Sunteți pe pagina 1din 5

Continutul juridic al tripticelor din Transilvania

In ceea ce priveste contractele de imprumut, intr-unul dintre aceste contracte, creditor este o femeie peregrina. Faptul ca o femeie peregrina incheie un contract de imprumut este contrar prevederilor dreptului roman, intrucat, in primul rand, peregrinii nu aveau jus comerci, si in al doilea rand, femeile sui iuris(cele care nu se aflau sub puterea unui pater familias) in dreptul roman erau puse sub tutela perepetua a agnatilor lor intrucat romanii considerau ca femeile sunt obstaculate dpdv intelectual si, ca atare, nu puteau incheia acte juridice fara autoritatis tutoris.Aces contrat de imprumut nu a fost incheiat potrivit dreptului roman. Intr-un alt contrat de imprumut, exista o simpla conventie prin care debitorul isi asuma obligatia de a plati dobanzi la suma imprumutata. i acest lucru contravine dreptului roman, deoarece, in dreptul roman, obligatia debitorului de a plati dobanzi la suma imprumutata se realiza fie printr-o stipulatio sortis et usurarum(stipulatiune a capitalului si a dobanzilor), fie printr-o stipulatio usurarum(stipulatiune a dobanzilor alaturata lui mutuum ! imprumutul de consumatiune care este esential gratuit). tipulatiunea este un act solemn, ceea ce inseamna ca in dreptul roman obligatia de a plati dobanzi se asuma numai in foma solemna si totusi, in provincia "acia, o persoana isi asuma obligatia de a plati dobanzi prin doar o simpla conventie de buna-credinta. #ezulta de aici ca nici aceasta clauza nu se supune prevederilor dreptului roman. In triptice exista si un contract de depozit; este un depozit neregulat, iar actul nu este incheiat ad validitatem , ci este incheiat ad probationem, adica cu scopul de a proba o obligatie izvorata dintr-un alt raport juridic. In ceea ce priveste stipulatiunea, ea este utilizata, in tripticele din $ransilvania, pentru realizarea operatiunilor juridice a imprumutului atat cu privire la capital, cat si cu privire la dobanzi si a garantiilor personale, desi, in epoca respectiva, dreptul roman crease acte speciale prin care se realizau operatiunile juridice respective si anume% mutuum pentru imprumutul de consumatiune si

fideiusiunea ca garantie personala (fidei iusio). &rintr-unul dintre contractele de munca se realizeaza o locatiune de servicii(locatio operarum) in forma contractului de munca prin care o persoana isi inchiriaza serviciile catre patronul unei mine. In privinta acestui contract, se pune problema riscului in contract, deoarece contractul respectiv contine o clauza potrivit careia muncitorul accepta sa nu fie platit pentru perioada in care nu poate munci din cauze ce nu-i sunt imputabile. #iscul in contract este sistemul potrivit caruia una dintre partile contractante trebuie sa-si execute obligatia, desi cealalta parte contractanta nu si-o mai poate executa fara vina sa. In contractul de locatiune, de servicii, cel care ia initiativa de a-si inchiria forta munca se numeste locator, iar cel care inchiriaza forta de munca a altei persoane se cheama conductor. &rin urmare, locatorul este muncitorul, iar proprietarul este conductorul.In dreptul roman vechi exista regula potrivit careia riscul apartinea locatorului, adica debitorului obligatiei imposibil de executat(adica cea de a munci). Locatiunea este un contract sinalagmatic(genereaza obligatii in sarcina ambelor parti contractante, ambele parti sunt si debitor si creditror)). In epoca clasica, se modifica aceasta regula, riscul fiind asumat de catre conductor, care trebuie sa-l plateasca pe muncitor si pentru zilele cand acesta nu poate munci din cauze ce nu-i sunt imputabile. In "acia, printr-o conventie, partile deroga de la acest principiu si stabilesc ca riscul in contract este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat(adica de catre locator). Aceasta deosebire fata de dispozitiile dreptului roman clasic se explica prin discrepanta majora de statut social si economic intre patronul minei si muncitor, cel din urma fiind nevoit sa accepte aceasta clauza in contract, desi nu ii este favorabila. In triptice exista 4 contracte de vanzare. #eferitor la unul dintre aceste contracte, se constata forma sa diferita de cea proprie contractului de vanzare din dreptul roman, desi efectele produse sunt identice. Astfel, in dreptul

roman clasic, prin simplul acord de vointe al partilor cu privire la obiect si la pret, era creat contractul consensual de vanzare care avea ca efecte% -obligatiile vanzatorului% -de a pastra si preda lucrul -de a garanta pentru vitii -de a garanta pentru evctiune -obligatia cumparatorului de a plati pretul. In $riptice, insa, exista clauze distincte' o clauza de cumparare, o clauza referitoare la pret, clauze distincte cu privire la vitii si e(() , precum si o declaratie distincta a garantului. Un alt contract de vanzare din triptice este semnat nu doar de catre martori, ci si de catre parti si garanti. ub acest aspect, in dreptul roman, actele erau de doua categorii% acte redactate in forma obiectiva(cele semnate doar de martori, tipice perioadei de inceput a dreptului roman) si acte redactate in forma subiectiva(cele semnate numai de parti, tipice epocii clasice si postclasice). Imprejurarea ca in triptice actele sunt semnate atat de catre martori, cat si de catre parti inseamna o derogare de la principiile dreptului roman , sau, dupa alti autori, o tranzitie de la forma obiectiva la cea subiectiva. Intr-o alta tablita cerata, operatiunea juridica a vanzarii se realizeaza atat prin intermediul mancipatiunii, cat si prin intermediul contractului consensual. )ai mult, analizand mancipatiunea, se constata ca ea este nula, deoarece nu este indeplinita niciuna dintre conditiile sale de forma, pentru ca mancipatiunea este un act de drept civil supus unui formalism riguros si excesiv. *nii autori au considerat ca ar fi o eroare de exprimare, si ca , de fapt, partile nu au vrut sa spune mancipatiune, ci traditiune. Altfel spus, ca partile au utilizat in mod gresit cuvantul mancipatiune. Alti autori au spus ca, pentru mai multa siguranta, partile au utilizat si mancipatiunea si contractul consensual in vederea aceleiasi operatiuni juridice, fara a putea explica , , insa, de ce partile au utilizat mancipatiunea fara a respecta vreuna dintre conditiile sale de forma. Alti autori au spus ca suntem in prezenta unei

bizarerii juridice. +iciuna dintre aceste explicatii nu poate fi luata in considerare. In explicarea acestei situatii trebuie pornit de la faptul ca in dreptul roman clasic, mancipatiunea era un mod de dobandire a proprietatii, iar contractul consensual nu era un contract translativ de proprietate, ci un contract generator de obligatii. Altfel exprimat, la romani prin contractul consensual nu se transmitea dreptul de proprietate de la vanzator-cumparator, ci contractul doar genera obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului linistita si utila posesiune a bunului(vacuuam possesionem tradere) sau a proprietatii bunului daca vanzatorul era chiar proprietar, iar transmiterea dupa caz a posesiunii sau a proprietatii de la vanzator-cumparator se realiza printr-un act ulterior si distinct de contractul de vanzare care a dat nastere acestei obligatii. In feudalism, contractul consensual de vanzare devine translativ de proprietate' adica transmite proprietatea de la vanzatorcumparator chiar in momentul realizarii acordului de vointe cu privire la obiect si la pret. Imprejurarea ca in triptice aceeasi operatiune juridica se realizeaza atat prin vanzarea consensuala generatoare de obligatii, cat si prin mancipatiune care este un mod de dobandire a proprietatii semnifica faptul ca suntem intr-o perioada de tranzitie de la contractul consensual generator de obligatii din dreptul roman la contractul consensual translativ de proprietate din epoca feudala.

Concluzia este ca, din cercetarea formei actelor continute in triptice, a elementelor si a efectelor lor, precum si a statutului juridic al persoanelor care l-au incheiat, aceastea nu sunt intru totul conforme nici exigentelor dreptului civil, nici dreptului gintilor si nici cutumelor locale, de aceea este gresit din start demersul stiintific de a incadra aceste acte intr-una dintre randuielile juridice respective si de a considera ca o bizarerie orice abatere de la prevederile unuia dintre sistemele de drept invocate. Actele din $riptice au o fizionomie specifica de natura a le conferi o identitate proprie ca acte juridice de drept daco-roman. ,le ilustreaza faptul ca in provincia romana "acia, alaturi de sinteza

lingvistica si etnica dintre autohtonii geto-daci si colonistii romani, a avut loc si o sinteza institutionala atat la nivelul institutiilor politice, cat si la nivelul institutiilor juridice. inteza juridica daco-romana a creat un sistem de drept nou, sistemul de drept daco-roman, care a stat la baza -egii $arii, adica a dreptului nostru feudal nescris.