de Adria Martin

Voi tinerii care-i priviti de sus, Va credeti Dumnezei si e pacat, Batranii vostri au ceva de spus Desi pe demnitate le-ati calcat.

De ce nu-i respectati pentru ce sunt? De ce nu ascultati ce au de spus? Batranii sunt icoane pe pamant Si podul trainic intre-aici si sus.

Va sunt bunici si unchi, parinti Si ce-i veti plange cand n-or sa mai fie! Dar lacrimile voastre, chiar fierbinti Vor fi-n zadar, ca n-or sa-i mai invie.

Voi i-ati impins la marginea cetatii Ca pe gunoi, dar ei de aur sunt Si dau, saracii, bir singuratatii Va bateti joc de orice va e sfant?!

Va faceti Dumnezeii din arginti Si Epicur va da mereu tarcoale Inca e timp, de mai aveti parinti, Traiti inca pe-un nor pufos si moale.

Atunci cand mor parintii, parasiti, Copiii au sub pasii lor doar smoala Sunt plini de remuscare si smeriti, Insa odaia de parinti li-i goala.

Exista-o soarta si veti plati odata, In decalog e scris destul de clar: Sa ai respect de mama si de tata. Voi respectati ce-aveti in buzunar.

Batrani veti fi, la fel ca ei Si-ar trebui deja sa stiti Veti fi si stirbi si poate chei N-ati vrea, dar tot imbatraniti.

Exista plata pentru toate. Exista sigur si-o rasplata, Se-ntoarce roata, se-ntorc toate, O sa-ntelegi asta odata.

De-ai parasit, deci parasit vei fi, De nu iti pasa, nici nu-i va pasa, Parintii tai vor fi-n ai tai copii Cum si in tine sunt si-n a ta casa.

Iubiti-va batranii-atata cat mai sunt Si nu-i lasati sa planga-nsingurati Ca vine-o vreme cand se face vant Si n-or sa mai auda cand strigati.