Romania in al doilea Razboi Mondial

Agravarea situatiei internationale in a doua jumatate a anului 1939 a afectat serios si tara noastra. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost primit la Bucuresti cu foarte mare neliniste, iar la 1 septembrie 1939, cand a izbucnit razboiul, Romania s-a declarat neutra. Asasinarea primului ministru Armand Calinescu de catre legionari, la 21 septembrie 1939, a complicat si mai mult lucrurile. Carol al II-lea a ordonat o represiune sangeroasa a miscarii legionare.

 Dupa infrangerea rapida a Poloniei, succesele militare ale Germaniei au continuat si in prima jumatate a anului 1940. Capitularea Frantei in vara anului 1940 a dus la prabusirea sistemului de aliante externe ale Romaniei. Situatia s-a agravat, deoarece Stalin s-a hotarat sa puna imediat in aplicare planul de anexari teritoriale pe seama statelor invecinate. Ungaria si Bulgaria, apropiindu-se mai devreme de Germania, sperau sa obtina si ele modificarile teritoriale pentru care facusera multa propaganda.

 In primavara anului 1941 Romania a refuzat sa participe la agresiunea nazista contra Iugoslaviei si Greciei. La finele lui 1941 si inceputul anului urmator a intervenit starea de razboi cu Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si aliatii lor, pe fondul participarii tot mai intense a tarii noastre la Razboiul din Rasarit. Romania lua parte la razboi pentru a obtine eliberarea teritoriilor romanesti ocupate in 1940 de catre sovietici.

 La 30 noiembrie 1941, guvernul britanic a adresat, prin intermediul legatiei sale de la Bucuresti, un ultimatum autoritatilor antonesciene, prin care cerea ca, pana la 5 decembrie, sa opreasca operatiile militare pe frontul impotriva U.R.S.S. In raspunsul sau Ion Antonescu a reamintit Londrei ca, prin participarea sa la razboi, Romania urmarea doar legitima aparare in fata agresiunii ruse inceputa in 1940 . La 6 decembrie 1941 a intervenit starea de razboi intre Romania si Marea Britanie. Intr-o scrisoare, Ion Antonescu afirma ca Romania primeste aceasta provocare, avand credinta nazdruncinata ca luptand impotriva comunismului slujeste nu numai crezul nationaldar civilizatia insasi de care Marea Britanie nu poate fi straina . Intre 8 si 11 decembrie 1941 i-au declarat razboi tarii noastre si Canada, Noua Zeelanda, Australia, Uniunea Sud-Africana. La insistentele Germaniei, Romania a declarat razboi Statelor Unite ale Americii la 12 decembrie 1941, dar raspunsul american nu a survenit decat in iunie 1942.

 La 12 iunie 1941 generalul Ion Antonescu a fost invitat de Hitler la Munchen, unde i s-a prezentat planul de operatii militare Barbarossa, ce avea drept scop distrugerea Uniunii Sovietice. La 22 iunie 1941 Romania a luat parte, alaturi de Germania si aliatii sai, la atacul contra statului sovietic. La chemarea lasata de general : Va ordon : treceti Prutul ! , armata romana a intrat in razboi pentru a readuce la trupul tarii provinciile smulse de sovietici in vara tragica a anului 1940 Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Hertei. Pe frontul de sud actionau Armata a 3-a Romana (generalul Petre Dumitrescu) si Armata a 4-a Romana (generalul Nicolae Ciuperca) alaturi de Armata 11 germana, comandata de generalul Eugen von Schobert. Au mai participat Aeronautica cu 672 de avioane si Marina Militara cu 39 nave de lupta.

 Avand ca soport dorinta de a-I elibera pe fratii din Basarabia si Bucovina de Nord, militarii romani au luptat cu eroism, asa incat, in 5 iulie 1941, a fost eliberat orasul Cernauti, iar la 16 iulie, orasul Chisinau. In aceste lupte armata noastra a inregistrat 4 112 morti, 12 120 raniti si 5 506 disparuti. La 27 iulie 1941 teritoriile romanesti rapite de U.R.S.S. au fost reintegrate in granitele Romaniei, armatele noastre atingand linia Nistrului pe toata lungimea granitei. Dupa eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, s-a pus intrebarea : Pana la Nistru sau si dincolo ? La 18 iulie 1941, Iuliu Maniu, presedintele Partidului National Taranesc, dupa ce aprecia actiunile armatei romane pana la Nistru si-l asigura pe generalul Ion Antonescu de recunostinta vesnica a tarii, specifica : Trebuie sa crutam armata noastra pentru scopurile noastre romanesti, care sunt multe si mari si de tragica actualitate pentru foarte apropiate vremuri .

La 6 august 1941, in cadrul intrevederii cu Ion Antonescu de la Berdicev (Ucraina), Hitler I-a cerut ca Armata Romana sa actioneze pe directia Odessa Peninsula Crimeea. Totodata, a incredintat Romaniei administratia Transnistriei. La 21 august Ion Antonescu a fost ridicat la gradul de maresal al Romaniei. Fortele miliate romanesti au desfasurat, ulterior, lupte grele la Odessa, in Crimeea si Caucaz. In confruntarile de la Odessa, Armata a 4-a Romana a pierdut aproape 18 000 soldati, a inregistrat cca. 11 400 disparuti si 63 300 raniti. Orasul a fost cucerit la mijlocul lunii octombrie 1941, dupa care unele unitati au fost retrase in tara pentru refacere. In iulie 1942 a fost cucerit Sevastopolul.

 La 25 iunie 1942, Rene Wech, ministrul Elvetiei la Bucuresti, aprecia ca pierderile armatei romane in Rasarit erau de 6 000 ofiteri, 2 600 subofiteri si 149 000 soldati, din care 70% erau totusi recuperabili. In cadrul inclestarii de la Stalingrad (iulie 1942 februarie 1943), 26 divizii romanesti au luptat alaturi de fortele Axei. Ele au inregistrat insa grave pierderi 156 000 morti, disparuti si prizonieri. Armata a 3a Romana s-a aflat in incercuire alaturi de trupele germane, italiene si maghiare. In anii 1943 1944, fortele romane au sustinut, in continuare, lupte grele in Cuban, pentru apararea Crimeei si Basarabiei. Continuarea razboiului dincolo de Nistru a complicat si relatiile cu Anglia si Statele Unite ale Americii cu care Romania a intrat in stare de razboi in decembrie 1941 si respectiv iunie 1942. Desi Antonescu a declarat ca nu se afla in razboi decat cu Rusia, antrenarea tarii dincolo de Nistru a avut consecinte grave pentru poporul roman, atat in momentul razboiului cat si in perspectiva. In martie 1944, trupele rusesti au atins Nistrul, iar la inceputul lunii aprilie au patruns in nordul Moldovei. Pana la aceasta data Romania pierduse deja aproape 1 million de oameni in razboi. Era evident ca Germania nu mai putea castiga razboiul, iar Romania trebuia sa gaseasca solutia salvarii sale.

Tratativele diplomatice pentru iesirea tarii din razboi si alaturarea la coalitia Natiunilor Unite Antifasciste
Soarta Romaniei in conditiile unui razboi de asemenea proportii a preocupat fortele politice romanesti, atat cele din opozitie cat si pe maresalul Ion Antonescu. Liderii partidelor national-taranist si liberal se aflau inca in vara anului 1941 in contact cu britanicii din Orientul Mijlociu, iar maresalul, pe langa promisiunile facute lui Hitler ca va merge pana la capat cu Germania, nu a exclus eventualiatea iesirii Romaniei din razboi.

 Cu iesirea lui Ion Antonescu, ministru de externe Mihai Antonescu a

contactat pe diplomatii italieni, propunand o Axa latina care sa se opuna Reichului german. Incepand cu august 1941 si pana in ianuarie 1943, ministrul de externe roman a insistat pe langa G. Ciano, omologul sau ialian, sa incheie, separat, pace cu puterile occidentale. Planul n-a fost agreat de Mussolini, iar Ciano a fost schimbat din functie. Atentia s-a indreptat atunci spre tarile neutre, incercandu-se contacte directe cu reprezentantii deplomatici occidentali. Mihai Antonescu a sondat terenul la Berna, Vatican, Lisabona, Madrid, Ankara. Aceste tatonari erau sortite esecului, deoarece S.U.A. si Anglia hotarasera, in ianuarie 1943, cu ocazia Conferintei de la Casablanca, sa nu angajeze negocieri cu statele Axei si satelitii lor, ci sa le impuna formula capitularii neconditioane , o formula care va contribui la abandonarea Estului european in zona de influenta sovietica. De altfel, englezii, luand act de actiunile diplomatice ale Romaniei, au recomandat ca, aceste contracte sa fie facute, in primul rand, cu U.R.S.S., cea mai interesatain iesirea romanilor din Axa. De acum inainte, negocierile noastre se vor lovi de aceasta formula ce includea prioritatea Moscovei, stiindu-se bine care era pozitia lui Stalin privind frontierele noastre estice.

 Pe de alta parte, s-au intensificat si contactele opozitiei democrate cu anglo-americanii la sfarsitul anului 1942 si inceputul lui 1943. Astfel, Iuliu Maniu a trimis Londrei mai multe memorii, dar a primit acelasi raspuns, cum a fost cel din martie 1943, din care aflam : Guvernul englez si american nu-si pot lua nici o obligatie speciala, inainte de a stabili o intelegere in privinta Romaniei cu guvernul sovietic .

 Aceste demersuri diplomatice n-au scapat Germaniei si, in cursul convorbirilor dintre Hitler si Antonescu, din aprilie 1943, ele au fost aduse in discutie. Fuhrerul a cerut maresalului pedepsirea aspra a lui Mihai Antonescu, Iuliu Maniu precum si atentionarea regelui. Antonescu n-a dat curs acestor cereri si nici sugestiilor privind deportarea evreilor din Romania in Crimeea sau Transnistria. Deopotriva, maresalul a desfiintat, la inceputul anului 1944, lagarele si ghetourile de dincolo de Nistru si a ordonat readucerea detinutilor evrei in tara. Mihai Antonescu a continuat contactele cu Italia pana ce ducele a fost demis in iulie 1943, iar noul guvern a incheiat armistitiul cu S.U.A. si Anglia in septembrie 1943. Dupa conferintele de la Moscova si Teheran, din octombrie si noiembrie 1943, orice demers diplomatic al Romaniei a fost conditionat de discutii cu Moscova, conform intelegerii dintre cele trei mari puteri. Cu toate acestea, tratativele in vederea iesirii din razboi a Romaniei au continuat la Ankara, Stackholm si Cairo in perioada 1943 iunie 1944, atat in numele maresalului cat si in cel al opozitiei.

Intre timp, trupele sovietice intrasera pe teritoriul Romaniei si rusii au propus o convietuire de armistitiu in care se prevedea iesirea din razboi, intoarcerea armatelor impotriva Germaniei, acceptarea frontierelor estice din iunie 1940, eliberarea prizonierilor si plata unor dezpagubiri de razboi. Totodata, Kremlinul declara dictatul de la Viena nedrept si promite ajutor pentru eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest. Antonescu a respins conditiile dar a continuat negocierile cu rusii la Stockholm, in timp ce opozitia acceptase toate conditiile la Cairo, aliatii fiind instiintati ca regele Mihai va lua masuri necesare pentru rasturnarea guvernului condus de maresalul Ion Antonescu si va intoarce armele impotriva Germaniei.

 Noua situatie survenita pe fronturile celui de-al doilea razboi mondial, marcata de victoriile aliantei antifasciste, au facut sa scada interesul occidentalilor si sovieticilor pentru un armistitiu cu Romania. Antonescu a mai incercat continuarea discutiilor pana in ziua de 23 august 1944, dar ele nu s-au incheiat cu rezultate pozitive. In aceste conditii sa profilat solutia preconizata de opozitie, si anume, aceea a unei lovituri de stat, actiune in care sa fie antrenati : regele, cercurile palatului, armata si partidele politice democratice, inclusiv extrema stanga, comunistii, data fiind situatia de pe frontul de rasarit. Perspectiva ocuparii tarii in intregime de catre armatele sovietice, cu toate consecintele care ar fi urmat, a grabit coalizarea fortelor adversare lui Ion Antonescu si pregatirea loviturii de stat din 23 august 1944.

Actul de la 23 august si urmarile sale

Fata de dezastrul care ameninta Romania in primavara anului 1944, gruparile politice care se opuneau razboiului si regimului antonescian au inceput sa actioneze. Ofensiva Aratei Rosii a facut ca fortele politice democratice din Romania sa accepte colaborarea cu Partidul Comunist. In iunie 1944 s-a constituit Blocul National Democrat, format din P.N.L., P.N.T., P.S.D. si P.C.R. Au fost contactati regele Mihai, precum si unii reprezentanti ai armatei. Scopul reunirii acestor forte a fost scoaterea Romaniei din razboi.

 La 20 august 1944, sovieticii au declansat ofensiva pe linia Iasi Chisinau si evenimentele s-au precipitat. In numai doua zile, acestia au propus o puternica spartura in linia de aparare din Moldova. Germanii, cu acordul lui Antonescu, au hotarat sa continuie rezistenta pe linia Focsani Namoloasa Galati. Regele Mihai si reprezentantii B.N.R. au decis atunci arestarea lui Antonescu in cazul in care acesta refuza scoaterea Romaniei din razboi. In ziua de 23 august 1944, chemat de urgenta la Palat, Antonescu a fost arestat in biroul regelui. Rand pe rand au fost retinuti si colaboratorii sai. S-a format un nou guvern, condus de generalul Constantin Stanescu, In aceeasi seara s-a difuzat Proclamatia regelui catre tara. Abordandu-l total de Antonescu, armata romana a inceput lupta cu trupele germane si ungare aflate pe teritoriul tarii. In colaborare cu armata sovietica, aflata in mars spre Berlin, pana la 25 octombrie 1944 a fost eliberat intreg teritoriu Romaniei. Ulterior, aramat romana a participat la eliberarea de sub dominatia nazista a Ungariei, a Cehoslovaciei si a unor zone din Austria.

 Pe plan militar, actul de la 23 august 1944 a insemnat scurtarea razboiului, ca urmare a pierderii de catre Germania a Carpatilor, a petrolului romanesc si a elibararii cailor spre Balcani si Europa Centrala. Din randul aliatilor, U.R.S.S. a foat principalul beneficiar al iesirii romaniei din razboi. Trupele sovietice au inaintat mult mai usor in Balcani si spre Berlin. Pe plan politic actul de la 23 august a insemnat intrarea Romaniei in sfera de influenta sovietica

Dotarea armatei romane in al doilea Razboi Mondial

 Una dintre principalele deficiene ale armamentului de infanterie[2] existent n dotarea armatei la acel moment consta n marea lui diversitate de calibre i, ca urmare, n dificultile legate de asigurarea muniiei. Pentru eliminarea acestui neajuns s-a stabilit ca, o dat cu repararea pieselor, s se execute i operaiunea de uniformizare a calibrelor. Pentru armamentul de infanterie a fost adoptat calibrul 7,92 mm, ns doar putile i carabinele cu repetiie Mannlicher md. 1895 i mitralierele Schwarzlose md. 1907/12 au fost compatibile cu operaiunea de recalibrare.

O alt decizie important a presupus nlocuirea a jumtate dintre tunurile de cmp cu mai puternicul obuzier cal. 100 mm. n acest sens, aceleai uzine au materializat aciunea de modernizare a obuzierelor koda md. 1914, cal. 100 mm existente n nzestrare care, aduse la ultimele standarde koda, au primit indicativul de obuziere md. 1914/34.

Principalele comenzi de armament ale Armatei Romne au fost dirijate ctre firmele koda i Zbrojovka din Cehoslovacia i Schneider dinFrana.Conform contractelor, pn la sfritul anului 1939, firma koda urma s livreze 125 de baterii (500 de piese) de obuziere de cmp md. 1930 i md. 1934, cal. 100 mm, 45 de baterii (160 de piese) de obuziere md. 1934, cal. 150 mm, firma Zbrojovka dinBrno 18.257 de puti-mitraliere ZB, md. 1930, cal. 7,92 mm i 500.000 de puti Vz 24[3] (ZB md 1924), cal. 7,92 mm, iarfirma Schneider 45 de baterii (160 de piese) de tunuri lungi md. 1936, cal. 105 mm i 160 de tunuri a.t.md. 1936, cal. 47 mm. Tot n Frana, n anii 1935-1938 au fost comandate la firma Brandt arunctoare de mine, cal. 81,4 mm i cal. 60 mm.

Germania a dirijat spre Romnia, n cadrul Pactului petrolului (Olwaffen Pakt), o parte din armamentul polonez capturat n campania din 1939: 45 de tunuri Schneider md. 1913, cal 105 mm, 665 de tunuri a.t. Bofors cal. 37 mm, 54 de tunuri a.a. Bofors cal. 40 mm i Oerlikon, cal. 20 mm, precum i 80 de tunuri de cmp franceze md. 1897, cal.75 mm. n plus, Germania acordase, n 1938, fabricii Astra licena pentru construcia a 360 de tunuri a.a. Rheinmetall cal. 37 mm, din care, pn n mai 1940, au fost livrate la trupe 102 tunuri.

La 22 iunie 1941, Marina Regal Romn avea cele dou componente de baz, forele fluviale i cele maritime, dezvoltate relativ inegal. Prin intrarea n serviciu a monitoarelor Ardealul, Basarabia, Bucovina, obinute de la Austro-Ungaria ca reparaii de rzboi ce s-au adugat monitoarelor Brtianu, Catargiu, Lahovary, Koglniceanu i cumprarea, n anul 1921, a 4 vedete (nr. 1-4) din Italia ce s-au adugat celor 8 vedete britanice, existente n dotare Escadra de Dunre a devenit, pentru dou decenii, principala for fluvial din lume.

Bibliografie : Mihai Manea, Bogdan Teodorescu Istoria romanilor de la 1821 pana in 1989 ; Octavian Cristescu, Vasile Pasaila, Bogdan Teodorescu, Raluca Tomi Istoria romanilor (epoca moderna si contemporana) Camil Muresan, Vasile Vesa, Vasile Cristian, Eugen Vargolici Istoria Universala moderna si contemporana www.wikipedia.com http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dotarea-armatei-romane-aldoilea-razboi-mondial