SINOADELE ECUMENICE I IMPORTANA LOR PENTRU VIAA BISERICII PROF. ZGIRCEA MONICA AURELIA,SC.GEN.NR 4 VULCAN 1.

SINODUL DE LA NICEEA 325, incepe pe 20 mai 325 si a durat pana la 25 august acelasi an. La sedinta deschiderii oficiale si la cea de inchidere a asistat insusi imparatul Constantin. Sedintele oficiale ale Sinodului s-au tinut in sala de receptie a palatului imperial din Niceea, sub presedintia episcopilor Eustatiu al Antiohiei (324-330) si Alexandru al Alexandriei (313-328).in biserica palatului sau, la care iau parte 318 parinti, episcopi din tot imperiul inclusiv reprezentantii papei Silvestru I (314-335), preotii Vit si Vincent. Dintre episcopii occidentali, se remarca Hosius de Cordoba (Spania), cel care fusese trimis de imparat la Alexandria pentru a restabili pacea in Biserica Egiptului. Scopul sinodului este formularea explicita a credintei despre Sfinta Treime, in opozitie cu invatatura preotului erudit Arie (cca. 256-336) din Alexandria ,originar din Libia Egiptului, discipol indirect al ereticului episcop Paul de Samosata, a fost instruit de preotul Lucian din Antiohia, un aderent al lui Paul de Samosata, a avut colegi de studii pe Eusebiu al Nicomidiei, Maris de Calcedon, Teognis de Niceea si Leontie al Antiohiei. Dupa terminarea studiilor, a venit la Alexandria, unde, a fost hirotonit diacon de episcopul Petru, apoi preot de episcopul Achila, primind postul de paroh la biserica Baucalis, cea mai insemnata din cele noua biserici ale Alexandriei. Arie va fi excomunicat din cauza subordinatianismului. 1 Pleaca din Egipt spre Palestina la Eusebiu al Cezareei. De aici va pleca la Nicomidia, la fostul sau coleg de studii, Eusebiu al Nicomidiei. ,care sustinea ca Fiul nu este identic dupa fire cu Tatal, fiind subordonat Acestuia ca o cretura de ordin superior a Tatalui. Arianismul este o conceptie rational-omeneasca de intelegere a crestinismului. Se remarca in gandirea lui Arie conceptii rationale gnosticofilozofice. Principiile ereziei ariene sunt urmatoarele: 1.Dumnezeu-Tatal singur este principiul necreat si nenascut. Denumirea de Tata cuprinde inevitabil in sine intaietatea sau superioritatea fata de Fiul. 2.Fiul e creat din vointa Tatalui, dar nu din fiinta Lui, ci din nimic, fiind prima Sa creatura. Fiul are existenta inainte de timp, dar nu din eternitate, caci a existat un timp, cand El nu era. 3.Deci Fiul este dupa fiinta Sa o creatura, schimbabil, marginit, imperfect si chiar capabil de a pacatui, El se bucura totusi de cinstea cea mai mare, deoarece prin Fiul, Dumnezeu a creat toate, chiar si timpul. 4.Scopul pentru care Dumnezeu a creat pe Fiul este creatia lumii, fiindca Dumnezeu cel prea Inalt nu putea crea universul material decat cu ajutorul unei fiinte intermediare. Aceasta este o idee gnostica si eretica, dupa care materia este rea in sine, iar Dumnezeul suprem nu se poate atinge direct de materie, caci s-ar intina de aceasta. 5.La creatie, Fiul a primit maretia si puterea creatoare a Tatalui. Fiul poate fi numit si El Dumnezeu, deoarece, datorita harului divin pe care L-a primit de la Tatal, a devenit un Fiu adoptiv al Tatalui. Ca atare Fiul are o divinitate imprumutata din divinitatea Tatalui. Sub influenta Sfantului Atanasie, diacon de Alexandria, sinodul afirma ca Dumnezeu-Fiul este de o fiinta (homoousis) cu Dumnezeu-Tatal. Dumnezeu-Unul, Care are o singura fire, exista ca Treime cele trei ipostase avind fiecare proprietati unice, personale. 2Crezul de la Niceea devine curind punctul de referinta al intregii traditii ortodoxe, in special al sinoadelor posterioare. Exista parerea ca celelalte sinoade nu sint altceva decit confirmarea si explicarea ortodoxiei de la Niceea. De altfel, sinoadele ulterioare incep cu rostirea Simbolului de la Niceea. Actele sinodului nu s-au pastrat, dar Eusebiu al Cezareii (in Vita Constantini) face o
1 2

Ion Rmureanu, Lupta ortodoxiei contra arianismului, n Studii teologice nr. 1-2, 1961, p.13-31 I.G.Coman, i Cuvntul S-a fcut trup, Timioara, 1993, cap. II (Hristologia arian i apolinarist)

descriere pe larg a dezbateririlor. Sinodul promulga 28 de canoane3, care prevad, printre altele, sarbatorirea Pastelui in zi de Duminica, dar nu in acelasi timp cu pastele iudaic; organizarea Bisericii dupa provinciile adminstrative ale imperiului; prezenta a trei episcopi liturgisitori in hirotonia episcopala. IMPLICAREA SFANTULUI CONSTANTIN CEL MARE. Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost mprat roman ntre 306 i 337,este una din personalitatile de seama din istoria universala. Pina la el, Biserica a indurat grele persecutii din partea imparatilor romani. Convertirea lui la crestinism a insemnat o mare cotitura in istoria acestuia, caci, prin publicarea edictului de toleranta religioasa, de la Milan din ianuarie 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate in tot Imperiul roman. Biserica intra, de acum inainte, intr-o perioada de inflorire si propasire. Inaintea lui Constantin cel Mare, Galeriu, grav bolnav, a dat la 30 aprilie 311, la Sardica, un edict de toleranta pentru crestini, de acord cu Constantin si Liciniu, care cuprinde permisiunea existentei crestinilor - ut denuo sint cristiani et conventicula eorum= sa existe din nou crestini si sa tina adunarile lor .4Galeriu a murit curind, la 5 mai 311, incit edictul sau s-a aplicat doar partial. Parerile istoricilor asupra lui Constantin cel Mare (306-337) sunt contradictorii. Biserica Ortodoxa il cinsteste ca Sfant, iar cea Romano-Catolica recunoaste ca e "mare". In schimb, protestantii si unii cercetatori profani vad in el doar un insemnat om politic, condus de interese personale si de stat, care a servit Biserica pentru a si-o aservi. Insa majoritatea istoricilor, dintre cei mai obiectivi, apreciaza favorabil pe Constantin cel Mare ca om de convingere religioasa. VIAA DE FAMILIE n septembrie 307, la Trier, Constantin s-a cstorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renunnd la iubita sa Minervina, care i druise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constaniu, Constant, Constantina i Helena. Reedina lui Constantin era oraul Trier, aa cum fusese i pentru tatl su, Constaniu i, naintea acestuia, pentru mpratul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o i pe mama sa, Helena. La sfritul anului 311 sau nceputul lui 312, sora sa vitreg, Constania se cstorete cu Licinius. Pe 8 noiembrie 324, Constantin i-a numit fiul Constaniu n functia de caesar i se pare c n aceeai zi a oferit rangul de augusta soiei sale Fausta i mamei sale, Helena. n anul 326, Constantin a ordonat execuia fiului su mai mare, Crispus. Ordinul a fost ndeplinit de Pola, n Istria. n acelai an, la scurt timp dup moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o i pe soia sa, Fausta, dup o csnicie de 19 ani. Att Crispus ct i Fausta au primit damnatio memoriae, adic numele lor au fost terse din inscripiile i nscrisurile publice. IMPLICAREA IN VIATA BISERICII Dupa ce fost ales co-mparat al partii de vest al Imperiului Roman (cu titlul de Augustus), de catre trupele stationate in provincia Britania, la moartea tatalui sau, Constantius (in anul 306 d.C.), cu toate ca functia nu i se cuvenea. A eliminat violent in anii urmatori pe toti pretendentii de drept ai tronului. In anul 313 d.C., impreuna cu co-mparatul Licinius, a reactualizat, largit si completat la Milano Edictul de toleranta privind legalizarea crestinismului (emis deja in anul 311 de catre co-mparatii Galenius si Licinius)5. Masura a fost luata din ratiuni de ordin politic (consolidarea Imperiului Roman, avnd in vedere expansiunea cu succes a crestinismului in toate provinciile Imperiului). Co-mparatul
3

pr. Ilie Negoi, Unele aspecte ale arianismului dup condamnarea lui la Niceea 325, n Glasul Bisericii, nr. 56, 1969, p. 567-571 4 Eusebiu, Istoria Bisericeasca, VIII, 17 5 N. Chifr, Rsritul i Apusul cretin n aprarea dogmei Sfintei Treimi n secolul al IV-lea, n Dialog teologic (revista Institutului teologic romano-catolic), nr. 5 (Sfnta Treime - izvorul i temeiul unitii cretine), Ed. Presa Bun, Iai, 2000, p. 89- 106.

Maxentius (fiul fostului mparat Maximian) a fost primul care - cu ctiva ani inaintea lui Constantin cel Mare - a legalizat biserica crestina. O parte a meritelor lui Maxentius au fost atribuite insa, pe nedrept, lui Constantin cel Mare. Pozitia si faptele lui Constantin cel Mare sunt discutabile. Pe de o parte, a respectat deciziile Edictului de la Milano, a restituit bunurile bisericesti, a numit in functii importante administrative credinciosi crestini, a ajutat material biserica crestina. Pe de alta parte, a pastrat colegiile religioase precrestine romane, a emis monede cu figuri de zei antici, a mentinut in functii de raspundere cadre de alte credinte, si-a pastrat titlul precrestin de Pontifex maximus (Episcop universal), a practicat in continuare cultul Soarelui Invincibil (Sol Invictus), a fost botezat abia pe patul mortii (la Rusaliile anului 337). In anul (325), a convocat primul Sinod Ecumenic de la Niceea (Turcia), ca reactie la raspndirea Arianismului, curent care sustinea ca Isus nu ar fi fiinta identica cu Dumnezeu. Sedintele Sinodului au fost prezidate si direct influentate de catre mparatul laic Constantin cel Mare. Cei 318 episcopi convocati au fost obligati sa confirme si functia de Episcop universal a bisericii crestine (Pontifex maximus) a mparatului nebotezat. Faptele lui Constantin cel Mare sunt extrem de controversate. De pilda: - Nu a desfiintat sclavagismul, desi din dragoste crestina pentru semeni o putea face. - Sclavilor prinsi ca au furat mancare li se turna ca pedeapsa plumb topit in gura. - Parintii saraci aveau dreptul a-si vinde copiii. - L-a pus sub arest pe socrul Maximian, dupa care l-a obligat sa se sinucida. - I-a condamnat la moarte prin scufundare in apa clocotita pe fiul sau Crispus si pe sotia sa mai tnara Fausta (mama vitrega a lui Crispus) pentru adulter.6 Spre a scapa de aceasta apasatoare amintire si de oprobiul public, si-a mutat resedinta de la Roma in Bizant, oras pe care la data de 30 mai 330 l-a proclamat capitala Imperiului, rebotezndu-l Constantinopol 7(azi: Istambul). In anul 326 a descoperit locul unde Iisus ar fi fost ingropat in Ierusalim (cavoul familei lui Iosif de Arimathia), pe locul caruia a naltat biserica Mormntul lui Iisus in anul 330.Tot de viata lui si a mamei sale se lega descoperirea crucii Mantuitorului pe Golgota,iar Sarbatoarea poarta numele de Inaltarea Sfintei Cruci,praznuita pe 14 septembrie. Constantin cel Mare a fost declarat sfnt de catre bisericile orientale. Zi de pomenire: 21 mai (Constantin si Elena). Pentru meritele i serviciile aduse cretinismului, Biserica l-a cinstit n mod deosebit, trecndu-l n rndul sfinilor, mpreun cu mama sa, sfnta Elena, i numindu-l isapostolos - "cel ntocmai cu Apostolii", atribuindu-i cu nelepciunea lui Solomon i blndeea lui David. Donatio Constantini (Dania lui Constantin cel Mare) Timp de peste 600 ani (intre secolele IX-XV) Papii s-au servit de documentul falsificat Donatio Constantini (Dania mparatului Constantin cel Mare) spre a-si justifica pretentia de rol conducator in lumea crestina. Constantin cel Mare a fost primul mparat roman care s-a convertit la crestinism. Drept recunostinta pentru faptul ca papa Silvestru l-ar fi vindecat de lepra, ar fi acordat printr-un document scris in anul 315 dreptul de domnie a papei Silvestru (si a viitorilor papi) asupra Romei, Italiei si provinciilor romane din estul bazinului mediteranean. Dania ar fi recunoscut totodata si primatul spiritual al Sfntului Scaun asupra tuturor bisericilor lumii. Donatio Constantini (cuprinzand cca 3.000 cuvinte) a fost mentionat nsa pentru prima data in secolul 9, constituind o arma redutabila in cadrul aprinselor dispute pentru ntietate dintre biserica de Vest (Roma) si cea Est (Constantinopol). Controversa a culminat cu Marea Schisma din anul 1054, dupa care cele doua mari biserici (catolica si ortodoxa) s-au despartit. Multi papi s-au bazat pe acel act, a carei autenticitate nu a fost pusa
6 7

Charles Matson Odahl,Constantin si Imperiul Crestin,Ed.Bicc All,Bucuresti 2006,pag 119-150 Ion Rmureanu, Sinodul I ecumenic de la Niceea. Condamnarea ereziei lui Arie. Sinodul niceean, n Studii teologice, nr. 1-2, 1977, p. 15-60

la indoiala timp de peste 600 ani. Nikolaus von Kues (1401-1464), o somitate istorica a vremii, a observat pentru prima data ca actul Donatio Constantini nu a fost amintit niciodata in lucrarile istorice ale episcopului Eusebius, contemporanul si biograful mparatului Constantin cel Mare. Cercetarile ulterioare au confirmat faptul ca Donatio Constantini este un fals istoric, intocmit probabil in jurul anului 760 spre a sustine primatul papal. 2.SINODUL Al-II-Lea DE LA CONSTANTINOPOL (MAI-IULIE 381) este convocat de imparatul Teodosie (379-395)8, fara consultarea papei Damas I (366-387), cu intentia de a pune capat controversei ariene, care a continuat si dupa Sinodul de la Niceea, datorita sprijinului dat de chiar imparatul Constantin semiarienilor (imparatul exileaza pe sfintul Atanasie la Treves) si mai ales persecutiei in care succesorii lui Constantin Constantia (350361), sora lui Constantin, Constant si Valens ( 378) o declanseaza impotriva ortodocsilor de la Niceea. Sinodul este chemat sa se pronunte in legatura cu doua erezii ale timpului: cea sustinuta de Macedonie, episcop de Constantinopol care nega deplina dumnezeire a Duhului Sfint, spunind ca este o creatura a Fiului si cea a lui Apolinarie, episcop de Siria, care nega prezenta sufletului rational (sau spiritul) in Hristos, acesta fiind inlocuit cu Cuvintul9. Sindoul reia doctrina de la Niceea asuprea Sfintei Treimi doctrina intarita apoi de teologia trinitara a parintilor capadocieni, Vasile, Grigorie de Nazianz si Grigorie de Nyssa, care au impus cu autoritate formula: Una si aceeasi fire dumnezeiasca in trei Persoane 10- si adauga articolele privitoare la Duhul Sfint. Impotriva lui Macedonie, cei 150 de parinti, fara sa foloseasca homoousios=deofiinta, afirma ca Duhul este inchinat si slavit impreuna cu Tatal si cu Fiul11. Sinodul respinge apolinarismul, in expresia de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria. Simbolul din 381 va deveni crezul clasic, ecumenic, al Bisericii crestine. El va patrunde in liturghie si va fi confirmat de toate sinoadele ulterioare sub denumirea de crez niceoconstantinopolitan. In canonul 3, sinodul fixeaza ordinea celor cinci patriarhate, tinind seama de situatia politica a vremii. Roma fiind prima, iar Constantinopolul ocupa locul doi, avind privilegii egale cu cetatea imperiala, Roma. Dupa moartea lui Constantin Magnuscel Mare situaia este instabil. Constantin moare n 337. Urmaul lui n Occident este Constant ale crui convingeri sunt niceene. Orientul, sub Constaniu II, va rmne arian. Odat cu uciderea lui Constant, i partea occidental se va alinia la poziia oficilal a Orientului, puinii care vor rmne fideli fa de ortodoxie fiind exilai. Generaia care urmeaz dup moartea lui Arie (335), Eusebiu de Cezareea (340), Eusebiu de Nicomidia (341), va ncerca s stabilizeze, fr a-l urma orbete pe Arie, ns fr a fi precii n formulele privitoare la asemnarea dintre Dumnezeu i Logos. Conciliul din Antiohia (345) va prelungi epoca de echivoc dogmatic, chiar dac sunt respinse formule ca ,,Fiul scos din neant i ,,a fost un timp n care Fiul nu exista.12 Anul 350 aduce cu sine apariia unui tip de neoarianism 13mai radical dect cel al lui Arie, anume anomeismul susinut de Aetius i Eunomos. Pentru Aetius, esena divin caracteristic Tatlui este nenscut, iar Fiul trebuie s fie complet diferit (anomoios), iar Eunomos, practic, nu va nuana cu nimic aceast poziie. Perioada domniei lui Constanius cuprins ntre anii
8 9

I. Rmureanu, Istoria Bisericii universale, EIBMBOR, Bucureti, 1992, p. 121-123 Pr. Prof. Dr. Constantin COMAN, Erminia Duhului, Editura Bizantin, Bucureti, 2003; 10 Prof. N. CHITESCU, Pr. Prof. Isidor TODORAN, Pr. Prof. I. PETREU, Teologia Dogmatic i Simbolic, Vol. II, Ediia a II-a, Cluj-Napoca, 2005, pp. 38-60. (Opera mntuitoare, Mntuirea obiectiv, ntreita slujire a Mntuitorului, Aspectele eseniale ale operei de Rscumprare n concepia ortodox); 11 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiie i nnoire n slujirea liturgic, vol. I i II, Editura Episcopiei Dunrii de Jos, Galai, 1996 i 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2005.pag 113 12 Lect dr. ION CORDONEANU, Analele Universitii Dunrea de Jos , ASPECTE ISTORICE PRIVIND CONCILIUL DE LA NICEEA I DOCTRINA ARIANIST N SECOLUL AL IV-LEA d. Hr.,pag 109 13 Pr. Prof. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatic Ortodox, Vol. 2, Ediia a III-a, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2003, pp. 116-198. (Cele trei direcii ale lucrrii mntuitoare a lui Hristos i cele trei slujiri mntuitoare ale Lui).

357-360 cunoate o nmulire a conciliilor, un factor n plus fiind i indecizia mpratului de a adopta o teologie sau alta. La 1 ianuarie 360, Constantius accept homeismul lui Aetius i aceast teologie va fi considerat arianismul istoric. Urmtoarele dou decenii nregistreaz o alt discuie: paralel cu divinitatea Fiului, este pus sub semnul ntrebrii divinitatea Sfntului Duh. Erezia pneumatomah se va rspndi n Asia Mic, n rndurile homiusienilor, mpotriva crora se va lupta i Sfntul Atanasie i Sfntul Vasile cel Mare14. Dup scurta domnie a lui Iulian (361-363), Valentinian (364-375) l asociaz pe fratele su Valens (364-378). Dac Valentinian era un niceean care nu se amesteca n teologie, Valens adopt arianismul.15 La 19 ianuarie 379, succesorul lui Valens n Orient devine generalul iberic Teodosie, un niceean convins care la 28 februarie 380 d un edict prin care este impus ortodoxia. n 388 Teodosie recucerete Occidentul, intervenind pentru mprteasa Iustina i fiul ei Valentinian II, mpotriva uzurpatorului Maximus i abrognd msurile de toleran n favoarea arienilor. De acum nainte, arianismul este nvins, iar ortodoxia devine religia oficial a Imperiului roman. Teodosie I (379-395) si imparatul occidental, Gratian (375-383), au inceput sa considere crestinismul ca o religie de Stat. Gratian a renuntat la titlul pagan de pontifex maximus in 381, iar Teodosie a fost primul imparat botezat la inceputul domniei. El a rupt total legaturile cu cultele pagane, aproband cererea episcopilor crestini de inchidere a templelor. In unele locuri au izbucnit incidente intre crestini si pagani, Teofil arhiepiscopul Alexandriei trnsformand de exemplu templul lui Dionysos in biserica si a distrus templul lui Serapis. In anii 391-392, Teodosie I a publicat doua decrete prin care erau interzise cultele pagane publice sau private. Din acest moment Imperiul devenea din punct de vedere constitutional un Stat crestin, in care paganismul era redus la stadiul de minoritate tolerata. Politica riguroasa de mai tarziu a lui Justinian I (527-565) a eliminat complet paganimul din viata publica. 3. SINODUL DE LA EFES (IUNIE-IULIE 431) este convocat de imparatul Teodosie al IIlea (408-450) al lui Valentinian III din Occident. Sinodul s-a tinut la Efes in anul 431., cu scopul de a clarifica disputa dintre Nestorie episcop de Constantinopol si Chiril al Alexandriei acesta fiind nepotul patriarhului Teofil al Alexandriei, cel care a manevrat depunerea si exilul sfintului Ioan Gura de Aur . Nestorie apare ca fondatorul unei noi erezii potrivit careia exista doua persoane distincte in Cuvintul Intrupat; de aceea Fecioara Maria nu poate fi numita Nascatoare de Dumnezeu16, ci numai Nascatoare de Hristos. La insistenta lui Chiril, sinodul (153 de episcopi) defineste doctrina despre unirea celor doua firi 17in persoana unica a Cuvintului si doctrina despre Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, condamna si depune pe Nestorie, inainte de sosirea legatilor papei Celestin I (422- 432) si a episcopilor din Antiohia, care in cele din urma accepta doctrina si procedura lui Chiril. Dupa condamnarea nestorianismului (Nestorie n-a participat la sinod), discipolii lui Nestorie se despart de Biserica oficiala si formeaza o Biserica separata, in Persia, cu sediul la Seleucia. Biserica Orientului, sau nestoriana, din Persia, a depus un efort misionar cu totul remarcabil in secolele urmatoare. Dar raspindirea islamismului in imperiul mongol si mai cu seama masacrul savirsit de Tamerlan au pus capat acestui avint misionar al crestinismului nestorian.Cine era Teodosie al II-lea?- Flavius Theodosius era fiul lui Arcadius i fratele Pulcheriei, de care a fost influenat pe mai tot timpul domniei. n iunie 421 s-a cstorit cu
14 15

I.G.Coman, Patrologie, III, 1988, p. 77-82; H.I.Marrou, Biserica n antichitatea trzie 303 604, Ed. Teora, 1999, p. 40. 16 Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Sinoadele ecumenice i importana lor pentru viaa Bisericii, n Ortodoxia, an XIV (1962), nr. 3, pp. 291-325; 17 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiie i nnoire n slujirea liturgic, vol. I i II, Editura Episcopiei Dunrii de Jos, Galai, 1996 i 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2005.

poeta Aelia Eudocia cu care a avut o fiic, pe Licinia Eudoxia, cstorit cu mpratul din vest Valentinian III. CONTINUTUL CANOANELOR Canonul 1 : Mitropolitii si episcopii condamnati de sinod, in numar de 43, reintorcandu-se acasa, nu vor fi primiti in scaunele lor.18 Canonul 2 : Episcopii care au apostaziat sa fie "inlaturati cu totul din preotie, si sa cada din treapta". Canonul 3 : Repunerea in treapta de cei scosi din ea de Nestorie. Clericii aflati sub jurisdictia episcopilor eretici sa nu se supuna acelor episcopi. Canonul 4 : Caterisire pentru adeptii clerici ai lui Nestorie. Canonul 5 : Cei ce fug la Nestorie sa ramana nu mai putin decat cei caterisiti (este vorba de simpli credinciosi, nu de clerici). Canonul 6 : Se apara hotararea sinodului impotriva celor ce ar dori s-o schimbe. Canonul 7 : Sa nu se alcatuiasca alt simbol de credinta in afara celui de la Niceea" intrucat acel simbol de credinta este hotarat de Sf. Parinti intruniti in orasul Niceea, impreuna cu Sfantul Duh". Canonul 8: Opreste imixtiunea episcopilor de Antiohia in Cipru si hirotoniile facute de ei acolo, "intrucat n-a fost obicei vechi ca episcopul cetatii Antiohienilor sa faca hirotoniile in Cipru". Principiul neamestecului in alte dieceze se extinde in toata Biserica 4. SINODUL DE LA CALCEDON (8 oct. 1 nov. 451), convocat de imparatul Marcian (450-457), care a participat la sinod insotit de Pulcheria, sora imparatului Teodosie, s-a tinut in biserica Sfinta Eufimia, cu sprijinul deplin al papei Leon I (440-461). La 28 iulie 450 cand Teodosie al II-lea cel Tanar inchidea ochii, el nu lasa urmasi pe linie barbateasca. In aceasta situatie, respectand traditia, partea de Rasarit a Imperiului trebuia sa revina varului sau din Apus, Valentinian al III-lea. Dar acest lucru nu era nici pe placul lui Teodosie si nici al supusilor sai. Se spune ca pe patul de moarte Teodosie ar fi indicat personal pe Marcian sa-i urmeze la tron. Marcian fusese aghiotantul lui Aspar, un alan care avea sub autoritatea sa trupele gotice din Imperiu. Pulcheria, sora lui Teodosie, a consimtit sa se casatoreasca cu Marcian, conferindu-i in felul acesta prestigiul ereditar al dinastiei teodosiene. El a condus destinele Imperiului numai 7 ani (450-457), avand de facut fata la inceput pericolului hunic. Dupa 453, cand hunii au fost infranti la Campiile Catalaunice, iar regatul lor s-a descompus, urmeaza o perioada de liniste, care i-a dat posibilitatea lui Marcian sa refaca tezaurul statului. Pe plan intern, Marcian s-a dovedit a fi un bun gospodar, eliminand practica vanzarii servicilor administrative. Problema cea mai dificila careia a trebuit sa-i faca insa fata, a fost erezia monoteista, care a determinat convocarea celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 45119. Sinodul trebuia sa se pronunte in legatura cu monofizismul, erezie care refuza distinctia dintre persoana hypostasis si natura physis, afirmind ca daca Hristos e o persoana, El nu poate avea doua naturi. Erezia era propovaduita de Eutihie (378-cca.454), calugar din Constantinopol, discipol al lui Chiril si adversar a lui Nestorie, care sustinea ca Hristos nu are decit o singura natura (mono-physis), cea dumnezeiasca, trupul uman fiind luat numai in aparenta. Un sinod provincial, convocat in 448 de Flavian, patriarhul Constantinopolului, condamna ca eretic pe Eutihie. In apararea acestuia se ridica Dioscur, patriarhul Alexandriei, care convinge pe imparatul Teodosie II sa convoace un sinod in 449 la Efes , cunoscut sub numele de "sinodul talharesc", sinod dominat de Dioscur si de calugari, la
18 19

Arhid. Prof. dr. Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe: note i comentarii, Ediia a II-a, Sibiu, 1993; Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN Sinoadele ecumenice ca expresie a universalitii Bisericii, n Studii Teologice, Seria a II-a, an XIX (1967), nr. 1-2, pp. 3-22;

