Sunteți pe pagina 1din 9

1.

Prezentarea teoretic a administrrii unei societai comerciale

Termenul de societate are dou sensuri: - pe de o parte el desemneaz contractul prin care dou sau mai multe persoane se nvoiesc s pun ceva n comun, cu scopul de a mpri foloasele sau de a beneficia de economia care ar putea rezulta din aceast asociere ; acest contract reprezint actul constitutiv al societii; pe cale de excepie, societatea cu rspundere limitat poate fi constituit de o singur persoan ( art. 13 din Legea nr. 31/1990 republicat). - pe de alt parte, termenul desemneaz persoana juridic cunoscut i sub denumirea de persoan moral cruia i este atribuit lucrul pus n comun i care este investit cu capacitate juridic de a aciona n numele i n interesul colectivitii. Aadar, se poate defini c societatea comercial este acea persoan juridic, creat n temeiul unui contract de societate prin care dou sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin ca, prin aporturile individuale a duse, s constituie un fond social comun i a crui exploatare, prin svrirea de acte i/sau fapte de comer, s obin un profit pe care s-l mpart (confotm nvoielii) ntre ele.(tefan Mirea) Determinarea diferitelor categorii de societi presupune abordarea problematicii din dou puncte de vedere: - pe de o parte, trebuie fcut distincia ntre formele de societate comercial cu vocaie general societile tip sau societile cadru i societile comerciale care desfoar anumite activiti specifice, pentru care formele generale nu sunt suficiente societile particulare- care se particularizeaz datorit obiectului de activitate. - pe de alt parte, trebuie fcut distincia dintre cele dou mari familii de societi: societile de persoane i societile de capitaluri. La rndul lor societile tip se pot mpri n dou categorii: 1. Societi cu personalitate juridic : - societatea n nume colectiv; - societatea n comandit simpl; - societatea cu rspundere limitat; - societatea pe aciuni; Trebuie subliniat c pentru toate formele de societate, obligaiile sociale sunt garantate n primul rnd cu patrimoniul social i apoi cu rspunderea asociailor, nelimitat i solidar ori pn la concurena aportului la capitalul social, dup caz. 2. Societi fr personalitate juridic: - societatea civil; - societatea n participaiune; Societile particulare sunt ntreprinderi care rspund unor situaii specifice determinate de obiectul special de activitate pentru care formele tip de societi nu sunt satisfctoare sau suficiente. 1. Societi particularizate prin statutul lor juridic: - organizaiile cooperatiste; - societi cu capital integral sau majoritar de stat. 2. Societi particularizate prin obiectul lor de activitate: - societi bancare; 1

- societi bursiere; - societi de asigurare; - profesiuni liberale; etc. Societile de persoane se caracterizeaz prin importana deosebit acordat persoanei asociatului. Reprezentative pentru aceast cate gorie sunt societile n nume colectiv i societile n comandit simpl. Societile de capitaluri sunt societile al cror regim este fondat pe capitalul adus ca aport n societate. Capitalul acestor societi comerciale este mprit n aciuni care sunt titluri financiare negociabile. Elementul central i caracteristic acestui tip de societate este aciunea, titlul care poart drepturile i obligaiile acordate posesorului. Din acest tip de societate fac parte societile n comandit simpl pe aciuni i societile pe aciuni. Toate societile comerciale indiferent de numrul i cetenia sau naionalilatea asociailor, de mrimea capitalului social, de forma juridic, de obiectul de activitate sau de regimul juridic instituit prin reglementri speciale sunt supuse reglementrii acestui adevrat cod al societilor reperzentat de Legea nr. 31/1990 privind societile comerciale. Caracterele societatii cu raspundere limitata sunt1 : 1. caracterul intuitu personae al contractului de societate 2. impartirea capitalului in fractiuni numite parti sociale care nu sunt negociabile 3. raspunderea asociatilor pentru obligatiile sociale limitata la aportul prestat. Desi societatea cu raspundere limitata se caracterizeaza si ea prin una din trasaturile esentiale ale societatilor de capitaluri - anume prin caracterul limitat al raspunderii asociatilor pentru datoriile sociale totusi nu poate fi inclusa in aceasta grupa deoarece se individualizeaza si prin alte note de specificitate care o fac incompatibila cu ideea de societate de capitaluri. Astfel, societatea cu raspundere limitata nu are abilitatea legala de a emite titluri de valoare, iar partile sociale care sunt elementele de structura ale capitalului sau social nu sunt negociabile aidoma actiunilor . Apoi, dizolvarea societatii cu raspundere limitata poate surveni atat datorita existentei uneia din cauzele generale de dizolvare, ceea ce o apropie de societatile de capitaluri, cat si datorita existentei uneia din cauzele speciale de dizolvare, ceea ce o indeparteaza de societatile de capitaluri.2 n formarea unei societi comerciale se pot distinge dou mari etape. Prima etap ncepe cu exprimarea voinei unor persoane fizice i/sau juridice, de a se asocia n vederea constituirii unei societi comerciale i se termin cu ncheierea n form autentic a actului constitutiv. n aceast etap fondatorii pregtesc proiectul actului constitutiv al societii i efectueaz toate demersurile i formalitile necesare semnrii lui. n paralel, ei ndeplinesc actele cele mai urgente, indispensabile pentru demararea exploatrii sociale: - obinerea dovezii de la Oficiul Registrului Comerului privind disponibilitatea firmei i a emblemei; - nchirierea spaiului necesar desfurrii activitii societii; - primirea vrsmintelor de capital; - obinerea eventualelor avize necesare constituirii societii. n cea de-a doua etap a perioadei de formare a societii sunt ndeplinite diversele cerine i formaliti necesare pentru naterea societii ca persoan juridic i cunoaterea ei ca atare de ctre teri. Acesat etap debuteaz cu depunerea cererii
1 2

Elena Carcei, Drept comercial roman, Editura All-Beck, 2000, pag. 241. Mircea Costin, Corina Aura Jeflea, Societatile comerciale de persoane, Editura Lumina Lex, 1999, pag. 27-28

de nmatriculare a socitii la Oficiul Registrului Comerului i se termin cu nmatricularea societii, moment n care aceasta primete personalitatea juridic. Etapa a doua de constituire a societii cuprinde dou faze: - o prim faz n care se face controlul legalitii actelor care privesc contituirea noii societi de ctre judectorul delegat; - a doua faz const n nmatricularea societii comerciale i recunoaterea acesteia ca persoan juridic. Societatea comercial este persoan juridic de la data nmatriculrii n Registrul Comerului. Actul constitutiv se ntocmete de ctre un avocat, notar sau consilier jur idic, corespunztor fomei juridice de societate pe care asociaii au ales -o, apoi este semnat n faa unui notar public. Contractul de societate este fundamental societii comerciale. Pentru ca un contract de societate s fie ncheiat n mod valabil, el trebuie s ndeplineasc mai multe condiii: - s respecte condiiile eseniale pentru validitatea contractelor; - s cuprind elemente specifice ce caracterizeaz orice asociere; - s ndeplineasc condiiile de fond i form impuse de lege. Contractul de societate incheiat fr cauz ori fondat pe o cauz fals sau ilicit nu poate avea nici un efect. Aportul de capital este un element indispensabil la societile comerciale. Aporturile reprezint totalitatea bunurilor (bani, imobile, fonduri de comer,drepturi de proprietate intelectual etc) transferate de ctre asociai n proprietatea ori n folosina societii n schimbul crora primesc pri sociale sau aciuni. Ele reprezint o obligaie individual indisolubil legat de calitatea de asociat i nu o facilitate a asociatului, lsat la libera lui bunvoin. n principiu, legea nu conine prevederi referitoare la perioada maxim de eantionare a obligaiilor de aport. Asociaii se vor prezenta la Oficiul Registrului Comerului, pentru nmatricular ea societii, cu urmtoarele acte: - actul constitutiv autentificat n dou exemplare originale; - dovada depunerii capitalului social; - actele privind proprietatea aporturilor n natur ( cnd capitalul social este compus din numerar i aport n natur); Avizele sau autoriziile necesare autorizrii nmatriculrii societii, vor fi solicitate de Oficiul Registrului Comerului n termen de cinci zile de la nregistrarea cererii; iar instituiile cu atribuii n acest sens vor elibera aceste avize n termen de 15 zile din momentul solicitrii lor. Urmtorul pas este completarea unei cereri adresat judectorului delegat, care va da o ncheiere prin care autorizeaz constituirea societii comerciale i dispune nmatricularea acesteia n Registrul Comerului. n termen de 24 de ore de la ncheierea judectorului delegat, asociaii vor da o declaraie de renunare la recurs i din acel moment ncheierea rmne definitiv. Se face apoi nmatricularea societii n Registrul Comerului i se public ncheierea judectorului delegate n Monitorul Oficial, pe cheltuiala prilor. Administrarea societii presupune exercitarea atributelor de posesie, folosinta si dispozitie asupra fondului de comert si a celorlalte elemente ale patrimoniului, cat si savarsirea de acte de conservare, gestiune sau dispozitie in legatura cu aceste bunuri. Administrarea este realizata de catre un organ distinct de gestiune permanenta administratorii. Drepturile si obligatiile societatii administrate si a celui care administreaza se stabilesc printr-un contract de administrare, a carui natura juridica si regim juridic isi 3

