S stm bine, s stm cu fric, s luam aminte (O sminteala a "tranziiei": linguria contagioas)

"De secole se mprtesc cretinii, bolnavi sau sntoi, din acelai pahar, cu aceeai linguri, niciodat nu se spal, niciodat nu se cur i niciodat nu s-a observat nimic, nici o mbolnvire. Preoii spitalelor mprtesc credincioii i bolnavii, iar acestora nu li se ntmpl nimic. Sfnta mprtanie este ceea ce este mai sfnt n Biserica noastr, cel mai bun medicament pentru trup i suflet. Asta este cea mai mare nvtur i experien a Bisericii noastre. Ci nu cred n miracolul nvierii Domnului, ci ironizeaz naterea Lui din Fecioar, ci neag frumosul miros ale sfintelor moate, ci desconsider sfintele moate, ci uneltesc mpotriva Bisericii noastre, ci cer s dispar i cea mai mic urm de credin din sufletele noastre..."

Am nceput cu aceste rnduri ale Mitropolitul Nicolae din Messogia i Lavreotiki ncercarea de a rspunde la frmntrile unuia din vizitatorii notri, care ne-a scris c "o mare parte din cretiniii de azi se leapd de Sfnta mprtanie, mai ales mamele cu copii, deoarece se tem s nu se molipseasc de vreo boal." Dei "a rmne la credina c aceast linguri e mai degrab purttoare de microbi dect de cele dumnezeieti, nseamn a nesocoti cele sfinte. i oare n indemnul de la Heruvic toat grija cea lumeasc s o lepdm nu e cuprins i lepdarea unei astfel de griji? A ajuns microbul mai puternic dect Dumnezeu? Sigur nu."

n continuare v vom prezenta mai multe materiale care sperm c vor fi de folos pentru ntrirea n credin i n apropierea cu fior sfnt i nalt de Sfnta mprtaanie, fr poticniri i sminteli care nu ar trebui s existe n viaa unui cretin ortodox. Sfantul Ioan Maximovici ia impartasania scuipata de o bolnava de turbare

O cunotin apropiat de-a vldici, O. Skopicenko povestete c o femeie, Menikova, a fost mucat de un cine turbat i, neglijnd regulile elementare legate de tratamentul mucturilor, s-a mbolnvit de turbare.

Cnd vldica a mprtit-o pe muribund, ea fu cuprins de una din crizele specifice bolii i, dnd afar spum pe gur, ea scuip i Sfnta mprtanie. Dar Sfintele Taine trebuie consumate, aa c vldica lea ridicat de pe jos i le-a nghiit, nsoitorii care erau cu el n-au apucat dect s strige:

Ce facei ? Turbarea este foarte molipsitoare !.

Dar vldica le-a rspuns linitit:

N-o s se ntmple nimic, doar sunt Sfintele Taine.

Si, ntradevr, nu i se ntmpl nimic. Sfantul Nicolae Planas: Impartasirea leprosului

Alta intamplare dovedeste credinta neindoielnica si evlavia ce-o avea in savarsirea sfintitelor sale datorii. Acolo, in parohia sa, pe o strada ingusta, se ascundea un lepros intr-o stare grava. I se mancasera buzele, din cauza infricosatoarei boli. Odata, Parintele a mers sa-l impartaseasca, dar gura lui distrusa na putut primi Sfantul Trup al Domnului, care a cazut alaturi. Fara nici o sovaiala, Parintele s-a aplecat si cu gura sa a luat margaritarul dumnezeiesc care cazuse si l-a consumat. Asta s-o auda si cei care sovaiesc sa se impartaseasca, pentru ca se tem de microbi! Intr-adevar, mare blasfemie! Dumnezeul viilor si al mortilor, Care a facut cerul si pamantul sa fie biruit de microbi! Aiureli ale necredintei celei intunecate.

Cat despre bolnavul acesta, l-a descoperit Politia si l-a trimis la azilul de leprosi impreuna cu fiica lui, care si ea se molipsise mancandu-i-se degetele. Cu toate acestea, Parintele n-a patit nimic.

Minuni si descoperiri din timpul Sfintei Liturghii

Un fapt asemanator s-a intamplat si in 1942, la Ioanina. Predicatorul preot Benedict Petrachis (+1961), dupa Sfanta Liturghie la bisericuta din Cadro, s-a dus la spitalul din acea localitate unde se gasea si sectia TBC, ca sa impartaseasca pe bolnavi.

Un bolnav care se gasea intr-o stare grava, imediat ce s-a impartasit a vomat pe cearceaf. Imediat parintele Benedict a luat cu lingurita, a mancat, si a dat porunca ca cearceaful sa fie ars.

Doctorii l-au vazut si s-au ingrozit:

Ce face, nebunul?, au strigat. Peste putin timp il veti vedea cu TBC.

Dar nici peste putin timp si nici peste mult timp nu l-au vazut cu tuberculoza. Harul Tainei nu a lasat sa se intample nimic.

Raposatul Dimitrie Panagopulos (1916-1982), predicator luminat, predica chiar si la spitalul Sotiria, unde altii nu se apropiau de frica tuberculozei. Acolo il insotea parintele Dimitrie Papantonis, care spovedea pe tuberculosi si savarsea Sfanta Liturghie.

Intr-o zi, un doctor, care urmarea predicile, s-a apropiat de predicator si i-a spus:

Domnule Panagopulos, este imposibil ca preotul sa consume continutul Sfantului Potir. Se impartasesc atatia bolnavi din acesta si dupa cum este cunoscut, microbul se transmite prin saliva. Ce face deci preotul cu Trupul si Sangele Domnului, care ramane? Il varsa in chiuveta? Acesta nu este insa un pacat mare?

Un astfel de lucru nu se intampla niciodata, a raspuns predicatorul. Hristos nu se infecteaza cu microbi. Si din nemuritoarele Taine nu exista niciun pericol de infectare.

Doctorul insa nu putea sa creada. Atunci acela l-a sfatuit sa urmareasca Liturgha si la sfarsit sa se aseze undeva, incat sa vada miscarile preotului in timpul consumarii continutului Sfantului Potir. Asa s-a si intamplat. Doctorul a vazut cu ochii lui cum preotul slujitor a consumat Sfintele Taine. L-a vazut chiar cum punea vin ca sa nu ramana nici urma din Trupul si Sangele Mantuitorului. De atunci doctorul nu numai ca a crezut, ci se impartasea si el cu bolnavii.

Exista crestini carora le este frica sa se impartaseasca ca nu cumva sa ia microbi! Daca ar fi fost asa, nu ar mai fi trait niciun preot, deoarece ei la sfarsit consuma continutul Sfantului Potir din care se impartasesc mereu sute de credinciosi cu boli diferite. Cu toate acestea, niciun preot nu a patit niciodata nimic. Trupul si Sangele Domnului sunt foc.

Una din multele intamplari care dovedesc incontestabil acest adevar este si urmatoarea: cand mitropolitul din Hio, Pantelimon Fostinis (+ 1962) era predicator in Attica, a mers candva la spitalul Sotiria. Acolo i-au adus asistentii o tava mare cu multe lingurite.

De ce ati adus toate acestea?

Ne-au spus doctorii sa impartasiti cu acestea pe bolnavi, incepand de la cei mai usor bolnavi si apoi pe cei grav bolnavi.

Nu este nevoie de aceasta, a raspuns cu credinta preotul.

Intr-adevar, la Sfanta Liturghie a impartasit normal pe bolnavi si apoi s-a apropiat de usile imparatesti ca sa consume Sfanta Euharistie. A facut aceasta ca sa il vada toti, ca sa inteleaga doctorii ca Sfanta Euharistie este foc care arde totul. Teologul Jean-Claude Larchet: Cum sa admitem ca preotii sa semene asemenea indoieli? *...+ ntr-adevr, muli credincioi se pot tulbura ..., apropiindu-se de Sfnta mprtanie cu ndoieli aprute n urma acestora, fapt care poate avea consecine grave pentru viaa spiritual a credincioilor dar i pentru sntatea lor. ntr-adevr, aa cum citim n rugciunile de nainte de mprtirea cu Sfintele Taine i conform nvturii prinilor notri, dac nu ne apropiem cu mult credin i cu curenie sufleteasc, mprtania ne va fi nu spre mntuire i vindecare, ci spre judecat, sau spre osnd i putem ajunge neputincioi cu sufletul i cu trupul, mpartindu-ne cu nevrednicie (Rugciunea nti nainte de mprtanie, a Sfntului Vasile cel Mare). Msurile preconizate de [protoiereul mitropoliei] sunt departe de a proteja credincioii de boli, ba chiar i mbolnvesc din pricina lipsei de credin pe care o exprim i o inspir!

Oare cum mai pot fi crezui preoii care terg Sfnta Linguria dup fiecare mprtanie *asa cum fac, de pilda si unii arhierei romani chiar din Franta!, n.n.+, atunci cnd spun rugciunea de nainte: Cred c acesta este nsui preacurat Trupul Tu i acesta este nsui scump Sngele Tu, sau: d s-mi fie i mie acestea spre tmduirea sufletului i a trupului?

Iar cei cu credina slab i care se ndoiesc pot s se lipseasc de Sfnta mprtanie. Dar cum s admitem c preoii, al cror rol este de a ntri credina credincioilor i de a ne fi exemplu, pot s semene asemenea ndoieli acolo unde altfel nu ar exista sau s ntareasc ndoielile acolo unde exist deja?

Astfel de cuvinte i atitudini atac inima credinei noastre, cci El, Cel care a nvins moartea, Hristos Cel Atotputernic, Doctorul suprem al sufletelor i trupurilor, care are puterea de a vindeca bolile sufletului, minii i trupului i care face n fiecare zi o mulime de minuni druind credincioilor prea Sfntul Su Trup i Snge, este prezentat ca o posibil surs de boal i este supus unor msuri profilactice?

Din pcate, asemenea denigrri s-au rspndit deja n unele ri. tim c preoii din Patriarhia Antiohiei sunt nvai s toarne de la distan Trupul lui Hristos n gura credincioilor, astfel nct s nu rite ca Sfnta Linguri s le ating gura; mai tim c n unele parohii din SUA, Sfnta mprtanie se d cu lingurie de plastic de unic folosin (putei vedea chiar i fotografii ale acestei practici pe internet). Oare o s ajungem ntr-o zi s punem vreun antiseptic sau antibiotic n Sfntul Potir?

Este important ca episcopii din Europa de Vest s ia msurile necesare ca astfel de practici nelegiuite s nu ptrund i n continentul nostru. " Sfintele Taine izvorul cel fr de moarte

pr. asist. Silviu TUDOSE

Din motive practice, pentru a nu se prelungi excesiv timpul mprtirii, dar i pentru a fi evitate eventualele profanri, a fost introdus linguria. Ea se confecioneaz dintr-un metal preios, se sfinete i se folosete numai pentru mprtire. Tlcuitorii cultului au vzut n ea un simbol al cletelui cu care ngerul din vedenia proorocului Isaia a luat un crbune aprins i i-a atins buzele (Isaia VI). Desigur c, n cazul lui Isaia, crbunele aprins era chip al insuflrii sale de a propovdui cuvntul lui Dumnezeu. Pentru

noi, ns, crbunele este chip al Sfintei mprtanii, numit n rugciuni crbune i foc arztor. Sub chipul unui clete apare linguria i n iconografia Bisericii (de exemplu, n mna stareului Zosima, care o mprtete pe Cuvioasa Maria Egipteanca, dup muli ani de pocin). Rmne de neneles teama unora, att preoi, ct i credincioi, de a se mprti cu aceeai linguri. Unii fac chiar tot posibilul ca ea s nu se ating de buzele celui care se mprtete. Pn una alta, cei care se tem ar trebui s se gndeasc la izvorul cel fr de moarte i s nu se mai ndrepteasc folosind argumente anterioare secolului al IX-lea cnd, aa cum am vzut, practica Bisericii era alta. Dac Biserica i-a nsuit mprtirea cu linguria, nseamn c nesocotirea ei este un semn al lipsei de ascultare i, n fond, al necredinei.

