Curs TGD, 4.10.2013 Prelegere, prof. Simona Cristea Partea I. Dreptul ca stiinta Partea II.

Dreptul ca realitate normativa Partea I. Dreptul ca stiinta I. II. III. IV. V. VI. Etimologie Distinctia dintre drept obiectiv si drept subiectiv Fenomenul juridic, coordonate Sistemul stiintelor sociale Sistemul stiintelor juridice Teoria generala a dreptului, locul si rolul acesteia in sistemul stiintelor juridice

I.Etimologie Termenul drept provine din latinescul <<directus>>, precum si din verbul <<dirigo>>, <<dirigere>> care inseamna cale dreapta, nemijlocita, a conduce. De aici, dreptul are misiunea de a stabili norme sau reguli care sa conduca societatea. Aceasta semnificatie antica a evoluat in timp, astfel ca termenului drept I s-au adaugat inca doua concepte: drept obiectiv si drept subiectiv. II. Dreptul obiectiv In opinia unor autori, reprezinta totalitatea normelor juridice din societate( si cele abrogate, etc). Dreptul obiectiv este definit de majoritatea autorilor ca un ansamblu de norme(reguli) stabilite intr-un cadru statal cu privire la organizarea si functionarea societatii. Pe de alta parte, s-a considerat ca dreptul reprezinta un atribut special, o prerogativa speciala a unei anumite persoane. Astfel, se considera ca orice persoana are drepturi, astfel ca dreptul subiectiv a fost definit ca fiind posibilitatea recunoscuta de lege unei persoane de a pretinde unui tert sa aiba o anumita conduita(care consta in: a da, a face sau a nu face ceva)si de a apela in caz de nevoie la forta de constrangere a statului. Prin urmare, dreptul subiectiv este legat de un titular( o persoana fizica sau juridica, denumita

subiect(plural: subiecte) de drept). Dreptul nu se manifesta, insa, numai ca o stiinta, ci si ca un fenomen in societate. Fenomenul juridic se considera ca are rolul de a disciplina comportamentul uman, relatiile interumane. III. Fenomenul juridic Pentru a putea intelege mai bine manifestarea fenomenului juridic este necesara analiza coordonatelor acestuia, si anume: relatia dintre drept si societate; relatia dintre drept si norme sociale; relatia dintre drept si justitie. Relatia drept-societate Dreptul are un profund caracter social pentru ca tot ceea ce este juridic este si social(reciproca nu este valabila, pentru ca normele juridice coexista cu alte norme sociale: religioase, de morala). Caracterul social al dreptului a fost evidentiat inca din Antichitate si s-a cristalizat in doua principii: - Ubi societas ibi jus(acolo unde exista societate, exista drept). Din acest principiu rezulta ca, societatea, pentru a putea functiona, isi stabileste anumite reguli, pe care statul le apara , in cazul incalcarii lor. Societatea nu poate exista fara drept, pentru ca, altfel, s-ar dezintegra. Dreptul reglementeaza relatiile sociale fundamentale, esentiale, care asigura insasi functionarea si organizarea societatii. De aceea, normele juridice joaca un rol deosebit de important in sistemul normelor sociale. - Ubi jus ib societas(acolo unde exista drept, exista si societate). Acest principiu sintetizeaza ideea ca dreptul apare odata cu statul. Aceste principii au fost formulate inca din Antichitate, de catre romani. Au existat si alte opinii, in sensul ca s-ar putea vorbi de existenta normelor juridice inca dinaintea aparitiei statului. Aceasta este o opinie gresita, deoarece nu exista un aparat specializat de constrangere care sa restabileasca regulile prescrise de norme, asa cum se intampla in cazul statului. Relatia drept-norme sociale Dreptul reprezinta un ansamblu de norme juridice. Norma juridica este o regula de conduita care prevede un anumit comportament, obligatoriu de urmat care, in cazul incalcarii ei, este adusa la indeplinire prin apelul

la forta de constrangere a statului cu ajutorul unui aparat propriu, specializat. Insa normele juridice sunt doar un element al sistemului normelor sociale, pentru ca ele coexista. Se pune problema distinctiei dintre drept si non-drept. Ceea ce realizeaza distinctia dintre normele juridice si alte norme sociale este caracterul lor obligatoriu, unul special, obligatoriu. Fiecare norma sociala este obligatorie, dar este vorba despre o obligativitate generala. In cazul normelor juridice, insa, obligativitatea este speciala, pentru ca numai in cazul lor statul, prin aparatul sau propriu(autoritatile sale specializate) intervine atunci cand acestea sunt incalcate pentru restabilirea regulilor prescrise de norme dar unii autori spun ca numai normele juridice se bucura de o obligativitate adevarata in cadrul normelor sociale. Este vorba de o forta de constrangere a statului, care intervine pentru apararea valorilor sociale pe care acestea le incorporeaza. Normele juridice sunt manifestari de vointa ale statului destinate sa produca in mod valabil efecte juridice. Aceste efecte sunt acceptate si admise, ceea ce inseamna o recunoastere a caracterului lor obligatoriu. In general, oamenii se conformeaza normelor de drept, pentru ca le accepta si le recunosc obligativitatea. Daca sunt inculcate, statul intervine prin folosirea fortei de constrangere, dar acesta, desi are un character represiv(in privinta vointei), are ca scop restabilirea valorii fundamental, ocrotite de acea norma. Acest lucru se intampla exclusive in cazul normelor juridice. Desi este separate de morala, dreptul nu este amoral. Normele sale contin un minimum de morala, dar acest lucru nu trebuie sa initieze confruntarea sa cu morala. In Antichitate, dreptul se confunda cu morala, fiind definit astfel: << Jus est ars boni et aequi>>. Relatia drept-justitie Dintotdeauna s-a considerat ca misiunea primara a dreptului este de a asigura justitia insocietate. Acest lucru s-a cristalizat prin adagiul: << Suum cuique tribuere>> (A dat fiecaruia ceea ce este al sau). Dar dreptul mai are si menirea de a asigura organizarea si functionarea societatii.

Aceasta misiune, in timp, s-a realizat si prin argumente de ordin economic. Astfel, in unele hotarari judecatoresti au inceput sa apara considerente/motivari pentru o solutie judecatoreasca din motive economice. Este, in special, cazul SUA, unde hotararile judecatoresti, in functie de natura litigiilor, pot fi pronuntate si din motive economice. In Europa(mai ales in Franta), motivele economice au fost si ele transpuse in argumentarea juridica. Nu se pot, insa, pronunta in hotarari, exclusiv pe baza lor, ca in sistemul anglo-saxon. In SUA, acest lucru este posibil pentru ca judecatorul se bucura de o libertate mai mare fata de sistemul romano-germanic al Europei continentale(din care face parte si Romania). Astfel, judecatorul anglo-saxon este si creator de drept. Hotararile sale judecatoresti contin reguli de drept, constituind precedente(cu statut de lege). De aceea, in sistemul anglo-saxon, judecatorul legifereaza: << Judge made law>> - adagiu tipic familiei de drept anglo-saxone. In sistemul romano-germanic, judecatorul nu are astfel de libertate, el are doar puterea de a interpreta si aplica legea la litigiile depuse judecatii; de aceea, s-a spus ca judecatorul este doar gura care spune dreptul: <<Le juge est la bouche qui dit la loi>> - Montesquieu.

IV. Sistemul stiintelor sociale Dreptul nu a aparut din eter si, ca stiinta, nu are o existent izolata. Este un element al sistemelor sociale. Ina cest system intalnim, pe langa stiintele juridice, stiinte sociale de tip nomotetic(psihologie, sociologie), care au ca obiect manifestarile sociale. Se mai intalnesc siintele istorice si cercetarea epistemologica a stiintelor sociale. V. Sistemul stiintelor juridice In cadrul stiintelor juridice, se pot stabili mai multe elemente, pentru ca ele formeaza un microsistem care cuprinde urmatoarele:

1. 2. 3. 4.

Stiinte juridice istorice: ISDR, Drept Roman, Doctrine juridice TGD Stiinte juridice de ramura(drept penal, drept civil, etc) Stiinte participative(nejuridice, desprinse din disciplina primara, care ajuta la cercetarea stiintifica a dreptului): medicina legala, sociologie juridical, psihologie judiciara, criminologie, criminalistica, statistica judiciara, informatica juridical. TGD este o disciplina de sinteza care ofera o viziune de ansamblu asupra dreptului si priveste generalizarea si abstractizarea. Doar in cadrul TGD se formeaza constantele dreptului(notiunile, categoriile si principiile sale fundamentale). Disciplinele de ramura au rolul de a aprofunda studiul relatiilor sociale de care se ocupa fiecare: e.g. dreptul civil se ocupa de relatiile patrimoniale si personal nepatrimoniale ale subiectelor de drept; dreptul penal priveste relatiile de aparare a valorilor fundamentale sociale, etc. Aceste discipline ofera doar diferenta specifica, iar TGD-genul proxim. Partea II. Dreptul ca realitate normativa

VI.