gaseste esenta in contractul de mandat . In acest contract, pe langa clauzele obligatorii stabilite de dreptul comun in materia contractelor, legea obliga, ca persoana juridica sa isi desemneze un reprezentant permanent, persoana fizica, care este supus acelorasi conditii si obligatii si are aceiasi responsabilitate civila si penala ca si un administrator persoana fizica, ce actioneaza in nume propriu. Persoana juridica pe care o reprezinta, nu este insa exonerata de raspunderea ce ii revine din contractul de administrare si nici nu i se poate micsora raspunderea solidara Administrarea societatii poate fi incredintata uneia sau mai multor persoane, care pot fi asociati sau neasociati, persoane fizice sau juridice. Administratorii societatilor cu raspundere limitata nu trebuie sa fie alesi neaparat din randul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social, nici macar in mod obligatoriu din randul asociatilor, dispozitiile art. 197 alin. 1 permitand ca administratorii sa fie si neasociati.3 Potrivit art. 77 din Legea nr. 31/1990, asociatii care, reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social, aleg unul sau mai multi administratori, le fixeaza puterile, durata insarcinarii si eventuala lor remuneratie, afara numai daca, prin contractul de societate, nu se dispune altfel. Cu alte cuvinte, daca in actul constitutiv nu se mentioneaza expres ca administratorii pot fi si neasociati, asociatii reprezentand majoritatea absoluta a capitalului social nu vor putea numi decat administratori din randul asociatilor.4 Actul constitutiv poate stipula si un alt mod de alegere si revocare a administratorilor, precum si de stabilire a continutului mandatului acestora, de pilda prin votul majoritatii numerice a asociatilor ori prin votul unei majoritati calificate raportata la numarul asociatilor ori la capitalul social, drept pentru care exista urmatoarele posibilitati legale:5

Administratorului ii revin urmatoarele obligatii: - indeplinirea formalitatilor de publicitate cerute de lege pentru validarea constituirii societatii; - obligatia generala de a administra societatea; - obligatia de a tine la zi registrele cerute de lege si raspunde de corectitudinea inregistrarilor; - obligatia de a convoca adunarea generala ordinara sau extrordinara; - obligatia de a intocmi bilantul contabil si contul de beneficii si pierderi, reprezentandule adunarii generale. O copie va fi dipusa la administratia financiara iar un exemplar al bilantului, vizat de administratia financiara, va fi depus la Oficiul Registrului Comertului; - de a indeplini toate indatoririle prevazute de actul constitutiv; - de a colabora cu lichidatorii, in cazul dezolvarii si lichidarii societatii etc. Administratorii sunt solidar rspunztori fa de societate pentru: realitatea vrsmintelor efectuate de asociai, existena real a dividentelor pltite, exacta indeplinire a hotararilor adunarii generale, stricta indeplinire a indatoririlor pe care legea si actul constitutiv le impun. Incetarea functiei administratorilor poate fi realizata prin revocarea acestora de carte adunarea generala prin demisie. Administratorul raspunde pentru nerespectarea obligatiilor iyvorate din contractul de mandat. Aceasta este o raspundere civila contractuala. Nerespectarea unei obligaii legale poate fi i o fapt ilicit civil extracontractual ori o infraciune. In societatile unde sunt mai multi administratori, acestia se organizeaza in consiliu de administratie, care este organul colectiv de conducere. Consiliul de administratie ea

3 4

Ion Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol. I, Editura Lumina Lex, 1998, pag. 438 Marius Scheaua, Legea societatilor comerciale comentata si adnotata, Editura All-Beck, 2000, pag. 173 5 Ion Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol. I, Editura Lumina Lex, 1998, pag. 422

hotararile prin deliberari pe baza principiului majoritatii de voturi. El se intruneste o data pe luna la sediul societatii. Consiliul de administratie este condus de un presedinte ales dintre membrii consiliului, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Consiliul de administratie are in structura functionala a societatii, aceleasi indatoriri si prerogative ca si administratorul unic. Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administratie este necesara prezenta personala a cel putin jumatate din numarul administratorilor, daca prin actul constitutiv nu se prevede un numar mai mare. Deciziile se iau cu majoritatea absoluta a membrilor prezenti. Deciziile consiliului pot fi anulate sau considerate nule la hotararea adunarii generale. Consiliul de administratie poate delega o parte din puterile sale unui comitet de directie, compus din membri alesi dintre administratori. Delegarea intervine cand este necesara existenta unui organ colegial care sa poata actiona operativ. Presedintele consiliului de administratie este si director general sau director. In aceasta calitate conduce si comitetul de directie. Avand calitatea de administrator, presedintele consiliului de administratie este desemnat, in conditiile legii, reprezentant al societatii. Prin actele sale el angajeaza societatea in raporturile cu tertii. Comitetul de directie este obligat sa prezinte la fiecare sedinta a consiliului de administratie registrul sau de deliberari. Consiliul de administratie poate oricand revoca membrii comitetul de direcie.

2. Studiu de caz privind administrarea S.C. KARBON S.R.L.


S.C. KARBON SRL s-a nfiinat n anul 1997. Societatea i are sediul n Iai, avnd ca punct de lucru un mic magazin alimentar. Este o societate cu rspundere limitat, avnd un singur asociat, cu puteri depline de administrare i reprezentare, numit administrator prin contractul de societate. Administratorul este solidar fa de societate pentru: - realitatea vrsmintelor efectuate; - existena real a dividendelor pltite; - existena registrelor cerute de lege i corecta lor inere; - stricta ndeplinire a ndatoririlor pe care legea i actul constitutiv le impun. Obiectul principal de activitate al societii este comerul, codul CAEN: 5211 Comer cu amnuntul n magazine nespecializatecu vnzare predominant de pr oduse alimentare, buturi i tutun. Ca obiecte secundare de activitate, gsim nscrise n Contractul de Societate, urmtoarele coduri CAEN: 3663 Fabricarea altor produse manufacturiere; 5119 Intermedieri n comerul cu produse diverse; 5261 Comer cu amnuntul prin coresponden; 5263 Comer cu amnuntul care nu se efectueaz prin magazine (licitaii prin internet); 7487 Alte activiti prestate n principal ntreprinderilor (design de mod, legat de txtile, mbrcminte, bijuterii, decoraiuni interioare i alte articole de mod); 9302 Coafur i alte activiti de nfrumuseare; 9304 Activiti de ntreinere corporal; 9305 Alte activiti de servicii personale.

n relizarea obiectului de activitate, societatea pltete taxele i impozitele prevzute de legislaia n vigoare. n prezent, capitalul social total subscris i vrsat de asociat este de 200 lei, care se divide n 20 de pri sociale, fiecare cu o valoare nominal de 10 lei. La nfiinarea firmei, n 1997, conform legislaiei, capitalul social subscris a fost de 50 lei (500.000 lei vechi) majorarea lui facndu-se n anul 2002 prin crearea de pri sociale noi, reprezentnd aport n numerar. Prile sociale nou constituite au fost subscrise n totalitatea lor. Fiind unic asociat, administratorul rspunde de buna desfurare a activitii societii comerciale. Aceasta viznd: - organizarea i supravegherea ndeplinirii obiectului de activitate (aprovizionarea cu marf, verificarea fluxului ncasrilor, inventarierea lunar a produselor aflate n stocul magazinului) - angajarea personalului societii s se fac cu respectarea legislaiei n vigoare; - amortizarea fondurilor fixe se stabilete prin aplicarea normelor de amortizare asupra valorilor de amortizare a fondurilor fixe; - organizarea i inerea evidenei contabile a firmei (ntocmirea bilanului, a contului de profit i pierdere) conform dispoziiilor legale. La aceast societate, contabilitatea este organizat ntr -un compartiment distinct, deoarece are personal calificat angajat cu contract individual de munc. Evidena i rspunderea privind organizarea acesteia i revine administratorului. DESCRIEREA ACTIVITII SC KARBON SRL desfoar activiti de comer cu amnuntul. Ea comercializeaz alimente ambalate, buturi, igri i produse de igien personal. Datorit faptului c n acelai spaiu se vnd produse alimentare i detergeni, vnztorul trebuie s fie atent la aezarea mrfii n rafturi. Normele igienico -sanitare nu permit ca cele dou categorii de produse s fie aezate n acelai stand. Aprovizionarea cu marf se face aproximativ de dou ori pe sptmn, de ctre administratorul societii de la depozitele en-gros, sau de la firmele de distribuie. La recepia mrfii se ntocmesc Note de recepie i constatare de diferene, prin care se calculeaz preul de vnzare i adaosul comercial. Odat ntocmite notele de recepie marfa este aezat n rafturi i oferit spre vnzare. Nota de recepie i constatare de diferene se ataeaz facturii aferente i se ndosariaz mpreun cu aceasta. Factura se nregistreaz n Jurnalul de cumprri, pe baza cruia se va deduce TVA -ul aferent lunii respective. La finalul fiecrei zile se ntocmete monetarul i se confrunt cu totalul zilnic scos de casa de marcat. Acest total zilnic se ataeaz monetarului se pstreaz n dosarul de cas i pe baza lor se nregistreaz n Registrul de cas, vnzarea din ziua respectiv. Registrul de cas se ntocmete pna a doua zi la ora 12:00. Avnd de facut pli n numerar, cel puin de dou ori pe sptmn, i fiindc ncasrile zilnice nu depesc, dect rareori, 150 lei, societatea folosete foarte rar contul bancar. Societatea are zece angajai. Salariile acestora fiind pltite pe data de 15 a fiecrei luni, i este aferent lunii precedente. Fondul de salarii, impozitul salarial i taxele ctre fondurile sociale i de sntate se calculeaz la fiecare sfrit de lun. Aceste taxe, societatea le vireaz n conturile respective, pn pe data d e 25 a lunii urmtoare, pe baza unei foi de vrsmnt. Aceasta se achit numerar la casieria Trezoreriei municipiului Iai. 6

