Astazi va invit sa pasiti pe un pod peste timp si spatiu, al carui capat a fost tesut in Persia acum 1650 de ani

de Hafiz, iar celalalt este in Craiova, tesut de o tanara din orasul nostru. Va invit sa treceti pe acest pod imaginandu-va ca treceti podul viselor din imaginatie in realitate, avand intelepciunea misticilor si prospetimea sufletelor tinerilor din orasul acesta. Sa va bucurati si sa lasati cuvintele sa vi se strecoare in suflet!

Iubirea... oare ce este ea? Acest cuvant atat de scurt pentru un teritoriu atat de vast si de individual. Acel teritoriu pe care il tot cerem si cream, pe care il tot cautam, crezand, cu inocenta unui copil ca el se afla intre oceane adanci, departe de aceasta lume care se invarte tot mai ametitor in jurul nostru, cand de fapt el este in noi. Priviti-va in oglinda si zambiti-va. Iata acum iubirea! Va priveste in ochi! Priviti-va apoi partenerul si zambiti-i. Si acum ea va priveste la randul ei! Fiindca iubirea este pretutindeni. Ea este dincolo de lumea materiala, dincolo de ideal, dincolo de gand si spatiu, este respiraaia, este inspiratia, este acel ceva care ne misc. Si atunci, cum iubim? A iubi inseamna de fapt a-i oferi celuilalt ceea ce el are nevoie in acel moment fara ai cere insa nimic in schimb. Ea nu este un troc, este omnipreznta care ne face sa accedem la fericire. Iubirea este atunci cand iti privesti partenerul de cuplu si ii daruiesti tot ceea ce el viseaza fara a avea insa nevoie sa primesti la randul tau. Este atunci cand ii oferi spatiul infinit in care sa poata zbura in loc de a-l inchide intr-o colivie aurita si singuratica. Iubirea este atunci cand il privesti in ochi si stii ca prin ea sau prin el privesti cu adevarat toate femeile sau toti barbatii pamantului, cand ceea ce ii dai, ii dai pentru ea/el si nu pentru tine. Cand faci dragoste cu partenerul tau si stii ca in acea clipa te iubesti cu toata energia feminina sau masculina existenta. Cand iti privesti partenerul si ii retii trasaturile atat de fidel incat ii poti spune din tot sufletul ca il vei putea picta in gandul tau si peste zeci de decenii. Cand te minunezi de faptul ca timpul nu mai curge rar si lent, ci cu viteza unei cascade puternice al carui sunet suierator te ameteste pana acolo cand simti ca clipa ingheata. Cand timpul nu mai exista deoarece s-a dizolvat in momentul in care v-ati intalnit privirea. Este cand iubesti atat de mult incat iti vrei partenerul fericit, orice ar insemna pentru acesta acea fericire, si intelegerea ca el este liber din si pentru eternitate. Insa atunci cand amandoi pot intelege aceasta, de-abia atunci apare adevarata magie, fiindca el nu mai are nevoie de altele deoarece stie ca avandu-te pe tine, le are de fapt pe toate si tu nu mai ai nevoie de altii, fiindca stii ca avandu-l pe el, te-ai iubit de fapt cu toti. Este cand te poti oferi pe deplin, pentru ca stii ca fiind izvor si nu balta nu vei seca si suferi niciodata. Si poate ca nu te poti oferi in acest mod oricui, insa cand gasesti acea persoana, ofera-i in tine libertatea absoluta, si mai multa, si inca... fiindca apa nu sta in palma atunci cand strangem pumnul. Iubirea este atunci cand nu iti dai seama cum de dimineata a devenit intr-o clipa noapte si cum de pamantul nu se mai iubeste cu soarele ci cu luna, pana cand realizezi ca luna

este luminata de soare. Atunci revelatia ca iubirea voastra este universala va umple de fericire. Cand nu ai nevoie sa mai vezi stelele pe cer, ci doar pe ea sau pe el fiindca in voi se afla toate si toate se afla in voi. Este cand il vezi in fiinta tuturor barbatilor si o admiri in seninatatea tuturor femeilor. Este iubirea cu sufletul, cand nu ai nevoie sa mergi pana la capatul lumii cu celalalt, fiindca puteti fi deja oriunde ai peste tot doar avandu-va unul pe altul. Cand ea sau el devine prelungirea ta si cand aerul dintre voi se comprima. Cand o iubesti stiind ca ea este si puritate dar si femeie si cand el este atat zeu dar si pagan. Pentru minunea care este, nu pentru minunea pe care o aduce in viata ta. Cand i-ai putea oferi, ca recunostinta, ofranda a sute de flori doar pentru faptul ca ai avut sansa sa il/o poti imbratisa macar o clipa pentru a i te darui. Cand intre voi nu sta decat un singur pas prin care se scurg vieti si continente, un pas pe care nu e nevoie sa il faceti decat cu gandul fiindca stiti ca celalalt va simti parfumul cugetului vostru. Dar iubire inseamna sa si stii cum sa primesti. Sa te poti lasa imbratisat de natura din celalalt, nu cu ratiunea ci cu sinele. Sa te bucuri de fiorii valurilor mangaierilor sale, de atingerea suava a buzelor pe tot corpul, pe tot sufletul. Sa te lasi ametit de extazul daruirii celuilalt. Sa te lai pierdut in oceanele privirii sale, sa-ti oferi si tu libertatea de a te scufunda in perfectiunea pe care el ti-o daruieste. Sa simti acea dragoste la prima vedere, acel coup de foudre incitant de fiecare data cand il/o vezi. Sa infloresti de recunostinta in fata surasului sau cald si sa poti integra in tine in infinit tot curcubeul unic pe care partenerul ti-l ofera. Este cand te daruiesti total si esti indragostit pana la apusul timpurilor. Hafiz a transcris odata iubirea in cateva versuri: Chiar si dupa tot acest timp Soarele niciodata nu ii spune pamantului Imi esti dator Uite ce se intampla cu o Iubire ca aceasta! Lumineaza tot cerul. Aceasta este iubirea... ca o dimineata superba si luminoasa a unei zi care simti ca aduce miracole, cu aroma unui suc de portocale proaspat stors de care te bucuri pe acorduri suave de chitara. Este pace.