Participarea României la Primul Război Mondial.docx

Asasinarea arhiducelui moştenitor al coroanei austro-ungare Franz Ferdinand şi a soţiei sale la Sarajevo, în ziua de 15 iunie 1914, a declanşat

cea mai mare conflagraţie de până atunci, Primul Război Mondial. A fost pretextul binevenit pentru Viena, sprijinită de Berlin, de a declara război Serbiei la 15 iulie 1914, fapt ce a determinat intrarea automată în vigoare a sistemelor de alianţă politico-militară - Tripla Alianţă (Germania, Austro-Ungaria, Italia) şi Tripla Înţelegere (Franţa, Anglia, Rusia). Chiar dacă Puterile Centrale (Austro -Ungaria şi Germania) au impus războiul Europei în 1914, Antanta "a acceptat deliberat războiul cu o promptitudine de care însuşi adversarul a fost surprins". În săptămâna ce a urmat, rând pe rând, printr-o adevărată cascadă de declaraţii reciproce de război au intrat în conflict şi celelalte mari puteri ce aparţineau celor două blocuri militare (cu excepţia Italiei). La sfârşitul lunii august conflagraţia depăşise deja limitele continentului european. Marile puteri încercau astfel să reglementeze radical şi violent raportul de forţe în Balcani, în Europa şi pe Glob, să-şi instituie propria dominaţie, înlăturând concurenţii prin mijloace militare. Spre deosebire de scopurile expansioniste şi de dominaţie ale marilor puteri, ţările şi popoarele mici din centrul şi sud-estul Europei - care au susţinut în final Antanta - au folosit împrejurările create de Primul Război Mondial pentru a-şi reafirma voinţa de a-şi reconstitui statele naţionale sau a-şi desăvârşi unitatea. Conducerea politică românească a considerat, în mod realist, că împrejurările războiului mondial constituie un moment propice eliberării teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire străină. Neutralitatea armată (12 iulie 1914 - 14 august 1916) În pofida presiunilor politico-diplomatice, a promisiunilor făcute de ambele tabere beligerante chiar de la declanşarea războiului, guvernul liberal condus de Ion I. C. Brătianu a adoptat o conduită politică prudentă şi rezervată. Soluţia de moment a fost aceea "a expectativei cu apărarea frontierelor", hotărâtă în Consiliul de Coroană din 21 iulie la care au luat parte reprezentanţii ai principalelor forţe politice, şi confirmată oficial în aceeaşi zi printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri. Declaraţia de "expectativă armată" (asumarea statului de neutralitate a avut loc în septembrie 1914) marca practic începutul oficial al desprinderii României din Tripla Alianţă (poziţie pe care o adoptase şi Italia) şi era în deplin acord cu vederile opiniei publice, îngăduind totodată posibilitatea de a formula justificările politice şi diplomatice necesare. Această potiţie îu va permite guvernului român să pregătească intrarea ţării în război alături de Antantă, preocupându-se îndeosebi ca satisfacerea revendicărilor sale să facă angajamentul ferm al Aliaţilor, iar situaţia de pe frontuir să-i permită armatei române să intervină cu succes într-un război de asemenea proporţii. Meritul de necontestat în purtarea acestei lupte diplomatice i-a revenit primului-ministru Ion I.C. Brătianu, care timp de doi ani (1914-1916), a desfăşurat o amplă activitate în acest sens.

1

garanţii pentru recunoşterea frontierelor solicitate şi susţinere militară corespunzătoare. hrană şi efecte din Rusia ân Serbia şi limitarea transporturilor de arme şi muniţii germane că Treurcia. O urmare practică imediată a neutralităţii binevoitoare a României a fost îngăduirea tranzitului de armament. fără a lăsa de o parte nici acordarea dreptului României de a participa la Conferinţa de pace. faţă de care gubernul român şi-a manifestat de la început opţiunea de cooperare. aşadar .şi a fost intransigent în poziţia sa . ministrul de Externe rus şi ministrul român la Petrograd. căci aşa cum se înfăţişa războiul atunci nu se punea problema dezmembrării Rusiei) 3.Brătianu a anunţat de la început . Aşezată la o importantă confluenţă strategică. unde se întâlneau. preocupat ed problema naţională. armament şi muniţii. Ele au fost lungi şi anevoioaes nu numai în privinţa stabilirii limitelor spaţiilor teritoriale din Imperiul austro-ungar locuite de români. România evolua din punct de vedere politic într-un context complicat şi primejdios. interesele celor două mari rivale . Rezultatul acestor consultări şi tratative a fost semnarea la 18 septembrie a Convenţiei secrete româno-ruse. iar pentru a înainta în Transilvania. guvernul român nu putea să-şi păstreze multă vreme neutralitatea. În toată perioada neutralităţii. În privinţa Bucovinei acordul prevedea ca delimitarea teritoriilor ce urmau să rteacă sub suveranitatea României sau Rusiei să fie făcută potrivit "principiului naţionalităţilor".Rusia şi Austro-Ungaria-. după numele celor doi negociatori. În acest context deosebit de complicat s-au purtat negocierile cu puterile Antantei. dar şi în privinţa unei eventuale cooperări militare. statul român se angaja să păstreze o neutralitate binevoitoare faţă de Rusia care. garanţii militare pentru lămurirea situaţiei cu Bulgaria (nu era posibil un război pe două fronturi. care urmau a fi unite cu Vechiul Regat. anexată în 1775 de Imperiul habsburgic.recunoaşterea de către Aliaţi a tuturor acestor revendicări naţionale (fireşte nu se referea şi la Basarabia.că nu se va angaja în luptă înainte de a obţine: 1. intereferându -se şi ciocnindu-se. În schimb. recunoaşterea formală şi sub garanţia tuturor Aliaţilor a revenidicărilor naţionale 2. În mijlocul atâtor adversităţi. se obliga să spijine cauza românească pe lângă celelalte puteri aliate. atunci când se "va considera oportun". precum şi a exportului de cereale şi benzină spre Germania şi 2 . Acest act diplomatic prezintă o deosebită importanţă prin faptul că pentru prima oară o mare putere recunoştea dreptul României de a uni "părţile din Austro-Ungaria locuite de români". precum şi de a-şi păstra individualitatea şi independeţă propriilor forţe armate. Aceste negocieri au fost inaugurare la iniţiativa Rusiei chiar la două ziel după Consiliul de Coroană din 114. la rândul ei. o primă concesie făcută Rusiei care niciodată nu stăpânise această provincie. cunoscută şi sub denumirea de "acordul Sazonov-Diamandi". România a continuat să rămână un important teren în care s-au confruntat ambele blocuri militare. România trebuia să se asigure că Bulgaria nu va ataca pe la spate) 4.

locuite în majoritate de conaţionalii săi. Rusia. contându-se pe încă 420 870 de oameni disponibili care puteau fi chemaţi sub arme la nevoie. încercând chiar o schimbare de guvern la Bucureşti. nord-vest şi sud ale României.Franţa. Efectivele mobilitaze s-au ridiact la 833 601 oameni (din care 658 088 formau Armata de operaţii).Austro-Ungaria. Comanda trupelor române şi a trupelor ruse ce urmau să lupte pe teritoriul Românie a revenit regelui Ferdinand I. La capătul unui stăruitor efort de pregătire a cadrului diplomatic de intrare a României în război. Erau serioase riscuri pe care guvernul român şi le-a asumat ân mod conştient. România aştepta iniţiativele militare ale Antantei. a Tratatului de alianţă şi a Convenţiei militare dintre România şi Antanta. în noaptea de 14 spre 15 august 1916. Campania anului 1916 În conformitate cu prevederile "Ipotezei Z". 3 . Guvernul francez a fost cel care a răspuns cel mai satisfăcător solicitărilor guvernului de la Bucureşti. în condiţiile în care încă din 1914 Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţele României. atât în privinţa viitoarei cooperări interaliate. cu excepţia unui ieşind în jurul oraşului Debreţin. ceea ce reprezeta 11 % din populaţia ţării la acea dată. aceasta s-a finalizat prin semanrea la Bucureşti la 4 august 1916. La sfârşitul anului 1915 şi începutul anului 1916 România a făcut obiectul unor ameninţări militare deschise din partea Puterilor Centrale. efectivul total mobilizabil al României puteau ajunge la 1 254 471 de oameni. fiind fixate şi limitele teritoriale (Tisa. Înaltul Comandament român a întreprins din vreme acţiuni în vederea acoperirii frontierelor pentru o mobilizare şi o concentrarea a unei părţi din unităţi. Prinsă într-un cleşte la nord. Victorioase pe toate fronturile. În schimb guvernul român se obliga să declare război Dublei Monarhii. cele două părţi se angajau să nu încheie pace seprată. executată simultan pe întregul front. cât şi a modalităţilor de acordare a sprijinului material destinat armatei române. ele şiau înmulţit presiunile. pe frontul de nord şi nord-vest. au fost construite grupări de acoperire concentrate înaintea mobilizării generale la frontierele de nord. având în vedere importanţa obiectivului final. Prut în Bucovina şi Dunărea în Banat). Astfel. În paralel cu măsurile de înzestrare şi instruire. Prin cele două documente secrete cele patru puteri . vest şi sud în strânsoarea armatelor Puterilor Centrale şi ale aliaţilor ei. la 14 august 1916 se găseau în zonele stabilite. trupele române au declanşat ofenisva strategică de străpungere a Carpaţilor Orientali şi Meridionali. În acelaşi timp au recurs şi la ameninţări militare de anvergură. Mobilizarea şi realizarea dispozitivului de luptă s-a făcut sub protecţia acestor trupe de acoperire. ca atare. cel târziu până la 15 august printr-o ofensivă împotriva Austro-Ungariei şi să sisteze relaţiile comerciale cu inamicii ALiaţilor. Bugas. Marea Britanie. Astfel. Varna şi în regiunea Banatului. Italia garantau integritatea teritorială a statului român şi recunoşteau legitimitatea dreptului României de a uni teritoriile din Austro-Ungaria. marile puteri recunoscând României un tratament egal la viitoare Conferinţă de pace. masând trupe germane şi bulgare ăn zona Rusciuk.

reuşita operaţiei româneşti era condiţionată de rapiditatea cu care trupele române aveau să acţioneze pentru a surprinde dincolo de linia Mureşului forţele austro-ungare dislocate de-a lungul frontierei muntoase. 4 . şi avea legătura la flancul stâng cu Armata 7 austro-ungară. unde înaintarea românilor ar fi ameninţat spatele frontului austro-ungar din Bucovina. trupele Puterilor Centrale din nordul Bulgariei. Într-o a doua fată. 2 şi de Nord şi neconcentrare. În total. împotriva României. întărită cu unităţi germane şi otomane. urmau să se reîntrunească şi să forţeze Dunărea în spatele armatelor române. marile unităţi austro-ungare din Transilvania. Dispozitivul strategic inamic pe frontul din Transilvania la 14 august 1916 era următorul: Armata 1 austro-ungară. 7 escadroane şi 25 baterii. Totalul efectivelor se ridică la aproximativ 35 000 de luptători. Armata 3 bulgară. Dispozitivul inamic era mai puternic pe flancul stâng. Pe frontul din Transilvania. în această cifră incluzându-se şi efectivele a 94 posturi de jandarmi aflate în zona de frontieră româno-austro-ungară. Executarea concomitentă a operaţiilor strategice de mobilizare. Planul de campanie al armatelor Puterilor Centrale. comandată de generalul Arthur Arz von Straussenburg. Analizând situaţia din Transilvania în momentul începerii ofensivei armatei române. 127 de batalioane. 127 baterii (215 000 de oameni) şi 18 batalioane. şi pe direcţia de înaintare pe valea Oltului. pe frontul din Transilvania. Armata 1 austro-ungară avea la dispoziţie 50 de batalioane. în momentul intrării României în război. Scopul acestor acţiuni ofensive combinate ale forţelor Puterilor centrale era să înfrângă armata română. datorită posibilităţii inamicului de a concentra în scurt timp forţe puternice şi numeroase. definitivat în august 1916. împreună cu care intra la acea dată în compunerea Grupului de armate al arhiducelui moştenitor Carol. 1 escadron şi 88 baterii (147 000 de oameni) din armatele 1. de la 16 august Armata 1 austro-ungară va fi trecută sub comanda directă a Marelui Cartier General austro-ungar. încă 108 batalioane.conform planului de campanie. preconiza ca în prima fază forţele din Transilvania. chiar pe câmpul de luptă. În acelaşi timp. coordonată cu concentrarea efectivelor celor trei armate. misiunealor principală fiind de a interzice pătrunderea trupelor române dinspre sud şi est. se poate conchide că efectivele şi mijloacele de luptă pe care le concentraseră Puterile Centrale nu puteau opri trecerea Carpaţilor Orientali şi Meridional de către trupele române. lăsând în Dobrogea o grupare de siguranţă. să întârzie înaintarea trupelor române pe un frot desfăşurat din Bucovina până la Dunăre şi să încerce să le oprească pe cursul mijlociu al Mureşului şi pe Târnava Mică. invadând teritoriul românesc de la sud de munţi. să invadeze teritoriul ţării şi să determine România să capituleze. susţinute cu efective germane. pe o lungime de peste 900 km. în garnizoanele de reşedinţă. îşi desfăşura forţele între Vatra Dornei şi Dunăre până la Vârciorova. 57 escadroane. un escadron şi 21 baterii (40 000 de oameni din rezerva generală). Forţele din compunerea Armatei 1 austro-ungare erau dispuse în cinci sectoare de apărare şi o rezervă operativă. Concomitent. acoperire şi concentrare. asigurând concomitent flancul drept al Armatei 7 austro-ungare. trebuia să ducă la surprinderea totală a comandamentelor Puterilor Centrale şi la realizarea superiorităţii în forţe şi mijloace pe direcţiile principale de efort. constituite în Armata 1 austro ungară. trebuia să acţioneze ofensiv în Dobrogea. aveau să treeacă la ofensivă şi să forţeze Carpaţii.

b) Apărarea frontierei de sud (18 august . Executată simultan. Trupele române au rupt apărarea organizată de inamic. au fost dislocate forţe de pe frontul de nord şi abia la 2 septembrie. fiecare executând o operaţie ofensivă de-sine-stătătoare.Analiza raportului de forţe pe acest teatru de acţiuni militare evidenţiază o superioritate iniţială în efective de partea română (362 000 de oameni faţă de aproximativ 35 000 de partea inamică). fără a aduce alte forţe din adâncime . Făgăraşul şi Braşovul. cunoscută sub numele de "manevra de la Fămânda". Trupele române au eliberat malul Cernei. în condiţiile intervenţiei mai hotărâte a trupelor ruse şi sârbe. Factorii de decizie politici şi militari au realizat că războiul va fi de lungă durată. unităţile însărcinate cu această operaţie au trecut la ofensivă pe front larg. Inamicul a ajuns la numai 60 km de Bucureşti. zona din apropierea Sibiului şi a Sighişoarei. care s-a văzut nevoit să cedeze curând coarnele munţilor şi să se retragă progresiv spre poziţiile pregătite în înteriorul arcului carpatic. aflat la discreţia bombardamentelor aviaţiei acestuia. Gheorgheni şi Miercurea Ciuc. în teren muntos şi depresionar. În acest scop s-a organizat Grupul de armate "Sud". unde au fost cucerite şi poziţiile de la Silistra şi Bazargic. deşi ofensiva din Transilvania se derula cu succes şi nu fuseseră atinse obiectivele primei etape.20 noiembrie 1916) Această atmosferă euforică dată de bucuria victoriei în Transilvania a fost rapid spulberată de înfrângerea trupelor române de la Turtucaia (24 august). s-a putut stăvili pe moment înaintarea forţelor adeverse pe aliniamentul Rasova-Cobadin-Tuzla. Ofensiva s-a desfăşurat pe un fond de entuziasm popular ce cuprinsese atât armata şi opinia publică din Regat. direct din dispozitivul de acoperire. cu angajarea a trei armate (1.13 septembrie 1916) Principala acţiune militară pe frontul românesc a fost ofensiva strategică din Transilvania ce s-a desfăşurat pe un front larg de 950 km. pentru oprirea ofensivei inamice în Dobrogea. atingând aliniamentul Mureşul şi Oltul Superior. au determinat Marele Cartier General român să modifice planul general de campanie. Ofensiva a început în noaptea de 15 august prin "deschiderea" a 17 trecători ale Carpaţilor de către trupele de acoperire. a) Operaţia de eliberare a Transilvaniei (14 august . 2 şi de Nord). ofensiva a cuprins întreg frontul de la Vatra Dornei până la Orşova. precum şi alte localităţi din interiorul Carpaţilor: Sfântu Gheorghe. oraşul Orşova. respectiv atingerea aliniamentului Mureşului mijlociu. aşa cum se obişnuia în practica militară a epocii. ca urmare a atacului dat de trupele bulgare şi germane de sub comanda feldmareşalului August von Mackensen în partea sudică a Dobrogei. datorată în principal incompetenţei şi chiar a laşităţii unor comandanţi de pe acest front. pus sub comanda 5 . cât şi pe românii ardeleni. superioritate diminuată simţitor şi apoi inversată pe parcursul desfăşurărilor militare. bazinul Petroşani. şocul produs de căderea Turtucaiei. accidentat şi împădurit. iar redresarea era urgentă. Conducerea ofensivei a aparţinut Marelui Cartier General ce dirija operaţiile întregii forţe militare române. Ezitările şi greşelile Comandamentului român. combinate cu nesusţinerea acţiunii române de către Aliaţi. Această acţiune a fost considerată o adevărată catastrofă militară. iar pe plan operativ acţiunile armatelor au fost coordonate de comandamentele acestora. În aceste condiţii s-a decis oprirea operaţiilor pe frontul din Carpaţi. trecerea în defensivă şi organizarea unei contraofensive pe frontul de sud.

culoarul Bran-Câmpulung. Prin această operaţie. conduse de generalul Eric von Falkenhayn. bulgare şi turce din armata Mackensen a forţat Dunărea la Zimnicea (9-10 noiembrie). cunoscută sub numele de bătălia pentru Bucureşti 6 . la 13 septembrie. iar la 11 noiembrie Craiova. Deşi a avut la bază o ingenioasă idee strategică a generalului Averesecu. acţiune declanţată la 18 septembrie a eşuat. din sectorul Cerna. reuşind să surprindă comandamentul germano-bulgar al feldmareşalului von Mackensen. aduse rapid de pe alte teatre de operaţii europene. O vreme inamicul a fost oprit printr-o rezistenţă înverşunată. au încercat să depăşească bariera Carpaţilor prin mai multe puncte Olt. unde situaţia devenise critică. Nevoite să se retragă. Condiţiile atmosferice neprielnice au determinat ruperea podului de vase şi au favorizat creşterea apelor Dunării şi venirea monitoarelor austro-ungare. preluând iniţiativa strategică.2 noiembrie 1916) Concentrând forţe militare puternice. un grupe de forţe germane. Trei grupări inamice. cedân şi apărarea pe Valea Oltului. operaţia a fost oprită la 22 septembrie prin readucerea trupelor pe malul stâng al Dunării şi trimiterea unei mari părţi pe frontul de nord. şi profitând de răgazul oferit de stoparea acţiunilor militare pe acest front. care au început să bombardeze podul.Petroşani. Valea Prahovei. trecând apoi în Muntenia. cele din zona dintre Olt şi Mureş. Kuhne şi Kosch. în faţa principalelor forţe ale Armatei 9 germane. s-a urmărit forţarea Dunării pe la Flămânda şi încercuirea trupelor inamic printr-un atac conjugat de forţele trecute pe teritoriul bulgar şi de cele româno-ruse din Dobrogea. Dunăre şi Marea Neagră (2 noiembrie 1916 . de la Braşov. În aceste condiţii. trupele române au fost angajate în bătălii crâncene cum au fost de pildă cele din valea Merişor . trupele Puterilor Centrale au invadat Oltenia. d) Apărarea teritoriului dintre Carpaţi. din trecătorile Carpaţilor (cu deosebire din pasul Predeal. Concomitent. De asemenea. Armata română s-a văzut silită a purta un război pe două frontuir a căror dezvoltare depăşea 1 500 km . o viguroasă contraofensivă.28 decembrie 1917) În condiţii strategice total nefavorabile s-a încercat redresarea situaţiei printr-o contralovitură hotărâtoare pe Neajlov şi Argeş. la 2 noiembrie a căzut oraşul Târgu Jiu.generalului Alexandru Averescu şi format din Armata 3 română (întărită cu froţe de pe frontul din Transilvania) şi Armata de Dobrogea (constituită din trupe române şi ruse comandate de generalul Zaioncikovski). comandamentul germanoaustru-ungar din Transilvania a început. dar la începutul lunii noiembrie apărarea trupelor române pe Jiu a fost ruptă. Forţele germano-austro-ungare.în Transilvania şi în Dobrogea-. c) Apărarea trecătorilor din Carpaţi (13 septembrie . (incluzând celebrul Corp alpin adus de pe frontul de vest). din culoarul Rucăr-Bra ori din pasul Oituz) sau cele din Valea Jiului. înaintau pe direcţii diferite spre Capitală. precum şi de deplasarea unui număr însemnat de unităţi române pe frontul din Dobrogea. a înfrunta grupări adverse superioare mai ales ca înzestrare şi pregătire de luptă. conduse de generalii Kraft. cooperarea cu marile unităţi ruse s-a dovedit defectuoasă. Jiu. cele din împrejurimile Sibiului.

