Noi doi singuri n camera. Nici trecut, nici viitor. Doar intensitatea si profunzi mea momentului.

Senzatia ca totul avea n mod implacabil un sfrsit: muzica, noi doi , luna, absolut totul. Daca reusesti sa patrunzi n miezul lucrurilor, nu gasesti altceva dect tristete, numai tristete, mereu si pretutindeni, dar o tristete frum oasa, argintie, precum chipul lui Hristos. Acceptarea tristetii. Convingerea ca trisezi daca ncerci sa pretinzi ca totul e v esel. Trisezi fata de toti cei care sunt tristi n acel moment, fata de toti cei d e-a pururi tristi, fata de o astfel de muzica, fata de un astfel de adevar. ----Exista lucruri n ochii lor pe care nu ndraznesc sa le marturiseasca, dar ar vrea s a le rogi tu sa ti le dezvaluie.