Sunteți pe pagina 1din 7

Elemente de biomecanică.

Mişcarea este o proprietate întâlnită la toate formele de organizare ale materiei vii, de la structuri subcelulare până la ecosisteme. Modelele utilizate în studiul mişcării sunt :

- punctul material

- corpul rigid solid, alcătuit din puncte materiale ce au poziţii fixe în spaţiu

- corpul deformabil, alcătuit din puncte materiale ce au poziţii variabile.

Mişcările biologice pot fi reprezentate prin locomoţie, transport ( circulaţia sângelui, ventilaţia pulmonară, transportul alimentelor, schimburi la nivelul membranelor celulare, etc.) sau prin alte forme cum ar fi eliminarea secreţiilor glandulare, a produşilor de dezasimilaţie, transmiterea semnalelor, etc.

Mişcarea corpurilor se caracterizează prin poziţia faţă de un referenţial, prin viteză , acceleraţie, moment cinetic, etc. De asemenea, acţiunea forţelor asupra corpurilor este în concordanţă cu principiile mecanicii clasice. Expresia

concordanţă cu principiile mecanicii clasice. Expresia principiului fundamental al mecanicii = ne permite s ă
concordanţă cu principiile mecanicii clasice. Expresia principiului fundamental al mecanicii = ne permite s ă

principiului fundamental al mecanicii = ne permite să înţelegem ce se

întâmplă în cazul accidentelor, când, de obicei, corpurile se opresc brusc. Variaţia impulsului în unitatea de timp ( viteza de variaţie a impulsului ) devine extrem de mare şi ca urmare se dezvoltă forţe ce pot produce fracturi, zdrobiri şi şocuri mecanice, nu neapărat prin lovire.

Dacă asupra corpurilor acţionează forţe exterioare, efectul lor se manifestă prin modificarea modulului şi a direcţiei vitezei, sau, dacă ele nu se pot mişca liber, atunci sunt constrânse să se deformeze prin întindere, comprimare, forfecare, încovoiere şi torsiune. Deformarea poate fi : elastică, plastică, sau elasto-plastică.

este proporţională cu mărimea

forţei şi dispare la încetarea acţiunii forţei:

Deformarea elastică.

Deformarea elastică

F = k·Δl

sau

F = E·S·

modulul de elasticitate al lui Young.

elastică F = k·Δl sau F = E·S· modulul de elasticitate al lui Young. unde k

unde k este constanta elastică iar E este

.Ecuaţia se poate scrie :

este alungirea relativă.

σ = E·ε , unde

σ =

scrie : este alungirea relativă. σ = E·ε , unde σ = este efortul unitar, iar

este efortul unitar, iar ε =

σ = E·ε , unde σ = este efortul unitar, iar ε = Reprezentarea grafică a

Reprezentarea grafică a dependenţei

σ = σ(ε) scoate în evidenţă existenţa unei

limite de elasticitate

scoate în evidenţă existenţa unei limite de elasticitate şi a limitei de rupere .  

şi a limitei de rupere

unei limite de elasticitate şi a limitei de rupere .   r   

.

  r    0
r
0

Fig.1

Pentru domeniul 0 σ deformarea este elastică, iar pentru domeniul

σ

este elasto-plastică, fiind prezente atât forţele elastice cât şi forţele de frecare internă. Unele sisteme prezintă un histerezis elastic în sensul că, la încetarea acţiunii forţei exterioare, corpul deformat revine în starea iniţială dar trecând prin alte valori decât cele din procesul de alungire. Deformarea corpului depinde foarte mult de condiţiile în care acţionează forţa, lent sau brusc.

Deformarea elasto-plastică poate fi descrisă intuitiv cu ajutorul a două

componente : o componentă elastică reprezentată printr-un resort elastic ( ), şi

o componentă plastică reprezentată printr-un cilindru cu piston (

pot fi luate în diferite combinaţii cu ajutorul asocierilor

simple reprezentate de elementele Maxwell şi Voigt. Elementul Maxwell este alcătuit dintr-o componentă elastică şi una plastică legate în serie ( fig. 2).

constante F elementul Maxwell dezvoltă

forţa f ce creşte brusc ca urmare a întinderii resortului .

La alungirea bruscă sub acţiunea forţei

resortului . La alungirea bruscă sub acţiunea forţ ei , deformarea este plastică. Pentru intervalul σ
resortului . La alungirea bruscă sub acţiunea forţ ei , deformarea este plastică. Pentru intervalul σ
resortului . La alungirea bruscă sub acţiunea forţ ei , deformarea este plastică. Pentru intervalul σ
resortului . La alungirea bruscă sub acţiunea forţ ei , deformarea este plastică. Pentru intervalul σ
resortului . La alungirea bruscă sub acţiunea forţ ei , deformarea este plastică. Pentru intervalul σ

, deformarea este plastică. Pentru intervalul σ , deformarea

).

Aceste componente

Creşterea forţei f este urmata de o scădere exponenţială după legea :

f = f 0 · Fig. 2 , datori tă intrării în acţiune a co
f = f 0 · Fig. 2 , datori tă intrării în acţiune a co
f = f 0 · Fig. 2 , datori tă intrării în acţiune a co

f = f 0 ·

Fig. 2

f = f 0 · Fig. 2 , datori tă intrării în acţiune a co mponentei

,

datorită intrării în acţiune a componentei

plastice. Elementul Voigt este alcătuit

dintr-o componentă elastică şi una plastică legate în paralel (fig.3).

elastică şi una plastică legate în paralel (fig.3). F t t 0 f t Fig.3 La
F t t 0 f t
F
t
t
0
f
t

Fig.3

La aplicarea unei forţe exterioare constante elementul Voigt se alungeşte rapid datorită combinaţiei resort- piston, dar apoi, alungirea devine din ce în ce mai lentă datorită creşterii rezistenţei opuse de resort ( forţele elastice devin din ce în ce mai mari).

F t   t 0 f t   t 0 Fig.4 comportare ceva mai complicată,

F

F

t

 

t

0

f

f

t

 

t

0

Fig.4

comportare ceva

mai complicată, aşa cum se prezintă în figura 4.

La acţiunea bruscă a unei forţe exterioare constante F, combinaţia Maxwell-Voigt prezintă o alungire bruscă, .

datorată elementului Maxwell, urmată de o scădere bruscă de scurtă durată datorită răspunsului elastic al elementului Voigt. În continuare urmează răspunsul vâscos al elementelor şi alungirea scade. O deformare

elasto-plastică se observă ( fig.5)la acţiunea bruscă a unei forţe asupra unui muşchi de de broască contractat

Combinaţia Maxwell-Voigt are o

( a) sau aflat în rigor (aflat în stare de rigiditate).

F

0

f

0

sau aflat în rigor (aflat în stare de rigiditate). F 0 f 0 t t 0

t

t 0 rigor muşchi în Fig. 5 contracţie
t 0
rigor
muşchi în
Fig. 5
contracţie

t

Diagrama forţei de reacţiune a muşchiului arată ca muşchiul în rigor se comportă asemănător elementului Maxwell dar cu o dependenţă exponenţială ceva mai puţin accentuată, în timp ce muşchiul contractat are o comportare mai complicată ce conţine elemente ale combinaţiei Maxwell-Voigt legate în serie.

Comportarea elastică a materialelor biologice se observă şi la nivel celular. Astfel, zona marginală ( din apropierea membranei celulare), a protoplasmei are proprietăţi elastice în timp ce zona din apropierea nucleului prezintă o deformare plastică . De asemenea, fibrele de protoplasmă ce formează mixomicetele existente în unele celule, sunt elastice, şi au un modul de elsticitate E = 9·10 3 N/m 2 .

Chiar şi cromozomii vii din nucleu au proprietăţi elastice atât timp cât se află în interiorul nucleului, scoşi din nucleu îşi pierd elasticitatea.

Dar şi sistemul osos are proprietăţi elastice, modulul de elasticitate al oaselor persoanelor tinere fiind E = 2,6·10 7 N/m 2 , în timp ce modulul de elasticitate al oaselor persoanelor vârstnice este doar E = 1,7·10 7 N/m 2 , valoare apropiată de modului de elasticitate al lemnului de brad. Sistemul osos trebuie să suporte tensiuni puternice datorate greutăţii corporale şi contracţiei musculare. Studiile inginereşti au arătat că structurile tubulare prezintă o rezistenţă mecanică sporită, forţa de rezistenţă fiind proporţională cu puterea a 4-a a razei tubului pentru aceeaşi masă şi aceeaşi lungine a tubului. Prin procesele de selecţie naturală care s-au desfăşurat timp îndelungat în natură s-a ajuns la structuri similare, de formă tubulară : tulpina plantelor, forma tubulară a diafizei oaselor lungi, structura tubulară a materialului osos. În general, substanţa osoasă este organizată astfel încât sa confere o rezistenţă mecanică mare la solicitare pentru o greutate minimă a ţesutului osos.

Contracţia musculară.

Muşchiul este un sistem biologic ce poate transforma energia chimică în energie mecanică şi căldură. Prin contracţie, muşchiul se poate scurta cu până 1/3 din lungimea sa de repaus, dezvoltând o forţă egală cu forţa ce acţionează asupra lui. Fiecare fibră musculară poate dezvolta forţe maxime cuprinse în intervalul

· 10 -3 N iar corpul omenesc conţine peste 114·10 6 fibre astfel că muşchiul

Lucrul mecanic maxim dezvoltat de muşchi în

poate dezvolta forţe considerabile. timpul contracţiei este :

1

dezvolta forţe considerabile. timpul contracţiei este : 1 W max = F max · l 0

W max =

forţe considerabile. timpul contracţiei este : 1 W max = F max · l 0 unde

F max · l 0

unde F max este forţa maximă ce o poate dezvolta muşchiul în timpul contracţiei iar l 0 este lungimea de repaus a muşchiului. Contracţia muşchiului nu este însoţită obligatoriu de scurtarea lui, aceasta poate lipsi. Muşchiul are o mare elsticitate ce explică rezistenţa mare la rupere a ţesutului muscular. Contracţia muşchiului se poate efectua în diferite condiţii. Dacă muşchiul ridică o greutate, viteza de contracţie este invers proporţională cu mărimea greutăţii iar forţa dezvoltată de muşchi este egală cu greutatea. Dacă greutatea ridicată este mai mică decât forţa

F F max 0 alungire contracţie
F
F max
0
alungire
contracţie

Fig. 6

maximă dezvoltată de muşchi, în timpul contracţiei are loc şi o scurtare a muşchiului. Dacă greutatea ridicată este

v egală cu forţa maximă dezvoltată de muşchi atunci muşchiul se contractă fără să se scurteze. Dacă greutatea ridicată

este mai mare decât forţa maximă dezvoltată de muşchi, muşchiul se alungeşte.

Contracţia în care forţa dezvoltată de muşchi este egală cu forţa care acţionează asupra muşchiului se numeşte izotonică iar cea în care forţa dezvoltată de muşchi este maximă este şi izometrică. Contracţia nu este izotonică atunci când forţa care acţionează asupra muşchiului este variabilă.

Între forţa de contracţie şi viteza de contracţie există o relaţie stabilită de Hill ( Archibaldt Vivian Hill, fiziolog englez ce a primit premiul Nobel în 1922) :

( F + a )( v + b ) = ( F max + a ) · b

unde F este forţa de contracţie, egală cu forţa ce acţionează asupra muşchiului, v este viteza de contracţie, F max este forţa maximă dezvoltată de muşchi în contracţie , iar a şi b sunt constante. Se poate exprima viteza de contracţie :

v =

sunt constante. Se poate exprima viteza de contracţie : v = şi se remarcă faptul că

şi se remarcă faptul că liber ( F = 0)

v

are valoare maximă când muşchiul se contractă

În figura 6 este prezentată dependenţa F = F ( v )

Prin stimulare cu un impuls electric, muşchiul produce o zvâcnire ( secusă ) ce poate fi observată cu ajutorul unor dispozitive simple, cum sunt miograful mecanic Marey sau Sherrington. Acestea permit înscrierea mecanică a scurtării muşchiului pe un cilindru care se roteşte în dreptul unui ac legat de un capăt al muşchiului ( fig.7 ).

Fig. 7 Stimulat în mod repetat cu o fre cvenţă ce depinde de tipul muşchiului,

Fig. 7

Fig. 7 Stimulat în mod repetat cu o fre cvenţă ce depinde de tipul muşchiului, muşchiul

Stimulat în mod repetat cu o frecvenţă ce depinde de tipul muşchiului, muşchiul generează o contracţie prelungită numită tetanos ( fig.8) .Astfel, la musculatura oculară frecvenţa utilizată este de 350Hz, în timp ce pentru muşchiul solear se utilizează o frecvenţă de 30 Hz. Forţa generată într-o contracţie tetanică izometrică depinde de

dimensiunile muşchiului şi este maximă pentru o anumit lungime a muşchiului. Dacă muşchiul este alungit peste această limită, forţa scade şi la fel se întâmplă atunci când muşchiul este obligat să se scurteze sub această lungime şi apoi este supus unei contracţii izometrice. Dispozitivele mecanice de înscriere a secuselor muscular au inerţie şi au fost înlocuite cu dispositive speciale cum sunt filmarea stroboscopică ( filmarea cu viteză mare cu 10 3 10 5 imagini pe secundă) şi dispozitivele piezolelectrice.

F

( filmarea cu viteză mare cu 10 3 – 10 5 imagini pe secundă) şi dispozitivele

Fig. 8

t