Sunteți pe pagina 1din 5

Deşteaptă-te, române !

de A. Mureşanu

I
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

II
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

III
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

IV
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

V
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

VI
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
VII
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

VIII
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

IX
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

X
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

XI
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pămân

Imnul este o specie a genului liric, prin care, pe un ton solemn, se exprimă preţuirea faţă de divinitate, de o
personalitate, de o idee sau de un sentiment nobil, printr-un discurs liric avântat (cu efecte retorice). Dat fiind
specificul imnului, discursul liric solemn promovează idei înălţătoare, viziuni grandioase, trăsături
esenţializate şi hiperbolizate, ilustrate deseori pe baza alegoriei. Mărcile lexico-gramaticale ale prezenţei
eului liric în text sunt cele specifice adresării directe (verbe, pronume şi adjective pronomiale de persoana a
II-a, verbe la imperativ, substantive în vocativ, interjecţii exclamative, invocaţii şi exclamaţii retorice etc.).
Deşteaptă-te, române !
de A. Mureşanu

Andrei Mureşanu a debutat cu volumul “Versuri romantice”, evocând gloria trecutului. A evoluat spre
poezia satirică, iar la maturitate a scris versuri cu mesaj patriotic .Poezia “Un răsunet” de Andrei Mureşanu
constituie imnul naţional al României, fiind creata în atmosfera revoluţionară a anului 1848 şi răspândită pe
foi volante, cu titlul “Deşteaptă-te, române!”. Melodia îi aparţine lui Anton Pann.
Titlul poeziei (amintind de poemul lui Alecsandri “Desşteptarea României”) sintetizează întreg mesajul.
Autorul se adresează poporului român, prin intermediul unui verb la imperativ şi a unui substantiv colectiv,
îndemnându-l la lupta pentru libertate, unitate, recuperarea istoriei şi credinţei.
În prima strofă poetul descrie metaforic starea de spirit a naţiunii române -“somnul”, condamnă
“barbarii de tirani” ce-au pângărit şi jefuit pământul strămoşesc şi cere contemporanilor, în numele dreptăţii,
să acţioneze.
În strofa a doua românii trebuie să găsească puterea de a lupta în primul rând cu timpul (“acum ori
niciodata”) şi apoi cu “cruzii duşmani”. Indiferent de circumstanţe, ei sunt datori să demonstreze lumii că le
curge în vene un “sânge de roman”.
Strofa a treia. Poetul simte nevoia să redefinească noţiunea de libertate, căci românii au uitat
semnificaţia ei. În acest sens apelează la verbele la imperativ “înalţă”, ”cată”, care sugerează pe de o parte
respingerea condiţiei de resemnat şi, pe de altă parte, nevoia de afirmare .
Strofa a patra începe cu prezentarea zestrei biologică (voinici “ca brazii”, cu foc “în vine”, care “sar
ca lupii în stâne” atunci când patria are nevoie de ei) şi cu prezentarea rădăcinii istorice (Traian, “Mihai,
Ştefan, Corvine”), cu care naţiunea română are toate şansele să învingă. Căci nu există alternative, subliniază
autorul cu ajutorul conjuncţiei coordonatoare adversative “ori” şi prin intermediul antitezei (“Viaţa-n libertate
ori moarte”).
Strofa a cincea. Indiferent de provincia în care trăieşte, Moldova, Ţara Românească sau Transilvania,
sufletul românesc bate odată. Dacă înaintaşii (“voi”) au fost nevoiţi să trăiască într-o “oarbă neunire”,
contemporanii poetului (“noi”) înţeleg importanţa întregirii neamului. Voinţa lor este evidenţiată cu ajutorul
verbului “juram”, adverbului “pururea” şi substantivului “fraţi”.
În strofele a şasea şi a şaptea ţara este prezentată metaforic ca “o mamă” “cu inima duioasă”, dar
“văduvită” de-a lungul istoriei. Unii dintre cei mai dragi fii s-au jertfit pentru ea, deovedind astfel dragoste şi
respect. Poate de aceea Patria-mamă consideră că cei “vânzători” sau laşi trebuie îndepărtaţi: ”De fulgere să
piară, de traznet şi pucioasă”.
Strofele a opta şi a noua. Destinul a sortit poporului român un drum lung şi anevoios până la
descoperirea propriei identităţi. Confruntarea cu “iataganul barbarei Semilune”, intrigile interne şi
despotismul austro-ungar i-au întărit caracterul. Lexicul folosit de autor pentru a evoca aceste evenimente
este impregnat de durere. Sugestive în acest sens sunt epitetele “barbar”, ”fatale”, ”oarba”, substantivul
simbol “plăgi”, ”orbie” ,”jug”, repetiţia “N-ajunse […] / N-ajunse…”.
Strofele a zecea şi a unsprezecea. Finalul poeziei este mobilizator. De aceea majoritatea verbelor sunt
la imperativ: ”Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri/ Strigaţi în lumea largă…” şi este reluată expresia
adverbială “acum ori niciodată”. Românii nu vor accepta “intriga”, ”sila”, ”viclenele uneltiri”, ci vor lupta
pentru libertate. Martor şi ajutor, în viziunea poetului, va fi tot timpul bunul Dumnezeu,r eprezentat metaforic
în text de “preoţi” şi de simbolul crucii. Orice risc este asumat: ”Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină, /
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost pământ.”
Rima îmbrăţişată, ritmul trohaic împletit cu cel iambic şi măsura versurilor de şapte-opt silabe susţin de
asemenea mesajul patriotic.
Aşadar imnul naţional al României se dovedeşte a fi un testament românesc adresat urmaşilor şi, nu în
ultimul rând, umanităţii.

