Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

unde se întâlneau. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd.garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 .Rusia şi Austro-Ungaria-. fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. iar pentru a înainta în Transilvania. În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor".recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi".că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. după numele celor doi negociatori. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. În toată perioada neutralităţii. faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. În mijlocul atâtor adversităţi. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care.şi a fost intransigent în poziţia sa . O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. În schimb. Aşezată la o importantă confluenţă strategică. guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. armament şi muniţii. preocupat ed problema naţională. Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români".Brătianu a anunţat de la început . aşadar . interesele celor două mari rivale . România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. la rândul ei. intereferându -se şi ciocnindu-se. atunci când se "va considera oportun". căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3.

Astfel. La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire.Austro-Ungaria. aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii). Victorioase pe toate fronturile. Astfel. vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. executată simultan pe întregul front. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". Rusia. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. ca atare. având în vedere importanţa obiectivului final. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. ele şiau înmulţit presiunile. locuite în majoritate de conaţionalii săi. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta.Franţa. pe frontul de nord şi nord-vest. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. Bugas. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. nord-vest şi sud ale României. Prinsă într-un cleşte la nord. Varna şi în regiunea Banatului. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Marea Britanie. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. 3 . cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române.

127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. împotriva României. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. încă 108 batalioane. 7 escadroane şi 25 baterii. constituite în Armata 1 austro ungară. 57 escadroane. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. 2 şi de Nord şi neconcentrare. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. în momentul intrării României în război. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. În total. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. pe o lungime de peste 900 km. definitivat în august 1916. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. acoperire şi concentrare. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. pe frontul din Transilvania. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). Într-o a doua fată. În acelaşi timp. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. susţinute cu efective germane. Armata 3 bulgară. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane. Concomitent. întărită cu unităţi germane şi otomane. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. Pe frontul din Transilvania. 127 de batalioane. în garnizoanele de reşedinţă. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina.conform planului de campanie. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. chiar pe câmpul de luptă. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. 4 . asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare.

deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. accidentat şi împădurit. s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. în teren muntos şi depresionar. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. fără a aduce alte forţe din adâncime . combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". iar redresarea era urgentă. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. b) Apărarea frontierei de sud (18 august . cu angajarea a trei armate (1. aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. bazinul Petroşani. cât şi pe românii ardeleni. oraşul Orşova. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. Executată simultan. În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud".Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică).13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. pus sub comanda 5 . trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. Făgăraşul şi Braşovul. direct din dispozitivul de acoperire. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. şocul produs de căderea Turtucaiei. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. 2 şi de Nord). Trupele române au eliberat malul Cernei.

acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. unde situaţia devenise critică. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. În aceste condiţii. culoarul Bran-Câmpulung. din sectorul Cerna.Petroşani. aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. conduse de generalii Kraft. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . Prin această operaţie. care au început să bombardeze podul. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). preluând iniţiativa strategică. un grupe de forţe germane. Trei grupări inamice. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . De asemenea. de la Braşov. Forţele germano-austro-ungare. o viguroasă contraofensivă. trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. cele din împrejurimile Sibiului. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . Valea Prahovei. iar la 11 noiembrie Craiova. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. Nevoite să se retragă. Jiu. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice.în Transilvania şi în Dobrogea-.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. Concomitent. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen. Kuhne şi Kosch. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . la 13 septembrie. cele din zona dintre Olt şi Mureş. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. trecând apoi în Muntenia.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă.

operaţia de la Neajlov . iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . după luptele din sectorul Cricov . numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. bătălia Neajlov. lupta pe două fronturi. Cauzele eşecului au fost complexe. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). parlamentul) au părăsit capitala în care. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. Mai întâi. intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. greşelile comandentului român. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei.(12 noiembrie . iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară.20 noiembrie). aparţinând Austro-Ungariei. la 23 noiembrie. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin.Moldova. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. guvernul. Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. armament i tehnică de luptă. În plus. Bulgariei şi Turciei. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor. România n-a fost scoasă din război. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. au existat greşeli în execuţie. inclusiv Capitala).Ialomiţa. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. După un debut victorios. 7 . şcolile militare şi centrele de instrucţie. deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. Indiferent de erorile comise. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. slaba pregătire militară.Argeş). unităţile. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. au intrat trupele Puterilor Centrale. Autorităţile (familia regală. dar n-a fost nimicită.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. Începută promiţător. De asemenea. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele. Germaniei. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. La sfârşitul anului 1916. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti). armata română a fost înfrântă.Siretul Inferior . Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. împărtăşind din experienţa lor de campanie.Dunărea maritimă. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. cât şi pe cel sudic.

Realizând surprinderea. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. acţiunea trupelor române a avut succes. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. Mărăşeşti şi Oituz. Vizantea. Cu toate acestea. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). în special din Franţa. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. au opus o rezistenţă înverşunată. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. precum şi din întreprinderile româneşti. iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona.În urma efortului întreprins pentru refacere. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . derulate în cooperare cu armata rusă. lăsând în urmă morţi. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. instalate. slăbind astfel forţa altor grupări. care au reuşit. împreună cu Divizia 15 infanterie română. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. Câmpurile. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. Armata 2 română. în lucrări genistice puternice. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). au fost capturaţi prizioneri şi material de război. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. au fost create breşe în poziţiile inamice. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. Prin spărtura realizată. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. Trupele germane. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. Soveja şi Dragoslavele. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. pentru refacerea apărării. în iulie 1917. Cu toate acestea. De asemenea. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. Nereuşind să refacă linia frontului. la 11 iulie. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. sub comanda generalului Alexandru Averescu.

de la podul Cosmeşti. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. luptele de pe dealurile Panciului. Străjescu şi Dumbrava. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani. accentuarea descompunerii armatei ruse. cu un inamic puternic.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. de pildă. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. în cooperare cu forţele ruse. comandată de maiorul Grigore Ignat. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. sub comanda generalului von Eben. în spatele Armatei 6 ruse.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. se preconicza o amplă ofensivă spre est. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut. Concomitent. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere).supranumit "spărgătorul de fronturi . pe care urmau să le folosească în Galiţa. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. De la proiectatele acţiuni ofensive. Printre cele mai dramatice momente se înscriu. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. Iniţial.Adjud. Concomitent. care s-au repliat spre nord. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. ofensiva proiectată a Armatei 1 române. A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). de la Doaga. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo.Mărăşeşti.

ca urmare a defecţiunii ruse. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. Victoria de la Oituz. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). În locul unui succes strategic de proporţii. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane". determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. alături de cea de la Mărăşeşti. În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. militarii români din Armata 2.trupele române cu mari sacrificii.nimicirea forţelor române şi ruse. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. "eroina de la Jiu". ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. Lenin a anunţat 10 . încheiate cu izbânda trupelor române. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. De asemenea. bogată în petrol şi cărbune. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. cu preţul unor jertfe grele. a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. După expresia generalului E. Ea a marcat eşecul planului german. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). de sub comanda generalului Alexandru Averescu. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). La Porţile Moldovei. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. prin anvergura şi intensitatea i. inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi.

în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. De asemenea. a luat legătura cu guvernul francez. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. a început retragerea spre Transilvania. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. Austro-Ungaria. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. comandantul Armatei aliate de Dunăre. Victor Antonescu. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. în vederea reintrării armatei în război. condu de generalul C. să demobilizeze armata. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. Noul guvern. în favoarea Austro-Ungariei. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. cu toată supravegherea directă executată de inamic. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. La 27 octombrie 1918. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. şi cu generalul H. Muntenia şi Dobrogea. ministrul român de la Paris. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. ca ofiţer de legătură. De pildă. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. iar armata germană. comandatul Armatei de Orient. 11 . ulterior. colonelul Radu R.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. sub conducerea mareşalului von Mackensen. plan pe care. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. au forţat Dunărea la Zimnicea. Berthelot. contând pe participarea imediată a armatei române. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. trupe franceze din Armata de Dunăre. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. Coandă.M. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. s-au îndreptat spre Bucureşti. În aceste condiţii. la 3 septembrie 1918. nu a mai avut cum să fie aplicat. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. care urma a fi anexată de Bulgaria. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. în aceeaşi idee. comandată de generalul Berthelor.

să retragă armata din România. între altele.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. Germania recunoaşte. între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti. fiind obligată. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. în acelasi timp. 12 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful