In literatura noastra, postmodernismul rupe, in dublu sens, legatura cu traditia: prin opozitia declarata fata de modernismul literar interbelic

(reprezentat indeosebi de poetica argheziana, blagiana sau barbiana) ce fusese recuperat, dupa deceniile proletcultiste, de catre neomodernismul anilor 60- 70) si prin abandonarea etalonului european-occidental (Franta, Germania) ce, pentru intaia oara in istoria noastra culturala, cedeaza locul modelului cultural-literar provenit din spatiul american si englez. Cele doua generatii ale postmodernismului romanesc - generatia "optzecista" (Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Calin Vlasie, Caius Dobrescu, Alexandru Musina, Simona Popescu) si cea "noua-zecista" (Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Marius Protopopescu, Iudith Meszaros) aduc in demersul creator luciditate, ironie, scepticism si o extraordinara constiinta textuala si teoretica. Tinerii scriitori produc o literatura si mai ales o poezie "ce cunoaste un proces de tranzitivizare" (Gh. Craciun), in care metafora, orficul, oracularul dispar, lasand locul notatiei prozaice. Daca poezia noastra interbelica fusese una a "opulentei semantice", fiecare text liric fiind unul "saturat de sens", acum limbajul poetic devine preponderent tranzitiv, apropiat prin banalitatea lui de uzajul comun al limbii -rostirea alba. O data cu aceasta redimensionare a limbajului, sunt aduse ca teme in lirica biografia banala, viata si lumea autentica, constiinta margina-litatii, existenta de toate zilele, gesturile anodine - toate privite cu ironie si spirit ludic. Multi dintre poetii nostri postmodemisti parodiaza fara inhibitii limbaje poetice prestigioase, clasicizate (ex. Mircea Cartarescu in Levantul). Noii scriitori impartasesc o mare solidaritate de generatie, de aceea s-a preferat numirea lor prin apelative colective, ce subliniaza, oarecum, lipsa individualitatilor si prevalenta psihologiei de grup, agresive: "desant" - dupa titlul volumului lor colectiv de debut -, "generatia in blugi", "lunedistii" - dupa numele Cenaclului de luni, condus de N. Manolescu. Toti au un redutabil spirit polemic, manifestat prin atitudini de fronda insolenta la adresa "zeilor" mari ai literaturii. Ei cer "revizuirea canonului" literar romanesc, lupta pentru a se impune in manualele scolare si fac din noul model de scriitor un om public, intens mediatizat vedeta de televiziune, moderator sau invitat in talk-show-uri - constienti fiind ca, in noua epoca posttotalitara, criteriul comercial este un semn al succesului literar. Specifica actualei generatii este, de asemenea, apetenta pentru teoretizare, multi dintre poetii actuali imbinand discursul fictional cu cel teoretizant si de critica. Criticul Gheorghe Craciun observa ca nota definitorie a noii poetici consta in epurarea liricului de "reflexiv". Daca textul poetic modernist fusese construit ca "abis hermeneutic", sensul/sensurile lui fiind ingropate in straturile adanci, inefabile, ale limbajului, textul postmodern se vrea o suprafata plana, cu limbaj "tranzitiv", direct, transparent: "Canonul tranzitiv al poeziei romanesti se impune abia acum. O data cu noua generatie intra cu adevarat in poezia noastra biografia omului comun, adevarurile vietii cotidiene, colocvialitatea vorbirii, anonimatul existentei, normalitatea starilor si a reactiilor, revolta morala, atitudinea civica, meditatia deschisa, in linia empirismului si analitismului englez asupra

limitelor limbajului si ale poeziei, autenticitatea, sinceritatea, directetea rostirii." Concluzia criticului este ca noile generatii de poeti impun "o noua paradigma a sensibilitatii, un nou canon retoric - cu valoare de noutate, insa avand deja o bogata traditie in poetica americana si europeana - care se constituie, intr-un fel, in piatra de mormant a modernismului romanesc de factura reflexiva." postmodernistii modifica fundamental chiar conceptul de `literatura`, care se extinde acum dincolo de spatiul pur beletristic, inducand si genurile nonfictionale (jurnal, corespondenta, literatura de popularizare) si literaturile noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea pentru femei etc.); - scriitorul postmodern traieste apasat de povara secolelor anterioare, fiind constient ca totul a fost deja scris; el trebuie acum sa reinvesteasca fragmentele culturale cu sens, potrivit sensibilitatii sale; - scriitorul postmodern respinge nemesis-ul, prefera jocul cu limbajul si colajul de sintagme, de teme sau de motive din epocile literare apuse; - citatul ironic, jocul cu modelele prestigioase, parodierea modelelor, diagul intertextual, parafraza, indica presiunea livrescului asupra existentei; - granitele culturale, limitele genurilor si ale speciilor literare se anuleaza; literatura este inscenata, in mod ludic, fara tragism si fara inocenta; - fragmente, sintagme, laitmotive, atitudini din texte venerate sunt, reasamblate si puse intr-o noua lumina; - trasaturi ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea discusului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitatii realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal, valorificarea creativa si recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafraza si parodie, practicarea unei poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de livresc, in forma intertextualitatii, a metatextualitatii, si a transtextualitatii; - in literatura romana: Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Traian T. Cosovei, Ion Stratan, Ruxandra Cesereanu Cei mai importanti reprezentanti ai postmodernismului poetic romanesc au mizat, in versurile lor, pe formule lirice diverse, conturind, in registre stilistice de o deconcertanta varietate, universuri poetice convergente, totusi, macar din perspectiva prezentei tutelare a unei constiinte artistice de maxima luciditate. Radu G. Teposu, in cartea sa Istoria tragica si grotesca a intunecatului deceniu literar noua, realizeaza si o tipologie, o clasificare ordonatoare a vocilor postmodernismului poetic romanesc, relativa, desigur, ca orice astfel de operatiune teoretica, dar, pe de alta parte, utila in privinta sistematizarii modalitatilor artistice puse in joc in acesti ani. Criticul distinge, astfel, cotidianul prozaic si bufon (Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei, Liviu Ioan Stoiciu, Florin Iaru, Alexandru Musina), gnomicii si esotericii, manieristii (Nichita Danilov, Ion Bogdan Lefter, Mariana Codrut), fantezismul abstract si ermetic (Ion Stratan, Matei Visniec, Aurel Pantea), criza interiorizarii, patosul sarcastic (Ion Muresan, Mariana Marin, Marta Petreu), criticismul teatral si histrionic, comedia literaturii (Petru Romosan, Daniel Corbu, Mircea Petean), sentimentalii rafinati (Romulus Bucur, Aurel Dumitrascu, Dumitru Chioaru). Scrierile .com