P. 1
Participarea României la Primul Război Mondial.docx

Participarea României la Primul Război Mondial.docx

|Views: 9|Likes:
Published by Iulian Ivan
Romania în primul război mondial
Romania în primul război mondial

More info:

Published by: Iulian Ivan on Nov 08, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/20/2015

pdf

text

original

Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români". hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. atunci când se "va considera oportun". În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare. unde se întâlneau. intereferându -se şi ciocnindu-se. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. aşadar .şi a fost intransigent în poziţia sa . fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. interesele celor două mari rivale . În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor". România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic.garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3. iar pentru a înainta în Transilvania. În mijlocul atâtor adversităţi. precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 . Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. În schimb.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia.Brătianu a anunţat de la început . recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea.Rusia şi Austro-Ungaria-. la rândul ei. Aşezată la o importantă confluenţă strategică. România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. după numele celor doi negociatori. preocupat ed problema naţională. precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. În toată perioada neutralităţii.că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. armament şi muniţii.

Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". 3 . vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. Astfel. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. Bugas. În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. executată simultan pe întregul front. Astfel. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. Marea Britanie. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . locuite în majoritate de conaţionalii săi. cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. pe frontul de nord şi nord-vest. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. ca atare. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. nord-vest şi sud ale României. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii). fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. Victorioase pe toate fronturile. având în vedere importanţa obiectivului final. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. ele şiau înmulţit presiunile.Franţa. Rusia. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire.Austro-Ungaria. Prinsă într-un cleşte la nord. Varna şi în regiunea Banatului.

pe frontul din Transilvania. Pe frontul din Transilvania. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. 4 . unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. 7 escadroane şi 25 baterii. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. În acelaşi timp. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. împotriva României. în momentul intrării României în război. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. pe o lungime de peste 900 km. încă 108 batalioane. în garnizoanele de reşedinţă. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii. şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. susţinute cu efective germane. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. 127 de batalioane. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. 57 escadroane. acoperire şi concentrare. Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. chiar pe câmpul de luptă. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane.conform planului de campanie. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. Armata 3 bulgară. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. constituite în Armata 1 austro ungară. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. Concomitent. întărită cu unităţi germane şi otomane. 2 şi de Nord şi neconcentrare. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. definitivat în august 1916. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. În total. Într-o a doua fată.

Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic.Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. direct din dispozitivul de acoperire. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare. în teren muntos şi depresionar. atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. bazinul Petroşani. s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. cu angajarea a trei armate (1. trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. pus sub comanda 5 . accidentat şi împădurit. cât şi pe românii ardeleni. Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. iar redresarea era urgentă. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. fără a aduce alte forţe din adâncime . Ezitările şi greşelile Comandamentului român. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. Trupele române au eliberat malul Cernei. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. Executată simultan. oraşul Orşova. a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape. 2 şi de Nord).20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud". şocul produs de căderea Turtucaiei. combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. Făgăraşul şi Braşovul. b) Apărarea frontierei de sud (18 august .13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km.

care au început să bombardeze podul. preluând iniţiativa strategică. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu. Nevoite să se retragă.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). conduse de generalii Kraft. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. De asemenea. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. În aceste condiţii. în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. din sectorul Cerna. iar la 11 noiembrie Craiova. unde situaţia devenise critică. de la Braşov. Concomitent. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. trecând apoi în Muntenia. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. Forţele germano-austro-ungare. aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. o viguroasă contraofensivă. cele din zona dintre Olt şi Mureş. Trei grupări inamice. culoarul Bran-Câmpulung.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). Prin această operaţie. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. un grupe de forţe germane.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice.în Transilvania şi în Dobrogea-. Jiu. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . Kuhne şi Kosch. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). la 13 septembrie. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. cele din împrejurimile Sibiului. Valea Prahovei.Petroşani.

(12 noiembrie . au existat greşeli în execuţie. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). guvernul. Autorităţile (familia regală. deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. La sfârşitul anului 1916. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. greşelile comandentului român. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. armata română a fost înfrântă. au intrat trupele Puterilor Centrale. armament i tehnică de luptă. lupta pe două fronturi. împărtăşind din experienţa lor de campanie. numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. slaba pregătire militară. Începută promiţător. prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. După un debut victorios. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. operaţia de la Neajlov . n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti).Dunărea maritimă. De asemenea. iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. România n-a fost scoasă din război. Indiferent de erorile comise.Moldova. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare. inclusiv Capitala). Mai întâi. dar n-a fost nimicită.Siretul Inferior . În plus. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. aparţinând Austro-Ungariei.20 noiembrie). de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin. bătălia Neajlov.Ialomiţa. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. 7 . intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. şcolile militare şi centrele de instrucţie. parlamentul) au părăsit capitala în care. Bulgariei şi Turciei. uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei. cât şi pe cel sudic. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber . a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război.Argeş). la 23 noiembrie. Cauzele eşecului au fost complexe. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor. după luptele din sectorul Cricov . unităţile. Germaniei. Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare.

Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. Prin spărtura realizată. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. sub comanda generalului Alexandru Averescu. în special din Franţa. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. derulate în cooperare cu armata rusă. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . Soveja şi Dragoslavele. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. slăbind astfel forţa altor grupări. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. Trupele germane. au opus o rezistenţă înverşunată. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona.În urma efortului întreprins pentru refacere. au fost capturaţi prizioneri şi material de război. au fost create breşe în poziţiile inamice. pentru refacerea apărării. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. Nereuşind să refacă linia frontului. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. Armata 2 română. Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. precum şi din întreprinderile româneşti. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. la 11 iulie. Cu toate acestea. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. acţiunea trupelor române a avut succes. în iulie 1917. Cu toate acestea. Vizantea. împreună cu Divizia 15 infanterie română. lăsând în urmă morţi. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. De asemenea. care au reuşit. Realizând surprinderea. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. instalate. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). Mărăşeşti şi Oituz. în lucrări genistice puternice. Câmpurile. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război.

au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. care s-au repliat spre nord. Concomitent.supranumit "spărgătorul de fronturi . unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. se preconicza o amplă ofensivă spre est.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. Străjescu şi Dumbrava. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut. de la Doaga. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. accentuarea descompunerii armatei ruse. care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . De la proiectatele acţiuni ofensive. Iniţial.Mărăşeşti. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. pe care urmau să le folosească în Galiţa. în spatele Armatei 6 ruse. b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. cu un inamic puternic. A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. de la podul Cosmeşti. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit. unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. Concomitent. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. sub comanda generalului von Eben.Adjud. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . Printre cele mai dramatice momente se înscriu. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). comandată de maiorul Grigore Ignat. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. ofensiva proiectată a Armatei 1 române. luptele de pe dealurile Panciului. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud. de pildă. în cooperare cu forţele ruse.

Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. militarii români din Armata 2. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. de sub comanda generalului Alexandru Averescu. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate.trupele române cu mari sacrificii. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane". ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. Lenin a anunţat 10 . 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. prin anvergura şi intensitatea i. bogată în petrol şi cărbune. încheiate cu izbânda trupelor române. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. "eroina de la Jiu". După expresia generalului E. cu preţul unor jertfe grele. ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. alături de cea de la Mărăşeşti. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). La Porţile Moldovei. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale .nimicirea forţelor române şi ruse. împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. De asemenea. ca urmare a defecţiunii ruse. În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. Victoria de la Oituz. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. Ea a marcat eşecul planului german. inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. În locul unui succes strategic de proporţii. Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului.

ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. la 3 septembrie 1918. 11 . prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. nu a mai avut cum să fie aplicat. România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. a început retragerea spre Transilvania. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. în aceeaşi idee. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. Muntenia şi Dobrogea. să demobilizeze armata. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. La 27 octombrie 1918. a luat legătura cu guvernul francez. şi cu generalul H. Austro-Ungaria. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). condu de generalul C. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. De asemenea. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. sub conducerea mareşalului von Mackensen.M. trupe franceze din Armata de Dunăre. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. comandatul Armatei de Orient. ulterior. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. Coandă. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. s-au îndreptat spre Bucureşti. cu toată supravegherea directă executată de inamic. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. colonelul Radu R. comandată de generalul Berthelor. în favoarea Austro-Ungariei. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. iar armata germană. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. comandantul Armatei aliate de Dunăre. Victor Antonescu. Berthelot. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. De pildă. ministrul român de la Paris. au forţat Dunărea la Zimnicea. ca ofiţer de legătură. plan pe care. menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. contând pe participarea imediată a armatei române. Noul guvern. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. În aceste condiţii. în vederea reintrării armatei în război. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. care urma a fi anexată de Bulgaria. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum.

în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. să retragă armata din România. fiind obligată. între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. între altele. 12 . Germania recunoaşte. în acelasi timp.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->