Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
6.2. O prima precizare care se impune este aceea ca, desi intelegem sa ne focalizam
analiza asupra insultei si calomniei, o serie de consideratii dintre cele care vor urma pot fi
valabile, pentru identitate de ratiune, si in cazul altor fapte comise prin intermediul
sistemelor informatice, de natura sa afecteze demnitatea, onoarea, autoritatea, siguranta
statului sau anumite relatii privind convietuirea sociala.
6.2.1. Ne referim, in acest sens, prin prisma legislatiei penale din Romania, la fapte
precum: ofensa adusa unor insemne (art.236 C.pen.), defaimarea tarii sau a natiunii
(art.236ą C.pen.), ofensa adusa autoritatii (art.238 C.pen.), ultrajul (art.239 C.pen.),
propaganda in favoarea statului totalitar (art.166 C.pen.), comunicarea de informatii false
(art.168ą C.pen.), propaganda nationalist-sovina (art.317 C.pen.), ultrajul contra bunelor
moravuri si tulburarea linistii publice (art.321 C.pen.), instigarea publica si apologia
infractiunilor (art.324 C.pen.).
In cazul faptelor enumerate, poate fi vorba despre diverse continuturi care se subsumeaza
exigentelor legale necesare pentru a ne afla in prezenta unor infractiuni. Aceste
continuturi sunt create si transmise pe cale electronica, in modalitati cum ar fi de pilda:
crearea unei pagini Web in care sunt caricaturizate insemnele Romaniei sau prin care este
insultat un functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de
stat, ori in care este elogiat un infractor notoriu. De asemenea, se pot imagina situatii in
care un participant la o discutie intr-o camera de conversatie difuzeaza stiri apte sa lezeze
siguranta nationala sau glorifica statul totalitar.
Dincolo de necesitatea adecvarii corecte a textelor legale incriminatoare la specificiul
faptelor savarsite online, atragem atentia asupra modului in care sunt evaluate
continuturile in cauza si pericolul social concret al faptei, astfel incat represiunea penala
sa nu afecteze dispozitiile art.30 din Constitutie. Aceasta cu atat mai mult cu cat, in
exemplele evocate, este vorba despre continuturi cu caracter politic, in legatura cu care
delimitarea fata de sfera ilicitului penal nu este intotdeauna usor de realizat. De aceea, in
mod judicios se considera ca “Modul de interpretare a opiniilor intr-o sfera publica
virtuala reprezinta o provocare adresata justitiei, in sensul de a-si reconsidera etaloanele
de lucru. […] Amestecul dintre morala, politica, satira, interese de stat si libertati civile
continua sa alcatuiasca un camp minat, al carui caracter exploziv poate fi amplificat prin
dezvoltarea unui mediu dispersiv cum este Internetul.” (4)
6.2.2. Ilustrativ pentru aceasta problematica este un caz petrecut de curand in Germania.
Holger Voss, un tanar participant la un for de discutii in Internet, a redactat si a transmis
un mesaj al carui continut a determinat reactia parchetului local.
In grupul respectiv de discutii, un autor anonim (avand pseudonimul “Engine of
Aggression”) expediase in prealabil un mesaj prin care elogia masacrarea unor mii de
prizonieri de razboi talibani in Afganistan, de catre unitati ale Aliantei Nordului, sprijinite
de forte militare anglo-americane. (5) Holger Voss a transmis, dupa propria marturisire,
(6) o replica plina de sarcasm la adresa acestui mesaj, replica pe care organele de
cercetare penala germane au considerat-o o forma de apologie a infractiunilor, fapta
sanctionata de § 140 din codul penal al R.F.G. Mai precis, s-a apreciat ca, prin mesajul
sau, Holger Voss si-a manifestat acordul fata de atentatele teroriste din 11 septembrie
2001. (7)
Semnificative sunt doua elemente ale spetei. Intai, desi putea apela la un pseudonim, Voss
si-a semnat mesajul cu numele sau real, indicand, totodata, adresa sa de posta electronica.
Apoi, dincolo de ironia care razbate cu limpezime din text, mesajul lui Voss se incheie cu
precizarea ca a fost vorba de o atitudine sarcastica. In alti termeni, Voss nu era, in
realitate, un adept al terorismului si nu a salutat atentatele din 11 septembrie 2001,
intentia sa limitandu-se la a-si ironiza preopinentul. Aceste circumstante, corect evaluate,
nu puteau duce la concluzia extrema ca Voss ar fi inteles sa faca o apologie a
infractiunilor.
Cu toate acestea, organele de politie din orasul Münster, in urma unei sesizari anonime,
au initiat cercetari la furnizorul de servicii Internet care administra forul de discutii in
care a fost transmis mesajul incriminat, solicitandu-i datele de trafic ale expeditorului. Pe
baza acestor elemente, inclusiv a datelor de legatura obtinute de la furnizorul de acces
Internet, T-Online, politia a putut determina computerul de la care a fost expediat
mesajul.(8)
Printr-o hotarare pronuntata pe data de 8 ianuarie 2003, Judecatoria orasului Münster a
apreciat ca fapta imputata lui Holger Voss nu prezenta pericolul social al unei infractiuni
si a dispus achitarea inculpatului. In acest sens, instanta a inteles sa acorde o pondere
importanta mentiunii din finalul mesajului, care facea referire la un anumit tip de sarcasm
in conceperea mesajului, de natura sa indice ca autorul acestuia nu era nicidecum un
apologet al terorismului. Interesant este ca din materialul de cercetare penala fusese omis
tocmai acest pasaj, aspect sesizat de aparatorul lui Voss si criticat de insusi reprezentantul
parchetului care, in noua configuratie a probatoriului, a cerut achitarea inculpatului. (9)
6.3. In alta ordine de idei, esential este faptul ca atat insulta, calomnia, cat si celelalte
faptele mentionate la pct.6.2. sunt, in principiu, susceptibile de a fi savarsite “in public”,
in contextul utilizarii tehnologiilor informatiei. In aceasta privinta, intelegem sa ne
raportam la prevederile art.152 C.pen, care stabilesc ipostazele in care o fapta se
considera a fi comisa in public. In opinia noastra, toate situatiile avute in vedere de acest
text din Codul penal roman pot fi adecvate modalitatilor de prezenta online, fie ca este
vorba despre pagini Web, grupuri de stiri sau posta electronica.
De notat este si faptul ca, potrivit practicii care pare a se instala la nivelul unor instante
straine, momentul la care continutul se considera ca a fost publicat este acela cand
materialul care a fost incarcat sau transmis prin intermediul serviciilor Internet a fost
vizualizat de o persoana.(10) Legat de acest aspect este si modul de stabilire a cursului
prescriptiei extinctive, in cazul actiunilor civile indreptate impotriva calomniatorilor.
Astfel, de pilda, in dreptul Marii Britanii, termenul de prescriptie isi reia cursul, ori de
catre ori are loc o diseminare a continutului calomnios; cu alte cuvinte, de fiecare data
cand un utilizator acceseaza resursa Internet respectiva. Rezulta ca, in cazul in care un
ziar dispune de o arhiva online, o actiune in justitie poate fi initiata multi ani dupa ce a
avut loc publicarea originara, ceea ce creeaza o imensa insecuritate in circuitul juridic, cu
toate consecintele negative ce decurg de aici. (11)
6.5. Un alt aspect care merita analizat este cel referitor la extensia sferei notiunii de
“presa”, in conditiile cresterii constante a numarului de utilizatori online.
6.5.1. Pornind de la acelasi exemplu legat de organizarea unei pagini Web, de catre o
persoana particulara din mediul real, putem oare considera ca acea persoana dobandeste,
in totalitate, drepturile si obligatiile ce revin, in mod obisnuit, presei clasice, cat timp
accesul la pagina respectiva este ingaduit oricarui utilizator? Un raspuns afirmativ la
aceasta intrebare ar putea fi justificat de impactul cu totul deosebit pe care libertatea de
exprimare il are in mediile electronice. Sub acest aspect, o diferentiere intre o presa
“profesionista” si creatorii “amatori” de continuturi – pe care intelegem sa-i desemnam,
pentru nevoile prezentului studiu, sub formula “presa neconventionala” - ar fi lipsita de
temei. Subliniem ca identitatea de tratament vizeaza, in contextul analizat, doar modul de
exercitare a libertatii de expresie, nu si alte domenii, cum ar fi, de exemplu, regimul
fiscal, intrucat cele doua categorii de autori de continuturi nu se gasesc in situatii juridice
identice, de natura sa impuna o egalitate de ordin legal in materie de impozite si taxe.
In masura in care aceasta extindere a sferei notiunii de “presa” ar fi – cel putin, principial
– acceptata, atunci vom putea vorbi despre urmatoarele consecinte juridice, raportate la
prevederile art.30 si 31 din Constitutia Romaniei, in cazul presei neconventionale:
1. paginile Web, forurile de discutii, grupurile de stiri, Bulletin Board Systems si alte
servicii similare care se adreseaza publicului pe cale electronica nu pot fi cenzurate;
2. cetatenii sunt liberi sa infiinteze publicatii in spatiul virtual (14) , de tipul celor
mentionate la punctul 1;
3. publicatiile din spatiul virtual nu pot fi suprimate;
4. continutul publicatiilor din spatiul virtual nu poate prejudicia demnitatea, onoarea,
viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine;
5. publicatiile din spatiul virtual nu pot defaima tara si natiunea, nu pot indemna la razboi
de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, nu pot incita la
discriminare, la separatism territorial sau la violenta publica si nu pot expune materiale
obscene, contrare bunelor moravuri;
6. autorii continuturilor din publicatiile virtuale, precum si proprietarii publicatiilor
respective, raspund civil pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica;
7. dreptul unui utilizator de servicii Internet, de a avea acces la orice informatie de interes
public, inclusiv cea diseminata de publicatiile virtuale din cadrul presei neconventionale,
nu poate fi ingradit;
8. publicatiile virtuale sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice. (15)
Distinct de regulile ce se desprind din enumerarea acestor consecinte juridice, presa
rezultata din procesul de extindere despre care vorbeam dispune de libertatea de a-si fixa
norme suplimentare de conduita, pe baza principiului autoreglementarii. In cazul presei
clasice, recursul la autoreglementare este aproape subinteles si mult mai usor de realizat,
daca avem in vedere gradul ridicat de organizare a mediilor de informare si pretentia lor
constanta de profesionalism. In schimb, ceilalti detinatori de publicatii electronice sunt
eterogeni, neprofesionisti si, ca atare, mai putin coezivi, astfel incat, autoimpunerea de
reguli privind continuturile publicabile este mai dificila.
6.5.2. Foarte recent, in data de 24 iunie 2003, practica judecatoreasca din S.U.A. a
consemnat un caz interesant referitor la raspunderea unei publicatii electronice din zona
presei neconventionale, in legatura cu un continut pe care aceasta l-a “re-editat.” Prin
expresia “continut re-editat” intelegem, in speta, un text elaborat, in mod originar, de o
alta persoana, dar care, ulterior, a fost transmis publicului din mediul virtual de catre o
alta persoana.
Cu o decizie de 2-1, Curtea de Apel din cadrul celui de-al 9-lea Circuit a stabilit, in
esenta, ca operatorul unei publicatii electronice din sfera presei neconventionale nu
raspunde pentru continuturile calomnioase pe care le re-editeaza. (16) Aceasta hotarare
pronuntata in speta Batzel v. Cremers (17) pare sa dobandeasca o valoare istorica in
jurisprudenta americana, deoarece ea tinde sa marcheze o diferenta neta de regim juridic,
in privinta raspunderii pentru calomnii transmise electronic, intre presa conventionala si
cea neconventionala. Astfel, in timp ce impotriva celei dintai se poate relativ usor obtine
o hotarare judecatoreasca de condamnare la despagubiri, moderatorul unui mailing-list
este, dupa cum vom arata, beneficiarul unei exonerari pentru calomniile pe care le re-
editeaza.
Incercand o argumentare dincolo de considerentele hotararii, Cindy Cohn, consilierul
juridic al organizatiei Electronic Frontier Foundation, a declarat urmatoarele:
“Publicatiile cu sens unic au editori si persoane insarcinate cu verificarea stirilor; ele nu
vand doar informatii, ci credibilitate […]. In schimb, prin intermediul unui mailing list,
oamenii nu vand nimic, ci, pur si simplu, se angajeaza in discutii. Nu s-ar putea vorbi
despre o libertate de exprimare in aceste medii, daca oamenii ar fi tinuti raspunzatori
pentru orice informatie pe care o proceseaza cu ajutorul comenzilor cut, paste,
forward.” (18)
S-ar parea, astfel, ca operatiunile informatice de re-editare efectuate prin serviciile
Internet ale presei neconventionale implica o diligenta mai redusa din partea operatorilor
acestor servicii. Aceasta, tocmai datorita particularitatilor sistemului practicat in forurile
de discutii sau in grupurile de stiri, in care esential este schimbul de idei, mai degraba
decat informarea, cu acuratete si profesionalism, asupra unor evenimente sau opinii. Cei
ce sunt activi in asemenea forme de presa neconventionala nu au de ce sa fie preocupati,
in mod special, de valoarea de adevar a unor afirmatii, ci de simpla posibilitate de a
argumenta si contraargumenta, in mod liber, fara pretentia de a-si asuma rolul si
autoritatea unui ziar sau al unui post de televiziune.
Pe fond, opinia majoritara a instantei s-a intemeiat pe dispozitiile § 230 (c) (1) ale lui
Communications Decency Act (CDA) din anul 1996, potrivit carora, furnizorul sau
utilizatorul unui servicu informatic interactiv nu poate fi considerat un editor sau autor al
unei informatii transmise de un alt furnizor de continuturi. (19)
In fapt, avocata Ellen Batzel angajase un muncitor, Robert Smith, spre a-i efectua
anumite reparatii la domiciliu. Pe fondul unor neintelegeri cu Batzel, Smith a transmis un
e-mail organizatiei Museum Security Network, in care afirma ca ar fi auzit-o pe Batzel
laudandu-se cu faptul ca este nepoata lui Heinrich Himmler si ca impresionanta colectie
de tablouri de la domiciliul acesteia ar putea, intr-un asemenea context, sa provina de la
victimele Holocaustului.
Mesajul a fost preluat de Ton Cremers, directorul serviciului de securitate al celebrului
Rijksmuseum din Amsterdam si, totodata, operatorul unui mailing-list al organizatiei sus-
mentionate, la care sunt abonate, in mod curent, circa 1000 de persoane - experti in
securitatea muzeelor, ziaristi, agenti de asigurari si agenti de politie. Cremers a efectuat
cateva modificari minore la mesajul primit de la Smith, introducandu-l, ulterior, in
mailing-list-ul pe care il administra. Este de notat faptul ca Smith, potrivit declaratiei
formulate in fata instantei, nu isi imaginase ca mesajul sau va fi facut public, iar Cremers
a procedat la diseminarea denuntului fara sa il anunte, in prealabil, pe Smith.
Dupa trei luni de la publicare, Batzel a aflat despre mesajul calomnios, actionandu-i pe
Cremers si Smith in justitie.
Instanta a constatat ca mailing-list-ul administrat de Cremers se subsumeaza notiunii de
“serviciu informatic interactiv”, prin aceasta CDA intelegand, in esenta, orice serviciu,
sistem sau software de acces informatic, care faciliteaza un acces al mai multor utilizatori
la un server.
O alta problema a fost aceea de a determina daca, in speta, Smith se incadra in sfera
expresiei de “furnizor de continuturi”. Potrivit definitiei legale, acesta este orice persoana
raspunzatoare, in tot sau in parte, pentru crearea sau dezvoltarea unei informatii furnizata
prin Internet sau prin orice alt serviciu informatic interactiv. Mai exact, s-a ridicat
intrebarea daca Smith poate fi considerat unicul furnizor al mesajului pe care l-a redactat
si transmis prin posta electronica, ori daca si Cremers a avut, la randul sau, o contributie,
in sensul de a fi “creat” sau “dezvoltat” mesajul respectiv. Instanta a opinat ca sumarele
modificari operate de paratul olandez in mesajul generat de Smith nu pot avea
semnificatia unei “dezvoltari” a continutului calomnios. “Dezvoltarea informatiei”
implica mai mult decat a edita fragmente dintr-un mesaj receptionat anterior si a selecta
materiale destinate publicarii electronice. Pe de alta parte, “furnizarea informatiei”, in
intelesul definitiei legale evocate mai sus, impune ca “furnizorul” respectiv sa aiba un rol
activ in transmiterea materialului catre furnizorul sau utilizatorul unui serviciu informatic
interactiv.
In acest context, opinia majoritara a sustinut ca incidenta cauzei de exonerare se produce
daca tertul care a creat sau dezvoltat informatia a expediat-o furnizorului de servicii sau
utilizatorului in circumstante in care o persoana rezonabila, avand calitatea de furnizor de
servicii sau de utilizator, ar considera ca informatia a fost transmisa in vederea publicarii
pe Internet sau in interiorul altui serviciu informatic interactiv. In alti termeni, ceea ce
trebuie evaluat este modul in care destinatarii mesajului percep intentia expeditorului –
aceea de a se publica sau nu informatia transmisa de acesta din urma.
Opinia separata a izvorat, in speta, tocmai din modul de raportare la aspectele ce priveau
“informatia furnizata de catre un tert.” Judecatorul ramas in minoritate a afirmat ca prin
solutia pronuntata, instanta a extins sfera exonerarii dincolo de intentiile legiuitorului. In
realitate, legea s-ar focaliza nu pe intentiile autorului mesajului, ci pe modul in care
actioneaza furnizorul de servicii informatice interactive. Astfel, acesta din urma
beneficiaza de exonerare numai atunci cand nu a avut nici un rol activ in selectarea
continutului calomnios, in vederea diseminarii sale electronice. Daca, din contra,
furnizorul de servicii si-a asumat o pozitie activa in selectarea informatiei, atunci aceasta
din urma nu mai reprezinta o informatie transmisa de catre un tert, si, in consecinta,
exonerarea nu mai poate interveni. In speta, Cremers a detinut un rol activ in procesarea
mesajului primit de la Smith. Serviciul informatic interactiv administrat de Cremers nu
permitea diseminarea informatiilor in absenta unei interventii directe a acestuia.
Receptionand mesajul de la Smith, destinatarul din Olanda a avut posibilitatea sa opteze
intre a-l publica sau a se abtine de la o asemenea actiune, constatand continutul sau
extrem de sensibil si posibil generator de consecinte pe planul raspunderii juridice.
In ceea ce ne priveste, credem ca, cel putin prin prisma reglementarii legale existente, in
aceasta materie, in Statele Unite ale Americii, punctul de vedere exprimat de judecatorul
aflat in minoriate este cel judicios. Daca am rationa altfel, ar insemna, intr-adevar, sa
transformam o cauza exoneratoare – care, prin natura ei, trebuie sa aiba incidenta in
conditiile unei stricte interpretari a textului legal ce o consacra – intr-un instrument cu
ajutorul caruia continuturi negative, in general, pot fi amplu diseminate in spatiul virtual,
pe baza optiunii discretionare a administratorilor de servicii Internet.
6.6. Aflata in directa legatura cu tema analizata la punctul precedent, problematica mai
generala a raspunderii furnizorilor de servicii Internet pentru continuturile negative a
caror transmitere o asigura (in speta, insulte si calomnii) continua sa se amplifice si sa
genereze controverse. (20) Daca in legatura cu autorul nemijlocit al unui continut
defaimator plasat, in mod originar, in mediile electronice nu se ridica probleme juridice
deosebite in ceea ce presupune angajarea raspunderii sale, in schimb, in privinta
sanctionarii celor care contribuie la raspandirea continutului si la accesarea acestuia de
catre milioane de utilizatori exista numeroase discutii. (21)
Dupa 1990, practica judecatoreasca din Europa (22) si din Statele Unite ale Americii a
promovat in aceasta materie solutii demne de interes, pe baza carora s-au conturat,
treptat, si reglementari la nivel normativ.
6.6.1. Jurisprudenta americana a avut, astfel, rolul poate cel mai insemnat, pe de o parte,
in mai buna percepere, de catre mediul juridic, a mecanismelor de furnizare a serviciilor
Internet, iar, pe de alta parte, in formularea unor principii cu privire la gradul de implicare
a furnizorilor de servicii in procesul de diseminare a continuturilor electronice, precum si
la tratamentul juridic al acestei implicari. (23)
Prima speta de referinta de acest gen a fost Cubby, Inc. vs. CompuServe Inc. (1991), in
cadrul careia s-a discutat problema calificarii furnizorului de servicii Internet, in
contextul posibilitatilor sale de revizuire a continuturilor, anterior diseminarii acestora.
Curtea a decis ca furnizorul de servicii CompuServe poate fi asimilat cu un distribuitor
clasic, cum ar fi o librarie sau o biblioteca. Aceste entitati pot raspunde juridic pentru
continuturile pe care le distribuie, numai daca se dovedeste ca au cunoscut caracterul
ilegal al acestora. (24)
In cauza Stratton Oakmont vs. Prodigy (1995), desi furnizorul parat a invocat decizia cu
valoare de precedent din speta mentionata anterior, considerandu-se un simplu
distribuitor de informatie, instanta a apreciat ca raspunderea sa poate fi retinuta, intrucat
isi avertizase utilizatorii asupra faptului ca exercita un control asupra continuturilor pe
care le intermediaza. In aceste conditii, Prodigy trebuie sa fie considerat mai degraba un
redactor, decat un distribuitor. (25)
La un an distanta, in dosarul Zeran vs. America Online (1996), instanta judecatoreasca a
facut aplicarea prevederilor CDA (dupa cum am vazut si in speta expusa mai sus, Batzel
vs. Cremers), in sensul ca un servicu informatic interactiv nu poate fi tinut raspunzator
pentru faptul ca tertii plaseaza, prin intermediul acestuia, texte defaimatoare in Internet.
In esenta, totul tinde a se rezuma la modul in care intelegem sa calificam un furnizor de
servicii Internet. Este acesta un redactor (autor), un editor sau un distribuitor? In dreptul
american, in domeniul comunicatiilor, se opereaza cu termenul generic de “common
carrier”, in sensul unui serviciu de comunicatii care are obligatia legala de “a purta” orice
fel de informatie transmisa prin mijlocirea sa, cum ar fi de exemplu o companie de
telefonie. Avand un asemenea statut, purtatorii obisnuiti de informatie sunt supusi unui
regim de raspundere juridica mult mai bland, in ceea ce priveste continutul informatiei.
(26) Ceea ce conteaza, in ultima instanta, este faptul daca “intermediarul”, oricare ar fi
acesta (librarie, companie de telefonie sau Internet Service Provider), se implica in
controlul continuturilor sau daca intervine asupra alcatuirii acestora.
Nu trebuie omis nici faptul ca intre S.U.A si Marea Britanie, de exemplu, exista deosebiri
de substanta in legatura cu modul de intelegere si exercitare a libertatii de exprimare, desi
ambele tari apartin aceluiasi sistem de drept. In acest sens, in Marea Britanie, legea
consacra o protectie limitata a presei, atunci cand vizeaza continuturi indreptate impotriva
autoritatilor publice, in timp ce in S.U.A., Primul Amendament asigura o pozitie mult mai
confortabila paratilor in procese. Aceasta diferentiere determina mass-media britanica sa
fie mult mai atenta in legatura cu informatiile pe care le obtine si le raspandeste. (27) O
asemenea orientare ajunge sa marcheze, in cele din urma, si informatiile transmise
electronic.
6.6.2. In S.U.A., CDA, propunandu-si sa reglementeze continuturile electronice, a
consacrat mai multe prevederi regimului de raspundere a Internet Service Provider-ilor,
incurajandu-i pe acestia sa procedeze la controlul si eliminarea continuturilor negative.
Este vorba, in special, despre textul de la § 230 (c), pe care l-am analizat anterior. In plus,
furnizorul de servicii nu va fi tinut raspunzator, daca adopta, cu buna-credinta, masuri
menite sa restrictioneze accesul la continuturi pe care furnizorul in cauza le considera
negative, indiferent daca asemenea continuturi sunt sau nu ocrotite din punct de vedere
constitutional.
Prin urmare, potrivit legislatiei S.U.A., furnizorii de servicii par sa aiba un drept
discretionar de apreciere in privinta calificarii informatiei pe care o intermediaza, ei
nefiind tinuti a se ghida dupa criterii constitutionale. In schimb, au libertatea de a evalua
in ce masura un anumit continut este obscen, excesiv de violent sau ofensator in orice alta
forma. Problema constitutionalitatii devine, astfel, un aspect care se poate transa abia in
fata instantei, in situatiile in care o persoana actioneaza furnizorul in justitie, pentru faptul
ca, prin eliminarea unui anumit continut din mediul virtual, a incalcat prevederile
referitoare la libertatea de exprimare. Ni se pare discutabila o asemenea abordare, desi, in
absenta ei, furnizorii de servicii nu ar putea, probabil, sa adopte masuri rapide destinate a-
i apara de raspundere. Operatorii de servicii Internet nu dispun, in principiu, de pregatirea
juridica necesara pentru a sti, in orice situatie, sa califice un anumit continut ca fiind legal
sau nu. Fiind constransi sa actioneze cu celeritate pentru a beneficia de exonerare, ei ar
putea sa fie extrem de restrictivi in tratarea unui mesaj ca obscen sau defaimator. Or, o
asemenea maniera de reglementare creeaza o pozitie privilegiata pentru furnizorii de
servicii, in raport cu marea masa a utilizatorilor, sub aspectul exercitarii dreptului la
libera expresie. In vreme ce primii ajung, in mod practic, sa se tranforme in cenzori, cei
din urma isi pot apara drepturile constitutionale doar apeland la calea nu intotdeauna
confortabila a justitiei.
6.6.3. In Marea Britanie, Defamation Act din 1996 reglementeaza, de asemenea, un regim
exoneratoriu pentru distribuitori, tipografi si alte persoane care nu au o raspundere
originara pentru o publicatie cu text defaimator, sub dubla conditie ca cel ce invoca
exonerarea sa nu fi stiut sau sa nu fi avut motive sa considere ca actiunea sa a contribuit
la publicarea unui material calomnios. In plus, se cere ca cel in cauza sa nu fi fost autorul,
editorul sau persoana care a multiplicat textul respectiv. (28)
In baza acestui act normativ, instantele britanice s-au pronuntat, in anul 1999, asupra
spetei Godfrey v. Demon. In fapt, Demon Internet este un furnizor de servicii, care,
printre altele, administreaza mai multe grupuri de stiri si de discutii. Un mesaj defaimator
la adresa lui Laurence Godfrey a fost plasat pe serverele furnizorului de servicii, fiind
diseminat in randul utilizatorilor. Desi Godfrey a notificat furnizorul de servicii despre
existenta mesajului, iar acesta a luat masuri pentru a-l sterge, totusi, serverele au
continuat sa mai mentina “copiile” electronice ale textului inca o saptamana, pana cand
au fost radiate de sistemul automat. Godfrey a considerat ca, in aceasta perioada,
demnitatea sa a continuat sa fie lezata din cauza prezentei mesajului pe mai multe
servere, astfel incat s-a indreptat, in justitie, impotriva furnizorului de servicii. (29)
In aparare, Demon a sustinut ca eliminarea, la cererea oricarei persoane ce pretinde a fi
fost lezata in demnitatea sa, a diferitelor continuturi intermediate ar transforma furnizorii
de servicii Internet in veritabili cenzori. Daca nu ar da curs solicitarilor, s-ar expune
riscului de a le fi angajata raspunderea. (30) Mai mult, aplicand legea in sens strict,
instantele din Regatul Unit, altfel decat cele din S.U.A., tind sa refuze furnizorilor de
servicii calitatea de “purtatori obisnuiti de informatie”, astfel incat pot fi mai usor trasi la
raspundere pentru intermedierea de continuturi negative.
Litigiul s-a finalizat cu o tranzactie incheiata intre parti.
6.6.4. Intre timp, la nivelul Uniunii Europene a fost adoptata Directiva 2000/31 privind
comertul electronic, care, printre altele, contine un set important de norme privitoare la
raspunderea juridica a furnizorilor de servicii Internet, in legatura cu fluxul electronic al
informatiilor. (31)
6.6.4.1. Avem in vedere prevederile art.12 - 14 ale directivei, ce privesc:
a) intermedierea prin simpla transmitere a informatiei;
b) stocarea temporara a informatiei (stocarea-caching);
c) stocarea permanenta a informatiei (stocarea-hosting).
a) In primul caz, furnizorul de servicii nu raspunde pentru informatia transmisa, daca sunt
intrunite, in mod cumulativ, urmatoarele conditii:
- transmiterea nu a fost initiata de furnizor;
- alegerea utilizatorului care receptioneaza informatia transmisa nu a apartinut
furnizorului;
- furnizorul nu a selectat si nu a modificat informatia transmisa.
Astfel, faptul ca furnizorul de servicii a declansat in mod automat transmiterea
informatiei la cererea utilizatorului (destinatarului) nu inseamna ca i-a apartinut, totodata,
initiativa transmiterii. Exonerarea survine si atunci cand “alegerea” utilizatorului
(destinatarului) se realizeaza pe cale automata, ca urmare a solicitarii formulate de catre
initiatorul transmiterii informatiei (expeditorul), cum ar fi cererea unui utilizator de a i se
inainta (to forward) mesajul catre intermediarul unui mailing-list. Cat priveste interventia
asupra continutului informatiei, furnizorul de servicii beneficiaza de exonerare si in cazul
in care mijloacele sale tehnice adauga, in mod automat, un header la informatia in cauza
sau elimina virusii din componenta mesajelor electronice, fara a altera in nici un fel
integritatea continutului de idei. (32)
Prevederile directivei adauga, la acest punct, faptul ca transmiterea informatiei si
asigurarea accesului la aceasta includ si stocarea automata, intermediara si temporara a
informatiei difuzate, in masura in care aceasta operatie are loc exclusiv in scopul ca
informatia respective sa tranziteze reteaua de comunicatii si cu conditia ca informatia sa
nu fie stocata pentru o perioada ce depaseste, in mod nerezonabil, durata necesara
transmiterii ei.
b) Cel de-al doilea caz instituie exonerarea pentru stocarea automata, intermediara si
temporara a informatiei transmise, daca aceasta operatie se produce in scopul exclusiv de
a eficientiza transmiterea informatiei catre alti destinatari, la cererea acestora, pe baza
indeplinirii cumulative a urmatoarelor conditii:
- furnizorul nu altereaza continutul informatiei;
- furnizorul intruneste conditiile prevazute de lege privind accesul la informatia
respectiva;
- furnizorul se supune regulilor sau uzantelor larg acceptate in cadrul comunitatii
electronice, in ceea ce priveste actualizarea informatiei;
- furnizorul nu obstaculeaza utilizarea legala, de catre orice persoana, a tehnologiilor larg
acceptate in cadrul comunitatii electronice, destinate obtinerii de date asupra naturii sau
utilizarii informatiei;
- furnizorul actioneaza rapid in scopul eliminarii informatiei pe care a stocat-o, ori in
vederea blocarii accesului la aceasta, din momentul in care a cunoscut efectiv faptul ca
informatia transmisa initial a fost eliminata din reteaua de comunicatii ori ca accesul la ea
a fost blocat sau faptul ca eliminarea ori blocarea accesului a avut loc prin efectul deciziei
unei autoritati publice.
Prevederea comunitara nu ofera explicatii cu privire la “rapiditatea” interventiei
furnizorului de servicii si, de aceea, credem ca aceasta conduita trebuie apreciata de la
caz la caz, inclusiv in functie de disponibilitatile de ordin tehnic ale furnizorului. In toate
situatiile in care se pune problema angajarii raspunderii juridice a furnizorului de servicii,
acesta trebuie sa faca dovada faptului ca a depus toate diligentele pentru eliminarea sau
blocarea operativa a continturilor negative in cauza.
Pe de alta parte, in practica pot aparea probleme referitoare la “cunoasterea efectiva”, de
catre furnizorul de servicii, a faptului ca respectivul continut a intrat in zona ilicitului. In
acest caz, se considera ca revine autoritatilor publice sarcina sa probeze ca furnizorul a
avut cunostinta despre acel fapt si ca nu a luat masuri de blocare a accesului la continutul
negativ. (33)
c) In sfarsit, in ipoteza stocarii-hosting (34) , furnizorul de servicii nu raspunde daca
indeplineste oricare din urmatoarele conditii:
- nu cunoaste faptul ca activitatea sau informatia stocata este nelegala si, in privinta unei
actiuni civile in daune, nu are cunostinta despre fapte sau imprejurari din care sa rezulte
ca activitatea sau informatia respectiva ar fi de natura sa lezeze drepturile unui tert;
- luand act despre faptul ca activitatea sau informatia respectiva este ilicita ori in legatura
cu fapte sau circumstante din care reiese ca activitatea sau informatia in cauza ar putea
leza drepturile unui tert, adopta, in mod operativ, masuri de eliminare sau de blocare a
accesului la aceasta.
Exonerarea nu intervine insa, daca utilizatorul care solicita stocarea informatiei se gaseste
sub autoritatea furnizorului de servicii.
Si la acest punct se pune problema cunoasterii efective a unor fapte de ordin obiectiv, de
catre furnizorul de servicii. Pentru ca exonerarea acestuia sa nu poata opera, este necesar
ca tertul ale carui drepturi au fost vatamate prin continutul negativ sa probeze ca
furnizorul a cunoscut caracterul ilicit al informatiei stocate si ca nu a adoptat masuri de
eliminare a acesteia. (35)
6.6.4.2. Din cele aratate, rezulta, in opinia noastra, o preocupare notabila a Uniunii
Europene pentru incercarea de lamurire a problematicii raspunderii juridice a furnizorilor
de servicii Internet. Acest demers clarificator este axat pe urmatoarele coordonate de
baza:
- incurajarea utilizarii serviciilor Internet;
- luarea in considerare a bunei-credinte pe care furnizori de servicii trebuie sa o manifeste
in activitatea lor;
- imbinarea obligatiilor de diligenta cu obligatiile de rezultat in sarcina furnizorilor de
servicii;
- preluarea, de pe umerii furnizorilor, a sarcinii de evaluare juridica a continuturilor
(inclusiv in contextul unei confruntari cu un tert care, in absenta unei hotarari
judecatoresti ori a altui act emis de o autoritate publica, pretinde eliminarea unui anumit
continut) si transferarea acesteia in competenta exclusiva a autoritatilor publice.
Acest din urma element merita o atentie speciala. In expunerea de motive a directivei
europene, la punctul 46, se precizeaza ca, in cadrul actiunilor de eliminare a informatiilor
ilicite, furnizorul de servicii este obligat sa aiba in vedere principiul libertatii de
exprimare. La punctul 48 se adauga si teza potrivit careia, directiva nu impiedica statele
membre sa instituie mecanisme prin care furnizorii de servicii sa fie obligati ca, dupa “o
evaluare rezonabila”, sa ia masuri de descoperire si de impiedicare a manifestarilor
ilegale in spatiul cibernetic.
Probabil ca in temeiul acestei orientari legiuitorul roman a introdus, in art.16 alin.3 din
Legea privind comertul electronic nr.365/2002, dispozitia conform careia, furnizorii de
servicii sunt obligati sa intrerupa, temporar sau permanent, transmiterea intr-o retea de
comunicatii sau stocarea informatiei furnizate de un destinatar (utilizator) al serviciului
respectiv, in special prin eliminarea informatiei sau blocarea accesului la aceasta, accesul
la o retea de de comunicatii sau prestarea oricarui alt serviciu al societatii informationale,
daca aceste masuri au fost dispuse de o autoritate publica, din oficiu sau la primirea unei
plangeri ori sesizari din partea oricarei persoane (subl.ns. – H.D.D).
In alti termeni, persoane care au fost vatamate printr-un continut electronic insultator sau
calomnios si care solicita blocarea accesului la acesta trebuie sa se adreseze autoritatilor
publice, singurele care pot, ulterior, impune furnizorilor de servicii sa intrerupa accesul.
Potrivit art.11 alin.2 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr.365/2002
privind comertul electronic, aprobate prin Hotararea Guvernului nr.1308/2002 (36) ,
plangerea sau sesizarea poate fi adresata si furnizorului de servicii implicat, dar care nu
este indreptatit sa procedeze la intrerupere, avand, in schimb, obligatia, in temeiul art.16
alin.1 din lege, sa informeze autoritatile publice in termen de 24 de ore si sa intreprinda
toate masurile in vederea nealterarii informatiilor respective (subl.ns. – H.D.D).
Observam preocuparea legii romane de a nu-l transforma pe furnizorul de servcii intr-un
cenzor care ar trebui sa adopte pozitii transante fata de continutul a carui transmitere o
intermediaza si sa procedeze la eliminarea acestuia, de indata ce o persoana a facut o
solicitare in acest sens. Tocmai intr-un asemenea context, art.16 alin.1 din lege consacra
in sarcina furnizorilor de servicii obligatia de a sesiza, mai intai, autoritatile publice cu
privire la informatiile “cu aparenta nelegala” transmise de utilizatorii serviciilor, organele
statului fiind, ulterior, singurele abilitate sa determine, cu certitudine, in ce masura
continutul este licit sau nu si sa stabileasca masurile ce trebuie eventual adoptate de
furnizori. In aceasta procedura, furnizorii de servicii Intrernet actioneaza doar in scopul
conservarii dovezilor privitoare la o eventuala incalcare a legii, neputand afecta
continutul incriminat in nici un fel, cat timp nu exista, in acest sens, un act de decizie
emanand de la o autoritate publica.
Legea lasa, bineinteles, deschis accesul la justitie, reglementand, in art.16 alin.6 dreptul
oricarei persoane interesate de a formula contestatie la instanta de contencios
administrativ competenta, impotriva masurilor dispuse de autoritatea publica. In aceasta
maniera poate actiona, de pilda, furnizorul de continuturi, atunci cand furnizorul de
servicii a blocat accesul la acel continut, pe baza deciziei autoritatii publice, in urma
sesizarii persoanei lezate. Aceeasi cale de atac in justitie se afla si la indemana persoanei
care a facut sesizarea, considerandu-se prejudiciata de continutul respectiv, in situatiile in
care autoritatea publica a apreciat ca acel continut are un caracter licit si ca poate fi
accesat, in continuare de utilizatori.
6.6.4.3. Dintr-o alta perspectiva, directiva Uniunii Europene nu este la adapost de
anumite critici. Intr-un studiu amplu, elaborat de Comisia de Drept din Marea Britanie, si
publicat in luna decembrie 2002, se mentioneaza ca anumite servicii Internet tind sa nu
fie acoperite de sfera reglementarii. (37)
Este vorba despre furnizorii de hyperlink-uri si de instrumente de cautare. Incercand o
analogie cu o forma de exprimare clasica a continuturilor cu caracter defaimator, autorii
evoca o speta din secolul al XIX-lea, Hird v. Wood. In aceasta cauza, un afis avand un
continut calomnios fusese postat pe marginea unui drum. Afisul nu era semnat si nici nu
se stia cine l-a plasat in public, dar paratul se asezase alaturi de el o zi intreaga, atragand
atentia trecatorilor asupra continutului respectiv. Instanta a considerat ca aceasta atitudine
a paratului a fost suficienta pentru a indica autorul calomniei. In mod analog, s-ar putea
sustine ca un hyperlink ce “atrage atentia” asupra unui continut electronic calomnios ar
putea fi calificat ca o re-publicare, rezultand discutii in legatura cu posibilitatea
exonerarii furnizorului unui asemenea serviciu.
La fel, directiva nu abordeaza subiectul “informatiilor compuse”, rezultate din selectarea
si compilarea de informatii din mai multe surse. In prezent, in Internet exista serviciul de
stiri Factiva.com, care furnizeaza utilizatorilor sai stiri preluate din peste 8.000 de surse.
Compilarea automata a informatiilor si frecventa uriasa a acestora, in limita de peste 2
milioane de titluri pe luna, face imposibila o auto-monitorizare a continuturilor, ceea ce
amplifica riscul unei raspunderi juridice pentru eventuale continuturi negative. Problema
juridica esentiala, in acest caz, este aceea de a sti daca un asemenea compilator de
informatii este un redactor, un editor sau un distribuitor de informatie.
Tot in Marea Britanie, Departamentul de Comert si Industrie este de parere ca aceste
servicii sunt acoperite, intr-o anumita masura, de prevederile exoneratorii ale art.12-14
din directiva Uniunii Europene.(38) Putem fi doar partial de acord cu o astfel de opinie,
in conditiile in care discutam despre raspunderea juridica si limitarile acestei raspunderi,
tema ce obliga la interpretari restrictive, in contextul unui text normativ expres.
In Legea nr.365/2002 privind comertul electronic, art.15 se refera, in mod explicit, la
aceste probleme, instituind exonerarea furnizorilor de servicii care faciliteaza accesul la
informatia furnizata de alti furnizori de servicii sau de destinatarii serviciilor oferite de
alti furnizori, prin punerea la dispozitia destinatarilor serviciului lor a unor instrumente de
cautare, daca este indeplinita una din urmatoarele conditii:
- furnizorul nu are cunostinta despre faptul ca activitatea sau informatia la care faciliteaza
accesul este nelegala si, in ceea ce priveste actiunile in daune, nu are cunostinta despre
fapte sau circumstante din care sa rezulte ca activitatea ori informatia in cauza ar putea
prejudicial drepturile unui tert;
- avand cunostinta despre faptul ca activitatea sau informatia respective este nelegala ori
despre fapte sau circumstante din care sa rezulte ca activitatea sau informatia in cauza ar
putea vatama drepturile unui tert, furnizorul actioeaza rapid in vederea eliminarii
posibilitatii de acces oferite sau a blocarii utilizarii acesteia.
In mod practic, reglementarea acestei problematici reproduce solutiile si principiile
aplicabile in cazul variantelor de servicii Internet prevazute la art.12-14 din legea romana,
cu neajunsurile de care am amintit in analiza de la punctul 6.6.4.1.