Sunteți pe pagina 1din 2

Tort cu crema de lamaie si nuca de cocos

Ingrediente

Pentru blat: 4 oua 100 g zahar 2 linguri ulei 4 linguri faina 1 lingurita praf de copt esenta de lamaie Pentru crema: 2 galbenusuri 2 linguri zahar 1 lingura amidon 250 ml lapte 200 g ciocolata alba 1 lingurita gelatina 300 ml smantana pentru frisca zeama de la 1 lamaie 2 linguri nuca de cocos + 100 ml lapte Pentru ornat: 200 ml smantana pentru frisca

Mod de preparare:
Blat: Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Adaugam zaharul si mixam pana obtinem o spuma lucioasa, ca pentru bezele. Galbenusurile frecate cu ulei si esenta de lamaie (dupa gust) se toarna incet peste spuma de albusuri si se amesteca usor. Faina o amestecam cu praful de copt, apoi o incorporam in compozitia de mai sus, amestecand usor cu o spatula, cu miscari usoare, de jos in sus.

Turnam compozitia intr-o tava (18 cm diametru) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mediu, pentru cca 30 de minute. Blatul va fi ferm la atingere, dar putem face si proba cu scobitoarea. Scoatem blatul pe un gratar, il lasam la racit, apoi il taiem in 3 parti. Crema: Gelatina o punem la hidratat in cateva linguri cu apa rece. Nuca de cocos o punem intr-un vas impreuna cu laptele si punem la fiert. Lasam sa fiarba, dam cateva clocote si dam deoparte. Lasam cocosul sa se inmoaie, apoi il punem intr-o strecuratoare fina si il lasam sa se scurga de lichid. Se preseaza putin cu o lingura, pentru a-l stoarce bine. Laptele ramas il indulcim dupa gust si-l pastram pentru insiropat. Galbenusurile le mixam bine cu zaharul pana obtinem o crema. Adaugam amidonul si omogenizam usor, apoi turnam laptele amestecand mereu sa nu se formeze cocoloase. Punem vasul pe foc mic sau la baine-marie si fierbem compozitia pana aceasta se ingroasa. Este gata atunci cand invartind cu lingura in vas se poate vedea fundul vasului. Dam deoparte si adaugam ciocolata alba rupta bucatele. Amestecam crema pana ciocolata se topeste si se omogenizeaza, apoi adaugam si glatina hidratata. Dam la frigider pana crema se intareste bine. Intre timp mixam smantana pentru frisca pana aceasta devine pufoasa. Putem adauga si o lingurita de zahar pudra, pentru a o ajuta sa devina ferma. Incorporam frisca in crema foarte bine racita. Crema obtinuta o impartim in 2 parti egale. In una din ele vom pune zeama de lamaie, iar in cealalta nuca de cocos. Repartizam crema intre blaturile ce le-am insiropat cu laptele ramas de la nuca de cocos. Imbracam tortul intr-un strat subtirel de frisca si ornam dupa preferinta.

S-ar putea să vă placă și