www.razbointrucuvant.ro De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta

Lingurita se intrebuinteaza la impartasirea credinciosilor cu Trupul si Sangele Domnului. In primele sase secole uzul linguritei este necunoscut. In aceasta perioada impartasirea credinciosilor era asemanatoare cu cea a clericilor. Ei primeau de la preot Sfantul Trup in mana dreapta, care era incrucisata peste cea stanga, apoi se impartaseau direct din potir cu Sangele Domnului. Existau si situatii in care credinciosii primeau Trupul Domnului imbibat cu Sfantul Sange. Canonul 101 al sinodului Trulan (quinisext, 692) osandeste pe cei ce "in loc de mana, pregatesc vase de aur sau din alta materie, pentru primirea dumnezeiescului Dar". Nu se stie cat a durat aceasta practica. De retinut e ca in secolul al IX lea, can. 10 al sinodului local numit I-II (Constantinopol 861) enumera si lingurita intre sfintele vase.

Prima marturie indirecta privind folosirea linguritei la impartasirea credinciosilor o avem in sec. al VII lea la Sfantul Sofronie al Ierusalimului (+638). El afirma in "Descrierea minunilor Sfintilor Kir si Ioan" ca Trupul Domnului era inmuiat in Sfantul Sange, ceea ce ne face sa credem ca impartasirea cu ele se facea cu ajutorul linguritei. In Viata Sfintei Maria Egipteanca se mentioneaza ca avva Zosima a luat pentru impartasirea ei intr-un potir, amestecate. Interesant e ca iconografia arata in acest sens si lingurita.

Potrivit unor cercetatori, uzul linguritei s-ar fi introdus prin sec. VII in Siria. Altii sustin ca aparut pentru prima oara in Egipt si ca s-a generalizat in toata crestinatatea ortodoxa incepand cu secolul al X lea.

De ce apare lingurita pentru impartasire?

Pentru a se evita o posibila profanare a tainelor a fost introdusa lingurita. Din neglijenta credinciosilor sau a preotilor exista riscul sa cada pe jos faramituri din Sfantul Trup. Existau si cazuri cand el era luat si dat celor care erau opriti de la impartasire.

De la lingurita ca obiect liturgic, la lingurita de unica folosinta

Au existat cazuri in unele biserici ortodoxe cand s-a intrebuintat la impartasirea credinciosilor lingurite de unica folosinta sau lingurite sterilizate. Cauza? Refuzul unora de a se impartasi cu lingurita comuna. A ramane la credinta ca aceasta lingurita e mai degraba purtatoare de microbi decat de cele dumnezeiesti, inseamna a nesocoti cele sfinte. Oare in indemnul de la Heruvic "toata grija cea lumeasca sa o lepadam" nu e cuprinsa si lepadarea unei astfel de griji? A ajuns microbul mai puternic decat Dumnezeu? Sigur nu. Insa, alt lucru e cert: in astfel de situatii credem mai mult in puterea microbului decat in puterea lui Dumnezeu. Ma intreb cum mai percepe o astfel de persoana chemarea la impartasire: "cu frica, cu credinta, cu dragoste sa va apropiati"?

Probabil se inarmeaza cu o lingurita de unica folosinta si asa scapa de frica, are credinta ca ramane sanatoasa si da dovada ca are dragoste fata de trup. O mai mare ratacire nu vad. Ignoranta in aceasta directie constituie o reala problema, care ar trebui sa ne preocupe serios. Nu aceasta este Ortodoxia. Ea nu ofera paine si vin, ci Trupul si Sangele Domnului.

www.crestinortodox.ro O sminteala nu chiar inofensiva...

Experienta milenara a Bisericii demonstreaza faptul ca, in majoritatea cazurilor, alunecarile doctrinare au la origine mici deplasari de accent, de tipul simplelor derogari de ordin formal, la prima vedere absolut nesemnificative in raport cu intregul continut al oficiului liturgic. Dincolo de binecunoscutele sale cauze, iconoclasmul - cea mai importanta criza doctrinara pe care a cunoscut-o Biserica - a fost posibil in primul rand din pricina unor apucaturi idolatre ivite in cultul icoanelor, la inceput manifestate izolat, dar a caror practica a evoluat pana la a fi ingaduita destul de curand de o multime de preoti slujitori. La cererea expresa a credinciosilor vremii, acestia ajunsesera sa razuie in potirul euharistie grund din icoanele facatoare-de-minuni, chipurile, cu scopul de a intari puterea sfintitoare a Dumnezeiestilor Taine!

In pofida acestui delir pietist, o superstitie la fel de veche, prezenta si astazi in mentalitatea multor clerici, ii determina sa fie excesiv de increzatori in digestia "stomacului" Ortodoxiei, in capacitatea acestuia de a macera eficace orice eres poporan furisat in cuprinsul sau. De aceea, -atunci cand se afla confruntat cu diversele fantasme pe care le produce fervoarea pornirii religioase, preotul ortodox este obisnuit sa le trateze ca pe niste sminteli inofensive, trecatoare si, in consecinta, evita, pe cat ii sta in putere, sa le interzica, pentru a nu starni tulburare si scandal in randul credinciosilor...

Si totusi, asa cum pomeneam mai sus, nu de putine ori aceste asa-zise "sminteli inofensive" s-au aratat a fi nu numai indigeste, ci de-a dreptul nefaste. Este cazul sa subliniem ca de fiecare data vina au purtat-o graba si usuratatea cu care preotii au incuviintat propunerile pietiste tributare religiozitatii analfabete. De aceea, tot preotii sunt cei care se fac vinovati de raspandirea unei ipohondrii recente, care deja a capatat forma unui obicei ce risca sa devina destul de curand o practica ecleziala curenta: primirea Sfintelor Taine folosind lingurita personala!

O sminteala a "tranzitiei": lingurita contagioasa

Stresati pesemne de perfizii virusi ai Asiei si ai Africii, unii crestini bastinasi, tematori sa nu-si piarda sanatatea de fier, refuza sa se mai impartaseasca cu Trupul si Sangele Mantuitorului din aceeasi lingurita cu aproapele. Sfintenia odoarelor si vaselor care "instrumenteaza" Euharistia nu pare sa le garanteze acestora si sterilitatea! Convingerea acestor credinciosi este ca atingerea buzelor aproapelui spurca intratat lingurita, incat aceasta trebuie urgent schimbata; reintroducerea ei in potir si atingerea de Sfintele Taine, inainte de a atinge din nou buzele altui credincios, nu reuseste, in viziunea lor, sa ucida virusii tolaniti pe lingurita. S-ar zice ca mizeria aproapelui a devenit mai contagioasa decat dumnezeirea Sfintelor Taine. Somati de scarba credinciosilor, dar mai ales dornici sa le fie pe plac, parintii, fara sa se gandeasca prea mult, au purces la niste masuri menite sa domoleasca anxietatea "oitelor" sanatoase tun. Ca urmare, unii preoti ai B.O.R. s-au apucat si au cumparat pe ruptelea seturi intregi de lingurite care sa acopere cererea credinciosilor dornici sa se impartaseasca la marile praznice. Cu toate acestea, unii crestini, banuitori in continuare, prefera sa se prezinte dinaintea Sfantului Potir inarmati cu lingurita proprie, pe care, sub privirea intelegatoare a preotului, o scot grijuliu din buzunarul de la piept al hainei, de undeva de langa buletin, infasurata atent intr-un servetel...

In alte parti ale patriei noastre, acolo unde igiena a ajuns sa concureze destul de serios evlavia, parintii au inventat un procedeu nitel mai sofisticat: crasnicul sau diaconul, aflati in preajma parintelui, tin o galetusa cu spirt; imediat ce lingurita s-a desprins de pe dubioasele buze ale aproapelui, este scufundata si clatita profesional in alcool, dupa care este bine stearsa cu un pocrov de matase aflat la inde mana.

O lingurita aseptica pentru linistea noastra

In Ardeal, am avut ocazia sa contemplu cu proprii mei ochi un alt "stil" de cuminecare, amintind de obiceiul Bisericii primare. Din spusele preotului, se pare ca acest "stil" a fost provocat de presiunile exercitate de greco-catolici si de "neloiala" lor impartasanie cu ostie! Aflat dinaintea usilor imparatesti, preotul tine potirul cu Sangele Domnului, iar in dreapta, pe o masuta asezata sub icoana imparateasca a altarului, se afla o tavita cu Trupul lui Hristos. Parintele ia din tavita o farama din Trupul Domnului, o inmoaie in Sangele din potir, dupa care o azvarle expert direct in gura cascata a credinciosului.

Dupa cum se poate vedea, inventivitatea preotilor, menita initial sa domoleasca anxietatea poporului credincios, n-a facut altceva decat sa dea un strasnic vot de blam Sfintelor Taine si puterii lor izbavitoare. Asa stand lucrurile, mi se pare util sa reamintesc cateva chestiuni elementare, folosind manualul si ferindu-ma sa spun de la mine ceva: "Vasele si odoarele sfinte ale altarului sunt: potirul, steaua, acoperamintele, antimisul, copia, lingurita, buretele, rispida si cadelnita... Respectul ce s-a dat totdeauna acestor sfinte obiecte a fost atat de mare, incat, inca din sec. IV, s-a oranduit o anumita parte a bisericii, numita schevofilacon, pentru pastrarea sfintelor vase si s-a infiintat prin sec. V o functiune clericala intitulata schevofilax, in a carui indatorire cadea purtarea de grija a sfintelor vase si odoare. Schevofilaxul sedea imbracat in vesminte diaconesti in usa schevofilachiului si de aici aducea in altar, in timpul Liturghiei, vasele si odoarele, de unde apoi le lua pentru a le pune la locul lor, dupa indeplinirea serviciului divin... Aceste obiecte liturgice nu se intrebuinteaza decat la plinirea Sfintei Euharistii, potrivit canonului 73 apostolic, care suna astfel: "Nimenea sa nu indrazneasca de a intrebuinta in folos propriu vreun vas de aur sau de argint, ori vreun val sfintit...". Asemenea si Sinodul VI ecumenic pedepseste cu asprime pe clericul ori laicul care s-ar folosi pentru sine de potir, disc, sau de oricare alt odor sfintit... Lingurita se face din aur, argint sau din alt metal pretios, avand manerul in chipul crucii... Ioan Damaschinul in De fide lib. (4, cap. 17), Gherman in Mistagogia sa, cum si Balsamon in comentariul canonului 101 al Sinodului VI ecumenic, vorbesc cu indestulare de intrebuintarea linguritei in impartasirea euharistica... Liturghisitori autoritari ai Bisericii Rasaritene arata ca lingurita inseamna clestele cu care serafimul, luand un carbune de foc de pe altar, l-a atins de buzele profetului Isaia, curatindu-l cu aceasta de pacatele lui" (Badea Ciresarul, Tezaurul liturgic al sfintei Biserici crestine ortodoxe de rasarit, tomul 2, Bucuresti, 1911 - text aprobat de Sf. Sinod al B.O.R. in sedinta sa din 23 octombrie 1909).

Acestor precizari le adaugam cateva sintagme memorabile ale parintelui Staniloae, folositoare la toata vremea, atat lumii credincioase, cat si prea blanzilor pastori ai acesteia: "Crestinismul occidental a facut inca din vechime o deosebire intre notiunea de sfant (sanctus) si sacru (sacer). Sanctus e referit la Dumnezeu ca persoana... Pentru locasul bisericesc, pentru actele de cult, pentru obiectele cultului se

foloseste numirea de "sacru", care e mai putin decat sfant... in aceasta distinctie dintre sacru si sfant in crestinismul catolic e implicata, credem, necunoasterea lucrarii necreate a lui Dumnezeu, care, fiind si ea sfanta, ca si Dumnezeu, Subiectul ei face sa fie vazute ca "sfinte" toate actele savarsite in Biserica Ortodoxa, toate persoanele si obiectele atinse de ea, toate fiind "sfintite" prin aceasta. Crestinii ortodocsi vorbesc de "sfintirea apei", de "sfintirea vesmintelor preotesti", a icoanelor, a caselor, de "sfintirea" celui hirotonit ca preot. Pentru ei, e "sfanta" crucea, sunt "sfinte" icoanele, e "sfanta" biserica si vasele din ea. Ei nu-L considera pe Dumnezeu cel sfant despartit de acestea... Biserica Ortodoxa urmeaza in aceasta privinta exemplul Sfintei Scripturi, in care numele de sfant e dat nu numai lui Dumnezeu si persoanelor care intra in legatura cu El, ci si obiectelor supuse lucrarii Lui, obiecte care nu pot fi concepute decat in legatura cu persoana lui Dumnezeu sau cu persoanele omenesti - sfintite de lucrarea Lui... In cateva locuri din Vechiul Testament, traducerea franceza foloseste pentru obiectele utilizate in cult expresia de "sacru". Dar traducerea romaneasca foloseste peste tot expresia "sfant". Astfel, in traducerea franceza se spune: "Vei face lui Aaron vesminte sacre" (Ies. 28); "A pus placa de aur, ca diadema sacra" (Leu. 8, 9) sau "Fineas purta in maini vasele sacre" (Num. 31, 6). Dar traducerea romaneasca foloseste in toate locurile amintite numirea de sfant, chiar daca traducerea franceza foloseste aceasta numire in marea majoritate a locurilor, caci la baza ambelor cuvinte franceze sta evreiescul kadof

O noua functiune ecleziala: parintele tamponofor (purtator de tampon)

Acest exceptional statut mistic descris de marele teolog impune un tratament cuviincios aplicat fiecaruia dintre odoarele care participa la jertfa nesangeroasa a lui Hristos. Ignorarea acestor sfinte rigori canonice introduce in viata liturgica absurdul si batjocura. Urmand o asemenea cale zapacita, sa nu ne mire daca in curand va aparea, alaturi de functiunea parintelui microfonofor (pe care o semnalam altadata), o noua functiune ecleziala: cea a parintelui purtator de tampoane de vata imbibate in spirt. Acesta se va deplasa tot timpul slujbei de la o icoana la alta, de la un odor la altul, pentru a indeparta urma "infectata" lasata pe obiectele sfinte de sarutul credinciosului. Adio har, adio energii increate, adio Ortodoxie! Traiasca sfanta profilaxie!

www.crestinortodox.ro

Iar fariseul s-a mirat vznd c El nu S-a splat nainte de mas. i Domnul a zis ctre el: Acum, voi fariseilor, curii partea din afar a paharului i a blidului, dar luntrul vostru este plin de rpire i de viclenie.Nebunilor! Oare, cel ce a fcut partea din afar n-a fcut i partea dinuntru? Dai mai nti milostenie cele ce sunt nluntrul vostru i, iat, toate v vor fi curate. (Luca 11, 38-41)

Prelucrat i postat Natalia Lozan