a probat nivelul artei militare româneşti şi încă o dată vitejia ostaşului român. De asemenea. În plus. greşelile comandentului român.Argeş a fost cea mai amplă de până atunci. După un debut victorios. guvernul.(12 noiembrie . Pregătirea acesteo operaţii a fost încredinţată generalului Constantin Presan. cu scopul nimicirii pe rând a celor trei grupări adverse. lupsa sprijinului forţelor alaiate în priximitatea spaţiului de bătălie. parlamentul) au părăsit capitala în care. care în câteva momente importante nu a a dat ajutorul scontat. Această bătălie a fost considerată mai ult ca o necesitate politică şi morală şi mai puţin ca una strategică. lupta pe două fronturi.Dunărea maritimă. unităţile. inclusiv Capitala).Moldova. Cauzele eşecului au fost complexe. aparţinând Austro-Ungariei. iar armata s-a retras spre refacere în singurul teritoriu rămas liber .Ialomiţa. uniii ofiţeri francezi vor participa la lupte şi se vor jertfi pe câmpul de onoare alături de camarazii românii pe care i-au instruit. în pofida angajamentelor luate (ofensiva rusă în Galiţia şi cea alaită pe frontul de la Salonic. frontul s-a stabilizat pe lainiamentul general Carpaţii Orientali . Germaniei. operaţia de la Neajlov . Indiferent de erorile comise. Comandamentul român nu a reuşit să asigure în spaţiul operaţiei un raport de forţe ce ar fi putut conduce la victorie. de la Râmnicu Sărat şi de la Caşin. Armata română s-a retras pe aliniamente interemediare spre sudul Moldovei.Argeş). deşi au căzut în mâna inamiculuilii 100 000 km2 (2/3 din teritoriu. La sfârşitul anului 1916. slaba pregătire militară. România n-a fost scoasă din război. operaţia s-a încheiat totuşi cu înfrângerea trupelor române. medici militari au lucrat în spitale la eradicarea epidemiilor şi la îngrijirea răniţilor.20 noiembrie). iar acţiunea de cercetare a inamicului a fost deficitară. Reorganizarea armatei (ianuarie-iulie 1917) Ofiţerii francezi au fost repartizaţi ca îndrumători şi instructori pe lângă toate comandamentele. şcolile militare şi centrele de instrucţie. împărtăşind din experienţa lor de campanie. au intrat trupele Puterilor Centrale. n-a fost păstrat secretul bătăliei (planul de operaţii a fost capturat de inamic la Găeşti). dar n-a fost nimicită. 7 . armata română a fost înfrântă. armament i tehnică de luptă. a lipsit sprijinul trupelor ruse chiar din spaţiul de operaţii. armata română nu a putut să oprească forţele inamice net superioare.Siretul Inferior . la 23 noiembrie. Ideea a fost ingenioasă: o manevră pe direcţii interioare. Autorităţile (familia regală. în general nepregătirea armatei şi a ţării pentru război. Retrăgându-se metodic atât pe frontul transilvan. Bulgariei şi Turciei. Începută promiţător. prin combinarea defensivei cu riposta ofensivă (operaţia de apărare a Carpaţilor. care şi-au direcţionat acţiunile agresive concentric pe toată lungimea frontierelor României (circa 1600 km). intrarea în acţiune într-un moment nefavorabil din punct vedere militar. după luptele din sectorul Cricov . numit comandant al Grupului de armate constituit în acest scop. Cauzele înfrângerilor succesive suferite auf ost diverse: defectuoasa înzestrare cu echipament. cât şi pe cel sudic. au existat greşeli în execuţie. Mai întâi. mulţi dintre ei fiind doborâţi de boli. deplasarea forţelor ruse pe frontul de sud-est al României): atitudinea armatei ruse. bătălia Neajlov.

şi 3 000 de răniţi şi dispăruţi. Nereuşind să refacă linia frontului. Cu toate acestea. din care peste 512 000 de oameni în Armata de operaţii. unde atacul frontal s-a combinat cu manevra dublu învăluitoare. sub comanda generalului Alexandru Averescu. realizându-se o serioasă breşă în sistemul defensiv al inamicului. slăbind astfel forţa altor grupări. încadrată de armatele 9 şi 4 ruse. ofensiva de la Mărăşti a trebuit să fie oprită. deşi nu fuseseră atinse obiectivele stabilite în planul de operaţii. 110 escadroane de cavalerie şi 2433 de baterii. ceea ce a determinat comandamentele inamice să aducă în acest sector noi divizii de infanterie şi de cavalerie. concomitent cu acţiunea ofensivă a unităţilor române. pe parcursul a două zile (9 şi 10 iulie). Intrarea în luptă a armatei române reorganizate a avut loc în prima parte a lunii iulie. Plaiul Măgurii şi Măgurea Caşinului. în care tranşeele inamice au fost răvăşite sau distruse. a declanşat ofensiva din zona muntoasă a Vrancei. instalate. au atacat şi cele ruse din Armata 4 (Corpul 8 armată). Au fost nimicite o parte din trupele Armatei 1 austro-ungare. au fost create breşe în poziţiile inamice. au fost capturaţi prizioneri şi material de război. a) Bătălia de la Mărăşti (9 iulie-19 iulie 1917) În conformitate cu planu stabilit. Câmpurile. care au reuşit. Mărăşeşti şi Oituz. De asemenea. derulate în cooperare cu armata rusă. de pe Dealul Mare şi Muntele Războiului. contraatacurile date de inamic în anumite sectoare din fâşia de ofensivă a Armatei 2 române au fost respinse cu aceeaşi impetuozitate. Soveja şi Dragoslavele. Ca urmare a acestei încleştări de forţe au fost eliberate 30 de localităţi. în organica ei existând 208 batalioane de infanterie (plus 60 de marş). au opus o rezistenţă înverşunată. în iulie 1917. Vizantea. Atacul a avut loc după o puternică pregătire de artilerie. lăsând în urmă morţi. atacând cu trei divizii poziţiile ocupate de marile unităţi ale Grupului Gerock din Armata 1 austro-ungraă. Cu toate acestea. acţiunea trupelor române a avut succes. în condiţiilşe în care armata română şi-a mărit puterea de foc şi astfel capacitatea de acţiune. Biruinţa trupelor române a fost scump plătită: circa 1 500 de morţi. forţele inamice au început să se retragă pe toate direcţiile spre vest.În urma efortului întreprins pentru refacere. în special din Franţa. prizonieri şi o însemnată cantiate de material de război. ori cele care au condus la eliberarea localităţilor Mărăşti. în puternicele încleştări de forţe de la Mărăşti. precum şi din întreprinderile româneşti. din cauza defecţiunilor de pe frontul rusesc 8 . Trupele germane. Realizând surprinderea. trupele conduse de generalul Averescu au pătruns adând în dispozitivul inamic (30 km lărgime şi 20 km adâncime). Prin spărtura realizată. pentru refacerea apărării. Paralel cu restructurarea forţelor s-a acordat o atenţie deosebită pregătirii de luptă. la 11 iulie. precum cele de la Poiana Încărcătoarea. Armata 2 română. împreună cu Divizia 15 infanterie română. cu preţul unor grele şi însemnate sacrificii şi dând dovadă de ult curaj în încleştări dramatice. efectivele totale româneşti se ridicau la 700 000 de oameni. datorită armamentului şi mijloacelor de luptă achiziţionate din exterior. S-au dat lupte violente în jurul localităţăii Mărăşti. în lucrări genistice puternice. să cucerească înălţimea Momâia (cota 630) şi să captureze prizonieri şi material de război. iar pierderile grele suferite au silit inamicul să părăsească zona.

Ultimele acţiuni ofensive ale armatei germane şi austro-ungare de la Varniţa şi Muncelu (15 august-21 august) au fost de asemenea oprite de 9 . care intenţiona să constituie un grup de forţe din cele retrase de pe frontu din sudul Moldovei. Intervenţia promptă şi hotărâtă în zonă a unităţilor Armatei 1 române. sub comanda generalului von Eben. pe care urmau să le folosească în Galiţa. Printre cele mai dramatice momente se înscriu. comandată de maiorul Grigore Ignat. Concomitent. Comandamentul Grupului de armate Mackensen va urmări executarea unei largi manevre învăluitoare. luptele de pe dealurile Panciului. pentru a pătrunde peste Prut şi Nistru spre sudul Ucrainei. în cooperare cu forţele ruse. spre a soluţiona situaţia gravă apărută acolo. Străjescu şi Dumbrava. venite în sectorul ameninţat în marş forţat. şi a altora germano-austro-ungare pe Valea Trotuşului. susţinute de focul a peste 800 de tunuri de diverse calibre şi peste 1 100 de mitraliere). în urma revolulţiei din februarie 1917) ce periclitau întregul dispozitiv româno -rus din Moldova. Iniţial. La fel de încrâncenate au fost şi luptele de pe platoul Muncelului (2-5 august) şi mai ales de la Răzoare (6 august). Concomitent. de pildă. dornică de a exploata degringolada ce se instalase în armata rusă şi a-şi atinge mai lesne scopul strategic urmărit.supranumit "spărgătorul de fronturi . accentuarea descompunerii armatei ruse.Mărăşeşti. în spatele Armatei 6 ruse. prinzând într-un cleşte armatele 2 română şi 4 rusă. frontul armatei române stabilindu-se pe valea Putnei. ce urmau să ducă la retragerea forţelor inamice spre vest şi la eliberarea teritoriului. de la Doaga. Ofensiva de la Mărăşti s-a încheiat doar cu un important succes tactic. Acestea urmau să facă joncţiunea la Adjud.(înfrângerile suferite de forţele ruse în Galiţia şi Bucovina. Această decizie va schimba caracterul operaţiilor pe frontul român. mutându-i centrul acţiunii între Siret şi Cotul Carpaţilor de Curbură. trupele inamice au reuşit să scoată din poziţiile de părare trupele Armatei 4 ruse. de la podul Cosmeşti. cu un inamic puternic.Adjud. De la proiectatele acţiuni ofensive. au angajat lupte de o rară înverşunare în spaţiul dintre valea Siretului şi pe înălţimile din dreapta râului. au reuşit să stopeze înaintarea duşmanului. prin înaintarea unor puternice forţe germane pe valea Siretului. Desfăşurarea operaţiilor au condus în final la oprirea definitivă a ofensivei germane. ofensiva proiectată a Armatei 1 române. A rămas celebră ieşirea la atac în cămăşi a militarilor din Regimentul 32 Mircea (25 iulie). ori de la marginea oraşului Mărăşeşti. trupele române în cooperare cu trupele ruse rămase în Moldova s-au văzut în situaţia de a susţine două mari operaţii defensive în zonele Mărăşeşti şi Oituz. pentru sfârşitul lunii iulie în zona Nămoloasă a fost anulată de către Comandamentul româno-rus. unde au fost aduse în grabă forţe ale Armatei 9 germane de la Nămoloasă spre Focşani.au trecut la ofensivă pe direcţia Focşani . b) Bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie-21 august 1917) Insuccesul de la Mărăşti a determinat inamicul să treacă la aplicarea noului său plan ofensiv. Timp de o lună trupele Armatei i române aflate sub comanda generalului Constantin Cristescu (până la 30 iulie) şi apoi a generalului Eremia Grigorescu. sub comanda feldmareşalui August von Mackensen . unde a căzut eroic întreaga companie de mitraliere a batalionului I din Regimentul 15 infanterie. se preconicza o amplă ofensivă spre est. care s-au repliat spre nord. La 24 iulie trupele Armatei 9 germane (cu forţele a 12 divizii de infanterie. Victoria de la Mărăşti a schimbat şi direcţia iniţială a ofensivei proiectate de inamic între Siret şi Prut.

Dispunând de forţe şi mijloace de luptă mult superioare celor române. cu preţul unor jertfe grele. recunoscute şi salutate de înalte personalităţi aliate. cu misiunea de a pătrunde pe valea Trotuşului spre Oneşti şi apoi spre Adjud. La Porţile Moldovei. Din păcate aceste victorii nu au putut fi fructificate. militarii români din Armata 2. Cele mai dramatice momente s-au consumat în timpul atacurilor de pe dealurile de la Cireşoaia (30 iulie). pentru a realiza joncţiunea cu Armata 9 germană. la care se adaugă cele ale Armatei 4 ruse şi ale Armatei 9 germane (60-65000 de oameni. După expresia generalului E. ostaşii români au dobândit succese de prestigiu. dintre care 47 000 ofiţeri şi soldaţi morţi şi răniţi). ce ataca pe direcţia Mărăşeşti. De asemenea. Victoria de la Oituz. Printr-o rezistenţă dârză şi prin viguroase contraatacuri. scoaterea României din război prin forţa armelor şi continuarea ofensivei în interiorul Rusiei. pentru situaţia operativă de ansamblu a coaliţiei Antantei. 4850 răniţi şi circa 5700 dispăruţi). După instaurarea regimului comunist-bolşevic (25 octombrie-7 noiembrie 1917). de sub comanda generalului Alexandru Averescu. românii atrăgând admiraţia lumii întregi. a fost cea mai importantă acţiune militară dusă de armata română în această campanie. c) Bătălia de la Oituz (26 iulie-9 august 1917) Concomitent cu puternica ofensivă din zona Mărăşeşti. inamicul a obţinut doar un modest câştig la nivel tactic (cucerirea unui teren cu o adâncime de 8 km şi o lărgime de 30-35 km). prin anvergura şi intensitatea i. Grupul de armate condus de generalul Gerock a încercat să străpungă apărarea şi pe valea Oituzului. zădărnicind realizarea obiectivului Puterilor Centrale . împiedicând ocuparea de către inamic a spaţiului românesc de la est de Carpaţii Orientali. bogată în petrol şi cărbune. ofensiva fiind oprită la Porţile Moldovei. Operaţia de apărarea de la Mărăşeşti. victoriile româneşti au avut repercursiuni benefice. ca urmare a defecţiunii ruse. şi Coşna (7 şi 9 august) ori în înfruntările crâncene din pădurile dese. Victoria de la Mărăşeşti a fost câştigată cu mari pierderi de vieţi omeneşti: 610 ofiţeri şi 26 800 de ostaşi morţi. Pierderile trupelor române în această bătălie au fost de peste 12 000 de militari (1800 morţi. "eroina de la Jiu". În sectorul Muncelu a căzut eroic sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu. determinând eşuarea planurilor de împărţire şi de desfiinţare a statului român şi asigurându-i continuitatea.nimicirea forţelor române şi ruse.trupele române cu mari sacrificii. în timp ce-şi îndemna camarazii să continuie lupta. încheiate cu izbânda trupelor române. au respins încercarea adversarului de a pătrunde în spatele frontului de la Mărăşeşti şi de a pune stăpânire pe zona Moineşti. Lenin a anunţat 10 . Ea a marcat eşecul planului german. În locul unui succes strategic de proporţii. a zădărnicit planul inamicului de a străpunge munţii şi a pătrunde în zona petroliferă şi carboniferă de pe valea Trotuşului. inamicul a izbutit să pătrundă în sectorul central al frontului 6 km. Grigorescu această bătălie a fost "mormântul iluziilor germane". răniţi şi dispăruţi din rândul trupelor române. Armata română a dat o ripostă hotărâtă forţelor germane-austroungare. alături de cea de la Mărăşeşti.

Berthelot. Coandă. comandată de generalul Berthelor. trupe franceze din Armata de Dunăre. în caz contrar fiind obligat să folosească forţa. în favoarea Austro-Ungariei. nu a mai avut cum să fie aplicat. fiind chiar integrat în armata franceză sub ordinele generalului Berthelor. ca urmare a victoriilor Aliaţilor pe frontul de vest şi în Balcni. ceea ce s-a confirmat prin semnarea armistiţiului (20 noiembrie 1917) şi apoi a păcii de la Brest-Litovsk (18 februarie 1918). România a rămas izolată pe frontul oriental şi a fost nevoită să încheie Tratatul de pace de la Bucureşti cu Germania. primind ordin să treacă simultan în Transilvania. ministrul român de la Paris. factorii responsabili ai armatei române au tergiversat acţiunea de demobilizare prin care se forţa diminuarea drastică a efectivelor.M. cu toată supravegherea directă executată de inamic. Muntenia şi Dobrogea. acesta l-a discutat concret la Salonic cu generalul Franchet d"Esperay. comandantul Armatei aliate de Dunăre. sub conducerea mareşalului von Mackensen. în aceeaşi idee.intenţia noii puteri de a încheia pacea cu Puterile Centrale. Rosetti a fost trimis mai întâi în misiune diplomatică la Londra şi Paris şi apoi pe lângă Comandamentul francez. Regele Ferdinand a refuzat constant să sancţioneze acest tratat. iar armata germană. au forţat Dunărea la Zimnicea. pentru eliminarea prezenţei militare inamice. prin care Germania obţinea monopolul asupra principatelor bogăţii ale ţării. s-a reuşit sub diferite forme să se menţină în activitate circa 160000 de militari. efectivele urmând să se completeze cu oameni până la contigentul 1894 inclusiv. În noaptea de 28 octombrie spre 29 octombrie. condu de generalul C. constituită cu intenţia să fcă joncţiunea cu armata română la momentul oportun. care urma a fi anexată de Bulgaria. s-au realizat noi instrucţiuni de mobilizare şi planuri de operaţii. 11 . menţinând doar câteva divizii şi să încheie convenţii economice înrobitoare. România a intrat din nou în război împotriva Puterilor Centrale. Tot în vedera pregătirii reintrării în acţiune a armatei române de partea Antantei. colonelul Radu R. a adresat trupelor de ocupaţie un ultimatum. şi cu generalul H. De asemenea. În aceste condiţii. ulterior. comandatul Armatei de Orient. Regele Ferdinand a ordonat a doua mobilizare a armatei. s-au îndreptat spre Bucureşti. prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. O pace-dictat prin care România a fost silită să cedeze Dobrogea. plan pe care. a luat legătura cu guvernul francez. ori s-au întreprins o serie de acţiuni prin care s-a luat legătura cu Aliaţii. De pildă. Reintrarea României în război (28 octombrie 1918) În pofida condiţiilor grele impuse de Puterile Centrale în domeniul militar. cu care colaborase pe frontul român şi de care era legat printr-o strânsă prietenie. la 3 septembrie 1918. în vederea reintrării armatei în război. Victor Antonescu. Bulgaria şi Turcia (24 aprilie 1918). să demobilizeze armata. pentru a discuta planul reluării operaţiilor de către aramta română. contând pe participarea imediată a armatei române. La 27 octombrie 1918. Noul guvern. ca ofiţer de legătură. Austro-Ungaria. a început retragerea spre Transilvania. Armata română reîncepea operaţiile militare contra Puterilor Centrale. Prin adoptarea unor măsuri de conversare a unro importante efective în stare de operativitate. Turnu Măgurele şi Giurgiu şi. să accepte modificări de frontieră pe Carpaţi.

caducitatea Tratatului de pace de la Bucureşti. între altele. în urma căruia ostilităţile au încetat pe toate fronturile. în acelasi timp. Germania recunoaşte. să retragă armata din România. fiind obligată.Semnarea armistiţiului dela Compiegne. între Puterile Antantei şi Germania la 29 octombrie 1918. 12 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful