Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

Brătianu a anunţat de la început . faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. În toată perioada neutralităţii. Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români". atunci când se "va considera oportun". România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic.garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". interesele celor două mari rivale . armament şi muniţii. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. Aşezată la o importantă confluenţă strategică. la rândul ei. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. În schimb. aşadar . guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare. preocupat ed problema naţională. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia.şi a fost intransigent în poziţia sa . după numele celor doi negociatori. unde se întâlneau. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate.că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. intereferându -se şi ciocnindu-se. iar pentru a înainta în Transilvania.Rusia şi Austro-Ungaria-. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 . care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. În mijlocul atâtor adversităţi. România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor". În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei.

aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. Rusia. Bugas. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. pe frontul de nord şi nord-vest. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. ca atare.Franţa. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. ele şiau înmulţit presiunile. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". Varna şi în regiunea Banatului. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. 3 . Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. nord-vest şi sud ale României. contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii.Austro-Ungaria. Marea Britanie. având în vedere importanţa obiectivului final. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. Prinsă într-un cleşte la nord. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. Astfel. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. executată simultan pe întregul front. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. Victorioase pe toate fronturile. vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. locuite în majoritate de conaţionalii săi. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii). Astfel. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire.

în garnizoanele de reşedinţă. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. chiar pe câmpul de luptă. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. susţinute cu efective germane. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. Concomitent. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. 4 . acoperire şi concentrare. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. În acelaşi timp. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. întărită cu unităţi germane şi otomane. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. 2 şi de Nord şi neconcentrare. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. pe o lungime de peste 900 km. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. definitivat în august 1916. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane.conform planului de campanie. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. încă 108 batalioane. Armata 3 bulgară. împotriva României. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. constituite în Armata 1 austro ungară. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. 7 escadroane şi 25 baterii. pe frontul din Transilvania. 127 de batalioane. În total. 57 escadroane. în momentul intrării României în război. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. Pe frontul din Transilvania. Într-o a doua fată.

respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. şocul produs de căderea Turtucaiei. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. Trupele române au eliberat malul Cernei.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). cu angajarea a trei armate (1. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. în teren muntos şi depresionar.13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud". datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla.Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). pus sub comanda 5 . superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. direct din dispozitivul de acoperire. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. fără a aduce alte forţe din adâncime . bazinul Petroşani. au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. cât şi pe românii ardeleni. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. Executată simultan. iar redresarea era urgentă. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". Făgăraşul şi Braşovul. accidentat şi împădurit. oraşul Orşova. 2 şi de Nord). trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. b) Apărarea frontierei de sud (18 august . Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora.

trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. din sectorul Cerna. preluând iniţiativa strategică. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. unde situaţia devenise critică. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. Forţele germano-austro-ungare. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă.Petroşani. cele din zona dintre Olt şi Mureş. Kuhne şi Kosch. trecând apoi în Muntenia. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. iar la 11 noiembrie Craiova. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. În aceste condiţii. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . Nevoite să se retragă. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . Concomitent. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. un grupe de forţe germane. în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. care au început să bombardeze podul. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. Trei grupări inamice. conduse de generalii Kraft. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . cele din împrejurimile Sibiului. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. la 13 septembrie. Valea Prahovei. culoarul Bran-Câmpulung. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. De asemenea.în Transilvania şi în Dobrogea-. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. Jiu.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). Prin această operaţie. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). de la Braşov. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km .28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. o viguroasă contraofensivă. aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene.

deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse.(12 noiembrie . a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. şcolile militare şi centrele de instrucţie. care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). La sfârşitul anului 1916. slaba pregătire militară. operaţia de la Neajlov . Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele. unităţile. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor. la 23 noiembrie.Argeş). Germaniei. armata română a fost înfrântă. Indiferent de erorile comise. cât şi pe cel sudic. Începută promiţător. parlamentul) au părăsit capitala în care.20 noiembrie). lupta pe două fronturi. greşelile comandentului român. împărtăşind din experienţa lor de campanie. după luptele din sectorul Cricov . De asemenea. Cauzele eşecului au fost complexe. prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. România n-a fost scoasă din război. iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. au existat greşeli în execuţie. După un debut victorios.Moldova.Ialomiţa. dar n-a fost nimicită. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. Mai întâi. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti). Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. armament i tehnică de luptă. inclusiv Capitala).Siretul Inferior . armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . bătălia Neajlov. uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. au intrat trupele Puterilor Centrale. guvernul. Bulgariei şi Turciei. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei. intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. 7 . deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci.Dunărea maritimă. În plus. Autorităţile (familia regală. numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. aparţinând Austro-Ungariei. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin.

în lucrări genistice puternice. Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona. pentru refacerea apărării.În urma efortului întreprins pentru refacere. în iulie 1917. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. la 11 iulie. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. instalate. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. au opus o rezistenţă înverşunată. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. sub comanda generalului Alexandru Averescu. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. lăsând în urmă morţi. Nereuşind să refacă linia frontului. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. care au reuşit. Mărăşeşti şi Oituz. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. Trupele germane. Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. în special din Franţa. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. Prin spărtura realizată. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. împreună cu Divizia 15 infanterie română. Armata 2 română. De asemenea. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. Cu toate acestea. Soveja şi Dragoslavele. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). acţiunea trupelor române a avut succes. precum şi din întreprinderile româneşti. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). slăbind astfel forţa altor grupări. Câmpurile. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. Vizantea. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. Realizând surprinderea. Cu toate acestea. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. au fost capturaţi prizioneri şi material de război. Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. derulate în cooperare cu armata rusă. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. au fost create breşe în poziţiile inamice. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse.

au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . Concomitent. Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani.Mărăşeşti. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). de la podul Cosmeşti. sub comanda generalului von Eben. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. în cooperare cu forţele ruse.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. ofensiva proiectată a Armatei 1 române. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. de pildă. de la Doaga. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. comandată de maiorul Grigore Ignat. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. cu un inamic puternic.Adjud. De la proiectatele acţiuni ofensive. Concomitent. unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. accentuarea descompunerii armatei ruse. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. Străjescu şi Dumbrava. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse.supranumit "spărgătorul de fronturi . A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. care s-au repliat spre nord. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. pe care urmau să le folosească în Galiţa. Iniţial. Printre cele mai dramatice momente se înscriu. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. în spatele Armatei 6 ruse. se preconicza o amplă ofensivă spre est. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. luptele de pe dealurile Panciului. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut.

a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. De asemenea. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. Ea a marcat eşecul planului german. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. Lenin a anunţat 10 . Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. "eroina de la Jiu". cu preţul unor jertfe grele. După expresia generalului E. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane". răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. În locul unui succes strategic de proporţii. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. alături de cea de la Mărăşeşti. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. prin anvergura şi intensitatea i. militarii români din Armata 2. ca urmare a defecţiunii ruse. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. La Porţile Moldovei.nimicirea forţelor române şi ruse. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. încheiate cu izbânda trupelor române. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). de sub comanda generalului Alexandru Averescu. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti.trupele române cu mari sacrificii. Victoria de la Oituz. bogată în petrol şi cărbune. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei.

La 27 octombrie 1918. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. iar armata germană. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). a început retragerea spre Transilvania. sub conducerea mareşalului von Mackensen. Coandă. au forţat Dunărea la Zimnicea. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. nu a mai avut cum să fie aplicat. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. în favoarea Austro-Ungariei. De asemenea. ministrul român de la Paris. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. trupe franceze din Armata de Dunăre. 11 . a luat legătura cu guvernul francez. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română.M. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. în aceeaşi idee. în vederea reintrării armatei în război. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. colonelul Radu R. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. Muntenia şi Dobrogea. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. plan pe care. De pildă. Noul guvern. Berthelot. comandată de generalul Berthelor. O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). contând pe participarea imediată a armatei române. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. Austro-Ungaria. la 3 septembrie 1918. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. ca ofiţer de legătură. ulterior. cu toată supravegherea directă executată de inamic. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. care urma a fi anexată de Bulgaria. condu de generalul C. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. şi cu generalul H. comandantul Armatei aliate de Dunăre. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. Victor Antonescu. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. În aceste condiţii. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. s-au îndreptat spre Bucureşti.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. să demobilizeze armata. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. comandatul Armatei de Orient. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. pentru eliminarea prezenţei militare inamice.

Germania recunoaşte. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti. în acelasi timp. să retragă armata din România. între altele.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. 12 . fiind obligată. între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful