asociat

Aplicarea metodelor de evaluare a investiiilor Multe dintre principiile metodei repartizrii proporionale snt identice cu regulile de consolidare stabilite de S.N.C. 27 "Rapoartele financiare consolidate i contabilitatea investiiilor n ntreprinderile-fiice". Investiiile n ntreprinderile asociate se contabilizeaz conform metodei acceptate de investitor, ncepnd cu data achiziionrii acestora. n acest caz orice diferen (pozitiv sau negativ) dintre valoarea de achiziie (procurare) i cota investitorului n valoarea venal a activelor nete ale ntreprinderii asociate se contabilizeaz n conformitate cu S.N.C. 22 "Asocierea ntreprinderilor". Coreciile corespunztoare ale cotei investitorului n profituri i pierderi nregistrate dup achiziionarea investiiilor se contabilizeaz n calitate de: a) amortizare (uzur) a activelor amortizabile bazat pe valoarea venal a acestora;

b) amortizare a diferenei dintre valoarea investiiilor i cota investitorului n valoarea venal a activelor nete ale ntreprinderii asociate. Investitorul ntocmete rapoartele financiare n baza rapoartelor investitorul i financiare de care dispune ntreprinderea asociat. n acest caz ntreprinderea asociat ntocmesc rapoarte financiare

n conformitate cu

prevederile S.N.C. 5 "Prezentarea rapoartelor financiare" cu respectarea politicii unice de contabilitate acceptate pentru operaiile i evenimentele similare. n cazul n care civa investitori dein aciunile privilegiate ale ntreprinderii asociate, investitorul care are o influen notabil i determin cota de profituri i pierderi n activele nete ale ntreprinderii asociate dup corectarea unor astfel de aciuni prin dividende, indiferent de faptul dac au fost declarate sau nu dividendele aferente. Dac la utilizarea metodei repartizrii proporionale cota pierderilor investitorilor n ntreprinderea asociat este egal cu valoarea de bilan a investiiilor sau o depesc, investitorul suspend raportarea acestei cote la valoarea investiiilor, deoarece n acest caz ea devine egal cu zero. Pierderile suplimentare ale ntreprinderii asociate snt constatate de investitor n acea msur n care acesta a garantat sau i-a asumat obligaiile, sau a efectuat plile n numele ntreprinderii asociate. Cnd ntreprinderea asociat declar ulterior profiturile, investitorul rennoiete raportarea cotei sale de profit la valoarea investiiilor numai dup ce cota profitului va fi egal cu cota pierderilor nete care nu au fost achitate i la pierderile constatate suplimentar. Dac investitorul utilizeaz metoda valorii, iar la ntreprinderea asociat sau nregistrat pierderi, cota acestora nu este reflectat de investitor n valoarea investiiilor. Valoarea de bilan a investiiilor n ntreprinderile asociate poate fi redus la utilizarea metodei repartizrii proporionale pentru constatarea reducerii, cu excepia celei temporare. Deoarece multe investiii n ntreprinderile asociate au un caracter individual, o atare reducere se determin i se efectueaz separat pe fiecare investiie.

POLITICA DE DIVIDENDE Analiznd politica de dividend n Republica Moldova, observam ca comparativ cu ultimii 3-4 ani este n curs de dezvoltare, dar totusi nu este la un nivel economic de piata nalt, si numai din cauza ca profiturile nete sunt mici, ceea ce rezulta ca repartizarea dividendului nu este suficienta. Profiturile nu sunt la un nivel nalt, si ca rezultat sunt investite n ntreprinderi. Politica de dividend n Republica Moldova are importanta att pentru dimensionarea posibilitatilor de cuantificare a autofinantarii, ct si pentru consolidarea prestigiului ntreprinderii pe piata financiara. Deci, problema majora n ceea ce priveste politica de dividend este distribuirea profitului net ori utilizarea lui pentru finantarea activitatii ntreprinderii. Pe parcursul mai multor ani, cercetarile acestei materii au condus la formularea unor teorii: teoria neutralitatii, teoria necesitatii de distribuire si teoria reziduala, care servesc la determinarea politicii optime de dividend pentru o firma. Aceasta problema pune n evidenta doua ntrebari: 1) Care este efectul politicii (deciziei) de dividend asupra valorii ntreprinderii? 2) Care sunt factorii de crestere a valorii ntreprinderii? Pe plan mondial, multe firme stabileau dividendul ca o suma pe actiune, mentinnd dupa aceea aceasta suma, si crescnd valoarea dividendului anual numai daca erau estimate ca profituri suficiente pentru a permite ca noul dividend sa fie mentinut. Capacitatea firmei de a plati dividende va fi dependenta de profitabilitatea si lichiditatea acesteia. Politica adoptata de catre conducerea firmei trebuie sa urmareasca maximizarea averii actionarilor n corespondenta cu activele firmei. Pentru urmarirea modului n care este dusa politica de dividend la o societate pe actiuni, pentru a crea posibilitatea compararii cu alte unitati similare sau pentru a scoate n evidenta performantele diverselor unitati n ceea ce priveste politica de

dividend, se pot utiliza diversi indicatori, fiecare punnd n evidenta un aspect sau altul. n acest sens n text snt evidentiate forme de plata a dividendelor; avantajele si dezavantajele din punct de vedere al actionarilor si al echipei manageriale si factorii care influentiaza politica privind dividendul. n practica, politica privind dividendele este foarte mult influentata de ocaziile favorabile de investitii si de disponibilitatile de fonduri cu care sunt finantate investitiile. Astfel, multi conducatori financiari se straduiesc sa mentina o crestere constanta, chiar modesta a dividendelor pentru a evita schimbari mari sau fluctuatii ale politicii dividendelor. De aici rezulta, ca exista multe metode de determinare a dividendului de plata. Dividendul este partea din profitul unei societati pe actiuni care revine fiecarui actionar in raport cu actiunile pe care le poseda. Prin politica de dividende se nelege hotrrea adunrii generale a acionarilor (consiliul de administraie) privind distribuirea profitului net ntreplata dividentelor i finanarea viitoare a ntrprinderii. Politica de distribuire a dividendelor adoptat influeneaz imaginea ntreprinderii i politica sa de finanare. Neplata dividendelor afecteaz grav preul de pia al aciunilor i, corespunztor, al valorii ntreprinderii, precum i posibilitatea ncheierii cu succes a vreunei poteniale emisiuni de aciuni.Reinvestirea profitului net trebuies aducun ctig att de mare, nct acionarii, deintori de capital propriu, s nu suporte pierderi ca urmare a scderii ratei dividendelor pltite i a preului de pia al aciunilor; ntreprinderii cazul ntreprinderii care reinvestirea capitalului produce o cretere a rentabilitii i, respectiv, crete rata de distribuire a dividendelor, preul aciunilor crete, crete i interesul proprietarilor de participare la finanarea activitilor viitoare, promitoare de venituri superioare. O rat mai mare de distribuire a dividendelor va conduce la scderea autonomiei financiare, la creterea gradului de ndatorare, respectiv va crete riscul de insolvabilitate al ntreprinderii, crete riscul de ratare a unui efect de levier financiar pozitiv.

Astfel, politica de dividende are dou efecte contradictorii. O politic optim de dividende este cea care gsete echilibrul ntre dividendele curente de pltit i rata creterii viitoare, astfel preul aciunilor ntreprinderii s fie maxim. Pentru investitorii de pe piata bursiera, politica de dividend practicata de societati reprezinta un reper important in adoptarea strategiei de investitie. Aceasta capata o importanta mai mare pentru cei cu un apetit de risc mai redus, care isi economisesc disponibilitatile banesti prin piata de capital, ca o alternativa la sistemul bancar. Societatile comerciale care acorda dividend prezinta interes si pentru ceilalti investitori, cu o inclinatie mai mare fata de risc, ca o sursa de venit suplimentara castigurilor din diferentele de curs. Pentru managementul societatii se pune problema alegerii intre dividend si autofinantare. Alocarea unei cote mari din profitul net ca si dividend restrange posibilitatile de autofinantare a societatii, ducand la cresterea gradului de indatorare. Pe de alta parte, o societate care practica o politica de dividend caracterizata prin rata mare a dividendului se bucura de aprecierea actiunilor sale in piata, ceea ce are ca efect cresterea posibilitatilor de finantare prin noi emisiuni de actiuni. Mecanismul acordarii dividendului Dividendele se acorda o singura data pentru un an fiscal, dupa incheierea acestuia Anul fiscal, se suprapune anul calendaristic, astfel incat dividendul aferent profitului obtinut de catre companie pentru anul in curs se acorda abia anul viitor. Conform legii, odata cu desfasurarea AGA in care se analizeaza rezultatele financiare ale societatii pe anul trecut (de obicei aceasta AGA are loc pana in luna aprilie inclusiv), se stabileste si modul de acordare a dividendelor. In practica, pentru desfasurarea acestei AGA se publica un convocator in care se fixeaza, la propunerea Consiliului de Administratie, o data de referinta, data care este ulterioara publicarii convocatorului si care serveste la identificarea acelor actionari care pot decide in AGA privind politica de dividend a societatii. Acestia

sunt si cei care vor primi dividende in cazul in care se voteaza acordarea de dividend. Intre data publicarii convocatorului si data desfasurarii AGA trebuie sa treaca cel putin 15 zile. Tot in AGA in care se voteaza acordarea de dividend trebuie sa fie stabilita si data pana la care se vor face platile precum si modalitatea de plata. Putina teorie La inceputul anilor 60, Metron Miller si Franco Modigliani au elaborat teoria irelevantei dividendului, conform careia politica de dividende nu are efect asupra pretului de piata a actiunilor si nici asupra costului capitalului. Cei doi au argumentat ca valoarea unei firme depinde numai de venitul pe care activele acesteia il genereaza si nu de modul in care acest venit este repartizat intre dividende si fonduri proprii de finantare. Concluzia la care au ajuns ei este ca, in urma acordarii de dividende, societatea este nevoita sa emita capital social suplimentar, pentru finantarea activitatii conform bugetului anterior stabilit. Astfel, cresterea dividendului pe actiune este neutralizata de cresterea numarului de actiuni aflate la detinatori, pretul din piata ramanand neschimbat. Cei doi teoreticieni si-au bazat argumentele lor pe mai multe conditii caeteris paribus, cum ar fi inexistenta costurilor de emisiune sau de tranzactie, valoarea nula a impozitului pe venit, transparenta totala a informatiilor privind perspectivele firmei, distributia veniturilor nu are nici un efect asupra costului capitalului propriu al firmei s.a. Teoria lui Miller si Modigliani a fost combatuta de Myron Gordon si John Lintner, care au afirmat ca investitorii sunt mult mai atrasi de plata dividendelor decat de eventualele castiguri ale firmei in urma reinvestirii profitului obtinut. Conform lor, investitorii acorda o mai mare valoare unui dolar din dividende decat unui dolar din castiguri de capital estimate. Argumentul lui Gordon-Lintner a fost numit de catre Miller si Modigliani greseala vrabiei din mana, deoarece majoritatea investitorilor oricum planifica reinvestirea sumelor primite ca dividende in actiuni ale aceleiasi firme sau in altele

similare. Conform lor, gradul de risc al fluxurilor de numerar depinde doar de activitatea firmei, de fluxurile operationale si nu de politica de dividende. Aceste doua teorii ofera sfaturi contradictorii managerilor de companii. Testarea empirica a lor nu a dus la nici o concluzie clara, datorita faptului ca ipotezele pe care se bazeaza acestea nu se intalnesc in practica. In Romania, instabilitatea monedei nationale si gradul redus de maturitate a pietei de capital, precum si inclinatia investitorilor spre castiguri rapide fac ca dividendul sa fie foarte atractiv, ceea ce duce la aprecierea in piata a actiunilor emise de societatile care ofera dividend. Politica de dividende in practica In stabilirea politicii de dividend, managerii unei societati trebuie sa tina cont de faptul ca anuntarea unui dividend estimat pentru viitor constituie un motor de crestere a pretului actiunilor in piata. Apreciera acestor actiuni in piata este motivata, in afara de dividendul propriu-zis care se estimeaza a se acorda, si de faptul ca estimarile de dividend constituie o semnalare a unor profituri viitoare, a unor fluxuri de numerar cu sold pozitiv. Pe de alta parte, conducerea nu poate ignora preferintele unor actionari mai importanti. Astfel, un actionar fond de investitii poate sa aleaga o rata mai mare a dividendului, in detrimentul sumei din profituri alocata ca sursa de investitii sau finantare a activitatii societatii. Un alt actionar ar putea sa nu acorde o importanta asa mare unui venit imediat din dividende, ci sa sustina fervent reinvestirea unei parti cat mai mari din profitul net. In statele cu o piata de capital dezvoltata, sunt practicate mai multe politici de dividende, astfel incat managerii pot alege variante alternative de distribuire a profitului net obtinut de societate, satisfacand o categorie sau alta de actionari. Posibilele politici de dividend sunt: 1. Politica dividendelor reziduale Aceasta declara ca o firma trebuie sa urmeze urmatorii patru pasi pentru a decide proportia din profituri distribuita sub forma de dividende: (1) determinarea

bugetului optim de investitii; (2) determinarea capitalului necesar pentru finantarea acestui buget; (3) utilizarea profiturilor acumulate in cadrul capitalului propriu, pe cat posibil si (4) plata de dividende numai daca profiturile obtinute sunt mai mari decat cele necesare realizarii investitiilor propuse. Aceasta metoda porneste de la premisa ca investitorii prefera ca firma sa retina si sa reinvesteasca profiturile, daca rata de rentabilitate pe care o obtine in urma acestei reinvestiri este mai mare decat rata de rentabilitate pe care investitorii o pot obtine pentru alte investitii cu un grad comparabil de risc. In cazul in care firma se afla in situatia unor oportunitati de investitii foarte bune, atunci aceasta politica de dividend ii va dezavantaja pe cei care prefera acordarea unei parti din profitul net sub forma de dividende. 2. Dividende constante sau progresiv crescatoare Aceasta politica prevede acordarea de dividende in suma constanta sau cu o rata de crestere constanta (aceasta de regula se ajusteaza cu rata inflatiei). Prin modul de functionare, acordarea de dividende prin aceasta metoda presupune stabilitate monetara si stabilitate economica in general. Este mai mult practicata in statele dezvoltate. Ratiunile care stau la baza acestei politici sunt de natura a atrage investitorii, tinand cont de preferintele acestora pentru stabilitate. Astfel, investitorii confera o valoare mai mare dividendelor pe care sunt siguri ca le vor primi. Dividendele fluctuante (reziduale) au un grad de risc mai ridicat, ceea ce determina o apreciere mai mica in piata a actiunilor respective. In alta ordine de idei, multi actionari utilizeaza sumele primite ca dividend pentru cheltuieli curente, iar acestia prefera sa isi poata planifica cheltuielilor lor in functie de venituri stabile. Ei sunt pusi in situatii neplacute daca sunt nevoiti sa-si lichideze o parte din detineri pentru a face rost de numerar. 3. Rata constanta a dividendelor

Este posibil ca o firma sa urmeze o politica de dividende care sa se caracterizeze printr-o proportie constanta din profituri distribuita sub forma de dividende. Aceasta politica este in dezavantajul investitorilor atunci cand profiturile sunt mici. Nu are un grad mare de predictibilitate ca si cea a dividendelor progresiv crescatoare, insa realizeaza un compromis intre interesele societatii si cele ale actionarilor. Pe de o parte, societatea isi poate gestiona mai bine profiturile obtinute, nesuportand povara unui dividend fix in perioadele cu profit mai mic. Ea isi poate planifica mai bine investitiile viitoare sau angajamentele incheiate cu furnizorii. Pe de alta patrte, investitorii chiar daca nu se asteapta la o suma constanta acordata ca dividend, pot estima dimensiunea acestuia pornind de la profiturile trimestriale inregistrate de companie, coroborate cu bugetul de venituri si cheltuieli. Daca, de exemplu, prevederile din bugetul de venituri si cheltuieli privind profitul net sunt depasite la finalul trimestrului al treilea, sansele ca intreg profitul estimat sa fie realizat sunt ridicate si, ca atare, investitorii pot estima valoarea dividendului ce urmeaza sa-l primeasca. Sunt indeplinite, astfel, atat cerintele companiei privind o buna autofinantare, cat si inclinatia spre stabilitate a investitorilor. 4. Dividendul regulat de valoare scazuta plus surplusuri O astfel de politica de dividend reprezinta in fapt un compromis intre plata unui dividend stabil sau cu rata de crestere stabila si o proportie constanta din profit distribuita sub forma de dividende. Pentru firma, avantajul este o mai mare flexibilitate, iar pentru investitori, siguranta incasarii cel putin a unei sume minime din dividende. Conducerea firmei poate stabili o valoare mica pentru dividendul regulat, astfel incat sa poata fi platita chiar si in anii cu profituri mici, iar apoi sa suplimenteze aceasta suma cu un extra-dividend, in anii in care exista disponibile fonduri in exces. Acest dividend suplimentar constituie un adevarat semnal pentru investitori ca societatea obtine profituri considerabile. Daca firma plateste acest dividend suplimentar an dupa an, plata lui devine o obisnuinta pentru investitori.

Eliminarea lui va avea ca efect diminuarea pretului actiunilor in piata, desi initial era perceput ca un surplus. In practica, societatile pot utiliza alternativ anumite politici de dividend, in functie de contextul economic sau de oportunitatile de afaceri ale lor. In tara noastra, definirea clara a unei politici de dividend este greu de realizat, avand in vedere particularitatile industriei romanesti. Multe societati cu activitate productiva se confrunta cu active fixe uzate fizic si moral si cu supradimensionarea fortei de munca. Toate acestea necesita restructurari, care fac dificila stabilirea unui plan pe termen lung privind dividendele. In plus, unele societati de mari dimensiuni au mostenit datorii semnificative fata de bugetul de stat sau bugetul asigurarilor sociale. Aceasta realitate a facut necesara aparitia O.U.G. 40/2002, care prevede esalonarea datoriilor fiscale si anularea majorarilor si penalitatilor de intarziere aferente acestora, in scopul eliminarii arieratelor. Societatile care beneficiaza de aceasta Ordonanta au obligatia de a repartiza rezultatul net doar ca sursa proprie de finantare, fiind astfel anulata orice politica de dividend. Pana acum, societatile financiare (S.I.F., banci) sau de asigurare au reusit stabilirea unor practici privind dividendul, foarte apropiate de o politica de dividend relativ coerenta. n luarea deciziei de apelare la sursele externe de fonduri, firma trebuie s promoveze o adevrat politic a dividendelor. Aceast politic urmrete s ncurajeze fie atragerea de fonduri pentru capitalul social, fie s asigure o stimulare a proprietarilor de aciuni pentru a le crete rspunderea pentru viitorul firmei n cauz. Politica de dividende are, ca baz de realizare, o serie de restricii cantitative i calitative. Astfel, nivelul profitului net destinat dividendelor depinde de: - nivelul total al profitului; - nivelul impozitelor care se adreseaz profitului i ctigului sub form de dividende; - necesitatea constituirii unui fond de dezvoltare suplimentar pentru refacerea i dezvoltarea mai accentuat a firmei;

- constituirea unor fonduri de rezerv, provizioane; - stabilitatea profitului obinut de firm; - prevederile legislaiei economice i financiare etc. n acelai timp, politica de dividende se impune a avea un caracter ofensiv (de cretere sau de stabilitate pentru o perioad mare de timp, indiferent de oscilaiile profitului) atunci cnd managerul ntreprinderii urmrete: - penetrarea pieei de capital; - ctigarea concurenei de pe piaa de capital; - reducerea pachetului de control prin difuzarea accentuat a aciunilor pe piaa de capital etc. Politica de dividende se realizeaz pe baza unor principii referitoare la nivelul profitului repartizat sub form de dividende. Astfel, dac firma dorete s-i mulumeasc cumprtorii de aciuni i s se menin pe piaa de capital, atunci va practica principiul dividende fixe pe o aciune. Acest principiu aduce avantaje ntro economie caracterizat printr-o fluctuaie exagerat a nivelului profitului. Un alt principiu de distribuire a profitului pentru dividende presupune distribuirea unei cote fixe din profitul net pentru dividende. El se practic i n cazul firmelor romneti, determinnd o fluctuare evident a profitului pe aciune. Acest principiu reduce responsabilitatea managerului de a asigura un ctig rezonabil proprietarilor, trecnd asupra lor riscurile scderii profitului. Pe piaa de capital se poate aplica i principiul taxei flexibile de repartizare a profitului pentru dividende. Acest principiu corecteaz dezavantajele principiului anterior, firma putnd majora cota de profit pentru dividende atunci cnd profitul total este n scdere, atenund efectele nefavorabile suportate de deintorii aciunilor. n unele cazuri, mai ales n faza de formare i dezvoltare a firmei, se poate practica o politic de dividende pe baza principiului reinvestirii dividendelor. Acest principiu cere un sacrificiu deintorilor de aciuni sub forma renunrii la

ncasarea imediat a dividendelor i investirea lor n aceeai firm. Pentru a ncuraja acest gest, firma va trebui s promit o rat de ctig suplimentar dividendelor posibil de obinut prin investirea banilor respectivi ntr-o alt investiie. Practicnd unele din aceste principii, firma i poate consolida poziia pe piaa de capital, avnd la dispoziie o surs cert i rapid de capital. Este necesar ca i legislaia financiar s permit firmelor s adopte o politic flexibil n privina taxelor de formare a fondurilor destinate dividendelor i o reducere a fiscalitii ce afecteaz profitul i dividendele.