A deschis usa si nu stia incotro sa se indrepte. Se afla pe o stanca deasupra unei prapastii si orice miscare i-ar fi putut fi fatala.

Respira rar si galagios. Stropi mici de viata irosita ii atarnau greu pe frunte. Simtea ca nu mai avea aer, desi era afara. Era in afara sufletului lui si trebuia sa aleaga. Cand fiecare drum pare gresit, de unde stii cat de mult vrei sa gresesti? In stanga era infruntarea raului. O umbra neagra se vedea in departare chemandu-l anevoioasa la ea. Putea merge intr-acolo si se putea descarca. Putea spune tot ce avea pe suflet, dar cu ce rost? Cu ce ramanea dupa? Doar un trup plimbandu-se singur prin intunericul noptii. Uneori este bine sa taci si sa ignori. De aceea il atragea drumul din dreapta. Plecarea. Un tren se afla in apropiere facand zgomote care-i aminteau de copilarie. Fericire. Putea sa paseasca pe acel drum si sa lase totul in urma, sa se dezbrace de trecut. Isi putea cumpara un viitor. Dar atunci ce il mai definea pe el ca fiinta umana? Din amintiri ne hranim sperantele pentru viitor. Daca ar ajunge in aceeasi situatie peste putin timp din cauza faptului ca nu a avut din ce esecuri sa extraga pilde? Cand te afli deasupra prapastiei vietii tale, cum poti sa iti alegi calea spre fericire pe intuneric?