Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. la rândul ei. după numele celor doi negociatori. atunci când se "va considera oportun". preocupat ed problema naţională.Brătianu a anunţat de la început . faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. aşadar . În toată perioada neutralităţii. În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor". iar pentru a înainta în Transilvania. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 . interesele celor două mari rivale . România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". În schimb. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic. intereferându -se şi ciocnindu-se. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români".că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare.Rusia şi Austro-Ungaria-. În mijlocul atâtor adversităţi. România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4. unde se întâlneau. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3. armament şi muniţii.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia.şi a fost intransigent în poziţia sa .garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. Aşezată la o importantă confluenţă strategică.

Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale.Franţa. Rusia. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii). cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. ele şiau înmulţit presiunile. În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. Astfel. contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. pe frontul de nord şi nord-vest. Varna şi în regiunea Banatului. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). având în vedere importanţa obiectivului final. Marea Britanie. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. Victorioase pe toate fronturile. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire. locuite în majoritate de conaţionalii săi. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". Astfel. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. ca atare. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. Prinsă într-un cleşte la nord. nord-vest şi sud ale României. Bugas. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace.Austro-Ungaria. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. executată simultan pe întregul front. 3 .

1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. Armata 3 bulgară. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. în garnizoanele de reşedinţă. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. definitivat în august 1916. pe o lungime de peste 900 km. 57 escadroane.conform planului de campanie. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. Într-o a doua fată. 7 escadroane şi 25 baterii. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). 4 . chiar pe câmpul de luptă. 127 de batalioane. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. 2 şi de Nord şi neconcentrare. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. în momentul intrării României în război. împotriva României. întărită cu unităţi germane şi otomane. încă 108 batalioane. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. Pe frontul din Transilvania. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. constituite în Armata 1 austro ungară. Concomitent. pe frontul din Transilvania. susţinute cu efective germane. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. În total. acoperire şi concentrare. În acelaşi timp.

fără a aduce alte forţe din adâncime . au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. direct din dispozitivul de acoperire. şocul produs de căderea Turtucaiei. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . b) Apărarea frontierei de sud (18 august . atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. cât şi pe românii ardeleni. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. în teren muntos şi depresionar.Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. oraşul Orşova. accidentat şi împădurit. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. Trupele române au eliberat malul Cernei. iar redresarea era urgentă. cu angajarea a trei armate (1. zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. Executată simultan. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. pus sub comanda 5 . bazinul Petroşani. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. Făgăraşul şi Braşovul. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. 2 şi de Nord). În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud". combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi.13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare.

preluând iniţiativa strategică. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. De asemenea. la 13 septembrie. În aceste condiţii. culoarul Bran-Câmpulung. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). Concomitent. un grupe de forţe germane. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. din sectorul Cerna. trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . o viguroasă contraofensivă. trecând apoi în Muntenia. Trei grupări inamice. iar la 11 noiembrie Craiova. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. Jiu.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. Forţele germano-austro-ungare. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. Nevoite să se retragă.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice. cele din împrejurimile Sibiului. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. unde situaţia devenise critică.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen.Petroşani. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. care au început să bombardeze podul. conduse de generalii Kraft.în Transilvania şi în Dobrogea-. de la Braşov. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. Kuhne şi Kosch. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. cele din zona dintre Olt şi Mureş. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . Valea Prahovei. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). Prin această operaţie. cedân şi apărarea pe Valea Oltului.

după luptele din sectorul Cricov . Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . greşelile comandentului român. au intrat trupele Puterilor Centrale. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. unităţile. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin. guvernul. armament i tehnică de luptă. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. România n-a fost scoasă din război. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. În plus.20 noiembrie). slaba pregătire militară. Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. cât şi pe cel sudic. deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. parlamentul) au părăsit capitala în care. Germaniei. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. armata română a fost înfrântă. intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan.Dunărea maritimă. prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. lupta pe două fronturi. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit.(12 noiembrie . care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). Indiferent de erorile comise. împărtăşind din experienţa lor de campanie. inclusiv Capitala).Moldova. Mai întâi. Bulgariei şi Turciei. Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. au existat greşeli în execuţie. 7 . la 23 noiembrie. şcolile militare şi centrele de instrucţie. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti). Începută promiţător.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. bătălia Neajlov. Autorităţile (familia regală. iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. aparţinând Austro-Ungariei. numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop.Siretul Inferior . operaţia de la Neajlov . După un debut victorios. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. De asemenea. deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu.Argeş). Cauzele eşecului au fost complexe. La sfârşitul anului 1916. Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. dar n-a fost nimicită.Ialomiţa. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică.

