Psihologia medical

Psihologia medical se refer la atitudinea fa de bolnav i boal, fa de sistemele de ngrijire a sntii, att ale individului bolnav, ct i ale celui sntos, acest lucru incluznd logic i atitudinea medicului i celor ce lucreaz n domeniul medical fa de propria profesiune. ncercnd s simplifice domeniul de definiie, Huber W. (1992) definete psihologia clinic artnd c este ramura psihologiei care are drept obiect problemele i tulburrile psihice ca i componenta psihic a tulburrilor somatice. Este deci studiul problemelor psihice care se manifest n conduitele normale i patologice i ale interveniei n aceste conduite. Aceast definiie i permite autorului francez s refere psihologia medical nu doar la cele trei domenii deja clasice: situaia de a fi bolnav, relaia medic-pacient, psihologia profesiunii medicale, ci s o extind ctre psihologia sntii i psihologia comunitar. n ceea ce privete alegerea ntre sintagmele psihologie medical i psihologie clinic credem c fr a fi similare, cele dou formulri acoper un cmp asemntor de preocupri, psihologia clinic putnd fi considerat un subdomeniu al psihologiei medicale. Considerm c desprirea artificial psihologie clinic psihologie medical nu poate fi fcut, psihologia medical avnd drept instrument de lucru metoda clinic. De asemenea, desprirea psihologiei medicale de psihologia medicinii ni se pare un demers inutil care ar crea artificial un domeniu care nu ar avea unelte specifice. Raportul psihologie medical i clinic psihologie Psihologia medical se dezvolt azi din ntreptrunderea cu alte domenii de cunoatere i cercetare cum ar fi: psihopatologia, psihologia holistic i antropologia, psihanaliza i psihologia dinamic, cronobiologia, etologia, sociologia, psihologia experimental i neurofiziologia. Cu fiecare din aceste domenii psihologia medical are legturi biunivoce i face un schimb continuu de informaii. Ea este legat de domeniul psihologiei generale prin aspectele legate de comunicare, aspectele legate de psihologia dezvoltrii, aspectele legate de personalitate. Psihologia medical este legat de: Psihologia social Psihologiei difereniale Psihologia moral Relaii cu domeniul tiinelor medicale i biologice Psihiatria Psihoneurofiziologia Psihofarmacologia Psihopatologia Psihosomatica NORMAL I PATOLOGIC N BIOLOGIE, MEDICIN I VIAA PSIHIC Cuvntul normal provine din latinescul norma (unghi drept), adic ceea ce nu oscileaz nici la dreapta, nici la stnga, ceea ce se afl chiar n mijloc. Normalul este deci un termen

calificativ implicnd o valoare (A vrea s devin normal). Normalul este i un termen descriptiv indicnd o medie (A vrea s fiu normal ca i ceilali, ca toat lumea). Dicionarul de psihologie LAROUSSE precizeaz c normalitatea este o noiune relativ, variabil de la un mediu socio-cultural la altul i n plus face interesanta precizare c n medicin exist tendina de a se asimila omul normal individului perfect sntos, individ care la drept vorbind nu exist (Sillamy N, 1995). Patru perspective par s nglobeze majoritatea numeroaselor concepte clinice i/sau teoretice care se refer la normalitate, dar, dei acestea sunt unice, au domenii de definiie i de descriere, de fapt ele se completeaz una pe cealalt i numai sumarea lor poate da imaginea cea mai apropiat de real: normalitatea ca sntate, normalitatea ca valoare medie, normalitatea ideal, normalitatea ca proces. 1. Normalitate i sntate Prima perspectivcea a normalitii ca sntate este una tradiional, cei mai muli medici i printre acetia i psihiatri echivalnd normalitatea cu starea de sntate creia i se atribuie caracterul unui fenomen universal. Dac toate comportamentele ar fi nscrise pe o scal, normalitatea ar trebui s cuprind poriunea majoritar dintr-un continuum, iar anormalitatea s reprezinte mica poriune rmas. Normalitatea, adic sntatea, n cazul nostru cea mintal pare a fi o vast sintez, o rezultant complex a unei mulimi de parametri ai vieii organice i sociale, aflai n echilibru dinamic, ce se proiecteaz pe modelul genetic al existenei individuale, nealterat funcional i morfologic, n istoria sa vital. Manifestarea acestei stri de sntate ar fi existena unei judeci i a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existena unei discipline psihologice i sociale, pe fundalul bucuriei de a tri i al echilibrului introversie-extroversie. 2. Normalitatea ca valoare medie Un mod obinuit de a concepe normalitatea folosit n studiile normative de tratament se bazeaz pe descrierea statistic a fenomenelor biologice, psihologice i sociale conform repartiiei gaussiene a curbei n form de clopot. Aceast abordare concepe poriunea median cea mai important ca dimensiune drept corespunztoare normalului, iar ambele extreme, ca deviante. Conform acestei abordri un fenomen cu ct este mai frecvent, cu att poate fi considerat mai normal, iar cu ct este mai rar, mai ndeprtat de media statistic, cu att apare ca fiind mai anormal. Dei acest tip de norm creeaz impresia c este foarte obiectiv, nu este suficient de operant pentru medicin. 3. Normalitatea ca utopie n aceast perspectiv se stabilete o norm ideal (valoric) referitoare la un ideal de normalitate att din punct de vedere individual, ct i comunitar. Acesta poate fi exemplificat prin unele tipuri ideale pe care le descrie, le invoc i le promoveaz o anumit cultur i care se exprim n formulri normative, prescriptive. Normalitatea ideal definete felul n care individul i comunitatea consider c persoana ar trebui s fie. Desigur, normativitatea ideal nu este i nici nu poate fi niciodat atins efectiv

cu att mai mult, cu ct ea variaz mult n funcie de contextul socio-cultural istoric i geografic (etnic, comunitar, statal, religios .a.). 4. Normalitatea ca proces Este o a patra perspectiv asupra normalitii care pune accentual pe faptul c un comportament normal este o rezultant final a subsistemelor care interacioneaz ntre ele. Ea opereaz cu aa-numita norm responsiv sau funcional (Kolle K.) care reflect msura n care un organism, o persoan, un subiect i mplinete rolul funcional pentru care exist n economia sistemului supradiacent din care face parte. Lund n considerare aceast definiie, schimbrile temporal devin eseniale pentru completa definiie a normalitii. Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces consider eseniale schimbrile i procesele mai mult dect o definire transversal a normalitii. SNTATE I BOAL, ADAPTARE I STRES Sntatea uman poate fi considerat o stare nscris n perimetrul care definete normalitatea existenei individului semnificnd meninerea echilibrului structural al persoanei (n plan corporalbiologic i psihic contient) att n perspectiva intern (a raportului reciproc al subsistemelor n conformitate cu sinteza ansamblului, a conformitii strilor sistemului n raport cu normele generale ale speciei, ale vrstei, ale sexului), ct i n perspectiva extern, a echilibrului adaptativ dintre individ i mediul su ambiant concret. Organizaia Mondial a Sntii definea starea de sntate ca fiind: o stare complet de bine din punct de vedere psihic, mental i social, i nu neaprat n absena durerii. Aceast definiie este o recunoatere a faptului c starea de sntate este mai mult dect absena durerii. Este o stare de armonie, o starede-bine cu privire la evoluia complexului biologic, psihologic i a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman. 1. Anormalitate i boal Anormalitatea este o ndeprtare de norm al crei sens pozitiv sau negativ rmne indiferent n ceea ce privete definirea n sine a zonei de definiie. Sensul este important n perspectiv calitativ. Astfel, antropologic, n zona pozitiv se afl persoanele excepionale, geniile, care joac un rol creator n istoria omenirii, n instituirea progresului. Invers, patologia, boala, se refer la ndeprtarea de norm n sens negativ, spre minus, spre deficit funcional i de performan, spre dizarmonie, dezorganizare, destructurare. Delay J. i Pichot P. consider c anormalul reprezint o abatere calitativ i funcional de la valoarea i semnificaia general a modelului uman. 2. Conceptul de boal psihic Pentru nelegerea dinamicii raportului sntate-boal, trebuie s apelm la noiunea de proces patologic. n acest sens, boala reprezint o form de existen a materiei vii caracterizat prin apariia procesului ce implic tulburarea unitii forelor din organism (integritatea) i a organismului cu mediul (integrarea).

Boala uman se caracterizeaz, n general, prin perturbarea la diverse nivele i din variate incidente a structurilor funcionale ale individului n perspectiv corporal-biologic sau psihiccontient. Perturbarea indus de boal determin un minus i o dizarmonie a ansamblului unitar al persoanei, dificulti obiective i subiective n prezena, adaptarea i eficiena n cadrul vieii sociale, dezadaptarea, involuia, moartea nefireasc (prin accident) ori evoluia spre constituirea defectualitii sau deteriorrii grave. Boala psihic trebuie considerat ca interesnd ntreaga fiin uman n compexitatea ei biologic, psihologic, axiologic i social. Apare deci evident, ca analiza normalitii psihice, a psihismului vzut cu un multiplex, s implice nu numai corelaii biologice, ci i sociale, culturale, epistemologice i dinamice. 3. Despre conceptul de adaptare Prezent la orice form de psihism, adaptarea este implicat n toate tipurile de reacii ntlnite la om, dup cum poate fi identificat chiar i n secvenele constitutive ale unor subsisteme psihice ale personalitii. n acest sens, este cazul s consemnm opinia marelui psiholog J. Piaget, pentru care legile fundamentale dup care funcioneaz psihicul uman sunt asimilarea i acomodarea, ambele cu evidente implicaii adaptative. Pentru J.Piaget adaptarea este un echilibru ntre asimilare i acomodare, cu alte cuvinte un echilibru al schimburilor dintre subiect i obiecte. Adaptarea este un pattern comportamental pozitiv, care poate fi folosit la reducerea stresorilor i stresului asociat unei boli. ntr-o scurt perioad de timp, conceptul va fi folosit ca un important determinant al sntii i bolii comunitilor umane i profesionale i, de asemenea, se va vorbi despre managementul stresului i reducerea stresului prin adaptare eficient. n 1937, Selye H. introduce termenul de sindrom de adaptare n patologia general, definindu-l ca un ansamblu de reacii prin care organismul rspunde la o aciune agresiv stres. Pornind de la acest concept, organismul uman se afl ntr-o relaie simultan i reciproc cu mediul exterior. Adaptarea, rezultanta acestei relaii, depinde de fiecare dintre cei doi factori participani, fiecare devenind un determinant i un produs al relaiei. Comportamentul uman este un proces de adaptare dezvoltat, meninut i schimbat de aceste relaii simultane i reciproce Adaptarea este strns relaionat cu promovarea strii de sntate i cu prevenirea tulburrilor (bolilor). n acord cu Pearlin i Schooler (1978), adaptarea ne protejeaz prin: a. eliminarea sau modificarea condiiilor care creeaz probleme; b. perceperea controlului semnificaiei tririlor ntr-o manier prin care s se neutralizeze caracterul ei problematic; c. pstrarea consecinelor emoionale ale problemelor n limite controlabile. Aceste funcii prefigureaz baze comportamentale pentru tratarea i prevenirea tulburrilor i pentru promovarea sntii. 4. Conceptul de stres Introducerea conceptului de stres n cmpul medical a fost legat de lipsa resimit n ultimele patru decade, n practica i teoria medical a cadrului teoretic al relaiei dintre sntate, boal, stil de via i pattern comportamental. Folosirea conceptului de stres a furnizat medicinii o baz pentru a lega evenimentele exterioare (ex.: stresorii) i patternurile comportamentale cu

condiiile interne i biochimice asociate cu etiologia, factorii favorizani, declanarea i ntreinerea bolilor. Conceptul de stres, introdus de Selye H. indica iniial o aciune de suprasolicitare exercitat din exterior asupra organismului, care determina o reacie de adaptare nespecific a organismului fa de agresiunea care-i amenina integritatea. Roger Guillemin, pornind de la aceast definiie, formuleaz una dintre cele mai remarcabile definiii ale stresului: Stare tradus printr-un sindrom specific corespunznd tuturor schimbrilor nespecifice induse astfel ntr-un system biologic. Selye H. a privit stresul din punct de vedere fiziologic, n timp ce Spinoza considera c mintea i corpul sunt unul i acelai lucru. Aproape orice stresor i aproape orice reacie de stres implic att componente fiziologice, ct i psihologice (emoionale). Conceptul a suferit reconsiderri succesive n care a fost precizat mai clar noiunea de agent agresor sau stresor i s-a fcut extensia ctre aa-numitul stres psihic. Cea mai larg definiie a agenilor de acest tip ni se pare cea dat de Fraisse P. (1967) totalitatea conflictelor personale sau sociale ale individului care nu i gsesc soluia. Agenii stresori capabili s declaneze un stress psihic sunt de natur variat, nefiind obligatorii numai stimulii psihici, din aceast cauz putndu-se departaja dou tipuri de ageni stresori: cei ce sunt reprezentai prin cuvintele, ideile, procesele gndirii. Agenii din aceast categorie sunt caracterizai sub form de situaii psiho-traumatizante. n stresul psihic, principalii ageni stresori sunt reprezentai de cei cu coninut noional-ideativ, recepionai de subiect ca indicatori unor situaii amenintoare actuale sau n perspectiv pentru indivizii agresionai. cei senzoriali externi. Acetia pot deveni ageni stresori n dou cazuri: atunci cnd se bombardeaz scoara cerebral timp ndelungat i cu o intensitate crescut sau n cazul cnd au o semnificaie pentru subiect. parametri de aciune ai agenilor stresori sunt reprezentai de durat n funcie de atribute precum noutatea i bruscheea cu care se acioneaz. Lucian Alexandrescu (2000) stabilete o clasificare a stresului, realizat in funcie de urmtoarele criterii: magnitudinea absolut sau relativ a stresului; raportul sau cu etapa de via a subiectului (ciclul vieii, dup Erikson, in termeni de concordant, neconcordant, indiferent); nuanele de expectabilitate-neexpectabilitate i controlabilitate -necontrolabilitate; rspandirea general a stresorilor i efectul lor asupra omului obinuit". Clasificarea este aplicabil pentru orice stresori, la orice varst i in conjuncie cu orice sistem de clasificare al bolilor psihice. Ea conine opt grupe mari, notate de le A la H. Grupa A - Stresul excepional sau catastrofic - se refer la stresuri masive, acute, de regul neateptate, evenimente ieite din comun, din cotidian, deloc sau puin influenabile de ctre subiect i care afecteaz practic pe oricine intr-o mare msur. Acest tip de stres include dezastre i calamiti naturale, dezastre i catastrofe (rzboaie, poluri, bombardamente); accidente colective; stresul catastrofic individual: violena nesexual sau sexual, tortura. Din punct de vedere clinic, (Predescu i Alexandrescu), patologia ocazionat de stresul catastrofic include reacii psihotice imediate (de oc i neoc), reacii mai indeprtate de tip depresiv i, in mod aproape specific, sechele la distan, de tipul tulburrii de stres posttraumatic. Grupa B - Stresurile vieii - include stresuri concordante sau necontradictorii cu etapa eriksonian de via, cu intesitate moderat medie sau mare, care afecteaz practic pe oricine, dar intr -o msur variabil. Include ase sub-grupe de: 1) stresuri scurte - pierderi reale (cunotine, rude), pierderi simbolice; 2) stresuri legate de boala tranzitorie; 3)stresuri cu post efecte prelungite - pierderi reale (partener marital, copil), pierderi materi ale majore; 4) stresuri cu aciune prelungit -suprasolicitri lungi, boala cronic, conflicte cronice; 5) stri stresante

-stresul existenei ca handicap sau ca sechelar grav; stresul existenei n condiii precare fi nanciare i/sau de mediu; 6) stresuri legate de schimbri majore de statut, mediu, condiie de via. Stresurile ndelungate pot contribui la constituirea unor dezvoltri patologice ale personalitii. Grupa C - Stresuri care decurg din desfurarea neobinuit a unor acte de via obinuite. Grupa D - Stresul necazurilor i al solicitrilor cotidiene. Specifice sau nu grupului de apartenen, aceste stresuri induc, cel mult, manifestri tranzitorii sau fragmentare. Au un posibil rol pentru determinarea rez istenei sau lipsei de rezisten la stresori mai mari. Adesea produc o anumit frustrare. Grupa E - Stresul endemic - stresul general i impersonal constituit de vetile proaste ale zilei sau perioadei: inflaie, omaj. Stresul endemic nu are dect un rol de fond. Grupa El - Stresurile speciale condiionate de expuneri particulare. Include stresul unor profesii sau ocupaii cunoscute ca stresante, i al altor profesii ce implic risc individual. Grupa E2 - Stresurile condiionate de vulnerabiliti individuale, particulare: a) stresul determinat de psihopatologia preexistent: stresul de terminat de anxietatea fobic, stresul fenomenelor compulsive i cel conse cutiv tulburrii de control al impulsurilor; stresul resimit de pacienii cu schizofrenie, cu epi lepsie; b) stresul consecinelor unor acte psihotice (tiri crepusculare, confuzie, comportament delirant-halucinator n psihoze majore); c) stresul amintirilor, determinat de retrirea sau evocarea unor situaii stresante anterioare; d) stresul srbtorilor ce evideniaz subiectului singu rtatea ori inadecvarea vieii pe care o duce; e) stresul determinat sau facilitat de prezena unei patologii somatice care modific vulnerabilitatea. Grupa F - Stresurile speciale - sunt stresuri ce se constituie ca at are, prin vulnerabiliti i/sau expuneri particulare. Grupa G - Stresul experimental - nu are, de regul, urmri patologice durabile. El se refer la diferite proceduri de laborator care induc, la volun tari, stresuri scurte i strict limitate ca intensit ate i gam de coninuturi. Grupa H - Stresul situaiilor extremale - este stresul experimental sau natural, indus n legtur cu existena sau pregtirea pentru existena n medii intens nefavorabile vieii omului. Pentru Golu M, stresul psihic reprezint o stare de tensiune, ncordare i disconfort cauzat de afecte negative, de frustrare, de reprimare a unor trebuine sau aspiraii, de imposibilitatea rezolvrii unor probleme. Iamandescu afirm c stresul psihic are caracter primar atunci cnd este rezultatul unui agresiuni recepionate din sfera psihic i un caracter secundar care ar fi o reacie de nsoire sau de contientizare a unui stres fizic sau biologic creia i se acord o semnificaie amenintoare sa u de alt natur. Huber W (1992) afirm c natura obiectiv a stresorului este mai puin important pentru sntate ca evaluarea subiectiv pe care o persoan i -o d. COMPORTAMENTE ADAPTATIVE Mathney, Aycock, Pugh, Curlette i Cannella (1986) au sugerat c patternurile de adaptare se pot divide ntr-o categorie de stresori preventivi i o categorie de stresori combativi. Formula lor include patru tipuri: 1. evitarea stresorilor prin adaptarea vieii 2. adaptarea nivelului cererii 3. ndeprtarea stresului indus de patternurile comportamentale 4. descoperirea resurselor adaptrii.

Categoria stresorilor combativi include cinci tipuri: 1. manifestarea stresului 2. stpnirea resurselor 3. atacarea stresorilor 4. tolerarea stresorilor 5. scderea iritabilitii. Comportamentele de adaptare pot fi mprite n patru dimensiuni independente: 1. activ-pasiv (discutnd direct aciunea, tratnd despre stresori sau evitnd stresorii) 2. cognitiv-emoional (controlnd stresorii angajai n activitatea cognitiv sau innd de sfera emoional, catarsisul i expresia) 3. controlul (meninnd n aparen controlul personal asupra stresorilor) 4. aciunea psihologic/aciunea social (sfera autorealizrii sau suportul social). Vulnerabilitate i ageni declanatori M. Lzrescu afirm c vulnerabilitatea este un concept modern care tinde s ia locul conceptului greu comprehensibil de determinism endogen. Factorul de vulnerabilitate este nici mai mult nici mai puin un catalizator care amplific efectul unui agent declanator, fie el eveniment major sau dificultate de via serioas, i care nu este eficace dect n legtur cu acetia. Revenirea conceptului de teren n medicina contemporan a fcut mai comprehensibil determinarea unor episoade psihopatologice n condiiile unor noxe deosebite. n psihiatrie terenul este ansamblul bio-psiho-social de caracteristici ale persoanei la un moment dat aa cum este el configurat de ntreaga biografie anterioar. Aa cum exist persoane vulnerabile la stresori psihosociali exist i un numr de indivizi a cror rezisten excepional le face non-vulnerabile. Printre factorii de vulnerabilitate pot fi menionai: factori bio-psihologici, factori genetici, noxe din perioada pre- i post-natal, o personogenez deficitar. Exist factori care pot modifica circumstanial vulnerabilitatea cum ar fi: perioadele de criz, modificarea statutului i rolului social, existena sau absena suportului social. M. Lzrescu (2002) citndu-l pe Zubin arat c exist o legtur direct ntre nivelul vulnerabilitii, numrul de evenimente stresante i posibilitatea ca boala psihic s se produc. Dei nu exist o relaie linear se poate afirma c la persoanele cu o vulnerabilitate mai crescut un eveniment stresant minimal sau chiar banal poate declana starea psihopatologic. MECANISMELE DE APRARE Dintre numeroasele definiii date mecanismelor de aprare, o reinem pe cea a lui Widloecher (1972): mecanismele de aprare arat diferitele tipuri de operaii n care se poate specifica aprarea, adic forme clinice ale acestor operaiuni defensive, i pe cea a DSM-lui IV, n care mecanismele de aprare (styles of coping) sunt definite ca procese psihologice automate care protejeaz individul de anxietate sau de perceperea de pericole sau de factori de stres interni sau externi. Autorii DSM-ului mai fac precizarea c mecanismele de aprare constituie mediatori ai reaciei subiectului la conflictele emoionale i la factori de stres externi sau interni. Ionescu ., Jacquet M. M. i Lhote C. (1997) examinnd finalitatea mecanismelor de adaptare i modul de aciune adaptat n vederea atingerii respectivelor finaliti descriu urmtoarele posibiliti:

1. Restaurarea homeostaziei psihice; 2. Reducerea unui conflict intrapsihic; 3. Diminuarea angoasei nscut din conflictele interioare ntre exigenele instinctuale i legile morale i sociale; 4. Stpnirea, controlul i canalizarea pericolelor interne i externe sau protejarea individului de anxietate sau de perceperea pericolelor sau factorilor de stres interni sau externi. n psihanaliz, cele 10 mecanisme de aprare clasice sunt: refularea, regresia, formaiunea reacional, izolarea, anularea retroactiv, transformarea n contrariu, sublimarea, introiecia, proiecia, rentoarcerea ctre sine. Din perspectiv cognitivist, mecanismele de aprare sunt considerate ca strategii sau proceduri de prelucrare a informaiei negative cu funcia de reducere a distresului. Sunt recunoscute urmtoarele mecanisme de aprare principale: Negarea defensiv (refuzul), Represia, Proiecia, Raionalizarea, Intelectualizarea/izolarea. SISTEMUL ATITUDINAL. ATITUDINI ALE BOLNAVULUI N FAA BOLII Interfaa dintre structura intern, profund a caracterului i conduita manifest o constituie subsistemul atitudinal. Atitudinea reprezint componenta fundamental a caracterului. Ea exprim o modalitate de raportare fa de anumite aspecte ale realitii i implic reacii afective, cognitive i comportamentale. - Componenta afectiv msurabil prin reacii neurovegetative sau mrturii verbale despre stri emoionale i preferine evaluative; - Componenta cognitiv msurabil prin percepii i mrturii verbale despre opinii i credine, convingeri; - componenta comportamental msurabil prin aciunile deschise sau declaraii privind comportamentul. Atitudinea este poziia intern adoptat de o persoan fa de situaia social n care este pus. Se constituie prin organizarea selectiv, relativ durabil a unor componente psihice diferite-cognitive, motivaionale-afective i determin modul n care va raspunde i aciona o persoan ntr-o situaie sau alta. Ea mobilizeaz fizic i psihic individul, n raport cu ceva ce are o anumit semnificaie pentru acesta, este mereu intenionat i exprimabil n variate forme de comportament. Odat stabilizate, atitudinile se identific printr-un ridicat grad de consisten i stabilitate, schimbarea lor producnd un dezechilibru n sistemul de valori al individului. Dupa T.M. NEWCOMB, atitudinea reflect forma n care experiena anterioar este acumulaa, conservat i organizat la individ, cnd acesta abordeaz o situaie nou. Atitudinea apare ca veriga de legtur ntre starea psihologic intern dominant a persoanei i mulimea situaiilor la care se raporteaz n contextul vieii sale sociale. De aici putem deduce i caracteristicile principale ale atitudinii: - directia sau orientarea, dat de semnul pozitiv (favorabil) sau negativ (nefavorabil) al tririi afective fa de obiect (situatie): atitudinea pozitiv imprim persoanei tentina de a se apropia de obiect n vreme ce atitudinea negativ creeaza o tendina opus, de indepartare;

gradul de intensitate, care exprim gradaiile celor 2 segmente ale tririi pozitiv i negativ - , trecnd prin punctul neutru 0; Dinamica atitudinii este condiionat de caracteristicile obiectului de referin, care dup T.M. Newcomb sunt: dimensionalitatea, constnd n numrul i varietatea elementelor care-l compun, mergnd de la stimulii unidimensionali pn la cei mai complexi, cum sunt cei socioumani; suprafaa sau ntinderea comprehensibil a obiectului, canstnd n numrul de nsuiri accesibile observaiei i nelegerii, fa de care subiectul a reuit s-i formeze o atitudine definit i generalizat; centralitatea psihologic a obiectului pentru subiect; socialitatea care rezid n aceea ca ,,obiectele sociale (celelalte persoane) reprezint principala surs de formare a atitudinilor. Specificul propriu al caracterului deriv din interaciunea ntre atitudini. Cele mai frecvente interaciuni ntre atitudini sunt cele de : - coordonare, cooperare sau cele de contradicie; - incompatibilitate, chiar de excludere reciproc; - de tip compensativ, atitudinile deficitare fiind ameliorate (compensate) prin cele mai proeminente dezvoltate. Atitudinile i segmentele lor nu trebuie interpretate n sine ci n funcie de valoarea lor moral. Cnd atitudinile intr n concordan cu legile progresului, cu normele sociale, ele devin valori. Se elaboreaz ceea ce Linton numea sistemul atitudini valori specifice fiecrui individ, care odat fixat acioneaz aproape automat, chiar la nivel subcontient. Atitudinile caracteriale, far a se confunda cu valorile, au un coninut valoric i o funcie evaluativ, iar prin aceasta regleaz comportamentele specifice ale fiecrui individ. Expresia extern a atitudinii o reprezint opinia i aciunea. Opinia este forma verbal-propoziional de exteriorizare a atitudinii, constnd din judeci de valoare i de acceptare (acord) sau de respingere (dezacord) n legtura cu diferitele situaii, evenimente i sisteme de valori. Opinia este o modalitate constatativ pasiv de raportare la lume care nu introduce nici o schimbare n situaie. Aciunea reprezint intrarea subiectului n relaie direct (senzorial i motorie) cu situaia i efectuarea unor demersuri (transformri) de integrare n situaie, de modificare a ei sau de ndepartare. Gradul de angajare psihologic n cadrul aciunii este cu mult mai ridicat dect n cadrul opiniei i, ca atare, aciunea devine mai relevant pentru dezvluirea esenei caracterului unei persoane dect opinia: de ex. faptele atrn mai greu n aprecierea personalitii unui om dect vorbele. ntre atitudine i manifestarea ei extern, n forma opiniei sau aciunii, nu exist o concordan perfect i necondiionat. Dup obiectul de referin, atitudinile se mpart n dou categorii: 1. atitudinile fa de sine 2. atitudinile faa de societate