care se obtine reabilitarea lui Eutihie si depunerea lui Flavian. Intr-o scrisoare catre Flavian, papa Leon I condamna monofizismul, aparind doctrina ortodoxa despre Iisus Hristos, Care pentru noi si pentru a noastra mintuire, S-a nascut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, dupa firea omeneasca, ca un singur si acelasi Hristos, Fiu, Domn, Unul-Nascut, in doua naturi, unite fara confuzie, nici schimbare, fara impartire, nici separare, distinctia naturilor nefiind deloc suprimata prin unirea lor, fiecare natura pastrind, dimpotriva, particularitatea ei, ambele concurgind intr-o singura forma, o singura persoana si un singur ipostas, <<Tomul>> lui Leon I catre Flavian nu a pus sfirsit ereziei monofizite, de aceea imparatul Marcian convoaca un nou sinod, in 451 la Calcedon20, la care asista 600 de episcopi (cinci din Occident). Sinodul nu si-a insusit Scrisoarea papei Leon I catre Flavian, ci a alcatuit o noua definitie dogmatica, in care se condamna mofizismul, marturisind credinta in doua naturi care se unesc intr-o singura persoana. Sinodul reabiliteaza pe Teodoret de Cyr si Iba de Edessa, inalta scaunul de Ierusalim la treapta de patriarhat, confirma hotarirea sinodului din 381 prin care Constantinopolul ocupa rangul al doilea in Biserica, dupa Roma, largindu-I-se dreptul de jurisdictie asupra Traciei, Pontului si Asiei Mici. Canonul 28, care n-a fost acceptat de Papa Leon I, afirma clar ca Roma ocupa rangul intii in Biserica deoarece este cetate imperiala si nu pentru ca ar fi scaunul lui Sfantului Apostol Petru (V. CALCEDON, PENTARHIE, PRIMUS INTER PARES). Dogma hristologica de la Calcedon n-a fost acceptata de Biserica copta din Egipt, care pastreaza monofizismul ca doctrina adevarata, pentru a exprima in acest fel nemultumirea fata de dominatia grecilor in Biserica Orientala. Astfel se formeaza Bisericile monofizite, negrecesti, impotriva melchitilor -adepti ai imparatului-adica ortodocsilor greci care accepta Calcedonul. Peste cativa ani, imparatul Zenon (474-491) va sesiza pericolul si in 482 va da un edict de unire Henotikon ,care cauta sa aminteasca cat mai putin despre cele doua naturi ale Mantuitorului sau despre hotararile Sinodului de la Calcedon. Nici monofizitii, nici ortodocsii nu-l vor accepta, dar nici papa nu va fi de acord cu el, astfel incat se va ajunge la hotararea extrema de excomunicare si anatematizare a patriarhului de Constantinopol. Acesta, in persoana lui Acaciu, va riposta si va sterge din diptice numele papei, ajungandu-se la prima schisma intre cele doua Biserici, cea din Orient si cea din Occident. Aceasta separare a durat pana in anul 518. 5. SINODUL AL V-LEA DE LA CONSTANTINOPOL (mai-iunie 553) este convocat de imparatul Justinian cel Mare (527-565) cu intentia de a impaca monofizismul cu ortodoxia, date fiind repercusiunile politice ale respingerii Calcedonului de catre Biserica Egiptului. O asemenea incercare fusese deja facuta de imparatul Zenon (479-491. Imparatul Justinian promulga un edict (imparatul publicase o lucrare in care enumera erorile lui Origen, continute in Despre Principii), prin care condamna cele Trei Capitole, si pe cei trei teologi care apareau a fi propagatorii nestorianismului: persoana si opera lui Teodoret de Cyr (intre 393460), prieten al lui Nestorie, care scrisese impotriva lui Chiril si contra sinodului de la Efes, si scrisoarea lui Iba de Edessa (380-457) in care acesta apara pe Teodor de Mopsuestia si respinge argumentele lui Chiril. Opozitia episcopilor africani si reactia papei Vigiliu, impotriva modului in care imparatul voia sa impuna un edict de credinta, sileste pe Justinian sa convoace un sinod general la care participa 165 de episcopi si care condamna cele Trei Capitole. Cu toate acestea, sinodul se tine si anatematizeaza pe cei ce sustin ce e condamnabil in cele Trei Capitole. Sinodul se pronunta in mod clar pentru unirea ipostatica si respinge pe cei care confunda sau separa firile dupa unire. Hristos este in doua firi, chiar dupa ce unirea dupa ipostas a avut loc. Sinodul da o interpretare corecta expresiei
20

Pr. Prof. Dr. Ioan RMUREANU, Pr. Prof. Dr. Milan ESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Istoria Bisericeasc Universal, vol. I, Editura Institutului Biblic i de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1987,pag 232

monofizite a teologilor din Alexandria, o natura intrupata a Cuvintului dumnezeiesc, afirmind ca unirea dupa ipostas pastreaza cele doua naturi, unite fara confuzie si fara separare, intr-o singura persoana. Sinodul aproba formula liturgica Domnul nostru Iisus Hristos, Care a fost rastignit cu trupul, este Dumnezeu adevarat21 si condamna invataturile sustinute de Arie, Eunomie, Macedonie, Apolinarie, Nestorie, Eutihie si Origen. La inceput, papa Vigiliu n-a acceptat aceasta condamnare, dar in 554 recunoaste caracterul ecumenic al acestui sinod. Prima jumatate a sec VI este dominata de puternica personalitate a lui Justinian I(527565).Originar din Tracia romanizata, Justinian succede la tron unchiului sau Justin I. Hotarat sa restabileasca prestigiul imperiului,Justinian duce o politica de reforme.Ia masuri dure impotriva monofizitilor si arienilor(atatia cati mai ramanseserea). Reformeaza legislatia imperiului compunand celebrul Cod de Legi- Codex Justinianum (528-529). In 532 face fata unei puternice rascoale intrata in istorie drept rascoala Nika .Dupa infrangerea rascoalei reconstruieste biserica Sf.Sofia,ctitoria sf.Constantin cel Mare, distrusa de rasculati.Dupa pacificarea Constantinopolului se gandeste la recucerirea teritoriilor pierdute in secolul precedent.Intre anii 533-555 Justinian recucereste Italia, regatul african al Vandalilor si partea sud-estica a Spaniei precum si o scurta fasie la nord de Dunare, prilej cu care reface vechile castre de aici.Moare in 565 .Urmasii sai pierd si risipesc toata mostenirea lui Iustinian. 6. SINODUL AL VI-Lea ECUMENIC DE LA CONSTANTINOPOL-ITrulan (noiembrie 680 septembrie 681), convocat de imparatul Constantin al IV-lea Pogonatul (Barbosul) (648-685), s-a reunit in sala Cupolei (trullos) a palatului, pentru a formula credinta adevarata fata de erezia monotelismului (thelisisi = vointa). Erezia a fost pusa in circulatie de imparatul Heraclius (610-641), intr-o marturisire de credinta publicata in 638, Ektesis, compusa de patriarhul Serghie si acceptata de papa Honorius (625-638) Pentru imparatul Heraclius (610-641) importanta era buna intelegere, avand in vedere ca printre preocuparile lui principale se numara si campania impotriva persilor si ofensiva pentru recucerirea provinciilor pierdute in timpul domniei regelui Chosroe II. In decursul luptelor, imparatului i-a fost dat sa constate o totala lipsa de loialitate a maselor monofizite fata de Imperiu, socotit dusmanul ereziei lor. Impotriva acestei conceptii trebuia gasit un remediu. De aceea politica bisericeasca inaugurata de Heraclius a fost concentrata in gasirea unui compromis dogmatic cu ajutorul caruia nadajduia sa castige Imperiului pe monofiziti, consolidand provinciile recucerite de la persi. Sugestia data imparatului de cativa monofiziti, ca atat ei cat si monofizitii moderati ar fi gata sa primeasca hotararile Sinodului de la Calcedon in cazul ca Biserica greceasca ar accepta invatatura ca in Hristos sunt doua naturi, dar nu si doua vointe si doua energii, a socotit-o Heraclius ca puntea de unire intre dogma ortodoxa si monofizism. Invatatura ca Hristos are doua naturi, desi dupa intrupare are numai o vointa (monotelism) sau o singura energie (monoenergism), putea sa atraga pe monofizitii moderati, dar ea contravenea Calcedonului. Imparatul Constans al II-lea pentru a ajunge la un compromis, emite in septembrie 648 a emis un edict dogmatic, "Typos". Prin publicarea noului edict dogmatic, s-a interzis, sub cele mai aspre sanctiuni ale legilor de stat, orice fel de discutii cu privire la una sau doua energii, precum si referitor la una sau doua vointe in persoana Mantuitorului.22 In aceste conditii, ortodoxia este aparata, cu pretul martiriului, de papa Martin I ( 655 in exil in Crimeea) si de sfintul Maxim Marturisitorul. Sinodul, in prezenta imparatului si a legatilor papei Agathon (678-681), condamna pe Sergie si respinge scrisorile lui Honorius
21

Pr. Prof. Dr. Liviu STAN, Despre recepia de ctre Biseric a hotrrilor Sinoadelor ecumenice, n Studii Teologice, Seria a II-a, 1965, nr. 7-8, pp. 395-401; 22 Pr. Prof. Dr. Dumitru STNILOAE, Hristologia Sinoadelor, n Ortodoxia, an XXVI (1974), nr. 4, pp. 573579;

catre Serghie, acuzindu-l de a fi monotelit. Dupa alegerea lui Sofronie ca patriarh al Ierusalimului, erezia monotelita a fost condamnata la sinodul de la Ierusalim (634). Sinodul VI recunoaste, in acord cu invatatura Sfintilor Parintilor, ca in Hristos exista doua vointe naturale si doua lucrari naturale, firea omeneasca avind vointa ei proprie, care se supune de bunavoie vointei dumnezeiesti, fiind pe deplin indumnezeita. Sinodul face un rezumat al dogmelor promulgate de sinoadele precedente, un fel de redefinire a doctrinei despre persoana Fiului lui Dumnezeu. Deoarece sinoadele din 553 si 680-681 nu s-au ocupat cu problemele disciplinare, imparatul Justinian II (685-695; 705-711), convoaca in 692, in aceeasi sala a palatului (in trullo), un sinod general "al doilea Sinod trulan". cu scopul de a decreta canoane, in completarea celor doua concilii precedente, al cincilea si al saselea, (de unde denumirea de synodus quinisextus). Sinodul confirma canonul 28 de la Calcedon, se pronunta pentru casatoria preotilor inainte de hirotonie, critica unele obiceiuri ale Bisericii Apusene, stabilind impartasirea sub ambele forme (piine si vin) si folosirea piinii dospite (artos) la Euharistie. Din cauza ca acest sinod a confirmat pentru a treia oara drepturile patriarhului de Constantinopol si a condamnat unele practici si obiceiuri ale Bisericii Romane, teologii latini nu l-au recunoscut ca ecumenic. 7. SINODUL VII ECUMENIC DE LA NICEEA (septembrie octombrie 787) este convocat de imparateasa Irina (780-790), regenta lui Constantin al VI-lea (771-797), pentru a se pronunta in legatura cu cultul icoanelor23. Leon al III-lea Isaurul (717-741) publica un edict in 727, prin care interzice cultul icoanelor si reprezentarea picturala in general, considerind aceasta drept idololotrie. Imparatul numeste un patriarh iconoclast, iar impotriva papei Grigorie al III-lea (731-741) care excomunicase pe iconoclasti, trece sub jursdictia Constantinopolului provincia Iliriei. Succesorul sau, Constantin al V-lea Copronim (741-775) convoaca un sinod in 754 la Constantinopol, care condamna cultul icoanelor si excomunica pe toti anti-iconoclastii, inclusiv pe Ioan Damaschinul, aparatorul cel mai aprig al venerarii icoanelor. Imparateasa Irina, cu sprijinul patriarhului Tarasie si cu acordul papei Adrian I (771-795), convoaca un alt sinod, tot la Niceea (350 de parinti) sinod care anuleaza deciziile celui din 754 si care formuleaza invatatura ca obiectul venerarii este persoana reprezentata pe icoana, facind o distinctie intre adorare (latreia) care este rezervata numai lui Dumnezeu si cinstire (proskynesis) ce se cuvine sfintilor (v. ICOANA). Sinodul n-a fost acceptat de catre Bisericile din imperiul lui Carol cel Mare (Germania, Franta, Spania). Sinodul de la Francfurt (794) si Cartile carolinese pronunta impotriva cultului icoanelor. Cu toata opozitia patriarhului Nichifor, a lui Teodor Studitul si a calugarilor in general, iconoclasmul persista datorita perscutiei declansate de imparatii bizantini. De abia sub imparateasa Teodora cultul icoanelor a fost restabilit (842), fapt in amintirea caruia s-a instituit sarbatoarea Ortodoxiei, in prima Duminica a postului Pastelui. Iconoclasmul este ultima erezie care a facut obiectul unui sinod ecumenic. Biserica ortodoxa recunoaste numai sapte sinoade ecumenice24. Este adevarat ca un sinod tinut la Constantinopol (879-880), la care participa delegatii papei Ioan al VIII-lea (872882), incearca sa restaureze comuniunea dintre Orient si Occident, atit de mult zdruncinata datorita ambitiei papilor de a fi considerati de orientali ca instanta de apel. Sinodul recunoaste pe Fotie (820-891) ca patriarh (Fotie inlocuise pe Ignatie in 858, dar nu a fost recunoscut de papa Nicolae I (858-867) si fusese apoi condamnat de sinodul din Constantinopol (869-870), convocat de Vasile I Macedoneanul (867-886); la rindul sau Fotie depusese pe papa, criticind aspru activitatea misionarilor catolici in Bulgaria a carei populatie fusese convertita de
23

Pr. Drd. Traian VALDMAN, Problema sinodului ecumenic n Sfintele canoane, n Studii Teologice, Seria a II-a, an XXV (1969), nr. 1-2, pp. 36-46; 24 Virgil VLCU, Convocarea Sinoadelor ecumenice, n Mitropolia Moldovei i Sucevei, an LV (1979), nr. 78, pp. 478-491.

Bizant in 864 -, pe care ii acuza de erezie). Sinodul se pronunta impotriva adaosului Filioque si recunoaste egalitatea dintre Roma si Constantinopol, desigur Roma avind oarecare intiietate . Unii sustin ca recunoasterea acestui sinod ca sinod de reconciliere ar fi de o mare valoare practica in vederea reducerii shismei. Punctul de plecare al shismei din 1054 se afla in tendinta papilor de a aseza Orientul sub autoritatea lor directa, lasind rasaritenilor impresia ca autonomia lor este contestata. Din punct de vedere teologic, separarea a fost provocata de Filioque, asa cum arata patriarhul Fotie in tratatul sau Despre Duhul Sfint, in care condamna pe latini ca eretici. Importanta sinoadelor ecumenice rezida in faptul ca: a) prin continutul lor dogmatic, ele constituie legatura de unitate cea mai solida intre toate Bisericile locale, in primul mileniu crestin; b) ele au impus autoritatea si metoda colegiala, conciliara, care a mentinut si slujit ideea ecumenica; c) sinoadele au redresat sau reconstituit unitatea vizibila a crestinsmului, de aceea unirea Bisericilor trebuie sa faca obiectul unui acord ecumenic.

10

BIBIOGRAFIE 1) Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Sinoadele ecumenice i importana lor pentru viaa Bisericii, n Ortodoxia, an XIV (1962), nr. 3, pp. 291-325; 2) Idem, Sinoadele ecumenice ca expresie a universalitii Bisericii, n Studii Teologice, Seria a II-a, an XIX (1967), nr. 1-2, pp. 3-22; 3) Arhid. Prof. dr. Ioan FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe: note i comentarii, Ediia a II-a, Sibiu, 1993; 4) Pr. Prof. Dr. Ioan RMUREANU, Pr. Prof. Dr. Milan ESAN, Pr. Prof. Dr. Teodor BODOGAE, Istoria Bisericeasc Universal, vol. I, Editura Institutului Biblic i de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1987; 5) Pr. Prof. Dr. Liviu STAN, Despre recepia de ctre Biseric a hotrrilor Sinoadelor ecumenice, n Studii Teologice, Seria a II-a, 1965, nr. 7-8, pp. 395-401; 6) Pr. Prof. Dr. Dumitru STNILOAE, Hristologia Sinoadelor, n Ortodoxia, an XXVI (1974), nr. 4, pp. 573-579; 7) Pr. Drd. Traian VALDMAN, Problema sinodului ecumenic n Sfintele canoane, n Studii Teologice, Seria a II-a, an XXV (1969), nr. 1-2, pp. 36-46; 8) Virgil VLCU, Convocarea Sinoadelor ecumenice, n Mitropolia Moldovei i Sucevei, an LV (1979), nr. 7-8, pp. 478-491. 9) Pr. Prof. Dr. Constantin COMAN, Erminia Duhului, Editura Bizantin, Bucureti, 2003; 10) Pr. Prof. Dr. Ene BRANITE, Liturgica special, Editura Nemira, Bucureti, 2005; 11) Pr. Prof. Dr. Petre VINTILESCU, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 1998; 12) Pr. Prof. Dr. Nicolae D. NECULA, Tradiie i nnoire n slujirea liturgic, vol. I i II, Editura Episcopiei Dunrii de Jos, Galai, 1996 i 2001; vol. III, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2005. 13) Prof. N. CHITESCU, Pr. Prof. Isidor TODORAN, Pr. Prof. I. PETREU, Teologia Dogmatic i Simbolic, Vol. II, Ediia a II-a, Cluj-Napoca, 2005, pp. 38-60. (Opera mntuitoare, Mntuirea obiectiv, ntreita slujire a Mntuitorului, Aspectele eseniale ale operei de Rscumprare n concepia ortodox); 14) Pr. Prof. Dumitru STANILOAE, Teologia Dogmatic Ortodox, Vol. 2, Ediia a III-a, Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romne, Bucureti, 2003, pp. 116-198. (Cele trei direcii ale lucrrii mntuitoare a lui Hristos i cele trei slujiri mntuitoare ale Lui).

11