Responsabilitaiile i sarcinile administratorului Administratorul societatii conduce activitatea din compartimente si are urmatoarele atributii: - raspunde de evidenta contabila,financiara si de gestiune din S.C KARBON S.R.L..pe baza reglementarilor in vigoare in domeniile financiar,contabil si de gestiune. - elaboreaza fisa postului pentru personalul ce va fi angajat impreuna cu seful compartimentului financiar-contabil; - raspunde de arhivarea documentelor:asigura pastrarea in arhiva proprie , timp de 10(zece) ani a tuturor registrelor de contabilitate si a documentelor justificative ce stau la baza inregistrarilor in contabilitate cu exceptia statelor de salarii ce se pastreaza timp de 50(cincizeci) ani; - asigura respectarea normelor emise de Ministerul Finantelor cu privire la intocmirea si utilizarea documentelor justificative pentru toate operatiunile patrimoniale si inregistrarea lor in contabilitate in perioada la care se refera ; - semneaza documentele contabile de cumparare de la S.C. KARBON S.R.L. in conformitate cu prevederile Legii 82/1991,cu modificarile si completarile ulterioare; - raspunde de relatia cu clientii societatii, de incasarile si platile necesare bunei functionari a societatii comunicand ori de cate ori i se solicita de catre asociati , evidente legate de situatii legate de evolutia strategiei de dezvoltare a firmei; - prospecteaza piata cautand sa atraga noi clienti , tine cont de oferta concurentei pe care trebuie permanent sa o aduca la cunostinta asociatilor; - are drept de semnatura pe documentele justificative si in banca; - transmite compartimentului de contabilitate lunar,toate informatiile necesare stabilirii corecte a drepturilor salariale ale personalului si completarea corecta in R.G.E.S.potrivit HG 290/04.03.2004 si a art.34 din C.M. si pentru intocmirea raportarilor lunare ; - efectueaza operatiuni de incasari si plati (prin casierie sau prin virament), asigura virarea incasarilor in contul si banca societatii , iar extrasele lunare se transmit la compartimentul de contabilitate; - organizeaza si asigura exercitarea controlului financiar preventiv conform prevederilor legale in vigoare; - organizeaza inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale in vigoare; - raspunde de inregistrarea i miscarea mijloacelor fixe si a obiectelor de inventar, precum si de casarea acestora cu toate actiunile conexe(dezmembrare,valorificare,etc.); - formuleaza pentru uzul asociatilor observatii si naturalegislativa,metodologica,procedurala sau organizatorica; propuneri de

- examineaza legalitatea,regularitatea si conformitatea operatiunilor,identifica risipa si gestiunea defectuasa si fraudele,iar pe aceste baze,propune masuri pentru recuperarea pagubelor si sanctionarea celor vinovati,dupa caz; - respecta normele de protectia muncii si de sanatate potrivit reglementarilor in vigoare avand grija ca si angajatii societatii sa o faca; - respecta Regulamentul de Ordine Interioara si Regulamentul de Functionare al societatii, aducandu-l si la cunostinta personalului din subordine; - raspunde de intocmirea corecta a sarcinilor conform fisei postului; - pastreaza confidentialitatea datelor la care are acces; - rezolva si alte sarcini care cad in sfera sa de activitate , trasate de asociati sau colaboratori angajati ai societatii; - n absenta sa nlocuitorul su este directorul economic; - reprezint societatea pe plan local, in relatia cu institutii publice locale si cu terti; - actualizarea atributiilor se face functie de modificarile organizatorice legislative care apar; - emite decizii cu privire la buna desfasurare a activitatii din unitate. Conform legii societilor comerciale administratorul are obligaia de a ine un registru al asociailor societii. Acest registru cuprinde: numele, prenumele i domiciliul, respectiv denumirea i sediul fiecrui asociat, partea acestuia din capitalul social, transferul prilor sociale sau orice alt modificare privitoare la acestea. Nerespectarea obligaiei de inere a registrului asociailor atrage rspunderea personal i solidar a administratorului pentru prejudiciile cauzate societii. Pentru protejarea intereselor societii, i se interzice administratorului s exercite, fr autorizarea adunrii asociailor, mandatul de administrator, n alte societi concurente sau avnd acelai obiect, precum i s fac acelai fel de comer ori altul concurent pe cont propriu, sau pe contul altei persoane fizice, sau juridice (art. 192 alin. (2) din Legea nr. 31/1990). nclcarea interdiciei atrage sanciunea revocrii i rspunderii pentru prejudiciile cauzate societii. Administratorul are obligatia: - sa ceara instructiuni conducerii societatii ori de cate ori socoteste ca se indeparteaza de la continutul mandatului sau; - sa nu infaptuiasca acte pe care adunarea nu le-ar aproba; - de fiecare data cand socoteste necesar sa convoace adunarea pentru a cere aprobarea pentru acte care se aseamana cu actele pentru care legea prevede imperativ convocarea adunarii.

3. Concluzii
Societatea cu raspundere limitata este poate cea mai frecvent intalnita form de organizare economico-juridica a agentilor economici si prezinta cele mai variate obiecte de activitate. Legea societatilor comerciale stabileste ca regula, de la care nu se poate deroga fiind o norma imperativa, ca administratorii pot face toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, afara de restrictiile aratate in actul constitutiv. Ei sunt obligati totodata sa ia parte la toate adunarile societatii si la intrunirile organelor societatii. Aceasta dispozitie aratata mai sus consacra practic obligatia administratorului de a administra. Obligatia de administrare a societatii, care constituie in acelasi timp si o putere a administratorilor, este limitata nu numai de prevederile actului constitutiv, asa cum dispune Legea societatilor comerciale ci si de dispozitiile legale. De asemenea, anumite limite pot impune si adunarea asociatilor, deoarece adminstratorii au obligatia de a indeplini cu rigurozitate hotararile adunarii generale. Prin actul constitutiv pot fi pevazute anumite modalitati, restrangeri sau largiri ale notiunii de administrare, dar aceasta nu poate fi largita, in asemnea masura incat sa se suprime atributiile adunarii generale, nici restransa reducand-o la un rol pur decorativ. O distinctie anume trebuie facuta intre actele de administrare ordinara si cele de administrare extraordinara. Nu toate actele necesare si utile atingerii obiectului social intra in sfera atributiilor administratorilor, ci numai acelea care se incadreaza intr-o administrare normala, comuna, dupa criteriul unui bun si prudent om de afaceri. Actele de gestiune extraordinara reclama consultarea adunarii asociatilor. Acesta este criteriul care impaca deopotriva cele doua mari interse care trebuie ocrotite: intersul ca administratorului sa aiba suficienta liberate de afaceri pentru a-si desfasura activitatea, iar, pe de alta parte, interesul ca societatea sa nu fie angajata in operatiuni hazardate sau nocive.

Bibliografie
Ion Turcu, Teoria si practica dreptului comercial roman, vol. I, Editura Lumina Lex, 1998 Marius Scheaua, Legea societatilor comerciale comentata si adnotata, Editura All-Beck, 2000 Elena Carcei, Drept comercial roman, Editura All-Beck, 2000 Mircea Costin, Corina Aura Jeflea, Societatile comerciale de persoane, Editura Lumina Lex, 1999

S-ar putea să vă placă și