precum şi din întreprinderile româneşti. în iulie 1917. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române.În urma efortului întreprins pentru refacere. Soveja şi Dragoslavele. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). care au reuşit. Mărăşeşti şi Oituz. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. slăbind astfel forţa altor grupări. au fost capturaţi prizioneri şi material de război. au fost create breşe în poziţiile inamice. Nereuşind să refacă linia frontului. lăsând în urmă morţi. Armata 2 română. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). Cu toate acestea. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. Realizând surprinderea. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. au opus o rezistenţă înverşunată. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. Cu toate acestea. acţiunea trupelor române a avut succes. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. sub comanda generalului Alexandru Averescu. De asemenea. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. derulate în cooperare cu armata rusă. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. Prin spărtura realizată. în special din Franţa. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. pentru refacerea apărării. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. Vizantea. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). Câmpurile. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. în lucrări genistice puternice. instalate. Trupele germane. împreună cu Divizia 15 infanterie română. la 11 iulie. Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare.

A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). De la proiectatele acţiuni ofensive. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). care s-au repliat spre nord. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut. Concomitent. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . Printre cele mai dramatice momente se înscriu. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). accentuarea descompunerii armatei ruse. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . sub comanda generalului von Eben. comandată de maiorul Grigore Ignat.Mărăşeşti. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. de la Doaga. pe care urmau să le folosească în Galiţa. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit. Concomitent. ofensiva proiectată a Armatei 1 române.Adjud. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. se preconicza o amplă ofensivă spre est. în spatele Armatei 6 ruse. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. Străjescu şi Dumbrava. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. cu un inamic puternic. de la podul Cosmeşti. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. de pildă.supranumit "spărgătorul de fronturi . spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. în cooperare cu forţele ruse. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani. Iniţial. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. luptele de pe dealurile Panciului. pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus.

inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. La Porţile Moldovei. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. prin anvergura şi intensitatea i. După expresia generalului E. pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. În locul unui succes strategic de proporţii.nimicirea forţelor române şi ruse. încheiate cu izbânda trupelor române. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). De asemenea. În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. ca urmare a defecţiunii ruse. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. Victoria de la Oituz. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. Ea a marcat eşecul planului german. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. Lenin a anunţat 10 . zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). bogată în petrol şi cărbune. militarii români din Armata 2. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. cu preţul unor jertfe grele. împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române.trupele române cu mari sacrificii. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. "eroina de la Jiu". alături de cea de la Mărăşeşti. de sub comanda generalului Alexandru Averescu. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane".

Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. să demobilizeze armata. şi cu generalul H. comandată de generalul Berthelor. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. Austro-Ungaria. De asemenea. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. La 27 octombrie 1918. Coandă. ministrul român de la Paris. Berthelot. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. trupe franceze din Armata de Dunăre. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. În aceste condiţii. sub conducerea mareşalului von Mackensen. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. ca ofiţer de legătură. comandantul Armatei aliate de Dunăre. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. la 3 septembrie 1918. O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. Noul guvern. în vederea reintrării armatei în război. colonelul Radu R. nu a mai avut cum să fie aplicat.M. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. au forţat Dunărea la Zimnicea. condu de generalul C. contând pe participarea imediată a armatei române. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. comandatul Armatei de Orient. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. Victor Antonescu. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. 11 . Muntenia şi Dobrogea. a luat legătura cu guvernul francez. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. De pildă. s-au îndreptat spre Bucureşti. plan pe care. ulterior. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. iar armata germană. cu toată supravegherea directă executată de inamic. în aceeaşi idee. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. a început retragerea spre Transilvania. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). care urma a fi anexată de Bulgaria. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. în favoarea Austro-Ungariei. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare.

să retragă armata din România. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. între altele.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. 12 . între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. în acelasi timp. fiind obligată. Germania recunoaşte. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful