Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

armament şi muniţii. În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor". unde se întâlneau. Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români".Rusia şi Austro-Ungaria-. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. la rândul ei. recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic.garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. preocupat ed problema naţională. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". Aşezată la o importantă confluenţă strategică. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4.Brătianu a anunţat de la început . O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. după numele celor doi negociatori.şi a fost intransigent în poziţia sa . guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3.că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. atunci când se "va considera oportun". În mijlocul atâtor adversităţi. intereferându -se şi ciocnindu-se.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia. În toată perioada neutralităţii. iar pentru a înainta în Transilvania. interesele celor două mari rivale . În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare. aşadar . precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. În schimb. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 .

nord-vest şi sud ale României. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. Astfel. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . Marea Britanie. aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. Astfel. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. locuite în majoritate de conaţionalii săi. executată simultan pe întregul front. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii).Austro-Ungaria. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. Varna şi în regiunea Banatului. pe frontul de nord şi nord-vest. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. Rusia. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Bugas. Victorioase pe toate fronturile. Prinsă într-un cleşte la nord. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. 3 . având în vedere importanţa obiectivului final. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z".Franţa. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. ele şiau înmulţit presiunile. ca atare.

misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. pe o lungime de peste 900 km. 4 . chiar pe câmpul de luptă. asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. pe frontul din Transilvania. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. în garnizoanele de reşedinţă. definitivat în august 1916. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. În total. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. constituite în Armata 1 austro ungară. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. 127 de batalioane. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. împotriva României. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. întărită cu unităţi germane şi otomane. 57 escadroane. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. Armata 3 bulgară. 7 escadroane şi 25 baterii. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. susţinute cu efective germane. încă 108 batalioane. în momentul intrării României în război. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). acoperire şi concentrare. Într-o a doua fată. Concomitent. În acelaşi timp. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. Pe frontul din Transilvania. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania.conform planului de campanie. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. 2 şi de Nord şi neconcentrare. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng.

cât şi pe românii ardeleni. combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. în teren muntos şi depresionar. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. direct din dispozitivul de acoperire. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. iar redresarea era urgentă. oraşul Orşova. atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. bazinul Petroşani. Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. Făgăraşul şi Braşovul. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. fără a aduce alte forţe din adâncime . a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. cu angajarea a trei armate (1. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. 2 şi de Nord). unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. Trupele române au eliberat malul Cernei. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. b) Apărarea frontierei de sud (18 august . Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. accidentat şi împădurit. trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud".13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe.Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). pus sub comanda 5 . Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. Executată simultan. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. şocul produs de căderea Turtucaiei.

Nevoite să se retragă. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. De asemenea. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. iar la 11 noiembrie Craiova. comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. la 13 septembrie.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. Trei grupări inamice. trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. cele din zona dintre Olt şi Mureş. Valea Prahovei. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. care au început să bombardeze podul. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . culoarul Bran-Câmpulung. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. Forţele germano-austro-ungare. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . Kuhne şi Kosch. din sectorul Cerna. Concomitent. Prin această operaţie. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. preluând iniţiativa strategică. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane.Petroşani. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . un grupe de forţe germane. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. trecând apoi în Muntenia. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. de la Braşov. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă.în Transilvania şi în Dobrogea-. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. cele din împrejurimile Sibiului.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski).2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice. conduse de generalii Kraft. În aceste condiţii. o viguroasă contraofensivă. unde situaţia devenise critică. Jiu. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală.

Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. La sfârşitul anului 1916. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti).Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. cât şi pe cel sudic. bătălia Neajlov. Mai întâi. unităţile. au existat greşeli în execuţie. care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). Cauzele eşecului au fost complexe. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. După un debut victorios. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. 7 .20 noiembrie). prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. armata română a fost înfrântă. au intrat trupele Puterilor Centrale. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei. aparţinând Austro-Ungariei. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. lupta pe două fronturi. la 23 noiembrie. dar n-a fost nimicită. slaba pregătire militară. operaţia de la Neajlov . a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. împărtăşind din experienţa lor de campanie. România n-a fost scoasă din război. Începută promiţător. Indiferent de erorile comise. deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. armament i tehnică de luptă.Ialomiţa.Moldova. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. De asemenea. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. parlamentul) au părăsit capitala în care. Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. Germaniei. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin. Bulgariei şi Turciei. guvernul. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele.(12 noiembrie .Siretul Inferior . după luptele din sectorul Cricov . uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor.Dunărea maritimă. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . inclusiv Capitala).Argeş). deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. În plus. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . Autorităţile (familia regală. şcolile militare şi centrele de instrucţie. greşelile comandentului român.

au fost capturaţi prizioneri şi material de război. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. derulate în cooperare cu armata rusă. Vizantea. Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). De asemenea. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. au opus o rezistenţă înverşunată. Cu toate acestea. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. Mărăşeşti şi Oituz. lăsând în urmă morţi. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. au fost create breşe în poziţiile inamice. în special din Franţa. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. pentru refacerea apărării. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. Realizând surprinderea. Trupele germane. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. împreună cu Divizia 15 infanterie română. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). Prin spărtura realizată. în iulie 1917. slăbind astfel forţa altor grupări. Nereuşind să refacă linia frontului. acţiunea trupelor române a avut succes. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. Cu toate acestea. instalate. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. în lucrări genistice puternice. Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest.În urma efortului întreprins pentru refacere. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. sub comanda generalului Alexandru Averescu. care au reuşit. la 11 iulie. Soveja şi Dragoslavele. Câmpurile. precum şi din întreprinderile româneşti. Armata 2 română. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse.

Străjescu şi Dumbrava. sub comanda generalului von Eben. Printre cele mai dramatice momente se înscriu. comandată de maiorul Grigore Ignat. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. Concomitent. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. Iniţial. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. de la podul Cosmeşti. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. ofensiva proiectată a Armatei 1 române. De la proiectatele acţiuni ofensive. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani. de pildă. se preconicza o amplă ofensivă spre est. pe care urmau să le folosească în Galiţa. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. care s-au repliat spre nord. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . accentuarea descompunerii armatei ruse. unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. luptele de pe dealurile Panciului. în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. Concomitent. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. cu un inamic puternic. în spatele Armatei 6 ruse. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. în cooperare cu forţele ruse. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit.supranumit "spărgătorul de fronturi .Adjud.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). de la Doaga. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei.Mărăşeşti. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen .

în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. După expresia generalului E. În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). Victoria de la Oituz. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. prin anvergura şi intensitatea i. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. În locul unui succes strategic de proporţii.nimicirea forţelor române şi ruse. cu preţul unor jertfe grele. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). Lenin a anunţat 10 . "eroina de la Jiu". La Porţile Moldovei. alături de cea de la Mărăşeşti. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane". Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. Ea a marcat eşecul planului german. ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. De asemenea. militarii români din Armata 2. inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. încheiate cu izbânda trupelor române. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. ca urmare a defecţiunii ruse. bogată în petrol şi cărbune. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române.trupele române cu mari sacrificii. ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. de sub comanda generalului Alexandru Averescu. a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie.

primind ordin să treacă simultan în Transilvania. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). La 27 octombrie 1918. în vederea reintrării armatei în război. Austro-Ungaria. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. plan pe care. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. ca ofiţer de legătură. care urma a fi anexată de Bulgaria. la 3 septembrie 1918. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. s-au îndreptat spre Bucureşti. şi cu generalul H. au forţat Dunărea la Zimnicea. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. 11 . De pildă. în favoarea Austro-Ungariei. În aceste condiţii. De asemenea. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. Victor Antonescu. trupe franceze din Armata de Dunăre. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. comandată de generalul Berthelor. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. nu a mai avut cum să fie aplicat. ulterior. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). să demobilizeze armata. contând pe participarea imediată a armatei române. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. Coandă. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. a luat legătura cu guvernul francez. condu de generalul C. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. colonelul Radu R. în aceeaşi idee. Muntenia şi Dobrogea.M. comandatul Armatei de Orient. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. cu toată supravegherea directă executată de inamic. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. a început retragerea spre Transilvania. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. iar armata germană. O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. comandantul Armatei aliate de Dunăre. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. Berthelot. ministrul român de la Paris. Noul guvern. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. sub conducerea mareşalului von Mackensen.

între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. să retragă armata din România. Germania recunoaşte. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti. în acelasi timp. fiind obligată.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. 12 . între altele. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful