Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

Aşezată la o importantă confluenţă strategică. atunci când se "va considera oportun". recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. preocupat ed problema naţională. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. la rândul ei. În toată perioada neutralităţii. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. În mijlocul atâtor adversităţi. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor".garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse.Brătianu a anunţat de la început . Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români". se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate.că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3. România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. după numele celor doi negociatori. unde se întâlneau. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie.şi a fost intransigent în poziţia sa . fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. interesele celor două mari rivale . anexată în 1775 de Imperiul habsburgic.Rusia şi Austro-Ungaria-. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 . România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia. România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4. faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. iar pentru a înainta în Transilvania. armament şi muniţii. În schimb. intereferându -se şi ciocnindu-se. precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. aşadar . dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare.

aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. având în vedere importanţa obiectivului final. nord-vest şi sud ale României. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. 3 . cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. Varna şi în regiunea Banatului. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. Bugas. Rusia.Austro-Ungaria. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii). contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. executată simultan pe întregul front. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale.Franţa. ca atare. Marea Britanie. Prinsă într-un cleşte la nord. pe frontul de nord şi nord-vest. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. Astfel. ele şiau înmulţit presiunile. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire. locuite în majoritate de conaţionalii săi. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. Astfel. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. Victorioase pe toate fronturile.

Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. Pe frontul din Transilvania. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. în garnizoanele de reşedinţă. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. susţinute cu efective germane. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. În acelaşi timp. în momentul intrării României în război. 127 de batalioane. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. încă 108 batalioane. împotriva României. întărită cu unităţi germane şi otomane. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. 57 escadroane. 4 . trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort.conform planului de campanie. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. 7 escadroane şi 25 baterii. definitivat în august 1916. constituite în Armata 1 austro ungară. acoperire şi concentrare. Într-o a doua fată. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. Armata 3 bulgară. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. chiar pe câmpul de luptă. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. pe o lungime de peste 900 km. pe frontul din Transilvania. asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. Concomitent. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. În total. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. 2 şi de Nord şi neconcentrare.

b) Apărarea frontierei de sud (18 august . atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. oraşul Orşova. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). 2 şi de Nord). În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud". iar redresarea era urgentă. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. Executată simultan. Făgăraşul şi Braşovul. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. bazinul Petroşani. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. accidentat şi împădurit. direct din dispozitivul de acoperire. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. fără a aduce alte forţe din adâncime .13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. cât şi pe românii ardeleni. a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august .Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. Trupele române au eliberat malul Cernei. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare. pus sub comanda 5 . în teren muntos şi depresionar. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". cu angajarea a trei armate (1. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. şocul produs de căderea Turtucaiei.

unde situaţia devenise critică. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. Trei grupări inamice. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. Kuhne şi Kosch. o viguroasă contraofensivă. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. Nevoite să se retragă. în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. Concomitent. culoarul Bran-Câmpulung.în Transilvania şi în Dobrogea-. De asemenea. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . iar la 11 noiembrie Craiova. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . trecând apoi în Muntenia. Forţele germano-austro-ungare.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. la 13 septembrie. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. conduse de generalii Kraft. cele din împrejurimile Sibiului. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. din sectorul Cerna. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . preluând iniţiativa strategică. În aceste condiţii. Jiu.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă. care au început să bombardeze podul.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). Valea Prahovei. de la Braşov. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). Prin această operaţie. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord.Petroşani. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. cele din zona dintre Olt şi Mureş. un grupe de forţe germane. comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen.

deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. şcolile militare şi centrele de instrucţie. numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. greşelile comandentului român. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele. Germaniei. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin.Argeş). a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. inclusiv Capitala). Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. aparţinând Austro-Ungariei. bătălia Neajlov. la 23 noiembrie.Moldova. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti). iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament.Ialomiţa. dar n-a fost nimicită. Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. împărtăşind din experienţa lor de campanie. operaţia de la Neajlov . prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. După un debut victorios. deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. De asemenea.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. Începută promiţător. unităţile. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. guvernul. Cauzele eşecului au fost complexe. La sfârşitul anului 1916.20 noiembrie). mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. după luptele din sectorul Cricov . care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). Indiferent de erorile comise. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor.Dunărea maritimă. cât şi pe cel sudic. Bulgariei şi Turciei. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei. În plus. slaba pregătire militară. au intrat trupele Puterilor Centrale. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. Mai întâi. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. armata română a fost înfrântă. România n-a fost scoasă din război. lupta pe două fronturi. 7 . frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . armament i tehnică de luptă. uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. au existat greşeli în execuţie.(12 noiembrie .Siretul Inferior . Autorităţile (familia regală. parlamentul) au părăsit capitala în care. intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar.

Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii.În urma efortului întreprins pentru refacere. lăsând în urmă morţi. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. Prin spărtura realizată. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. în special din Franţa. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. Cu toate acestea. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). Nereuşind să refacă linia frontului. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. pentru refacerea apărării. Soveja şi Dragoslavele. care au reuşit. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. Trupele germane. la 11 iulie. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. Câmpurile. slăbind astfel forţa altor grupări. sub comanda generalului Alexandru Averescu. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). De asemenea. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. au fost capturaţi prizioneri şi material de război. Cu toate acestea. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. în lucrări genistice puternice. au opus o rezistenţă înverşunată. instalate. Vizantea. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. Mărăşeşti şi Oituz. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. Realizând surprinderea. în iulie 1917. acţiunea trupelor române a avut succes. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona. derulate în cooperare cu armata rusă. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. au fost create breşe în poziţiile inamice. împreună cu Divizia 15 infanterie română. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. Armata 2 română. precum şi din întreprinderile româneşti. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă.

venite în sectorul ameninţat în marş forţat. sub comanda generalului von Eben. de la Doaga.Adjud. A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). Concomitent. De la proiectatele acţiuni ofensive. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 .supranumit "spărgătorul de fronturi . comandată de maiorul Grigore Ignat. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. se preconicza o amplă ofensivă spre est. Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. ofensiva proiectată a Armatei 1 române.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . de pildă. Iniţial.Mărăşeşti. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . în spatele Armatei 6 ruse. pe care urmau să le folosească în Galiţa. în cooperare cu forţele ruse. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. Printre cele mai dramatice momente se înscriu. care s-au repliat spre nord. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. Concomitent. în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. Străjescu şi Dumbrava. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. accentuarea descompunerii armatei ruse. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. de la podul Cosmeşti. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. cu un inamic puternic. luptele de pe dealurile Panciului. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei.

4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane".nimicirea forţelor române şi ruse. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. militarii români din Armata 2. ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. prin anvergura şi intensitatea i.trupele române cu mari sacrificii. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. cu preţul unor jertfe grele. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. "eroina de la Jiu". încheiate cu izbânda trupelor române. Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. alături de cea de la Mărăşeşti. a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. La Porţile Moldovei. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). De asemenea. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). Lenin a anunţat 10 . răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. După expresia generalului E. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. În locul unui succes strategic de proporţii. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. bogată în petrol şi cărbune. Victoria de la Oituz. Ea a marcat eşecul planului german. a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. de sub comanda generalului Alexandru Averescu. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. ca urmare a defecţiunii ruse. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali.

ministrul român de la Paris. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. iar armata germană. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. comandatul Armatei de Orient. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. care urma a fi anexată de Bulgaria. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. la 3 septembrie 1918. sub conducerea mareşalului von Mackensen. ca ofiţer de legătură. în vederea reintrării armatei în război. au forţat Dunărea la Zimnicea. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. s-au îndreptat spre Bucureşti.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. Berthelot. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. în aceeaşi idee. contând pe participarea imediată a armatei române. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. în favoarea Austro-Ungariei. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. plan pe care. Victor Antonescu. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. 11 . să demobilizeze armata. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. a luat legătura cu guvernul francez. a început retragerea spre Transilvania. comandantul Armatei aliate de Dunăre. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. trupe franceze din Armata de Dunăre. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. De pildă. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. comandată de generalul Berthelor. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. şi cu generalul H. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. nu a mai avut cum să fie aplicat. Austro-Ungaria. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. La 27 octombrie 1918. De asemenea. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. În aceste condiţii. ulterior. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. colonelul Radu R. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. condu de generalul C. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. Noul guvern. Coandă. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. Muntenia şi Dobrogea. cu toată supravegherea directă executată de inamic. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918).M. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa.

între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. 12 .Semnarea armistiţiului dela Compiegne. fiind obligată. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. în acelasi timp. să retragă armata din România. între altele. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti. Germania recunoaşte.