DEMONSTRAŢIE CĂ ACEASTĂ POEZIE ESTE UN IMN


Poetul ardelean Andrei Mureşan denumit de Mihai Eminescu “Preot deşteptării noastre” este cunoscut
în literatura română prin poezia “Deşteaptă-te, romane”. Scrisă în anul 1848, cântată pe o melodie de Anton
Pan, ea devine marşul revoluţionar români şi după 1989 imnul naţional al românilor.
“Deşteaptă-te, române” are toate atributele ce definesc un imn (poezie lirică înrudită cu oda in care se
slăveşte cu divinitate eroii, limba, poporul şi patria).
Titlul poeziei este format din verbul la imperativ “ a deştepta” şi din vocativul substantivului “român”,
el sintetizează mesajul întregii poezii, îndemnul la deşteptarea naţională la luptă împotriva tiraniei pentru
libertate şi unitate naţională.
Alcătuită din 11 catrene, poezia este compusă dintr-o suită de îndemnuri imperative metaforice
adresate poporului român.
Ideea poetică este cuprinsă în prima strofă. La început românii sunt îndemnaţi să se trezească din
somnul cel de moarte (metaforă ce sugerează inerţia în faţa unui destin tragic), la acţiune pentru aşi croii un
nou destin care să impresioneze chiar şi pe duşmani.
Cu acelaşi ton ultimativ sugerat de antiteza de originea lor romanică a cărei simbol este împăratul
Traian.
Îndemnul la luptă este argumentul de solidaritate şi de unitate întregului popor. Elanul patriotic este
sugerat de figuri de stil expresive: comparaţii(“stau ca brazi în munte” şi “sar ca lupii în stâne”), hiperbolă
(“voinici sute de mii”), enumeraţii (“bătrâni,bărbaţii,juni,tineri”).
Invocând prin invocaţie retorică pe marii voievozii:Mihai, Ştefan, Corvin, poetul slăveşte opţiunea
românilor pentru libertate exprimată direct cu ajutorul antitezei(“viaţă-n libertate ori moarte strigă toţi”).
Pătrunşi de idealul sfânt al libertăţi, românii jură să înfăptuiască visul de unire nerealizat de înaintaşi
“Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!”
Patria personificată văzută ca o mamă îndoliată cere de la fii ei să se sacrifice “să treacă prin sabie şi
foc” şi de aceea laşi şi trădătorii sunt blestemaţi să fie nimiciţi “De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă”.
Folosind interogaţia retorică “N-ajunse iataganul barbarei Semilune” poetul remarcă efectele luptelor
cu turcii şi ale despotismului şi ameninţă o nouă primejdie cea a pierderii identităţii naţionale prin răpirea
limbi.
În ultimele două strofe conţin două strofe îndemnul răscolitor adresat românilor “români din patru
unghiuri”, la unitate deplină (în cuget şi simţiri), la luptă şi jertfă pe altarul libertăţi “Murim mai bine-n luptă,
cu glorie deplină,\ Decât să fim sclavi iarăşi in vechiul nost pământ!”
Caracterul al poeziei, implicarea afectivă a eului liric, integrarea lui în colectivitatea care se adresează
este subliniată de folosirea formelor verbale şi pronominale de persoana I : ”să dăm dovezi”, “păstrăm cu
fală”,”jurăm să fim pururi fraţi”.
Elementele de versificaţie măsura de13-14 silabe, ritm iambic, rima împerecheată, oferă eului liric
posibilitatea de aşi exprima o varietate de sentimente.
Revocând pe un ton solemn, sincer şi mobilizator, eroi ai neamului roman, preamărim patria şi
patriotismul îndemnând la solidaritate şi unitate, poezia “Deşteaptă-te române” devenit imn naţional este
cântat cu veneraţie de către toţi români.