ATITUDINI ALE BOLNAVULUI N FAA BOLII I. Reticena n acceptarea bolii: Apariia unor simptome interpretabile ca semnele unei boli noi/agravarea uneia preexistente; Apelul la cunotine medicale proprii sau la semiprofesioniti; Automedicaia; Bagatelizarea simptomelor; Prezentarea n ultim instan la medic. II. Modificri psihocomportamentale caracteristice : Negarea: nu sunt bolnav, nu mi se poate ntmpla mie; Ignorarea: dei observ c ceva s-a schimbat n funcionarea organismului, nu acord importan; Problematizarea bolii: ntrebri excesive, citete i se documenteaz foarte mult; Regresia: revenirea la nivelul afectiv-comportamental al copilriei comportamentul; este dominat de dependen i vulnerabilitate afectiv; Evaziunea: scutirea de responsabiliti se prelungete dup vindecarea bolii; Exaltarea eului: boala este un mijloc de valorizare pentru pacient: sunt un caz interesant; Contagiunea informaional - bolnavii devin experi n domeniul bolii lor i i determin i pe ceilali pacieni s le urmeze sfaturile. Factori n funcie de care variaz atitudinea n faa bolii I.Factori demografici 1. Vrsta: Copiii: dependeni de familie, coal. Variabilele personale depind de gradul de dezvoltare psihoafectiv; Tineri: sfidarea unor norme salutogenetice, impulsivitate, impruden, dezirabilitate social; Aduli: sedentarism, excese; Vrstnici: pruden, conformism terapeutic excesiv. 2. Sexul : brbai : responsabiliti multiple, ignorarea pericolelor, apel redus la medic; femei: pruden, igien de via mai bun (acte fiziologice medicalizate ex. naterea), apel crescut la medic, conformism terapeutic mai bun. 3. Apartenena etnic: Societi occidentale: educaie sanitar bun, implicare profesional excesiv, abuzuri, sedentarism; Societi orientale (asiatice): concepii filosofico-religioase cu dogme salutogenetice; Statut socioeconomic sczut: slab educaie sanitar, promiscuitate. II. Factori socio-culturali:

1. Religia : Elemente favorabile: recomand comportamente salutogenetice specifice fundamentale (ex. post, meditaie, micare); moduleaz favorabil echilibrul psihic al individului. Elemente nefavorabile: fatalism; precepte religioase ce impun conduite nesalutogenetice (ex.interzicerea tratamentelor chirurgicale, interzicerea metodelor de contracepie). III. Factori individuali: trsturi de personalitate. IV. Factori profesionali Statutul social al bolnavului Dup Parsons, exist patru caracteristici pentru statutul social al bolnavului: Dreptul la ajutor; Scutirea de responsabiliti; Obligaia de a cere ajutor competent; Obligaia de a considera boala indezirabil.

Comunicarea medic pacient

Despre comunicare am putea spune c e un lucru natural, simplu, care vine de la sine i pentru care nu ai nevoie de vreun training special. i totusi, pentru cei mai multi medici nu e aa. Concentrai pe munca lor, ateni s nu le scape ceva, stresai de pacienii nerbdtori de la ua cabinetului, medicii uit adesea s mai vorbeasc, s mai asculte i altceva dect rspunsurile la ntrebrile despre simptome sau tratament. Comunicarea medic-pacient este o comunicare direct, fa n fa, nemediat i neformalizat. Intre cei doi subieci ai transferului de informaie are loc un schimb continuu de informaii, care i conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri ctre obiectivele precise ale ntrevederii: aflarea rspunsurilor n legtur cu modificarea strii de sntate, remediile propuse pentru nlturarea acestora, modalitile practice de aciune. n afara acestui fascicol de informaii, s-i zicem central, are loc i o alt treece de mesa je secundare, care permit rspunsul la o serie de probleme periferice". Pentru a ncerca s lmurim mai atent felul n care relaia de comunicare se deruleaz, am apelat la conceptul de fereastr de comunicare. Aceasta este conceptualizat ca avnd patru zone ptrate prin care cei doi parteneri, fa n fa, comunic. Unul este doctorul, pe care l-am numit DO, iar cellalt este pacientul/pacienta pe care l vom numi NAe sau NAdia, pentru a reui o formul memotehnic a zonelor ferestrei DONA.

Zona deschis (ZD) Zona oarb (ZO) interactiune vulnerabilitate cuprinde informaii cunoscute cuprinde informaii propriei persoane, dar cunoscute i necunoscute propriei persoane, dar interlocutorului cunoscute interlocutorului Zona ascuns (ZA) Zona necunoscut (ZN) intimitate dezvaluire cuprinde informaii cunoscute cuprinde informaii propriei persoane, dar necunoscute necunoscute propriei persoane i interlocutorlului; ex. secretele necunoscute interlocutorului. Zona D reprezint comportamentul cunoscut de sine i de ceilali. Acesta arat n ce msur dou sau mai multe persoane pot da i primi, n mod liber, pot lucra mpreun, se pot bucura de experiene comune. Cu ct este mai mare acest ptrat, cu att contactul persoanei respective cu realitatea este mai bun i cu att este persoana mai pregtit s-i ajute prietenii i pe sine nsui. Zona O, zona oarb, reprezint comportamentul necunoscut de ctre sine, dar care este evident pentru ceilali. Cea mai simpl ilustrare a acestui ptrat o reprezint ticurile sau ticurile verbale, de care persoana respectiv nu este contient, dar care sunt evidente pentru ceilali. Zona N este zona activitii necunoscute unde comportamentul nu este cunoscut nici de individ, nici de ceilali. Atat individul cat i ceilali cu care acesta intr in contact, descoper din cand in cand noi comportamente care existau de fapt din totdeauna. Un individ poate fi surprins, de exemplu, de faptul c preia conducerea grupului intr-un moment critic. Zona A reprezint comportamentul cunoscut de ctre sine, dar ascuns celorlali. Acest ptrat se mai numete i Agenda ascuns". De exemplu, cineva dorete s primeasc o anume sarcin de I eful su pentru a iei in eviden prin ducerea I bun sfarit a sarcinii respective, dar nu-i spune efului de ce dorete aceast sarcin i nici nu incearc intr -un mod prea evident s o obin.

FACTORI PERTURBATORI AI COMUNICRII

O serie de factori pot perturba comunicarea dintre medic i pacient. Acetia pot fi grupai, in mod didactic, in urmtoarele trei categorii: factori fizici, factori interni i factori semantici. Factorii fizici: 1. deficienele verbale (balbismul, bolile laringiene); 2. deficienele acustice (hipoacuzia, surditatea); 3. amplasamentul (poziia vorbitorului in raport cu asculttorul); 4. iluminarea (slaba iluminare impiedic receptarea comunicrii nonverbale); 5. temperatura (cldura excesiv sau frigul creeaz o stare neplcut celor doi parteneri); 6. ora din zi (in cea de a doua parte a zilei comunicarea devine mai dificil datorit acumulrii oboselii); 7. durata intalnirii (intalnirile pe fug sau prea prelungite sunt ineficiente). Factorii interni:

l. implicarea afectiv (atat implicarea pozitiv, cat i negativ tulbur precizia comunicrii, precum i felul in care ea este perceput de auditor); 2. frica (teama comunicatorului c, prin ceea ce comunic, ar putea intra intr-o situaie neplcut sau cea a asculttorului - c ar putea auzi lucruri neconvenabile, vor perturba mesajul); 3. ameninarea statutului (dac cel ce comunic nu este sigur de faptul c ceea ce comunic nu ii amenin imaginea personal, va evita s transmit mesajul complet sau va denatura anumite pri din el); 4. presupuneri subiective (dac vorbitorul crede c asculttorul ii este ostil sau indiferent i mesajul va fi distors ionat); 5. preocupri ascunse (dac unul din parteneri are o preocupare diferit decat scopul pentru care se afl in relaia de comunicare - pecuniar, erotic - mesajul va fi perturbat); 6. fantasme (dac medicul sau pacientul au o anumit imagine, pozitiv sau negativ, despre propria persoan, diferit de realitate, aceasta va influena negativ comunicarea). Factorii semantici: 1. vocabularul incomplet sau prea tehnicist vor face imposibil comunicarea; 2. gramatica (greelile gramaticale vor denatura comunicarea, sczand relaia de incredere i depreciind imaginea celui care le face. Mai ales atunci cand acesta este medicul); 3. sintaxa (construciile verbale prea complicate sau dup modelele altor limbi, perlurb relaia de comunicare; 4. conotaiile emoionale ale unor cuvinte (anumite cuvinte, cu semnificaie deosebit pentru unul dintre partenerii comunicrii, vor perturba mesajul prin polarizarea ateniei sau suprasemnificarea unor fragmente de mesaj). Prima consultaie Calitatea informaiilor obinute de medic n timpul consultaiilor este strns legat de abilitatea de a pune ntrebri pacientului i de a crea o relaie cu el. Studiile arat c ntre 60 i 80% din informaiile necesare stabilirii diagnosticului primar sunt obinute n timpul interviului cu pacientul. La rndul su, pacientul trebuie s primeasc informaii pentru a putea fi capabil s ia o decizie. Rolul comunicrii: - schimbul de informaii; - decizii reciproc acceptate; - dezvoltarea nelegerii; - construirea ncrederii. Obligaiile doctorului: - concentrarea ntregii atenii asupra pacientului; - crearea unui mediu care s protejeze demnitatea bolnavului; - confidenialitatea (nedezvluirea ctre alte persoane a informaiilor intime legate de pacient); - preocuparea permanent pentru starea de bine a pacientului; - respectarea rolului pe care l are pacientul sau familia acestuia. Obligaiile pacientului: - stabilirea unei liste de ntrebari pe care vrea s le adreseze medicului; - la nevoie, desemnarea unui membru al familiei sau alt persoan de ncredere care sa-l reprezinte n discuiile cu medicul; - dialogul deschis cu medicul;

