Villon

de Vasile Voiculescu (1942, septembrie 12)

Hoinar vestit, poet la drumul mare, Ce ai pus din timp popia la ciochini, C-o mn umbli lumii-n buzunare, Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini. Dai, hituit ca lupii de la stn, Trcoale-n trg dughenilor cu unci, Spit le-adulmeci plin de rvn, pn Ce-n ele cangea detelor i-arunci. Soi uliarnic ce-i njur prada, Chefliu, stricat cu visul strlucit, Ca un tlhar ascui, oel, balada, S ne-o mplni n piept ca pe-un cuit. Ibovnic scump al ocnei, bun de fire, Dar nhitat cu ngerii pierdui, Te cuibreti prin putrede tractire, S plngi pe neaua anilor trecui. De gt cu zorii pelci la dnuit, n glas de liturghie, geamparale... i-e sufletul un blci dezlnuit n nava unei vaste catedrale. Parc te vd, maestru-n furtiaguri, Edec de han i-al juzilor vrjma, Tras din speluci ca un guzgan din faguri Scrnind sub biciul asprului arma. Risipitor cum n-a fost vistiernic, Mre golan cu aurul n gnd, Tu ti iubeti viaa de nem ernic i tii s mori, drag pduchios, spernd. i-n timp ce-i pun n zbil cerbicea brav i se gtesc s te ridice-n furci, Tu, mai iste, furnd un vraf de slav, Pe scri de rime veacurile urci.