Aceasta este o traducere a “fan fictionu`ului” “Echo” .

Ideea acestui “fan fiction”

precum si personajele “Twilight” nu imi apartin.

Echo
Cap.1

Credeam ca daca am vazut-o sangerand si cu oasele rupte in studioul de balet e

cea mai urata imagine dintotdeauna. Mult mai rea decat imaginea cu ea palida si
acoperita cu apa, dupa ce fusese scoasa din apele de pe Prima Plaja. Ce mult gresisem.
Durerea insuportabila pe care imaginea ei din capul lui Jacob mi-o provocase,
atunci cum arata ea cand am plecat pentru lunile alea afurisite. Dar durerea fusese filtrata
prin ochii altcuiva. Oroarea asta am vazut-o eu, oroarea pe care Alice nu a putut sa mi-o
prezica sa o pot preveni. Pentru ca Alice nu-i putea vedea pe lupi. Iar Bella pleca de langa
Jacob, indreptandu-se spre mine.
Era pe motocicleta aceea antica pe care o avea, era veche de cel putin douazeci de
ani. Eram surprins sa o vad conducand-o, imi clarificase fara urma de indoiala ca lucrul
acesta nu-l putea face decat cu Jacob. Asa ca nu ma asteptam sa apara pe motocicleta
venind spre mine….pana nu i-am vazut zambetul. Se dadea mare, vroia sa-mi arate ce
poate ea sa faca. Chiar si in lumina slaba a zilei ii puteam vedea clar zambetul ca un
brilliant, iubirea din ochii ei cand si-a aruncat parul de pe fata si se indrepta spre mine.
Parul ii stralucea in briza vitezii. A durat o fractiune de secunda sa realizez ca nu
purta casca pe care i-o dadusem. Ceea ce a fost o fractiune de secunda prea tarziu, cand
Jacob Black a observat acelasi lucru si flutura casca in mana sa, strigand-o.
Era prea departe, eu nu eram indeajuns de rapid sa ajung la ea. Am vazut cum ea
s-a intors spre vocea ce o striga, iar motocicleta se clatina sub ea. Am fugit, stiind cu o
teroare bolnava ca indiferent cat de rapid sunt acum voi fi cu o secunda prea tarziu sa o
opresc sa nu se prabuseasca. Privirea mea l-a cuprins si pe Jacob privind ingrozit,
ajungand si el la ea cateva secunde dupa mine. Motocicleta cazuse pe ea, roata din fata
lovind-o direct in cap. Am aruncat monstruozitatea ce maraia cat colo si am luat-o in
brate.
-Bella!
-Unde o duci? Jacob Black striga la mine cand eu fugeam foarte repede spre casa
mea. Asteapta!
-Nu, am marait ignorand omul ce fugea incercand sa ne ajunga. Baiatul s-a
schimbat in forma de lup ca sa tina pasul cand fugeam prin padure. O duc la Carlisle.
-Bella, iubito deschide ochii, o imploram cand fugeam uitandu-ma la expresia ei
de necitit. O vanataie adanca aparea la tampla, murdarind pielea ei ca matasea. Te rog,
Bella! Te rog!
-Nu! Trebuie sa o duci la spital! Am auzit gandurile potaii . Si Charlie? Va
deveni suspicios daca nu ajunge acasa.
Nu puteam contrazice asta oricat de mult as fi vrut.
-Daca Carlisle e de acord atunci o duc la spital. Bella nu ar vrea ca Charlie sa se
ingrijoreze fara motiv, vocea era din ce in ce mai inceata, scuzele imi mureau pe buze in
timp ce Bella ramanea nemiscata in bratele mele.
-Bella, te rog, o imploram iar in soapta. Te rog, deschide ochii. Te rog vorbeste cu
mine, te rog. L-am simtit pe Jacob cand s-a transformat in om cand Sam, vocea Alpha i-a
spus sa se intoarca. Stiam ca e doar temporar, Jacob Black nu va sta departe mult timp, va
reveni cu prima ocazie sa o verifice pe Bella. Nu ii putem impune sa nu o faca, oricat imi
dorea,.
-Carlisle, am strigat cand urcam treptele din fata casei.

Cap.2

Pluteam.
Nori grei si negri eram peste mine, iar eu ma chinuiam sa ies din starea de
inconstienta. Ma luptam, aproape protectiv, ma tineam departe de ceva ce nu vroiam sa
vad, nu vroiam sa stiu. Auzeau voci incete si catifelate discutand, vocile deveneau
oarecum clare iar un geamat mi-a scapat printre buze.
-Bella? Am auzit o voce, prea grea sa o recunosc.
O fata frumoasa, alba ca zapada si devastator de frumoasa o vedeam printre gene.
Parul bronzat ii faceau fata si mai frumoasa, intr-un contrast minunat. Ochii de culoarea
aurului topit se uitau la mine dragastos. Fata unui inger. Am incercat sa il ating, si
disparuse.
-Nu, am soptind, nu vroiam sa plece.
-Bella, iubito ma auzi? O mana rece ma mangaia usor pe obraz. Am incremenit si
atingerea disparuse, aproape ca si cum nu ar fi fost. Confuzia si panica ma umpleau incet.
Unde eram? Si cum am ajuns aici?
-Jasper, a spus vocea intr-o soapta indurerata. De ce?
-Nu stiu, stii ca doar simt ce simte ea. A vorbit a doua voce cu un bas moale. Nu
stiu motivul, dar… vocea devenise si mai joasa si ma chinuiam sa o aud. Ii e frica de tine.
Un inexplicabil sentiment de calmitate a venit coplesindu-ma si stergand panica si
am oftat. Pleoapele imi fluturau dar nu puteam sa le deschid.
-Doar o atingere, Jasper, a spus a treia vocea in ton tandru si calm. Nu-i masca
sentimentele pana in punctul in care nu ne mai dam seama de ranile ei.
-Mama, am intrebat usor, am clipit si am intors capul luptandu-ma sa deschid iar
ochii.
O mana ma presa usor pe umar.
-Usor, Bella, mi-a spus cineva. Ai avut un accident, iti amintesti? Te-ai lovit la
cap.
Ceva la ultimul comentariu mi se parea cunoscut. M-am incruntat si cautam in
minte dar …
-Au…
Mi-am dus mana la spranceana, frecandu-mi fruntea. Mi-am strans ochii tare si
apoi i-am deschis usor. S-au deschis si am vazut fetele frumoase ale trei barbati stand
langa mine. Ochii au zburat prin camera, inima a inceput sa bata cu putere incercand sa-
mi amintesc unde sunt.
-Unde sunt?
 Cap. 3

-Unde sunt? Nu recunostea camera? Privirea ei nu recunostea mobila familiara,

patul imens de care se planse ea, de patura aurie care se potrivea cu covorul si cu ochii
mei cum imi spusese odata. Privirea mea panicata se intoarse catre tata care o studia
curios pe Bella.
-Esti in casa noastra, a spus Carlisle usor si ochii lui ingrijorati i-au intalnit pe ai
mei. Ochii Bellei studiau camera si fetele noastre, nu recunostea nimic.
-Acasa? A intrebat ridicandu-si o spranceana. A inghitit greu cand mica ei actiune
ii cauzase durere.
-Bella? M-am miscat aproape si vroiam sa o iau de mana. Carlisle m-a oprit
inainte sa ajung la ea.
-Edward… si el si Jasper m-au avertizat. Ochii ei ciocolatii s-au marit cand mi-a
intalnit privirea, apoi fata ei s-a strambat de confuzie. I-am auzit pulsul marindu-se, a luat
o gura de aer repede si se chinuia sa se calmeze.
-Unde e Renee? Unde e mama? A intrebat prinvind cand la mine cand la Carlisle.
De ce …de nu sunt la un spital?
-Renee e acasa, in Jacksonville. I-am explicat incet, tinandu-mi tonul coborat desi
eram si eu destul de confuz. Ce era cu ea? De ce se purta de parca nu ma cunostea? Si te-
am adus aici pentru ca nu am vrut sa il ingrijorezi pe Charlie.
-Jacksonville? Nu… isi scutura capul. Traim in Phoenix, a murmurat. Apoi restul
informatiei ajunse la ea. Charlie? De ce e Charlie aici?
-Bella, ii captase Carlisle atentia. Usor Edward, imi spuse mie usor. Vom rezolva
noi asta.
-Bella, a spus iar, care e ultimul lucru pe care ti-l amintesti?
Linia de incruntare dintre sprancenele ei se adancise si mai mult si iar simteam o
nevoie coplesitoare sa o fac sa dispara, sa incerc sa fac orice sa nervozitatea si frica sa
dispara de pe trasaturile ei. Ma luptam cu durerea ca ea nu ma recunostea. Tot ce
conteaza e sa fie bine, mi-am spus. Pot trai cu orice, atat timp cat ea isi revine.
Dar isi va reveni? Va fi iar ca inainte?
-Renee e deprimata,a spus cu un oftat, gandea cu voce tare. Vrea sa fie cu Phil,
dar nu vrea sa ma lase singura acasa.
Ochii mi s-au marit de oroarea a ceea ce incepeam sa inteleg. Credea ca inca mai
locuia cu Renee in Phoenix.
-Carlisle, am soptit ca ea sa nu auda.
-Stiu, Edward. Stai calm, nu o speria. Mi-a spus Carlisle incet. Gandurile lui
cantareau cat mai multe posibilitati daca Bella isi va aminti sau nu ultimele cateva
saisprezece luni. Amintirile despre mine si viata noastra impreuna, daruirea mea pentru
ea. Des ma ingrijoram ca as putea sa o pierd, dar niciodata nu m-am asteptat la asa ceva.
-Daca Charlie e aici, continua Bella, poate vorbesc cu el sa ma ia in Forks. In felul
asta Renee poate fi cu Phil acolo unde vrea sa fie. Melancolia ii colora vocea, iar faptul
ca nu era deloc egoista era scos in relief. Imi amintisem cum vorbea despre mama ei cand
ne-am intalnit prima oara, era indulgenta, aproape maternal.
 L-am vazut pe Carlisle dand din cap catre Jasper, gandurile clare pentru mine de
parca le gandisem chiar eu.Bella a clipit incet iar Jasper a facut un pas inainte. Trupul ei a
intepenit , dar doar pentru o secunda, apoi s-a intins pe canapea cand degetele lui au
periat-o usor pe umar. A incercat sa lupte cu somnul dar nu a avut nicio sansa in fata
atacului coplesitor.
-Chiar trebuia sa ai mana grea? Am marait la el, cu ochii nervosi urmarind fata ei
relaxandu-se in somn.
-Edward, a vorbit Carlisle, chiar daca ii auzisem gandurile. Trebuie sa o ducem la
spital. Nu putem ascunde asta de Charlie…trebuie sa stie. Si Renee, A oftat si din nou,
expresia de pe fata lui il facea sa para mai batran decat era. Totusi varsta lui era apropiata
de patru secole, dar abia trecea de douazeci si trei de ani in viata umana.
-Nu stiu cat dureaza asta, a spus cautandu-si cuvintele. Confuzia asta va dura. As
vrea sa ma consult cu cativa colegi.
-Carlisle, te rog , am spus iritat. Cum e posibil ca ei sa stie ceva ce tu nu stii?
-Nu profesez pe toate campurile medicinei, Edward. Desi, trebuie sa recunosc am
mai multe studii decat majoritatea. A zambit slab, dar zambetul i-a disparut cand privirea
i-a coborat pe fiinta delicata ce statea intinsa pe patul din fata noastra. Oricum, a
continuat el, nu este ceva ce putem ascunde de tatal ei. Crezi ca Jacob nu se va duce la
Charlie daca n-o facem noi?
-Nu ar indrazni, am marait, furia crestea in mine desi era nejustificata. Daca i-ar
spune lui Charlie ce s-a intamplat cu adevarat, va iesi din gratiile tatalui ei.
-Iti pasa mai mult de parerea lui Charlie despre tine decat de sanatatea Bellei? A
gandit el deznadajduit, gand ce nu era prea departe de adevar. Oricum, gandul nespus m-a
umplut de rusine si mi-am plecat privirea plin de vinovatie.
-Vom lua Mercedes-ul, a spus si am luat-o usor pe Bella in brate si m-am
indreptat spre usa. Vei sta mai comfortabil pe scaunul din spate.
-Nu stiu, Edward am auzit-o pe Alice incruntata, grija ii ridicase o spranceana.
Pana Bella nu isi hotaraste viitorul, ea e in ceata. Nu vad ce decizie va lua. Gandea Alice
in timp ce eu ma urcam in masina cu pretioasa mea iubita in brate.
-Isi va reveni, Edward. Totusi nu vad mai mult de atat, nu stiu daca va mai fi la
fel ca inainte, gandurile ei continuau cand noi prindeam viteza cu masina.
O strangeam pe Bella la pieptul meu, privind la fata ei minunata, in timp ce
Carlisle conducea. Chiar patata de vanataia mare, inca era cea mai deosebita creatura pe
care am vazut-o vreodata. Degetele mele reci ii mangaiau suvitele de culoarea mahonului
de pe frunte, poposind pe trasaturile atat de calde. Pielea ii ardea mai tare decat de obicei,
sangele curgea mai rapid in locul in care fusese lovita de motocicleta.
Am ingheatat, transformandu-ma in piatra cand Bella s-a foit si mi-a spus numele.
S-a asezat mai bine in bratele mele si a tremurat usor, luasem patura de pat si am
infasurat-o mai bine.
Am vazut speranta care rasarise in gandurile tatalui meu cand imi auzise numele
pe buzele Bellei, se potrivea cu speranta din mine. Dar stia ca si mine, daca era
inconstienta acum nu conta foarte mult. Putea foarte bine sa insemne ca auzise numele de
la Carlisle si Jasper si ea acum doar il repeta.
-Ce ii vei spune lui Charlie? m-a intrebat Carlisle cand a oprit in parcarea
spitalului in fata la Urgenta.
-S-a impiedicat si s-a lovit cu capul de o masa de ceramica de-a lui Esme.
 -Il vei minti?
-Te porti de parca ar fi prima oara, i-am reamintit calm.
-Nu, ma refeream, incepuse Carlisle dar se oprise cateva secunde pentru a ne da
jos din masina si ne-am indreptat spre intrare. Daca i-ai spune adevarul lui Charlie, ai
putea scapa de Jacob Black. Charlie ar fi foarte furios daca ar afla ca Jacob n-a vandut
motocicleta Bellei.
-Crezi ca as putea sa-i fac asta Bellei? Am spus printre dinti, stiind ca acum nu se
mai aplica nimic. Daca Bella nu-si amintea de mine, si amintirea Jacob Black era stearsa.
Eram pe teren neutru, ceva ce va incata potaia fara indoiala.
Eram amandoi la acelasi nivel. Chiar si Mike Newton avea acelasi sanse in fata
Bellei ca si mine. Gandul asta nu m-a multumit prea tare, desi nu m-am putut abtine sa nu
ma intreb daca creatura aceea superficiala nu era mai buna pentru Bella decat eu sau
Jacob. Viata Bellei a fost intr-un pericol constant din momentul in care s-a intalnit cu
mine in sala de clasa. Mai mult de un singur vampir ii pusese viata in pericol in ultimele
luni, si mai existau cativa care visau sa o urmareasca sau sa o omoare. Jacob si prietenii
lui era juvenili dar ca si caini erau rai pentru ea. Un singur pas gresit, necontrolat s-ar fi
putut sfarsi cu unul din acei caini atacand-o. M-am cutremurat la gandul asta. Viata ei nu
ar fi mai buna, mai sigura daca ar fi fost departe de noi doi?
-Edward, la ce te gandesti? Ochii lui Carlisle erau iscoditori si imi examinau fata.
Nu, a exclamat cand mi-a inteles expresia corect. Nu poti..
Am multumit scurt infirmierilor care venisera spre noi cand am intrat la Urgenta,
distrandu-l pe tatal meu cand a trebuit sa explice ranile Bellei si mi-au luat-o din brate,
punand-o pe o targa. Am facut un pas inapoi, fara sa o scap din ochi pana in momentul in
care a intrat in sala de consultatii. Am vazut un infirmier intinzandu-se la telefon, stiind
ca apelul acela il va aduce in fuga pe seriful Charlie Swan.
Am privit-o din nou pe Bella dar curand disparuse in gramada de oameni ce o
inconjurau. Incercase sa se ridice dar fata i se albise si cazuse iar pe perne. Corpul mi s-a
intepenit de nevoia de a fugi langa ea si intr-un fel sa-i alin durerea. Am oftat, iar unghiile
imi taiau pielea strangand pumnii, cand Carlisle a inaintat. Vorbea incet cu Bella, era atat
de confuza privind fiecare fata ce nu ii era cunoscuta din camera aceea.
Mi-am inchis ochii strans, mana mea dreapta imi freca puntea nasului. Nu aveam
in minte decat fata Bellei, m-am intors abatut si m-am dus in biroul lui Carlisle, stiam ca
acolo m-ar cauta imediat ce ar putea. Nu aveam nevoie sa imi pastrez in mine fata ei de
acum pentru ca in creierul meu figura ei era imprimanta din prima clipa cand i-am vazut
frumusetea. Chiar si cand ma indepartam acum, ochii ei ciocolatii imi bantuiau fiecare
pas.