- prezentarea ct mai obiectiv a simptomelor pe care le are. Cnd toate acestea nu se respect, relatia medic-pacient este deficitar, iar consecinele pot fi: frustrarea, furia, acuzele, creterea numrului de radiografii, analize, teste, vizite la medici diferii. i nu doar pacientul poate tri sentimente de frustrare sau furie, ci i medicul, care nu reuete s obina implicarea bolnavului i ameliorarea sau vindecarea lui. Comunicarea diagnosticului Dezvluirea diagnosticului ctre pacient, mai ales cnd este vorba de o maladie incurabil, este unul dintre cele mai grele aspecte ale comunicrii ntre medic i bolnav. Muli cred nc faptul c aflarea unui diagnostic sumbru l deprim ireversibil pe pacient, l face s renune la a mai lupta cu boala, l determin chiar s recurg la gesturi finale. Desigur, toate aceste riscuri sunt posibile. Ele pot fi ns sensibil atenuate i chiar evitate prin abilitatea medicului. Se consider c pacientul are dreptul de a ti diagnosticul dac dorete. Iar n cele mai multe cazuri dorete. Un studiu realizat n Romnia n 1990 (Popovici - Marsu C) arta c 95% dintre cei intervievai doreau s tie. De aici ncolo este important cum anume i se comunic diagnosticul. Medicii prefer s comunice cu familia i s stabileasc impreun cu membrii acesteia conduita viitoare fr s-l consulte pe bolnav, ca i cum acesta n-ar fi implicat. Desigur, uneori rudele sunt cele care afirm c bolnavul nu trebuie sau nu vrea s tie. O atitudine corect din partea medicului presupune ntrebarea direct a pacientului dac dorete sau nu s tie. nainte de a comunica diagnosticul, e bine ca medicul s tie ct mai multe despre pacientul su, despre viaa lui, valorile sale, abilitile i puterile lui. Astfel, prezentarea diagnosticului se poate face ntr-un mod ncurajator, subliniind ce ar putea face pacientul pentru a-i ameliora starea. Pentru cei mai multi medici este cu att mai greu s vorbeasc deschis despre diagnostic cu ct prognosticul este rezervat, iar pacientul este foarte tnr. Desigur, medicul poate apela la sprijinul unui psiholog mpreun cu care s fac o strategie de comunicare. COMPONENTELE RELATIEI MEDIC-PACIENT 1. ncredere i confidenialitate medicul trebuie s practice meseria sa n interesul suprem al pacientului; 2. Creterea speranei i minimalizarea durerii i a fricii medicul trebuie s-l fac pe bolnav s neeag c i se ofer cel mai bun i potrivit tratament n cazul su i s-l asigure de efortul n diminuarea durerii; 3. Empatia plasndu-se n locul pacientului, medicul poate s neleag mai bine ce se petrece cu acesta; 4. Preocuparea dincolo de faptul c este un specialist, medicul trebuie s fie perceput ca o fiin uman; 5. Comunicarea comunicarea cu pacientul necesit rbdare; 6. Elemente de cultur fiecare pacient are originile lui culturale, i credinele sale (sau nu) n medicina tradiional corespunztoare. De aceea, medicul trebuie s in cont de acest lucru n prescrierea unui tratament. MODELE ALE RELAIEI MEDIC - PACIENT

Componentele mai sus menionate sunt instrumente utilizate n relaia medic pacient. n cazul n care oricare dintre aceste componente sunt neglijate, ngrijirea pacientului poate avea de suferit, deoarece fiecare individ funcioneaz diferit. Din aceast perspectiv, n literatura de specialitate, sunt descrise patru modele de baz care descriu interaciunea dintre participani. A. MODELUL PATERNALISTIC este utilizat preferenial n situaii de urgen, n care medicul decide rapid ce este mai bine pentru bolnav. B. MODELUL INFORMATIV este potrivit pentru cazurile cu simptome uoare, cu boli uoare sau cu ocazia consultului la clinic, cnd se face un olan de tratament. C. MODELUL INTERPRETATIV- combin modelul informativ cu valorile personale ale pacientului, cu istoria lui de via, cu elementele de personalitate.se parcurge la elucidarea cazului , a simptomelor prezente, prin stilul de via al pacientului. D. MODELUL DELIBERATIV n acest model, medicul este un profesor sau un prieten pentru pacient, care convinge bolnavul s considere informaiile de natur medical. 3. TRANSFER I CONTRATRANSFER A. TRANSFERUL se refer la deplasarea sentimentelor i atitudinilor din trecutul pacientului asupra specialistului. Prin transfer, pacientul l poate privi pe medic ca pe o figur parental/maternal (ex: Doctore, mi aminteti de tatl meu), ca pe un fost profesor, salvator de altdat, etc. Situaiile mai jos prezentate arat partea pozitiv i negativ a transferului: Un pacient care-i percepe medicul ca pe un printe punitiv poate reaciona contraproductiv Un pacient care se simte self cu terapeutul, considerndu-l pe acesta o persoan aproape, nu va deveni confuz i suspicios. B. CONTRATRANSFERUL se refer la atitudinea incontient, complementar a medicului ctre pacient. Aceast deplasare are loc n incontient. Atitudinile critice sau fanteziile erotice sunt exemple ale fenomenului de contratransfer. RELAIA MEDIC-BOLNAV RELAIE INTERPERSONAL Relaia dintre cei doi participani este, practic o relaie ntre dou persoane. n cadrul relaiilor interpersonale apar o serie de probleme de ordin practic deosebit de importante. Dup cei mai muli autori, acestea sunt: Distana interpersonal; Timpulrelaiei; Tipul relaiei. n ceea ce privete distana la care se desfoar relaia interpersonal, se pot distinge: - poziia maxim a indiferenei (ex: un pacient necunoscut dintr-un alt salon de care se ocup alt medic, o persoan de pe strad, etc.); - raportarea oficial, cele dou persoane intr n contact, comunic, interacioneaz, fr a intra n probleme personale; - familiaritatea parial, persoanele se cunosc maibine prin informaii reciproce; - distana specific relaiei intime, n care este vorba de afeciune, prietenie sau dragoste (medicul de familie).

Ct privete durata relaiei reciproce, ea poate fi mai scurt sau mai lung. Atunci cnd relaia este mai apropiat sufletete, durata ei, firete, este mai lung. Tipul relaiei poate fi analizat din mai multe incidene: - relaie asimetric ex: relaii de dominare-supunere; - relaie simetric de comunicare; - relaie complementar dominare-supunere; - relaie asimilar amndoi doresc s domine; - relaie ambivalent atitudini opuse (iubire/ur, atragere/respingere, etc.). GESTIONAREA INFORMAIEI MEDICALE La acest subiect, problema se pune sub aspectul relaiei dintre medic i pacient, dar i a calei dintre medic i familia bolnavului, ori a integritii medicului ca i profesionist i om. Mai concret, vorbim despre: etalarea adevrului legat de un caz de boal este o condiie necesar, cel puin din respect fa de autonomia pacientului. Ascunderea adevrului suprim libertatea individului s cunoasc starea sa, de aceea este nu doar o condiie necesar, ci o datorie a cadrului medical. obinerea consimmntului - nainte ca un medic s aplice o procedur de specialitate asupra unui pacient, el trebuie s obin consimmntul acestuia, ulterior momentului n care cei doi au stabilit un tratament. Medicul este obligat s prezinte variantele viabile i s-l informeze pe bolnav despre tot ce presupun ele. confidenialitatea elementele discutate n relaia medic pacient se cer a rmne, cel puin la nivel de detaliu, ntre cei doi. Pe acest fapt se cldete dealtfel i ncrederea pacientului n cel ce-l trateaz. Excepie fac desigur cazurile n care pacientul mrturisete, de exemplu, o intenie de a ucide pe cineva anume; n acest caz, pstrarea tcerii de ctre medic, ar putea avea repercusiuni nedorite.

PERSONALITI ACCENTUATE
Personalitatea unui om se refer la maniera sa obinuit de a percepe mediul nconjurtor i propria persoan, ct i maniera de a se comporta i reaciona. ntr-o accepiune larg utilizat personalitatea se refer la caracteristicile cele mai importante, relativ stabile n timp, ale individului, i care justific consecvena comportamentului su. (Adrian Opre - "Noi tendine n psihologia personalitii"). O personalitate este dificil atunci cnd unele trsturi ale caracterului su sunt mult prea accentuate sau rigide, inadaptate situaiilor, cauznd, astfel, suferina propriei persoane sau celorlali (F. Lelord, C. Andre - "Cum s ne purtm cu personalitile dificile"). O personalitate este "produsul complex al predispoziiilor nnscute, transmise ereditar i al influenelor exercitate de mediul nconjurtor, nc din primele zile, asupra bebeluului" (F. Lelord; C. Andre Cum s ne purtm cu personalitile dificile). Trebuie subliniat faptul c cei cu personalitate dificil nu au nici o vin de a se fi nscut cu o asemenea fire, nu i-au ales singuri tipul de personalitate, astfel c a-i accepta constituie primul pas necesar pentru a-i determina s-i schimbe unele comportamente. Cei care au o personalitate dificil nu-i percep ntotdeauna propriile comportamente ca fiind rigide i consider nefondate remarcile celor din jur, referitoare la rigiditatea lor sau distanarea i rcirea relaiilor cu acetia. Ei nu adopt aceste comportamente rigide din plcere, ci din teama c vor fi abandonai, nenelei, agresai, de a fi n pericol sau a-i pune pe cei dragi n pericol. Contientizarea acestei probleme este o prim etap, indispensabil, a procesului lor de schimbare. A se schimba, nseamn a deprinde noi reguli de conduit i a se debarasa de cele respectate pn atunci, care nu sunt n concordan cu situaiile cu care se confrunt. Personalitatea accentuat, concept introdus de Karl Leonhard, n lucrarea Personaliti accentuate n via i n literatur (1972/ 1979), se caracterizeaz prin trsturi a cror intensitate depete media, ceea ce determin manifestarea pregnant n plan comportamental a respectivelor trsturi i, n consecin, a exprimrii individualitii. Personalitile accentuate nu sunt n mod necesar personaliti patologice, accentuat trimind la pronunat, pregnant, dar nu la anormalitate. innd cont c la nivel mediu normalitatea se exprim prin comportamente de serie, personalitile accentuate ar trebui considerate anormale. Cu toate acestea, personalitatea care, printr-un specific individual se ridic deasupra mediei, nu trebuie exclus din sfera normalului. Personalitatea accentuat este caracteristic celor care poart amprenta propriei individualiti (K. Leonhard, 1979, pp. 12). Trsturile accentuate sunt nsuiri ale personalitii care ndeprteaz persoana de limitele normalului i o situeaz ntr-o zon limit, de trecere ntre adaptare i indaptare. Fr a fi nevrotice sau psihopatice, aceste trsturi se intensific mai ales n condiii defavorabile de via, dar nu au consecine psihopatologice, fiind n realitate mult mai puin numeroase dect ceea ce n realitate reprezint variaiile lor. Date recente, bazate pe criteriile de diagnostic ale DSM -IV,sugereaza ca aproximativ 1013% din populatia generala prezinta tulburari de personalitate (G. Ionescu - Tulburarile personalitatii).

PERSONALITATEA PARANOID Este caracterizata prin suspiciune si neincredere fa de ceilali i motivele lor. Subiectii se simt in permanenta prost tratati, nu au incredere in ceilalti, pe care ii considera surse de pericole, se simt insultati, atacati si eticheteaza drept lipsa de loialitate fapte care n-au nici o legatura cu aceasta. Trsturi: Sunt persoane reci si distante in relatiile interpersonale sau sunt geloase si autoritare daca devin atasate; Reactioneaza cu suspiciune la schimbarile de situatie si gasesc motive ostile si rauvoitoare in spatele actelor inocente sau chiar pozitive ale altor persoane; Atunci cand ei cred ca si-au confirmat suspiciunile reactioneaza cu furie; Persoanele paranoide au tendinta de a lua atitudine legala impotriva altora in special cand au senzatia unei indignari indreptatite, dar ei nu-si pot vedea propriul lor rol intr-un conflict; Motivele ostile reprezinta proiectii ale propriilor ostilitati fata de altii; Din punct de vedere ocupational, aceste persoane pot fi eficiente si constiincioase, dar au nevoie sa lucreze intr-o relativa izolare; Ezit s se destinuie celorlali de teama (nejustificat) ca acetia s nu utilizeze informaiile motriva lui; Consider c n spatele unor remarci sau evenimente neutre se ascunde ameninri la adresa sa; Este ranchiunos, nu uit insultele, injuriile; Simte, fr motiv ntemeiat, c i sunt puse la ndoial reputaia i caracterul i reacioneaz agresiv; Are mereu suspiciuni ntemeiate legate de fidelitatea partenerului de via. PERSONALITATEA SCHIZOID Principalele criterii de diagnostic sunt detasarea fata de ceilalti si inhibitia emotionala. Schizoidul se teme de faptul ca ceilalti ii vor invada teritoriul. Este indiferent fata de relatiile sociale, evita intimitatea si nu admite incalcari ale libertatii sale. Nivelul sau de autonomie este excesiv de ridicat. Trsturi: nu-i dorete i nici nu agreeaz relaiile apropiate, inclusiv cele de familie; aproape ntotdeauna prefer activiti solitare; nu este interesat de relaiile sexuale cu o alt persoan; nu prea are activiti preferate; nu are prieteni apropiai n afara rudelor de gradul I; pare indiferent la laudele i criticele celorlali; este detaat, rece, lipsit de emoii.

PERSONALITATEA SCHIZOTIPAL Subiectul prezinta carente serioase in ceea ce priveste relatiile personale sociale, la fel ca si in cazul schizoizilor, de care se deosebeste prin distorsionari cognitive mai ample si prin conduite excentrice. Emite adesea unele idei de tip paranoid. Intreaga lui conceptie de viata are un caracter ciudat, el vazand permanent semne magice si misterioase. Trsturi: idei de referin (diferite evenimente au un sens special pentru el); credine ciudate i gndire magic (depind normele culturii de apartenen); experiene perceptive neobinuite, iluzii corporale; gndire i vorbire ciudate; idei paranoide, suspiciune; afectivitate limitat, neadecvat; comportament i inut ciudat, excentric, particular; lipsa prietenilor n afara rudelor apropiate; anxietate social excesiv, ce nu scade o dat cu familiarizarea, asociat mai degrab cu temeri paranoide dect cu autoevaluri negative. PERSONALITATEA ANTISOCIAL Se caracterizeaza prin lipsa totala de respect pentru drepturile celorlalti, precum si printro rezistenta activa fata de orice regula sociala. Subiectul este inclinat sa triseze si sa-i exploateze pe ceilalti. Este impulsiv si incapabil sa duca la bun sfarsit proiecte pe termen lung. Trsturi: neconformarea la norme sociale, dezinteresul pentru respectarea legilor; tendina de a-i nela, mini i pcli pe ceilali pentru profit personal sau plcere; impulsivitate sau incapacitate de planificare; iritabilitate i agresivitate, indicate de agresiuni i confruntri fizice frecvente; nepsare i indiferen pentru sigurana proprie i a celor din jur; iresponsabilitate manifestat prin eecul implicrii n munc i onorarea obligaiilor financiare; lipsa remucrii fa de rnirea, bruscarea sau deposedarea celuilalt manifestat prin indiferen sau raionalizri. PERSONALITATEA BORDERLINE (Personalitatea instabil emoional)

Se caracterizeaza printr-o instabilitate extrema a dispozitiei, a relatiilor interpersonale si a imaginii de sine. Subiectii sunt foarte impulsivi, declanseaza reactii emotionale negative si au rezistenta foarte scazuta la frustrare. Trasaturile caracteristice ale personalitii borderline sunt urmatoarele: Intensificarea si versatilitatea relatiilor interpersonale : acestea sunt intense si trec rapid de la o extrema la alta; Binomul dispozitional in raportul interpersonal : fata de aceeasi persoana, se poate manifesta o stare de admiratie nelimitata sau furie si rejectie; Reactii impulsiv-agresive la incitatii minime , cu dezlantuiri agresive, incontrolabile; Intoleranta solitudinii, care duce la disconfort si anxietate; Sentimentul de vid interior (imensa plictiseala, zadarnicie); Sentimentul inconsistentei si dispersiei identitatii. Credintele fundamentale ale indivizilor cu personalitate bordeline sunt : "nu detin control asupra mea "si "nimeni nu ma intelege ", iar atitudinile de baza : "daca nu fac ceea ce doresc altii de la mine, ma vor abandona ", "nimeni nu doreste sa fie cu mine, daca ma cunoaste cu adevarat "si "daca nu reusesc sa-mi controlez emotiile, este catastrofal". PERSONALITATEA HISTRIONIC Se caracterizeaza prin reactii emotionale excesive si tendinta permanenta de a capta atentia celorlalti. Subiectii sunt egocentrici si isi dramatizeaza relatiile. Acestia au nevoie de ceilalti si sunt foarte influentabili. Trsturi: se simte inconfortabil n situaii n care nu e centrul ateniei; interaciunea cu ceilali este caracterizat prin comportament inadecvat, provocator, cu accentuate tente sexuale; expresivitatea emoional este superficial i fluctueaz rapid; utilizeaz frecvent imaginea fizic pentru a atrage atenia celorlali; vorbirea are tente dramatice i este srac n detalii; manifestri de teatralitate i expresivitate emoional exagerat; sugestibilitate accentuat; percepe relaiile ca fiind mai intime dect sunt n realitate. PERSONALITATEA NARCISIC Particularitatea principala o constituie inflatia ego-ului, nevoia de a fi admirat si lipsa de empatie. Subiectii narcisici isi exagereaza reusitele si talentele, se considera exceptionali si solicita un tratament de exceptie. n limbajul comun narcisismul desemneaz diferitele modaliti ale dragostei de sine. Narcisismul exprim comportamentul prin care individul se iubete pe sine, altfel spus se raporteaz la propria persoan, n acelai mod n care, de obicei se raporteaz la o fiin drag. A fi ndrgostit de sine nsui este formula caracteristic a narcisismului, definind astfel narcisismul conform mitului grec al tnrului Narcis, fascinat de propria-i imagine.

Narcisicul se deosebete de antisocial prin grandoarea sa, tendina de a-i exagera talentul, i de a se considera ca fiind unic i superior i de personalitatea borderline prin aceea c, nu se ndoiete de nimeni i de nimic, cu att mai puin de valoarea sa ieit din comun (indivizii cu borderline sunt copleii de ndoieli). Pentru narcisic cellalt nu are valoare, acesta fiind doar un instrument folosit pentru a-i flata Eul su nemsurat, grandios (Gunderson, 2001). Personalitatea narcisica are urmatoarele trasaturi: un sentiment exagerat al propriei importane; ntreine fantezii de succes nelimitat, putere, geniu, frumusee sau iubire ideal; crede c este unic i special i trebuie s interacioneze doar cu alte persoane sau instituii puternice i deosebite; pretinde admiraie excesiv; consider c i se cuvine totul; n relaiile interpersonale i exploateaz pe ceilali pentru a-i atinge scopurile; lipsit de empatie; nu sesizeaz i nu recunoate sentimentele i nevoile celor din jur; este invidios pe ceilali i crede c i ceilali l invidiaz; adopt o atitudine i un comportament arogant i condescendent. In viata de zi cu zi, o doza minima de narcisism poate fi deseori utila, iar asociata cu alte calitati, este chiar un avantaj, dar narcisicii vor intotdeauna mai mult decat pot obtine si devin, din acest motiv, insuportabili. In cazul narcisicilor, riscul unei depresii este peste medie, datorit faptului c ei nu accepta sa nu-si atinga toate ambitiile, avand in vedere ca se considera niste fiinte exceptionale. De aceea, in urma unui esec profesional sau sentimental, de multe ori ei ajung sa consulte un psihoterapeut. PERSONALITATEA EVITANT Indivizii cu personalitate evitanta evita munca sau activitatile scolare care implica un contact interpersonal semnificativ din cauza fricii de critica, dezaprobare sau rejectie. In plan social, evita sa-si faca noi amici, in afara de cazul cand sunt siguri ca vor fi simpatizati si acceptati fara critica. Ei pot actiona cu retinere, au dificultati in a vorbi despre ei insisi si isi retin sentimentele intime, de frica de a nu fi expusi, ridiculizati sau facuti de ras. (DSM IV). Personalitatile evitante percep esecul ca pe o catastrofa, un eveniment rusinos care ii devalorizeaza ca persoane, in acelasi timp in ochii lor, ca si in ochii celorlalti. In locul unui episod neplacut dar trecator, ei isi reprezinta esecul ca pe o tragedie din care nu-si vor reveni, sau, in orice caz, care va lasa o urma de nesters. Ei se tem in egala masura de socul emotional consecutiv esecului, de angoasa coplesitoare, de disperare, de o pierdere a increderii si a curajului. In sfarsit, esecul este sinonim cu respingerea si singuratatea, deoarece ei cred ca trebuie sa reusesti ceea ce intreprinzi pentru a fi acceptat in societate. Trsturi: evit profesiile ce presupun contacte interpersonale frecvente, de teama criticilor, a dezaprobrii sau respingerii; nu se implic n relaii dac nu are sigurana c cellalt l place;

este reinut n relaiile intime de teama de a nu fi ridiculizat; i ngrijoreaz ideea de a fi criticat sau respins n situaiile sociale; este inhibat n situaii interpersonale noi, din cauza sentimentelor de inadecvare; se vede pe sine ca fiind incapabil s se descurce n relaii sociale, neatractiv i inferior celorlali; este extrem de precaut cnd trebuie s-i asume riscuri personale sau s se implice n activiti noi de teama de a nu se face de rs. PERSONALITATEA DEPENDENT

Subiectii se caracterizeaza printr-o nevoie exagerata de protectie, ajutor si incurajare. Sunt supusi, se agata de ceilalti si traiesc permanent cu teama ca vor fi abandonati. Au dificultati in luarea deciziilor, sunt lipsiti de initiativa si nu isi asuma responsabilitati. Se tem de singuratate si ar face orice pentru a castiga afectiunea si suportul celorlalti. Trsturi: ntmpin dificulti n luarea deciziilor curente n lipsa sfaturilor i susinerii celorlali; are nevoie ca ceilali s-i asume responsabilitatea pentru aspectele importante ale vieii sale; i este greu s-i exprime dezacordul n relaie cu ceilali, de teama pierderii susinerii; i este greu s iniieze proiecte sau s fac lucruri de unul singur (autoeficien sczut); ar face aproape orice pentru a-i asigura susinerea i protecia celorlali; de team c nu va fi n stare s se descurce se simte inconfortabil i neajutorat cnd este singur; cnd o relaie apropiat se destram, caut imediat o alta n care s gseasc protecie i susinere. PERSONALITATEA OBSESIV-COMPULSIV Subiectii se caracterizeaza printr-o dorinta exagerata de ordine si perfectiune, prin rigiditatea autocontrolului si a relatiilor interpersonale. Persoanele aplica regulile ad-literam, fapt ce le reduce eficienta personala. Munca se afla pentru ei pe primul loc comparativ cu toate celelalte sectoare ale vietii. Trsturi: preocupare pentru detalii, reguli, liste, ordine, organizare, iar scopul principal al activitii se pierde; manifest un perfecionism care interfereaz cu realizarea unei sarcini; este excesiv de dedicat muncii i productivitii, pn la eliminarea activitilor de recreaie i a relaiilor de prietenie; este rigid i excesiv de contiincios n probleme de moralitate, etic sau valori;

nu poate arunca obiectele vechi, chiar dac nu au nici o valoare sentimental; ezit s delege responsabiliti sau s lucreze cu alte persoane, dac acestea nu respect strict standardelor sale; este zgrcit cu sine i ceilali; banii sunt adunai pentru zile negre; este rigid i ncpnat. PERSONALITATEA DEPRESIV

Depresia este un fenomen raspandit, fiind intalnit destul de des la populatia adulta intr-o forma mai accentuata sau nu. Indivizii cu personalitate depresiva au ca i caracteristic de baza un sentiment persistent de descurajare, lipsa bucuriei si nefericii. Cauzele depresiei sunt multiple, printre aceste: lipsa stimei de sine pe termen lung, un partener ostil sau critic, evenimente din viata negative, absenta suportului social, decesul unei persoane dragi, consum excesiv de alcool, cauze genetice etc. In general, se considera ca la un moment in viata toate persoanele au trecut printr-o stare depresiva pentru o perioada mai mica sau mai mare de timp. In cazul episoadelor depresive usoare, persoanele sunt capabile sa isi continue viata, facand fata activitatilor cotidiene. Episodul depresiv major include modificari de apetit sau greutate, energie scazuta, sentimente de inutilitate sau de culpa, dificultate in gandire, concentrare sau luarea de decizii, idei recurente de moarte sau planuri ori tentative de suicid. Persistenta in timp a mai multor simptome constituie unul dintre criteriile de diagnostic ale tulburarii depresive majore. Persoanele depresive inregistreaza o deteriorare semnificativa in domeniul social, profesional sau in alte domenii importante de functionare. La persoanele care au episoade depresive usoare, functionarea pare a fi normala, dar necesita un efort crescut pentru a duce la bun sfarsit activitatile pe care le desfasoara. Dispozitia pe care o are o persoana depresiva este trista, pesimista, disperata, descurajata, fara chef. Multi indivizi relateaza sau manifesta o stare de iritabilitate crescuta. La copii sau adolescenti acesta stare se traduce mai curand ca o dispozitie iritabila sau capricioasa dacat ca dispozitie trista sau abatuta. Pierderea interesului pentru diverse activitati care pana atunci erau considerate distractive este prezenta intr-o masura destul de mare. Membrii familiei observa retragerea sociala si neglijarea activitatilor placute de catre persoana depresiva. Apetitul alimentar scade si el, indivizii facand efortul de a manca sau din contra, pot avea un apetit crescut dar numai pentru anumite alimente pe care doresc sa le consume in mod compulsiv. Astfel se poate constata fie o pierdere, fie o luare in greutate. Insomnia este si ea frecventa, persoanele fie au dificultati de a adormi, fie se trezesc din somn la miezul noptii, facand eforturi pentru a se culca la loc sau se trezesc mult mai devreme si nu mai reusesc sa adoarma. Persoanele depresive au un nivel energetic scazut, putand acuza fatigabilitate fara a depune un efort anume. Chiar si cele mai mici sarcini sunt considerate ca necesitand un efort considerabil, eficienta fiind de asemenea scazuta. Persoana poate face aprecieri negative asupra propriei valori, avand sentimentul de inutilitate sau de culpa in legatura cu unele erori minore pe care le-a facut. Trsturi:

Pesimism: in orice situatie s-ar afla, vede doar latura sumbra a acesteia, posibilele riscuri, supraevalueaza aspectul negativ, minimalizandu-l pe cel pozitiv; Dispozitie trista: este trista si posaca de obicei, chiar si atunci cand lipsesc evenimentele neplacute care sa justifice aceasta dispozitie; Anhedonie: nu prea resimte placerea, nici in cazul unor activitati ori situatiii considerate in mod obisnuit ca fiind agreabile (week-end-uri, evenimente fericite); Autodepreciere: nu se simte "la inaltime", nutreste sentimente de inaptitudine ori de culpabilitate (chiar si atunci cand ceilalti il apreciaza). Psihoterapiile cognitiv-comportamentale au fost special elaborate pentru tratarea depresiei, obiectivul acestor terapii fiind acela de a-l ajuta pe pacient sa-si reconsidere propria viziune pesimista asupra lumii si asupra propriei persoane si de a-l invata sa gandeasca mai rational si sa gaseasca solutii la problemele sale. PERSONALITATEA PASIV-AGRESIV Personalitatea pasiv-agresiva (negativista) se refera la un pattern pervasiv de atitudini negativiste si de rezistenta pasiva la cererile de performanta adecvata. Personalitatea pasiv-agresiva face parte din categoria personalitatilor dificile si se caracterizeaza prin urmatoarele: - manifesta rezistenta la exigentele celorlalti, atat in domeniul profesional, cat si in viata personal; - are probleme cu reprezentantii autoritatii, le pune la indoiala ordinele; - taraganeaza in indeplinirea sarcinilor, se considera neinteleasa si rau tratata; - este sumbru si certaret; - isi exprima invidia si resentimentele fata de cei evident mai prosperi; - isi exprima in mod exagerat si persistent acuzele de nesansa personala; - alterneaza intre sfidare ostila si penitenta. PERSONALITATEA ANXIOAS
Pentru multe persoane, o stare de stres destul de ridicata nu este neaparat traita intr-un mod negativ. Acesta poate fi cazul fiecaruia dintre noi atunci cand trebuie sa ne confruntam cu situatii pentru care anticipam un rezultat pozitiv. Se vorbeste atunci mai mult despre o provocare decat despre stres.

Cu toate acestea, la nivel biologic, este vorba despre adevarata reactie la stres. Dincolo de simpla eliberare a unor substante chimice (ca adrenalina sau corticosteroizi), stresul activeaza intens trei tipuri de emotii: 1. Anxietatea: individul isi da seama ca factorul de stres reprezinta un pericol si intra in stare de alerta, mobilizandu-si toate capacitatile pentru a-i face fata; 2. Depresia: individul dezvolta o stare de detasare in raport cu factorul de stres; el indura fara sa actioneze; se resemneaza; 3. Furia sau agresivitatea: individul isi gaseste fortele pentru a ataca si/sau distruge factorul de stres. (Patrick Legeron). Aceste trei emotii sunt perfect "normale" si fac parte din viata oricarei fiinte umane. Dar daca aceasta este supusa cu regularitate la factori de stres, atunci aceste emotii negative se vor gasi activate in permanenta si risca sa evolueze spre ceea ce se cheama "tulburari emotionale", dintre care cele mai frecvente sunt tulburarile anxioase si tulburarile depresive.

Psihologii disting doua feluri de anxietate "anxietatea ca trasatura" si "anxietatea de moment". O persoana care are aceasta trasatura de personalitate tinde sa se simta anxioasa indiferent de situatie. Pe de alta parte, anxietatea de moment este o reactie la o anumita situatie. Aceasta este o reactie naturala sa te simti anxios cand situatia este amenintatoare si relaxat cand circumstantele sunt diferite. Vorbim despre o tulburare emotionala cand anxietatea este caracterizata printr-o stare permanenta de neliniste si teama. Ea se manifesta printr-un ansamblu de simptome in trei domenii: somatic, psihologic si comportamental. Somatic: palpitatii, respiratie dificila, gura uscata, greata, mictiuni frecvente, ameteala, tensiune musculara, transpiratii, tremor, tegumente reci; Psihic: sentimente de spaima si amenintare, iritabilitate, panica, anticiparea anxietatii, tensiune interioara, ingrijorare pentru lucruri minore, dificultati de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare; Comportamental: evitarea situatiilor de team, reasigurarea, prevenirea pericolului. Modificarile produse in corpul nostru ne perturba viata prin simpla lor prezenta sau afecteaza felul in care functionam in cel putin unul din domeniile importante ale vietii : familie, scoala/serviciu, relatii sociale. Rezistenta la stress a individului tine atat de inzestrarea sa naturala cat si de educatia primita. Intr-o familie in care cel putin unul dintre parinti este anxios, riscul copilului de a dezvolta o tulburare anxioasa este mai mare decat la populatia generala. Acest lucru se datoreaza atat mostenirii genetice cat si invatarii unor frici de la varste fragede (frica de boala, de animale, de doctor, frica de a lua decizii importante, de a-si asuma riscuri etc.). Dincolo de rezistenta sau vulnerabilitatea la stress a fiecaruia, conteaza si abilitatile de a gestiona stress-ul. Capacitatea de a ne rezolva problemele bine si la timp ne fereste de acumularea lor si, in consecinta, de stress. Alternarea efortului cu relaxarea previne suprasolicitarea si creste rezistenta individului pe termen lung. Reteaua sociala, pe care ne-o construim singuri (prieteni, cunostinte), poate constitui un sprijin in momentele dificile. CUM SA RELATIONAM CU PERSONALITATI DIFICILE Cu personalitatile dificile ne intalnim zilnic: de cele mai multe ori ne sunt iubit/iubita, sot/sotie, coleg/colega sau suntem chiar noi. Reprezinta un procent ridicat din populatia generala si nu sunt considerate ca avand o dominanta patologica marcanta. De altfel, in literatura de specialitate, personalitatile dificile (care se apropie ca sens de personalitatile accentuate) nu sunt considerate ca fiind tulburari sau entitati patologice. O personalitate accentuata este recunoscuta de catre anturaj ca fiind mai deosebita in relationare. Un individ cu o astfel de personalitate, desi nu este catalogat ca avand probleme psihice, necesita un mod mai specific de relationare iar reactiile sale sunt vazute ca speciale. Cei din jurul sau sunt nevoiti uneori sa depuna eforturi pentru a se intelege cu el sau pentru a-i intra in gratii. De multe ori, chiar posesorul unei astfel de personalitati recunoaste ca are unele dificultati de relationare si, chiar mai mult, simte ca este mai deosebit decat cei din jurul sau. Important de stiut este faptul ca fiecare dintre noi suntem posesorii unor astfel de trasaturi de personalitati dificile. Dar devenim o personalitate dificila doar atunci cand marea majoritate a

reactiilor si conduitelor noastre se subsumeaza unui astfel de mod specific, care poate fi usor regasit si descoperit de catre ceilalti si doar atunci cand o buna parte din relatiile noastre familiale, profesionale, sociale sunt afectate de acest "pattern" de relationare. Cei ce au o personalitate dificila isi vor schimba atitudinea, daca le vorbim sincer, fara urma de agresivitate, despre problemele pe care le genereaza si daca ne referim concret la un anumit comportament al lor si nu la ei, ca persoane. De cele mai multe ori, personalitatile dificile refuza sa apeleze la ajutorul unui specialist, datorita caracterului lor rigid si al convingerii ca acesta nu le-ar putea ajuta cu nimic, deoarece starea in care se afla este "doar o chestiune de caracter" (F. Lelord, C. Andre - Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile).

REACTIILE COPILULUI FATA DE STOMATOLOG Comportamentul copilului in cursul tratamentului dentar isi are sursa atat in trasaturile de personalitate, cat si in diferitele situatii cu care se confrunta. Factorii care influenteaza comportamentul copilului in cabinetul stomatologic: -Varsta copilului -Tipul de personalitate -Statusul neuroendocrin -Dezvoltarea somatica -Mediul familial si comunitar -Educatia -Experientele stomatologice anterioare -Imaginatia -Noua confruntare cu un tratament stomatologic TIPURI DE PACIENTI-COPII In functie de acesti factori, se diferentiaza cteva tipuri de pacienti copii, pe care le vom discuta n continuare. Copilul orientat social are un raport bun cu echipa stomatologica. Este interesat sa interactioneze cu persoanele cu care intra n contact, comunica usor, si este dornic de a intelege ce va face medicul stomatolog. Acestui copil i se poate capta interesul- i se pot arata instrumentele si i se poate explica la ce folosesc. Orice noua experienta este pentru acest copil o aventura, de aceea i se poate transfera o oarecare responsabilitate pentru propria igiena dentara. Chiar daca apar anumite proceduri dureroase n decursul actului terapeutic, copilul intelege ce se intampla si nu traieste sentimente de teama, anxietate. Copilul hiperactiv, rasfatat si face simtita prezenta inca din sala de asteptare. Este galagios, investigheaza, se misca mult. Este foarte temator se respinge tratamentul stomatologic. Daca privim la familia lui, vedem cum copilul conduce; parintii ii permit orice sau l protejeaza

prea mult .Este tipul de copil caruia i se ofera totul n orice situatie si care va fi marcat de o puternica anxietate n orice situatie mai deosebita. Evaluarea psihologica a situatiei a condus la urmatoarea explicatie: copilul caruia nu i se impun anumite limite nu stie unde sa se opreasca si ce e permis sa faca; de aceea este nesigur, se teme si poate deveni hiperactiv. n momentul cnd un astfel de copil intampina o frustrare sau intalneste niste limite, reactioneaza la fel ca si fata de parintii lui (plange, tipa ) Comportamentul negativ si neadaptat al copilului nu trebuie incurajat n cabinet si este recomandat ca parintii sa nu fie de fata n decursul actului terapeutic. Rareori medicul poate colabora cu parintii pentru a pregati copilul pentru vizita la stomatolog si pentru aI controla comportamentul. Copilul raspunde adesea la temerile parintilor fata de cabinetul stomatologic mai degraba decat la ale sale. Copilul anxios, introvertit reprezinta o problema mult mai serioasa. Este tacut, ascultator si nu deranjeaza pe nimeni, dar este si plin de temeri si ingrijorari. Acestea s-au format fie datorita experientelor stomatologice anterioare, fie mai degraba formei de disciplinare aplicata de parinti. Amenintari de genul : "Daca nu mananci tot, o sa ajungi la spital", sau "Daca mai musti oamenii o sa te duc la dentist sa iti scoata toti dintii" vor conduce la dezvoltarea unui copil temator cu care medicul va colabora foarte dificil. De aceea, prima vizita la stomatolog trebuie sa fie placuta, iar copilul poate fi recompensat de catre medic pentru un comportament corespunzator. Copilul trebuie sa inteleaga fiecare etapa a tratamentului si trebuie indemnat sa si exprime temerile si indoielile. Copilul negativist refuza orice colaborare cu medicul. Acest tip de comportament este generat de teama, anxietate. Medicul trebuie sa foloseasca jocul n care un "nu" inseamna de fapt "da" pentru a obtine permisiunea de a continua tratamentul. Copilul deficitar
are nevoi speciale, n functie de boala (handicap somatic, de evolutivitate, psihic, psiho-afectiv, ambiental), si necesita o abordare diferita . Orice

copil apreciaza o expunere directa si sincera a tot ce urmeaza sa se intample n cabinetul stomatologic. Daca actul terapeutic implica proceduri dureroase, trebuie explicat pe scurt despre ce este vorba chiar n momentul n care incepem procedura respectiva, astfel incat copilul sa nu aiba timp sa se gandeasca la ea si sa dezvolte un sentiment de teama. Aparitia reactiilor emotionale este de foarte probabila. Lacrimile nu sunt altceva decat o manifestare a anxietatii care apare n fata unor proceduri stomatologice noi si misterioase.